Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

Trăiesc de zeci de ani în America, luna aceasta împlinesc 90 de ani și pentru mine nu mai doresc nimic. Mă frământă însa soarta țării în care m-am născut și pentru care m-am zbătut toată viața… Am revenit prima oară la București în 1990 după o absență de 22 de ani. Lucram la Vocea Americii și eram la curent cu ce se întâmplă. Credeam în libertate, democrație și adevăr, și în calitate de geograf speram în reunificarea Basarabiei cu țara. M-a cutremurat ceea ce am regăsit acasă în 1990, dar am continuat să sper. Când m-am înapoiat la Washington le-am spus colegilor că norocul României era că se prăbușiseră și țările din jurul ei; altfel riscam să fim șterși de pe harta Europei.

***

Au trecut anii, am ajuns în 2026 și constat că după 36 de ani de zbucium și agonie, țara a fost aruncată din nou în criză. Ce aș mai spune acum este ceva asemănător celor afirmate în 1990. De data aceasta, norocul nostru este că se prăbușește și Europa și cumva toată lumea. Cum și de ce s-a ajuns aici? Spun sincer că pe mine mă interesează România, dar la ora actuală soarta întregii lumi este interdependentă, complexă și imprevizibilă. România de azi este prinsă într-un clește: e sugrumata din exterior de forțe malefice și e abuzată din interior de urmașii comuniștilor. Împreună, aceste forțe au răpus conștiința națională și procesul de refacere a conștiinței necesită zeci de ani de efort și noi sacrificii. Mai are România aceste rezerve umane și putere de luptă? Răspunsul ar trebui să fie: Da, le are, dar cei care ne sugrumă se vor opune drăcește ca nu cumva să ne trezim din somn și să ne revendicăm drepturile.

***

Lumea de azi se zbate într-o încleștare quasi-apocaliptică și puțini lideri mai au curajul să înfrunte realitatea sumbră la care s-a ajuns. America se menține cu greu ca putere supremă și viitorul nu pare deloc roz. China își urmează calm cursul ascendent și se pare că nimic nu o poate opri din acest proces de afirmare internaționala. Rusia se zbate nervoasă și nesigură, dar reușește să-și mențină echilibrul și poziția dominantă între Europa și Asia. Europa de vest și-a pierdut însă și echilibrul și influența globală pe care a avut-o în ultimele două secole. Rămâne Israelul, care manipulează lumea din culise, controlează America, și îl împinge pe Trump la război. Și aici lucrurile se complică.

În Orientul Mijlociu se confruntă toate puterile importante ale lumii și se pare că nici una dintre ele nu se poate retrage din conflict. Dacă America cedează, s-a terminat cu supremația. Dacă Moscova dă înapoi, Rusia riscă a doua dezmembrare teritorială într-o singură generație. Dacă China nu intervine să apere Iranul, pierde șansa istorică de a se impune la nivel global. Și dacă Israelul pierde războiul, riscă să dispară de pe harta lumii. Liderii belicoși israelieni sunt însă de neclintit; au găsit ‘soluția finală’: amenință cu bombe nucleare! În ultima vreme, președintele Trump a înțeles că Israelul îl folosește și a început să se distanțeze de Netaniahu.

Opinia publică din Statele Unite a înțeles și ea jocul riscant al Israelului și poziția periculoasă în care a fost împinsă America. De altfel, într-un pod cast din ultimele zile (25 iunie) cunoscutul jurnalist Tucker Carlson a explicat modul în care Israelul l-a pus pe Trump într-o poziție imposibilă în acest război cu Iranul. “Dacă se retrage din actuala încleștare, a susținut Carlson, rezultatul pare o înfrângere; și de fapt, este o înfrângere!” Și să nu uităm că se apropie alegerile de la mijlocul mandatului și popularitatea președintelui Trump este în declin. Pe de altă parte, Tucker Carlson, este unul dintre liderii de opinie care crede că omenirea este controlată de forțe malefice. Unde se va ajunge și unde se află țara noastră?

***

În conjunctura actuală, România este prinsă direct în vechiul conflict militar dintre Est și Vest și indirect în noua competiție, deocamdată economică, dintre Nord și Sud. Situația este cu atât mai gravă cu cât țara e divizată social, se zbate sub un munte de datorii, economia riscă să ajungă la faliment, iar liderii se pierd în dezbateri și consultari.

Ce se mai poate face acum în ceasul al 12-lea? Se poate face ceea ce nu s-a făcut în toți anii de după zisa revoluție din 89; acea mare schimbare inspirată de oculta internațională și manipulată de fosta securitate. Piaza rea a întregii metamorfoze de după 1989 a fost Ion Iliescu și indivizii fără onoare, fără competențe și idealuri naționale, pe care i-a propulsat la conducere. *** Ultima aberație a clasei politice românești a fost anularea alegerilor din noiembrie 2024.

Iata ce afirma Sheridan Hanson, analistă britanică, despre acele alegeri și despre starea democrației noastre: In România, democrația pare să funcționeze după alte reguli. La nouă zile după vot, opinia a nouă judecători a încălcat vocea celor 9 milioane de conaționali, iar rezultatul alegerilor a fost anulat... Anularea unor alegeri într-o democrație tânără este riscantă. A face acest lucru fără explicații, singura justificare fiind declarațiile serviciilor de securitate și deciza unor judecători nealeși, este autocrație... Apărătorii democrației în România și în alte țări, fie că sunt jurnaliști, judecători sau demonstranți, ar trebui să-și amintească faptul că o democrație este democrație doar dacă i se permite să-i deranjeze pe cei care pretind că o apără...” (Postat în limba engleză de commentcentral.co.uk. 24 June 2026).

Această analiză survine într-un moment critic deoarece România se află într-o situație extrem de gravă. Unii demonstranți cer „turul doi înapoi,” aluzie la candidatul Călin Georgescu. Deși controversat, Georgescu este un nume bine cunoscut în țară și chiar în lume. Numele său este temut de noua clasă politică nu neapărat pentru ceea ce este, ci pentru că provine dinafara sistemului mafiot de la putere. Un asemenea lider ar răsturna sistemul și ar pune în lumină toate ilegalitățile pe care guvernanții le comit din 1989 încoace.

***

Dacă starea de încordare care domină în prezent continuă, se va ajunge la tulburări sociale, revolte de strada, și posibil haos. Singurele instituții în care românii încă mai au încredere sunt Biserica și Armata. De altfel, armata, instituție recrutată și formata din popor, ar fi trebuit să preia puterea în 1989. Din păcate numeroși generali fuseseră formați la Moscova în spirit comunist. Armata a preluat puterea in Polonia, dar generalii polonezi erau patrioți. Alta ar fi fost soarta țării azi dacă generalii români cu dragoste de țară ar fi preluat puterea în decembrie 89. La rândul ei, biserica lui Iisus, și în special Biserica Ortodoxă, deoarece majoritatea noastră suntem ortodocși, reprezintă sufletul și speranța națiunii.Credința în dreptate, în neamul românesc, și în Dumnezeu sunt marea noastră speranță. Să punem umărul împreună și să ne salvăm țara, onoarea și neamul...

Prof. Dr. Nicolae Dima, Activenews, 3 Iulie 2026.

Scris de asymetria on Saturday, July 04 @ 08:29:19 CEST (143 citiri)
Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

Istorie recenta: Prof. Dr. Tiberiu Tudor. ISTORIA ÎN MERS 8. „Let the oil flow!&a

ISTORIA ÎN MERS
8. „Let the oil flow!”

