Bruno Stefan. Fiica partidului
Data: Saturday, October 27 @ 19:25:47 CEST
Topic: Memoria


«Venirea unui mare guru american al managementului în România pentru susținerea licenței unei măicuțe care a sporit rapid bogățiile unei mânăstiri a făcut înconjurul presei.»

Bruno Ștefan
Fiica partidului
 
         Dacă cei mai mulți oameni au trecut în buletin și în certificatul de naștere în dreptul tatălui un nume bărbătesc – Ion, Vasile, Gheorghe sau alt prenume masculin, ori măcar cuvântul ”Necunoscut” în cazul copiilor născuți în urma unor întâmplări neobișnuite (viol sau nerecunoașterea paternității), Florentina avea scris pe certificatul de naștere ca prenume al tatălui ei ”Partidul Comunist Român”. Asumarea paternității de către o instituție și nu de către o persoană fusese în perioada războiului un lucru obișnuit. Multe femei declarau la Oficiul Stării Civile că tatăl copilului lor era Armata Roșie, necunoscând numele soldaților care le violase și le lăsase însărcinate. Acest fapt a implicat după război consecințe juridice importante, armata de ocupație fiind obligată să plătească pensie alimentară pentru toți copiii rezultați din abuzurile soldaților ruși, chiar și după retragerea trupelor din țară în 1958. Odată cu plecarea rușilor numărul copiilor care aveau ca tați instituții și nu persoane a scăzut foarte mult, de aceea cazul Florentinei a fost unul excepțional și el era datorat situației prin care trecea orașul Galați în anii `70 ai secolului trecut. Construirea Combinatului Siderurgic a adus în oraș peste o sută de mii de oameni dornici să-și înceapă o nouă viață, să scape de munca la cooperativele agricole, săevadeze din medii distruse de colectivizare, de consecințele arestărilor postbelice, de sărăcie, secetă, inundații sau calamități de tot felul.
Mama Florentinei venise dintr-un sat din apropierea Vasluiului, o zonă în care colectivizarea forțată sărăcise toate familiile. Mai toți bărbații din sat care nu muriseră pe front fuseseră arestați pentru că se opuseseră cedării pământurilor la colhoz, iar eliberarea lor în 1964 complicase viețile femeilor care se consolaseră cu bărbații veniți la muncă de pe alte meleaguri. Violată de doi dintre amanții mamei ei pe când avea doar 13 ani și exmatriculată din școală pentru relațiile amoroase cu profesorul de educație fizică, mama Florentinei a părăsit satul natal dornică să intre într-un alt mediu în care gura lumii nu era atât de stânjenitoare. Angajată la Combinat pe post de ajutor de contabilă, a văzut repede că munca într-un birou cu multe femei este prost plătită și plictisitoare și s-a încurcat cu un secretar de partid pe secție, care a transferat-o la organizația municipală de partid. Activitățile din structurile Partidului Comunist nu difereau prea mult în urmă cu 40 de ani de activitățile existente în filialele partidelor politice de acum. Politicienii stăteau la sedii până târziu în noapte, fumând țigară de la țigară în încăperi prost aerisite, încurcându-se cu femeile care erau angajate tocmai pentru disponibilitatea de a-și schimba des partenerii. Cornelia – mama Florentinei – trecea cu ușurință de la un tovarăș la altul, fără a se atașa de vreunul și fără a le complica viața de familie, fără ca nevestele lor să afle. De aceea era luată des în deplasările comuniștilor locali și chemată să înveselească atmosfera atunci când la Combinat veneau delegații de la București sau din țările vecine și prietene. Când s-a aflat că rămăsese însărcinată și ea nu a putut spune cu cine anume, iar sarcina era prea avansată pentru a putea face un avort, membrii comitetului de partid din Galați au presupus că a fost vorba fie de ambasadorul Republicii Populare Chineze, fie de Chivu Stoica, un important lider politic de la București, fost președinte al Consiliului de Stat. Pentru a nu complica relațiile diplomatice cu China și relațiile cu conducerea centrală a Partidului Comunist, șeful biroului politic împreună cu comandantul Securității Statului din Combinatul Siderurgic au căzut de acord ca partidul să-și asume paternitatea copilului, așa cum și-o asumase recent și în cazul unei secretare din Baia Mare și al unei țesătoare de la Craiova.
         Vreme de câțiva ani de la nașterea Florentinei, partidul s-a purtat cu Cornelia ca și mai înainte, chemând-o la alte petreceri și întâlniri politice sau la organizarea diverselor activități. Simțind că locul ei tindea să fie luat de o altă fată mai tânără și mai disponibilă, iar poziția să fie tot mai marginală în filiala locală a partidului, Cornelia l-a contactat la începutul anului 1975 pe Chivu Stoica la București, cerându-i să recunoască oficial paternitatea copilului. Acesta a încercat s-o evite, internându-se în spitalul Elias dar văzând că nu poate scăpa de presiunea ei s-a sinucis pe 16 februarie. Prin lumea politicii de atunci s-a vorbit că Nicolae Ceaușescu n-ar fi fost străin de sinuciderea lui Chivu Stoica și aîncercat să se folosească de Cornelia și de cealaltă amantă a lui, Roman Doina, pentru a-l înlătura de la conducerea centrală a partidului comunist. Implicarea Corneliei în sinuciderea unui mare lider național i-a întărit poziția privilegiată în organizația gălățeană.
