Ioan Rosca. Scrisoare deschisa catre Ana Blandiana
Data: Friday, September 10 @ 09:11:31 CEST
Topic: Historia oculta


«După 20 de ani dedicați unei cauze, a venit momentul să facem un bilanț și o analiză critică a activității noastre. Să ne spunem public punctul de vedere, pînă la capăt, renunțînd la orice discreție, la menajamente. Nu se mai pune problema să apărăm "unitatea frontului anticomunist", care a pierdut războiul (sau mai degrabă l-a ratat, evitîndu-l).»
Ioan Roșca



Scrisoare deschisă către Ana Blandiana


Doamnă Blandiana,

Am amînat această scrisoare cît am putut, pentru a nu vă perurba activitatea în cadrul Memorialului Sighet. Si muzeul, și școala de vară, și conferința anuală, sînt realizări meritorii, acțiuni importante întru apărarea memoriei față de crimele regimului comunist. Pe care le apreciez cum se cuvine, ca unul care se străduie în același sens.

Dar, după 20 de ani dedicați unei cauze, a venit momentul să facem un bilanț și o analiză critică a activității noastre. Să ne spunem public punctul de vedere, pînă la capăt, renunțînd la orice discreție, la menajamente. Nu se mai pune problema să apărăm "unitatea frontului anticomunist", care a pierdut războiul (sau mai degrabă l-a ratat, evitîndu-l). Trebuie să înțelegem de ce și cum s-a produs dezertarea. Nu numai denunțînd, încă o dată, loviturile dușmanului (securiștii, nomenclatura, Iliescu, Roman, etc.). Ci recunoscînd și responsabilitățile liderilor taberei noastre.
Pe 16 decembrie 2007, am invitat la o conferință comemorativă pe foștii membri ai organizațiilor pe care le-am fondat și condus între 1990 și 1992: Asociația "Dialog Piatra Neamț", Alianța Civică Neamț și Alianța Opoziției Neamț (devenită Forumul Democratic Antitotalitar, devenit apoi CDR). După o trecere în revistă a evoluției României, am analizat modul găunos și ineficace în care am condus eu atunci opoziția nemțeană, asumîndu-mi răspunderea unei părți din eșec. Inclusiv pentru că nu am combătut cum trebuia impostorii care au preluat cîrma rezistenței naționale. Mi-am cerut scuze celor pe care i-am implicat în acțiuni sterile, făcîndu-i să-și neglijeze interesele personale, în timp ce restul românilor se repeziseră să înșface tot ce se putea apuca. Pierzînd trenul "privatizărilor" și "ingineriilor", așteptînd dreptatea plini de "speranță", civicii cinstiți din Piatra Neamț au ajuns la cheremul îmbogățiților Tranziției, le fac azi curat prin vile... pînă crapă, fără bani de medicamente. Antiselecția s-a produs deci și cu contribuția mea... Trebuia să-mi exprim părerea de rău și să-mi asum partea de vină.
Vă invit la un gest similar, considerînd că aveți motive mult mai mari ca mine să vă cereți scuze celor pe care i-ați condus/reprezentat defectuos.

Cine sînt eu, ca să vă cer așa ceva? Cred că știti bine, deși vă faceți de atîția ani aproape că nu mă mai cunoașteti. Dar alții nu știu. De aceea, sînt obligat să-mi explic demersul, justific părerea și dovedesc legitimitatea, povestind cum a decurs relația dintre noi.
Ne-am cunoscut în ședințele GDS peste care am pătruns intempestiv și insistent în 1990, încercînd să determin intrarea "grupului" (creditat de toată lumea ca un centru al civismului anticomunist) în bătalia care se ducea între revoluție și contrarevoluție. Nu mai știu la care dintre intervențiile mele ați fost de față, dar în general ați reacționat cu simpatie, susținîndu-mă. Nu am avut împotrivirea dvs. pe 26 ianuarie 1990 (cînd am făcut apel ca membrii GDS să nu mai legitimeze FSN-ul, așa cum o făceați și dvs. de pe 27 decembrie), sau la sfîrșitul lui ianuarie (cînd am încercat să determin membrii GDS să sprijine contestarea lui Iliescu, prin intrarea în CPUN a "Alternativei 90"), sau pe 15 februarie (cînd am cerut membrilor GDS să ia poziție față de cererile CADA și să susțină dezvoltarea unei structuri de rezistență civică în toată țara), sau pe 26 aprilie (cînd am militat pentru alăturarea la Piața Universității, obținînd doar oferta de intermediere a unui dialog), sau între 1 și 19 mai (cînd am făcut numeroase demersuri pentru a determina sprijinirea mitingului contestatar), sau la începutul lui august (cînd s-a abordat problema unirii opoziției), etc. M-ați încurajat atunci să persist în a provoca implicarea intelectualilor, făcîndu-mă să cred că apariția atît de întîrziată a Alianței Civice răspunde și insistențelor mele.
Eram revoltat de maniera în care intelectualii strînși pe la GDS au combinat simularea activismului declamator (soldată cu interviuri, posturi, burse, călătorii, etc.) cu evitarea implicării reale și cu propaganda pentru cultură și "pacifism", într-o perioadă în care contestația a fost făcută să depindă acut de atitudinea foștilor "dizidenți". Mi-am zis că e mai bine mai tîrziu decît niciodată. Dar modul în care au evoluat lucrurile, mă determină să regret că nu am combătut frontal atunci pseudo-opoziția civică.

