A. Satcau. Mission impossible : Antiamercanism si moderarea «ludicului»
Data: Wednesday, May 03 @ 15:24:39 CEST
Topic: Seismograme



Impreuna cu Alex Cistelecan si Mircea Mihaies, moderatorul de la Interogatii radicale (TVR International) Catalin Avramescu hotareste într-una din serile trecute sa afle sursa neimpacatei uri impotriva americanismului, in aceasta lume care, nu-i asa, s-ar cuveni sa fie ceva mai inteleapta si sa inteleaga ca, in fond, stam sub vremuri impreuna – cel putin asa imi place sa vad subtextul lui Avramescu, cel pornit in cruciada impotriva trivialistilor anti-americani.

MISSION IMPOSSIBLE : Antiamercanism si moderarea « ludicului »

Cu riscul ca voi depasi structura clasic-eseistica necesitata de un articol, ma voi incumeta sa incerc o formula mai radicala, in care ideile stirnite de intilnirea celor trei, vor arata ceva mai indraznet pe pagina, astfel încît sa putem reflecta mai organizat si in deplina contiinta a unei reale urgente, astazi, in lume, pentru stabilirea Adevarului :

« Traim într-o lume sufocata de anti-americanism », se lamenteaza moderatorul Avramescu, cu vechea nepasare mascata de tonul reverbativ a mai tuturor moderatorilor. ‘Anti-americanismul’, o chestiune de luciditate sau de iresponsabilitate, se mai intreaba, retoric, acelasi agent al comunicarii cu orice pret (într-un fel Avramescu si alti ‘moderatori’, ‘politologi’ sau ‘analisti’ ai Romaniei de ‘dupa’ imi amintesc de acel Hermes Trismegistus, acel ‘trickster’ al mitologiei care, atit de imberb, de proaspat, genuin si afabil, te invita la dialog, lui neraminindu-i decit extraordinarul ‘fun’ generat de proximitatea unei asemenea puteri a ‘interpelarii’). Acelasi Hermes — doar imaginati-va putin — aude niste rumoari undeva in cerurile Olimpului si se duce sa vada ce este ; in culmea unei pofte turbate pentru voyeurism, se duce mai aproape de scena in flagrant : ceea ce vede acolo ofera insa maxima delectare : într-o plasa aruncata ca un navod, stau inlantuiti, in linistea, sterila acum, de ‘dupa’, cei doi amanti iliciti, Afrodita si Ares, sub privirile si invectivele si ura incornoratului sot, infirmul Hefaistos ; dar ce face Hermes, nemultumit cu simpla contemplare a fascinantei perechi ? Se duce mai aproape, caci Trivia e intotdeauna extreme de curioasa, si curioasa mai ales de detaliu : Hermes se duce, asadar, catre cei doi, si, la vederea orbitoarei frumuseti care se amplifica odata cu apropierea, isi jura ca va fi si el, odata, in delectabila postura a lui Ares (ceea ce se va si întîmpla, dar asta-i o alta poveste). Avramescu si cei ca el imi vor da intotdeauna masura acestei implicari ‘detasate’, ca si cum jocurile sînt facute dinainte, si sînt definit in favoarea ta, deci ‘sit back & enjoy’ ramine singurul lucru de facut.
‘Anti-americanismul, eu il vad ca pe o surpriza in Romania, nu neaparat in Europa, dar desigur ca la noi, da’; ce-l motiveaza, oare, pe Mihaies sa ne treaca in rindul celor mai indatorati americanilor, mai indatorati decit europenii insisi, domnia sa nu explica ; dar de ce ar explica, nici Cistelecan si nici Avramescu nu se grabesc sa întrebe ;

Si totusi, Mihaies se explica, dupa un detour : datoram americanilor un anume model de prosperitate, de ‘normalitate’, de ‘firesc’, America raminind o tara care te poate vindeca (sic) de nevroze, de freudisme de tot felul, caci garantia unui trai ‘neparanoic’, precum si toate acele ‘lucruri de neimaginat’ nu se pot gasi nicaieri in alta parte – « o, brad frumos ! »