Război și Diplomație
La 14 iunie 2026, zi care a coincis cu împlinirea vârstei sale de 80 de ani, președintele Trump a postat pe platforma sa socială, Truth Social, în termeni neobișnuiți stilului său, mesajul asupra acordului cu Iranul: „Acordul cu Republica Islamică Iran este acum complet. Felicitări tuturor! Autorizez prin prezenta deschiderea fără taxe a Strâmtorii Ormuz și, simultan, autorizez ridicarea imediată a blocadei navale a Statelor Unite. Nave ale lumii, porniți motoarele. Să curgă petrolul!”
La 17 iunie Memorandumul de Înțelegere în 14 puncte între SUA și Iran [1] a intrat oficial în vigoare, fiind semnat la cel mai înalt nivel, dar de la distanță, de către președintele american Donald Trump și președintele iranian Masoud Pezeshkian (de profesie chirurg cardiovascular). Trump l-a semnat în cursul unui dineu care a urmat summitului G7 de la Paris, la Palatul Versailles, iar Pezeshkian la Teheran. Ambele semnări au fost mediatizate în direct (slide 1).
De-a lungul celor trei luni de război, ultimatumurile și amenințările postate pe Truth Social, inclusiv cel de ștergere a Iranului ca civilizație de pe harta lumii («A whole civilization will die tonight, never to be brought back again» ̶ 7 aprilie 2026), au urmat un curs paralel cu eforturile diplomatice ale diferitelor state, în primul rând ale Pakistanului (Republica Islamică Pakistan), de a media un compromis rezonabil între Statele Unite și Iran. Cu excepția întâlnirii directe de la Islamabad din 11-12 aprilie (un eșec total), la care delegația americană a fost condusă de vicepreședintele J. D. Vance, negocierile s-au purtat prin intermediari, într-o diplomație a navetei și transmiterii versiunilor de acord ale celor două părți, ambele refuzând contactul oficial direct.

Un rol deosebit în păstrarea canalelor diplomatice deschise l-a avut mareșalul pakistanez Asim Munir, liderul de facto al Pakistanului (secondat de premierul Shehbaz Sharif), ale cărui eforturi pentru continuarea negocierilor au fost considerate de către președintele Trump „fantastice” (slide 2). O relație deosebit de călduroasă s-a stabilit între vicepreședintele Vance și mareșalul Munir. A stârnit reacții de simpatie în presă afirmația lui Vance că are două persoane extrem de importante în viața sa: soția (Usha Vance, de origine indiană) și Field Marshal-ul pakistanez. Vance și Munir au menținut linii de comunicare constante, inclusiv discuții telefonice maraton pe parcursul nopților, pentru gestionarea crizelor geopolitice din regiune. Vicepreședintele american l-a numit pe Munir un „diplomat extraordinar” și a subliniat că avansarea discuțiilor de pace dintre SUA și Iran nu ar fi fost posibilă fără implicarea directă și abilitățile strategice ale șefului armatei pakistaneze. J. D. Vance ̶ fără nicio distanțare explicită față de linia belicoasă a președintelui Trump ̶ s-a păstrat, sau a fost păstrat, într-o detașată rezervă diplomatică. Având în vedere perspectivele lui J.D. Vance pentru următorul mandat prezidențial și rolul de lider regional pacificator al mareșalului Munir, relația aceasta poate va aduce soluții ale unei stabilități viabile în Orientul Mijlociu însângerat de aproape un secol de extremismul islamic și de cel sionist deopotrivă.

„Capitularea Necondiționată” (martie 2026)

Intens mediatizat imediat după atacul americano-izraelian de la 28 februarie 2026, punctul de vedere al președintelui Trump a fost capitularea necondiționată a Iranului («There will be no deal with Iran except UNCONDITIONAL SURRENDER!» ̶ postare pe Truth Social la 6 martie 2026, în grafia originală Trump).

Capitularea necondiționată a Iranului, cerută de către președintele Trump în martie 2026 avea următorii termeni:
- demantelarea totală a programului nuclear iranian
- ridicarea stocului de uraniu îmbogățit al Iranului de către forțele militare americane
- distrugerea completă a programului și industriei de rachete balistice și drone iraniene
- schimbarea de regim prin alegerea unor „lideri noi și acceptabili”
- încetarea imediată a finanțării, înarmării și controlului iranian asupra tuturor milițiilor și grupărilor aliate Teheranului din Orientul Mijlociu (Hamas, Hezbollah, rebelii Houthi din Yemen și milițiile șiite din Irak)

- predarea controlului militar asupra strâmtorii Ormuz.

Memorandumul de Înțelegere (iunie 2026)

Memorandumul reflectă o retragere a președintelui Trump dincolo de „liniile roșii” inițiale, acceptând concesii majore, fapt cere a fost criticat la Washington, inclusiv de către unii senatori republicani, în special de aripa susținătorilor priorităților Israelului. Democrații ̶ care ceruseră anterior oprirea războiului ̶ condamnă acum, în bloc (se apropie alegerile parlamentare parțiale), „capitularea lui Trump”, „predarea absolut uluitoare și oribilă” în fața Teheranului (Susan Rice). În Israel, Netanyahu a subliniat în mod repetat că memorandumul este „decizia Americii”, nu a Israelului, și că țara sa nu este legată juridic de acest text. Răspunsul lui Trump la toate criticile: „Aceasta este capitularea necondiționată”.

Cele 14 puncte ale Memorandumului sunt, de fapt, rezonabile; ele prevăd, în esență:
„1. Încetarea imediată și permanentă a operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban… garantând totodată integritatea teritorială și suveranitatea Libanului. Acordul final va confirma încetarea permanentă a războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban…
2. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran se angajează să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a celeilalte și să se abțină de la orice amestec în afacerile interne ale celeilalte.
3. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran se angajează să negocieze și să încheie un acord final într-un termen maxim de 60 de zile…
4. … Statele Unite ale Americii vor începe să-și ridice blocada navală …și vor pune complet capăt blocadei navale într-un termen de 30 de zile... Statele Unite ale Americii se angajează, în plus, să-și retragă forțele din jurul Republicii Islamice Iran în următoarele 30 de zile de la acordul final…
5. Încă de la semnarea prezentului protocol de acord, Republica Islamică Iran va lua măsurile necesare, depunând cele mai bune eforturi pentru a asigura securitatea trecerii navelor comerciale, fără cheltuieli numai timp de 60 de zile, din Golful Persic către Marea Oman și invers…
6. Statele Unite se angajează, împreună cu partenerii lor regionali, să elaboreze un plan definitiv, convenit de comun acord, în valoare de cel puțin 300 de miliarde de dolari, destinat reconstrucției și dezvoltării economice a Republicii Islamice Iran…
7. Statele Unite ale Americii se angajează să pună capăt tuturor tipurilor de sancțiuni impuse Republicii Islamice Iran, inclusiv rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU, rezoluțiile Consiliului Guvernatorilor AIEA [Agenția Internațională pentru Energie Atomică] și tuturor sancțiunilor unilaterale americane, primare și secundare, după un calendar convenit în cadrul acordului final….
8. Republica Islamică Iran reafirmă că nu-și va procura și nici nu va dezvolta arme nucleare. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran au convenit să soluționeze soarta materialelor îmbogățite acumulate, după un mecanism care va fi convenit reciproc și conform calendarului menționat la paragraful 7, metodologia minimală constând într-o metodă de diluare la fața locului sub supervizarea AIEA. Cele două părți au convenit, de asemenea, să discute despre problema îmbogățirii și despre alte subiecte convenite în comun legate de nevoile nucleare ale Republicii Islamice Iran, pe baza unui cadru satisfăcător care urmează să fie stabilit în acordul final. Acordul final va confirma dispozițiile prezentului paragraf….
9. În așteptarea acordului final, Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran convin să mențină statu-quoul. Republica Islamică Iran va menține statu-quoul actual al programului său nuclear, iar Statele Unite ale Americii nu vor impune nicio nouă sancțiune și nu vor desfășura forțe suplimentare în regiune.
10. Statele Unite ale Americii se angajează ca, încă de la semnarea prezentului protocol de acord și până la ridicarea sancțiunilor, Departamentul Trezoreriei americane să elibereze derogări pentru exportul de petrol brut iranian, de produse petroliere și derivate și pentru toate serviciile asociate, inclusiv tranzacții bancare, asigurări, transport, etc.
11. Statele Unite ale Americii se angajează să facă deplin disponibile și utilizabile fondurile și averile Republicii Islamice Iran înghețate sau supuse unor restricții, încă de la punerea în aplicare a prezentului protocol de acord. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran se vor pune de comun acord asupra procedurilor referitoare la eliberarea acestor fonduri în timpul negocierilor..
12. Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran convin că un mecanism de punere în executare va fi stabilit în vederea supravegherii bunei puneri în aplicare a prezentului protocol de acord și respectării viitoare a acordului final.
13. După semnarea prezentului protocol de acord și sub rezerva începerii punerii în aplicare a paragrafelor 1, 4, 5, 10 și 11 ale protocolului de acord și a continuării punerii în aplicare a acestor măsuri, Statele Unite ale Americii și Republica Islamică Iran vor începe negocieri referitoare la acordul final exclusiv asupra celorlalte paragrafe.