A urmat lansarea Alianței Civice, operată la concurență cu alcătuirea FDAR ( unificare si radicalizare a opoziției, pentru care mă străduisem, alături de Doina Cornea). Știu că dumneaei v-a invitat pe fiecare, personal, la primul congres FDAR - dar "personalitățile" nu au venit, pentru că discutau doct despre democrație la Timișoara și clădeau viitorul AC. Cînd am văzut "orientarea" capitulardă imprimată uriașului miting din 15 noiembrie 1990, faptul că cereți insistent oamenilor să nu recurgă "la ultima soluție", m-am decis să împiedic trădarea revoluției de către "opozanții de catifea" care "nu voiau să facă politică"... în timp ce FSN făcea Contrarevoluție.
Am fondat atunci AC - Neamț, unificîndu-i practic activitățile cu FDAR Neamț, tocmai pentru a nu crea sciziunea profesată la București, între "contestația civică" și "opoziția politică", într-un moment crucial, în care radicalizarea din FDAR determinase apariția CDR și o parte dintre susținătorii FSN, trezindu-se păcăliți și sărăciți, doreau răsturnarea puterii. Delegații pe care i-am trimis pentru informare la centrul AC din București, la începutul lunii decembrie, s-au întors însă șocați. Domnii cărora le ceruseră formulare și detalii (Corlăteanu, etc.) i-au prevenit că... Ioan Roșca este un provocator securist, de care AC Neamț ar trebui să se debarasese. Așa ceva nu putea funcționa, într-un oraș în care eu mențineam flacăra rezistenței. Era însă extrem de suspect că mă prezintă astfel, tocmai cei pe care-i rugasem să facă o structură de reacție civică, încă din ianuarie 1990.
Mi-am luat măsuri ca să nu poată fi contestată legitimitatea platformei propusă de AC Neamț pentru congresul național de constituire, din 13-15 decembrie, convocînd adunări în care toți membrii înscriși au dezbătut-o minuțios, punct cu punct, aprobînd fără rezerve propunerile: 1. Denunțarea Contrarevoluției, legitimată prin "alegeri" inacceptabile (nerespectarea punctului 8, terorizarea opoziției, manipularea alegătorilor) 2. Retragerea din parlament a opoziției (așa cum se ceruse în comunicatul FDAR din 9 decembrie), pentru a nu mai fi legitimată restaurația comunistă 3. Demisia uzurpatorilor FSN; guvern interimar care să organizeze alegeri corecte, sub egida voluntară a Alianței Civice.
Imediat ce am citit acest program propus de AC Neamț în Congresul AC, domnul Paler a deplorat că au pătruns provocatori în sală... Nu ați reacționat, deși știați foarte bine că sînt acela care de la începutul lui 1990 vă roagă pe toți (inclusiv pe domnul Paler) să vă faceți datoria civică. Nu ați intervenit nici atunci cînd mi s-a respins propunerea ca alegerea conducerii AC să fie precedată de prezentarea candidaților mai puțin promovați mediatic. Nici la ultima mea intervenție, în favoarea organizarii unor mitinguri de comemorare, pe 16 decembrie 1990 - obligație de care AC s-a derobat "ca sa evite provocarile". Si nici la apariția articolelor din România Liberă, în care AC se delimita de intervențiile în congres a unora ca mine, care instigau la răsturnarea puterii. Nici despre modul incredibil în care a decurs întîlnirea delegației AC cu Ion Iliescu nu ați spus nimic public. în acele zile, Timișoara se ridicase din nou și cerea solidaritate în apărarea revoluției... Care nu a venit, în primul rînd din cauza dezertării recomandate de liderii de la București a opoziției politice și civile.
în schimb, m-ați mustrat, pe 21 decembrie 1990, cînd, aflat în a doua grevă a foamei, (pe care o declarasem în urma evenimentelor din Piatra Neamț de la 16 decembrie 1990 - represiune declanșată de încercarea de a comemora victimele comunismului, din 1944 pînă în 1989, în urma cercetărilor de la Dealul Mărului), am declarat, în cadrul mitingului organizat (atit de tardiv și pasiv) în Piața Universității, că, nerecunosând legitimitatea celor care uzurpă statul romăn, mă văd silit să renunț la concetățenia cu Ion Iliescu și să mă exilez. Mi-ați făcut totuși o recomandare călduroasă în 1992, la plecarea în Canada (poate drept răsplată pentru faptul că așteptînd emigrarea, am făcut pentru AC și CDR câte servicii am mai putut).

