Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Andrei Vartic. Basarabia lui... Volodea Tismăneanu

Profesorul Tismăneanu va trebui să deschidă dosarele condamnării regimului comunist anume cu Basarabia.

Faptul că Vladimir (Volodea) Tismăneanu, fiul activiştilor comunişti şi nkvd-işti (cominternişti) de rang înalt Tismaneţchi, a fost ales pentru a condamna genocidul comunist în România are şi latura lui „unionistă” (din punctul de vedere al românilor din Basarabia). Vrea Traian Băsescu sau nu vrea (că el l-a numit pe Volodea în scaun de Areopag), dar Leon Tismaneţchi, tatăl lui Volodea, s-a născut la Soroca, în Basarabia. El a intrat de tânăr în mişcarea mondială comunistă şi a înmulţit de la Moscova, mai ales prin radio, seminţele comunismului în România mult înaintea lui 28 iunie 1940. Tot el a întreţinut relaţii strânse cu fraţii lui de comunism de la Soroca şi din toată Basarabia şi a fondat celule teroriste comuniste aşa de multe că, deja pe 26 iunie 1940, oraşele basarabene erau violentate fără milă (există „eşaloane” de documente) de nenumărate bande comuniste ce împuşcau, maltratau, furau şi spânzurau cu o furie antidemocratică (poliţia, armata şi siguranţa română aveau ordin să nu riposteze chiar şi atunci când le erau atacaţi camarazii) atât de necruţătoare, că doar arareori fiinţa omenească a mai scos-o din ascunderile sale de mizerie.
Aşadar, cine ca cine, dar profesorul Tismăneanu va trebui să deschidă dosarele condamnării regimului comunist anume cu Basarabia (poate chiar anume cu Soroca, unde a activat organizaţia anticomunistă „Arcaşii lui Ştefan”), dacă nu vrea să-şi păteze reputaţia lui de „savant”. Şi să înceapă condamnarea asta mult înainte de 1940, ba chiar înainte de 1924, când NKVD-ul a încercat distrugerea României prin provocarea aşa ziselor răscoale de la Tatarbunar şi Hotin. Fiindcă, după opinia noastră, documentată serios, genocidul comunist din România nici nu pot fi cercetat fără iluminarea cuibarelor comuniste zidite de NKVD şi Comintern anume în Basarabia după 27 martie 1918.

