Titus Filipas. În cuvinte folosite numai pentru dusmani
Data: Tuesday, December 18 @ 17:38:57 CET
Topic: Lecturi critice



În cuvinte de obicei folosite exclusiv pentru dușmani, tînărul teolog român Cristian Bădiliță atacă virulent în presă opera teologică scrisă a părintelui Dumitru Stăniloae. Să prezentăm aici spre substanțiere numai excerptul: “Cine realmente l-a citit pe Stăniloae, nu poate să nu constate o involuție a acestuia din tinerețe până la moarte, care se poate explica, parțial, prin semiizolarea culturală în care a fost condamnat să trăiască după 1950. Last but not least, Stăniloae nu trebuie uitat pentru volumul publicat, sub Ceaușescu, împotriva Bisericii greco-catolice, desființată dictatorial de regimul comunist. Nimic nu poate scuza un asemenea gest, josnic în contextul respectiv. Cine încearcă să-l apere se discreditează și ca om, și ca istoric.”, este un citat de amenințare copiat de noi din articolul publicat de cotidianul bucureștean ZIUA pe data de 20-10-2007. Categorisim injuncția pronunțată de către Cristian Bădiliță doar ca pe o ambuscadă de dialog.




Mai recent, și în cuvinte de obicei folosite exclusiv pentru dușmani, tînărul teolog român Cristian Bădiliță atacă virulent în presă opera teologică scrisă a părintelui Dumitru Stăniloae. Să prezentăm aici spre substanțiere numai excerptul: “Cine realmente l-a citit pe Stăniloae, nu poate să nu constate o involuție a acestuia din tinerețe până la moarte, care se poate explica, parțial, prin semiizolarea culturală în care a fost condamnat să trăiască după 1950. Last but not least, Stăniloae nu trebuie uitat pentru volumul publicat, sub Ceaușescu, împotriva Bisericii greco-catolice, desființată dictatorial de regimul comunist. Nimic nu poate scuza un asemenea gest, josnic în contextul respectiv. Cine încearcă să-l apere se discreditează și ca om, și ca istoric.”, este un citat de amenințare copiat de noi din articolul publicat de cotidianul bucureștean ZIUA pe data de 20-10-2007.
Există lucruri în aparență elementare, dar care se află mai presus de noi, mai presus de presa cotidiană, chiar mai presus și este aproape blasfemic ce spun –desigur glumesc– decât amenințările acestea de ridicol extrem proferate de Cristian Bădiliță ! Deși conform injuncției impuse scrisului nostru de către Cristian Bădiliță, “Cine încearcă să-l apere se discreditează și ca om, și ca istoric.”, noi suntem chemați în primul rând să apărăm logica elementară în construcția textului românesc.
Este aceasta o lecție bine învățată de noi, și pe care o respectăm cu dreaptă credință. Astfel că noi categorisim injuncția –altminteri obraznică– pronunțată de către Cristian Bădiliță doar ca pe o ambuscadă de dialog, de genul tacticii mereu uzitate și de tovarășul Mircea Dinescu în aparițiile sale publice pe treptele CNSAS, alături de fruntașul în construcția socialismului și capitalismului, veșnicul onorat cu funcții Constantin Ticu Dumitrescu.
Cu mai mult respect pentru reflecție, Cristian Bădiliță ar fi înțeles poate și viața reflexivă păstrată într -o intensitate magnifică “din tinerețe până la moarte” a cărturarului Dumitru Stăniloae. Cum poți plasa epitetul de “involuție” –how can you tag as involution, ca să spunem lucrurilor și pe englezește– peste gândirea teologului Dumitru Stăniloae! Reperele de timp sunt decelabile în frazele citării din ziar. Noi le vom folosi. Pentru a demonstra aici cât de vie și cât de aprinsă a fost mereu puterea de cugetare a teologului ortodox Dumitru Stăniloae, un cărturar și un teolog român pentru toate timpurile.

Se știe că Nicolae Ceaușescu a preluat puterea în anul 1965. Dar anul acesta este foarte important pentru biserică și teologie! La Conciliul Vatican II, în anul 1965, se decidea renunțarea la Messa Tridentină, într- o tentativă de așa zisă modernizare a bisericii catolice. Să înțelegem că prin mutația de cod teologic produsă la Conciliul Vatican II, totodată și uniatismul greco- catolic românesc își pierdea orice legitimitate și justificare. Făcând zadarnică, inutilă, jertfa supremă a martirilor greco - catolici din temnițele comuniste. Astfel Conciliul Vatican II a lucrat chiar mai eficient decât Stalin, ce ura în general uniatismul greco- catolic, și în mod special pe cel malorus, adică uniatismul din Ucraina, pentru detronarea gloriei martirilor uniați. Deci studiul teologic al părintelui Dumitru Stăniloae, cu opinii exprimate clar împotriva uniatismului greco- catolic, era după anul 1965 perfect justificat de evenimentele istoriei de atunci. Pentru că, iată ! o neplăcută surpriză ulterioară a pontificatului a fost să constate pierderea elanului bisericii catolice de facto prin acea mișcare aproape sinucigașă de la Vatican II.
Messa tridentină pe care o denunță și la care renunță catolicismul prin hotărârea conciliului Vatican II fusese adoptată de conciliul de la Trent pentru Contra Reformă, din secolul XVI. Textul esențial după care se conduce messa tridentină este Vulgata Sfântului Ieronim, unul dintre călugării sciți, iar teologia incorporată de acesta în Vulgata este chiar teologia Bisericii Orientale din secolul IV. De fapt, tînărul călugăr scit care avea să devină Sfântul Ieronim, autorul Vulgatei, asculta cu devoțiune la Nova Roma predicile Sfântului Ierarh Grigore Teologul (Bogoslovul).
Așa numita ‘modernizare’ a catolicismului făcută la Vatican II prin renunțarea la messa tridentină era motivată de facto de ’spălarea’ de influența Bisericii Orientale în Occident. Dar catolicismul ar trebui să renunțe simultan și deschis la dogma Sfintei Treimi, care este o creație a teologilor filosofi cappadocieni din secolul IV. După cum Occidentul ar trebui să renunțe și la ’softul’ anselmian care se bazează pe dogma Sfintei Treimi. Toată civilizația de calitate a Occidentului este doar un acquis universalist căpătat din Romania Orientală, deci împrumutat din Biserica Orientală sau ‘biserica ortodoxismului’, cum se mai numește acum.

