Ion Filipciuc. Reportaj cu "BUCOVINA LITERARA" de gât
Data: Tuesday, March 13 @ 18:21:56 CET
Topic: Memoria





Macina, macină morile. Dar nu grâu, nu porumb, nu secară ci hârtie macină. Memorie macină. Morile inerției, morile dușmanilor, morile nepăsării, uitării, fricii au măcinat cultura română, cărțile și periodicele câte au scăpat de mori, produsele inteligenței românilor, se află adesea prin biblioteci, disparate, nelegate, neadunate și necunoscute.
De aceea descrierea efortului statornic la care s-a înhămat, de bună-voie, Ion Filipciuc, efort a cărei scurtă istorie ne este povestită simplu și clar, deodată cu ajutorul dat cercetătorului de oamenii de bine cărora li s-a adresat este pentru o noi o probă de dragoste de țară temeinică departe de orice fățarnică gesticulație patrihoțică a unor scârnavi politicieni, de odinioară sau de acum, obișnuiți să se bată cu pumnii în piept de dragul României doar pentru a convinge votanți slabi de înger.
De fapt, Ion Filipciuc ar fi probabil un bun om politic, tenace, inflexibil și apărător al memoriei culturale. De astfel  de oameni am mai avea nevoie.
Un efort de numerizare, deci de răspândire și de păstrare, atunci când e bine gândit și făcut, răspunde, târziu dar nu tardiv, efectului morilor de hârtiei, distrugerii provocate de aculturația violentă. E bine să-l facem cunoscut cititorilor revistei Asymetria și pe această cale. Se poate consulta o mare bază de date la adresa http://www.dacromanica.org dar mai sunt cîteva biblioteci, printre care Biblioteca Centrală Universitară din Cluj, unde se află, numerizate, accesibile, gratuit, reviste și cărți până de curând interzise, rămase aproape necunoscute, Gândirea, Boabe de grâu, Țara noastră, Revista Fundațiilor Regale etc.

Dan Culcer



Reportaj cu „BUCOVINA LITERARĂ” de gât

După două-trei săptămîni de la aniversarea apriorică a revistei „Bucovina literară” la Suceava, în octombrie 2011, îmi dau seama că neastîmpărul meu cărturăresc sporește din zi în zi și toate încercările de a prinde capătul acestei publicații apărute în Cernăuți, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, se năruie ca-n fața unui zid preistoric.
Cîteva telefoane la prietenul Liviu Papuc sună a pustiu, poate și pentru că bucovineanul iașiot s-a încîlcit harnic în ițele unei …proaspete ediții din seria reportajelor de epocă și nu mai vrea să se încurce cu …reporterii contemporani.
Prozatorul Constantin Blănaru, viețuitor așijderea de cîțiva ani în Iași, pe care îl tot deranjez cu consultarea și xerografierea unor pagini de care am imediată trebuință, îmi scrie că la B.C.U. „M. Eminescu” nu se găsește nici un număr din vechea revistă „Bucovina literară” și mă îndeamnă cu toată încrederea să merg la Biblioteca Academiei Române din București. Nu-i răspund că am fost cîndva pe acolo și că împricinata publicație – avînd exemplare de la nr. 31 din 26 octombrie 1942 pînă la nr. 91 din 27 februarie 1944 – se află într-o stare fizică atît de precară încît nu mai poate fi consultată de către cititorul obișnuit. Probabil că un cititor nărăvaș precum d-l acad. Dimitrie Vatamaniuc ar avea acces și succes, într-un cadru ceva mai restrîns, undeva într-un colț al depozitului, pentru a nu se deteriora mai mult paginile acelea de ziar, macerate în uitare vreme de peste jumătate de veac.
Am consultat însă nu demult, la faimoasa și bogata bibliotecă din capitală, ziarul „Bucovina”, apărut în ziua de luni, 14 iulie 1941, îndată după eliberarea Bucovinei hărtănite de sovietici și instaurarea guvernămîntului militar românesc, și am conspectat hapsîn cîteva date din preparativele pentru „Revista Bucovinei”, apărută în ianuarie 1942, și din numerele în care ziarul cuprindea „Suplimentul literar, Bucovina”. Dar un exemplar „Bucovina literară”, Cernăuți, an I, nr. 1, încă nu am dibuit.
Nu mai apelez, ca de obicei, cînd aveam vreun necaz informativ, la eminescologul bucureștean Nicolae Georgescu, fost lucrător cu îndelungi state documentariste la Biblioteca Academiei, care ar fi în stare să convingă pe vigilenții ocrotitori ai vechii reviste bucovinene spre a ne înlesni o consultare fugitivă, poate chiar și o scurtă fotografie cu lumină rece a cîtorva pagini… Nu-l deranjez pentru că, atunci cînd i-a trebuit o copie după Luceafărul din Almanahul „România Jună” de la Viena, din 1883, nu s-a ostenit să meargă la bibliotecă ci mi-a dat mie telefon, în Bucovina, să-i trimit versiunea xerografiată, că tot țin eu de prisos opul în casă.
Biblioteca Națională a României, ca să nu mă depărtez de capitala mult iubită, din str. Ion Ghica, este în curs de strămutare la noul sediu, încît pînă într-o jumătate de an nici măcar fișierele autorilor și publicațiilor nu au șanse ca să fie consultate. Altfel aș avea răbdare și pînă prin aprilie, dar, dacă nu-i și nu-i, cui să-i mai spui? Tot așa nu-i mai spun lui Constantin Blănaru că B.C.U. din București are din „Bucovina literară” doar 4 (patru) numere din anul III: nr. 69, din 22 septembrie; nr. 70 din 3 octombrie, nr. 81, din 19 decembrie și nr. 82, din 26 decembrie 1943 și alte 5(cinci) din anul IV: nr. 84, din 9 ianuarie; nr. 88, din 6 februarie, nr. 90, din 20 februarie, nr. 91, din 27 februarie și nr. 94, din 19 martie 1944, ceea ce tot nu-mi folosește la nimic, din moment ce nu consemnează măcar cînd s-a imprimat și primul număr. Un telefon ceva mai puțin disperat dau către d-l prof. univ. dr. Ion Popescu-Sireteanu, rezident de o vreme în orașul Pitești, cu întrebarea dacă nu știe ceva despre „Bucovina literară” sau pe vreun bucovinean pribegit din timpul războiului prin baștina argeșeană, care ar avea niscaiva numere din revista cernăuțeană. Nu cunoaște, însă mă pune în legătură cu domnul prof. Nicolae Ciurea-Genuneni din Rîmnicu Vîlcea, în ideea că în acel oraș s-au stabilit mai mulți bucovineni surghiuniți din Cernăuți. D-l prof. Ciurea nu știe nici d-lui de „Bucovina literară”, dar îmi promite că se va interesa și pînă una-alta îmi trimite o carte închinată lui Traian Cantemir, unul dintre redactorii – care semna mai totdeauna rubrica Paranteze, din prima pagină – de la „Bucovina literară” din Cernăuții anilor de război. Fiindcă îl cunosc bine pe un alt cărturar vîlcean, prof. dr. Ioan St. Lazăr, folclorist de renume, îi telefonez și d-lui în aceeași pricină și mă asigură că va întreba în stînga și-n dreapta sau la Biblioteca Județeană din Rîmnicu Vîlcea, unde un bucovinean mai grijuliu ar fi avut priința să doneze colecția revistei cernăuțene. Peste două zile mă înștiințează însă că la această instituție nu există nici un număr din „Bucovina literară”, ceea ce mă duce cu gîndul să încep a mătura cu aceeași întrebare toate bibliotecile județene din România.