Se vorbeşte mult în ultimul timp despre faptul că actuala clasa politică românească, provenită din şcoala comunistă, a furat şi revoluţia, şi reformele şi democraţia postdecembristă pentru a se căpătui. Problema e mult mai complexă. Actuala clasă politică a fost zombită de sistemul comunist atât de adânc încât nici nu a fost capabilă să se reformeze şi să reformeze România fără resursele mentale comuniste. Or, aceste resurse nu puteau crea (aşa cum a creat Cogălniceanu sau Stere) o Românie nouă, democratică şi europeană, cu economie funcţională de piaţă, din simplul motiv că ţinta sistemului care le-a format era distrugerea României democratice şi scoaterea poporului român din istorie. Există în arhiva CC al PCUS documente care arată că, mult înainte de 23 august 1939, Stalin a „ordonat” alfabetul latin în fosta RASSM (o parte din actuala Transnistrie, cu capitala la Balta) pentru a-i învăţa forţat pe viitorii agitatori, comisari, nkvd-işti şi funcţionari limba română şi alfabetul român, necesar nu numai pentru a instala „statul comunist” în Basarabia a doua zi după 28 iunie 1940 (către acea dată până şi ştampilele sovietelor săteşti erau gata, iar cei vreo 5.000 doar de „predsedateli selisoveta” şedeau pe bagaje de câteva luni, dar siguranţa română „nu ştia”), ci pentru a „uni” cu URSS toată România (acest scenariu stalinist a salvat limba română în Basarabia şi după 1949). Fără cercetarea acestor cuibare „basarabene” a comunismului românesc, cruciale pentru devenirea contemporană a României, practic este imposibilă condamnarea atrocităţilor comuniste din spaţiul de locuire (şi geneză) al poporului român. Volens-nonlens, Volodea Tismăneanu, colegul de clasă al multor odrasle de comunişti de rang foarte înalt, va trebui să ajungă la scenariile moscovite ale instalării comunismului în România. Fără cercetarea acelor scenarii judecarea comunismului românesc este o totală bătaie de joc faţă de memoria sutelor de mii de inocenţi ucişi în România. Iar acele scenarii nu pot fi descifrate fără cercetarea filierei basarabene a partidului comunist român, care a început realizarea lor mult înainte de 28 iunie 1940, practic imediat după votul istoric din 27 martie 1918 care a declanşat procesul Marii Uniri a poporului român. Volens nonlens Volodea Tismăneanu va ajunge la dosarele martirilor români din Basarabia, unii maltrataţi şi ucişi până la 28 iunie 1940, alţii luaţi din casele lor chiar pe 28 iunie 1940 sau în zilele următoare, condamnaţi fără altă vină decât aceea de a fi români (sau evrei, ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari) , apoi ucişi cu o cruzime despre care, cum spuneam mai sus, arareori fiinţa omenească a dat dovada în întunecata ei istorie. Volens-nolens omul de ştiinţă Vladimir Tismăneanu este obligat deontologic să ajungă la dosarele moscovite ale acelor martiri (nevinovaţi faţă de statul democrat român), dar şi la informatorii care au transmis la Moscova (din România democrată, interbelică) informaţii ce au pecetluit soarta lor mult înainte de 28 iunie 1940 (de pildă Vasile Gafencu, deputat în Sfatului Ţării, agricultor de la Sângerei, mort în GULAG, tatăl lui Valeriu Gafencu, sfântul închisorilor comuniste din România). Volens nolens Volodea Tismăneanu va trebui să ajungă măcar la cartea „Naselenie Moldavsckoi SSR”, de E. M. Zagorodnaia şi V. S. Zelenciuc (Cartea Moldovenească, 1987, Chisinev) unde la paginile 23 şi 32 (ce oglindire numerologică!) se vede foarte clar faptul că, între 28 iunie 1940 şi 28 iunie 1950, din Basarabia au dispărut un milion de oameni (din 3,3 milioane).

Azi, când aceiaşi comunişti leninşti distrug tot ce este românesc în Basarabia (inclusiv manualul de istorie a românilor sau arhitectura sacră a poporului român), când până şi denumirile liceelor româneşti le stau în gât, când sunt atacaţi, ca şi în perioada interbelică, patriarhii reunificării Basarabiei cu România (cum ar fi Paul Goma, Grigore Vieru sau Mihai Cimpoi) o întrebare grea de tot se pune şi serviciilor secrete româneşti, şi clasei politice de la Bucureşti: de ce demolarea românităţii în Basarabia se face de peste 10 ani pe banii statului român (Vieru este atacat în publicaţiile finanţate de DPR, iar Paul Goma şi Mihai Cimpoi în cele finanţate de ICR)? De ce vestite şi foarte mediatizate ONG-uri, zise „democratice şi anticomuniste”, din România nu condamnă atrocităţile actualilor comunişti, aflaţi la putere în RM (cum ar fi exodul unui milion de români)? De ce membri marcanţi ai acestor ONG-uri bucureştene tac despre uriaşele monumente ale ocupantului comunist, pe care le ridică în Basarabia, alt Volodea, comunistul „leninist creştin ortodox” Vladimir Voronin sau despre lichidarea institutelor academice de studiere a culturii si istoriei românilor? De ce aceşti „anticomunişti” au luat apă în gură atunci când Volodea Tismâneanu a fost numit în funcţia de „terminator” comunist al comunismului românesc? Poporul român, ca şi poporul rus, ca şi poporul evreu, ca şi poporul italian sau spaniol, ca şi poporul german, are destui nemernici comunişti şi nazişti pe sufletul său. Dar oare aşa de îmbolnăvit de comunism să fie preşedintele României (Einstein spunea că ştiinţa fără morală e un nonsens) încât să nu înţeleagă că judecarea genocidului comunist este o problemă morală şi că profesorul Vladimir Tismăneanu va trebui să înceapă judecarea comunismului românesc anume cu draga lui mamă, cu dragul lui tată, care, aşa a vrut bunul Dumnezeu, s-a născut la Soroca, în Basarabia, străvechi pământ românesc.

Andrei Vartic