Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Cezar Pricop. Cel mai mare duºman al þãrii!

Cu o vinovata întîrziere, din motive legate de un program supraîncarcat, am tinut în "carantina" cîteva dintre textele trimise de Cezar Pricop, la rugamintea mea de altfel. La un moment dat am crezut ca nu ar mai fi de actualitate. Reluînd lectura lor am re-înteles ca viteza schimbarilor în România este insignifianta si deci comentarii care îsi iau pretextul din actualitate nu sufera o reala învechire. Mea culpa, deci. Va oferim o scurta rafala de texte semnate Cezar Pricop.
Dan Culcer

1)Noţiune : naţiune – neamuri! 2)Cel mai mare duşman al ţării!

Celui mai urât dintre pământeni!
Pe canonul “celui mai mare român” al TVR-eului şi parafrazând (tabloid) celebrul roman cu cheie al lui Marin Preda, propun, întrebându-mă/vă : de ce nu s-ar găsi unii (eu) care să propună o dezbatare şi pe invers; adică să lansez cu mare insensibilitate întrebarea : Care român este cel mai mare duşman al ţărişoarei noastre? Şi unii să-l propună pe Antonescu, alţii pe Ceauşescu, pe Traian (nu ăsta, adică Băsescu, ălălalt!), pe Traian-Decebal (Remeş. Sic!); unii pot veni cu Râmaru, cu Nicadorii (că nu ştiu exact, acum, care-a tras; şi nici în Iorga, mai apoi), alţii să-l indice până şi pe Cantemir, că s-a dat cu Ruşii înaintea unora, iar ceilalţi să-l înscrie şi pe Brâncoveanu, că n-a respectat contractul cu domnul Moldovei, astfel şi-a condamnat copiii la decapitare, minori, inaugurând sintagma, eu te-am făcut, eu te…
Eu te propun pe tine, domnule Ion Iliescu! Băi!
Documentându-mă pentru cartea mea, “Patria de carton”, Ed. Paralea 45, decembrie 2005, mi s-a părut că descopăr din ce în ce că, de-a lungul parcursului devenirii noastre naţionale, un obstacol care a dus la un anume tip de eşec pe care-l tot reclamă unii, şi asta justificat, a fost şi este încă, exact faptul că liderii din toate vremurile nu au înţeles că noi, românii, suntem mai mult un popor decât o naţiune. Cum diferenţa dintre cele două concepte este prea subtilă, nu o să am pretenţia să citiţi această dizertaţie până la capăt, aşa că, dacă aţi ajuns până aici, vă mulţumesc! Cum s-a dovedit că, dacă nu întotdeauna, atunci mai mereu, conducătorii ne-au pus ca să stăm de-a curmezişul, nu m-ar mira deloc dacă exact acum când ar trebui să transpară în afară mai mult esenţa noastră ne-naţională, să ne înveţe cum să nu ne abandonăm naţia.
Am mai citit pe undeva, demult, am şi uitat unde, că naţiunea este, aşa, un soi de formă transcendentă prin care se admite că poporul e şi altceva în afară de carne, adică de trupuri care asudă. Naţiunea, în această judecată, ca şi concept, e întotdeauna de stânga, în timp ce opusul ei, care este rasa, nu poate fi decât de dreapta. Vorbesc de fapte conceptuale. Grafic reprezentat, cum se zice: schematic, “naţiunea” asta e o formă geometrică care închide exact o (mică) noţiune, un concept, o sferă – fondul – , pe când “poporul” e o aglomerare de puncte; şi ce mai la deal la vale, cel care aduce “sfera” închide “punctele”, adică le înstăpîneşte, le ţine laolaltă, le pune la treabă în folosul lui sau pentru interesul altcuiva, fie şi o natură de ordin extramundan. În religie