Îmi fac, așadar, timp și drum la Suceava, cu planul să trec pe la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” spre a o ruga pe doamna Alis Niculică să-mi înlesnească o listă cu telefoanele…
întîmplarea face să mă întîlnesc însă, in civitas capitalis moldaviensis, cu poetul Vasile Tărâțeanu, la susținerea tezei de doctorat a doamnei cercetătoare Ligia Maria Fodor, în ziua de joi, 2 decembrie, cu un subiect interesant despre învățămîntul secundar din Bucovina pînă la Marea Unire din decembrie 1918, teză prezentată cu succes în cadrul catedrei de istorie de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, și, fiindcă înfocatul poet și ziarist mă vede așa de împovărat și pătimaș, îmi dă nădejde că la Cernăuți se poate afla ceea ce caut eu.
În cîteva zile, în 10 decembrie, Vasile Tărâțeanu îmi și trimite pe e-mail, 9 (nouă) pagini cu „Bucovina literară”, din care pot întrezări nr. 31, din 26 octombrie 1942; nr. 32, din 23 noiembrie 1942; nr. 33, din 30 noiembrie 1942 și nr. 34, din 7 decembrie 1942, imagini care nu mă ajută însă cu nimic în a stabili cînd anume s-a imprimat primul număr din această revistă. Probabil că și colecția de la Cernăuți pornește tot de la numărul 31. Unde vor fi cele anterioare nimeni nu poate ști la ora asta. Mai trist e însă faptul că fotograful Vasile Tărâțeanu din Cernăuți, ca să nu ofensez pe altul de aiurea, ține aparatul – o drongutză digitală setată parcă să ascundă electronic ridurile cocoanelor simandicoase! – inclinat, ca și cum ar poza un prepeleac, și în imaginea expediată mie nu se poate citi decît titlul publicației și, cu chiu cu vai, numărul și data apariției. Ce spun versurile înșirate în josul paginii rămîne „o enigmă ne-esplicată”... Bine că văd măcar de la ce număr începe colecția revistei buclucașe în biblioteca din Cernăuți.
Tentativa de a intra în legătură cu d-l ing. Marian Drumur din Timișoara – feciorul lui George Drumur, fostul prim-redactor al revistei cernăuțene hăituite de mine –, care la serbarea de la Suceava ne-a prezentat oarece date și facsimile de la „Bucovina literară”, anii 1942-1944 (între toate doar frontonul primului număr al ziarului „Bucovina”, luni, 14 iulie 1941, și al numărului 87 din „Bucovina literară”, an IV, duminică, 30 ianuarie 1944, le pot vedea în paginile pe care mi le-a încredințat ziarista Doina Cernica din Suceava), nu dă roade, iar criticul timișorean Adrian Dinu Rachieru nu-i nici el de găsit la cele două numere de telefon puse la îndemînă de către d-na prof. Rodica Mureșan.
Cu ultimele resurse amăgitoare mă adresez timid și pricăjit prozatorului Radu Mareș din Cluj, bucovinean care nu prididește să dea o mînă de ajutor celor aflați în strîmtoare, și-l rog să coboare molcom din turnul lui de fildeș din str. Viilor pînă la B.C.U. „Lucian Blaga” și să întrebe de nu au vajnicii săi ardelenii în depozit numere cu rătăcita revistă „Bucovina literară” din anii 1942-1944. Bărbat de cuvînt și de faptă, Radu Mareș merge la biblioteca studenților și-l stîrnește cu întrebarea pe istoricul literar Mircea Popa, care știe și toaca-n cer, și-l sfătuiește că mai bine ar cerca asemenea ispravă la Institutul de Lingvistică „Sextil Pușcariu”, unde fostul director interbelic, venind el de la Cernăuți, era ținut la curent cu tot ce se tipărea în Bucovina. Și cu adevărat, vestea izbăvitoare mi-o dă Radu Mareș în scurtă vreme: La Institutul de Lingvistică „Sextil Pușcariu” din Cluj Napoca se află întreaga colecție a revistei căutate, însă nu ar fi prea politicos din partea unor bucovineni – și mai ales din partea cuiva care se dă tovarăș de escapade documentare cu Radu Mareș – să stingherească lumea la vremea sărbătorilor de iarnă. Să lăsăm toată povestea pe după Bobotează…

* Altfel spus, între Crăciun și Bobotează, intru și eu într-o tihnită hibernare ritualică și mă dezmorțesc în fața focului din soba casei părintești din Costișa. Am și destulă vreme să-mi rumeg nedumeririle adunate din toamnă: 1 - în bibliotecile din județul Suceava nu există nici un număr din vechea revistă „Bucovina literară”, apărută la Cernăuți, între anii 1942-1944; 2 - în peste 20 de ani de cînd cîțiva literați mari și lați din Suceava editează o serie nouă din „Bucovina literară” și se laudă măreț cu rîvna înaintașilor, ba chiar o aniversează din cînd în cînd ca apărută în octombrie 1941, nimeni nu a schițat o întrebare sau o facsimilare a vreunui număr al publicației cu care se bat în piepturile lor de aramă; 3 - Societatea pentru cultura și literatura română în Bucovina, reactivată după 1989 într-un sediu din Rădăuți, în bogata ei colecție cu publicații bucovinene, nu are nici ea vreun exemplar din „Bucovina literară” și nici n-a dat sfară în țară spre a se învrednici vreo donație; 4 - Institutul „Bucovina” din Rădăuți, Filială a Academiei Române, îndrituită cu studierea istoriei, geografiei, culturii și civilizației din Bucovina istorică, nu are încă nici un exemplar din „Bucovina literară” apărută la Cernăuți, în timpul ultimului război; 5 - între subiectele tezelor de licență, de masterat sau de doctorat de la trei facultăți de litere din trei universități moldave – din Cernăuți, din Suceava și din Iași, ca să nu invocăm fastidios și celelalte institute de învățămînt superior din România acestui prim deceniu din mileniu trei – nimeni nu a propus și n-a abordat, din cîte știu eu, un studiu istoric al revistei „Bucovina literară”; 6 - Inexplicabil și trist rămîne însă faptul că printre scriitorii români din Cernăuți nici unul nu a fost străfulgerat încă de curiozitatea de a cunoaște și bucuria de a comunica elementele definitorii ale unei reviste precum „Bucovina literară”, publicație apărută între cele două invazii sovietice în Bucovina și poate că demnă de luat ca model de rezistență culturală și nădejde națională în vremuri de restriște; 7 - Mă încearcă însă în aceste zile pline de duh sărbătoresc și o remușcare tardivă, întrucît în două rînduri am fost și eu un fel de redactor la seria nouă din „Bucovina literară”, apărută la Suceava în 1990, și dintr-un motiv sau altul nu am dat subiectului importanța cuvenită; ori nu mi s-a cerut în mod imperativ amănunte istorice, ori n-am fost lăsat să impietez formula …modernă a revistei prin pășunisme interbelice, dar, în fapt, nici n-am prea încercat să impun o perspectivă istorică… Destul că m-am retras la vreme cu prilej.