14. Acordul final va fi aprobat printr-o rezoluție cu caracter constrângător a Consiliului de Securitate al ONU.”

Negocierile SUA - Iran din Elveția și problema libaneză
Urmare a semnării Memorandumului, în stațiunea Bürgenstock din Alpii Elvețieni au început lucrările comisiilor de experți pentru fundamentarea tehnică a acordului final. Startul acestor lucrări a fost dat la 21 iunie, prin prima sesiune de negocieri politice directe la nivel înalt. Liderii negocierilor politice sunt: J.D. Vance, Steve Witkoff, Jared Kushner (SUA); Mohammad Ghalibaf, Abbas Araghchi (Iran); Asim Munir, Shehbaz Sharif (Pakistan); Mohammed bin Abdulrahman (prim-ministrul Qatarului) ̶ ultimii trei în calitate de mediatori.
Negocierile din 21-22 iunie au fost extrem de tensionate din cauza situației din Liban.
Primul punct al Memorandumului prevede încetarea operațiunilor militare și în Liban, dar acestea nu sunt ale americanilor sau iranienilor, ci ale aliaților acestora, respectiv Israelul și Hezbollahul, care, ambele, refuză să înceteze războiul din sudul Libanului.
Aripa militară a grupării șiite (parlamentare) libaneze Hezbollah a considerat asasinarea de către Israel, la 28 februarie 2026, a liderului suprem iranian (a cărui autoritate ideologică, religioasă politică și militară ̶ conformă doctrinei Velayat-e Faqih [2] ̶ se extinde și asupra șiiților Hezbollah), ca depășire a unei „linii roșii absolute”. Hezbollahul a ripostat prin valuri masive de rachete și drone asupra nordului Israelului, dar și, în premieră, spre centrul Israelului. Israelul a interpretat riposta ca pe o declarație de război și a declanșat o campanie aeriană generalizată în Liban (lovind Beirut, Valea Bekaa și sudul țării). Ulterior, pe 16 martie 2026, armata israeliană (IDF) a declanșat o nouă ofensivă terestră în sudul Libanului, mobilizând cinci divizii, bombardând sudul Libanului și ocupând o fâșie de 10 km, ca zonă tampon de securitate. Deși pe parcursul primăverii s-au încercat negocieri diplomatice, mediate de SUA, ostilitățile nu s-au oprit.
Presiunile președintelui Trump asupra premierului Netanyahu au fost extrem de dure, dar fără alt rezultat decât răcirea severă a relației lor. Netanyahu a afirmat recent: „Vom rămâne în zona tampon din sudul Libanului atâta timp cât va fi nevoie” [3], la care lideri din aripa militară dură iraniană (IRGC) au răspuns că vor reînchide strâmtoarea Ormuz.
În acest context, președintele Trump, în cadrul unui interviu acordat canalului de televiziune Fox News, în 21 iunie ̶ ziua începerii negocierilor de la Bürgenstock ̶ s-a adresat direct negociatorilor politici: „Închideți-o și nu veți mai avea o țară. Nici nu vă veți mai întoarce în blestemata voastră de țară” (textual: «You close it and you won’t have a country. You won’t even make it back to your fucking country» [3]). Delegația iraniană a părăsit imediat lucrările. Intervenția insistentă și plină de tact a mediatorilor pakistanezi a evitat ruptura, negocierile politice fiind reluate a doua zi, cu câteva rezultate de principiu ̶ stabilirea unei foi de parcurs de 60 de zile pentru implementarea Memorandumului și înființarea unui mecanism oficial de monitorizare, denumit „celulă de deconflictualizare” («de-confliction cell»), pentru Liban ̶ după care au rămas să lucreze grupurile de experți.
Amenințările lui Trump contrastează cu tonul vicepreședintelui său, J.D. Vance, care a spus că președintele l-a mandatat să folosească discuțiile pentru „a da un curs nou relațiilor cu Iranul” (« to turn over a new leaf with Iran»).
Pentru un tablou complet al situației la ora actuală, este notabilă și afirmația lui Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian și conducătorul delegației iraniene: „Nu-și dau ei seama că, dacă amenințările lor ar fi avut vreun efect, nu ar fi ajuns la disperarea lor de astăzi? Noi nu luăm deloc în calcul amenințările americanilor” [3].

Prof. Dr. Tiberiu Tudor

---------
[1] Memorandum of understanding between the US and Iran,
https://www.astrid-online.it/static/upload/memo/0001/memorandum-of-understanding-between-the-us-and-iran.pdf
[2]Tony Blair Institute for Global Change, What is Velayat-e-Faqih?
https://institute.global/insights/geopolitics-and-security/what-velayat-e-faqih
[3] Patrick Wintour, US - Iran talks strained as Trump threats spark Iranian walkout, Editorial, The Guardian, 22 06.2026, https://www.theguardian.com/world/2026/jun/21/us-iran-talks-jd-vance-switzerland-strait-of-hormuz-lebanon
erstanding between the US and Iran,
https://www.astrid-online.it/static/upload/memo/0001/memorandum-of-understanding-between-the-us-and-iran.pdf
[2]Tony Blair Institute for Global Change, What is Velayat-e-Faqih?
https://institute.global/insights/geopolitics-and-security/what-velayat-e-faqih
[3] Patrick Wintour, US - Iran talks strained as Trump threats spark Iranian walkout, Editorial, The Guardian, 22 06.2026, https://www.theguardian.com/world/2026/jun/21/us-iran-talks-jd-vance-switzerland-strait-of-hormuz-lebanon

Scris de asymetria on Thursday, July 02 @ 09:42:58 CEST (145 citiri)
Citeste mai mult... | Istorie recenta | Scor: 0

Editoriale: Dan CULCER Limbile vecinilor ca infrastructura strategica. Un argument de politi

Dan CULCER Limbile vecinilor ca infrastructură strategică. Un argument de politică publică

La întrebarea dacă o țară situată la intersecția Europei Centrale, a Balcanilor și a Mării Negre ar trebui să trateze studiul limbilor vecinilor drept un domeniu strategic, comparabil cu infrastructura energetică sau cu apărarea, răspunsul este, într-adevăr, afirmativ. Totuși, comparația trebuie nuanțată.

Nu este vorba despre echivalarea directă a studiului limbilor cu apărarea militară, ci despre recunoașterea faptului că limbile reprezintă o infrastructură a suveranității cognitive. În secolul XXI, statele nu mai concurează doar prin resurse materiale, putere economică sau capacități militare, ci și prin capacitatea de a înțelege mediul cultural, intelectual și informațional în care acționează.

I. O nouă categorie: securitatea cunoașterii După 1990, multe state europene au redus importanța studiilor regionale, presupunând că globalizarea și limba engleză vor rezolva problema comunicării internaționale. Această ipoteză s-a dovedit parțial eronată. Războiul din Ucraina, competiția geopolitică dintre marile puteri și reconfigurarea Europei Centrale au arătat că dependența exclusivă de limba engleză produce o vulnerabilitate majoră: dependența cognitivă de interpretările altora.

Un stat care nu își poate citi direct vecinii ajunge să îi cunoască prin intermediari. Aceasta înseamnă că citește presa tradusă de alții; preia analize produse în alte capitale; importă interpretări și priorități străine; își reduce autonomia intelectuală. În acest sens, apare noțiunea de suveranitate cognitivă.