         Florentina a trăit într-un apartament de două camere din centrul orașului, obișnuindu-se cu toți tații pe care maică-sa îi aducea acasă și cu toți unchii de la Securitate care o vizitau în orele de program. Dacă la început s-a speriat când și-a auzit mama gemând și a dat buzna peste ea în dormitor, pe urmă se ghemuia sub masă când un bărbat intra în casă și își punea palmele peste urechi pentru a nu mai auzi scârțâitul patului, gemetele și chicotelile maică-sii ori gâfâielile bărbaților.  
         Crescută de mică într-un mediu de promiscuitate, ea s-a obișnuit repede cu lenea, minciuna și combinațiile de tot felul. Școala nu-i atrăgea interesul și nu-i plăcea nici o materie, dar trecea cu ușurință la toate disciplinele când profesorii aflau cine este tatăl ei. Aceștia nu-i cereau să aducă scutiri medicale atunci când chiulea, nu insistau să vină părinții la ședințele din clasă ori să participe la diverse activități extrașcolare, precum culegerea florilor de tei, strângerea sticlelor și borcanelor, curățarea parcului central ori colectarea fierului vechi. Maturizată prea devreme și indiferentă față de problemele școlii, nu s-a apropiat de vreo colegă pe care să și-o facă prietenă. La liceu a intrat fără nicio emoție, căci prenumele tatălui și notorietatea mamei i-au asigurat nota de trecere la examenul de admitere.
Absența preocupărilor față de școală nu o îngrijora deloc pe maică-sa, căci nici pentru ea școala nu a avut vreo importanță. Școala nu oferea decât proptele celor care nu se puteau descurca în viață și era refugiul persoanelor urâte. Cornelia era însă îngrijorată că Florentinei nu-i creșteau mai repede sânii și o punea în fiecare zi să se tragă de ei pentru a-i mări.
- Asta-i comoara ta, fetițo – îi spunea ea deseori. Astea-s bijuteriile după care vor tânji toți bărbații și oricui le vei da, tot ale tale vor rămâne. Cu ele obții în viață mai mult decât cu cele mai prețioase diplome.
Când ajunsese la 16 ani maică-sa a considerat că trebuie să intervină mai hotărât în educația ei, nemulțumită de privirea directă ori absentă, dar adesea tâmpă, de mersul băiețesc și de coafura nearanjată.
- Nu te mai uita așa la oameni ca la niște animale sau lucruri. învață să privești cu interes, mai galeș, cu coada ochiului. Soarbe-i din ochi pe bărbați, privește-le mândră pe femei. Hai să facem niște lecții. Ia gândește-te că eu sunt un bărbat pe care vrei să-l cucerești. Ce faci? Cum îmi trezești interesul? ... Cum poți să mergi prin fața mea așa, ca un lemn? Mișcă-ți fundu` ăla mai cu grație! Acum apleacă-te ca și cum ți-a căzut ceva pe jos sau vrei să-ți legi mai bine catarama la sanda... Nu te ghemui pe jos că te-am pierdut din priviri; lasă fundul sus să ți se ridice rochia. Acum uită-te la mine ca și cum mă vezi pentru prima oară și ești interesată de mine... întoarce capul după mine și privește-mă cu coada ochiului... Nu te uita la mine ca boul la portocale. Zâmbește odată să văd că-ți place de mine... Of, fată, tare bolovănoasă mai ești! Fă lecții în fața oglinzii și mâine să-mi arăți cum ai progresat.
Dar oricât s-a chinuit s-o învețe grația feminină și tainele seducției, Florentina avea ceva rigid, neșlefuit, ca un fruct necopt pe care nu-ti vine să-l mănânci deși era la fel de mare ca și fructele gata să cadă din pom. Nu era atrasă de bărbați deși era conștientă că ei vor juca un rol major în viața ei. Era la fel de leneșă și indiferentă la lecțiile maică-sii precum era la lecțiile profesorilor de la școală.
 
*
 
în decembrie 1989 Florentina a rămas orfană de tată – Partidul Comunist Român a murit, fiind  interzis de noua putere. Mama și fiica au privit înspăimântate valurile agresive de muncitori și de elevi care le priveau cu ură. Cornelia a fost violată de un grup de bețivi cu banderolă tricoloră pe mână care se intitulau comitetul revoluționar al combinatului. Fata s-a ascuns o vreme la bunica din Vaslui și nu s-a întors în Galați decât atunci când maică-sa a văzut că în noua conducere a Frontului Salvării Naționale (forța politică ce preluase puterea în țară și în oraș) și-au făcut loc vechi membri ai Partidului Comunist, care au asigurat-o că lucrurile vor intra curând în normalitate. Imediat după revelion a fost chemată la București, la o întâlnire la care au participat mai multe femei. Un apropiat al noului președinte le-a spus să stea liniștite, căci forța conducătoare a țării va avea grijă pe mai departe de copiii lor, iar ele își vor găsi un rol și mai important în noua societate, pentru că vor avea de-a face și cu reprezentanți ai țărilor capitaliste și cu șefi ai partidelor din opoziție, nu doar cu partidul prieten și cu străinii din țările socialiste, iar pentru asta vor fi instruite în acțiuni de spionaj ca să își slujească nu doar țara, ci și partidul care nu a murit, ci doar și-a schimbat numele. Cornelia a aflat că Partidul Comunist avea femei cu copii, ca și ea, în mai multe locuri din țară. Toate au primit noi acte de identitate ale copiilor, cu tați fictivi, decedați la revoluție, iar certificatele de deces le-a permis săîncaseze pensii de urmaș și să beneficieze de alte scutiri de taxe și impozite, de terenuri și case gratuite, de transport gratuit pe căile ferate și de călătorii în țările occidentale pentru refacerea forțelor după stresul suferit.  
