Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

Mihai Rogobete este severinean. Membru al gruparii de creatie Udigma. Tîmplar si scriitor. Ordinea o va stabili viitorul.
Pornind de la Apelurile privind procesul comunismului publicate în presa din România si în Asymetria, eseistul ne-a propus cîteva reflectii pe care le publicam.
Asymetria

Digmocratia

Instanta suprema, divinitatea minimei colectivitati cainice guvernata de imperativul auto-supravietuirii nu-l amendeaza catusi de putin pe Cain, ci, prin surghiunul impus, il gratuleaza. Binele lumii cainice sta in toate deciziile si actiunile care-i stabilizeaza, garanteaza si perpetueaza « sistemul », reprezentarea specifica, paradigma singularitatii. In viziunea cainica, numai « a fi singur » inseamna « a fi »; pentru cel care numai asa poate fi, atat singularitatea perceptibila cat si colectivitatea inconceptibila il transcend.
Cain, primul om problematic a fost, impotriva constintei sale, divin condamnat la disponibilitatea regenerarii etice, nu la principial imposibila recurenta, la disparitie culturala.
Cel de al doilea obraz intins cristic palmuirii este cel al lumii maniheic-tribale. Fiindca nu atat extra-sanguinul « aproape » trebuise iubit, cat supra-sistemul neo-platonician revelat.
Ceea ce fusese « adevar » in rationalismul socratic, prin coincidenta reprezentarii valorice cu a lumii propriu zise, nu asigura coerenta si stabilitate — verosimilitate — sistemelor sociale a caror destramare pornea tocmai din intemeiere.
La randu-le, imperiile aristotelice s-au naruit nu atat peste Makedon, Caesar si Napoleon, cat peste absolutismul ratiunii cauzaliste.
« Scopul scuza mijloacele », sau « Politica istoriei conditioneaza etica ratiunii » comanda perceptia binelui sistemist, meta-viziunea « sistemului cat mai mult pentru sistem si cat mai putin pentru integralitate si autenticitate umana ».
Orice abordare intra-sistemica nefacand altceva decat sa glorifice sistemismul, autismul sistemic. Simptom de epuizare paradigmica, succesul mentalizarii integratoare se bizuie pe relativitatea intelepciunilor esuate prin pretentiile lor absolutiste.
Revirimentul « renasterilor » culturale optate frecvent evidentiaza mai putin ciclitatea si mai mult propensiunea recuperarii istoriei. Oricat de complex, nici un sistem nu poate acoperi nemarginirea dimensionalitatii umane, care nu poate fi incarcerata de singularitatea mantrei cainice « eu sunt cel ce sunt », sau de cea a familiei si neamului, nici de a societatii si lumii in care traieste, ci desmarginita de toate lumile trecute, prezente si viitoare — de conventionalitatea rationalista a timpului si istoriei. In fapt, nici un sistem n-a fost nici temporal, nici… sistemic : in lumea Egiptului antic, trecutul era prezent-at prin felahul uitat social, viitorul — prin mentalitatea de anvergura a varfului piramidei.
Cvadridimensionalitatea viziunilor ii fac pe Iisus si Einstein contemporani. Timpul nu este iluzie, a afirmat Kant, ci conventie. Aproprierea timpului integral tine de disponibilitatea recuperatorie a tuturor conventiilor impropriu temporal (istoric) desirate intru reintregirea spatio-temporala a — in sfarsit — normalitatii umane. Mana care tine paharul de cristal cu sampanie ridicat in cinstea prietenului pretuit bate pe umar sticlarul din Murano, o strange pe cea a cautatorului de silex. Il arata pe descoperitorul naturii gravitatiei, timpului, vietii si tuturor utopiilor.