II. România ocupă o poziție geografică excepțională Puține state europene se află la intersecția atâtor spații istorice: Europa Centrală; Balcanii; bazinul pontic; spațiul dunărean; vecinătatea estică a Uniunii Europene; proximitatea Caucazului și a Anatoliei. România este în contact direct sau indirect cu mai multe universuri culturale: maghiar; slav; turc; germanic; ucrainean; grecesc; caucazian. Această poziție este un avantaj potențial, dar numai dacă este însoțită de competențe umane adecvate. În absența lor, centralitatea geografică nu produce automat centralitate politică.

III. Limbile sunt instrumente de anticipare Traducerea nu este suficientă. Un specialist într-o limbă străină nu învață doar vocabular, ci dobândește acces la: imaginarul colectiv; codurile culturale; memoria istorică; umorul; simbolurile; anxietățile societății respective; dezbaterile interne. Cu alte cuvinte, limba oferă acces la ceea ce poate fi numit stratul profund al societății. Multe transformări geopolitice devin vizibile mai întâi în limbaj. Schimbările de vocabular, apariția unor noi metafore politice, recuperarea unor figuri istorice sau modificarea accentelor identitare pot anunța mutații politice cu ani înainte ca acestea să devină evidente.

IV. Serviciile de informații sunt doar o mică parte a ecuației Adesea, problema este redusă la securitate și intelligence. Aceasta este o perspectivă prea îngustă. Competențele lingvistice strategice sunt necesare în diplomație; armată; servicii de informații; administrație publică; mediul universitar; mediul economic; presă; cercetare; mediul editorial; instituțiile europene; think tank-uri; organizații culturale. Un ecosistem strategic funcționează numai atunci când aceste domenii comunică între ele.

V. Un model posibil: „rezerva strategică de competențe” Așa cum statele întrețin rezerve energetice, ele ar putea întreține și rezerve cognitive. România ar putea defini un program național pentru formarea unei elite plurilingve. De exemplu:Nivel minim (10 ani) Spațiul prioritar. Maghiară : 500 de specialiști de nivel avansat; 100 de cercetători; 50 de experți seniori. Ucraineană : 500 de specialiști; 100 de cercetători; 50 de experți seniori. Rusă : 400 de specialiști; 100 de cercetători; 50 de experți seniori. Turcă : 300 de specialiști; 75 de cercetători; 40 de experți seniori. Sârbă : 150 de specialiști. Bulgară : 150 de specialiști. Polonă : 150 de specialiști. Aceste cifre nu sunt uriașe. Ele sunt perfect realizabile pentru un stat de aproape 19 milioane de locuitori.

VI. Costul este redus, beneficiul este enorm Formarea unui specialist de nivel înalt costă incomparabil mai puțin decât construirea unei infrastructuri fizice. Dar efectele sunt de lungă durată. Un specialist poate produce: traduceri; cercetări; politici publice; analize; rețele instituționale; cooperare transfrontalieră; expertiză economică. Capitalul uman se multiplică. VII. De la „țară de frontieră” la „țară-punte” România s-a perceput adesea ca o țară de frontieră. Această perspectivă este defensivă. Există însă o altă posibilitate: România ca stat-punte policentric.

În acest model, rolul său nu este să fie periferia cuiva, ci interfața dintre mai multe regiuni europene. Aceasta presupune însă o schimbare de paradigmă. Nu este suficient să investești în autostrăzi, porturi, baze militare sau interconectări energetice. Trebuie să investești și în ceea ce am putea numi infrastructura invizibilă a statului: limbile; arhivele; bibliotecile; traducătorii; institutele de studii regionale; rețelele universitare; programele de mobilitate; comunitățile epistemice. VIII. O formulă de sinteză În secolul al XIX-lea, puterea unui stat era măsurată prin teritoriu. În secolul al XX-lea, prin industrie. În secolul al XXI-lea, ea depinde tot mai mult de capacitatea unei societăți de a înțelege lumea din jurul ei înaintea celorlalți.

În acest sens, limbile nu mai aparțin exclusiv culturii sau educației. Ele devin o componentă a securității naționale, a autonomiei intelectuale și a suveranității cognitive. Un stat care nu își cunoaște vecinii prin intermediul propriilor specialiști riscă să își privească propria regiune prin ochii altora. Iar aceasta nu este doar o problemă culturală, ci una strategică.

Dan CULCER

Scris de asymetria on Wednesday, July 01 @ 22:49:03 CEST (117 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

Editoriale: Dan CULCER. Proiectul familial al cetatenilor Romaniei

Proiectul familial al cetățenilor României

Cum poate o societate modernă să redea atractivitate și viabilitate proiectului familial, fără a restrânge drepturile individuale și fără a transforma diferențele culturale în explicații simplificatoare? Încerc să răspund cu propuneri și să analizez aplicabilitatea lor.

Întrebarea este probabil una dintre cele mai importante ale secolului XXI. Dacă o reformulăm, ea devine: cum poate o societate dezvoltată să redevină o societate a continuității, fără a deveni coercitivă?

Răspunsul nu poate fi unul unic. El presupune o strategie sistemică, deoarece scăderea natalității nu este doar o problemă demografică, ci și una antropologică, economică și civilizațională.
Aș grupa propunerile în șapte mari domenii.
I. O politică economică a securității familiale. Principala problemă a tinerilor europeni nu este neapărat lipsa dorinței de a avea copii, ci imposibilitatea de a transforma această dorință într-un proiect realist.

Propuneri

1. Pact european pentru locuința familială

Măsuri: credite ipotecare preferențiale pentru primul copil; reducerea dobânzilor pentru familiile cu doi sau trei copii; dezvoltarea locuințelor intermediare destinate familiilor tinere; fiscalitate favorabilă transmiterii patrimoniului între generații.
Aplicabilitate. Ridicată.

Obstacolul principal este costul bugetar și opoziția piețelor imobiliare speculative. Beneficiul: reducerea anxietății materiale.
2. Stabilizarea începutului de carieră

Problema actuală: studii prelungite; contracte precare; întârzierea autonomiei economice.
Măsuri: reducerea precarității profesionale la tineri; contracte de inserție profesională; facilități fiscale pentru angajatorii care recrutează tineri părinți.
Aplicabilitate. Foarte ridicată.

Necesită voință politică mai mult decât revoluții instituționale.
II. O revoluție a timpului familial

Astăzi, lipsa timpului este la fel de importantă ca lipsa banilor.
Propuneri

3. Concediu parental simetric. Nu doar maternitate.

Ci un concediu obligatoriu pentru tată; concediu flexibil până la vârsta de trei ani a copilului; repartizare negociabilă între părinți.
Aplicabilitate. Foarte bună.

Țările nordice oferă deja modele funcționale. Obstacol: cultura profesională a prezenteismului.
4. Săptămâna flexibilă de lucru

De exemplu: patru zile de lucru; telemuncă parțială; orare adaptabile pentru părinți.
Aplicabilitate. Parțială.
Mai ușor de implementat în sectorul serviciilor decât în industrie.
III. O nouă ecologie a sănătății reproductive

Propuneri

5. Plan național de reducere a perturbatorilor endocrini

Obiective: eliminarea treptată a anumitor materiale plastice; limitarea PFAS; controlul pesticidelor; supravegherea sistematică a fertilității populației.
Aplicabilitate. Ridicată tehnic. Dificilă politic.Industriile implicate sunt foarte puternice.
6. Bilanț preventiv de fertilitate

La 25-30 de ani. Voluntar.
Ar include informații privind fertilitatea; evaluarea factorilor de risc; consiliere medicală.
Aplicabilitate. Foarte bună.
Cost relativ redus.
IV. Reabilitarea culturală a familieiAceasta este probabil cea mai delicată dimensiune.
Europa a devenit foarte prudentă față de orice discurs pronatalist, deoarece există teama instrumentalizării politice a corpului femeilor.

Dar între propaganda natalistă și tăcerea culturală există un spațiu de echilibru.

Propuneri. 7. O cultură publică favorabilă familiei

Nu prin moralizare. Ci prin valorizarea părinților; reprezentări pozitive în mass-media; recunoașterea muncii parentale ca muncă socială.

