Doctrina Populara (proiect) pentru PARTIDUL POPORULUI
Data: Wednesday, August 18 @ 17:17:19 CEST
Topic: Distribuitor de afise



Economistul Constantin Cojocaru este inițiatorului unui nou partid politic, Partidul Poporului. Asymetria publică textul doctrinar care definește scopurile și motodele acțiunilor politice pe care le propune și pe care le va realiza acest partid.
Acțiunea de constituire este în curs și toate persoanele interesate pot găsi toate informațiile necesare pe blogul Varianta Cojocaru.


Doctrina Populara (proiect) G I R GRUPUL INDEPENDENȚILOR ROMâNI
Economie democratică și performantă. Stat popular. Civilizație românească și europeană.
DOCTRINA POPULARĂ
- PROIECT -
București 2010 DOCTRINA POLITICĂ POPULARĂ

DOCTRINA POLITICĂ POPULARĂ
1.     O POLITICĂ RESPONSABILĂ, GHIDATĂ DE VALORILE MORALEI CREȘTINE

1.1. Grupul Independenților Români.
Istoria ultimelor secole arată că națiunile care au avansat cel mai mult pe drumul bunăstării și civilizației sunt cele care s-au organizat și au funcționat ca societăți democratice.
în societatea democratică, instituțiile statului, – parlament, guvern, instanțe judecătorești, etc. – inclusiv puterile și atribuțiile de care acestea dispun, ca și normele lor de funcționare, sunt precizate în Constituție, aprobate de cetățeni, prin vot. Oamenii care conduc instituțiile statului democratic, care exercită puterile și atribuțiile instituțiilor statale, sunt, de asemenea, aleși de popor, prin vot. Acesta, spre deosebire de societățile autocratice, dictatoriale, în care puterile, atribuțiile și normele de funcționare ale instituțiilor statului sunt stabilite de însuși statul în cauză, tot statul fiind cel care își numește oamenii care să exercite puterea și atribuțiile statale.
Practica mondială arată că societățile democratice există și funcționează cu succes în condițiile pluralismului politic, în prezența partidelor politice, structuri sociale capabile, pe de o parte, să sesizeze problemele, nevoile și neajunsurile cu care se confruntă societatea la un moment dat, iar pe de altă parte, să conceapă soluții pentru rezolvarea acestor probleme, adică să formuleze legile care să reglementeze acțiunile cetățenilor, să împiedice unii cetățeni să încalce libertățile altora, să împiedice pe unii să facă rău altora. în plus, partidele politice sunt structuri capabile să formeze, să selecționeze și să propună alegătorilor oamenii care să exercite puterea statală, să formuleze legile și să le pună în practică.
Partidele politice propun alegătorilor soluții alternative pentru problemele cu care se confruntă societatea, soluții alternative de guvernare.
Tot practica mondială ne arată că, în anumite condiții, într-o anumită țară, într-o anumită perioadă a dezvoltării, poate fi creată o situație în care partidele politice nu își îndeplinesc rolul ce li se cuvine în funcționarea societății democratice. Ele se transformă în clanuri politice, ale căror interese sunt potrivnice celor ale cetățenilor, scopul lor principal constituindu-l nu servirea cetățenilor, ci propria lor îmbogățire, prin jefuirea cetățenilor. Pentru a-și realiza interesele lor egoiste, partidele devenite clanuri politice intră în alianțe intrapartinice oculte, se „rotesc” la conducerea statului, pe care-l folosesc ca instrument de jaf și manipulare.
Din nefericire, societatea românească postdecembristă este dominată de  astfel de clanuri politice, instalate la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989 și menținute la putere prin manipulare și corupție. Dominația acestor clanuri este atât de puternică încât este aproape imposibilă crearea și funcționarea de partide politice normale, care să aibă ca scop real apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
în aceste condiții, singura soluție prin care vedem posibilă recucerirea puterii politice de către cetățeni, respectiv formarea unei majorități parlamentare care să legifereze în favoarea drepturilor și libertăților majorității cetățenilor țării, este organizarea unui pardid de largă reprezentare populară, un PARTID AL POPORULUI. Partidul Poporului prezintă alegătorilor români o alternativă de guvernare competitivă, net deosebită de cele oferite de partidele care au guvernat România post-decembristă, o alternativă care să permită națiunii române să iasă din mizeria materială și morală în care se află și să pășească pe calea prosperității și civilizației, alături de celelalte națiuni ale Europei.
Partidul Poporului nu se adresează numai unui anumit segment al societății – cum ar fi segmentul întreprinzătorilor, al oamenilor de afaceri, sau segmentul salariaților, al țăranilor, al intelectualilor, al pensionarilor, al tinerilor, al femeilor, etc – ci tuturor grupurilor sociale ale țării. Partidul Poporului propune tuturor românilor o nouă politică, formulată de oameni care nu au participat la guvernarea țării nici în perioada comunistă, nici în perioada postdecembristă, oameni care nu s-au îmbogățit prin hoție și înșelăciune, prin jefuirea avuției statului și a cetățenilor. Oamenii pe care Partidul Poporului îi va propune țării pentru a deveni membri ai Parlamentului și ai Guvernului vor fi oameni care nu au făcut parte din parlamentele și guvernele comuniste și postdecembriste, oameni care s-au opus “reformei” prin care a fost jefuit și distrus capitalul național, oameni care au refuzat să profite de pe urma “reformei” și ”tranziției”. Partidul Poporului propune românilor construcția unui nou stat românesc, un stat popular, cu adevărat democratic, un stat creat de popor, care să guverneze pentru popor, nu pentru mafia guvernanților. Partidul Poporului propune românilor crearea unei economii complet diferită de economia oligarhică construită de guvernanții postdecembriști. Propunem înlocuirea economiei oligarhice cu o economie în care cea mai mare parte a capitalului național să se afle în proprietatea privată a celei mai mari părți a populației, a clasei mijlocii, o economie bazată pe muncă, inovație și capital, singura capabilă să asigure creșterea rapidă și continuă a capitalului național, sporirea veniturilor primare, a profiturilor și a salariilor, dar și a pensiilor, și a veniturilor bugetare destinate sănătății, educației, culturii, sportului, apărării, ocrotirii sociale, etc., mai multă bunăstare pentru toți, și pentru întreprinzători și pentru salariați, și pentru vârstnici și pentru tineri, și pentru bărbați și pentru femei.