Schimbările produse de noul regim au adus schimbări importante și în viața Florentinei. S-a mutat cu mama ei într-un alt apartament mai periferic și a schimbat liceul cu altul unde nu era cunoscută vechea identitate a tatălui ei. Vreme de câteva luni au trăit în condiții mai sărăcăcioase, foarte rar vizitate de cineva. Cornelia mergea la întâlniri conspirative cu noii lideri FSN-iști care se fereau să-i calce pragul casei și o perioadă a reluat lucrul la biroul de contabilitate. Discreția, teama și nesiguranța au pus stăpânire pe ea aproape jumătate de an, până după alegerile din 20 mai 1990. Oricât se chinuia Florentina să învețe nu reușea să înțeleagă nimic din geometrie, trigonometrie, algebră, fizică ori chimie, iar la celelalte materii cu greu a reușit să obțină notele minime de trecere în noul an școlar. Pentru a nu rămâne repetentă mama ei s-a culcat cu unii profesori și cu soții unor profesoare și a pus în funcțiune toate cunoștințele din partid și din fosta Securitate pentru a interveni la directoare și la acei profesori mai severi.
Nesiguranța acelei perioade a convins-o pe Cornelia că trebuie să-și întețească lecțiile de viață cu fiica ei. Stătea în fiecare zi cu ea învățând-o să-și miște corpul, brațele, picioarele, ochii sau părul, săvorbească șoptit, suav și tandru, să-și muște și să-și țuguiască buzele, să se îmbrace provocator, să bea alcool și să imite amețeala beției, să râdă dându-și capul și ochii pe spate. împinsă de maică-sa să caute compania băieților, să meargă cu ei pe stadion la meciurile de fotbal sau la petreceri, să spargă semințe pe casa scării și să joace cu ei șeptică până târziu în noapte, Florentina a căpătat rapid un stil, o personalitate pe care a adoptat-o precum îmbrăca o haină care nu-i plăcea, dar care vedea ulterior că i se potrivea și constata pe urmă că era singura pe care putea s-o aibă.
După terminarea liceului în vara lui 1992, era pregătită să-i iasă în cale inginerului pe care maică-sa pusese ochii de mai mult timp. Era membru al Partidului Național Liberal – principalul partid de opoziție din oraș la acea vreme –calitate care i-a asigurat nu doar o ascensiune spectaculoasă în ierarhia combinatului, ci și venituri importante de la firmele pe care și le înființase căpușând instituția prin contracte supradimensionate și servicii fictive.
L-a abordat ca din întâmplare pe una din aleile fabricii, când s-a apelcat să-și ridice lucrurile căzute din poșeta uitată deschisă și l-a privit cu coada ochiului în timp ce era aplecată după oglinjoara, oja și rujul împrăștiate pe jos. El a invitat-o la o cafea în birou, iar la următoarele revederi a luat-o de mână și a sărutat-o. N-a durat mult până s-o invite la el în apartament să mai bea ceva și să discute una-alta. Florentina își juca rolul cu conștiinciozitate și prefăcătorie, dar cu aceiași absență și indiferență pe care mama ei n-a putut să i le anuleze în lungile lecții. începuse să se dezbrace când el era la baie, fără nici un pic de emoție, ba chiar plictisită, deși se afla la întâlnirea cu primul bărbat din viața ei.
 Voia să-și pună hainele pe noptieră, dar acolo era o icoană a Maicii Domnului. A luat-o să o pună mai departe în bibliotecă, dar a simțit cum mâna Fecioarei Maria iese din icoană și se așează pe mâna ei, iar Ea o întreabă cu tristețe în glas:
- De ce vrei să mă batjocorești?
A fost ca un seism de mare amploare, în care toată crusta de indiferență și blazare față de ființa ei s-a spart și s-a văzut rușinată în fața unei femei care i se prezenta în poza de pe icoană cu o maiestate pe care n-o văzuse nici la poza tovarășului Nicolae Ceaușescu, la afișele electorale ale lui Ion Iliescu sau la pozele altor șefi de state. Era Stăpâna lumii care, din înălțimea ei imperială se coborâse să-i spună să-și îndrepte viața. Dintr-o dată a avut loc o iluminare, văzând cu o limpezime neobișnuită mizeria în care a trăit până atunci, imoralitatea lumii în care se învârtea, o lume pe care mulți o invidiau pentru că era formată din cei mai puternici oameni ai orașului și ai țării, dar care s-a construit pe minciună, pe păcate și fărădelegi, țesând în jurul ei o plasă a infamiei în care seîmpotmolise, apoi se obișnuise și la sfârșit se lăfăise în ea, considerându-se norocoasă că fusese prinsă în ea și în care era să se afunde definitiv, pe care o privea acum cu dezgust și cu durere, dar în același timp cu speranță, căci mâna Maicii Domnului produsese nu doar o trezire la realitate, ci și un proces înălțător de curățire a sufletului, de îndepărtare a gunoiului care se adunase în suflet, iar această speranță că va putea întoarce o nouă filă în cartea vieții ei înlăturând ispitele din jur o înflăcăra și inima i se zdrobea de această dogoare a sufletului, iar din zdrobirea inimii simțea cum ia naștere o nouă ființă, eul ei adevărat, parte a Duhului Sfânt care sălășluia în ea.
S-a îmbrăcat și a părăsit apartamentul înainte ca inginerul să iasă din baie. S-a oprit la prima biserică întâlnită în drum unde a plâns pentru prima oară în viața ei cu lacrimi de bucurie pentru trezirea ei întru Hristos. S-a întors acasă și i-a spus maică-sii că se va călugări. Cu toată opoziția previzibilă, decizia ei era irevocabilă. Mirată de schimbarea radicală a fiicei, Cornelia a chemat în ajutor câteva prietene, membri de partid și ofițeri de securitate mai intimi, dar discuțiile cu ei îi sporeau fervoarea credinței. Trăia un sentiment nemaicunoscut până atunci și încerca să-și aducă aminte de toate întâlnirile ei vagi cu credința. în casa ei nu s-a vorbit niciodată de Hristos și de Maica Lui decât în înjurături și bancuri porcoase. Nu citise nici o carte religioasă, nu făcuse religie în școală și nu o atrăsese până atunci nici o biserică. Picturile pe care le văzuse în puținele biserici în care intrase i se păreau primitive, desuete, lipsite de simț artistic. Când intrase în biserică după acea întâmplare miraculoasă, îi venea să se lipească de picturile de pe pereți și din icoane. Strângea la piept și săruta icoana Maicii Domnului plângând cu lacrimi mari, murmurând:
- O să mă îndrept, Măicuță Sfântă, să fii mândră de mine.
Pentru a scăpa de insistențele mamei și ale cunoscuților ei de a o întoarce din drum, a ieșit din casă pretextând că se duce să cumpere o sticlă de vin și a luat autobuzul până la capătul celălalt al județului, la granița cu Vrancea, unde știa că sunt mai multe mânăstiri de maici.
 
*
 
Florentina a intrat la mânăstirea Sihastru într-o zi de marți, pe 22 iulie, când la slujbă era pomenită Sfânta Maria Magdalena, o păcătoasă pe care Hristos Mântuitorul a salvat-o scoțând șapte draci din ea. Stând pentru prima oară la slujbă i se părea că este asemeni Mariei Magdalena, salvatăprin mila Maicii Sfinte dintr-un iad în care colcăiau mulți draci și a jurat că, asemeni ei, îl va urma pe Hristos până la sfârșitul vieții.
Situată într-o pădure de tei și pini, pe drumul dintre Tecuci și Adjud, mânăstirea Sihastru seînvecinează cu mai multe lăcașuri ortodoxe, iar pădurea este locul de pustnicie preferat de multe femeiîn căutarea sfințeniei vieții lor. Liniștea pădurii, ansamblul monahal, prietenia maicilor și a stareței, smerenia duhovnicului și izolarea de restul localităților au convins-o că aici își va împlini destinul și va atinge desăvârșirea. Nu regreta părăsirea mamei și a lumii ei, formată din politicieni, ofițeri de securitate și afaceriști dubioși. I se părea că în fiecare zi renaște și participa la toate activitățile vieții monahale cu pasiune, chiar și atunci când trebuia să rânească la animale, să curețe livada, să adune lemne sau să facă mâncare. Disciplina și rigorile mânăstirii o învăluiau cu dragoste și i se părea că-i oferă tainele obținerii mântuirii, supunându-se lor cu bucurie și smerenie. Era ca un burete uscat, care absorbea cu repeziciune toate elementele acestei lumi, stând nemișcată de admirație la slujbele care altora li se păreau lungi și monotone. începuse să citească toate cărțile pe care stareța i le recomanda, făcându-și însemnări atât de multe cât nu făcuse în toată cariera ei școlară. învățase să se roage și în fiecare zi făcea mătănii și se închina mai mult decât celelalte maici, căci sufletul care i se înălța dădea o mare energie trupului ei.
Trei ani au trecut ca o clipă într-o stare crescândă de smerenie și exaltare, de educație religioasăsusținută și de disciplină monahală. Pe 22 iulie, când s-au împlinit trei ani de la sosirea la Sihastru, a fost tunsă în monahism, primind numele Magdalena, în cinstea sfintei care a apucat-o pe un drum drept, lăsând păcatele în urmă. Ritualul tunderii a fost cel mai înălțător moment trăit în mânăstire, căci i se părea că de pe pereți și din icoane Apostolii și Hristos însuși participau la slujba de acceptare a ei în oastea creștinătății. Dacă știa că această slujbă va fi urmată de o aruncare a ei în lume, ar fi făcut tot posibilul să o amâne. Dar neatentă la celelalte maici, ea s-a privit pe sine cu încântare și aînțeles abia târziu că intrarea definitivă în lumea clerului presupune și asumarea unor obligații mai mari. A fost propusă econom al mânăstirii și obligată să urmeze cursurile facultății de management din Galați.
Revenirea în lumea laică a fost ca o cădere pe care nu o putea opri. Colegele râdeau de ea și făceau pariuri despre iminenta ei dezvirginare, căci nu se întâmplase în istoria facultății ca vreo studentă să termine licența fără să treacă prin patul unui bărbat. Era chemată la chefuri și la agățat bărbați, iar orgiile din cămine se povesteau fără pic de rușine, în gura mare și chiar în fața profesorilor. îndemnurile ei la cumințenie și la smerenie erau luate în râs, iar discuțiile pe teme sexuale erau în pauze mai numeroase decât cele profesionale. Orice drum la Galați o obosea și îi era greu să-și revină, deși în copilărie și adolescență trăise în această lume pe care acum nu o mai suporta și de care se simțea foarte îndepărtată.
Cumva s-a aflat cine era mama ei, iar povestea fetei unei comuniste deșănțate devenită călugăriță și studentă la management a făcut subiectul multor articole în presa locală. La facultate și la mânăstire începeau să vină mulți oameni s-o vadă, atrași de notorietatea ei. Dacă la facultate se ascundea de mulțimea curioșilor în bibliotecă sau în toaletă, la mânăstire situația impunea o decizie mai radicală. Măicuțele erau nevoite să închidă poarta în fața valului de oameni dornici să afle mai multe amănunte picante despre călugărița Magdalena. Tabăra de la marginea pădurii, altă dată pustie, s-a umplut repede de diverși cheflii, care așteptau ca măicuțele să treacă prin dreptul lor pentru a le prinde la orgii, căci pentru mulți oameni fără Dumnezeu călugărițele erau și ele femei dornice de distracții și aventuri sexuale. Pentru a îndepărta mulțimea, episcopul a venit împreună cu un mare grup de preoți și studenți la teologie, dar și cu două autocare de jandarmi și polițiști. Maica Magdalena a luat decizia să se retragă în adâncul pădurii și să se pustnicească o perioadă, pentru a îndepărta ispitele din jurul mânăstirii și pentru a se ruga mai puternic lui Dumnezeu și Maicii Sfinte a lui Hristos să-i arate căile în care putea viețui pe viitor în bună armonie cu lumea din jur. îi spuse duhovnicului acest gând și, după ce primi binecuvântarea lui, porni să-și caute un loc în apropierea unui izvor de apă, dar cât mai ferit de cărările omenești.
Și așa a devenit pustnică, trăind în coliba schimonahiei Teoctista Busuioc, o femeie care s-a pustnicit la Locurile Sfinte din Ierusalim, în valea Iordanului și în codrii Neamțului și care a trăit ultimii ani în pădurea Buciumenilor, unde a și murit în 1977. Coliba fusese săpată sub pământ și camuflatăcu numeroase scânduri, crengi și frunze care se aflau deasupra ei, intrarea făcându-se prin scorbura unui tei bătrân. înăuntru era un pat, o măsuță, câteva polițe cu icoane și cărți, o plită pentru gătit, o ladă și un dulap pentru hainele și așternuturile de iarnă. Și-a adus o saltea de paie și cărțile de la facultate, hotărâtă să se pregătească temeinic pentru examenele din sesiune. Nu departe se aflau colibele altor patru pustnice mai în vârstă decât ea, care i-au făcut un instructaj al supraviețuirii în pădure: cum să bată în lemn să le atenționeze când are nevoie de ceva, cum să se ferească de animalele din jur, cum să se apere când diavolii o vor ispiti, cum să-și procure mâncare și să-și păstreze hrana pentru iarnă.
 
 
*
 
Pustnicia este o treaptă importantă pe scara sfințeniei unui om și nu mulți s-au încumetat s-o urce. Viața este grea nu doar din cauza postului permanent și a rugăciunilor neîncetate, ci și din cauza ispitelor cu care schimnicii trebuie să se lupte continuu. Mânăstirea dă viețuitorilor ei un ritm, o cadență, o așezare a firii în niște tipare care nu permit gândurilor de tot felul să crească și săacapareze mintea călugărilor. Toate activitățile sunt rânduite în așa fel încât mintea să se curețe de gânduri laice, iar viața să se îndrepte în direcția sporirii puterilor duhovnicești. Atenți unii la alții, călugării nu-și lasă frații să cadă prea mult în stări de depresie, căci gândurile laice se citesc imediat pe chip și ele trebuie îndepărtate pentru a nu se întinde și la ceilalți și a perturba activitățile obștei. în pustnicie suportul celorlalți călugări lipsește, iar schimnicul trebuie să compenseze absența lor cu oîntețire a rugăciunilor.
Prima ispită cu care maica Magdalena a trebuit să lupte a fost cea a mândriei. Din dorința de a o face pe prea buna Maică a lui Hristos să fie mândră de ea, s-a pus cu o râvnă sporită pe învățat la toate materiile la facultate. Visa să învețe să facă bani cu ușurință, pentru a construi în România o mare catedrală, care să rivalizeze cu marile catedrale ale altor neamuri, iar visul ăsta care îi înălța sufletul de bucurie a făcut-o să termine în toți anii facultatea cu note maxime. Vorbea la examene și colocvii cu atât de mare siguranță, iar expunerile ei erau atât de clare și concise încât profesorii se simțeau obligați să îi recomande alte studii și cercetări spre lectură și să o cheme la mai multe simpozioane și congrese de management. Așa a aflat de Michael Porter, un mare profesor de la Universitatea Harvard din Statele Unite, care descoperise că bogățiile sporesc când oamenii înțeleg săocolească forțele competitive care acționează împotriva lor și își alcătuiesc strategii de dezvoltare de care se țin fără a se abate nici un pic de la ele. Cărțile și articolele lui despre concurență o fascinau, căci îi hrăneau visul că ea va scoate din sărăcie cele mai multe mânăstiri și va face bani pentru construirea unei mari catedrale. într-o seară i-a scris profesorului Porter o scrisoare în care i-a dezvoltat planul ei: mânăstirile sunt sărace pentru că nu înțeleg că se află într-o competiție între ele pentru accesul la resursele și așa puține ale credincioșilor. Sărăcia îi îndepărtează și mai mult pe creștini de mânăstire, căci fala celor de peste hotare întăresc și mai mult percepția că ortodoxia e fiica orfană a creștinismului. De aceea pelerinii negociază sever chiar și prețurile pentru lumânări, cruciulițe și metanii, legând și mai strâns mânăstirile de sărăcie. Pentru că par sărace, constructorii cer pentru repararea lor sume mai mari decât pentru repararea altor clădiri laice. Rivalitatea dintre lăcașurile de cult existente lasă loc bârfelor, iar acestea răzbat în afară, îndepărtându-i și mai mult pe credincioși de mânăstiri. Pentru a înlătura lanțurile sărăciei ea propunea o repoziționare strategică prin focalizarea pe un segment foarte îngust – instituțiile de stat și marile companii private – și abandonarea tuturor celorlalte strategii care necesitau costuri și eforturi foarte mari dar care aduceau un profit foarte mic. I-a scris profesorului Porter întrebându-l dacă acceptă să-i coordoneze lucrarea de licență despre managementul monahal, promițând realizarea unui studiu de caz pe mânăstirea Sihastru, aflată la acel moment într-o stare accentuată de sărăcie și pe care ea se angaja să o dezvolte și să-i dubleze veniturile în mai puțin de un an. Surprinzător, Michael Porter i-a răspuns repede, scriindu-i că este încântat de ineditul temei alese de ea și că este de acord să-i coordoneze lucrarea, dacă ea nu simte vreun conflict între dorința de îmbogărire a mânăstirilor și legământul de sărăcie făcut de maicile care le populează.
Bucuroasă de acceptul lui și convinsă de necesitatea dezvoltării mânăstirilor, a pornit spre București bătând la porțile marilor instituții, rugându-i pe șefii unora să subvenționeze repararea gardului mânăstirii Sihastru, pe alții să susțină financiar refacerea clopotniței, pe câte unii să se milostivească pentru cumpărarea unei stupine, pe alții să doneze puieți pentru dezvoltarea livezii de meri. Insistența ei a făcut ca în scurt timp conturile mânăstirii să se umple, iar spre ea să se îndrepte camioane tixite cu mărfuri de tot felul: saci de ciment și alte materiale de construcții, baloți de stofăpentru confecționarea straielor monahale, unelte agricole, încălțări negre de diverse mărimi și modele, produse alimentare de post și multe alte lucruri trebuincioase unei așezări monahale. Maica Magdalena a convins-o pe stareță să accepte ca de modernizarea lăcașului să se ocupe un profesor de management de la București, astfel încât noi chilii s-au ridicat rapid, grajdurile și-au sporit dimensiunile și numărul de animale, livada s-a întins pe o suprafață de trei ori mai mare decât cea existentă, iar un altar măreț s-a construit în pădure, pentru oficierea slujbelor atunci când pelerinii nu mai încăpeau în micuța biserică.
Tot acest efort a fost teoretizat și explicat într-o lucrare care l-a impresionat pe profesorul american atât de mult încât a venit personal la susținerea licenței ei, curios să cunoască persoana ce i-a dezvoltat teoriile într-o direcție la care el nu se gândise vreodată. în aula universității i-a lăudat lucrarea și i-a spus că o acceptă la doctorat la Harvard dacă va putea să facă trecerea de la o mânăstire la totalitatea mânăstirilor ortodoxe din România și va reuși să sporească avuția Bisericii naționale, identificându-i avantajele competitive în relațiile cu bisericile celorlalte țări ortodoxe.
Venirea unui mare guru american al managementului în România pentru susținerea licenței unei măicuțe care a sporit rapid bogățiile unei mânăstiri a făcut înconjurul presei. Faima maicii Magdalena a depășit zona județelor Galați și Vrancea, în ținuturi tot mai îndepărtate. Câteva măicuțe din Rusia și Basarabia au venit și s-au așezat la Sihastru să învețe de la ea tainele sporirii averii lui Hristos și mânăstiri din toată țara o chemau să ajute la scoaterea lor din sărăcie. începuse să se creadă o mare personalitate, mai ales când patriarhul a venit la chilia ei și a rugat-o să nu precupețească nici un efort pentru dezvoltarea Bisericii strămoșești, lăsându-i la Sihastru o mașină să se poată deplasa rapid oriunde va fi chemată. Se credea salvatoarea ortodoxiei naționale și demonul mândriei pusese stăpânire pe ea. Atentă la schimbările care se petreceau cu ea, duhovnicul i-a spus într-o zi:
- Smerenia și rugăciunile neîncetate deschid tainele împărăției cerurilor și nu bunurile pe care le lăsăm în urma noastră. Râvna ta să fie în primul rând în direcția înduhovnicirii, maică Magdalena.
”Doamne Dumnezeul meu, îndepărtează de la mine mândria științei – prinse a se ruga în genunchi în chilia ei. Dar lasă-mă Doamne să folosesc învățăturile managementului pentru sporirea puterii Bisericii noastre ortodoxe. Ia de la mine fala și mândria și ajută-mă să sporesc în tainăbogățiile casei tale. Vino Atotputernice în ajutorul meu, că să biruiesc păcatul mândriei prin smerenie creștinească și nu lăsa acest păcat al mândriei la mine, căci el e păcatul de căpetenie și pricina tuturor păcatelor omenești. Dumnezeul meu, înțelepțește-mă în lucrarea pe care o am de făcut, insuflă-mi grija să am întotdeauna sufletul curat, purtarea cuviincioasă, vorbirea folositoare și firea rugătoare Ție”. Când gândul mândriei o mai acapara, începea să facă mătănii și nu se oprea până nu făcea douăsute de mătănii neîncetate, apoi deschidea Evanghelia la întâmplare și citea câte o carte întreagă, încheind cu Psalmul 50 al lui David și cu rugăciunea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Apoi se liniștea, își simțea sufletul mai ușurat și deschidea cărțile de management, încrezătoare că va găsiîn ele taina sporirii slavei lui Dumnezeu în rândul unui popor care fusese îndepărtat cu forța de lângăEl.
Așa a deschis într-o zi cartea ”Capitalul intelectual” scrisă de un suedez Leif Edvinsson în colaborare cu Michel Malone, iar ea i-a aprins ideea că dincolo de capitalul structural al unei mânăstiri, dat de resurse, pelerini, activități și de capitalul intelectual dat de inteligența, aptitudinile, cultura, valorile și relațiile clerului, există și un capital monahal, ce constă în trăirile și experiențele mistice prin care trec călugării, iar acest capital monahal poate fi sursa îmbogățirii mânăstirilor. Faima părintelui Cleopa de la Sihăstria Neamțului atrăgea numeroși pelerini și resurse și sădea bogăție nu numai în interiorul mânăstirii lui, ci și în sufletele a milioane de credincioși. Așa că s-a apucat să transcrie și săpublice învățăturile duhovnicului ei și i-a îndemnat pe călugării din mai multe mânăstiri din țară săpublice sfaturile marilor lor duhovnici, convinsă că înțelepciunea lor va atrage spre lăcașurile ortodoxe nu doar mai multe resurse, ci și mai mulți oameni dornici să-și sporească virtuțile creștinești. I-a scris profesorului Porter că soluția îmbogățirii Bisericii naționale o reprezintă capitalul duhovnicesc, monahal. Descoperirea ei a ajuns cunoscută în toate mânăstirile din țară și toate au început să publiceînvățăturile marilor lor duhovnici, iar aceste publicații au dus la o revigorare a ortodoxiei nemaiîntâlnităpână atunci. S-au înființat noi seminarii și facultăți ortodoxe, iar alte mânăstiri se înălțau în toate județele țării într-un ritm rapid. România a ajuns la începutul anului 2008 țara cu cele mai multe biserici și mânăstiri la suta de mii de locuitori din Europa, iar lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului începuse într-un sfârșit după îndelungatele ei insistențe. Maica Magdalena se simțea în epicentrul acestei efervescențe ortodoxe, iar demonul mândriei își făcea cu ușurință sălaș în sufletul ei, fiind nevoită să ducă o luptă permanentă cu el.
 
*
 
Dar demonul mândriei nu era singurul care nu-i dădea pace. Poftele trupești începeau să pună stăpânire pe ea tot mai vizibil odată cu trecerea anilor. Se trezea câteodată frecându-se între picioare de colțul mesei, iar când se punea în pat se masturba minute în șir. Gândul că ar fi putut avea o viațănormală, în lumea liberă, alături de un bărbat, ca mamă a unor copii o bântuia tot mai des. Se uita câteodată la bărbați pe stradă gândindu-se că ei ai fi putut să-i împlinească dorințele, iar ei rămâneau uimiți de insistența privirilor ei. în colibă începuse să-și mângâie sânii așa cum o învățase în adolescență maică-sa, să arunce priviri cu coada ochiului, să se aplece să ridice ceva de jos lăsându-și fundul sus, ca rasa monahală să se ridice dezvelindu-i pulpele. Și-a adus în colibă o oglindă și o trusăde farduri și noaptea se machia așa cum o văzuse adesea pe mama ei, iar când ieșea în lume își acoperea ridurile cu pudră și își dădea cu roșu în obraji.
Revenea uneori în mânăstire, căutând compania maicilor mai vârstnice, pentru a le întreba cum au luptat ele cu demonul sexualității, dar nu reușea să găsească răspunsurile dorite căci femeile intraserăîn lumea clerului după ce avusese o familie, copii și își împlinise aceste dorinți la vremea potrivită, privind acum spre tinerețe cu detașare.
Când împlinise 38 ani și gândurile sexuale îi acaparase definitiv mintea, a părăsit pustnicia și mânăstirea Sihastru, plecând spre alte mânăstiri, în speranța că schimbând mediul vor dispare și problemele pe care nu le putea stăpâni. Și așa a ajuns călugăriță rătăcitoare, trăind mai mult pe șantierele lăcașurilor aflate în construcție sau în casele parohiale din orașe atunci când era în plecată la strâns fonduri pentru diverse acțiuni religioase.
într-o mânăstire de lângă Râmnicu Sărat a încercat să-l ispitească pe un călugăr venit de pe Athos, punându-și în aplicare toate tehnicile seducției învățate în frageda-i tinerețe, dar efortul ei a fost în zadar. Când să plece de lângă ea, călugărul athonit i-a spus zâmbind:
- Rugăciune multă, măicuță, asta-ți trebuie acum. Rugăciune neîncetată, până când trupul se răcește și sufletul se înflăcărează.
S-a retras în chilie plângând în fața icoanei Maicii Domnului. ”Măicuță Sfântă, nu mă lăsa să măchinui atât, căci nu mai pot lupta cu trupul. Tu n-ai cunoscut ispitele astea și ai avut pe Fiul tău care ți-a netezit drumul mântuirii. Dă-mi Preasfântă Marie liniște acestui trup, căci nu mai rezist și poftele mă sfâșâie necontenit”. Oricât citea pagini întregi din Evanghelie, rostea psalmii și rugăciunile canonice și oricâte mătănii făcea, când se punea în pat își smulgea sânii cu furie și se freca între picioare până nu mai putea de durere. N-o mai interesau nici problemele de management, iar gândul că ar putea avea copii era prezent în mintea ei zi și noapte. Mergea mai ales în mânăstirile de călugări, uitându-se la unii dintre ei cu mult subînțeles.