Aplicabilitate. Foarte ridicată.
Cost redus. 8. Combaterea izolării familiale Familiile contemporane sunt adesea singure. Ar putea fi create: case intergeneraționale; rețele de sprijin de cartier; centre comunitare familiale. Aplicabilitate. Foarte bună la nivel local. V. O politică a integrării reciproce Aceasta privește și populațiile de origine migrantă. Nu prin asimilare forțată. Ci printr-un contract social comun. Un contract nu poate fi impus ci doar negociat. Între cine și cine? Cine reprezintă populațiile de origine migrantă? Dată fiind diversitatea lor, o reprezentare unică nu este probabilă. Principiile ar fi egalitatea între femei și bărbați; educație sanitară universală; responsabilitatea parentală partajată; autonomie economică feminină. Aplicabilitate. Bună. Dar necesită continuitate pe termen lung. VI. O nouă filosofie politică a viitorului Aici se află, poate, rădăcina problemei. Mulți sociologi observă că societățile europene nu mai suferă de lipsa resurselor, ci de o criză a încrederii în viitor. Dacă viitorul este perceput ca precar; nesigur; amenințător; ecologic instabil; economic imprevizibil, atunci investiția afectivă într-o familie devine mai dificilă. Prin urmare, demografia este și un indicator al încrederii colective. VII. Un model nou: societatea continuității Aș propune chiar un nou concept sociologic. Nu „societate pronatalistă”, deoarece termenul evocă politici coercitive. Ci societate a continuității. Ea s-ar baza pe cinci principii:

Libertate – nimeni nu este constrâns să aibă copii.
Securitate – familia nu este penalizată economic.
Responsabilitate – creșterea copiilor este un bun public.
Ecologie reproductivă – protejarea sănătății biologice.
Încredere în viitor – transmiterea între generații devine din nou dezirabilă.

O observație finală. Occidentul a rezolvat, în mare măsură, problema libertății individuale, dar nu a rezolvat încă problema articulării dintre libertatea individuală și continuitatea colectivă. Or, o societate nu poate supraviețui numai prin drepturi; ea are nevoie și de mecanisme de transmitere: a limbii, a culturii, a cunoștințelor, a solidarităților și, în ultimă instanță, a generațiilor înseși.

Provocarea secolului XXI nu este să alegem între individ și familie, ci să reinventăm condițiile în care împlinirea individuală și continuitatea colectivă încetează să mai apară ca obiective concurente.

Dan CULCER

Sursă primară : https://www.cotidianul.ro/proiectul-familial-al-cetatenilor-romaniei/#comment-2102556

Scris de asymetria on Sunday, June 28 @ 11:59:24 CEST (119 citiri)
Citeste mai mult... | 11485 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0

Geopolitica: Serban POPA, SIONISM sau SINOISM?

SIONISM sau SINOISM?

Ce trebuie făcut după sfârșitul actualei False Istorii și începutul recuperării Primului Adevăr?

Cu aproape doi ani în urmă, am publicat în revist Certitudinea, având ca supratitlu SIONISM sau SINOISM, trei articole. Primul text intitulat „O FALSĂ DILEMĂ PENTRU LOCUITORII PLANETEI PĂMÂNT” concluziona că „... nici perpetuarea modelului sionist, cu atât mai puțin înlocuirea lui cu modelul sinoist nu sunt de acceptat pentru omenire. Pentru că atât sionismul, cât și sinoismul au ca bază concentrarea la vârful elitelor (iudaice/sioniste și chineze/sinice) a cvasitotalității capitalului. În atare condiții, soluția de ieșire din criză va fi deposedarea prin confiscare de la respectivele elite a capitalului acumulat în exces - ceea ce le va deposeda și de puterea politică - și distribuirea în masa populației planetei, a capitalului confiscat. Fapt care, odată cu eliminarea din economie și societate, atât a politicilor neoliberale cât și a celor marxiste și pseudo neomarxiste. va introduce în sfera economicului economia democratică de piață și în sfera politicului democrația suveranistă” Cel de al doilea articol, având ca titlu “NOUL DRUM AL MĂTĂSII SAU MARȘUL ȘI MAI LUNG” constata, de asemenea, că: „... pe Noul Drum al Mătăsii vor trebui să poposească două LEBEDE NEGRE: prima lebădă va trebui să fie, cea a economiei democratice de piață, în care, prin distribuire, marea majoritate a capitalului urmează să ajungă în proprietatea privată a marii majorități a locuitorilor planetei. Iar cea de a doua lebădă, legată indisolubil de prima, va trebui să fie cea a democrației suveraniste directe în care aceeași locuitori ai planetei, deveniți, în marea lor majoritate, proprietari privați de capital urmează să decidă (cât mai) direct asupra treburilor cetății”. În sfârșit, cel de al treilea text denumit „IUDEO-CREȘTINISM, IUDEO-SINOISM, IUDEO-ISLAMISM ȘI ALTERNATIVA POSIBILĂ” postula: ...”caracterul iudaic al civilizațiilor, dat de modelul economic bazat pe camătă TREBUIE să dispară. Mecanismele economice și financiare puse în mișcare și întreținute de camătă TREBUIE înlocuite cu mecanisme economice și financiare care să implice DIRECT creditorii.

Scris de asymetria on Monday, February 16 @ 10:30:59 CET (579 citiri)
Citeste mai mult... | 16450 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

Geopolitica: Statele, organizatiile care critica actiunea statului Israel în Gaza

Întrebare pusă instanței teoretic neutre care se numește Chat Gpt : Care sunt statele și organizațiile care critica acțiunea statului Israel in Gaza și considera ca este vorba de un genocid? ChatGPT răspunde : Foarte bună întrebare. Nu există un consens internațional complet asupra calificării drept „genocid” a acțiunilor Israelului în Gaza, dar mai multe state și organizații au făcut aceste acuzații sau au exprimat susținere pentru o astfel de interpretare. Iată câteva dintre ele: State care critică Israel și susțin ideea de genocid (sau se implică legal)

Africa de Sud
- A inițiat un proces la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), acuzând Israelul de încălcare a Convenției privind genocidul. Wikipédia+2Al Jazeera+2
- Susține că acțiunile Israelului sunt „genocidale în caracter” cu intenția de a distruge palestinienii în Gaza. Wikipédia
Alte state care s-au alăturat (sau și-au exprimat intenția) la acest proces la CIJ:
- Nicaragua, Columbia, Libia, Mexic, Palestina, Spania, Turcia etc. Al Jazeera+2Centre d'Information Régional de l'ONU+2
- Cuba a depus o declarație pentru a interveni în cazul Africii de Sud. Anadolu Ajansı
- Belize și-a anunțat, de asemenea, intenția de a interveni. Anadolu Ajansı
- În total, conform datelor CIJ, există un număr semnificativ de state participante la acest demers juridic. Cour internationale de Justice
- Conform altor surse, sprijinul include și organizații precum Uniunea Africană, Liga Arabă, Organizația Cooperării Islamice (OIC). Wikipédia

Organizații (ONG-uri, experți) care acuză Israel de genocid în Gaza

Amnesty International: într-un raport, concluzionează că Israel comite un genocid împotriva palestinienilor din Gaza. Amnesty International+1
B’Tselem (ONG israelian): împreună cu Physicians for Human Rights – Israel, a publicat rapoarte în care vorbește clar despre „genocid” împotriva populației din Gaza. Opinion DJ+1
Asociația Internațională a Cercetătorilor în Genocid (International Association of Genocide Scholars, IAGS): a adoptat o rezoluție conform căreia politicile Israelului în Gaza „îndeplinesc definiția legală a genocidului” din Convenția ONU. Anadolu Ajansı
Alte ONG-uri / organizații de drepturile omului: lista include (dar nu se reduce la) Genocide Watch, Lemkin Institute for Genocide Prevention, Human Rights Watch, Médecins Sans Frontières etc. Wikipédia+1
De asemenea, există un „tribunal al societății civile” numit Gaza Tribunal, constituit de activiști și experți, care susține caracterul genocidar al acțiunilor israeliene. Wikipédia

Scris de asymetria on Sunday, December 28 @ 17:29:40 CET (690 citiri)
Citeste mai mult... | 26036 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

Geopolitica: Frontierele bizare ale Frantei, O cartografiere comentata bogat

Frontières bizarre de la France.