Imprejurarea în care am sesizat cît de mult s-au despărțit drumurile noastre a fost reacția față de "mineriada " din septembrie 1991. Eu am fost printre aceia care considerau legitimă si salutară revolta pacăliților FSN, puși în 1990 să ne spargă capul pentru că am vrea "terapie de șoc", pentru ca apoi sa fie aruncați in mizerie de guvernul Roman (care a lansat la 19 iunie 1990 distrugerea economiei). Și că opozitia trebuie să folosească prilejul, pentru a elibera România, nu să strîmbe din nas respingînd cererea populară de blocare a "reformei" devastatoare operată de aripa Roman, luîndu-și revanșa față de acel " Noi muncim nu gîndim! " printr-un la fel de păgubos " Noi gîndim nu muncim...". M-am aflat printre cei care au susținut acțiunea minerilor din 1991, ca și alți membri de rînd ai AC, invitați atunci de mineri să li se alăture și tratați cu gaze și gloanțe mortale. Am fost stupefiat cînd am văzut comunicatul de desolidarizare pe care l-a dat atunci conducerea AC și m-am delimitat imediat, ca și doamna Cornea, de acel comunicat (http://www.piatauniversitatii.com/ico/p1991-1992/docs/intervdr5sept.asp.htm).
Aș fi fost mult mai dur, dacă aș fi știut atunci ce se întîmplase la Brașov în 7-8 septembrie 1990 (nu am fost invitat), cînd, la inițiativa lui Mircea Sevaciuc, s-au "împăcat" minerii lui Cozma cu studenții lui Munteanu, în aplauzele civicilor de serviciu, angajîndu-se toți să continue uniți lupta pentru decomunizarea României. Dar am aflat asta abia din cercetarea retroactivă a ziarelor din epocă. Tot cu mare întîrziere am aflat, de la Valerian Stan (pe atunci vicepresedinte AC), că Silviu Popescu, și el fondator CADA, care stîrnise minerii spre București (se pare, chiar depășind împotrivirea lui Cozma) și a cerut conducerii AC sprijinul în răsturnarea lui Iliescu și Roman- a fost tratat prin refuzul exprimat în comunicatul AC. Să spunem ca aceasta a fost poziția celor care nu voiau confruntări, cu nici un chip. Dar cum de ați îngăduit condamnarea lui Popescu pentru incitare la răsturnarea uzurpatorilor statului, în timpul regimului CDR? De ce nu l-ați apărat în acel proces politic, făcut la comanda lui Roman? Pentru că provocase la luptă, era considerat și el agent al securității, așa cum am fost tratat și eu de staful dvs.?
Acest episod spune mult despre "roadele" activității AC, între 1992 și 2000, cînd o uriașă energie reformatoare, un curent masiv de calitate și solidaritate, stîrnit în toată țara și captat de AC, a fost irosit de liderii mișcării. El trebuie corelat cu lansarea, din nou în contratimp păgubos, a partidului Alianței Civice. în vara lui 1991 s-a trezit de-abia setea de politică, în cei care voiau să facă numai cultură și instanțe critice, în anul în care s-a purtat bătălia pentru România. După războiul evitat, apar mari stegari "anticomuniști" de genul lui Manolescu. Sau al lui Emil Constantinescu, pe care dvs. și domnul Băcanu l-ați propus domnului Coposu, ca stindard și ca general al armatei "schimbării".

Nu știu dacă aveți remușcări pentru ce s-a făcut din Alianța Civică. Nu știu ce credeți despre sinuciderea lui Gavrilescu sau a altor dezamăgiți. Sau despre cei exilați de scîrbă. Poate că și azi vă mîngâiați cu gîndul că evitarea ciocnirilor, îndepărtarea celor ca mine, tergiversarea luptei pînă cînd economia a fost distrusă - au fost justificate prin clădirea CDR, cu sprijinul AC. Uitați-vă atunci la ce a făcut guvernarea CDR, de la alianța cu Petre Roman pentru continuarea distrugerii economiei și protejării criminalilor, pînă la aservirea României. Mie nu-mi puteți spune că toate acestea v-au luat prin surprindere. îi știați cel puțin la fel de bine ca si mine pe veleitarii "emanați din Piața Universității". V-ați pretat deci la o camuflare, care a dus la înfrîngerea cauzei, în numele ei.
Unii vă bănuie de trădare, văzînd cît de multilateral v-ați implicat, în bătălii purtate prost și pierdute, după 1990 (înainte acționînd doar întru demascarea motanului Arpagic, un "curaj" la care ați ajuns treptat, pornind de la poeziile patriotice ale debutului). Se întreabă de ce v-ați cocoțat în poziții care vă depășeau, de ce v-ați asumat sarcini pe care nu le puteați duce, de ce ați acceptat cultul falsei personalități opozante, care vi s-a făcut după 1990, de unde ați luat încrederea în profilul dvs. artificial de luptătoare. Deși consider și eu că am plătit scump acumularea capitalului dvs. civic, eu și azi cred că a fost vorba numai de veleitarism, de impostură, de arivism, mărginire și slăbiciune.
Ipoteza unor tare de caracter s-a întărit în cîteva împrejurări din ultimii ani. Nu mi se pare onorabilă atitudinea dvs. față de propriul tată, legionarul Gh. Coman, reprimat continuu pînă în 1964 și mort acasă, imediat după eliberare (a luat foc spălind parchetul cu petroxin ?!). Domnul Vatamaniuc denunță aceste "accidente", care în 1964 i-au decimat toată echipa de partizani scăpată din închisoare (el supravietuind atunci cîtorva atentate). Oricum, dvs. trebuia să luptați public pentru dreptatea și adevărul domnului Coman, nu să păstrați discreție pe acest dosar, numai pentru a nu vă irita simpatizanții și sponsorii, cu această paternitate. în acest spirit dezonorant ați procedat și în cazul celorlalți legionari exterminați, cărora nu le-ați dedicat o cameră la Sighet, ca și celorlalte partide politice, deși se numărau printre victimele rezistente ale comunismului. Poate că justificați asta prin teama de a nu face rău cauzei (cînd de fapt, tocmai acceptarea grilei antifasciste o trădează) ... dar eu cred că e vorba de interes personal, de lașitate ambalată frumos. Sau poate, de înregimentări mai puțin dezinteresate?
Ajungem astfel la un moment semnificativ. în august 2006, venind pentru asta de la Montreal, am deschis la procuratura militară dosarul P35/2006, dedicat cercetarii genocidului comunist. Știam de la domnul Băcanu că "personalitățile" din 1990 lansaseră în instanță (la început în cooperare cu Lucian Orășel, apoi separat, folosind fundația ICAR ca intermediar) un "proces al comunismului". Știam (inclusiv de la domnul Voinea, care a asistat la niște întîlniri civice dedicate stabilirii strategiei), că ați cerut să nu fie nimeni pedepsit și doar un singur leu să fie cerut despăgubire pentru toate victimele, ceea ce anula orice rost juridic al acțiunii (scuzele Președintelui nu se cer prin proces). Era clar pentru mine că, alături de Ticu Dumitrescu, v-ați asumat o poziție concesivă, sterilă, nocivă. De aceea, am considerat ca pe o nouă gafă, îndemnul pe care mi l-a făcut doamna Cornea, de a renunța la inițiativele mele (situl www.procesulcomunismului.com, dosarele de la procuratura militară - http://www.procesulcomunismului.com/activitate_procuratura.htm, apelul din 2006 - http://www.piatauniversitatii.com/news/editoriale/comitet_victimele_comunismului.htm), pentru a mă alătura demersurilor dvs., cu care de fapt eu nu concurez.
Totuși, în august 2006, am fost optimist, atunci cînd domnul Cicerone Ionițoiu, sosit de la Paris pentru a depune plîngere în dosarul genocidului comunist, mi-a spus să vă facem o vizită (în spatele Teatrului Mic) pentru a alătura plîngerii noastre penale documentele pe care le strînseseți la Sighet în acești ani. Știam că de la el ați procurat grosul informațiilor folosite de Memorial și că-i arătați considerație și recunoștință. Erați împreună cu domnul Rusan, pe punctul de a pleca în concediu. Ne-ați dat un set (nesemnat, neparafat), din analele simpozionului, refuzînd însă orice implicare oficială în anchetă (declarație, etc.). Mi-ați reproșat că am astfel de inițiative, afirmînd că nu trebuie ajuns la pedepse penale sau despăgubiri civile, pentru că numai dacă ne abținem de la astfel de agresiuni, ni se va conceda scrierea adevărului în cărțile de istorie. Ați vorbit de o înțelegere în acest sens, pe care agitația mea neavenită o punea în pericol. Aș dori detalii, măcar acum. La ce înțelegere vă refereați? Cine a trocat: admnistie pentru amnezie?
Domnul Ionițoiu s-a făcut atunci alb la față. Dar nu v-a amendat atitudinea, din motive numai de el știute. Cred însă că, dacă ar fi întrebat, nu ar infirma această scenă ciudată, în care se confruntau doi admiratori și promotori ai muncii sale. Sper că și el ar vrea să știe: care este cauza acestei contrapuneri?
De ce nu ați folosit mărturisirile de la Sighet pentru a constitui și un rechizitoriu penal? Cum vă justificați strategia de luptă "vegetală"? Vă place unde a dus pacifismul feminino- poetic? Admiteți limitarea și vanitatea cu care ați condus la eșec o acțiune care vă depășea net? Pentru a vă apăra de bănuieli că ați acționat premeditat distructiv, în conivență cu forțe obscure, nu credeți că a venit momentul să faceți public tot ce știți despre lupta pentru înfrîngerea moștenitorilor comunismului, în aceste două decenii?