…si deodata, Bum ! la interpelarea daca anti-americanismul nu este, cumva, parte din cultura occidentala, Alex Cistelecan precizeaza, facind aici o mare turnura in toata desfasurarea de energii, una mai ambitioasa ca cealalta : nu, antiamericanismul este, de fapt, parte din cultura Americana, iar cu aceasta deschide prima mutare care implica Ludicul (Acum dumneavoastra poate va amintiti de un anume Johan Huizinga, olandez de dupa razboi – al doilea – care a publicat celebra Homo Ludens, unde notiunea de ‘ludic’ este pusa official in circulatie, in istoria ideilor antropologice cel putin : Ludicul ar fi acea dimensiune atavic umana care transcende istoria, si merge odata cu fiinta umana, caci ea se origineaza in insasi fundamental primar al speciei – omul ride, se joaca, si ramine deschis la permutare si creativa interventie inca de la inceputuri, arhetipal vorbind si in limitele celei mai fruste biologii ; ludo-ludere = a te juca ; ei bine, ceea ce va propun aici – ca infinitezimala extensie la o lucrare a mea mai ampla pe tema ‘Strategiilor si manipularii Ludicului la nivel psiho-social’ – este sa identificam impreuna cîtiva trasaturi ale Ludicului in chiar proximitatea trialogului din seara ‘anti-americanismului’ la Interogatii radicale. Inainte de aceasta trebuie sa precizez ca Ludicul serveste un scop unic, acela de a crea cele mai subtile dedublari, mistificari, ocupari ilicite de pozitie si manipulari, prin intermediul unei practice anuntata, inca de la inceputurile ei, de un Giordano Bruno in portretul facut de acesta Manipulatorului, in lucrarea sa De Vinculis (vezi I.P.Culianu pentru mai multe detalii, dar si pentru a intelege cea mai mare contributie, de fapt, a profesorului miseleste ucis la Chicago University in 1991).

Cum incepusem sa spun, Alex Cistelecan introduce foarte repede — si
In totala lipsa de cunostinta asupra nominologiei, cel putin – Ludicul, atunci cînd spune : eu observ ca exista o anume solidaritate ideatica intre ‘globalismul’ economic, intre nivelarea, in acest sens, la nivel planetar, si anume ‘identitati locale’ (localismele lui Chantal Mouffe si Ernesto Laclau, as adaug eu, noile hegeonii ale falsei stingi rezultate dupa caderea comunismului). Antiamericanismul, asadar, trebuie privit ca o asemenea ‘identitate locala’ care se revolta la adresa marelui capital, la cultura globala a consumerismului, o incercare de scapare de sub logica capitalismului. Dar, adauga la timp Cistelecan, cu o intuitie pe care studiile de filozofie in Franta iar nu in America i-au conferit-o, fara dubiu : ‘dar asta, clamarea adica din partea localismului ca ar fi in total dezacord cu logica dezlantuita capitalismului agresiv, nu contrazice, de fapt, cu nimic, acest capitalism apocaliptic, caci, in buna traditie (sic) Ludica, ‘mimarea diferentei’ incearca doar o eludarea a adevaratului scop, acela ca, prin extensie, sa creeze capitalismuluila sansa de a-i spori tentacula strinsoare.


Multiculturalismul, pe de alta parte, raspunde la aceleasi prerogative
ale ‘dedublarii ludice’, caci el nu este altceva, spune Cistelecan, decit ‘superioritate mascata in dialog’ (scoala lacaniana, si, prin extensie, cea Slavoj Zizekiana, par sa fi adus la Brasov un tinar agasant si iritabil pentru vechea garda de ludisti inclinati mai degraba catre suspendarea clarificarii, catre ‘ideile la pachet’ servite intelighentiei romanesti de catre cei ‘responsabili’ de aceasta) ; in fine, cert este ca iritarea cu ‘tinereii lacanieni’ care il provoaca pe moderatorul Avramescu in ‘abisul asta lacanian al fiintei culturale’, trebuie contracarata, cumva, iar Mihaies se si grabeste sa o faca : marxismul asta, se lamenteaza el, care tareaza lumea, etc, etc, dar Cistelecan ramine, iarasi, o nota mai sus : « exista un Marx la moda si pe Wall Street acum », iar daca ma intrebati ce replica a dat Mihaies la asta, va raspund asa – niciuna, sau poate doar admonestarea ‘jocului cu focul’: sînt lucruri ‘la moda’ pretutindeni si oricind, ei, asta-i buna, « dar nu despre asta e vorba aici » ….cu alte cuvinte, haideti sa ne ocupam de lucruri mai serioase, zau, e destul ca trebuie sa ne inscirbim tot auzind de comunistii si stingistii si marxistii astia care au uitat de cozile la toate cele, etc, etc, etc… domnul Mihaies, cu regret trebuie sa o spun, se impartaseste dintr-o crasa ignoranta, un insolubil dezinteres fata cu tot ceea ce nu-l intereseaza in imediat, pe domnia sa, atunci si acolo, aici si acum ; ori cu tot ceea ce-l depaseste si de care nici in ruptul-capului nu vrea sa auda.


