Ion Filipciuc. ANIVERSARE APRIORICA LA ,BUCOVINA LITERARA'
Data: Tuesday, January 17 @ 17:53:54 CET
Topic: Memoria


Aproximații culturale sau ambiții deșarte? Un neo-activist aranjează după bunul său plac cronologia.


ANIVERSARE APRIORICĂ LA „BUCOVINA LITERARĂ”



în ciuda avertismentelor transmise telefonic de la București, de către domnul prof. dr. D. Vatamaniuc, membru de onoare al Academiei Române, în plenul ședinței aniversare din sala Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera” din Suceava, că revista „Bucovina literară” s-a imprimat ca supliment al ziarului „Bucovina” din Cernăuți abia din martie 1943; în pofida expunerii d-lui Marian Drumur, fiul lui George Drumur, conturând principalele episoade din traseul suplimentului literar „Bucovina”, pornind din martie 1942, pînă la independenta „Bucovină literară” din februarie 1943, și împotriva documentației acribioase prezentate la Cernăuți de către cercetătorul Dragoș Olaru de la Arhivele de Stat ale Regiunii Cernăuți, cu facsimile ce probau că „Bucovina literară”, fie ca supliment, fie ca publicație separată, nu totuși independentă, precum „Revista Bucovinei” (apărută din ianuarie 1942 până în februarie 1945) sau modernistul „Cronicar” (cu doar două numere, în decembrie 1943 și ianuarie 1944), nu ființează din toamna anului 1941, capel-maistrul aranjor al serbării aniversare, Constantin Arcu, ține morțiș să se înfățoșeze pe mai departe „priponit în proiect” și glosează post-festum aceleași enormități cronistice, de parcă s-ar adresa unor participanți la cursurile agrozootehnice de la CAP Flămânzi:
„în toamna acestui an s-au împlinit șaptezeci de ani de la înființarea revistei Bucovina literară, în 1941, la Cernăuți, de către Societatea Scriitorilor Bucovineni. Momentul a fost marcat prin câteva manifestări culturale la Suceava și Cernăuți, în zilele de 12-13 octombrie 2011. Nu voi insista asupra ținutei acestor manifestări, au făcut-o deja cei care au fost prezenți. în fond, calitatea manifestărilor este dată în bună măsură de calibrul invitaților. Și din acest punct de vedere, afirm fără reținere, am fost la înălțime.” (Constantin Arcu, Podul de hîrtie, „Bucovina literară”, Suceava, an XXII, nr. 10-11 (248-249), octombrie-noiembrie 2011, p. 1)

O primă și duioasă observație „asupra ținutei acestor manifestări” ar fi aceea că … pandalia, pe cît e de sătulă, pe atît expandează de …fudulă și mi se pare oarecum riscant să lauzi „calibrul invitaților” pe care i-ai păcălit cu o ignoranță de zile mari.
Mai înfiorător rămâne însă faptul că de ani de zile frontispiciul actualei reviste sucevene are inscripționate câteva falsuri grosolane pentru oareșce literați mari și lați – „Revistă fondată de Societatea Scriitorilor Bucovineni la Cernăuți în 1941” –, întrucît:

1. Revista „Bucovina literară” nu a fost „fondată” de Societatea Scriitorilor Bucovineni, ci de ziarul „Bucovina”, în interiorul căruia s-a tipărit și din „fondurile” căruia s-a și finanțat, iar Societatea Scriitorilor Bucovineni doar a colaborat dimpreună cu Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina, prin câțiva dintre membrii lor, care într-un sfârșit, în martie 1943, au curajul și fondurile necesare pentru a se desprinde de publicația tutelară.