1.2. Renașterea morală a societății românești prin valorile democrației creștine.

Partidul Poporului se adresează tuturor cetățenilor României, indiferent de credința religioasă a acestora, de vârstă, de sex, sau de etnie. în Partidul Poporului poate intra orice cetățean al României care aderă la doctrina politică populară, la programul popular de guvernare, și care se angajează să participe la punerea în practică a acestei doctrine și a acestui program de guvernare.
Doctrina politică populară, și, inclusiv, programul de guvernare al Partidului Poporului are la bază valorile morale ale creștinismului, constituindu-se ca un ansamblu de principii și de norme pentru construcția socială, pentru construcția statului, a relațiilor dintre stat și cetățeni, a relațiilor dintre cetățeni.
La baza doctrinei politice populare și, implicit, a programului popular de guvernare, este așezată valoarea morală fundamentală a creștinismului – solidaritatea umană, iubirea față de semeni. Aceasta implică excluderea hoției și înșelătoriei, ca modalități de îmbogățire, de asigurare a bunăstării și prosperității persoanle, excluderea minciunii, violenței și a războiului, ca modalități de satisfacere a intereselor individuale, comunitare, sau statale.
O concepție politică întemeiată pe principiul solidarității umane, al iubirii între oameni, nu poate genera decât soluții de guvernare corespunzătoare, specifice, legi, norme și reglementări prin care să fie interzise și sancționate cu asprime furtul, hoția, minciuna, înșelătoria, corupția, violența, crima, războiul de agresiune, etc.
în concepția noastră politică, primordială este libertatea individuală, libertatea cetățeanului. Puterea statului trebuie limitată la strictul necesar. Statul trebuie să aibă numai atâta putere cât îi este necesară pentru a asigura maxim de libertate pentru cetățenii pe care îi servește. Statul trebuie să aibă, însă, toată puterea care îi este necesară pentru a împiedica crima, hoția, tâlhăria, minciuna, înșelătoria, specula, violența, războiul, etc.
Libertatea individului se exprimă nu numai prin independența cetățeanului față de stat, dar și prin independența cetățeanului față de ceilalți cetățeni, prin egalitatea cetățenilor în fața legilor. Oamenii nu pot fi liberi decât fiind și egali în fața legii. Un drept în plus pentru un cetățean, sau pentru un grup de cetățeni, înseamnă un drept în minus pentru un alt cetățean, sau pentru un grup de cetățeni.
în plus, cetățenii nu pot fi nici liberi, nici egali dacă nu sunt solidari, dacă fiecare nu recunoaște și nu respectă dreptul celorlalți de a-i fi egali în drepturi, la fel de liberi ca și el.
Cele trei valori sociale și politice ale democrației creștine – libertatea, solidaritatea și egalitatea oamenilor – sunt indisolubil legate, ele formând un tot unitar.
în concepția politică populară, scopul final al oricărei organizări sociale sănătoase îl constituie realizarea plenară a personalității și demnității fiecărui individ, fiecărui cetățean.
Realizarea propriei personalități reprezintă dreptul fundamental al fiecărui individ. Este, în același timp, principala lui obligație și responsabilitate.
Fiecare individ are libertatea și obligația de a-și construi viața bazându-se pe propriile sale forțe, pe propriul său talent, pe propriile înclinații, dorințe și aspirații, formate prin propriile decizii, pentru care poartă răspunderea în fața conștiinței sale și în fața lui Dumnezeu.
Realizarea propriei personațități, transformarea fiecărui nou-născut   într-un om complet și adevărat, presupune ca fiecare să aibă libertatea de a-și apăra viața și să beneficieze de sprijinul statului în apărarea vieții și a integrității fizice și psihice, să aibă acces la bunăstare materială – mâncare, îmbrăcăminte, locuință, etc – acces la educație, la informație, la cultură, la opinie, la asociere, la ocrotirea sănătății, la sport, acces la bucuria muncii și a creației. Statul popular respectă dreptul individului la realizarea propriei personalități și-l ajută să și-l exercite.
Statul popular își asumă, prin Constituție, responsabilitatea de a împiedica orice agresiune împotriva libertatății individului de a-și dezvolta și realiza propria personalitate și demnitate.
Personalitatea fiecăriu individ este o rezultantă a interacțiunii dintre fondul germinativ cu care el este înzestrat prin naștere, educația pe care o primește de la ceilalți oameni – în familie, în școală, în comunitate –,  eforturile pe care le face și deciziile pe care le ia în construcția propriei vieți.
În concepția noastră, populară, omul este născut și poate fi educat să devină bun, cinstit, harnic, corect, cumpătat, omenos, altruist, pașnic, respectuos și iubitor față de semeni, dar el poate fi educat să fie rău, hoț, excroc, lacom, egoist, agresiv, violent.
Omul este educat de oameni, de oamenii în mijlocul cărora trăiește. Omul este educat de familie și de comunitate, dar și familia și comunitatea devin neputincioase în fața unui stat care are puterea de a permite, întreține și cultiva hoția, înșelătoria, lăcomia, egoismul, agresivitatea. Atâta timp cât statul va permite și va cultiva furtul și hoția ca modalități de acces la bunăstare, mulți oameni vor fura și vor înșela; atâta timp cât statul va permite și va cultiva minciuna ca modalitate de acces la bunăstare și poziție socială, mulți oameni vor minți; atâta timp cât statul va permite și va cultiva utilizarea forței pentru împărțirea dreptății, mulți oameni vor fi violenți, agresivi, criminali, își vor face singuri dreptate.
Statul instaurat în România după Decembrie 1989 este un stat care s-a născut și își menține existența prin violență, minciună și hoție. El a cultivat și cultivă minciuna, hoția, șantajul și violența ca valori sociale, ca modalități legitime pentru accesul la bunăstare, la realizarea individuală. Prin cultivarea acestor modalități imorale, necreștine, de realizare a propriei lor prosperități, guvernanții României postdecembriste au făcut ca în societatea românească să apară tot mai mulți desnădăjduiți, care cad pradă viciului, desfrâului, actelor și crezurilor satanice, descompunerii morale.
