Ion Varlam : «Comisia Tismaneanu» [O insulta la adresa democrației și
Data: Thursday, April 13 @ 18:15:25 CEST
Topic: Geopolitica


Ion Varlam

[O insulta la adresa democrației și un scandal moral]


Primirea entuziastã pe care «establishmentul» intelectual a fãcut-o scandaloasei numiri a Profesorului Tismãneanu în fruntea comisiei de «analizã științificã» a «dictaturii comuniste» este o mare rușine. Faptul cã, în loc de a denunța acest scandal și de a protesta împotriva acestei desemnãri dã în vileag o totalã lipsã de simț moral și de discernãmânt politic. Aceastã gravã manifestare a absenței de rigoare eticã și de competențã dovedește cât de inaptã este intelectualitatea românã pentru rolul de cãlãuzã a «societãții civile» pe care pretinde sã-l joace. Ea confundã vedete și valori, nu înțelege cã notorietatea produsã de publicitate este factice, nici cã imaginea creatã prin tehnicile comunicației nu rezistã la proba realitãții. Cu mult mai grav este faptul cã, nici astãzi, «establishmentul» intelectual nu realizeazà cã, spre deosebire de opozanți, care urmãreau distrugerea regimului comunist, disidenții se mulțumeau cu reformarea sistemului. Este singura explicație onorabilã pe care o putem da preferinței pe care persevereazã s-o acorde termenului «disident», fãcând astfel jocul celor care l-au creat tocmai pentru «a conspira deconspirarea comunismului». De incompetența și veleitarismul vedetelor intelectuale am mai avut parte, atunci când am fost invitați sã-l votãm pe Ion Iliescu «pentru a salva România de fascistul CVT». Așa cã mai bine ar face aceste dame și domni sã nu se mai afle în treabã și sã nu mai încurce lumea dându-și cu pãrerea. Sã lase dezbaterile politice celor calificați sã le abordeze și chestiunile de eticã celor pe care ținuta lor îi calificã pentru a vorbi despre moralã.

Profesorul Tismãneanu este indiscutabil unul din cei mai competenți analiști ai fenomenului comunist. Numirea sa de cãtre Președintele Bãsescu în fruntea comisiei «de analizã științificã» a regimului comunist este absolut fireascã, dar ea nu se datorește expertizei necontestate a universitarului american, ci faptului cã acesta s-a nãscut și a crescut în sânul oligarhiei coloniale sovietice din România. Aceastã desemnare este la fel de fireascã ca aceea a Judecãtorului Țurianu în conducerea CNSAS, fiind motivatã de grija protecției mutuale. Ea s-a fãcut pe temeiul solidaritãții dintre beneficiarii totalitarismului marxist și sovietic, care se manifestã spontan de fiecare datã cã revelarea adevãrului sau facerea dreptãții amenințã situațiile dobândite și pozițiile ocupate de membrii sistemului de naturã criminalã și de origine strãinã care, oficial cel puțin, a fost abolit la 22 Decembrie 1989. Aceastã «afinitate congenitalã» a Profesorului Tismãneanu îi era cunoscutã actualului șef al statului din volumul de conversații cu Președintele Iliescu, publicatã anul trecut.

Nu vom explica unor oameni a cãror conștiințã pare amputatã de simțul moral, de ce alegerea Profesorului Tismãneanu este o insultã la adresa democrației și un scandal moral. Pentru a-i face sã înțeleagã incongruitatea deontologicã a acestei numiri lui îi vom întreba doar, dacã ei cred cã în fruntea comisiilor oficial însãrcinate cu analizarea regimului național-socialist ar fi putut sã fie numiți fii unor demnitari hitleriști?

Ion Varlam

Paris, 12 Aprilie 2006.





Încà o dilemă, veche, în marș

de Dan Culcer

Numirea politologului americano-român Vladimir Tismaneanu ca președinte al Comisiei care va redacta raportul privind comunismul, cerut de dezinvoltul, pretențiosul și naivul nostru președinte, Traian Basescu, a fost caracterizată recent de un comentator și om politic de oablà ținută morală și intelectuală, Ion Varlam ca “O insultă la adresa democrației și un scandal moral”.
Sunt întru totul de acord cu poziția lui Ion Varlam. Precizările sale erau necesare pentru a refuza confuzia dintre ”competență”, complezență și compatibilitate. Este vorba de o incompatibilitatea simbolica si morala.
Profit de ocazie pentru a-mi voi face aici, în mod public, mea culpa, mea maxima culpa, pentru cîteva contradicții reale sau aparente, care, neexplicate sau inexplicabile riscă să mă așeze într-o poziție incomodă față de prieteni sau dușmani, față de pretenii care mă iau drept dușman și de dușmanii care ma iau drept prieten.
In ultimii ani am fost luat de valul unui soi de activism social si politic, încercînd probabil să recuperez anii din România, de tăcere încărcată de așteptari și neputințe. Activism care se dovedește ineficient, pernicios pentru unii și chiar pentru mine, pînă la urma chiar inutil. Fiindcă, de fapt, este vorba de recuperări ale unor garanți de care mișcări informale, dar al căror numitor comun este componenta lor «colonială», pe care eu nu le pot controla, ci doar observa și descrie, au nevoie ca să își împlinească programele de manipulare politică și deturnare de sensuri morale.
Am scris articole politice sau am luat poziții publice care li s-au părut unor oameni pe care îi stimez, în principiu și pîna la proba contrarie, atît pentru inteligența cît și pentru vîna lor morală, contradictorii, dacă nu chiar tîmpite. Acum cîteva săptămîni eram admonestat violent de Paul Goma (nu eram singurul!) pentru că am semnat un manifest inițiat de Sorin Ilieșiu, vicepreședintele Alianței Civice.
Am fost criticat pentru că am intrat prin semnătura într-un grup care se declarase pentru Procesul Comunismului, pentru lustrație chiar, dar care părea că limitează - dupa cum observa și reprosa Paul Goma- istoria comunismului la niște date care nu corespondeau istoriei ci dorinței de a nu deranja. Un grup care nu era un grup, ci o societate mixtă pe acțiuni, de recuperare și instrumentalizare, în folos personal mai ales, a proiectului mult amînat și batjocorit ca inutil, întîrziat, inept sau imposibil, al procesului comunismului.
Doar că Sorin Ilieșiu a demonstrat, cu citate din proiectul de Raport anexat Scrisorii deschise adresata președintelui Băsescu, că argumentația lui Paul Goma era bazată pe o lectura pripită, neatentă. Că deci, soarta Basarabiei, ținutul de baștină a scriitorului, și parte a României, nu este indiferentă celui care a conceput cele doua texte, așa cum pretindea indignat Paul Goma.
Uneori Paul Goma, structură de polemist instinctiv, iși inventă adversarii (ardelenii imaginari, de pildă) sau le impută unora păcatele altora. Aceste alunecări dăuneaza adesea demonstrațiilor sale, vulnerabil textul poate fi atacat pe linia neesențialului de către adversari incorecti sau ilogici.
Ar fi fost mai eficient pentru autor ca și pentru cauză, ca Paul Goma să nu mai construiască argumentatii pe astfel de pseudo-temeiuri, ci pe analiza critică a politicii statului român -și deci a elitei sale coloniale- de la 1947 incoace, în chestiunea Basarabiei, fără a se opri desigur la 1989. Goma a scris adesea pe aceasta temă, dar discursul rămîne încă dispersat si mai ales puțin susținut public de alții.
Iar corectitudinea politică a vajnicilor noștri lideri de opinie, comentatori și manipulatori, îi orientează pe aceștia spre conformism și oportunism în chestiunile naționale, identitare, ascunși în spatele unei rușini de a fi român. In așteptarea sau în ascultarea opiniilor neformulate, presupuse ale stăpânilor de la Est sau de la Vest.

Ce-ar fi fost dacă oamenii politici români de la sfîrsitul secolului al XIX-lea ar fi acționat exclusiv cu aprobarea Marilor Puteri ale momentului?

In problema Basarabiei, să ne amintim deci că in vremea lui Ceaușescu s-au dat semnale contradictorii înspre Moscova : publicarea cărții cu textele lui Marx despre Basarabia și critica imperialismului rus, apariția unor exponate în muzeele României pe tema raptului Basarabiei, alte studii și publicații, dar și vizita lui Ceausescu la Chișinau, o recunoaștere implicită și explicită a existenței unui stat ”moldovean”, ca parte a Uniunii Sovietice. România părea că renunțase să conteste efectele Pactului Ribentrop-Molotov, adică Hitler-Stalin.

Iată alta din pricinile admonestării mele pentru contradicții. Cînd se anunțase candidatura lui Iliescu și cînd se puseseră în mișcare toate forțele de stânga (adica cele critptocomuniste, neo-coloniale) ca să alarmeze electoratul indecis de imaginarul pericol al victoriei extremei drepte, prin Corneliu Vadim Tudor, am scris un editorial în revista Asymetria, intitulat Intre ciumă și holeră, pentru a arăta imposibilitatea alegerii între candidații care ni se propuneau. Totuși, am ales, semnînd citeva zile mai tirziu, un apel în favoarea alegerii lui Iliescu. Deși nu am nici o obligație de a motiva votul meu, care rămîne secret, voi încerca să îmi explic mie dintîi presupusa contradicție. Precizez că nu mă simt vinovat de falsa alternativă, fiindcă nu eu am propus canditații. Si daca toată clasa politică sau elitele sociale, intelectuale ale României nu au putut impune alți candidați decît aceste fantoșe, aceste marionete politice, nu am de ce să mă simt responsabil și culpabil.
Dar nu credeam și nu cred în votul prin abținere. Când sunt prea multe abțineri, rezultatele electorale sunt determinate de minoritățile active, care pot mobiliza grupurile lor de activiști de toata mîna. Nu doream asta. Iliescu avea oricum șansa de a simboliza stabilitatea, ceea ce este un factor determinant în alegeri, căci România, precum orice țară europeană, nu este o comunitate de revoluționari ci o societate de conservatori. Problema este ce program li se propune și impune conservatorilor din instinct.
Iar destinul lui Ion Iliescu se va încheia oricum cu o judecată. Cînd mascarada numită procesul lui Ceaușescu va fi reanalizată. Cînd responsabilitatea sa în masacrele decembriste și post-decembriste se va fi stabilit în justiție. Nu există nici un motiv ca Ion Iliescu să iasă din această lume fără a fi judecat pentru faptele și atitudinile sale de la 1956 încoace.
(Vezi și textul Constanței Corbea din revista Asymetria, vezi amintirile atîtor studenți din România, exmatriculați între 1956 si 1960, închiși și/sau condamnați, cu destine frînte de terorismul politic practicat sau încurajat de regimul comunist pe care Iliescu îl reprezenta atunci).

Pornind de la Apelul lui Sorin Ilieșiu, Paul Goma a mai scris un text important care pune problema definirii proiectului național, identitar român, cu sau fără Basarabia.
Doliu pentru Basarabia se intitulează extraordinara și disperata penultimă strigare semnată de Paul Goma (printre altele in revista Tiuk (http://www.tiuk.reea.net/goma.html). Logica lui Paul Goma nu poate fi o logica politică, oportunistă, de conjuncturi și ocazii. De aceea, dacă se face că nu observa că nici un român -nici chiar românii ardeleni- nu a uitat Basarabia, e doar pentru a avea ocazia (retorică?) de a fi mai disperat și mai radical. În afara agenților puterii coloniale, care se află pe punte tocmai pentru a o face uitată, pentru a dezavua patriotismul -mereu identificat cu naționalismul și confundat cu xenofobia – toți românii știu că Unirea cea mare nu poate fi considerată un soi de întîmplare minunată, conjunctură, chiar dacă a beneficiat, ca orice eveniment istoric, de o doză de hazard.
Ea fost rezultatul acțiunii conjuncte a marilor barbați români pentru care a fi român era o onoare și nu o rușine, iar a afirma asta era chiar programul lor de-o viață. Se formase atunci o elita care, în ciuda aparteneței la clasele de sus, sau poate tocmai de aceea reușise sa construiasca un program politic în care interesele sale de grup nu erau în contradicție cu interesele majoritații populației. Nu idealizez aceasta elita. Reminiscențele educației mele ”marxiste” și formația mea de sociolog ”autodidact”, mă împiedică să uit conflictele sociale și starea economică a majorității românilor, jalnică pentru anumite segmente ale populației, care nu erau sărmani doar pentru că existau arendași straini de neam.
In acest cadru deplîng ezitările sau tăcerile bizare ale scriitorului și pamfletarului politic, care îl îndepartează pe Paul Goma de acei oameni activi, puțini din păcate, a căror radicalitate morală îi așeaza, cred eu, în mod natural în compania sa. Mă gîndesc de pilda la Ioan Roșca, inițiatorul și realizatorul sitului Procesul comunismului (http://www.procesulcomunismului.com), sau la Ion Varlam, autorul percutantului text mai jos reprodus, pe marginea caruia glosez aici, intitulat de mine [O insultă la adresa democrației și un scandal moral]. Inexplicabilă (pentru mine) sa reticență : lipsa referințelor la eforturile acestor oameni, mi se pare o gravă orbire din partea celui care ar putea fi mai puțin egocentric și mai darnic în aprecierea prietenilor și aliaților reali decît în distribuția adesea ineficientă de invective la adresa adversarilor reali sau inventați.
«Întrebare (a mea și doar a mea-[Paul Goma]) naivă: ce vor fi căutînd în acest demers onest, legitim (øi atât de întârziat:16 ani!, de către “democrațiile” iliești, de două ori, și constantinești) al condamnării crimelor comunismului verii Oigenstein: Anca Răutu, fiica monstrului cu același pseudonume: Leonte Răutu și Andrei Oișteanu, fiul politrukului NKVD Mișa Oigenstein, ultimul director al Uzinei de activiști de-stat-și-de-partid “Stefan Gheorghiu” - și nepot al lui L. Răutu? Este normal (pentru noi, nu și pentru ei, apostoli ai terorii generale de tip sovietic): nici Anca nici Andrei nu pot fi acuzați pentru crimele comise de pærinții lor (atât în Basarabia, pământ românesc, răpit de URSS în 1940), cât și în restul României ocupat de tancurile sovietice, pe care veniseră ei, de la Răsărit, dupæ 23 august 1944, să ne aducă lumina bolșevismului). Fiindcă noi nu suntem ca ei. Dar ei, ca trăitori pe pământul României, și trăind bine de când se știu, nu se simt obligați de a declara audibil, citibil că dezaprobă faptele murdare, criminale, că nu (mai) împărtășesc ideologia părinților?, deși se impărtășesc, în continuare, din supraavantajele elitarzilor colonizatori sovietici? ”

Intrebarea ”naivă” de mai sus îl uita – temporar se va vedea repede– pe Vladimir Tismăneanu, cel care va fi numit de Traian Băsescu președintele unei comisii de analiză științifică pentru redactarea raportului de care preøedintele României zice că ar avea nevoie ca să poata formula condamnarea sistemului comunist din România ca sistem politic criminal și totalitar-terorist.
Tismăneanu era ”uitat” de Goma poate și fiindcă prin scrierile sale de analiză politică dăduse impresia că se leapada de comunismul practicat de familia sa și de prietenii acestora, toți membri ai elitei coloniale, niciodată cu adevărat expulzați din pîntecul ei protector. Se leapădă, e drept, dar pentru a delimita mai limpede reziduurile recuperabile, în numele disocierii mereu chiar dacă discret repetate între ”stalinism” și ”comunism”, reziduuri totalitare reconvertite de alții, prin teoriile ”liberale” ale internaționalismului capitalist care impune democrația prin cea mai nedemocratică practica politică : razboiul.
Punerea în opoziție a doua instituții, create de două instanțe politice ale României, nu este doar expresia concurenței nefaste între președinte și primul său ministru ci, mai ales, una din formele luptei pentru împiedicarea lustrației, adica a purificării morale, chiar dacă tardive, a ”elitelor” politice și economice ieșite din pîntecele balenei comunisto-securiste.

Nu putem face pronosticuri privind rezultatul acestei lupte. Ne aflăm iarași în fața unei dileme morale și politice: alegerea între două clanuri ale elitelor neocoloniale reciclate, sprijinite de vechile noi Mari Puteri.
In ce mă privește, mizez pe o elită care poate nu există încă : aceea care, definind interesele României în termeni proprii și adecvați, va ști să menajeze alianțe temporare cu Marile Puteri, pentru scopuri proprii și interese adecvate celor ale majoritații populației sale. Populație saracită, dezamagită și bolnavă. Nu admit o guvernare populistă de genul celei pe care o agită agentul CV.Tudor și nici una elitistă, care se conformează doar ordinelor explicite sau implicite ale unor supraputeri, așa cum s-a întimplat de la 1989 încoace.
Chiar dacă România este o țară mică, nu există motive să se creada că o barcă mică nu poate fi condusă pe furtună mai bine decît un pachebot al cărui capitan s-a transformat, din orgoliu sau frică, în orb sau în slugă.

Dan Culcer
19 aprilie 2006
© Dan Culcer 2006




Politicianul și comentatorul politic Ion Varlam a difuzat recent pe Internet o luare de poziție care merită să fie cunoscută de public larg. O reproducem integral in exerg. Am încercat prin editorialul nostru să o comentam și să o repunem in context.




Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=19