Un ouvrage cartographique original vient de paraître aux éditions L'Harmatan à Paris. J'en ai profité pour le consulter et poser quelques questions aux auteurs, en tant que novice, sinon en géopolitique, du moins en cartographie. Dan Culcer

1. Vos études et cartes présentent les exceptions de la règle. Pour les lecteurs de notre revue Asymetria, un résumé des règles de délimitation des frontières s'impose. Pouvez-vous les rappeler ?

Lorsque deux pays s'entendent pour délimiter leurs territoires, ils s'entendent sur les points par lesquels passera la frontière, qui est donc une ligne imaginaire au sol. On peut ensuite la matérialiser avec des symboles: classiquement des bornes, mais aussi des lignes.

(j'espère avoir bien compris pour votre question)

2. Avant de nous faire voir les frontières bizarres de la France, pouvons-nous concevoir une France, des pays sans frontières ? Ou des cellules vivantes sans membranes ?

Pendant longtemps, les territoires ou les zones d'influences des entités de pouvoir (royaumes, , duchés, empires, chefferies... bref, toute organisation humaine qui a précédé l'Etat moderne) étaient définis de manière plus floue. Il n'y avait pas encore la précision de la frontière, même si le passage d'un territoire à un autre était réel; disons qu'il y avait une continuité. En ces époques moins organisées où la question des "responsabilités" (au sens juridique) était elle aussi balbutiante, c'était probablement possible de se passer de limite claire, donc de frontières. Aujourd'hui c'est évidemment plus compliqué.

3. Dans les régions bouleversées par des conflits de haute ou de basse intensité, la délimitation des frontières devient impérative. Comment s'explique la persistance sur des longues périodes des conflits dans certaines zones, en dépit des efforts politiques séculaires pour résoudre ces tensions ?

Si les efforts politiques pour résoudre ces tensions sont séculaires, c'est bien parce que la lutte pour le territoire (et donc les ressources, la puissance, le prestige ou la symbolique qui en découlent), est elle aussi séculaire. C'est une vieille histoire, pas prête de s'arrêter.

4. Avez-vous envisagé la réalisation d'un travail graphique similaire pour ces zones conflictuelles, avec des explications pour les processus de la longue histoire ?

Vous trouverez dans cet atlas la description de quelques unes de ces zones conflictuelles: le mont Blanc, les îles Eparses, Matthew et Hunter, la Guyane...

N'hésitez pas à revenir vers nous si vous aviez d'autres questions ou besoin de précisions supplémentaires.

Bien à vous,

Olivier Marchon

Réalisateur Auteur

www.oliviermarchon.com

Scris de asymetria on Tuesday, December 16 @ 18:41:42 CET (718 citiri)
Citeste mai mult... | 7737 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

Geopolitica: Nicolas TRIFON. Béla Borsi-Kálmán et la nation roumaine dan

Béla Borsi-Kálmán et la nation roumaine dans le miroir hongrois 24 octobre 2018 par Nicolas Trifon | Pays : Hongrie, Roumanie | Source : Le Courrier des Balkans

Non, les rapports entre les Hongrois et les Roumains n’ont pas été toujours ce qu’ils sont maintenant, c’est-à-dire pas très bons, et il n’y a pas de raison qu’ils restent ainsi à l’avenir, semble vouloir faire comprendre Béla Borsi-Kálmán aux lecteurs de ses Essais pour servir à l’histoire des rapports hungaro-roumains aux XIXe et XXe siècles qui viennent d’être traduits en français.

Scris de asymetria on Monday, December 01 @ 23:00:00 CET (779 citiri)
Citeste mai mult... | 23716 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

Editoriale: România între suveranitate si cooperare în context multipolar

Introducere

Istoria modernă a României este marcată de lupta pentru suveranitate și de încercările succesive de a-și afirma locul între marile puteri. De la constituirea statului modern în secolul al XIX-lea, prin recunoașterea internațională de după 1877, până la integrarea în Uniunea Europeană și NATO, drumul suveranității românești a fost mereu tensionat între aspirația de independență și nevoia de cooperare. Provocarea de fond pentru România contemporană constă în menținerea echilibrului: cum poate un stat de dimensiuni medii, aflat la intersecția unor mari axe geopolitice, să își păstreze libertatea decizională și să fie respectat, fără a cădea nici în izolaționism, nici în dependență excesivă?

Obiectivul acestui eseu este de a identifica calitățile umane, intelectuale, psihologice și politice pe care românii trebuie să le cultive pentru a construi un sistem politic viabil, echilibrat și respectat în regiune, în acord cu dinamica unei lumi multipolare.

Înșiruirea de deziderate care urmează poate să pară vidă, naivă, dacă nu devine o grilă de analiză, de verificare a persoanelor care vorbesc sau doresc să vorbească în numele «intereselor naționale», în numele Statului românilor. E vorba, deci, de calitățile oamenilor politici din România actuală sau viitoare.

Este o imensă naivitate politică și socială faptul de a decide alegerea sau respingerea unui om politic, cu ocazia alegerilor, exclusiv pe baza promisiunilor acestuia, fără cunoașterea biografiei reale, opusă biografiilor machiate obișnuite, practicate de susținătorii unui om politic, de candidatul însuși, oricare ar fi el. Minciuna, înfrumusețarea, machiajul sunt practici curente.

Presa de toate culorile participă la aceste acțiuni, fiindcă această presă, în ciuda tuturor declarațiilor de independență, mai ales când ele sunt excesiv subliniate, este de fapt dependentă de finanțatori, de sponsori, de interesele proprietarilor acestor holdinguri, în care producția de presă este subordonată activității comerciale, bancare sau industriale principale.

Cum se pot obține informații corecte despre orice candidat la vreo alegere. Prin încrucișarea surselor de informații. În era Internetului această posibilitate este mai mare decât oricând. Încercați să obțineți astfel de portret sintetice, în mod experimental, prin solicitarea Chat GPT.

Nu cereți aprecieri politice ci date biografice, schemele de clan, adică înrudirile, implicații, investițiile în capitalul unor întreprinderi, calitatea studiilor, competența profesională.

Un om politic care nu a lucrat undeva, care nu are altă profesie, exersată, este un balon de săpun, un individ fără experiență socială, total dependent de beneficiile salariale ale politicii. Feriți-vă de astfel de specimene.

Victor Someșan

I. Calități umane fundamentale

Suveranitatea nu poate fi protejată doar prin arme sau tratate; ea se sprijină pe calitatea umană a cetățenilor. România are nevoie de:

Demnitate și conștiință de sine – fără respect de sine, orice popor devine vulnerabil la dominație externă.
Solidaritate și comunitate – unitatea națională a fost de-a lungul istoriei principalul scut al românilor.
Respect pentru diversitate culturală și etnică – conviețuirea pașnică internă este un atu diplomatic extern.
Onestitate și transparență – fără încredere în instituții, statul devine fragil în fața corupției și manipulării.

II. Calități intelectuale și educaționale

Un sistem politic solid se întemeiază pe educația cetățenilor și a elitei:

Cultură generală și educație civică – fără cunoaștere, participarea politică rămâne formală.
Spirit critic și gândire rațională – antidot la manipulare și populism.
Creativitate și inovare – soluțiile originale sporesc competitivitatea economică și diplomatică.
Cunoașterea istoriei proprii și a istoriei vecinilor – înțelegerea contextului regional evită repetarea erorilor.

III. Calități psihologice

Suveranitatea se apără și prin caracter:

Rezistență la presiuni externe și interne – România trebuie să rămână fermă în fața presiunilor geopolitice și a crizelor economice.
Gestionarea conflictelor – abilitatea de a media și soluționa tensiuni interne și externe.
Inteligență emoțională și empatie – liderii conectați la realitățile sociale creează stabilitate.
Toleranță și flexibilitate – societățile rigide nu supraviețuiesc schimbării globale.