Prin lipsa de interventie, mai mult, prin incercarea de a se eschiva generate de pura ignoranta, Mihaies dovedeste cit de inapt este sa inteleaga analiza subtila pe care Alex Cistelecan o face asupra aproprierii de catre Ludic a acelor teorii de stinga (cele deleuzian-rizomiste, spre exemplu) pentru a le disemina, apoi, ca sloganuri, pentru campul advers al capitalismului dezlantuit) ; ei bine, ce raspunde la aceasta Mircea Mihaies, ? El adopta aici inca odata pozitia ieftin-invectiva a ludizarii coborind direct la aprecieri asupra ‘patologiei’:: respectivii erau ‘dezaxati’, s-au sinucis, erau psihopati, etc. Iata Ludicul eflorescent si aici — mutarea centrului într-o cu totul alta parte, aducind un punct fierbinte, radical, in zona calduta, benigna, a triviei. Veti spune ca asta e o arta veche de cînd lumea, si ca se cheama ‘neseriozitate’, dar atit ; eu cred ca, din contra, efectele ludicului sînt incalculabile, iar timpul, din nefericire, o va dovedi.

Referitor la problema conflictelor recente din Franta, greva ca o rascoala care a avut ceva amploare. Mihaies incerca sa ‘clarifice’ – lamentabil, insa : « este vorba de o anumita categorie de indivizi, o anume categorie etnica, a unor tineri care erau neincadrabili si care erau angajati undeva, nu faceau de fapt nimic, si nu mai plecau de acolo ! Ceea ce a urmat, continua el, a fost numai reactia de ‘bun simt’ a unor oameni care au spus ‘trebuie sa terminam cu acest sistem ! Nu lucreaza, ii dam afara !’. Pai, daca activitatea academica, deci profesionala a D-lui Mihaies ar fi atit de expeditiv pusa sub scrutin, si in urma unor neajunsuri ca : ceva sovinism, ceva rasism (« o anumita categorie de coloratura etnica » care « nu mai pleca de acolo », ‘acolo’ fiind, probabil, Franta), ceva inabilitate de a face uz de pertinenta, coerenta si subtilitate in dezbaterea unor idei teoretice care sînt, de altfel, de resortul de universitar al ‘umanioarelor’ domnuluui Mihaes, deci, daca in urma unor asemenea grave minusuri se constata ca, mai mult decit ca nu face nimic, domnia sa dovedeste chiar detrimental unui moment in istoria acestei tari cînd vulnerabilitatea poate atrage o activitate intens subversive, sau chiar fatis ostila adevaratelor interese ale tarii, ei bine, ce s-ar întîmpla atunci cu slujbasul Mihaies — urmindu-i sugestiile relativ la ‘coloratura’ grupului protestatar francez de mai sus, ar insemna ca profesorul MIrcea Mihaies sa fie – scuzati argoul – ‘pus pe liber’, contributia sa astfel diminuata la cîtiva gesture de fina iritare si plictis in fata lumii agasant-interogativa ; caci, iata, in atit de modelatoarea America, ‘se munceste enorm, asta-i adevarul’ (sic). Iar Avramescu nu se lasa mai prejos : In Europa lumea emigreaaza pentru o realizare sociala – o familie, venit de la Social Security — iar nu o realizare ‘economica’, asa cum se întîmpla in trudnica America.