Dar poate că n-ar fi de prisos o paranteză tămăduitoare. Mihai Iordache, la o reuniune a redacției în primăvara anului 1990, întreabă unde este Filipciuc și i se răspunde omenește că la Cîmpulung, unde am o catedră și primesc salariu. Doar nu trebuie să semneze condica în fiecare zi? Ba da, a fost replica promptă. Pe mine povestea m-a lecuit pentru că nimeni nu m-a întrebat cîte ore fac pe drumul de la Cîmpulung la Suceava, cît mă costă un astfel de drum dus-întors la redacție, dacă oboseala nu mai intra și ea în calcul, pentru că despre drepturi de autor la „Bucovina literară” din acei ani se tăcea …mîlc!. Așa că am început să absentez definitiv…
Într-o bună zi îi dau lui Mircea Tinescu, secretar de redacție, un eseu, Păstor și turmă, despre posibila sacrificare a lui Petre Roman pe altarul politicii de Ispas, conform ritualului dintr-o colindă transilvană. Secretarul nostru literar amînă dintr-o pricină sau alta tipărirea revistei și cînd îl întreb de ce nu s-a grăbit, pentru că le-am fi oferit cititorilor o previziune folclorică, el zice să tipărim textul cu mențiunea datei cînd a fost scris. Or, nu mai avea nici un farmec…
Într-o altă zi, tot din acel amăgitor an 1990, spuneam să-i strîngem acasă, măcar pentru o săptămînă, pe oareșcari bucovineni risipiți prin țară și prin lume, precum Liviu Papuc, Vasile Diaconu, Ion Popescu-Sireteanu și Mihai-Ștefan Ceaușu de la Iași, Adrian Dinu Rachieru de la Timișoara, Radu Mareș de la Cluj, Dimitrie Vatamaniuc, Vasile Andru, Alexei Rudeanu, Ion Grigore de la București, Vasile Levițchi de la Cernăuți, Arcadie Suceveanu din Chișinău, Ilie Boca din Bacău, Vespasian Lungu de la Brăila, George Cotos din Saint-Tropez, Matei Vișniec de la Paris, Corneliu Dumbrăveanu din Amsterdam și cîți alții… Să adunăm risipa bucovinenilor într-o sărbătoare măcar între zidurile cetății Sucevei, dacă nu se poate la Cernăuți ori la Putna. Ei, asta-i, că eu nu vreau să-i adun, mi-a răspuns un culturnic învederat.
Ceva mai tîrziu, noul redactor-șef Ion Beldeanu mă cooptează iarăși în echipa de corvoadă, ba chiar îmi trece în statul de plată și o indemnizație, pe care o …direcționește către cei de la Cernăuți; n-am zis nu, însă am sesizat că exemplul meu ar fi bun de urmat și de către ceilalți redactași. M-am lămurit în momentul cînd ne pîndea perspectiva ca revista „Bucovina literară” să nu mai primească subvenția de la Consiliul Județean Suceava. Propunerea mea a fost să punem mînă de la mînă niște bănuți și să scoatem un număr de frondă. Eu nu fac muncă voluntară, mi-a replicat redactorul-șef. Am preluat dictonul din fugă și dus am fost… Adică am priceput că în Bucovina încă nu se poate alcătui o echipă solidară – și la pagubă și la cîștig – și m-am retras tihnit la umbra brazilor de sub …poala muntelui Rarău. De altfel, prietenii mei scriitori …covrigari din Suceava n-au reușit să mă amăgească prin nici o licență extra-poetică. Și nu uit că, în primăvara anului 1983, le-am oferit pentru „Pagini bucovinene” două texte nu prea lungi despre Miorița. Tartorul diriguitor de atunci, Marcel Mureșeanu, mi-a spus foarte sincer că argumentele mele nu sînt convingătoare. Am expediat …rebuturile la „Steaua” din Cluj, unde s-a tipărit Portretul ciobanuluitras printr-un inel”, și la „Cronica” din Iași, care a publicat XXIV de contra-propoziții despre Miorița. Cu oarecari ghionturi pe la județeana de partid pentru redactorul-șef de la „Cronica”. Se înțelege că în „Pagini bucovinene” n-a încăput nici o mențiune…

* Cu astfel de amintiri încîlcite urc în acceleratul de Timișoara, luni seară, 9 ianuarie 2012, la ora 23 și … minute, ca să ajung dimineața pe la ora 5 în Cluj, să fac o întrerupere de două-trei zile, să văd colecția revistei „Bucovina literară”, să-mi iau notițe și să fotografiez ce cred că-mi va fi de folos și să plec apoi mai departe, la București, pentru a vedea ce-i și cum… îl avertizez pe Radu Mareș că voi dormi buștean în tren, că dimineața voi fi odihnit și că aș dori să intrăm cît mai devreme în biblioteca Institutului de Lingvistică. Ba, zice glasul de la celălalt capăt de … satelit, din gară vii direct la mine acasă, mai tragi un pui de somn, apoi ne ospătăm ca niște oameni întregi la cap și la trup, după care mergem la bibliotecă. Oricum, nu cu noaptea-n cap… Din acest moment faci cum îți spun eu, altfel nu mai discutăm veci-pururi! Așa că mi-am tras șuba pe ochi și am sforăit haiducește prin toate tunelurile dintre Pojorîta și Ilva Mică… M-am trezit pe la Gherla și nici Clujul nu mi s-a părut prea departe…
Un taxi m-a zvîrlit mintenaș în str. Viilor dar acolo m-am tot învîrtit cîteva minute în jurul blocului cu nr. 13 pînă cînd am deslușit în întunericul brumat de zorii scămoși un glas ca de… guguștiuc: Filipciuc! Așa am nimerit intrarea în fața căreia mă aștepta Radu Mareș, sprinten ca în toamna cînd amîndoi furam pere din grădina unui vecin cu internatul liceului de băieți din Rădăuți iar pedagogul Atomu ne otînjea vîrtos cu cîrja peste spinare…
Firește că îndată ce am pus capul pe o pernă am și adormit iar peste două ceasuri m-am trezit proaspăt ca un flăcău gata de însurătoare… sub directa îndrumare a unui naș precum Radu Mareș! Mîncăm și, ca să nu uităm scopul adunării noastre, plecăm spre Institutul de Lingvistică; adică luăm un autobuz, coborîm din str. Viilor pînă la Someș, trecem podul și urcăm de iznov pînă deslușim firma instituției mîntuitoare. Pășim pe treptele unei case boierești, batem pe la uși, intrăm sfioși, boscorodim prin cele camere goale și holuri pustii ca doi moșnegi întorși din prizonierat, pînă auzim un glas cristalin, al doamnei bibliotecare Simona Harhătă. Facem prezentările, Radu Mareș lăudînd interesul meu pentru „Bucovina literară”, iar eu probînd că n-am venit cu mîna goală și donînd institutului cele două cărți cu patronimie românească semnate de Ioan Bilețchi-Albescu, Studii filologice (2007) și Conspecte filologice (2008), alături de Școala din Câmpulung Moldovenesc… (2009) și cartea mea, Miorița și alte semne poetice, din 2002. Sala de lectură este spațioasă, are destulă lumină, voi putea fotografia în condiții bune.