IV. Calități politice

În spațiul public, calitățile personale trebuie transformate în strategii politice:

Patriotism lucid, non-exclusivist – iubirea de țară nu trebuie confundată cu izolaționismul.
Diplomație constructivă – România trebuie să cultive dialogul permanent cu vecinii și partenerii.
Capacitatea de negociere și compromis – rigiditatea costă, flexibilitatea aduce câștiguri.
Curaj moral și integritate – fără lideri credibili, instituțiile devin simple forme fără fond.

V. Capacități de adaptare

România trebuie să fie capabilă să se raporteze la diverse spații și modele de guvernare:

Europa Centrală și de Est – parteneriate economice și de securitate.
Balcani și Caucaz – zone de instabilitate unde diplomația românească poate juca rol de mediator.
Țările nordice și baltice – lecții despre digitalizare și securitate modernă.
Provocările globale și tehnologice – adaptare la revoluția digitală și la tranziția energetică.

VI. Rezistență activă

Un stat matur nu doar se apără, ci și rezistă inteligent:

Apărarea interesului național fără izolare – integrarea trebuie să fie selectivă și avantajoasă.
Rezistența la influențe nocive – corupția, propaganda și manipularea sunt arme moderne.
Integrarea criticilor constructive – receptivitatea la sfaturi externe, fără pierderea autonomiei.
Independență strategică – România trebuie să negocieze, dar să nu renunțe la decizia proprie.

Exemple istorice arată ambivalența acestui proces: aderarea la NATO și UE a oferit securitate și integrare, dar și cedări de suveranitate; privatizările post-1990 au deschis economia, dar au dus la pierderi masive de resurse strategice.VII. Modele de colaborare regională România se află într-un spațiu unde cooperarea regională este inevitabilă:

Europa Centrală și de Est – parteneriate prin Inițiativa celor Trei Mări.
Balcani – provocări legate de migrație și securitate energetică.
Țările Baltice – experiența securității digitale și a rezistenței în fața presiunilor rusești.
Nordul Europei – modele de democrație, transparență și echilibru social.
Caucaz și Asia Mică – oportunități pentru România de a fi punte de dialog energetic și cultural.

VIII. Sinteza calităților necesare Toate dimensiunile discutate converg spre ideea că suveranitatea nu este un dat, ci o construcție permanentă.

Dimensiunea umană oferă coeziunea morală.
Dimensiunea intelectuală dă luciditatea și capacitatea de analiză.
Dimensiunea psihologică asigură reziliența și stabilitatea.
Dimensiunea politică transformă aceste calități în acțiune publică.
Capacitatea de adaptare garantează supraviețuirea într-o lume schimbătoare.
Rezistența activă menține independența în fața presiunilor geopolitice.

România între suveranitate și multipolaritate
România se află astăzi între două paradigme: securitatea colectivă euroatlantică și multipolaritatea globală.

Analiza lui Dan Culcer (Dosar analitic. De ce SUA și UE se implică sistematic și agresiv în spațiul de securitate și resurse al Rusiei?, publicată în Arhiva Românilor și ulterior preluată pe alte platforme) contestă prejudecata conform căreia Rusia ar fi inevitabil orientată spre expansiune agresivă asupra Europei.

Culcer arată că presiunea geopolitică se manifestă mai degrabă dinspre SUA și UE, care caută controlul spațiului de securitate și resurse al Rusiei. Din această perspectivă, Rusia apare nu doar ca agresor regional, ci ca actor într-o confruntare globală pentru resurse, unde multipolaritatea reconfigurează jocurile de putere. Această interpretare obligă România la luciditate: amenințările nu mai sunt univoce, ci provin atât din Est, cât și din Vest, sub forme diferite – militare, economice, normative sau informaționale.Prin urmare, interesul național trebuie definit ca autonomie decizională inteligent negociată.

România nu trebuie să fie nici avanpost obedient, nici fortăreață provincială, ci actor matur, care își apără interesele prin cooperare selectivă, rezistență activă și diplomație creativă.Concluzii. Eseul a arătat că viitorul României depinde de cultivarea unui set de calități esențiale: demnitate umană, educație critică, reziliență psihologică, integritate politică, adaptabilitate și rezistență activă.

Acestea nu sunt doar valori morale, ci instrumente geopolitice concrete. România viitorului trebuie să fie un stat respectat și suveran, capabil să protejeze interesele cetățenilor săi și să participe la arhitectura multipolară globală ca un partener demn, nu ca o anexă.

Scris de asymetria on Friday, November 07 @ 23:00:00 CET (754 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

Polemici: Responsabilité historique, réparations et mémoire sé

Responsabilité historique, réparations et mémoire sélective : le cas roumain à la lumière du concept de « ghettos ouverts »

Résumé

Cet article examine la logique des réparations morales et financières liées à la persécution des Juifs en Roumanie durant la Seconde Guerre mondiale, en lien avec la récente décision allemande d’indemniser des survivants de douze villes roumaines qualifiées de « ghettos ouverts ». En mobilisant des définitions juridiques et encyclopédiques du terme « ghetto », nous évaluons la validité de ce concept dans le contexte roumain, les implications pour la souveraineté nationale et la justice intergénérationnelle. Enfin, nous abordons la question souvent occultée du rôle d’une partie de la minorité juive dans l'appareil répressif du régime communiste d'inspiration soviétique après 1945.

1. Le concept de « ghetto ouvert » : un paradoxe juridique et historique

Le texte de Dan Culcer intitulé « Inventarea «ghetourilor deschide» și despăgubirile » (« L'invention des «ghettos ouverts» et les réparations »), publié dans Cotidianul le 4 mai 2024, conteste l’usage du concept de « ghetto ouvert » pour désigner certaines localités roumaines pendant la période 1941–1944, où les populations juives ont certes souffert, mais sans confinement spatial formel, ni murs ni restrictions systématiques équivalentes à celles imposées en Pologne ou dans les territoires annexés par le Reich[1]. Selon la définition juridique établie dans le cadre des procès de Nuremberg et reprise par le Tribunal administratif de Francfort, un ghetto implique une ségrégation territoriale forcée, des interdictions de déplacement, une surveillance militaire ou policière spécifique et des conditions matérielles inhumaines. L'usage extensif du terme dans des cas comme ceux de Turda, Dorohoi ou Huși semble donc relever d’une lecture interprétative tardive, souvent influencée par la logique contemporaine des réparations.

2. Souveraineté nationale et responsabilité extraterritoriale

La Roumanie fut un État officiellement souverain pendant la Seconde Guerre mondiale, même si elle s’est alliée à l’Allemagne nazie. À aucun moment, entre 1941 et août 1944, l’Allemagne n’a exercé une occupation militaire directe sur l’ensemble du territoire roumain. La requalification a posteriori par l’Allemagne de certaines localités roumaines comme « ghettos ouverts » sans coordination bilatérale ni preuve d’une juridiction directe allemande sur ces territoires soulève une question de droit international : peut-on attribuer rétroactivement un statut juridique à des faits survenus dans un État tiers, sans occupation effective ni autorité militaire allemande ? Une telle démarche semble relever moins d’un impératif juridique que d’une logique politique ou diplomatique, notamment dans le contexte des demandes contemporaines d’indemnisation présentées par des organisations représentant des survivants de la Shoah.

3. Réparations et perception d’inégalité historique

Les réparations matérielles accordées aux survivants juifs de Roumanie, y compris à ceux installés ultérieurement en Israël, aux États-Unis ou dans d’autres pays, reposent parfois sur une présomption de souffrance collective, sans exigence de preuve individuelle. Or, la majorité de la population roumaine de l’époque – paysans, ouvriers, petits fonctionnaires – n’a tiré aucun bénéfice des persécutions, et, dans bien des cas, a elle-même été victime de la guerre, du déplacement, de la misère ou de la répression. Certains auteurs estiment que ce déséquilibre crée une perception d’injustice cumulative, car une majorité actuelle sans responsabilité directe est tenue pour moralement et financièrement coupable, parfois à perpétuité. Le ressentiment généré par ces réparations « sans prescription » est amplifié par le contraste avec l'absence de réparations pour les souffrances de la population majoritaire pendant la dictature communiste ou la période d’occupation soviétique indirecte.