Daca nimic nu e nou sub Soare ci totul este prezent, utopia comunista n-a parazitat numai comuna primitiva, ci continua sa constituie riscul oricarei civilizatii. Nimic rau pentru o viziune trans-sistemica daca egalitarismul promovat vizeaza paritatea participativa a tuturor solutiilor culturale, a tuturor paradigmelor conventionale care structureaza nu numai prezentul fizic ci si pe cel socio-cultural. Grav, daca domina una singura, minimalizandu-le si aneantizandu-le pe celelalte.
Democratia moderna n-ar fi decat bolsevism sublimat. Lucrul public, (res publicum), nefiind numai numarul majoritatii fizice, ci numarul public al paradigmelor, (a carui masura trebuie sa fie cat se poate de majoritara), republica platoniciana si comunismul stiintific au ratat de dragul bolsevismului digmocratia.
Deconstructiv, impingand egalitarismul in orizontul proprietatii, pentru a-si asigura expansiunea ca iluzie a dinamicii interioare, a spulberat coeziunea celor care prin forta lucrurilor n-aveau aceleasi proportii culturale.
Schitand o taxonomie a spiritului, partitiile acceptate pot vizualiza, prin figurile sale elementare, spatiul unei geometrii mentale originale. Tautologice, punctul si linia fac figura mentalului autist al singularitatii cainice. Transcendenta i se proiecteaza existential in punctiformitatea vanatorului pentru care tot ceea ce este in afara sa trebuie auto-regenerativ inseminat fie liniar fie punctual.
Falusul, bratul, piciorul, cutitul, sageata, batul, sulita penetreaza, izbesc, apuca, pasesc. Liniarist programat, mentalul cainic acceseaza selectiv si exclusivist numai perceptia liniara a lumii. Lastarii, tulpinile, trunchii i-au aliniat corpul in pozitie verticala.
Liniaritatea, noima care-l insufleteste odata cu lumea, talcul si misterul acestui minim univers activeaza primul crez, prima credinta, religia liniar-falica. Daca in-stinctia poarta noima continuitatii sustinuta prin liniaritate mentala, caracterul pleonastic al conceptelor « instinct de conservare » sau « regenerare » dovedeste prezenta « supravietuitoare », in-stincta a mentalului tautologic.
Mentalul unghiular sau dual se articuleaza din instinctie celui liniar tautologic. Ridicata liniar-vertical, femeia devine singura partenera acceptata liniarist pentru instinctie, regenerare, acuplare. Aceasta « alta (paradigma) » identitate liniara il imbranceste insa pe Adam din paradigma Edenului tautologic.
Odata revelata, dualitatea activeaza perceptia exclusivist dualista, si simetria, polaritatea, contrarietatea, disociatia recodifica mentalitatea, conferindu-i alta corespunzatoare transcendenta. Simetria formelor vegetale si animale este deja « creata » prin selectivitate mentala, spontan identificata si reprezentata. Parghia, bisectoarea, balanta, morala maiheista, echilibrul, armonia, spiritul si materia, cerul si pamantul, alegoria, parabola, metafora, Geneza si Apocalipsa particularizeaza impulsul creatic in-stinctiv, ca inventii tehnice, creatii artistice, reforme politice si religioase.
Produs al in-stinctualitatii duale, rupt de legionarism, comunismul romanesc nu-si identifica originalitatea decat prin expansiunea sterilitatii tautologiste a celui stalinist. Autist si intransigent, comunismul romanesc a pierit, fara instinctie, precum a tasnit. Cea de a treia dimensionalitate geometrica, cea trinitara sau triunghiulara nu i-a priit.
Binele primului si unicului veritabil sistem cultural, cel al valorilor bine-adevar-frumos, care intuia logica tertiului ne-exclus anticipa perceptia tolerantei crestine, caci « bine » era ca toate sa nu mai fie impartite in doua, ci in trei, dupa noima in-stinctualitatii socratice.
Ateismul comunist n-a fost expresia nici unei reforme, nici plusului de valoare, ci indisponibilitatii dimensionale. Daca o civilizatie, (saltul facandu-se prin suplimentare), este corpul absolut al tuturor mentalitatilor actuale articulate — nestrangandu-le decat pe prima si a doua, comunismul n-a configurat decat o derivata si deci nefundamentala sub-cultura pre-rationalista. Indistinct paradigmic datorita nefundamentalitatii, comunismul nu poate fi selectat intr-un trans-sistem democratic ale carei rigori cer nu numai suficienta paradigmelor constitutive, ci si ireductibilitatea.
Exemplificand, in sistemul rationalist, nici binele nici frumosul nici adevarul nu sunt combinatii ale celorlalte. Si nu sunt nici contradictorii. Pentru ca, ireductibile, sa poata imprima axele fundamentale de dimensionare ale perceptiilor paradigmei rationaliste. Exemplificand altfel, dualist, nu focul care da lumina, nu uscatul care nu stinge focul, nici lumina interioara nu sunt entelehii, ci adevarul in perceptia sa nemijlocita, platonica, ideala.
Adevarul modului de existenta trans-paradigmic este, tocmai prin relativismul sau, incontestabil.
Compozitie si traseu paradigmice — copilul, fratii, mama, tata, bunicul si copilaria, adolescenta, maturitatea, batranetea sunt figurile aceleiasi geometrii trans-paradigmice. Paradigma in care copilul isi traieste copilaria se articuleaza cu paradigma adolescentei fratilor, cu cele ale maturitatii si/sau batranetii tutorilor, desi ireductibilitatea le-ar face de neasociat.
Cu reguli de joc incompatibile, copilaria, adolescenta, tineretea, maturitatea si batranetea incropesc cea mai densa, stabila si definitiva constructie omeneasca — viata unui om. Este primitiva copilaria ?
Primitiv este cel care, socotind-o astfel, si-o suprima. Barbara este… civilizatia care se dezice de totalitatea intacta a paradigmelor care-i confera unicitatea de lume civilizata. Barbaria civilizatiei sclavagiste sta in neparticiparea sistemica a paradigmei vietii de sclav. Barbaria comunista, in absolutizarea paradigmei proletare.
Nici modul de viata oriental nici modul occidental nu risca barbaria decat numai daca se exclud, singularitatea paradigmica resuscitand morbul intrinsec al autismului tautologic distructiv. Performanta priceperii intra-paradigmice duce la cunoastere oarba ; relativizarea inter-paradigmica, la iluminare generala

