Mircea Eliade : Pilotii orbi
Data: Tuesday, January 09 @ 22:34:50 CET
Topic: Memoria


Mircea Eliade : Pilotii orbi
Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stānca finalã. Nimeni n-a īnteles ce se īntāmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii īsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stārv īn descompunere, neamul acesta care are toate īnsusirile īn afarã de aceea capitalã: instinctul statal.
Crima elitelor conducãtoare romānesti constã īn pierderea acestui instinct si īn īnfiorãtoarea lor inconstientã, īn īncãpãtānarea cu care īsi apãrã "puterea". Au fost elite romānesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu māna lor actul de deces numai pentru a nu se īmpotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune īn calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, īntr-un ceas atāt de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i stã īn putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gāndesc la altceva decāt la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu īn aceste cāteva miliarde risipite si cāteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci īn faptul cã mãcar acum, cānd īncã mai este timp, nu īnteleg sã se resemneze. […] Cãci pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte īn māna strãinilor - putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic romān, de la 1918 īncoace, n-a stiut si nu stie ce īnseamnã un stat.
Si asta e destul ca sã īncepi sã plāngi.

Astfel īsi īncheia Mircea Eliade articolul din Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937. Trist si sceptic. Ma īntreb daca exista oameni care l-au inteles atunci si īnteleg acum natura profunda a similaritatii situatiei īn care se afla Romānia cu cetatenii ei, intrata īn Uniunea Europeana, ca īntr-un fel de baie miraculoasa care spala de pacate, de ciuma bubonica, de sida, de coruptie, de birocratism, de comunism.
Azi la coada de la Consulatul roman de la Paris se vorbea despre ce spaga trebuie data unui functionar de politie in tara pentru a obtine eliberarea urgenta a unui pasaport pentru cel care vrea sa vina sa lucreze aici. O ora de munca la negru, ca femeie de menaj la Paris, se plateste intre 5 si 10 euro. Majoritatea vizibila a celor din coada de vreo 60 de persoane era formata din doamne si domni de origine roma din Romania.
Māna de munca ieftina si slab calificata este marfa de export a Romāniei actuale.
Asta e. Sa (re)citim textul lui Eliade din perspectiva acestui prezent si mai ales din perspectiva viitorului. Pe o mare in furtuna barcazul numit Romānia are cārmacii iarasi orbi?

Dan Culcer


Mircea Eliade : Pilotii orbi

Imoralitatea clasei conducãtoare romānesti, care detine "puterea" politicã de la 1918 īncoace, nu este cea mai gravã crimã a ei. Cã s-a furat ca īn codru, cã s-a distrus burghezia nationalã īn folosul elementelor alogene, cã s-a nãpãstuit tãrãnimea, cã s-a introdus politicianismul īn administratie si īnvãtãmānt, cã s-au desnationalizat profesiunile libere - toate aceste crime īmpotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru, ar putea - dupã marea victorie finalã - sã fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pãstra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti - lãsānd sã se astearnã uitarea asupra īntunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romānilor.

Dar cred cã este o crimã care nu va mai putea fi nici-odatã uitatã: acesti aproape douãzeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai cã i-am pierdut (si cānd vom mai avea īnaintea noastrã o epocã sigurã de pace atāt de īndelungatã?!) - dar i-am folosit cu statornicã voluptate la surparea lentã a statului romānesc modern. Clasa noastrã conducãtoare, care a avut frānele destinului romānesc de la īntregire īncoace, s-a fãcut vinovatã de cea mai gravã trãdare care poate īnfiera o elitã politicã īn fata contemporanilor si īn fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politicã. Nu e vorba de o simplã gãinãrie politicianistã, de un milion sau o sutã de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui īnsãsi existenta istoricã a neamului romānesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vãd.

Īntr-una din cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult īncercata Europã - luntrea statului nostru este condusã de niste piloti orbi. Acum, cānd se pregãteste marea luptã dupã care se va sti cine meritã sã supravietuiascã si cine īsi meritã soarta de rob - elita noastrã conducãtoare īsi continuã micile sau marile afaceri, micile sau marile bãtãlii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gãsesti cuvinte de revoltã. Critica, insulta, amenintarea - toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vãd, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de cãpetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state īnfloritoare si puternice care au pierit īn mai putin de o sutã de ani fãrã ca nimeni sã īnteleagã de ce. Oamenii erau tot atāt de cumsecade, soldatii tot atāt de viteji, femeile tot atāt de roditoare, holdele tot atāt de bogate. Nu s-a īntāmplat nici un cataclism īntre timp. Si deodatã, statele acestea pier, dispar din istorie. Īn cāteva sute de ani dupã aceea, cetãtenii fostelor state glorioase īsi pierd limba, credintele, obiceiurile - si sunt īnghititi de popoare vecine.