Caricaturile anti-islamice din Danemarca nu ar fi aparut in America niciodata, si aceasta, puncteaza confident pentru o clipa profesorul americanist din Timisoara, aceasta pentru ca ei au un adevarat sistem de autoreglare, iar asemenea ‘accidente’ s-ar fi auto-epurat de la sine ; dar mai putin, anunta domnia sa cu tristete, in cazul unor asemenea excese la extrema-stinga (aluzia este ca gruparea responsabila cu emiterea caricaturilor ar fi o asemenea grupare de ‘extrema-stinga’ – si aici ne intoarcem noi cu tristete si-l admonestam pe D-l Mihaies in directia unei crase confuzii : ori stinga si fundamentalismul fac corp comun, fuzioneaza in virtutea inamicului care ii uneste, ori o grupare de ‘extrema-stinga’ cum e cea din Danemarca, tinteste acum la provocarea fundamentalismului Islamic, si atunci cele doua sînt antagoniste (Ludicul la lucru, si aici).

O alta interventie a Ludicului : « Pe mine chestia asta cu politistul mondial ma plictiseste enorm, as vrea sa se retraga americanii odata de peste tot, sa vedem atunci ce se întîmpla… » Ceea ce emite apoi Mihaies este atit de deplasat, de detasat fata de declaratia de mai sus : cînd situatia de la inchisoarea aia (« Abu-Gharib ») a iesit la iveala, toate ziarele din America si din Occident au vuit, dar cînd la Moscova au murit cîtiva sute de oameni in aceleasi conditii, toti au tacut (sic, auziti, va rog, vocea non-implicarii, vocea ‘compasiunii’ hermesiene de care v-am povestit mai sus).

Tot Mihaies impartaseste cu noi ca ‘s-a saturat de modelele lacanian-deleuziene’ (aluzie la formatia franceza a lui Cistelecan) ; pentru el, Mihaies, modelul American al ‘firescului’ (sic), ramine ; sa poti, adica, sa-ti permiti sa spui daca-ti place ceva (?!?). La argumentul lui Alex Cistelecan ca el nu crede ca America sa poata reprezenta un asemenea model, timisoreanul raspunde : ei, dar asta se vede doar la nivelul americanului de rind, unde lucrurile stau altfel, iar nivelul asta chiar daca poate parea ‘plicticos’, ‘acolo si numai acolo se fac lucrurile’, asa, ‘mai in tacere’ (?!?).

O anume interventie a lui Catalin Avramescu e epocala, intarind idea ca ludicul inseamna inclusiv practica unei anume ‘critici’ a ludismului : acest ‘double-standard’ pe care Avramescu il acuza in lamentarea cu inchisoarea de la Abu-Gharib, pe de o parte, dar cu toleranta fata de atrocitatea ca Tibetul e lasat in mîinile Chinei, pe de alta, este, de fapt, vocea Ludicului – in realitate, cheia acestei ecuatii ramine in puterea de a arata ca vinovatii pentru Abu-Gharib sînt aceiasi care creaza conflictul chinezo-taiwanez.

Trebuie sa marturisesc ca performanta lui Alex Cistelecan este un act in urma unei alegeri nu tocmai inspirate (daca nu cumva nici nu s-a pregatit pentru intilnirea cu cei doi) : optiunea pentru un duel filozofic impanat cu tolerante zimbitoare si retrocedari subite, ca într-un balet benevolent al etichetelor si cavalerismului (sau al unei spaime dissimulate sub zimbetul imberb ?). Atacurilor concerrtate ale lui Mihaies la adresa preocuparilor ‘lacanian-deleuziene’ ale tineretului acesta de stinga roman plctisindu-l pe profesorul ceva mai versat in ale lumii politicii, ar fi trebuit sa gaseasca in Cistelecan altceva decit afabilitatea si ‘camaraderia’ (nici o aluzie).