Ioan Roșca, 1 sept 2010


Rolul social, politic, polițist al câtorva personaje mai puțin cunoscute sau foarte cunoscute, mă preocupă de vreo 30 de ani. Se poate spune că sunt obsedat și, fără să pot face investigații în arhive, simpla adunare de elemente coerente, deși întâmplător ajunse la mine, permite o concluzie, pentru mine, fără echivoc. E vorba de agenți de influență, manipulați de Securitate, în diferite perioade. Persoanele sunt reprezentative pentru trei categorii de cetățeni români, colaboraționiști, lucrători pe diverse terenuri ale acțiunii politice comuniste.
E vorba de Pavel Platona, fost diplomat, Sergiu Fărcășanu, scriitor și activist de partid, evreu, emigrat în Canada, devenit profesor de marxism; George Alexe, preot nehirotonisit, agent de influență la Detroit-SUA; Ana Blandiana, scriitoare, agentă de influență externă, mai apoi internă, complex legendată, peste tot, mai ales în anticomunismul benign.
Conturul acțiunii acestora va fi trasat mai clar și probabil definitiv, cînd dosarele lor de la Securitate sau/și de la SIE vor fi studiate de specialiști. Orice informație suplimentară va fi binevenită.
Dezvăluirile recente -octombrie 2010-, cu privire la rolul informatorilor, dovediți sau presupuși, Mircea Iorgulescu, Andrei Brezianu, Mihai Botez, din dosarul de urmărire informativă a scriitorului Dorin Tudoran, ne arată complexitatea și densitatea rețelelor de spionaj, manipulare și informare ale Securității.
La 1979 Ana Blandiana și Romulus Rusan colaborau la revista lui George Alexe, Comuniunea Românească, în care despre Paul Goma se insinua ca ar fi agent sovietic, acuză tipic securistă, fabricată pentru români expatriați și naivi. Naivitate și la cei doi Blandieni sau obligație unor agenți de a participa la intoxicarea cititorilor români din Canada, ai acestei publicații de agentură securistă?
A se vedea mai pe larg notele mele din Asymetria, 2006
Dan Culcer



Acest articol este trimis de Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

URLul pentru acest articol este:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=999