Cristian Bădiliță mai scrie de asemenea disprețuitor și cu suplimentare accente de condamnare despre părintele Dumitru Stăniloae : “Părinții latini nu-l interesează deloc! Singura excepție o constituie Laurențiu de Novae, un sfânt “proto-român” din secolul VI sau VII, căruia i-a consacrat o introducere din rațiuni… patriotice.” Cristian Bădiliță este așa de nullum la istoria noastră pentru situarea unuia dintre importanții cărturari străromâni pe scala timpului cu atâta incertitudine ? Ironia este amplificată de circumstanța că teologul ortodox Cristian Bădiliță pare a se fi integrat perfect lumii francofone, dar totodată el nu a găsit “timpul material” să citească studiul în limba franceză intitulat ’Laurentiu de Novae et la nouvelle conception du temps’, elaborat de cărturarul N. Zugravu încă din anul 1993. Mulți dintre Părinții latini țin de Nova Roma, o idee mare, o idee cu atracție imperială, o idee încapsulată în discursul creștin al Bisericii Universale de la anul 381. Conciliul ecumenic ce a avut loc în Constantinopol la 381 AD este totodată și punctul cel mai vizibil de ancorare pentru teritoriul Latium Novum (de unde este și Laurențiu de Novae ) în mirabila civilizație ariană din Romania Orientală. Civilizație care se creează în secolele IV, V, VI, și la care noi participăm prin « cărturarii sciți ». Ale căror scrieri, într- o latinească aspră dar clară, formează capitolul din cultura noastră care se cheamă acum literatura străromână. În acest capitol putem adăuga și Vulgata lui Ieronim, text care asigură succesul Contra Reformei dar este respins de Conciliul Vatican II din anul 1965. Abia pe parcursul lucrărilor îndelungatului conciliu din Trent (1545- 1563), în biserica apostolică occidentală s - a recunoscut în modul cel mai explicitat faptul că textul Bibliei Sfântului Ieronim, Vulgata, constituie cea mai limpede traducere a Cuvântului Divin.
Însă nici măcar la acel faimos conciliu tridentin, în Europa occidentală nu se recunoaște încă importanța învățăturilor Sfântului Ierarh Grigore Teologul la făurirea spiritului de luciditate și de reflecție al traducătorului Bibliei în limba latină. Probabil de aceea domnul Cristian Bădiliță nu a reținut nici acum informația de esență că marșul Contra Reformei catolice înspre victorie a fost extraordinar de mult facilitat de incorporarea textului unui călugăr balcanic latinizant, “proto- român” cum îi spune el folosind ghilimelele disprețului, un călugăr format spiritual în civilizația din Romania Orientală unde au fost generate premisele civilizației din Europa modernă. În acest sens, putem spune că pregătirea Contra Reformei avea câte ceva din trăsăturile protocronismului actual de la noi. Geniul călugărului scit Eusebiu Sofronie Ieronim a fost mai important decât geniul lui Wallenstein pentru câștigarea victoriei uneia dintre bisericile creștine apostolice împotriva protestantismului.
A fost o neplăcută surpriză pentru papă și cardinali să constate pierderea elanului bisericii catolice prin acea mișcare de la Vatican II petrecută în anul 1965. Astfel că printr – o epistolă Motu Proprio din anul 2007, papa Benedict al XVI anunță episcopii bisericii catolice despre faptul că pregătește revenirea la spiritul Contra Reformei prin îngăduirea Messei Tridentine. Este mult prea târziu. Mai ales că într- o mișcare contraparalelă cu spiritul oarecum promițător afișat în Motu Proprio, papa Benedict al XVI- lea își anunța abdicarea de la îndatorirea sacră de exercitare a funcției de Patriarh al Occidentului. Această funcție a fost conferită episcopului Romei de către Biserica Orientală pe vremea când această Biserică era încă Universală.
Și să adăugăm aici, concluzie la o teorie culturală, faptul că Declinul Occidentului, - Der Untergang des Abendlandes-, întrevăzut de filosoful german Oswald Spengler (1880 –1936), înseamnă declinul civilizației occidentale care își refuză noi lecturi din marea Vulgata a civilizației europene, adică își refuză asimilarea unor valori generate în Romania Orientală.

Titus Filipas






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=498