Valerian Stan Procesul Goma: deruta magistratilor? (I)
Data: Saturday, August 21 @ 18:06:22 CEST
Topic: Distribuitor de afise



Se împlinesc astăzi (...) patru ani de când Paul Goma
s-a adresat justiției cerînd să se pună capăt campaniei de denigrare și discreditare împotriva sa. Cum se știe, de-a lungul a mai multor ani, mai mulți „critici” ai săi l-au acuzat în repetate rânduri de antisemintism și negaționism. în cererea de chemare în judecată, împreună cu istoricul Mircea Stănescu și avocata Eugenia Crângariu, am arătat în detaliu de ce acuzațiile aduse scriitorului în exil erau neîntemeiate și injuste. Prin aceeași cerere dar și prin depozițiile în fața instanței am mai arătat și în ce au constat prejudiciile aduse prestigiului, onoarei și dreptului la propria imagine ale reclamantului. La instanța de fond, Judecătoria Sectorului 1 din București, procesul a durat mai bine de doi ani și jumătate, până în decembrie 2008. Numărul mare al pârâților, ca și faptul că unii aveau domiciliul în străinătate, a făcut ca procedural judecata să fie destul de complicată. Dar chiar și așa, doi ani și jumătate pentru judecarea „pe fond” a dosarului au fost prea mulți, și prea departe de cerința judecării cauzelor „într-un termen rezonabil”.

Ce a urmat a fost însă și mai și. Mai întâi că decizia instanței și motivarea ei, la care am să mă refer imediat pe larg, au fost sub orice așteptări. Nu în sensul că Paul Goma, atunci când a hotărât să se adreseze justiției, și noi, cei care i-am fost alături apoi, ne-am fi așteptat prea încrezători la ceea ce într-o țară cât de cât normală am fi avut tot dreptul să ne așteptăm. Ci în sensul că  pronunțînd o sentință vădit nedreaptă, judecătoarea – Ioana Anton, pre numele ei – nu a făcut nici cel mai mic efort ca să salveze măcar aparențele.