2. „Bucovina literară” din Cernăuți nu a fost „fondată în 1941”, nici începând cu ziua de luni, 14 iulie 1941, cînd apare cotidianul „Bucovina”, ziar de afirmare românească, an I, nr. 1, în 4 pagini, format A3 (46 x 34 cm), cu menirea de a informa opinia publică asupra mersului evenimentelor din țară și de peste hotare, și nici până măcar în ziua de miercuri, 31 decembrie 1941, pentru că în acest răstimp, în acest ziar, nu s-a tipărit vreun supliment „Bucovina literară”. Ziarul avea doar o pagină, intitulată inițial Duh și slovă.
începând cu nr. 100, din ziua de joi, 6 noiembrie 1941, pagina Duh și slovă dispare din ziarul „Bucovina” și în locul ei cititorii se puteau obloji cu pagina Literatură și artă, având cam același conținut – aici George Drumur semnează poezia Semnele gorunului, probă că se simțea nevoia unui spațiu de expansiune –, după cum arată numerele 101, 102, 103 și 104 din zilele de vineri, sâmbătă, duminică și miercuri, adică 7, 8, 9 și 12 noiembrie 1941, impunându-ne concluzia că pagina 2 din cotidianul cernăuțean nu era, cum s-ar putea bănui, un supliment literar săptămânal, spre a ne revedica „mult mai ulterior decât după aceea” o viguroasă tradiție și a ne cocârja după fiecare zece ani să organizăm tămbălăuri aniversare.
Dar în pagina de Literatură și artă din ziarul „Bucovina”, an I, nr. 105, joi, 13 noiembrie 1941, p. 2, ni se prezintă Ședința Societății scriitorilor bucovineni, unde „Programul propriu-zis a avut ca subiect rezolvarea unor probleme de interes general, ca înființarea unei reviste literare la Cernăuți, publicarea plachetelor de versuri și proză sub egida Societății scriitorilor bucovineni și alte chestiuni în legătură cu sediul Societății.” Așadar, la început de noiembrie 1941 abia se punea între alte probleme și „înființarea unei reviste literare în Cernăuți”.
Din păcate, pentru organizatorii de chiolhanuri mioritice, în pagina Literatură și artă a ziarului „Bucovina”, din ziua de joi, 6 decembrie 1941, se vorbește încă mai apăsat și concret despre preparativele pentru altă publicație, anume „Revista Bucovinei”:
„în ultima ședință a Societății scriitorilor bucovineni, problema care a preocupat plenul în cea mai largă măsură a fost înființarea unei revsite menite să umple, măcar cât de cât, golurile formate prin dispariția atâtor periodice de talie, ce existau pe plaiurile bucovinene, până la revărsarea puhoaielor bolșevice din 28 iunie 1940.