Undeva în județul Călărași a simțit că dorințele ei se pot împlini, căci arhimandritul părea stăpânit și el de aceleași pofte. S-a oferit să lucreze împreună cu el la ridicarea mânăstirii, fiindu-i în preajmă multe ore din zi. Deși era mai mic decât ea cu cinci ani, a înțeles rapid dorințele ei și s-a apropiat de ea ca un bărbat de o femeie: a luat-o de mână, a sărutat-o pe gură, a strâns-o în brațe și s-au împreunat în chilia lui, stingându-și reciproc dorințele îndelung reprimate. Câteva luni s-au întâlnit astfel în locuri ferite de privirile celor din jur, convinși că au făcut un păcat, dar hotărâți să treacă peste el prin tăcere. Chiar și când ea a rămas însărcinată refuzau să ia o hotărâre în privința viitorului lor, deși erau conștienți că o schimbare radicală era iminentă.
O ziaristă a aflat de sarcina ei când s-a internat la maternitate, iar știrea a apărut într-un ziar local. Nașterea unui copil de către o măicuță și muțenia ei în legătură cu tatăl copilului ar fi fost subiecte care ar fi stârnit multe dezbateri televizate și articole în presa centrală, dar Biserica a intervenit pentru mușamalizarea cazului, căci el venea imediat după un alt scandal cu o măicuță ce a născut gemeni în același județ și această nouă naștere ar fi aruncat o imagine negativă asupra Bisericii, văzută ca lăcaș al desfrâului.
Deși a părăsit viața monahală, a rămas aproape de Biserică și ea a ocrotit-o pentru binele făcutîn trecut ortodoxiei în fața insistenței jurnaliștilor locali de a continua prezentarea acestui caz opiniei publice. Un om de afaceri din București i-a oferit o casă în care să-și crească fiul, în schimbul consultanței manageriale. în primele luni după naștere s-a apucat să lucreze intens la teza de doctorat. A scris la ea cu pasiune și rigoare, argumentându-și ideile cu multe din acțiunile în care a fost implicatăîn ultimii ani. Când a terminat-o, i-a trimis-o profesorului Michael Porter la Harvard, iar acesta a invitat-o în Statele Unite ale Americii să-și susțină lucrarea în fața specialiștilor de acolo.
Ideile tezei ei de doctorat au trezit interesele unor oficiali de rang înalt, căci erau în consonanță cu profețiile Sfântului Paisie Aghioritul, care spunea în 1990, înainte de a muri, că în România va începe după anul 2013 un fenomen de renaștere spirituală, mai profund decât pe vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Paisie Velicikovski, iar el se va întinde cu repeziciune mai întâi în Grecia și Rusia, apoi în Ucraina, Moldova, Serbia și Bulgaria – țări care vor crea o federație pan-ortodoxă ce le va scoate din criza economică profundă în care s-au afundat în ultimele decenii și care vor înflori sub conducerea unor lideri puternic înduhovniciți, iar credința care iradiază către locuitorii lor din focarele de spiritualitate ortodoxă înmulțite în ultimii ani se va materializa în opere care vor face să pălească marile catedrale ale Europei Occidentale și marile cărți ale creștinismului apusean.
Teoria capitalului duhovnicesc dezvoltată de Florentina i-a convins pe marii specialiști în management ai lumii că mai important decât banii, cunoașterea sau imaginația este forța spirituală pe care o degajă un om aflat în strânsă legătură cu Dumnezeu, căci acest capital duhovnicesc transformă cunoștințele, valorile și bunurile în resurse dătătoare de speranțe ale mântuirii, iar credința odatăaprinsă în oameni produce fisuri în legislație, în instituții, în societate, sfidând normele care îi stau în cale, dând vieții oamenilor un sens și un avânt creator, iradiind spre sufletele celor din jur cu repeziciune și ridicându-le în sferele înalte în care sălășluiește Duhul Sfânt. Capitalul duhovnicesc este capacitatea oamenilor de a se lepăda pe sine și a face loc Duhului Sfânt să se exprime prin vocea și prin corpul lor, iar el poate fi măsurat așa cum se măsoară capitalul financiar sau intelectual al unui om, prin urma pe care o lasă în sufletele celorlalți.
în hotelul din Cambridge, Massachusetts, aflat în apropierea Universității Harvard, îmbrățișând icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, Florentina a înțeles că această schimbare a vieții ei n-a fost o cădere și o îndepărtare de la cele sfinte, ci o împlinire a unui destin, că menirea ei a fost să scoată la iveală forțele spirituale ale marilor duhovnici ai ortodoxiei și să le adune într-un concept capabil să redeseneze harta geopolitică și religioasă a lumii. Aducându-și aminte cum a fost oprită la 18 ani în casa inginerului din Galați să alunece pe un drum greșit, privind în urmă la cele două decenii de viață monahală și de experiențe manageriale și având încă proaspătă în minte ceremonia acordării doctoratului la cea mai prestigioasă universitate din lume, sărută cu smerenie icoana Fecioarei Maria.
- îți mulțumesc Măicuță Sfântă pentru grija pe care mi-o porți și te rog să nu mă lași să măîndepărtez de tine în toate zilele vieții mele.
 


Prima publicare http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/fiica-partidului?xg_source=activity



Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1226