Se împlinesc astăzi (...) patru ani de când Paul Goma s-a adresat justiției cerînd să se pună capăt campaniei de denigrare și discreditare împotriva sa. Cum se știe, de-a lungul a mai multor ani, mai mulți „critici” ai săi l-au acuzat în repetate rânduri de antisemintism și negaționism. în cererea de chemare în judecată, împreună cu istoricul Mircea Stănescu și avocata Eugenia Crângariu, am arătat în detaliu de ce acuzațiile aduse scriitorului în exil erau neîntemeiate și injuste. Prin aceeași cerere dar și prin depozițiile în fața instanței am mai arătat și în ce au constat prejudiciile aduse prestigiului, onoarei și dreptului la propria imagine ale reclamantului. La instanța de fond, Judecătoria Sectorului 1 din București, procesul a durat mai bine de doi ani și jumătate, până în decembrie 2008. Numărul mare al pârâților, ca și faptul că unii aveau domiciliul în străinătate, a făcut ca procedural judecata să fie destul de complicată. Dar chiar și așa, doi ani și jumătate pentru judecarea „pe fond” a dosarului au fost prea mulți, și prea departe de cerința judecării cauzelor „într-un termen rezonabil”.   Ce a urmat a fost însă și mai și. Mai întâi că decizia instanței și motivarea ei, la care am să mă refer imediat pe larg, au fost sub orice așteptări. Nu în sensul că Paul Goma, atunci când a hotărât să se adreseze justiției, și noi, cei care i-am fost alături apoi, ne-am fi așteptat prea încrezători la ceea ce într-o țară cât de cât normală am fi avut tot dreptul să ne așteptăm. Ci în sensul că  pronunțînd o sentință vădit nedreaptă, judecătoarea – Ioana Anton, pre numele ei – nu a făcut nici cel mai mic efort ca să salveze măcar aparențele. Apoi că a trebuit să treacă nu mai puțin de un an și patru luni ca să fie acceptat apelul la hotărârea instanței de fond. îndeplinirea procedurilor presupunea și în această fază un număr de cheltuieli, mai ales cu traducerea hotărârii judecătorești și cu citarea pârâților din străinătate, pe care Paul Goma și susținătorii nu le mai puteau acoperi. Iar lucrul acesta a făcut ca de la înregistrarea cererii de chemare în judecată și până la primul termen al primei căi de atat (3 mai 2010) să treacă mai bine de patru ani. Ceea ce ne spune că până la finalul procesului, deci până când se vor judeca apelul și recursul, ideea de „termen rezonabil” va fi devenit ceva de-a dreptul contrar ei.   Revenind la hotărârea Judecătoriei Sectorului 1, așa cum am arătat deja pe larg în motivarea apelului trimis Tribunalului București, soluția a fost una profund netemeinică și nelegală, cu deosebire în raport cu principala concluzie a instanței, aceea că, prin articolele și celelalte materiale ale lor, prin care l-au acuzat în mod repetat de antisemitism și negaționism, pârâții s-ar fi situat în limitele libertății de exprimare iar reputației scriitorului calomniat nu i-ar fi fost adusă nicio atingere.
  Citești și pur și simplu nu ai cum să înțelegi că un judecător a putut să scrie așa ceva. în cererea de chemare în judecată, a fost arătat cum nu se putea mai explicit că, prin ceea ce au făcut de-a lungul a mai multor ani, cei chemați în judecată au adus atingeri grave și ilegitime reputației și onoarei scriitorului calomniat, dreptului său la propria imagine – prin încălcarea îndatoririlor și responsabilităților care le reveneau în exercitarea libertății de exprimare, astfel cum aceste îndatoriri și responsabilități erau și sunt stabilite prin art 30 alin (6) din Constituția României, respectiv prin art 10 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Potrivit textului precizat al Convenției europene, exercitarea libertății de exprimare poate fi supusă prin lege unor restrângeri „pentru protecția (...) reputației sau a drepturilor altora”. Ce a răspuns la toate acestea judecătoarea Anton? Nici mai mult nici mai puțin că dacă instanța ar fi dat curs principalei solicitări pe care Paul Goma i-a adresat-o, aceea ca denigratorii săi să înceteze acțiunile lor calomniatoare, ar fi însemnat să dispună o restrângere a libertății de exprimare a împricinaților care, atenție, nu ar avea ca bază legală un „text de lege intern”. Ceea ce e perfect fals, iar lucrul ăsta îl știe până și un student – mai sârguincios, e adevărat – din anul întâi de la drept. Pe de o parte pentru că în dreptul intern această restrângere este statuată demult și bine prin chiar textul legii fundamentale, Constituția României, care, la art 30 („Libertatea de exprimare”) stabilește neechivoc, într-o formulare foarte clară pentru oricine și în deplină conformitate cu prevederile Convenției europene, că „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine”. Pe de altă parte, Convenția europeană (tratat internațional ratificat de România) face ea însăși  parte din dreptul intern, potrivit art 11 alin 2 din aceeași Constituție a României: „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
  Pe timpul judecării procesului la instanța de fond, celebra Casă de avocați Mușat & Asociații, care îi apăra pe nu mai puțin celebrii pârâți Nicolae Manolescu, Andrei Oișteanu, Ion Vianu și Carmen Mușat (consoarta celebrului maestru omonim), prin întâmpinarea depusă la cererea de chemare în judecată, a insistat că în speță ar fi incidente principiile statuate de Curtea europeană a drepturilor omului în motivarea mai multor cauze (menționate ca atare de domnii avocați), principii potrivit cu care în cazul „persoanelor publice” limitele criticii acceptabile sunt mai largi decât pentru persoanele obișnuite. Mușat și asociații săi au invocat trei cauze: „Lingens” și „Dichand și alții” contra Austriei, respectiv „Marc Thoma” contra Luxemburgului. Cum au făcut-o? Denaturat și falsificator. S-au pretat la așa ceva niște avocați atât de celebri și clienții lor încă și mai celebri? 
Bineînțeles că s-au pretat! Pentru că am mai scris despre asta („Procesul Goma: deruta pârâților”, în august 2007), aici voi fi cât se poate mai scurt. în toate cele trei cauze limitele libertății de exprimare fuseseră analizate exclusiv în legătură cu activitatea și comportamentul unor politicieni și demnitari publici. Iar CEDO a stabilit de fiecare dată, deplin justificat, că în cazul politicienilor și al persoanelor care ocupă funcții publice sau de demnitate publică limitele libertății de exprimare sunt mai largi decât în cazul celorlalte persoane. „Spre deosebire de indivizii obișnuiți”, a arătat constant Curtea, „politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărui cuvânt și faptă, atât din partea jurnaliștilor cât și a marelui public și, în consecință, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranță". Denaturarea și falsificarea la care a recurs Mușat & Co a constat în aceea că, pe de o parte, au fost trecute sub totală tăcere „circumstanțele” respectivelor cauze (din care s-ar fi putut afla că în fiecare dintre ele fusese vorba despre critici aduse exclusiv unor „politicieni și funcționari publici”) iar pe de altă că s-a extrapolat la Paul Goma, samavolnic și dolosiv, calitatea pe care Curtea a avut-o în mod precis determinat în vedere atunci când a statuat cum a statuat. Deci, acolo unde motivarea Curții vorbea exclusiv de „politicieni și funcționari publici”, Mușat și ai săi au scris, fraudulos și cu de la ei putere, „persoane publice”. Iar asta pentru ca, așa cum odinioară procedaseră și generalul Pleșiță și camarazii săi torționari, lui Paul Goma să i se închidă gura și să fie încadrat acolo unde l-ar fi vrut dintotdeauna și pentru totdeauna încadrat cei pe care el nu i-a iertat niciodată cu judecata sa dreaptă și cu cuvântul său tăios.
  Ce a făcut, față cu toate acestea, doamna judecătoare Anton? Un bob zăbavă și vă voi povesti săptămâna care vine
. (New York Magazin, 30 aprilie 2010)
Procesul Goma: deruta magistraților? (I), articol publicat in anul 2010






Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=982