Națiunea română are nevoie de o adevărată renaștere morală, renaștere care nu poate fi realizată decât prin efortul fiecăruia și al tuturor românilor, prin reatașarea noastră la valorile moralei creștine, cu ajutorul unui nou stat, un stat care și el trebuie construit pe fundamentul valorilor creștine.
Nu este prima oară când națiunea română are parte de un stat anticetățenesc, anticreștin, antiuman. Unul asemănător a fost și cel comunist. Au mai fost și altele în istoria noastră zbuciumată. De-a lungul istoriei, românii, luați ca indivizi, familiile de români și națiunea română, în ansamblul ei, au reușit să reziste mizeriilor materiale și spirituale produse de diversele forme statale antiromânești și anticetățenești, de care au avut parte, au reușit să-și păstreze nealterat fondul biologic și spiritual cu care i-a înzestrat Dumnezeu, fond constituit din robustețe fizică și morală, din iubire față de semeni, omenie, ospitalitate, cinste, hărnicie, cumpătare, dragoste de neam și de țară.
Existența statului hoț, excroc, criminal nu poate constitui o scuză pentru individ, pentru familie și pentru națiune să accepte minciuna, hoția și crima ca valori sociale, ca pârghii legitime pentru realizarea individuală.
Fiecare român, fiecare familie de români, națiunea română, în ansamblul ei, trebuie să-și asume responsabilitatea, mai întâi, pentru a rezista și a respinge “exemplul” de viață, de valori, oferit de statul hoț, excroc și criminal, apoi, pentru a înlocui, pe cale pașnică, democratică, prin vot, acest stat monstruos, cu un stat nou, cu adevărat democratic, adevărat garant al libertăților cetățenilor, slujitor al eforturilor depuse de fiecare pentru realizarea plenară a propriei sale personalități.
Individul trebuie să se considere primul și, în final, singurul responsabil pentru realizarea propriei vieți. Pentru eșecurile sale, el nu trebuie să învinuiască nici statul, nici comunitatea, nici familia. El nu este îndreptățit să-și scuze faptele sale prin exemplele proaste oferite de stat, de comunitate, sau de propria familie.
Individul nu-și poate realiza propria personalitate decât în interiorul comunității, în relație cu semenii săi. Fiecare trebuie să ne asumăm răspunderea pentru modul în care ne integrăm în societate – în interiorul familiei, al echipei în care lucrăm, în care locuim, al localității, al națiunii. Personalitatea individuală se realizează în comunitate și este confirmată de aceasta. Nu putem trăi izolați,  în afara comunității. Izolarea de comunitate ne împiedică să ne realizăm plenar propria noastră viață.
Omul nu-și poate realiza propria personalitate încălcând dreptul similar al semenilor săi. Nu ne putem asigura propria bunăstare furând, însușindu-ne averea, sau venitul altuia.
Ne câștigăm propria libertate, respectând-o pe a celorlalți. Libertatea oamenilor este indisolubil legate de solidaritatea dintre ei, de capacitatea lor de a se respecta unii pe alții și de a se într-ajutora.
în relația noastră cu comunitatea, trebuie să acceptăm că toți suntem supuși greșelii. Putem greși noi, dar pot greși și alții. Trebuie să acordăm și altora înțelegerea la care noi ne simțim îndreptățiți. Să acordăm mai degrabă iertare pentru greșelile altora decât pentru ale noastre. Să fim dispuși pentru împăcare și conciliere cu cei care au greșit, dar nu și cu cei care au făcut răul cu intenție. Să ne asumăm răspunderea proprie în a discerne între greșeală și rea intenție. în relația noastră cu mediul înconjurător, cu natura, trebuie să acceptăm că atât noi, cât și natura, suntem părți ale Creației lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, ca și comunitățile în care conviețuim, trebuie să ne construim în așa fel propria viață încât să nu murdărim, să nu stricăm nimic din Creația lui Dumnezeu: nici pe noi înșine, nici natura, care ne-a fost pusă la dispoziție, în mod gratuit.
Trebuie să concepem o astfel de societate, o astfel de economie, astfel de așezări omenești, astfel de construcții, astfel de industrii, astfel de rețele de drumuri și telecomunicații, etc., care să nu murdărească, să nu deformeze, să nu rănească, să nu distrugă natura, mediul natural în care viața noastră este și rămâne posibilă.
2.    CONSTRUCȚIA STATULUI POPULAR
2.1. Statul mafiot postdecembrist.
Prin lovitura de stat care a urmat revoltei populare anticomuniste din decembrie 1989 și prin manipularea informațională a cetățenilor, în România a fost instaurat un stat care s-a autointitulat democratic, dar care nu este construit de popor și nu guverenează, nu exercită puterea statală, în interesul poporului, pentru popor. Dimpotrivă, el este un stat autocratic, dictatorial. Este un stat care s-a autoconstruit, un stat care s-a autocreat. Este un stat care s-a autoinvestit cu puterea statală.
Statul român postdecembrist este opera activiștilor și securiștilor partidului și statului comunist, care au creat Constituția din 1991, au infiltrat partidele politice postdecembriste, au devenit membrii parlamentelor și guvernelor postcomuniste, au conceput și aplicat “reforma”, au conceput și aplicat legile prin care capitalul românesc acumulat până în 1989 a trecut în proprietatea lor privată, prin care o bună parte a veniturilor cetățenilor create după 1989 au intrat tot în buzunarele lor, ale guvernenților, prin care națiunea română a fost adusă la starea de cea mai săracă și umilită națiune din Europa.
Clasa politică românească postdecembristă, constituită din foștii securiști și activiști comuniști s-a înregimentat în diverse partide, care, prin discursuri și lozinci acoperă întreg spectrul politic european, având, însă, toate, un scop comun: “reforma”, adică îmbogățirea lor, a guvernanților, prin însușirea avuției create de români înainte de 1989 și după.
Pentru a-și realiza obiectivul său fundamental – îmbogățirea – clasa politică românească postdecembristă și-a creat statul de care avea nevoie, stat care a aplicat aceeași politică, aceeași “reformă”, indiferent de coloratura politică a celor care au câștigat alegerile din 1990, 1992, 1996, 2000, 2004. Pentru a-și realiza scopul său fundamental – îmbogățirea guvernanților – statul român postdecembrist s-a autodotat cu puteri nelimitate, discreționare, dictatoriale.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a-și pune membrii săi deasupra legii, prin legiferarea imunității parlamentarilor hoți, excroci, corupți, șpăgari, țepari de bănci, de societăți de asigurări, de fonduri de investiții, ș.a.m.d.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a da legi prin care a expropriat cetățenii României de întregul capital acumulat de aceștia de-a lungul istoriei, capital care a fost trecut, mai întâi, în proprietatea statului, prin Legea nr. 15/1990, apoi, prin așa-zisa privatizare, în proprietatea privată a lor, a guvernanților și a clientelei lor politice și financiare.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a adopta legi, ordonanțe și hotărâri de guvern care au făcut posibilă îmbogățirea guvernanților, prin jefuirea cetățenilor de o mare parte a veniturilor acestora, prin inflație artificială, manipularea piețelor de capital (vezi FNI, SAFI), falimentarea băncilor și a întreprinderilor industriale, reducerea continuă a puterii de cumpărare a salariilor și pensiilor.
Constituția din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a tipări monedă, dar nici nu i-a interzis să tipărească monedă, astfel încât statul, prin Banca Națională a României, a tipărit și a aruncat pe piață atâția bani câți i-au trebuit pentru a genera o inflație galopantă, prin care salariile și prețul forței de muncă au fost aduse la unul din cele mai scăzute niveluri din lume, prin care întreprinderile românești au fost falimentate și decapitalizate, astel încât să poată fi “trecute”, cvasigratuit, în proprietatea privată a guvernanților.
Constituția din 1991 nu i-a acordat statului român puterea de a stabili nivelul dobânzilor la care banii tipăriți de stat au fost puși la dispoziția sistemului bancar, nici nu i-a interzis, nu i-a impus vreo restricție, sau vreo răspundere legată de nivelul acestor dobânzi, astfel încât statul, prin Banca Națională a României, a impus, cu de la sine putere, niveluri ale dobânzilor de peste 100% pe an, care au contribuit și ele la crearera inflației artificiale, principalul instrument utilizat pentru jefuirea capitalului național, pentru reducerea valorii forței de muncă și a capitalului național, pentru sărăcirea populației și îmbogățirea guvernanților.
Constituția din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze piața de capital, respectiv modul în care să fie efectuate oparațiunile de vânzare-cumpărare a titlurilor de valoare – acțiuni, obligațiuni, etc. Fără a avea această putere, statul a dat mai multe legi, ordonanțe și hotărâri de guvern pentru reglementarea pieței de capital, care au permis ca sume bănești uriașe ale cetățenilor să fie furate de excroci – SAFI, FNI – cu ajutorul instrumentelor acestei piețe, instrumente create de stat, prin lege, regulamente, instrucțiuni, etc.
Constituția din 1991 nu a acordat statului român puterea de a da legi prin care să reglementeze circulația banilor în economie, prin care să reglementeze activitatea băncilor, a sistemului bancar. Fără a avea această putere de la popor, statul român a adoptat mai multe legi, ordonanțe și hotărâri de guvern prin care a permis Băncii Naționale a României să falimenteze cea mai mare parte a băncilor cu capital de stat și privat românesc (BANCOREX, BANCA AGRICOLĂ, BANKOOP, B.I.R., etc) și aproape toate băncile populare înființate după 1989. Constituția din 1991 nu a acordat statului român puterea de a avea proprietate privată, nici pe aceea de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a interzis dreptul de a fi proprietar de capital. Nici nu i-a stabilit vreo răspundere pentru capitalul ajuns în proprietatea lui, a statului. El, statul român, se autoîmproprietărise în 1990, prin Legea 15/1990, cu întregul capital acumulat de cetățenii români până în 1989, încălcând prevederile Constituției în vigoare la acea dată. Neavând nici o răspundere constituțională pentru capitalul național pe care și l-a însușit abuziv, statul român postdecembrist a făcut ce a vrut din acest capital, fără să dea vreo socoteală poporului, de la care furase capitalul: l-a devalizat, l-a vândut, la prețuri de nimic, cu sumele încasate și-a plătit menținerea la putere, i-a mituit pe salariați să se lase expropriați și concediați.
Statul român postdecembrist s-a autodotat cu puterea de a pune pe grumazul cetățeanului român cele mai grele impozite și taxe de pe continent, deși el, cetățeanul român, tot datorită statului, are cele mai mici venituri.
Acest stat s-a autodotat cu puterea de a încălca, în mod sistematic, Constituția, propriile legi, ordonanțe și hotărâri de guvern, cu puterea de a încălca libertățile și drepturile cetățenilor, fără să răspundă, în nici un fel, fără să dea socoteală în fața cetățenilor pentru abuzurile sale. Este cunoscut modul fraudulos în care guvernanții României au obținut în octombrie, 2003, votarea Legii privind revizuirea Constituției. Adevăratul motiv al revizuirii Constituției nu l-a constituit, nicidecum, aderarea la Uniunea Europeană, ci jaful, adică scoaterea la mezat, la vânzare, a unor importante componente ale avuției naționale, care, conform Constituției din 1991, nu puteau fi înstrăinate. “Scăpaseră” bogățiile subsolului – aurul, uraniul, cărbunele, petrolul, gazele naturale, etc, ca și apele – delta, lacurile, râurile, apele minerale.
Conform Constituției din 1991, făceau obiectul exclusiv al proprietății public – adică nu puteau fi înstrăinate, vândute – “bogățiile de orice natură ale subsolului, căile de comunicații, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public”. Conform Constituției revizuite în 2003, fac obiectul proprietății publice “bogățiile de interes public (deci nu de orice natură) ale subsolului, spațiul aerian (nu și căile de comunicații), apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național (deci nu toate apele, ci numai cele de interes național)”.
Cina va stabili care bogății ale subsolului nu sunt de interes public și care ape nu sunt de interes național? Poporul? Nu. Statul. Cum? Prin legi adoptate de parlamentarii care au votat și legile privatizării, și legile care au falimentat băncile și fondurile de investiții, și legile care au condus la înjumătățirea salariilor și pensiilor.
Statul român postdecembrist a fost de la început și continuă să fie un stat autocratic, mafiot, care trebuie înlocuit cu opusul său, un stat democratic, un stat popular.
2.2. Un stat popular românesc, cu adevărat democratic.
Partidul Popular propune românilor crearea unui nou stat românesc, cu adevărat democratic, asemănător statelor europene avansate, un stat popular, care să fie creat de popor și să guverneze pentru popor. Statul popular românesc va fi un stat care se va baza pe clasa mijlocie și va sluji, în primul rând, interesele acestei clase.
Clasa mijlocie a societății românești va fi constituită din marea mjoritate a familiilor românești, care vor câștiga venituri atât din muncă, din salarii, cât și din profit, din capitaluri.
Construcția noului stat românesc, firesc, necesită elaborarea și adoptarea unei alte Constituții, o Constituție democratică. Noua Constituție va trebui să prevadă, pe de o parte, o clară și reală separație a puterilor în stat, iar pe de altă parte, un strict control reciproc al acestor puteri și, cel mai important, instituirea unui real control al cetățenilor asupra statului. întregul stat, cu toate componentele sale, trebuie să devină un stat responsabil, să dea socoteală în fața poporului, a cetățenilor, pentru modul în care își exercită puterea constituțională. Noua Constituție trebuie concepută astfel încât nici o componentă a statului să nu-și poată continua existența, să nu mai poată guverna, dacă a încălcat Constituția.
Șeful puterii executive, șeful guvernului, care trebuie să fie una și aceeași persoană cu șeful statului, adică Președintele Republicii, trebuie să fie ales direct de către popor și să răspundă direct în fața poporului pentru modul în care își exercită atribuțiile constituționale. Președintele României răspunde în fața poporului pentru aplicarea legii, pentru modul cum este respectată legea. El trebuie să răspundă, direct, pentru creșterea numărului și gravității infracțiunilor și contravențiilor.
Președintele României nu este ales ca să facă pe “mediatorul” și “criticul” diverselor organe de stat care nu-și fac datoria de a face să se respecte legea.
Președintele Republicii va avea puterea de a-și alege și numi membrii guvernului și va avea drept de veto asupra legilor propuse spre adoptare de către Parlament. Legea respinsă de Președinte, împreună cu observațiile acestuia, vor fi supuse atenției Curții Constituționale, care va aproba, fie textul propus de Parlament, fie cel propus de Președinte.
Pentru încălcarea prevederilor Constituției, pentru trădare, luare de mită, sau trafic de influență, Președintele va fi demis, prin referendum, ca urmare a hotărârii înaltei Curții de Casație și Justiție, la cererea a două treimi din numărul total al fiecăreia din cele două Camere ale Parlamentului, sau a Avocatului Poporului.
Puterea legislativă va fi compusă din Senat și Camera Reprezentanților.
Membrii Camerei Reprezentanților vor fi aleși prin vot popular, uninominal, în colegii electorale organizate în funcție de numărul cetățenilor cu drept de vot, și vor fi desemnați de partidele politice, sau vor candida ca independenți. Membrii Senatului vor fi aleși prin vot popular, uninominal, dar vor fi desemnați de către conducerile naționale ale organizațiilor sindicale, patronale, civice, profesionale, academice, confesionale, etc. Ei vor fi aleși de toți cetățenii cu drept de vot ai țării. Pentru funcția de senator, vor putea candida numai persoane care au depășit vârsta de 50 de ani, s-au remarcat, la nivel național, în viața profesională, sau publică, și nu au participat la guvernare. Pentru încălcarea prevederilor Constituției, pentru trădare, luare de mită, sau trafic de influență, membrii Senatului și ai Camerei Reprezentanților vor fi demiși prin hotărâre a înaltei Curți de Casație și Justiție, la cererea Președintelui, a Avocatului Poporului, sau a unui număr de 80.000, respectiv 35.000 de cetățeni cu drept de vot.
în toate instanțele judecătorești, cu excepția celor militare, verdictele vor fi date de jurii, ai căror membrii vor fi aleși prin vot popular.
Toți procurorii și judecătorii vor fi aleși prin vot popular, inclusiv membrii Curții Constituționale și cei ai înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru încălcarea prevederilor Constituției, pentru trădare, luare de mită, sau trafic de influență, ca și pentru mai mult de două decizii anulate de instanțe superioare, procurorii, judecătorii și membrii juriilor vor fi revocați din funcție, prin hotărârea înaltei Curți de Casație și Justiție, la cererea Președintelui Republicii, a Avocatului Poporului, sau a unui număr de 1.000 de cetățeni cu drept de vot.
Guvernul statului democratic, al statului popular, nu poate fi altceva decât putere executivă; el nu poate adopta legi, indiferent că ele se numesc ordonanțe simple, sau de urgență. El nu poate avea decât puterea de a elabora propuneri de legi, pe care să le supună adoptării Parlamentului, ca și puterea de a face să se respecte legea, adică de a-i aduce în fața instanțelor judecătorești pe cei care încalcă legea. Atât și nimic mai mult. Nici instrucțiuni, nici regulamente, nici sancțiuni, nici avize, nici licențe, nici aprobări, nici acorduri – toate surse de șpagă, mită, corupție.
Membrii Guvernului trebuie demiși nu numai atunci când ei încalcă legea, ci și atunci când procentul cetățenilor care încalcă legea devine îngrijorător pentru societate, procent care trebuie stabilit prin lege. Prin Constituția din 1991 a fost creată instituția Avocatului Poporului. Așa cum o indică și denumirea sa, cum de altfel prevede și Articolul 55 din Constituție, rostul și rolul acestei instituții constă în “apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor”. După 16 ani de existență, această instituție este complet necunoscută cetățenilor României. Ea nu și-a făcut simțită prezența în viața societății românești.
Instituția Avocatului Poporului, care ar trebui să apere pe toți cei 22 de milioane de cetățeni români de toate abuzurile și nedreptățile, cu care aceștia sunt confruntați, zi de zi, își desfășoară activitatea în câteva camere și are câțiva salariați. Aceasta, în condițiile în care celelalte componente ale statului – președinție, parlament, guvern, justiție – care au produs abuzurile și nedreptățile prin care cetățenii României au ajuns cei mai săraci și năpăstuiți cetățeni ai Europei, dispun de zeci și sute de palate, și publice, și private, și de sute de mii de slujbași care le execută ordinele și dispozițiile.
Modul în care instituția Avocatului Poporului a fost și este tratată în România reprezintă cea mai elocventă dovadă a totalei rupturi care există între statul român autocratic posdecembrist și poporul român, cetățenii țării.
Locul ocupat de instituția Avocatului Poporului în societatea românească trebuie schimbat radical. Avocatul Poporului trebuie investit, prin Constituție, cu puterea reală de a-i apăra pe cetățeni în fața abuzurilor și nedreptăților săvârșite de toate componentele statului – legislativă, executivă, judecătorească.
Lui trebuie să i se adreseze cetățenii atunci când sunt abuzați și nedreptățiți de către organele de stat. Nu Președintelui țării, care are alte atribuții. Președintele țării aplică legea, nu supraveghează modul în care este adoptată și aplicată legea.
Nu Senatul trebuie să-l aleagă pe Avocatul Poporului, pentru ca acesta să stea “cuminte” în timp ce membrii Senatului votează legi prin care îi sărăcesc pe cetățeni și-și măresc propriile salarii și averi.
Avocatul Poporului trebuie ales de popor. El trebuie să fie servitor al poporului, nu slugă a puterii statale.
Avocatul Poporului trebuie ales pe 5 ani. El nu va putea fi demis decât de cel care l-a ales, adică de poporul român, prin referendum, la cererea unui număr de 500.000 de cetățeni cu drept de vot. El va putea să-și exercite puterea și obligațiile conferite prin Constituție fără teama că va fi înlocuit de Președinte, Parlament, sau înalta Curte de Casație și Justiție.
Demiterea lui va fi supusă referendumului popular, după ce cererea pentru demiterea sa va fi judecată de către înalta Curte de Casație și Justiție, în prezența întregului popor, adică la postul național de televiziune.
Nimeni și nimic nu-l va putea corupe pe Avocatul Poporului, nu-l va putea influența în îndeplinirea atribuțiilor sale constituționale. El va avea același salariu și același buget ca și Președintele României. Pentru funcția de Avocat al Poporului vor putea candida numai persoane care au depășit vârsta de 50 de ani, s-au remarcat la nivel național, în viața profesională, sau publică, și nu au participat la guvernare.
Avocatul Poporului va fi investit cu puterea de a cere demiterea Președintelui, a membrilor Parlamentului, a membrilor Guvernului și a tuturor acelor care ocupă o funcție publică, pentru orice încălcare a Constituției și a legilor țării.
Instituția Avocatului Poporului trebuie să dispună de toate resursele materiale și financiare de care are nevoie pentru a-și îndeplini atribuțiile constituționale, inclusiv de agenții în toate județele țării și de reprezentanți remunerați în toate localitățile.
Avocatul Poporului va avea în subordinea sa serviciile publice de presă, radio și televiziune. El va numi consiliile de administrație ale acestor servicii publice și va fi ordonator de credite pentru resursele financiare puse la dispoziția acestor servicii prin bugetul de stat.
Constituția adoptată în 1991, revizuită în 2003, prevede, pe hârtie, că cetățenii români se pot asocia liber și au acces liber la activitatea economică. Sunt vorbe goale. în realitate, pentru români, este un adevărat calvar să înființeze și să mențină în funcțiune o persoană juridică în România, fie ea de natură economică, patrimonială, sau socială, civică – asociație, fundație. Prin numeroase legi, ordonanțe și hotărâri de guvern, care încalcă, în mod grosolan, prevederile Constituției, au fost instituite zeci și sute de “avize”, “aprobări”  și “acorduri”, pe care cetățeanul, pentru a înființa o persoană juridică, trebuie să le obțină de la zeci și sute de agenții și alte componente ale caracatiței statale, la fiecare trebuind să plătească și o taxă și o șpagă. Este o sufocantă sursă de abuzuri și de corupție, care trebuie extirpată fără cruțare, dacă dorim să plasăm societatea românească pe drumul bunăstării și civilizației. Noua Constituție va stipula clar că, nici un organ de stat, cu excepția instanțelor judecătorești, nu poate fi abilitat, prin lege, sau alt fel, să aprobe, să avizeze, să-și dea acordul, indiferent în ce formă, pentru înființarea unei persoane juridice cu caracter privat, de orice fel.
Legea va stabili condițiile constituționale pe care trebuie să le îndeplinească o persoană juridică pentru a primi autorizația de înființare și funcționare. Numai instanța judecătorească va putea hotărî dacă aceste condiții cerute de lege sunt îndeplinite, sau nu, și numai ea, instanța judecătorească, va putea autoriza înființarea și funcționarea unei persoane juridice, fără nici un aviz, acord, sau aprobare, din partea altcuiva.
Organele statului pot fi abilitate, prin lege, să controleze dacă, după înființare, persoanele juridice respectă condițiile legale de funcționare și, în cazul în care observă încălcarea acestora, să ceară instanței judecătorești constatarea încălcării legii și aplicarea sancțiunii prevăzută de lege.
Nici un organ al puterii executive, sau legislative, nu va avea puterea de a constata încălcarea legii și de a aplica sancțiunea prevăzută de lege. El va fi abilitat numai să controleze, să verifice și să solicite instanțelor judecătorești constatarea încălcării legii și aplicarea sancțiunii prevăzută de lege.
Nici un organ al statului nu poate fi abilitat, prin lege, sau altă decizie luată de un organ de stat, să aprobe, sau să avizeze numirea unei persoane într-o funcție în cadrul persoanelor juridice cu caracter privat. Nici un organ al statului nu poate revoca o astfel de persoană. O persoană poate primi interdicția de a ocupa anumite funcții publice sau private numai printr-o hotărâre judecătorească.
O persoană poate fi revocată din funcție numai de entitatea care a ales-o sau a numit-o în acea funcție.
în cadrul persoanelor juridice cu caracter privat, angajarea și încadrarea pe funcție a persoanelor fizice se face de organele abilitate prin statutele persoanelor juridice respective, fără nici un aviz sau acord din partea vreunui organ de stat.
Statul trebuie să renunțe la orice fel de drepturi și atribuții a căror exercitare împiedică, sau limitează, drepturile și libertățile cetățeanului, care-l fac dependent pe cetățean de organele de stat.
Statul trebuie să renunțe la puterea de care nu are nevoie și să-și însușească, în schimb, mai multă autoritate, mai mult respect din partea cetățenilor, pentru sprijinul pe care el, statul, îl acordă cetățenilor.
Autoritatea statului democratic nu sporește prin prezența polițiștilor, controlorilor și inspectorilor de stat pe străzi, în casele cetățenilor și la sediile agenților economici ci, invers, prin reducerea prezenței acestora.
Autoritatea statului democratic nu sporește prin lungimea cozilor la ghișeele instituțiilor de stat, nici prin sporirea timpului petrecut de cetățeni în fața acestor ghișee, nici prin mărirea șpăgii  plătite de cetățeni la aceste ghișee. Dimpotrivă, autoritatea statului va crește direct proporțional cu reducerea numărului de ghișee cu care trebuie să intre în contact cetățenii, cu reducerea timpului cheltuit de cetățeni în fața acestor ghișee și cu eliminarea oricărei forme de șpagă pe care cetățenii trebuie să o plătească la aceste ghișee.
2.3. Statul furnizor de servicii publice.
Statul democratic este nu numai furnizor de libertate, adică apărător al drepturilor și libertăților cetățenilor, dar și furnizor de servicii publice – servicii pe care cetățenii nu și le pot asigura singuri, sau pe care nu le pot asigura agenții economici: politica externă, respectiv, relațiile cetățenilor cu cei ai altor state; apărarea națională, adică protecția propriilor cetățeni în fața eventualelor agresiuni din partea altor state; protecția cetățenilor împotriva calamităților de orice fel; protecția limbii și a culturii naționale; educația tinerei generații; îngrijirea sănătății cetățenilor (sistemul public al asigurărilor de sănătate); protecția vârstnicilor (sistemul public de pensii); protecția tineretului (alocații pentru copii, burse pentru elevi și studenți); protecția persoanelor cu handicap; protecția șomerilor; protecția familiilor dezavantajate, cu venituri insuficiente pentru susținerea unui trai decent, protecția mediului înconjurător; cercetarea fundamentală; utilități publice – drumuri, șosele, străzi, iluminat, termoficări, canalizări, etc.
Constituția trebuie să prevadă, în mod expres, obligația statului democratic de a furniza cetățenilor aceste servicii publice de interes național, ca și obligația unităților administrativ-teritoriale (componente ale statului democratic) de a furniza cetățenilor serviciile publice de interes local: construcția și întreținerea căilor de comunicații de interes local – străzi, drumuri, linii de metrou, tramvaie, etc; administrarea parcurilor și grădinilor publice; construcția și întreținerea serviciilor publice de alimentare cu apă, cu energie electrică, canalizare, termoficare, etc.
Nu parlamentele, sau guvernele, trecătoare, stabilesc, prin lege, dacă statul furnizează sau nu furnizează aceste servicii publice, ci chiar cetățenii, prin Constituție.
Capacitatea statului de a furniza serviciile publice de care cetățenii au nevoie nu este dată de bunăvoința guvernanților, ci de veniturile de care dispune statul și pe care le poate folosi pentru a furniza aceste servicii. Statul va avea venituri suficiente pentru a asigura servicii publice de calitate numai și numai dacă economia națională va fi una performantă, productivă, eficientă.
Economia “implementată” în România după 1989 nu a fost una producătoare de venituri, pentru cetățeni și pentru stat, ci a fost o economie de pradă, o economie pusă în slujba îmbogățirii guvernanților, prin însușirea atât a capitalului național acumulat până în 1989, dar și a unei mari părți a veniturilor produse de cetățeni după 1989.
Guvernanții postdecembriști au furat nu numai băncile, uzinele și fabricile construite înainte de 1989, nu numai fondul de pensii acumulat până în 1989, dar au furat și din veniturile produse de cetățeni după 1989 – bani depuși la bănci și la fonduri de investiții, la casele de asigurări de sănătate, ș.a.m.d.
Numai o economie democratică, în care capitalul național se va afla în proprietatea clasei mijlocii, formată din marea majoritate a cetățenilor, va fi capabilă să asigure bugetului de stat și bugetelor locale veniturile necesare pentru furnizarea de servicii publice de calitate.
2.3.1. Politica externă.
Cetățenii au nevoie de protecția statului lor atunci când intră în relații cu alte state, sau cu cetățenii altor state.
Statul democratic românesc trebuie să fie investit cu puterea și obligația de a colabora cu celelalte state ale lumii, astfel încât toți cetățenii români să trăiască în pace, fără războaie, să fie în deplină siguranță oriunde s-ar afla, să poată circula în deplină liberate, să facă schimb de mărfuri și de activități și să intre în orice fel de relații cu toți cetățenii lumii, cu singura condiție a respectării legilor statelor cu ai căror cetățeni intră în contact.
Scopul politicii externe a statului democratic românesc este protecția cetățeanului român în relația lui cu cetățenii celorlalte state.
Constituția trebuie să interzică statului democratic puterea de a intreprinde orice fel de acțiune care să aibă ca scop să impună altor popoare un regim politic sau altul.
Constituția trebuie să interzică statului democratic puterea de a interveni în vreun fel sau altul în treburile interne ale altui stat, oricare ar fi acesta.
Noi considerăm că fiecare popor, fiecare națiune, are dreptul inviolabil de a-și construi propriul stat democratic, capabil să asigure cetățenilor săi libertățile și serviciile publice la care aceștia sunt îndreptățiți.
Națiunea română este o națiune europeană. Civilizația românească este o civilizație creștină, este o componentă a civilizației creștine europene.
Națiunea română și-a adus din plin contribuția la construcția și la apărarea civilizației europene.
Națiunea română nu a intrat în Europa la 1 ianuarie 2007. Națiunea română este în Europa de la începuturile sale.
Statul român postdecembrist este cel care nu a corespuns și nu corespunde nici acum standardelor Europei. Națiunea română a fost pregătită, încă de la nașterea sa, și este pregătită, și astăzi, să trăiască în comunitate cu celelalte națiuni europene.
Statul român n-a fost și nu este pregătit să se integreze în structura statelor europene.
Și economia românească este una europeană. Bunurile și serviciile realizate de economia românească corespund standardelor europene. Dovada o constituie faptul că aceste bunuri și servicii sunt cumpărate de cetățenii liberi ai țărilor vest-europene. Dovada o constituie volumul și ponderea schimburilor comerciale deținute de țările europene în ansamblul schimburilor comerciale ale României.
Legile, regulile și normele pe baza cărora funcționează economia românească sunt cele care nu corespund celor europene. Dar, legi, reguli și norme înseamnă stat. Modul în care statul român postdecembrist și-a îndeplinit rolul și funcțiile, inclusiv cele referitoare la activitatea economică, este cel care n-a corespuns și nu corespunde standardelor europene. Statul român posdecembist este singurul vinovat pentru că națiunea română nu-și are, încă, statutul pe care-l merită în rândul națiunilor europene.
Tot statul român este principalul vinovat pentru faptul că națiunea română este singura națiune din Europa care nu trăiește, încă, într-un singur stat.
Dacă, după 1989, în România ar fi fost instaurat un stat democratic, care să fi construit o economie democratică și performantă, românii din partea stângă a Prutului ar fi luptat și ar fi reușit, de mult, să impună unirea lor cu țara, iar România reunificată, dispunând de o economie performantă, nu ar fi fost “ruda săracă“ a Europei ci, dimpotrivă, ar fi fost unul din stâlpii de bază ai construcției europene.
2.3.2. Apărarea țării.
Nici România, nici Europa, nici omenirea, în ansamblul ei, nu au scăpat, încă, de pericolul reprezentat de agresiunile externe. Există, încă, state la conducerea cărora acced grupuri de oameni care doresc să-și asigure bunăstarea prin jefuirea altor națiuni, vor să se îmbogățească însușindu-și avuția și veniturile create de alții. în realizarea scopurilor lor de dominație și de jaf, agresorii internaționali moderni folosesc mijloace și instrumente deosebit de complexe și diversificate: este folostă informația pentru inducerea în eroare și manipularea conștiinței și voinței popoarelor; este folosit banul pentru mituirea grupurilor trădătoare autohtone, care se pun în serviciul ocupantului, trădându-și țara; în ultimă instanță, este folosită forța brutală a armelor, războiul de cucerire, justificat în fel și chip.
Statul democratic românesc trebuie să aibă puterea și obligația de a-și apăra cetățenii de orice fel de agresiune externă, din partea oricui ar veni aceasta.
Pentru a-și exercita această putere și obligație, statul român are nevoie de o armată puternică, pe care nu o va avea atâta timp cât națiunea română nu va dispune de o economie performantă, adică o economie democratică, bazată pe muncă, inovație și economisire, nu o economie de pradă, de jaf.
Partidul Poporului se pronunță pentru accelerarea integrării armatei române în structurile europene de apărare colectivă. Această integrare trebuie să aibă ca scop și ca rezultat exclusiv sporirea capacității de apărare a cetățenilor Europei în fața agresiunilor venite din afara Uniunii Europene.
2.3.3. Limba și cultura națională.
Limba națională este bunul cel mai de preț al poporului român. Este și cea mai valoroasă creație a poporului, dar și cel mai important element structural al națiunii.
în ciuda faptului că, pentru lungi perioade de timp, națiunea română s-a aflat sub ocupații străine, iar limba română a fost supusă agresiunilor limbilor vorbite de ocupanți, procesul de formare a limbii naționale a continuat ireversibil și inexorabil.
Agresorii, cu limbile lor cu tot, au venit și au plecat. Poporul român a rămas, cu limba lui cu tot, pe care și-a șlefuit-o, încontinuu, făcând-o capabilă să fie principalul instrument al zidirii culturii și civilizației românești. Cu limba română au fost șlefuite nestematele folclorului românesc, cu ea au fost construite poezia și literatura română, cu ajutorul ei s-au educat, format și împlinit geniile românești creatoare de pictură, sculptură, arhitectură, etc, de cultură și civilizație.
Limba română, cultura și civilizația românească s-au format, natural, prin schimb de valori cu alte limbi, culturi și civilizații, cu care istoria ne-a pus în contact. Am luat de la alții ceea ce nu aveam dar ne era de folos, am dat altora ceea ce aveam noi și nu aveau ei, valori de care ei a avut folos și nevoie.
Statul român postdecembrist, instaurat și menținut la putere prin minciună și hoție, a atentat și atentează nu numai la integritatea capitalului național, a avuției productive acumulată de națiune, dar și la limba, cultura și civilizația românească, care sunt supuse unui proces puternic de degradare.
Statul democratic românesc trebuie să stopeze, imediat, această agresiune atotcuprinzătoare îndreptată împotriva națiunii române. Așa cum s-a întâmplat încontinuu de-a lungul istoriei, limba română are nevoie și astăzi și va avea nevoie și mâine de neologisme, de cuvinte noi, pe care și le însușește din alte limbi, prin adoptare normală, firească.
în dezvoltarea ei naturală, limba română se îmbogățește, prin însușirea de neologisme, prin adăugarea de cuvinte noi, la cuvintele existente, a unor cuvinte noi care exprimă realități noi; ea nu se autodistruge, nu se sărăcește, nu se secătuiește, prin înlocuirea cuvintelor existente cu cuvinte străine.
Toate statele europene își protejează limba națională, cultura și civilizația popoarelor lor. Nu și statul român posdecembrist. în toate statele europene, filmele străine sunt “vorbite” în limba națională. în România, nu. în toate statele europene, timpii rezervați limbilor stăine în emisiunile de radio și televiziune sunt limitați, ei fiind cu mult sub nivelul celor oferiți limbii naționale. în România, nu. Statul democratic românesc trebuie să pună capăt acestei stări de lucruri, el trebuie să ia măsuri hotărâte pentru protejarea limbii și culturii naționale, a civilizației românești.
România nu oferă Europei numai 22 de milioane de consumatori și producători de bunuri și sevicii. România oferă Europei o civilizație. O civilizație care nu trebuie lăsată pe mâna unor guvernanți iresponsabili, gata să vândă orice pentru propria lor îmbogățire.



Urmează partea a II-a
Educația și școala



Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=977