Deschid aici o paranteza, ramineti cu mine si am sa va arat un Catalin Avramescu putin mai de demult, dar deja ‘in peisaj’: Imi amintesc, asadar, de un Avramescu care, prin 1999, mult inaintea mai subtilei ‘plictiseli’ a timisoreanului newtgingrichian (va amintiti de acel Newt Gingrich al dreptei americane, cu o mina pe fascinanta scula a viitorului, computerul, iar cu alta pe Biblie), ma admonesta acum in avansarea ideilor mele, destul de proaspete atunci, din teza de doctorat asupra Ludicului, idei a caror provenienta mai ales – veneau, fara precedent, de la teoristul American de stinga Mas’ud Zavarzadeh — era, tinarului academic de atunci, cea mai suparatoare ; cu alte cuvinte, daca sursa nu ar fi fost dezvaluita, probabil ostilitatile s-ar fi rezumat la mici sarcasme post-comuniste la adresa ‘dezgroparii de cai morti’, dar asa, nominalizarea insasi a conditiei ‘de stinga’ a teoristului American ale carui idei, fara sa ma nutreasca din marxismul lor destul de retinut si pertinent altfel, m-au fascinate si continua sa ma fascineze si astazi, a produs proaspatului universitar de acum sapte ani o ‘greata’ bine- cunoscuta si fireasca unui stomac invatat sa i se aleaga mincarea, niciodata in pozitia sa decida – greata de a nu putea digera pentru ca nu poti, de fapt, decide. Dupa ani, Avramescu reface acelasi scenariu al invocarii oprobriului public (am fost invitati, atunci, la o bere, ‘in grup’ astfel ca ‘exorcizarea’ sa fie garantata) pentru eradicarea oricaror tentative de a gindi, in Romania post-decembrista, si altfel decit ‘pro- american’ sau pro-european’ (cele doua sînt intersarjabile, stati fara grija, ludicul la lucru din nou).

Vinatoarea de vrajitoare pare sa se fi intetit acum, pentru ca, sapte ani in urma, ‘amenintarile’ si sarcasmul erau in jurul unei beri nevinovate la Laptaria lui Enache, cit timp acum ele instituie un joc de curte recunoscut si investit public, in care tormentorul este acum ‘moderator’, desi acelasi manipulator eficace care, ca si Manipulatorul lui Giordano Bruno, indeplineste intocmai prerogativele manipularii – Bruno concepe pe Manipulator ca pe un hibrid capabil sa se cufunde el insusi in suferinta, sau, din contra, in ‘extazul’ – oricare ar fi el – al victimei, generate ca efect al manipularii. Un singur lucru i se cere Manipulatorului : ca si Cenusareasa la miezul noptii cînd timpul devine ‘real’ iar ceasul marcheaza trecerea in lumea asta, Manipulatorul trebuie sa invete arta de a se smulge la timp fie din inclestarea dezastrului, fie din dulceata ametitoare a extazului, pentru a-si aminti cum ele nu sînt decit parte a aceluiasi diabolic plan in care el, Manipulatorul, are rolul de… moderator, si atit, de participant liber, niciodata supus pericolului atita timp cit el este… marele Manipulator. Sigur, sa un mergem pina acolo încît sa-i garantam unui Avramescu o asemenea pozitionare, ambitioasa si dedicata (sic) — nu se nasc Manipulatori pe toate drumurile, iar Avramescu, si altii ca el (vezi bine, nimic personal, Cataline) trebuie ca nu au in singe cauza, inca. Cel putin nu la proportia la care ar fi reusit sa manipuleze perfect emisiunea. Sau, poate, ma insel, iar Manipulatorul, aceasta chintesenta a Ludicului par excellence este chiar acolo, inauntrul afabilului moderator care nu poate sa reziste si coboara, spre sfirsitul emisiunii, intre jucatori, elevind, acum, jocul insusi la ultima sa limita : coplesit de ‘oroarea’ de a nu fi reusit sa modereze ‘stinga’ cu ‘dreapta’ într-o Romanie in prag de importante si complicate ‘aderente’ de tot soiul, Catalin Avramescu propune si el ceva (Sorin Antohi s-ar cuveni indreptatit la copyright aici), propune o ‘a treia cale’. Intr-o tara ca Romania, insa, framintata, de aceea vesnic avintata si problematica, lupta va urma intensitatea acestei radicalizari, iar ascutirea si de o parte si de alta va spori sansa… Adevarului ! ( Sa ma ierte, aici, cei ‘plictisiti’ cu ‘grand-narativizarea’ unor asemenea concepte desuete ca Adevar, Libertate, Dreptate, Istorie, etc. Dar, cu riscul patetismului, sa recunoastem cu totii ca majuscula Adevarului e singura care poate transcende prin oceane de relativism si ‘haotice’ teorii in care batai gratioase din aripi de fluture in Afganistan (au fluturi acolo ?) pot genera uragane in Pacific, si asa cum spune ‘Marchezul’, popoarele condamnate la singuratate nu au decit o singura sansa.