4. Le rôle occulté d’une minorité juive dans la répression post-1945

L’analyse de la mémoire historique en Roumanie ne peut être complète sans mentionner le rôle joué, après 1945, par une fraction significative de la minorité juive dans l’administration du pouvoir communiste mis en place avec le soutien de l’Union soviétique. Cette minorité a fourni, de manière disproportionnée, des cadres pour les structures de répression : Securitate, justice, censure, presse d’État, propagande, enseignement idéologique.

Ce phénomène, souvent désigné dans la littérature d’Europe de l’Est sous le nom de « Żydokomuna », bien que controversé, repose sur des faits documentés[2]. En Roumanie, des listes nominatives d’activistes, de procureurs, de juges, de journalistes et de cadres du Parti communiste d’origine juive ont été publiées et ne sont pas sérieusement contestées dans leur validité statistique[3]. Ce chapitre de l’histoire est souvent exclu des récits mémoriels officiels, ce qui alimente un sentiment de frustration et de déséquilibre dans la reconnaissance historique. L’argument selon lequel ces individus n’étaient « plus vraiment juifs » car non-pratiquants ou crypto-pratiquants, n’atténue en rien la perception d’un privilège ethno-politique injustement occulté.

5. Conclusion : vers une justice mémorielle équitable et pluraliste

Une mémoire juste ne peut être unilatérale. Elle doit intégrer les souffrances multiples d’un peuple, sans les hiérarchiser selon des critères idéologiques ou géopolitiques. La reconnaissance du génocide des Juifs est impérative et non négociable. Mais elle ne doit pas se transformer en levier de silence imposé sur d’autres formes de victimisation, ni en instrument de culpabilisation collective perpétuelle. Une justice mémorielle durable doit reposer sur trois piliers : vérité, équilibre, reconnaissance mutuelle. L’absence de prescription juridique ne peut justifier une perpétuation de l’inégalité morale ou matérielle. À l’heure où les tensions identitaires renaissent en Europe, seule une mémoire historique inclusive – qui reconnaît aussi bien les crimes du fascisme que ceux du communisme – peut empêcher la réactivation de conflits interethniques latents.

Notes [1] Dan Culcer, https://www.cotidianul.ro/inventarea-ghetourilor-deschise-si-despagubirile/

Scris de asymetria on Sunday, October 05 @ 18:30:51 CEST (823 citiri)
Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0

Eseuri: Dan Culcer. UN pas înainte, DOI pasi înapoi. Tactica si strategie bo

Un pas en avant, deux pas en arrière : une réflexion critique sur la logique du recul

I. Introduction : entre le littéral et le symbolique

L’expression « un pas en avant, deux pas en arrière » dépasse la simple arithmétique du mouvement. Popularisée par Lénine dans son ouvrage de 1904, Un pas en avant, deux pas en arrière. La crise de notre parti1, elle est devenue une formule emblématique du lexique politique du XXe siècle. Mais que signifie-t-elle sur le plan logique et stratégique ? S’agit-il d’un échec dissimulé, d’une forme d’adaptation tactique ou d’un mécanisme dialectique de légitimation ? Une analyse attentive montre que ce slogan contient une véritable philosophie du recul, avec des implications politiques, logiques et idéologiques durables.

II. L’arithmétique du recul : une logique de l’échec

Vue à travers la logique formelle, l’expression indique clairement un recul :

+1−2=−1+1 - 2 = -1+1−2=−1

Il s’agit d’un bilan négatif : une avancée minimale suivie d’un double recul. Dans le langage courant, cette formule est utilisée de manière ironique pour désigner l’incohérence stratégique, l’inefficacité récurrente ou les réformes avortées. Logiquement, on ne progresse pas, on recule.

III. La dialectique du recul : paradoxe du progrès par la contradiction

Cependant, Lénine pense en termes dialectiques, dans la tradition hégélienne et marxiste. Pour lui, le développement historique n’est pas linéaire, mais contradictoire : tout progrès réel implique conflits, reculs, crises. Ainsi, dans le contexte de 1904, le « pas en avant » accompli au deuxième congrès du POSDR (parti ouvrier social-démocrate de Russie) est suivi de « deux pas en arrière » causés par les divisions internes. Mais ces reculs sont interprétés comme des moments nécessaires de la lutte dialectique 2.

Dans la logique marxiste, le négatif n’est pas la fin du progrès, mais sa condition. Le recul fait partie du mouvement – comme le conflit de classes fait partie du processus historique. Cette lecture dialectique transforme la crise en élément moteur.

IV. La rhétorique de l’ambiguïté : entre ironie et légitimation

Cette expression agit aussi comme un outil rhétorique efficace. Lénine ne s’en sert pas pour confesser un échec personnel, mais pour dénoncer l’attitude des autres – en l’occurrence, les mencheviks 3. Il s’agit d’un cas classique de framing idéologique : l’auteur ne s’attribue pas la responsabilité du recul, mais en fait une conséquence de la faiblesse idéologique ou de l’opportunisme des adversaires. Cette technique s’apparente à ce que Lukács appelait la manipulation de la conscience de classe par le discours4.

L’ambiguïté de la formule permet à la fois de mobiliser, de justifier un échec et de préserver l’autorité. C’est un exemple de rhétorique révolutionnaire : transformer l’aveu de difficulté en appel à la radicalisation.

V. La stratégie du recul : retrait tactique ou illusion prolongée

Du point de vue stratégique, un recul n’est pas toujours une défaite. Dans la pensée militaire – chez Clausewitz notamment – un retrait peut être une manœuvre prudente ou une réorganisation avant une contre-offensive 5. Dans ce sens, « deux pas en arrière » peuvent signifier une pause tactique, une reconfiguration temporaire. Le problème surgit lorsque ce retrait devient permanent : si l’avancée ne revient jamais, le recul cesse d’être tactique pour devenir structurel. On entre alors dans la rationalisation du repli – où l’on finit par justifier l’inaction comme stratégie.

VI. Conclusion : une expression à vie propre

Aujourd’hui, « un pas en avant, deux pas en arrière » fonctionne à la fois comme avertissement ironique, signal de crise et formule de renoncement masqué. Elle s’est détachée de son contexte léniniste pour devenir un archétype discursif.

Perspective

Sens

Fonction

Logique formelle

Recul réel

Diagnostic

Dialectique marxiste

Contradiction féconde

Interprétation stratégique

Rhétorique politique

Légitimation

Déplacement de la faute

Logique militaire Retrait temporaire

Manœuvre calculée.

Un pas en avant, deux pas en arrière : une réflexion critique sur la logique du recul

Essai d'opinion avec notes académiques

I. Introduction : entre le littéral et le symbolique L’expression « un pas en avant, deux pas en arrière » dépasse la simple arithmétique...

II. L’arithmétique du recul : une logique de l’échec Vue à travers la logique formelle, l’expression indique clairement un recul...

III. La dialectique du recul : paradoxe du progrès par la contradiction Cependant, Lénine pense en termes dialectiques, dans la tradition hégélienne et marxiste...

IV. La rhétorique de l’ambiguïté : entre ironie et légitimation Cette expression agit aussi comme un outil rhétorique efficace...

V. La stratégie du recul : retrait tactique ou illusion prolongée Du point de vue stratégique, un recul n’est pas toujours une défaite...

VI. Conclusion : une expression à vie propre

Aujourd’hui, « un pas en avant, deux pas en arrière » fonctionne à la fois comme avertissement ironique...

Notes de bas de page académiques (FR) 1. Lénine, V. I. Un pas en avant, deux pas en arrière. Moscou, 1904. Éditions sociales, 1973. 2. Marx, Karl. Grundrisse. Paris : Éditions sociales, 1980. 3. Service, Robert. Lénine : une biographie. Paris : Perrin, 2001. 4. Lukács, György. