Titus Filipas. Ce întelegem prin "geniul mioritic" ?
Data: Thursday, March 15 @ 22:01:29 CET
Topic: Limba dulce


În locul discursivității normale, unii ne-au aruncat în față, disprețuitor, cam ce anume înțeleg ei prin "geniul mioritic". Să întoarcem și celălalt obraz ? Fie ! Atunci spunem mai departe : "Geniul mioritic" este un geniu lingvistic. Căci "geniul mioritic" a salvat singura vernaculară din spațiul Latinității Orientale. Iar dacă nu ești român, această salvare, -salvarea sufletului nostru-, este ridicol de insignifiantă, nu-i așa ?




Ce înțelegem prin "geniul mioritic"
În locul discursivității normale, unii ne-au aruncat în față, disprețuitor, cam ce anume înțeleg ei prin "geniul mioritic". Să întoarcem și celălalt obraz ? Fie ! Atunci spunem mai departe : "Geniul mioritic" este un geniu lingvistic. Căci "geniul mioritic" a salvat singura vernaculară din spațiul Latinității Orientale. Iar dacă nu ești român, această salvare, -salvarea sufletului nostru-, este ridicol de insignifiantă, nu-i așa ?
Secolul XVII a fost secolul stabilizării Limbii Române. Dovada cea mai convingătoare ? Citiți cronicile și scrierile lui Grigore Ureche și Miron Costin, le găsiți pe toate, și încă mai multe, în bibliotecile publice județene. Apoi, la începutul secolului XVIII, cronica lui Ion Neculce și, mai ales, "O samă de cuvinte" închid, o închidere forțată, lucrul stabilizării Limbii Române, mult prea scurt. Pornind de la la constatarea acestei stabilizări, "Școala ardeleană" a căutat Adevărul despre Limba Română, nicidecum rafinamentul limbii române. Secolul XVIII ar fi putut să aducă, în plus, sigiliul secularei folosiri, (observați ?, nu îndrăznesc să spun "frumoasei folosiri"), a Limbii Române. Dar nu a fost să fie așa.
Pentru cei care cunosc, cât de cât, istoria literelor românești, reamintesc că Ioan Eliade Rădulescu a învățat românește, și am putea sublinia cu bună îndreptățire, chiar o frumoasă folosire a Limbii Române, în spațiul mioritic, în "Nirvana pastorală" românească. Însă, chiar dacă era folosită frumos, Limba Română vorbită acolo nu era poate un limbaj pentru secolul XIX, pentru "epoca modernă". Era, în fond, doar o biată "vernaculară" ca atâtea altele, unele din ele demult înghițite de marele uscat al Eurasiei, giganticul interval terestru între Atlantic și Pacific unde se desfășoară, -de două mii de ani?-, Marele Joc. Iar pentru neprietenii noștri ce folosesc condescendent, de nu în deriziune, sintagma "geniul mioritic", -geniu salvator pentru sufletele noastre, insist, dar ce să caute ei în sufletele noastre ?-, ea pare a fi fost o vernaculară îndoielnică, dacă nu chiar de cea mai joasă speță.
Știm adevărul, adevărul absolut, că nu am avut privilegiul și orgoliul unui "Grand Siècle" numărând două sute de ani, așa cum a numărat Marele Veac Francez, constatare ce putea fi făcută când Rivarol era invitat de Academia din Berlin să conferențieze despre "le génie de la langue française", adică "geniul limbii franceze". Sîntem deplin conștienți că pentru noi "Legenda Secolelor" a fost scrisă altfel. Noi am avut, prin mijlocirea spațiului mioritic, numai privilegiul folosirii vorbei "bune", a vorbei "dulci", sau chiar a vorbei "prefăcute", oricum o folosire atrăgătoare a cuvintelor. Însă arta conversației din secolul al XVIII-lea, ducând virtual până la perfecțiune folosirea noțiunilor limbii române, pur și simplu n-a existat. Iar aceasta datorită fanarioților, reamintesc, pentru cei care nu mai țin bine minte istoria românilor, că noi am suferit de cancerul fanariot ce mușca din sînul mamei noastre în indiferența unei Europe care trăia Epoca Luminilor.
Astfel trebuia căutată și găsită o cale de fortificare a limbii, prin depășirea statutului de vernaculară dubioasă pe care i-l acordau, -cu maximum de generozitate-, neprietenii noștri. Trebuia repede și hotărât aflată o cale de "creștere a limbii românești", menită să scurt-circuiteze principiul autorității folosirii frumoase și îndelungate a cuvintelor, principiu atât de frecvent invocat pentru acele limbi din Occidentul Europei, care pretind, - și pe bună dreptate-, că și-au depășit stadiul de simplă "vernaculară" prin încă un secol de "bel usage" adăugat după veacul stabilizării lingvistice.
În secolul al XVIII-lea, enciclopediștii, dar și Condillac, au explicat limba cu ajutorul metafizicii și logicii, uitând intenționat "l’autorité de l’usage", adică îndepărtându-se provocator de la criteriul "autorității folosirii". Cum lămurea Etienne de Condillac, formarea discursului, aceasta scurt-circuitează necesitatea recursului la principiul autorității folosirii, îndelungate și subtile, a cuvintelor. Acesta devine un principiu-cheie pentru limba română, principiu căutat și de poeții Văcărești, însă găsit și înțeles numai de Gheorghe Lazăr și de Ioan Eliade Rădulescu. Și numai ultimului, Tribunului, cu adevărat "cel mai fericit dintre români", Dumnezeu i-a dat timp, energie omenească pentru lucrarea bine facută, cât și discipoli de credință, să îl pună în practică. Am putea număra, începând de la nașterea lui, un Mare Secol al Limbii Române, chiar dacă unele dintre dorințele și îndemnurile lui n-au fost împlinite nici acum? De exemplu, atunci când spunea : "Scrieți băieți, numai scrieți!", el cerea umplerea unei prăpăstii apărute prin ne-folosirea cuvintelor românești în veacul fanariot, pentru constituirea unui "savoir collectif" românesc. Vedeți, nici măcar acum nu știm cum s-ar putea spune pe românește "savoir collectif", în așa fel încât să nu sune complet ridicol ! La o analiză mai atentă, constatăm că multe din bâjbâielile noastre de azi în România se datorează poate mai puțin imbecilității notorii a majorității politicienilor noștri, cât neîmplinirii acelui vechi deziderat al lui Ioan Eliade Rădulescu. Când s-a născut în cugetul lui dezideratul provocator, umplerea neantului ne-cunoașterii ? Cred că ne putem permite să ghicim. "Pentru că toți am fost mai întâi copii", nu cumva în timpul peregrinării sale forțate în spațiul mioritic, pe vremea "ciumei lui Caragea", când a învățat bine românește citind cărțile populare, -prea puține-, purtate în traista ciobanului ?
Titus Filipas






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=364