Diminuarea majoritatii manipulabile zadarniceste abuzul aristocratiei uni-paradigmice, cointeresata astfel sa promoveze paritatea participativa pluri-paradigmica. Incluzand aristocratia alter-paradigmica, guvernarea digmocratica exclude dominatia inteligentei uni-culturale, integreaza cultura — izgonita de bolsevismul platonician — pluri-paradigmica in campul politic al guvernarii.
Data fiind natura colectiva a revelatiei religioase, colectivitatea trans-paradigmica reinspira realitatea prin crezul intr-un verosimil si unic Dumnezeu.

Mihai Rogobete

Draga Dane,

Am terminat — iata — « procesul… barbariei comuniste », atat cat am fost capabil sa-l nuantez/adancesc, demersul politologiei autohtone parandu-mi-se lipsit de maturitatea exercitiului cultural democratic prin maniheismul viziunii. Diversitatea unghiurilor de abordare creeaza premisele a ceea ce as numi « refractia culturala », care trebuie nu numai sa relativizeze istoria ci sa-i si identifice articulatiile, momentele decisive de trecere de la o paradigma politica la alta, pentru a-i accepta si onora post-factum fatalitatea unicitatii. Indivizibila, istoria nu-si poate negocia nici una din parti pe tejgheaua nici uneia dintre politicile sau eticile paradigmice pe care de fapt le dicteaza. Finalitatea istoriei consta in intuirea si relevarea cat mai multor disponibilitati regeneratoare, nicidecum in purificari, amputatii si excluderi dezarticulatoare. Fara mainile comunismului si picioarele legionarismului istoria noastra va ramane trunchiul unui corp fara cap, vrednic numai de mila. Sper ca Digmocratia sa fie ceva mai mult decat o nastrusnicie romaneasca.
Mihai
http://www.ikonartstudio.com/udigma.html
http://www.u-blog.net/udigma

Mihai Rogobete
BURICULUM VITAE
(auto-biografia unui exclus)

M-am carat din pântecele mamei la 10.01.1944, in Turnu Severin.
In l963, din Facultatea de fizica a U.B. mi s-a cerut auto-exmatricularea, intru cat nu declarasem, la data inceperii cursurilor, veniturile tatalui meu, detinut politic in Peliprava, pentru activitati dusmanoase vis-a vis de politica de stat si partid. Cu precizarea ca nici eu n-am scapare precum fratele meu, Constantin Rogobete, exmatriculat in iarna lui 1958, din Facultatea de matematica a aceleiasi Universitaţii Bucureşti, din cauza « contra-revolutiei » din Ungaria.
Sunt exmatriculat anual din Facultatea de instalatii, din Facultatea de drumuri si poduri, intru cat media de admitere maxima trebuia onorata de fiece data cu funcţia de secretar al organizatiei UTC, al carui nici macar membru nu eram.
Din anul IV al Facultatii de masini si utilaj petrolier sunt exmatriculat in 1970 pentru influenta politica nefasta exercitata asupra colegilor prin lipsa de respect fata de tatal nomenklaturist al unei colege de grupa surprinsa in patul meu despuiata.
In 1974, sunt exmatriculat din Facultatea de hidroenergetica, pentru ca invatasem doi tineri sudori, din santierul naval in care lucram, cum sa treaca fara a fi prinsi Dunarea pe butelii de CO2 cu reacţie, şi condamnat la şase luni inchisoare pentru furt particular şi fals in acte publice, printr-un dosar nerezolvat al Militiei — sfatuit sa recunosc fapta pentru a nu primi sase ani.
Zis-şi-facut aproape patru luni, insa diploma de liceu mi-a ramas confiscata si azi in arhivele Universitatii Traian Vuia, pentru a-mi definitiva, la ordinul personal al Suzanei Gâdea, studiile odata si odata.

Am debutat literar prin comentarii culturale semnate cu numele directorului Casei tineretului, care-mi restituia dreptul de autor, fiind totusi capabil sa semneze statul de plata. Aceeasi voce auctoriala, (ridendo, omnia vicit !), am rostit-o de cateva ori si-n Scinteia tineretului.

La recomandarea lui Mircea Ciobanu, din volumul de satire textualiste depuse in l977 la Ed. Cartea romaneasca, sunt selectat de catre Ovid S. Crohmalniceanu in antologia « Desant '83 », cu un script care, prin jocul fara echivoc al numelor Nae — Noe facea trimitere la diluviul societatii multilateral… scufundate, din care cea de a doua editie post-decembrista, pe mine si pe Gheorghe Iova ne-au scos la uscat.
Altfel, salutari severinene, si eseuri in România literara, cronica plastica in Luceafarul şi Contemporanul — dupa ! — anti-proza şi fiţe metafizice in Amfitrion.

Membru fondator al primei organizatii de partid liberale severinene, sunt exclus cu aplauze si urale, ca fost puscariaş, chiar de ochii albaştri care-mi facusera semn spre zdup, şi care, vigilenţi, n-au contenit sa vegheze.
Daca-n 1986, atât fosta logodnica şi actuala soţie, cât şi temerarii prieteni care cutezau sa ma viziteze n-o puteau face decat pana-n poarta, cu actul de identitate in mâna, azi greu se poate trece de halda de gunoaie menajere stabilita de fostul nomenklaturist şi actualul primar al Severinului chiar in dreptul portii mele, şi, daca da, aproape deloc prin haita de câini comunitari dedati la delicatese.