Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Titus Filipas. Scoala si discursul de cauzalitate

Sîntem încă, sub aspectul aculturaţiei incorporate, o ?cultură tînără?. Pentru cultura occidentală scolastică, principala problemă educaţională consta probabil în dificultatea racordării unui Quadrivium la Trivium. Prin Trivium în şcoala românească de acum trebuie să înţelegem ?Arta construirii discursului?. Cu Gramatică, Retorică, Dialectică. Câţi dintre universitarii care predau Pedagogia şi ?metodicile? pentru diverse discipline înţeleg realmente lucrurile necesare unei epistemologii a şcolii? Matematicile de acum intră, --mutatis mutandis--, în categoria corespunzătoare, zic eu, vechiului Quadrivium. Totul este reductibil aici la un număr finit de arhetipuri culturale esenţiale pentru lumea de azi. Arhetipuri mereu rafinate prin ceea ce se cheamă ?progresul ştiinţei?. Matematicile oferă o bază pentru construirea de modele sau ?modelizare?. Pentru învăţământul superior, apare suplimentar problema construirii ?discursului de cauzalitate?, care uneşte plenar discursivitatea narativă (narrative reasoning) cu modelizarea matematică. Matematicianul american Norbert Wiener (1894 ? 1964) inventase, pentru un fragment al ?discursului de cauzalitate?, Cibernetica.

Şcoala şi discursul de cauzalitate
Vreau să semnalez articolul doamnei profesoare Gabriela Marieta Secu, publicat recent în revista electronică Agero din Stuttgart, o revistă editată de domnul Lucian Heţco. Articolul tratează o temă deosebit de acută în şcoala românească de azi, atât la nivel preuniversitar, cât şi la cel universitar. Dar profesorii din învăţământul preuniversitar sunt mult mai conştienţi de existenţa acestei chestiuni, decât sunt profesorii din învăţământul ?superior?, şi eu sînt de multe ori tentat să folosesc ghilimelele atunci când mă refer la învăţământul de stat românesc sub forma universităţilor, încă ?formă fără fond? cât timp nu sunt orientate spre crearea de ?competenţe? pentru piaţa muncii.
+Cu dor şi jale profesorilor făuritori de manuale personale/Domnului Fediuc Constantin
Cu dor şi jale, vă scriu peste timp, domnule profesor de matematici Constantin Fediuc.
Abia azi, după mai bine de 30 de ani, înţeleg de ce vă iubeam atât de mult şi eu, şi toate generaţiile de elevi ce v-am trecut prin "mână"... Prin natura profesiei, mă întâlnesc zilnic, cu o mulţime de cărţi editate de profesori doctori în diferite ştiinţe exacte. Mă îngrozesc dumicând un soi de limbă română fără de nici un Dumnezeu... şi mi se face dor, un dor cumplit de orele dv., ore în care matematică, uneori şi fizică - mie, zăpăcita poeziei şi a ştinţelor biologice, mi se păreau a fi căzute din rai. Dv. ştiaţi limba română, dv. ştiaţi că informaţia trebuie transmisă elevilor într-un limbaj clar, accesibil şi în acelaşi timp corect din punct de vedere gramatical. Îl mai ţineţi minte pe Ivaşcu, băiatul înalt şi plin de coşuri ce rezolva cu satisfacţie orice exerciţii pe care i le încredinţaţi? Şi ce mut era, şi cum îl dojeneaţi încurajându-l să vorbească, să explice clasei ce a înşirat pe tablele acelea de sticlă neagră...
Şi el cu nenorocita aia de notă cinci de la limba română, trasă de păr, doar că nu plângea când il ameninţaţi că-i veţi pune trei dacă nu are şi vorbe explicite pentru toate cifrele acelea... E profesor de matematici de aproape douăzecisicinci de ani... şi vorbeşte, domnule profesor şi nu mai face dezacordurile alea de care râdeaţi, tocmai pentru a-l determina să se autodepăşeaşcă. El a avut noroc, ca de fapt noi toţi, ce am avut şansa de a vă avea profesor, ştim să vorbim şi cât de cât, nici matematica nu ne-a rămas o necunoscută...
Mă uit la cărţile acestor pretenţioşi oameni, oameni cu titluri academice şi înţeleg că lor - nu le-a trebuit limba română, că şi-au făcut studiile neţinând cont că odată ajunşi la catedră, vor trebui să şi expună ceea ce au învăţat elevilor lor, studenţilor lor. Bieţii copii, bieţii tineri! Nu-i de mirare că nu înţeleg nimic din aceste numeroase cărţi pe care la rândul lor trebuie să le studieze spre a le expune şi ei mai târziu altora! Şi, domnule profesor, dv. nu mai sunteţi la catedră să le spuneţi viitorilor profesori, că este bună şi necesară limba română, mai nou chiar şi limbile străine pentru a fi un profesor de calitate.
Se fac reforme peste reforme în învăţământul acestui tulbure prezent şi din nefericire cărţile ce ajung în mâinile copiilor, ale tinerilor sunt scrise sub orice critică, într-un limbaj greoi, neclar, cu o mulţime de greşeli de exprimare, cărţi copiate din alte cărţi, nici măcar copiate ca lumea! (nefericiţii foşti elevi, profesori azi - ce nici măcar să copie nu ştiau).
Şi mi-e dor, un dor cumplit de un viitor în care elevilor să li se spună că e nevoie şi de limba română, şi de limbi străine - chiar dacă sunt talentaţi în domeniul ştiinţelor exacte, findcă dacă nu ştii să comunici şi altora ceea ce ai acumulat prin studiu, binele pe care ar trebui să-l faci devine un fel de boală şi în loc să deschizi spre cunoaştere minţile unor copii, nu faci altceva decât să-i îndepărtezi, să li se pară că aceste ştiinţe sunt "grele", "naşpa", inaccesibile... +
Problema pusă în articolul doamnei Gabriela Marieta Secu este perenă. Iar noi sîntem încă, sub aspectul aculturaţiei necesare, o ?cultură tînără?. Pentru cultura occidentală scolastică, aceeaşi problemă consta probabil în dificultatea racordării unui Quadrivium la Trivium. Prin Trivium în şcoala românească de acum trebuie să înţelegem ?Arta construirii discursului? cu Gramatică, Retorică şi Dialectică. Dar mă întreb câţi dintre universitarii care predau Pedagogia şi ?metodicile? pentru diverse discipline îşi pun asemenea întrebări şi înţeleg realmente lucrurile acestea necesare unei epistemologii a şcolii. Sigur, matematicile de acum intră, --mutatis mutandis--, în categoria modernă corespunzătoare, zic eu, vechiului Quadrivium. Pentru că aici, în Quadrivium, totul este reductibil la un număr finit de arhetipuri culturale esenţiale şi pentru lumea de azi, arhetipuri mereu rafinate prin ceea ce se cheamă ?progresul ştiinţei?. Matematicile oferă şi o bază pentru construirea de modele sau ?modelizare?.
În general vorbind, există multe probleme acute pentru şcoala de azi cam peste tot în lume. Doamna profesoară Gabriela Marieta Secu transmite foarte bine ideea că în şcoala românească de acum este de o importanţă vitală racordarea între discursivitatea narativă (termenul englezesc fiducial este acela de ?narrative reasoning?, m-am străduit doar să propun o echivalare pe româneşte), şi predarea bazei pentru modelizarea matematică. Iar pentru învăţământul superior, apare suplimentar problema construirii ?discursului de cauzalitate?, care uneşte plenar această discursivitate narativă cu modelizarea matematică.
Matematicianul american Norbert Wiener (1894 ? 1964) inventase, cel puţin pentru un fragment al ?discursului de cauzalitate?, termenul Cibernetica (un larg fascicul de activităţi şi disciplne sunt reunite aici, puteţi eventual vedea şi racordarea la tehnică şi tehnologie).
Ar fi utilă crearea unui grup de reflecţie românesc pe tema discursului cauzal în şcoală. Inutil să mai subliniez faptul că ?discursul de cauzalitate? e trebuincios şi dezvoltării durabile. Eventual ar urma scrierea cât mai rapidă a schemei unui proiect care să fie trimis cabinetului din UE al comisarului Leonard Orban. Este aceasta o problemă lingvistică a cărei rezolvare este necesară şi pentru succesul programului Lisabona.
Titus Filipas