După diverse propuneri și îndelungi dezbateri, s-a căzut de acord ca noua revistă să fie botezată cu nume puțin pretențios și să i se spună „Revista Bucovinei”. Sub această firmă poate să se adăpostească oricine, căci bucovinenii nu înțeleg să se ermetizeze, ci dimpotrivă, să stea cu porțile deschise, cum li-i întotdeauna obiceiul din străbuni.
întrucât revista se va alimenta din fondurile Societății pentru cultură, în comitetul de direcție al revistei au fost aleși trei delegați din partea Societății pentru cultură și trei din partea Societății scriitorilor bucovineni. Din partea Societății pentru cultură au fost desemnați ca membrii d-nii C. Loghin și I. Mandiuc, iar ca secretar de redacție, d-l Dragoș Vitencu. Din partea Societății scriitorilor au fost însărcinați ca prima calitate d-nii Aurel Vasiliu și George Drumur, iar ca secretar de redacție Tr. Cantemir*.
După ce au fost făcute formele de înregistrare ale revistei, primul număr va apare în preajma Anului Nou.”
 „Revista Bucovinei” a ieșit de sub tipar pe la jumătatea lunii ianuarie 1942 și a continuat să apară, chiar după reintrarea trupelor sovietice în Bucovina, pînă în martie 1945, cu mențiunea redacției și tiparului în … Timișoara!!!
Se vede însă treaba că Bucovina din urmă cu șapte decenii nu ducea lipsă de cârcotași nici la vreme de război și Dragoș Vicol se apucă să lămurească lucrurile în același ziar „Bucovina”, an II, nr. 159, miercuri, 21 ianuarie 1942, în pagina Literatură și artă (p. 2), făcând un bilanț …moral despre Reviste bucovinene:
„Să începem a le număra? Am face o operațiune dificilă și în același timp – destul de ne la locul ei. Pentru că enumerând revistele bucovinene – cu planuri mari, dar cu înfăptuiri mici, vina e a noastră a tuturor – ar trebui să enumerăm și așa numitele bisericuțe literare care aveau și ele un rost: certurile și vrajba.
N-am văzut niciodată un grup de poeți bucovineni care să se înțeleagă între ei, fie din pricina diferitelor culori politice din care făceau parte, fie din pricina concepției politice a fiecărui ins. Sau, în cazul că exista concordie la început, aceasta trebuia să degenereze în diviziuni și subdiviziuni, poeții uitând că reprezintă o provincie care își cerea și ea locul meritat, pentru frumusețile ei de basm și istorie, în tumultuoasa orchestrație a literaturii românești.”
Spre a se cumpăni spiritul novator (actual și-n decembrie 2011?!) din această pagină Literatură și artă, reproducem textul Ars poetica, semnat de E. Ar. Zaharia, în „Bucovina”, an I, nr. 142, joi, 25 decembrie 1941, p. 2:
 
 „Ars poetica

I
Noi, domnule Streinul,
suntem o constelație
cu altă destinație.

Unii molfăe azur
suav de pur;
alții cuvântul
îl frământă cu pământul;
ceilalți argăsesc
spre folosință proprie trecutul românesc;
ultimii pornesc să dezmorminte
despinele din vechi cuvinte.
Unii din bagdadie
scutură paiangăni de vecie;
alții de pe acoperiș de stele
aruncă pentru tineri schele;
celor morți tristele pagini
au rămas în paragini;
pentru cei ce s-au dus
Orion degrabă-a apus.
Ei se lasă pe cai de caolin
într-un cer straniu, hain;
noi, domnule Streinul,
asudăm mai departe seninul,
scriem tristețe, unii culeg
fulgii de aur de pe câmpu întreg:
Vesper, d-ta și mai ales Miliște
creșteți uriași pe-Asturii de liniște.

Hei, Doamne,
toamne de toamne
ni i-ai dezmierdat
până i-ai furat
pe cei mai isteți
haiduci de poeți!

Helgea zilei de-apoi
mușcă din noi!
Un frig cortical
ne-nțeapă brutal!

Suntem o generație
cu altă destinație!

         II
într-un colț cu zare sleită
ne va scutura o mână grăbită.
Ceilalți vor cultiva în seră
talente de scrumieră.
Noi, domnule Streinul,
stoarcem nervii, veninul,
cu embaticuri
poeme-n fișicuri.
într-un colț al mărilor stoarse
ne-așteaptă mâlurile arse;
un vitraliu cu aburi puțini
așteaptă un Crist de lumini;
o corabie cu vopseaua noită
se vrea pornită;
o brazdă întoarsă,
o zare toarsă,
o culme dusă,
o piatră pusă;
un chist, o digitală,
svârlite la iveală;
un zor de Ofelii,
purtat pe unda îndoielii;
o icoană pentru o Madonă,
pentru – o cantaridă – o anemonă;
o femeie, o conștiință de dat;
orice dorință, teama de păcat;
și restul de oameni, paseri, lucruri, petunii
ne-așteaptă pe doinele lunii.
Unde suntem? De unde-o s-apară
Așteptatul Crai Nou peste țară?”

Acestei apostrofe îi va răspunde tânărul poet Dragoș Vicol, în același ziar „Bucovina”, pagina Literatură și artă, nr. 167, din ziua de vineri, 30 ianuarie 1942,  p. 2, și anume:


„DOMNULUI E. AR. ZAHARIA

Noi, domnule Zaharia,
Suntem un crâng de stele
Pe care nu-l cercetează nime
Să-și umple degetele de vis și albăstrime…

Noi culegem ce-i bucovinean
înflorit peste cholim de făgan
Cu mănăstiri de fum în vers,
Voevozi cu chipul palid și șters,
Fântâni care-ascund setea și-aleanu
Și dezghiocăm  poemul d-tale, al lui Vesper,
Drumur și Lianu.

Noi
Ne petrecem anii lângă pădure și păpușoi;
Nu ne-avântăm nici spre sud, nici spre nord
Să ne vînăm rima prin cețuri ori printr-un fiord.
Nu clătinăm burguri să găsim frunza de laur,
Ci ne căutăm imaginea-n hronic și-n frunzișuri de aur;
în dumineci risipite prin sate-ori prin munți,
în basme-ori în cărunțele pe frunți…

Noi, domnule Zaharia,
Nu însângerăm versul cu tristețe de moarte,
Nici nu aruncăm visuri de ftizie în carte,
Ci ne plecăm fruntea a rugă … Destul că
Ascultăm cerul când „fata voevodului se culcă”
Și-apoi poezia ne-o făurim luminat și calm:
Fragment de balade, poem mic sau psalm.
Nu ispitim cu pana pe Dumnezeu,
Ci ronțăim azur și curcubeu…

Noi nu plângem, nu ne tânguim,
Ci ne bucurăm ori țărănește chiuim;
Nu căutăm tipar noui, ca alții, fără noimă,
Ci rămânem aici, lângă colindă, dragoste și doină… ”

3. Abia cu nr. 212 din ziua de luni, 23 martie 1942, paginile dublate 1-2-3 și 4 din interiorul ziarului „Bucovina” poartă distincția „Supliment literar, Bucovina”, ziar de afirmare românească, și putem citi editorialul Gând pentru viitor semnat de Dragoș Luță:
„Dacă ținem seamă de marele interes pe care cea mai mare parte a bucovinenilor îl are pentru viața artistică și culturală, atunci nevoia unei intensificări a mijloacelor de răspândire a scrisului românesc trebuie prețuită la justa ei valoare. Nu a trecut decât puțin timp de la venirea armatelor române pe meleagurile bucovinene și viața culturală a început să se dezvolte într-o măsură îndeajuns de mulțumitoare pentru început.
Bucovina a reprezentat pentru țara întreagă un puternic centru de cultură și a menifestat mare dragoste pentru literele românești, prin nenumăratele publicații apărute în capitala Bucovinei. Acel avânt din trecut trebuie readus pe același plan, pentru a fi depășit. De aceea, înțelegând rosturile de continuare a literelor bucovinene, vom apare în fiecare duminică, cu un supliment literar, în coloanele căruia să facem loc tuturor scriitorilor bucovineni. Nu vrem să ne ridicăm pretențiile până la a înșira în coloanele acestui supliment toți scriitorii literaturii universale. Nu. Ne rezumăm la literatura bucovineană, pentru că, mai târziu, să formăm o punte de trecere spre literatura universal-românească. Dar aceasta nu înseamnă că colaborările altor provincii nu ne vor fi bine venite.
în primul rând însă ne îndreptăm gândul spre scriitorii bucovineni talentați dar necunoscuți încă îndeajuns sau cunoscuți prea puțin, cari să contribue în largă măsură la viața culturală a Bucovinei.
Nădăjduim că vom primi largul concurs al tuturor scriitorilor bucovineni cunoscuți și nădăjduim de asemenea să putem strânge în jurul nostru o pleiadă de tineri scriitori mai puțin cunoscuți, cari să poată afirma valoarea talentelor lor. Le stau, și unora și celorlalți, coloanele noastre la dispoziție, în cea mai largă măsură.
Spiritul de trezire națională cere în vremurile acestea o activitate intensă a tuturor, în toate ramurile. De aceea este profund necesar ca și activitatea culturală, cu toate aspectele ei, să fie pusă în adevărata ei valoare, să dăm culturii, dacă vreți, aceeași atenție și cinste de care se bucură în toate țările, la toate popoarele și care exista în trecut și în acest Nord al țării.  Sperăm că și noi vom putea contribui, într-o măsură modestă, la ridicarea templelor de cultură prin aceste zări bucovinene și vom putea aduce în lumină oameni noi.
Marea răspîndire a ziarului – tocmai în ultima săptămână tirajul nostru s-a urcat cu încă zece mii de exemplare – ne face să pășim înainte cu aceeași încredere ca și până acum.”

Tirajul îmbucurător îi reține pe colaboratori să se desprindă de publicația mumă, ocrotitoare și din partea imprimării și a difuzării, căci suplimentul nu riscă, în aparițiile următoare, o numerotație separată a paginilor și nici o răspîndire prin eforturi proprii. Acesta pare să fie și singurul motiv hotărâtor pentru care nucleul redacțional de la suplimentul ziarului „Bucovina” privește cu jind la plutonul care le-a luat-o înainte editând „Revista Bucovinei”, începând cu luna ianuarie 1942. Concret, cuprinsul celor patru pagini din acest prim „Supliment literar. Bucovina” este alcătuit de N. Părhăuceanu, Culturalitatea Bucovinei (articol, p. 1); E. Ar. Zaharia, Doină (versuri); C. Bivolaru, Artă și public (articol); George Drumur, într-o după-amiază de duminică…, fragment inedit de roman (p. 2); Rainer Maria Rilke, Adormirea Maicii Domnului, în românește de Ștefan Stănescu; N. I. Bontaș, Rondelul Resemnării (versuri); Virgil Carianopol, Rugăminte (versuri, p. 3); Grigore I. Grecu, Fragment de viață (proză); N. Tcaciuc-Albu, Drum de noapte (versuri), Eusebiu Emanoil Florens, Bocet (versuri); Alexei Dragu, Căprioara (proză, p. 4), Balada mărului din câmp (nesemnată) și File de calendar (unde este apreciată „Revista Bucovinei”, nr. 3 din martie 1942, tot fără semnătură dar aparținând probabil lui George Drumur). 
Acesta pare să fi punctul de plecare pentru viitoarea „Bucovină literară” dar faptul că suplimentul nu poartă în aparițiile următoare numerotație și paginație aparte nu ne îndrituiește să-l considerăm …autocefal.
în fapt, nu e vorba de o redacție separată, ci doar de doi literați care se ocupă în mod special de pagina Literatură și artă, cu apariție aleatorie, și de suplimentul literar săptămânal, despre care aflăm din anunțul Pentru colaboratorii noștri, din nr. 302 al ziarului „Bucovina”, luni, 6 iulie 1942, p. 8, la rublica File de calendar, amănunte prețioase: 
„DOMNII COLABORATORI AI ZIARULUI NOSTRU SâNT RUGAȚI CA TOT MATERIALUL LITERAR (NUVELE, POEZII, SCHIȚE, CRITICI ETC) SĂ-L îNDRUMEZE FIE SOCIETĂȚII SCRIITORILOR BUCOVINENI, PIAȚA UNIRII 3, CERNĂUȚI, CU SPECIFICAREA «PENTRU SUPLIMENTUL LITERAR» – FIE DIRECT REDACȚIEI ZIARULUI STR. G-RAL MIRCESCU No. 8, MENȚIONâND PE PLIC «PENTRU d. GEORGE DRUMUR SAU DRAGOȘ LUȚĂ», SUB A CĂROR îNGRIJIRE APARE «SUPLIMENTUL LITERAR» ȘI PAGINA «LITERATURĂ ȘI ARTĂ».”
Pentru că în „Bucovina”, ziar de afirmare românească, an II, nr. 309, luni, 13 iulie 1942, 12 p., 3 lei, redacția și administrația, Cernăuți, str. G-ral Mircescu nr. 8, citim editorialul La un an de la apariție, semnat de Ion Munteanu, directorul publicației, care aduce câteva precizări demne de luat în seamă și astăzi: „Tot ce e înălțare sau prăbușire pentru țara românească cată mai întâi către aflarea noastră. Și «Bucovina”, apărută la începutul unei epoci de uriașe prefaceri naționale, a cunoscut până acum numai înălțări. Pentru că fiecare zi din anul de viață al ziarului a însemnat un pas înainte spre biruința luptei poporului român și o piatră în plus la zidirea înălțării patriei noastre. Pe aceleași căi – pe urmele glorioasei noastre lupte – ziarul «Bucovina» intră în al doilea an de viață, continuându-și umila trudă de însemnare a tuturor prefacerilor și biruințelor României.” (p. 1)
în paginile 5-8 ale acestui număr este inclusă și „Bucovina. Supliment literar. Apare cu concursul Societății Scriitorilor Bucovineni”, „concursul” însemnînd texte literare și nicidecum fonduri financiare, cu următorul cuprins:
George Drumur, Câteva cuvinte despre poezie (p. 5); Ioan Gh. Bogaci, Recolta liniștei (versuri, p. 5), George Zamfira Antonescu, Scriitori și naționalism (p. 5 și 8); Tcaciuc Albu, Prin codrii Herței (proză, p. 6); E. Ar. Zaharia, Cronică: Ion Dragomir, Disperații (roman, p. 7); Dragoș Vicol, Fete blonde (versuri, p. 7); D. Loghin, Poem religios (versuri, p. 7); Ilarie Poștariu, Stăpânul, roman de Ovid Densușianu-Fiul (p.7);  Prăvălia Diavolului, roman de Mircea Streinul (p. 8); Grigore I. Grecu, Nopți în munți (versuri, p. 8); File de calendar de George Drumur (p. 8).