PS : Acest mic eseu/articol à rebours este dedicate celor care, in Romania de astazi, vor sa auda pericolul instalarii Ludicului si a Marelui Manipulator. Cit despre Catalin Avramescu, pe care l-am întîlnit o singura data in viata mea, la Laptaria lui Enache, in jurul incompatibilitatilor noastre care, se vede, au ramas si dupa sapte ani, numai de bine ; mai ales ca suflete emotive ca domnia sa pot, cu adevarat, face minuni într-o Romanie a nevoii de suflet (iertati patetismul meu hibrid romano-australian).

Aurelia Satcau
Aprilie 2006
Melbourne, Australia



Detalii 'bio':
Am absolvit Filologia (Romana-Engleza) in 1987, la Bucuresti. Am emigrat in Olanda intii, in '90, dupa care in 1992 am ajuns in NZ, unde am terminat o PostGraduate Diploma in Arts la Auckland University, majorind in 'Teorie de Film', 'Narativ' si "Literature of Cross-Cultural Encounter'. In 1997 am emigrat in Australia, si stabilit in Melbourne. La Monash University din Melbourne am mai obtinut o Graduate Diploma of Education, si am inceput un doctorat (PhD) in 1998, doctorat inca nepredat, desi terminat, si aproape tradus in romana (intentionez sa-l public ca un volum de teorie). Am citeva alte publicatii, printre care in revista academica Colloquy precum si un eseu in 'Film Studies' (Subiectivitate in spatiul inteligibilitatii postmoderne), publicat in volumul colectiv 'Cinema 2000', o extensie la Conferinta Internationala organizata de Universitatea Hyperion din Bucuresti, Catedra de Film, in 2000, pe marginea problemelor de film si media in Balcani. Am de asemenea diverse participari la conferinte, cea mai prestigioasa fiind la conferinta organizata de Melbourne University in Decembrie 2004, pe tema instigata de Samuel Hungtington: "Clash of Civilizations? Culture and the Manipulation of Identity in Europe and Australia". In 1999-2000 am avut un Research Grant de 6 luni din partea lui Monash University pentru research in chestiunea Filmului romanesc dupa 1990.
Actualmente lucrez ca ESL (English as a Second Language) Lecturer intr-un Institut Superior din Melbourne, Holmesglen TAFE. Lucrez, de asemenea, la romanul meu "In Lift".

Last, but not least, multumiri pentru exemplara promptitudine in publicarea articolului meu, si...raminem in legatura...profilul revistei dvs. tentant mai cu seama pentru materialele dintr-un imediat polemic, cit despre articolele mai teoretice (chiar 'exagerat' - sic - teoretice) pe care as vrea sa le public, nu stiu daca Asymetria are deja un public format in sensul acesta, dar, in fine...uneori existenta in proximitatea unor asemenea traumatice manipulari si escamotari a adevarului aduce cititorul - subiectul istoric in realitate - mai aproape de ceva cu titlu de 'urgenta', si in care se poate recunoaste si interveni. Ma consider un scriitor destul de versatil si prolific, ceea ce ma face sa cred ca Asymetria ramine o posibilitate in continuare, iar audienta deja formata in limitele unui text dinamic si problematizabil va influenta in masura necesara ce si cit voi contribui la revista dvs.

In Melbourne e un vint teribil chiar acum, asa ca a fi 'la capatul lumii' capata o dubla conotatie...si totusi, cum ar zice englezul, "I can hardly wait to be back home, in...Europe" - Europa este, pentru mine HOME!!!
Cu prietenie,
Ela Satcau




Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=43