În sfîrșit, doamna Simona, harnică și foarte serviabilă, ne aduce trei maldăre de ziare legate în cartoane paratectonice. Drept recompensă pentru că sîntem doi bucovineni habotnici, doamna bibliotecară ne oferă și legătura ziarului „Bucovina”, editat de A. Hurmuzachi din toamna anului 1848 pînă în primăvara anului 1850, colecție pe care Radu Mareș se și pornește să o foileteze cu încîntare.
Constat că din „Bucovina literară” institutul clujean are doar anul III, începînd cu nr. 42, duminică, 21 martie 1943, pînă la nr. 82, din ziua de duminică, 26 decembrie 1943, și anul IV, cu nr. 86, duminică, 23 ianuarie 1944, pînă la nr. 92, duminică, 5 martie 1944. Asta însemnînd că lipsesc nr. 83, 84 și 85, din ianuarie 1944, nr. 88, din 6 februarie 1944, și cel puțin încă două-trei numere – 93 și 94 – din luna martie 1944. Unde vor fi însă anul I din 1941 și anul II din 1942 și cum se face că la mîna și sub ochii lui Sextil Pușcariu n-au ajuns primele 41 de numerele din revista cernăuțeană? Sau vor fi fost aici și s-au răvășit prin evenimentele care au bîntuit orașul?
E bun și așa, îmi zic eu, încîntat că văd măcar un an întreg și mă apuc tacticos de răsfoit și de fotografiat. Se înțelege că iau pagină cu pagină și număr cu număr, Radu Mareș privind îngrozit la grosimea volumului, dar socotind în sinea lui creștinească să-și sacrifice ziua de marți, că tot nu-i o zi fastă, pe altarul literelor bucovinene. Citește bucuros în „Bucovina” Hurmuzăcheștilor din vremea pașoptistă și în „Bucovina literară” din cel de-al doilea război mondial…
Lucrăm cu folos pînă pe la ora 13, dar nu mă pot liniști să nu caut concret ce s-ar mai afla și la B.C.U. Trecem pe la Agenția de Voiaj CFR, să văd ce tren aș avea în seara asta spre București; este un accelerat sau interregio, cum scrie mai nou, la ora 21 și 40 de minute. în cazul în care nu găsesc nimic la B.C.U., socot să plec la București cît mai repede ca să am vreme să scormonesc în Biblioteca Academiei, poate se îndură directorul și-mi aprobă totuși consultarea colecției „Bucovina literară”. Oricum, după numerele fotografiate deocamdată în Cluj cred că nu va mai fi nevoie să fac turneul detectivistic proiectat prin Timișoara, Turnu Severin, Rîmnicu Vîlcea, București și Cernăuți. Urcăm la deal spre centrul orașului și Radu mă duce prin cîteva străduțe lăturalnice, aș zice chiar medievale, cu clădiri vechi, restaurante cochete, pasaje pietonale, în care vara se deschid terase și lumea se preumblă ori stă și cugetă ardelenește, citește gazeta în fața unei cafele înmiresmate și află cum se mai învîrte pămîntul în jurul soarelui...
La B.C.U. ne întîlnim, în hol, cu infatigabilul … scriitor grănicer năsăudean Teodor Tanco și, bucuros de revedere, se precipită să mă ajute în cazul în care găsesc ceea ce caut. Impresionant! Aflu „Bucovina literară” din Cernăuți, la cota P-3557, an III, nr. 35-82 din 1943 și an IV, nr. 83-91 din 1944, adică doar 52 de bucăți din cele 94 cîte se consideră tipărite, iar ziarul „Bucovina”, la cota P. 1840, an I, nr. 1-133 din 1941; an II, nr. 145-464 din 1942; an III, nr. 465-777 din 1943, și an IV, nr. 778-830 din 1944.
Pe cît îmi dau seama, ar cam fi de lucru! Ei da, așa mai vii din Bucovina pînă la Cluj, ți se răsplătește osteneala cu vîrf și îndesat. Problema e că nu mi se pot aduce comenzile decît peste 24 de ore, adică mîine, miercuri, după ora 15, ceea ce-ar însemna să stau degeaba ori să hălăduiesc prin tîrg zgîind ochii în sticla vitrinelor. Domnul Teodor Tanco are însă vad bun în această bibliotecă și pune vorbă să mi se aducă publicațiile mîine dimineață la ora 8. Numai că, pînă una-alta, trebuie să plătesc o taxă de lectură: 20 de lei pentru o săptămînă, otova și pentru pensionari și pentru studenți! Dacă-i musai, cu plăcere! Sînt bucuros că am pentru ce plăti. Și-n vreme ce casierița numără banii și-mi taie chitanța, mă gîndesc cu duioșie la prietenul meu Ion Beldeanu, redactor-șef la „Bucovina literară” în anii ei de glorie post-decembristă: El nu făcea muncă voluntară! Eu fac și, pe deasupra, mai și plătesc bucuros ca să mi se permită să o fac. Vorba ceea: Dumnezeu să ne ție naravu’, în pace și sănătate. Că bieții cernăuțeni din urmă cu peste jumătate de veac făceau muncă voluntară și editau revista printre bubuiturile tunurilor!

* Vom merge acasă, așadar, vom mînca și ne vom hodini ca niște gospodari trudiți după o zi de coasă. Zis și făcut, că de la mînă pîn’ la gură nu-i atîta depărtăciune. Ne trezim amîndoi pe la ora 18 și iarăși ne așezăm la masă, unde buna doamna gazdă Ileana, soția lui Radu, ne îmbărbătează cu alte bucate aromate. Mai povestim una-alta, mai privim la televizor, mai comentăm trăsnăile din politica românească și după cîteva ore de taifas mergem iar în patul izbăvitor.