Luntrea condusã de pilotii orbi se lovise de stānca finalã. Nimeni n-a īnteles ce se īntāmplã, dregãtorii fãceau politicã, negutãtorii īsi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si tãranii de ogorul lor. Numai istoria stia cã nu va mai duce multã vreme povara acestui stārv īn descompunere, neamul acesta care are toate īnsusirile īn afarã de aceea capitalã: instinctul statal.

Crima elitelor conducãtoare romānesti constã īn pierderea acestui instinct si īn īnfiorãtoarea lor inconstientã, īn īncãpãtānarea cu care īsi apãrã "puterea". Au fost elite romānesti care s-au sacrificat de bunã voie, si-au semnat cu māna lor actul de deces numai pentru a nu se īmpotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune īn calea destinului acestui neam. Clasa conducãtorilor nostri politici, departe de a dovedi aceastã resemnare, īntr-un ceas atāt de tragic pentru istoria lumii - face tot ce-i stã īn putintã ca sã-si prelungeascã puterea. Ei nu gāndesc la altceva decāt la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu īn aceste cāteva miliarde risipite si cāteva mii de constiinte ucise stã marea lor crimã, ci īn faptul cã mãcar acum, cānd īncã mai este timp, nu īnteleg sã se resemneze.

* * *
Sã amintim numai cāteva fapte si vom īntelege de cānd ne conduc pilotii orbi.

Cel dintāi lucru pe care l-au fãcut iugoslavii dupã rãzboi a fost sã colonizeze Banatul romānesc aducānd īn masã de-a lungul frontierei cele mai pure elemente sārbesti. Iugoslavii, atunci ca si acum, erau departe de a avea linistea si coheziunea politicã pe care am fi putut-o avea noi: problema croatã izbucnise cu violentã. Cu toate acestea, stiind cã adevãrata granitã nu e cea īnsemnatã pe hãrti, ci limita pānã unde se poate īntinde un neam (Nae Ionescu) - au fãcut tot ce le-a stat īn putintã ca sã deznationalizeze judetele romānesti. Si se pare cã au reusit. Īn orice caz, acum, la granita Banatului, stau masive colonizãri sārbesti, sate care nu existau la conferinta pãcii....

La "plebiscitul" din 1918-1919,, toate satele svãbesti au votat alipirea la Romānia Mare. S-a obtinut astfel o impresionantã majoritate. Nici un guvern romān n-a fãcut, īnsã, nimic pentru aceste elemente germanice, singurii aliati sinceri pe care i-am fi putut avea ca sã contrabalansãm elementele maghiare. Dimpotrivã, de la unire īncoace sasii si svabii au fost necontenit umiliti - iar ungurii favorizati. (Ce imbecil complex de inferioritate am dovedit, fiindu-ne teamã de unguri!) Īn 1918 sasii nu se īntelegeau cu svabii. Am fi putut profita de aceste neīntelegeri. N-am profitat. Dimpotrivã, am fãcut tot ce ne-a stat īn putintã ca sã accelerãm unirea tuturor elementelor germanice. Si astãzi, sasii si svabii sunt uniti - si sunt īmpotriva noastrã.

Ungurii au colonizat granita īncã din 1920, desi si astãzi se gãsesc īnapoia acestei centuri de fier nu stiu cāte sute de mii de romāni. Noi n-aveam nevoie de colonizãri, pentru cã toate satele de pe frontierã sunt romānesti. Īn schimb, am stat cu māinile īn sān si am privit cum se īntãreste elementul evreiesc īn orasele din Transilvania, cum Deva s-a maghiarizat complet, cum Tara Oasului s-a pãrãginit, cum s-au fãcut colonizãri de plugari evrei īn Maramures, cum au trecut pãdurile din Maramures si Bucovina īn māna evreilor si maghiarilor etc., etc.

Cei 10.000 de tãrani romāni veniti din Ungaria continuã sã moarã de foame. Am luat sate de romāni din Banat si am colonizat Cadrilaterul - īn loc sã pãstrãm pe bãnãteni acolo unde sunt si sã aducem la frontiera bulgarã numai macedoneni, singurii care rãspund la cutit cu toporul si la insulte cu carabina. Astãzi romāncele bãnãtene cersesc īn Balcic...

Dintre toate minoritãtile noastre, īn afarã de armeni, numai turcii erau cei mai inofensivi; i-am lãsat sã plece. Pãmānturile lor, īn bunã parte, au intrat īn stãpānirea bulgarilor. Bazargicul este complet bulgarizat. Ceva mai mult. Am lãsat pe bulgari sã-si cumpere si sã cultive pãmānt pānã la Gurile Dunãrii. Pilotii orbi s-au fãcut unealta celei mai īnspãimāntãtoare crime īmpotriva fiintei statului romānesc: īnaintarea elementului slav din josul Dunãrii spre Deltã si Basarabia. N-a fost un singur om politic romān care sã īnteleagã cã ultima noastrã nãdejde, asa cum suntem īnconjurati de oceanul slav, este sã ne īmpotrivim cu toate puterile unirii slavilor dunãreni cu slavii din Basarabia. Īn loc sã alungãm elementul bulgãresc din īntreaga Dobroge - noi am colonizat pur si simplu Gurile Dunãrii cu grãdinari bulgari.

Īn acelasi timp, pilotii orbi au deschis larg portile Bucovinei si Basarabiei. De la rãzboi īncoace, evreii au cotropit satele Maramuresului si Bucovinei si au obtinut majoritatea absolutã īn toate orasele Basarabiei. Ceva mai grav: rutenii s-au coborāt de-a lungul Basarabiei si astãzi mai au foarte putin sã-si dea māna cu bulgarii care au suit pe Dunãre. Reni este punctul de unire a celor douã populatii slave - pe pãmānt romānesc. Imediat dupã rãzboi, īn Basarabia romānii reprezentau 68% din populatie. Astãzi, dupã statisticile oficiale, ei sunt numai 51%.

Elitele politice romānesti, īn loc sã se intereseze de-aproape de problema Ucrainei prin īncurajarea agitatiilor separatiste - asa cum au fãcut guvernele austriece pānã la rãzboi, īncurajānd sistematic pe ruteni ca sã loveascã īn romāni si īn poloni - s-au multumit sã tolereze īntinderea ucrainienilor nu numai īn Bucovina, dar si īn Basarabia.

Īn anul 1848, rutenii din Galitia revendicau o parte din Bucovina pentru provincia lor (Galitia), care ar fi trebuit sã devinã semi-autonomã īn reorganizarea Austriei pe baze federale (planul Palacki). Romānii bucovineni de atunci au stiut sã se apere (īn Constituanta austriacã de la Kremsir). Dar rutenii, dupã rãzboiul cel mare, au gãsit un neasteptat aliat īn pilotii orbi ai Romāniei care, īn loc sã lupte pentru revendicãrile ucrainiene dincolo de Nistru (crearea statului-tampon Ucraina) si-au arãtat prietenia fatã de acesti slavi lãsāndu-i sã se īnmulteascã peste mãsurã īn Bucovina si sã coboare cāt mai jos īn Basarabia. Astãzi, un savant ucrainean de la universitatea din Varsovia, refugiat politic, expune la seminarul de geografie din Berlin hãrti ale viitorului stat ucrainean īn care se gãsesc īnglobate Bucovina si Basarabia. Nãdãjduiesc cã la ceasul cānd stiu lucrurile acestea, prietenul care mi-a atras atentia asupra hãrtilor profesorului ucrainean (profesor la universitatea din Varsovia) a izbutit sã le fotografieze pe toate - pentru ca sã facem amāndoi dovada, dacã va fi nevoie.

Inutil sã mai continui. Si am fost stãpānit de acest īnspãimāntãtor sentiment al inutilitãtii īn tot timpul cāt am scris paginile de fatã. Stiu foarte bine cã ele nu vor avea nici o urmare. Stiu foarte bine cã evreii vor tipa cã sunt antisemit, iar democratii cã sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine cã unii īmi vor spune cã "administratia" e proastã - iar altii īmi vor aminti tratatele de pa-ce, clauzele minoritãtilor. Ca si cānd aceleasi tratate au putut īmpiedica pe Kemal Pasa sã rezolve problema minoritãtilor mãcelãrind 100.000 de greci īn Anatolia. Ca si cānd iugoslavii si bulgarii s-au gāndit la tratate cānd au īnchis scolile si bisericile romānesti, deznationalizānd cāte zece sate pe an. Ca si cānd ungurii nu si-au permis sã persecute fãtis, cu īnchisoarea, chiar satele germane, ca sã nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cānd cehii au sovãit sã paralizeze, pānã la sugrumare, minoritatea germanã!

Cred cã suntem singura tarã din lume care respectã tratatele minoritãtilor, īncurajānd orice cucerire de-a lor, preamãrindu-le cultura si ajutāndu-le sã-si creeze un stat īn stat. Si asta nu numai din bunãtate sau prostie. Ci pur si simplu pentru cã pãtura conducãtoare nu mai stie ce īnseamnã un stat, nu mai vede.