Criza apare atunci când nu mai simţi că există o sferă, un fond, iar Titu Maiorescu a tradus pentru noi “forma” poporului român care părea să nu mai aibă nici-o-sferă (at-mo-sferă – plin cu aer – cu nimic! Sic!). Adică românii sunt dintotdeauna într-o criză. În acest caz, Dumnezeu, pentru a face ca să se meargă totuşi înainte, “bate la fund oamenii” (ca să zici că dă şuturi, trebuie să admiţi că Dumnezeu are picioare, ceea ce e fals!); cum? Scoţând din inconştientul colectiv idei sau doctrine – erezii – rămase acolo in stare de latenţă – “nuiaua” Lui. Sub acest aspect, jertfa celor care s-au făcut “nuiaua” lui Dumnezeu pare exemplară, cu atât mai mult, cu cât, pentru sau la cei rămaşi, sfinţirea “nuielelor” este imposibilă.
Am scris toate acestea ca să îmi acord circumstanţe atenuante. Ca să nu mă “defectez” subit; este o tehnică de apărare! Decretez : În toată istoria României de pe la 1600 încoace nu găsesc un duşman mai mare al românilor decât Ion Iliescu. (Al doilea ar fi cel care l-a omorât pe Mihai Viteazul) Ion Iliescu a avut asupra sufletului românesc efectul unei hiroshime. Consecinţele efectului Iliescu ne va afecta zeci şi zeci şi zeci de ani de acum încolo, ca efectul iradiaţiei atomice. Copiii, nepoţii, strănepoţii si stră-strănepoţii noştri vor suferi din cauza aceasta ca un sindrom – o maladie a sufletului. Iliescu, la nivel mental, ne-a dus cu vreo 200 de ani înapoi şi ne-a legat de picioare nişte greutăţi pe care inconştientul românesc va trebui să le ducă – să le tot ducă! Ion Iliescu nu e o persoană, ci un concept metafizic izvorât din cele mai ascunse tenebre ale poporului român. În acestea s-au strâns toate fantasmele de autodistrugere ale moşilor şi strămoşilor noştri. Dau un exemplu : Când iobagii de pe meleagurile noastre nu aveau ce să le dea plozilor ca să mănânce şi le mureau în braţe de foame; energia acumulată în neputinţa lor, revolta din sufletele lor s-a acumulat şi transferat în acest concept-om.
Cu toate acestea Ion Iliescu, omul, nu este prea vinovat. Pentru că Iliescu este mai mult decât un sindrom, el este un produs al nostru. În Ion Iliescu au răbufnit toate fantasmele de autodistrugere ale naţiei româneşti – am zis! De aceea este foarte periculos să spui asta. Pentru că e ca şi când ai zice : vreau ca să mă sinucid! Când vorbeşti de Ion Iliescu e ca şi când ai zice că te gândeşti să-ţi pui capăt zilelor. Să-mi spună cineva că nu s-a gândit măcar o singură dată în viaţă la asta! Pe Iliescu n-ai cum să-l ataci pentru că e ca şi când ţi-ai da cu stângu-‘n dreptu şi ţi-ai fura singur căciula – dar vei renaşte apoi, din propria cenuşă ca o aia, …ca o pasăre! Of şi vai! De aceea suntem condamnaţi a-l iubi pe Iliescu, ca să-l decontaminezi. Ce ironie! Urându-l, eşti ca şi iradiat (Ura! Ura! Uraniu!). Te molipseşti de iliescită – o boală cumplită! Ptiu! Scuip în sân. În sânul patriei noastre…
Astept propuneri : Cine este cel mai mare duşman al ţărişoarei noastre?
PS: Ion Iliescu (n. HYPERLINK "/wiki/3_martie"3 martie HYPERLINK "/wiki/1930"1930, HYPERLINK "/wiki/Olteni%C5%A3a"Olteniţa), face mâine 77 de ani. La mulţi ani! PS2: Ce-ar fi să mă duc mâine la sediul PSD-ului şi să-i urez, şi să-i dau articolul ăsta!?