Dimineața mă trezesc cu somnul oarecum neîmplinit pentru că am adormit destul de tîrziu. Mîncăm pe îndelete și îmi propun următorul program: în funcție de ce găsesc în colecția de la B.C.U., rămîn să citesc și să fotografiez toată ziua; Radu zice să vin la masa de prînz, însă eu cred că e mai …ergonomic să mînînc la amiază la un restaurant din preajma bibliotecii și, în cazul în care termin toată treaba pînă la ora 20, am vreme să prind și trenul de 21 și 40 de minute pentru București. Am să-i dau telefon din timp despre ce am găsit în colecția din bibliotecă și cît de spornică o să-mi fie zăbava cu cetitul din „Bucovina literară”. Ajung la bibliotecă înainte de ora 9, intru în sala „Adrian Marino”, caut comanda și cele cinci maldăre de ziar mă cam descumpănesc. Nu cred că pot mîntui toată treaba în această zi de miercuri. Dar, pentru că acasă n-am de coasă, mă așez la citit și răscitit…
Observ că anul III al revistei cu titlul „Bucovina literară. Supliment săptămânal” începe cu nr. 35, din ziua de luni, 11 ianuarie 1943, ce „Apare cu Concursul Societății Scriitorilor Bucovineni, fără mențiunea colegiului redacțional sau adresa redacției, paginile fiind numerotate 5-6-7-8, precum ar fi fost incluse în ziarul „Bucovina”; nr. 36 poartă ziua de luni, 18 ianuarie 1943, iar nr. 37, ziua de luni, 15 februarie 1943, pentru ca nr. 38 să apară duminică, 21 februarie 1943, în 8 pagini, fără colontitlul așezat sus, ca în ziarul tutelar, ci în josul paginii și cu cerneală albastră. Următoarele două numere, 39 din ziua de duminică, 28 februarie, și 40, duminică, 7 martie 1943, tot în cîte 8 pagini, încheie anul al III-lea. Dar e destul de bizar ca un an III dintr-o publicație să aibă doar 6 (șase) numere!!! Și încă ceva: din aceeași publicație să nu fie păstrate în vreo bibliotecă numerele din anul I și anul II…
Anul IV pornește cu nr. 41, în ziua de duminică, 14 martie 1943, în aceeași formulă grafică precum numerele precedente, pînă la numărul 60, din duminică, 25 iulie, cînd sub titulatura „Bucovina literară” găsim precizarea «Supliment literar al ziaruluiBucovina. Prim redactor: George Drumur». Din acest an IV lipsește doar nr. 87, care ar trebui să fi fost imprimat în ziua de duminică, 30 ianuarie 1944, numărul ultim din colecție fiind 91, din ziua de duminică, 27 februarie 1944. Ei, se vede treabă că pentru a recupera numerele de la 1 la 34 ar trebui văzut ziarul „Bucovina” în întregime. Astfel, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 447 din ziua de luni, 7 decembrie 1942, avem inclus suplimentul „Bucovina literară”, cu paginile numerotate 5-6-7-8 în cuprinsul ziarului, care supliment ar trebui socotit din anul II, nr. 34, și tot așa, îndărăpt, nr. 33 fiind în același ziar cu nr. 441, luni 30 noiembrie 1942, sau nr. 32, ibidem, an II, nr. 435, luni 23 martie 1942, paginile 5-6-7-8. Următorul supliment săptămînal „Bucovina literară” îl vom întîlni abia în ziua de luni, 26 octombrie 1942, care ar fi trebuit considerat nr. 31, inclus în ziarul „Bucovina” , an II, nr. 411, din acea zi, cu paginația 5-6-7-8, ceea ce înseamnă că redacția suplimentului a făcut o pauză de lucru de aproape o lună de zile.
Precedentele cinci numere curg în fiecare zi de luni, 19 octombrie, 12 octombrie, 5 octombrie, 28 septembrie și 21 septembrie 1942, care ar fi de numerotat 30, 29, 28, 27 și 26, incluse în paginația 5-6-7-8 din ziarul „Bucovina”, nr. 404, 397, 390, 383 și 376. în nr. 369 din ziua de luni, 14 septembrie 1942, al ziarului „Bucovina”, în paginile 5-6-7-8 este cuprinsă „Bucovina literară”. Supliment literar. Apare cu concursul Societății Scriitorilor Bucovineni, fapt care ne va obliga să considerăm că abia din această zi titlul „Bucovina literară” se înscrie de drept în istoria literaturii române din Bucovina și a fost contabilizat ulterior de către redacție ca fiind an II, nr. 25. Dar, dacă numărul nu a fost și imprimat pe frontonul revistei, de unde să știe lumea…? Un amănunt care nu trebuie trecut cu vederea: în ciuda faptului că suplimentul se intitulează „Bucovina literară”, vasalitatea față de ziarul suveran este marcată de coloncifrul fiecărei pagini, unde s-a imprimat doar cuvîntul „Bucovina”, numărul ziarului, data calendaristică și paginația …în formă continuată!
Mergînd înapoi, suplimentul literar va purta titlul ziarului, adică simplu „Bucovina”, și se va înșira după cum urmează: în nr. 363, luni, 7 septembrie 1942, intră virtualul nr. 24; în nr. 356, luni, 31 august, virtualul nr. 23; în nr. 349, luni, 24 august, virtualul nr. 22; în nr. 342, duminică, 16 august, virtualul nr. 22, și așa mai departe pînă în nr. 239, luni 27 aprilie 1942, cînd virtualul nr. 6 nu are titlul „Bucovina”, ci pur și simplu „Supliment literar, Apare cu concursul Societății Scriitorilor Bucovineni” și paginația 5-6-7-8. Tot fără titulatura „Bucovina” se imprimă acest supliment literar și în nr. 234, luni 20 aprilie, care contează drept an II, nr. 5; în nr. 228, luni, 13 aprilie, adică an II, nr. 4, și în nr. 225, duminică, 5 aprilie, cu paginația 9-10-11-12, și mențiunea „Supliment literar. Apare cu concursul Societății Scriitorilor Bucovineni”, considerat apoi drept an II, nr. 3, numărul ziarului din această zi de Sf. Paști avînd 18 pagini. Celelalte două apariții cu titlul „Supliment literar. Bucovina” (în fapt, an II, nr. 2) sînt din ziua de luni, 30 martie 1942, în nr. 218 al ziarului „Bucovina”, și cel dintîi, în nr. 212 din ziua de luni, 23 martie 1942, paginat 1-2-3-4, care ar fi trebuit inscripționat cu an II, nr. 1. Nu ar fi fost însă cinstit să fie aniversat cu destulă pompă festivistă pentru că suplimentul nu se intitula… „Bucovina literară”!!! Pun semne de carte la fiecare număr, notez și apoi fotografiez ca un pușcaș mitralior.
Totuși parcă ar fi timpul să sorb un cappuccino amar. Pornesc să cobor cu nădejde în holul de la intrarea flancată de două automate de cafea, nu chiar așa de impunătoare ca leii din Cnosos, însă după cîțiva pași mă opresc speriat: am lăsat aparatul de fotografiat pe masa din sala de lectură. Mă întorc și mi-l pun după gît. Așa, cu …„Bucovina literară” de gît, cobor scările pășind apăsat …și savurez cafeaua amară împărtășită generos de imparțialul automat din umbra bustului poetului Lucian Blaga… Revin în sala de lectură și-o iau tacticos de la capăt… La un moment dat mă opresc extenuat, fac o pauză de prînz, ies în stradă, intru într-un mic restaurant și înfulec o porție de piept de pui la grătar – cu mare poftă și cu aparatul…, cu „Bucovina literară” de gît –, îmbelșugat cu alt cappuccino cît se poate de amar. Altă viață!
Mă întorc în bibliotecă și-mi reiau tirul, foc cu foc, pagină cu pagină, număr de număr, pînă cînd dintr-o dată aparatul meu docil ia poziție protestatară: acumulatorul și-a epuizat puterea de convingere electrică. Schimb garda mintenaș cu cel de rezervă, proaspăt încărcat și gata de confruntare. Pe la ora 19 am vreme să fotografiez și ziarul „îndrumarea nouă”, editat la Rădăuți de către învățătorul Arcadie Cernovschi, cărturar născut în ziua de sîmbătă, 18 aprilie 1908, în satul Costișa, cu o plachetă de poezie la activ, Rostiri tari, semnată Arcadie Cerneanu, (împărțită pe din două cu E. Ar. Zaharia, Rădăuți, 1933), însă gazeta lui are doar cîteva numere aleatorii, pornite, firește, să îndrepte lumea anilor 1931-1932. La ora 19 și 30 de minute îl anunț pe domnul custode că am isprăvit de consultat și fotografiat, nu mai mențin comanda pentru a doua zi, îi mulțumesc frumos pentru ajutor și ies din sală încărcat cu o faptă cărturărească plină de roade. Pe treptele scării de la etaj însă iarăși trebuie să mă întorc în loc pentru că am uitat chitanța cu taxa pentru fotografiere, întreagă, 20 de lei pentru o săptămînă, fără dispensă de vîrstă, dar cu eficiență de zile mari!
Ajuns în stradă, inspir hulpav aerul răcoros al serii de iarnă blîndă și pornesc înspre gară. Fac un popas în fața statuii lui Matei Corvin, unde un grup masiv de manifestanți protestează împotriva măsurilor guvernului condus de fostul primar clujean, îi admir că sînt tineri și înverșunați, le doresc succes din toată inima, dar sînt nevoit trec mai departe. Mă opresc la podul de peste Someș ca să-i telefonez lui Radu Mareș, pe fondul sonor al apei care susură amorțită, că mi-am împlinit misiunea zilei de astăzi, că mă îndrept vertiginos către gară și că joi dimineață ajung în București. îmi dai telefon după ce pornește trenul, zice Radu, ca să fiu sigur că te-ai așezat ca un om civilizat… Firește că nu trece mult și-i spun că mi-am găsit locul în vagonul înscris pe bilet, că în compartiment e cald și mă pregătesc de un somn precum în căruța cu fîn venind cătinel de pe ogorul din capătul satului Costișa…

* în ciuda oboselii, n-am adormit totuși prea repede și pînă pe la Sighișoara am avut vreme să mă gîndesc la împrejurările în care s-a ivit și a dispărut revista „Bucovina literară” din Cernăuții anilor de război.
Care va să zică, Societatea Scriitorilor Bucovineni se înființează la Cernăuți în septembrie 1939, probabil dintr-un orgoliu tineresc, spre a se desprinde – ca secțiune aparte – de tutela seniorilor universitari de la Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina. Dar o întrebare mă ghiontește destul de vîrtos: Cum se putea înființa o societate culturală în vremea dictaturii lui Carol II? în fapt, chiar Societatea pentru Cultură din Bucovina era scoasă în afara legii. Ceea ce este o cruntă ironie a sorții: ca o societate apărută și cu frumoase realizări în vremea asupritorilor austrieci să fie desființată după două decenii de la Marea Unire cu Patria Mumă!!! Tare mă tem că Societatea Scriitorilor Bucovineni, fie și ca secție a Societății pentru Cultură, n-a avut nici statul, nici personalitatea juridică, nici fonduri proprii, ci doar meteahna unei mîndrii care gîlgîie viforos în sîngele oricărui condeier bucovinean urcat la vreo tribună.
Intrarea trupelor sovietice în Bucovina, în 28 iulie 1940, le sfîșie însă orice scamă de orgoliu, oamenii din satele și orașele bucovinene pornesc în pribegie, scriitorii se împrăștie și ei pe unde se nimerește să găsească un adăpost în cît a mai rămas din România. în scurtă vreme după ce sovieticii părăsesc partea ocupată din Bucovina, între Siret și Nistru, armata română instaurează aici, din 22 iunie 1941, un guvernămînt militar – probabil că staful armatei germane a considerat Bucovina și Basarabia un teritoriu cucerit manu militari de cei doi aliați iar nu un „spațiu vital românesc” recuperat de Regatul România de la cotropitorii sovietici –, iar bejenarii bucovineni împrăștiați prin țară se întorc acasă. Viața socială, economică și culturală își reia cursul oarecum firesc și trebuința unui organ de presă este împlinită prin editarea jurnalului „Bucovina”, ziar de afirmare românească, începînd cu ziua de 14 iulie 1941, numerotat an I, nr. 1, de către o echipă în care Ion Munteanu era director, Ilie Mandiuc, redactor-șef, George Drumur și Traian Cantemir, secertari de redacție, iar Dragoș Luța și Alexei Dragu, simpli redactori. Ziarul „Bucovina” din Cernăuți conține încă de la primele numere și o pagină Duh și slovă, dedicată literaturii și artei din provincie, din țară și de peste hotare. Această pagină 2, se va intitula Literatură și artă, pornind cu nr. 100, din ziua de joi, 6 noiembrie 1941, și va merge mai departe pînă la ultimul număr 830 din ziua de... martie 1944! Pentru că tot mai mulți scriitori trimit texte, redacția ziarului „Bucovina” se vede nevoită să alcătuiască un „Supliment literar, Bucovina”, care se imprimă în an II, nr. 212, luni, 23 martie 1942, cu paginile numerotate 1-2-3-4, paginația separată fiind un gest de independență în expresie tipografică, fapt care ar implica și o difuzare cu de la sine putere, ce ar diminua într-o economie de piață vînzarea ziarului lipsit de supliment. în aparițiile ulterioare, paginația suplimentului este inclusă în cea a ziarului „Bucovina”, obligînd cititorul de literatură să cumpere publicația în întregul ei.
Și concluzia: la data de 23 martie 1942, suplimentul se intitula întocmai ca ziarul mumă și nu avea cum să se desprindă de sub aripa protectoare a editorului; suplimentul nu era editat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, ci de redacția și administrația ziarului „Bucovina”, care, fiind un organ de propagandă oficială și încă într-un guvernămînt militar, nu-și putea permite acordarea independenței lăturașilor literari, pentru că ar fi însemnat să-și piardă un însemnat număr de cititori. Pe de altă parte, Societatea Scriitorilor Bucovineni, oricît de însetată ar fi fost de independență sau doritoare a unui organ de presă al ei, nu avea încă resurse să-și tipărească suplimentul din fonduri proprii. Din această pricină, următoarele apariții ale suplimentului se vor înscrie spășite în paginația ziarului „Bucovina”, adică 5-6-7-8, și nu cum au pornit în 23 martie 1942, cu paginile 1-2-3-4. Și în privința titulaturii, redacția suplimentului încă nu era prea hotărîtă, pentru că întîlnim cînd „Supliment literar, Bucovina”, cînd „Bucovina. Supliment literar”, cînd numai „Supliment literar” sau pur și simplu doar „Supliment”, însă paginația se va menține în interiorul ziarului, adică 5-6-7-8.
De observat însă că înainte de a fi tipărit un supliment cu sigla „Bucovina literară”, vedem în Cernăuți frămîntări pentru însăilarea unui cerc „Bucovina literară” și n-ar fi hazardat că corelăm timida tentativă cu Adunarea Generală a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, care în primele zile ale lunii mai 1942 prezintă un raport de activitate pe anii 1939/1940/1941, iar în cuvîntul său președintele C. Loghin mulțumește călduros guvernatorului militar al Bucovinei, general de corp de armată C. Calotescu, pentru sprijinul financiar acordat manifestărilor culturale. Bugetul de venituri – alcătuite din chirii pentru imobile, venituri din întreprinderi comerciale, cotizații, „ca și dintr-o subvenție importantă acordată de Guvernământ” – și cheltuieli ale Societății pentru Cultură, cum i se spunea pe scurt, pentru anul 1942 era de 1.845.500 lei, în condițiile financiare în care un exemplar din ziarul „Bucovina” și-a sporit prețul de la 2 la 4 lei în timpul unui an de zile.

Abia în ziua de luni, 14 septembrie 1942, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 369, se înscrie însă un nou titlu „Bucovina literarăSupliment săptămînal, fără o paginație distinctă, ci de interior 5-6-7-8, fără un colontitlu propriu și fără număr de ordine. Cititorii pot sesiza însă și un blînd semn de independență cromatică, întrucît sintagma „Bucovina literară” de pe fronton este imprimată cu cerneală …albastră!
încă un pas către vîrful redutei independenței este făcut în ziua de luni, 5 octombrie 1942, cînd în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 390, apare „Bucovina literară. Supliment”, cu marcajul Anul II, nr. 28, conținînd patru pagini, numerotate totuși 5-6-7-8. Lucrurile par să meargă bine pe mai departe, numai că doar după patru numere, notate 29, 30, 31 și 32, redacția suplimentului pare să fi intrat fie în trei săptămîni de post literar, fie într-o serioasă grevă de producție. în zilele de luni, 30 noiembrie și 7 decembrie 1942, apar numerele 33 și 34 ale suplimentului „Bucovina literară”, cu paginația ombilicală 5-6-7-8 încă netăiată, după care se pășește iarăși într-o perioadă de înfrînare la frupt beletristic, desfășurat în zilele de luni, 14, 21 și 28 decembrie 1942. Nu putem ști care a fost și reacția cititorilor din Cernăuți sau din întreaga Bucovină. Destul că echipa redacțională și-a pedepsit și cititorii și finanțatorii cu un pustiu literar în cursul sărbătorilor de iarnă, pentru că următorul număr al publicației iese de sub tipar abia în ziua de luni, 11 ianuarie 1943, cu evidenta izbîndă tipografică întrucît frontonul poartă inscripția Bucovina literară, Supliment săptămânal. Apare cu concursul Societății Scriitorilor Bucovineni, fără mențiunea colegiului redacțional, fără adresa redacției, dar cu specificarea Anul III, nr. 35, pentru cele patru pagini numerotate tradițional 5-6-7-8. Cu acest număr 35 din anul III, din ziua de luni, 11 ianuarie 1943, se poate vorbi în termeni serioși despre independența revistei „Bucovina literară” din Cernăuți !!!
După asemenea ispravă mai apare și nr. 36, în ziua de luni, 18 ianuarie 1943, și iarăși urmează alte trei săptămîni de abstinență literară, căci în zilele de luni, 25 ianuarie, 1 și 8 februarie nimeni nu vede nici o pagină scînteindu-și flamura „Bucovina literară”. Cu numărul 38, anul III, din ziua de duminică, 21 februarie 1943, paginile revistei „Bucovina literară” se îmbogățesc în texte, diversitate, ținută grafică și primesc un coloncifru propriu 1-2-3-4-5-6-7-8. Din acest moment ar trebui pornite bilanțurile și festivitățile aniversărilor. Deocamdată, peste jumătate de an, în ziarul „Bucovina”, an III, nr. 628, din ziua de 14 iulie 1943, adică după doi ani de la apariția acestei publicații cernăuțene, George Drumur făcea un bilanț sub titlul Munca noastră, contabilizînd nemțește: „în răstimpul acestor doi ani s-au scris: 584 poezii, 278 articole, 356 schițe, nuvele, fragmente de roman, reportagii literare și 1026 informații.” Fără să spună dacă datele statistice includ și materialul apărut în suplimentul săptămînal desprins din ziarul „Bucovina”. Mai mult ca sigur că da, fiindcă erau roadele trudei acelorași redactori și colaboratori.
Ceea ce era cam firav față de cîți morți și răniți a semănat, în acest răstimp, armata română de la Nistru pînă la Cotul Don și îndărăpt… Totuși, în Cernăuți, se vorbește și se scrie despre un Cerc „Bucovina literară” – ziarul „Bucovina”, nr. 587, joi, 27 mai 1943, p. 2, are o notiță cu Ședința cerculuiBucovina literară –, ceea ce înseamnă că din Societatea Scriitorilor Bucovineni, care era o secțiune a Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, s-a desprins o aripă hotărîtă să pornească acțiuni pe cont propriu. Deocamdată cercul nu avea un statut juridic, un sediu altul decît …azilul din redacția ziarului „Bucovina”, str. Gen. Mircescu nr. 8, iar despre fonduri financiare încă nu se aproxima nimic. Cercul „Bucovina literară” organizează însă șezători în mai multe sate și orașe din Bucovina, face lecturi pentru răniții întorși de pe front chiar la Spitalul nr. 179 din Cernăuți, botează copilul unor refugiați ardeleni în Vijnița, invită scriitori de renume precum Ionel Teodoreanu sau Liviu Rebreanu, pentru conferințe prin Bucovina, propune un festival de joc și cîntece la Teatrul Național din Cernăuți, expoziții de pictură sau editura, sub sigla căreia președintele cercului, George Drumur, publică placheta de versuri Vatra cu stele, Cernăuți, în 1942.
Precum se vede, Cercul „Bucovina literară” încearcă acțiuni similare celor de la Societatea pentru Cultură… și pune la cale, în plin război mondial, sîmbătă-duminică, 14-15 august 1943, Sfatul scriitoricesc de la Putna – singura ispravă eclatantă, deși la manifestare nu au luat parte prea mulți feți-frumoși cu stea în fruntea literară…! Primirea reprezentanților „scriitorilor și ziariștilor români din întreaga țară” făcîndu-se, în ziua de sîmbătă,14 august 1943, la sediul Cercului „Bucovina literară”, în str. Gen. Mircescu nr. 8 din Cernăuți, probabil o cameră mai spațioasă în Palatul ziarului „Bucovina”, așadar nu la sediul Societății Scriitorilor Bucovinei din Piața Unirii nr. 3, se înțelege că atît S.S.B. cît și Societatea pentru Cultură… nu participau nici la organizarea și nici la desfășurarea Sfatului scriitoricesc de la Putna. Faptul este însemnul unei desprinderi clare a cercului de cele două mai vechi și mai viguroase societăți culturale bucovinene.