Pe mine nu mã supãrã cānd aud evreii tipānd: "antisemitism", "fascism", "hitlerism"! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvãzãtori, īsi apãrã primatul economic si politic pe care l-au dobāndit cu atāta trudã risipind atāta inteligentã si atātea miliarde. Ar fi absurd sã te astepti ca evreii sã se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii - dupã ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atātea posturi de comandã. Evreii luptã din rãsputeri sã-si mentinã deocamdatã pozitiile lor, īn asteptarea unei viitoare ofensive - si, īn ceea ce mã priveste, eu le īnteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea īsi au, īnsã, izvorul īn altã parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducãtoare, mai mult sau mai putin romāneascã, politicianizatã pānã-n mãduva oaselor - care asteaptã pur si simplu sã treacã ziua, sã vinã noaptea, sã audã un cāntec nou, sã joace un joc nou, sã rezolve alte hārtii, sã facã alte legi. Acelasi joc si acelasi lucru, ca si cānd am trãi īntr-o societate pe actiuni, ca si cānd am avea īnaintea noastrã o sutã de ani de pace, ca si cānd vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar dacã le spui cã pe Bucegi nu mai auzi romāneste, cã īn Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, cã pier satele romānesti, cã se schimbã fata oraselor - ei te socotesc īn slujba nemtilor sau te asigurã cã au fãcut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni "patrioti", care se bat cu pumnul īn piept si-ti amintesc cã romānul īn veci nu piere, cã au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitānd, sãracii, cã īn Evul Mediu romānii se hrãneau cu grāu si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitānd cã blestemul a īnceput sã apese neamul nostru o datã cu introducerea secarei (la sfār-situl Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul grāului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul - slãbind considerabil rezistenta tãranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Mãlaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (īn Moldova se bea pānã īn secolul XVI bere), austriecii īn Ardeal si "cultura" īn Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politicã si administrativã.

Toatã Muntenia si Moldova de jos se hrãneau iarna cu peste sãrat; cãrutele īncepeau sã colinde Bãrãganul īndatã ce se culegea porumbul si peste-le acela sãrat, uscat cum era, alcãtuia totusi o hranã substantialã. Pilotii orbi au creat, īnsã, trustul pestelui. Nu e atāt de grav faptul cã la Brãila costã 60-100 lei kilogramul de peste (īn loc sã coste 5 lei), cã putrezesc vagoane īntregi de peste ca sã nu scadã pretul, cã īn loc sã se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brãilei se recolteazã numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e cã tãranul nu mai mãnāncã, de vreo 10 ani, peste sãrat. Si acum, cānd populatia de pe malul Dunãrii e seceratã de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane pe medicamente, uitānd cã un neam nu se regenereazã cu chininã si aspirinã, ci printr-o hranã substantialã.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi īn pieptul de aramã al romānului. Sãrmanul romān, luptã ca sã-si pãstreze mãcar o inimã obositã care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevãrul e acesta: neamul romānesc nu mai are rezistenta sa legendarã de acum cāteva veacuri. Īn Moldova si īn Basarabia cad chiar de la cele dintāi lupte cu un element etnic bine hrãnit, care mãnāncã grāu, peste, fructe si care bea vin īn loc de tuicã.

Noi n-am īnteles nici astãzi cã romānul nu rezistã bãuturilor alcoolice, ca francezul sau ca rusul bunãoarã. Ne lãudãm cã "tinem la bãuturã", iar gloria aceasta nu numai cã e ridiculã, dar e īn acelasi timp falsã. Alcoolismul sterilizeazã legiuni īntregi si ne imbecilizeazã cu o rapiditate care ar trebui sã ne dea de gāndit.

...Dar pilotii orbi stau surāzãtori la cārmã, ca si cānd nimic nu s-ar īntāmpla. Si acesti oameni, conducãtori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de bunã-credintã, si cu bunãvointã; numai cã, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteazã īn ceasul de fatã - instinctul statal - nu vãd suvoaiele slave scurgāndu-se din sat īn sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pãmānt romānesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lãsānd locul altor neamuri... Nu simt cã s-au schimbat unele lucruri īn aceastã tarã, care pe alocuri nici nu mai pare romāneascã.

Uneori, cānd sunt bine dispusi, īti spun cã nu are importantã numãrul evreilor, cãci sunt oameni muncitori si inteligenti si, dacã fac avere, averile lor rãmān tot īn tarã. Dacã asa stau lucrurile nu vãd de ce n-am coloniza tara cu englezi, cãci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam īn care o clasã conducãtoare gāndeste astfel, si-ti vorbeste despre calitãtile unor oameni strãini - nu mai are mult de trãit. El, ca neam, nu mai are īnsã dreptul sã se mãsoare cu istoria...

Cãci pilotii orbi s-au fãcut sau nu unelte īn māna strãinilor – putin intereseazã deocamdatã. Singurul lucru care intereseazã este faptul cã nici un om politic romān, de la 1918 īncoace, n-a stiut si nu stie ce īnseamnã un stat.

Si asta e destul ca sã īncepi sã plāngi.
Vremea, nr. 505, 19 septembrie 1937





Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=317