De observat că paginația suplimentului literar este cuprinsă în cea a ziarului „Bucovina”, ceea ce exclude o detașare a paginilor interioare. Că suplimentul literar „Bucovina” nu este un urmaș al paginii Literatură și artă avem dovada într-o astfel de pagină în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 311, peste doar două zile, miercuri, 15 iunie 1942.
într-un cuvânt, dacă revendicăm revista „Bucovina literară” de la suplimentul literar din ziarul „Bucovina”, trebuie să ne temperăm ceva mai vajnic apetitul aniversărilor și să ne mulțumim cu data de 13 iulie 1942 drept un prim reper cronologic. Cum nici suplimentul literar din 13 iulie 1942 nu a purtat noroc organizatorilor celei de-a 70-a aniversări, devansată cu vreo nouă luni de zile, ca și cum o „sarcină literară” ar avea același traiect prenatal ca un mânz din hergheliile împărătești, mamoșul redactor-șef de la „Bucovina literară” din Suceava anului 2011 va trebui să-și toarne cenușă-n cap. Asta, ca să nu-i crape obrazul de rușine.
O dată față de Consiliul Județean Suceava, înscris ca finanțator al revistei și al manifestărilor consacrate cu surle și trâmbițe unei aniversări care „nu se există” în fapt istoric; a doua, față de invitații adunați de prin toate colțurile țării, sub motiv că sunt oaspeți de seamă, o elită „de calibru”, cărora le-a trîntit în nas o mare ofensă, și a treia, față de colegiul redacțional, pe care onor proaspăt redactor-șef l-a tratat cu morgă dictatorială, fără să dea ascultare nici unei observații. Oricum, lozinca cea mai înțeleaptă ar fi trebuit împrumutată tot de la nenea Iancu și scrisă cu litere mașcate: Hai, gogomani, la jubileu!
întrucât nu am la dispoziție toate numere nici din suplimentul săptămânal „Bucovina” (începând din 23 martie 1942) și nici din formula ulterioară sub titlul „Bucovina literară” (începând din 15 septembrie 1942), presupun că „paginile” au continuat să apară în interiorul ziarului „Bucovina” din ziua de luni, 26 octombrie 1942, inscripționate in vitro „an II, nr. 31”, până prin februarie 1943, după care colegiul redacțional își declară independența. Căci, în rubrica File de calendar din „Bucovina literară”, nr. 90, din ziua de duminică, 20 februarie 1944, p. 8, întâlnim încadrate într-un chenar ornamental câteva date importante despre această revistă cernăuțeană:
„Revista «Bucovina literară» împlinește cu numărul acesta un an de apariție regulată în forma pe care i-am dat-o atunci când s-a desprins din ziarul «Bucovina». Mica reformă de acum un an am socotit-o necesară fiindcă suplimentul literar, așa cum apărea până atunci, nu era în măsură să contribuie la propășirea spiritului creator bucovinean, care simțea nevoia unor orizonturi mai largi și era în permanentă căutare de spații.
Desigur că în decursul acestui an nu vom fi înfăptuit lucruri extraordinare de mari, din punct de vedere al creației artistice, dar ne-am servit colțul nostru de pământ românesc cu toată însuflețirea și cu tot entuziasmul, preferând grandomaniilor unor pigmei atinși prea de curând de carii la creier, sinceritatea în expresii și cuvântul curat, cari prețuiesc mult mai mult decât bâlbâielile atâtor debili mintali, aciuați în toate periferiile presei.
Trăim în certitudinea victoriei românești și nu ne putem aventura în confuzii, interpretări răuvoite sau false a tot ce au creat predecesorii noștri, în spiritualitatea românească, fiindcă lor și numai lor datorim progresul literar și artistic de care ne mândrim noi.”
Ceea ce ar fi fost nimerit să citească și organizatorii aniversării apriorice din zilele de 12-13 octombrie 2011. Ba chiar, în asemenea momente festive, cuviincios ar fi fost să se reamintească niscaiva texte reprezentative „din tot ce au creat predecesorii noștri” și aș da ca exemplu, o poezie semnată cu inocență și smerenie de către Teofil Lianu, în decembrie 1943:

De Anul Nou

Lui Leon Șandru

Nici un fulg de-omăt prin aer,
Plopii, caier lângă caier,
Albi se-nșiruie departe
Ca-ntr-o zugrăvire-n carte.

Noi, mai mici decât acum,
Ne luam în jos pe drum
Și-ncepeam de la bunicul
Urătura cu voinicul
Ce mâna la fel ca noi
Plug cu doisprezece boi.

Și când stelele dintâi
înfloreau ca-ntr-un gutâi,
Hei, cu biciul de mătasă
O-ndemnam mai înspre casă,
Căci întra cu urșii-n sat
Noaptea-n vuiet de urat.

Stelele sunau și ele
Prinse sus ca de podele
De cădeau peste pământ
Clinchetele de argint.

Traistele, ce doldora…
Regii n-ar fi-avut așa…
Și-ndesam cu viță deasă
Nu de câlți, ci de mătasă
Și cu fluier de alun
Anul să ne fie bun.

Iarna e aceeași iar
Ca și-atuncea, de cleștar;
Anul Nou l-același plug
Pune boi floreni în jug;
Doar copilăria noastră
Nu-i aceeași la fereastră.”

Să nu uităm că România era în plin război mondial, iar Frontul de Răsărit se apropia neiertător de Nistru, cu perspectiva înfiorătoare de a trece în curînd și peste …Tisa.
Ultima suflare a revistei „Bucovina literară” pare să fie din așa-zisul an IV, nr. 94, duminică, 19 martie 1944, deși, întocmai ca steagurile lui nenea Iancu, nici numerele hebdomadarului cernăuțean nu ies la…socoteată. Astfel, rostogolind săptămînile înapoi, din ziua de duminică, 20 februarie 1944, ar trebui ca în duminica sau săptămîna din urmă cu un an, adică 8 (opt) săptămîni în 1944 și încă 45 (patruzeci și cinci), pînă duminică, 20 februarie 1943, să însumeze 53 de numere, cu care, scăzîndu-le din 90, să obținem un …deficit de 37 de „apariții” ale săptămînalului bucovinean, care ar fi să se întindă măcar pînă în ziua de luni, 23 martie 1942, cînd paginile 1-2-3 și 4 (în fapt, 5-6-7 și 8) din ziarul „Bucovina”, an I, nr. 212, poartă titlul „Supliment literar, Bucovina”.
Ipoteza de lucru în care ne putem avînta deocamdată este că aceste numere …lipsă din „Bucovina literară” nu au dispărut din colecțiile bibliotecilor, ci pur și simplu ele nu au scînteiat la timpul potrivit „în lumina tiparului”, nici în interiorul și nici în exteriorul ziarului „Bucovina”: alcătuiesc o „pagubă colaterală” a bucovinenilor aflați în spatele frontului. Mergînd îndărăpt, mai departe cu acest calcul, din cele 31 de numere „lipsă” din februarie 1943, ajungem la 6 (șase) apariții în ianuarie-februarie 1943 și încă 25 (douăzeci și cinci) înapoi pînă prin 5 iulie 1942, ceea ce tot nu atinge hotarul festiv al celor „70 de ani”, onorat cu dulce ignoranță și siderală aroganță de echipa organizatorică din octombrie 2011.
Publicația împricinată nu s-a tipărit însă chiar în fiecare săptămînă, iar I. Hangiu, autorul Dicționarului presei literare românești, 1790-1990, Editura Fundației Culturale Române, București, 1996, p. 73-74, este și d-lui confuz – „Apare la Cernăuți (an III, nr. 35: 11 ian. 1943 – an IV, nr. 91: 27 febr. 1944; din col. B. A. R. lipsesc nr. 1-30; 32-34)” –, întrucît nu s-a ostenit să caute titlul periodicului bucovinean măcar în altă bibliotecă din… București.  Ba chiar a ocolit să scrie un articol, oricît de firav, și despre „Revista Bucovinei”, poate cea mai importantă publicație literară cernăuțeană din anii celui de-al doilea război mondial.
în sfîrșit, greșeala aniversatorilor „douămiiști” nu stă în faptul că nu cunosc datele istorice ale unei probleme – omenește memoria și imaginația omului …postmodern sînt cam găunoase –, ci că în fișa postului pe care îl ocupă nu și-au înscris și elementara documentare. Este absolut aberant ca într-un județ din Bucovina istorică, unde funcționează o facultate de filologie, un muzeu de istorie, un centru cultural pentru valorificarea tradiției chiar în Suceava, un Institut Academic „Bucovina”, precum cel de la Rădăuți, o Societate pentru cultura și literatura română în Bucovina, tot la Rădăuți (care prin 1942-1943, în Cernăuți, a pus vîrtos umărul la realizarea „Bucovinei literare”), iar tu ditamai organizator și arendaș al unei manifestări culturale să nu te consulți cu nici un specialist.
Reușita acestei aniversări împopoțănate, de care se arată așa de plin de sine și mîndru Constantin Arcu, stă în „pruba de piatră a adevărului” despre aculturația înscăunată în Bucovina de astăzi. Și e mare păcat. Sau poate chiar acesta va fi fost și scopul suprem? Cum și unde ascundem însă rușinea??? Pentru că, nu-i așa?, aniversările trec, rușinea rămîne...

Ion Filipciuc

* Traian Cantemir a fost ulterior profesor la Râmnicu-Vâlcea.(Nota edit. Asymetria)






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1152