În asemenea ceas festiv, ajutorul financiar din partea guvernatorului Bucovinei, gen. Corneliu Dragalina, și sprijinul moral din partea Mitropolitului Tit al Bucovinei, i-au mobilizat pe tinerii Cercului „Bucovina literară” să cheme la Putna cîțiva scriitori și ziariști din toate ținuturile românești. Din cuvîntarea Mitropolitului Tit în fața sfatului scriitoricesc de la Mănăstirea Putna se deslușește însă și dezamăgirea: „în 1871, când s-a ținut primul congres literar la Putna, țara românească nu avea sprijin de nicăieri. Era înconjurată numai de răceală, neîncredere și dușmănie. Bucovina era sub ocupație austriacă. Și totuși s-a putut aduna aici elita spirituală a românismului în acel răsunător congres. [] Astăzi, sub binecuvântata stăpânire românească, sfatul dvs. a fost înțeles de prea puțini.” în Cartea de Aur a mănăstirii Putna, „închinându-ne întâi jertfelor care onorează în acest for scrisul Țării, smerindu-ne eroului cruciat al Evului de Mijloc”, au semnat Tit, Mitropolitul Bocovinei, general C. I. Dragalina, dr. Radu Capril, pr. Vasile Țepordei din Basarabia, Gavril Pop din Brașov, Grigore Bugarin din Banat, I. Fortunescu de la Craiova, I. Valerian de la Societatea Scriitorilor Români din București și cernăuțenii Ilie Mandiuc, Iulian Vesper, Nic. N. Munteanu, Augustin Z. N. Pop, Nicolae Tăutu, Ion Munteanu, Viorel Șuluțiu, Dragoș Luța, George Drumur și încă vreo cîteva nume. Din păcate, cele zece puncte din încheierile sfatului de la Putna au fost concepute în fuga condeiului și într-un chip mai puțin strălucit spre a stîrni vreun ecou și peste zidurile mănăstirii în care își doarme somnul de veci izbăvitorul Moldovei… în ziua de duminică, 19 martie 1944, revista „Bucovina literară” din Cernăuți, purtînd pe fronton inscripția Anul IV, nr. 94, apare „cu concursul Societății Scriitorilor Bucovineni” pentru ultima oară… Armatele sovietice eliberatoare trecuseră Prutul?
* Ajung în București pe la 6 și jumătate și mă simt obosit, n-am putere să mă duc să chiombesc toată ziua în bibliotecă, iau metroul pînă în Piața Iancului iar de acolo un tramvai și voi ajunge la Voichița să-mi întregesc somnul sfîrtecat astă noapte.
Dorm neîntors ca un prunc de țîță vreo trei ceasuri și pe la ora 11 mă aflu proaspăt la un atelier xerox-calculatoare, în Piața Romană, unde încerc să listez ce-am fotografiat la Cluj; aștept ceva vreme la o coadă adolescentină, pentru că un grup de liceeni își copie cu multă hărnicie juvenilă temele pentru acasă; o primă probă din cardul meu scoate pagina prea mohorîtă, literele apar pe un fond gri, ceea ce îngreunează lectura și înseamnă un mare consum de …tuș pentru cele vreo 900 de pagini; apoi, ca tehnicianul, foarte binevoitor de altfel, să redefinească parametrii tuturor imaginilor ar trebui să aștept o zi sau două. Renunț la o listare a întregului material și mă mulțumesc doar cu salvarea informației din aparatul fotografic pe un memory-stick. Operația nu durează prea mult și ies din atelier cu „Bucovina literară” legată de gît…
Intru apoi împăcat în mulțimea grăbită – să treacă strada, să prindă autobuzul, să intre la metrou, să cumpere cît mai ieftin și cît mai mult, să ajungă fiecare pe unde îl doare – și pășesc molcom și apăsat, cu memory-stick scînteindu-mi pe piept, țanțoș precum un veteran de război decorat cu …„Steaua Bucovinei, serviciul credincios, cu spade…”, îndreptîndu-mă spre Biblioteca Academiei, unde e liniște și pace chiar și pentru paginile care au fost scrise printre bubuiturile tunurilor… în vreme ce-mi semnez condica, doamna de la pupitru îmi atrage atenția să nu mai cer revista „Bucovina literară”, cum am insistat anul trecut în mai multe rînduri, pentru că din mențiunile cu pix roșu pe buletinele de atunci era limpede că periodicul nu se poate pune la dispoziția cititorilor. Zîmbesc și, mîngîindu-mi prădalnicul de memory-stick spînzurat de gît, îi răspund cît se poate de sadic:
– Stimată doamnă, serviciile secrete ale agenturilor străine sînt atît de prompte și ireproșabile încît mi-au trimis întreaga arhivă a „Bucovinei literare” aflate în buncărele NASA!!! De 24 de ore umblu prin lume cu „Bucovina literară” de gît! Și nimeni nu întrezărește pericolul. însă vă rog să nu spuneți nimărui …
îmi completez buletinele cu titlurile căutate și, pînă să vină comanda, încerc să-mi fac ordine prin însemnările de la Cluj, socotind că datele pe care le-am capturat ne-ar îndreptăți să vorbim de cinci praguri cronistice în existența acestei publicații cernăuțene:
1. luni, 23 martie 1942, ca „Supliment literar. Bucovina”, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 212, avînd pagini distincte 1-2-3-4; 2. luni, 14 septembrie 1942, intitulată „Bucovina literară. Supliment”, în ziarul „Bucovina”, an II, nr. 369, cu numerotația paginilor în formă continuată 5-6-7-8; 3. luni, 5 octombrie 1942, cu titlul „Bucovina literară. Supliment” inscripționat Anul II, nr. 28, și paginația 5-6-7-8, în interiorul ziarului „Bucovina”, an II, nr. 399; 4. duminică, 21 februarie 1943, cu numele „Bucovina literară” Supliment săptămânal, numerotat Anul III, nr. 38 și paginat independent 1-2-3-4-5-6-7-8. 5. duminică, 19 martie 1944, cînd revista „Bucovina literară” din Cernăuți, cu inscripția Anul IV, nr. 94, dă în lumina tiparului ultimele sale pagini.
Praguri care pot fi luate drept repere pentru a serba rîvna și izbînda cîtorva literați bucovineni din Cernăuți, înzăuați sprinteni, vreme de doi ani de zile, în nădejdea că totul va fi bine și frumos în viitoarele ceasuri astrale. Ar trebui de știut însă pe unde mărșăluia în devălmășie armata română în acest spațiu ritualic, profanat și de rău augur, dintre Mărțișor și Buna Vestire din acel nefast an 1944.
într-un cuvînt, revista „Bucovina literară” din Cernăuții celui de-al Doilea Război Mondial n-a avut niciodată – nici în 1942, nici în 1943 și nici în vecii vecilor – un exemplar imprimat cu Anul I, nr. 1…, adică un cap și începătură, care, oricum, ar fi fost un lucru netrebnic pentru niște oameni aflați sub vremuri cumplit de haine.
Ca și cum cineva din alte tărîmuri are grijă să mă răsplătească pentru toate aceste opinteli de prisos într-o lume lehămesită de carte și de literați, am în plină amiază, pe masă, în sfîrșit, volumul Contes des paysans et des patres slaves, traduit en français et raprochés des sours incienne par Alexandre Chodzko, Paris, Librairie de L. Hachett et companie, 1864, în care pot citi pe îndelete Povestea prințului Slogobyl și a cavalerului invizibil, un fel de Harap-Alb ceva mai zgîrcit în aventuri și foarte departe de structura geometrică a capodoperei lui Ion Creangă. Concret, sluga de la polonezi își sechestrează stăpînul într-o răcoroasă și adîncă fîntînă cu scară, ca de altfel și într-un basm grecesc, îl jecmănește hulpav de arme și înscrisuri nobiliare și se va înfățișa drept stăpînul hărăzit pentru însurătoare cu cea mai frumoasă fată din împărăție…
Dar, vorba lui Creangă: Dumnezeu să ne ție, pe cărarea din poveste, că-nainte mult mai este
Ion Filipciuc





Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1181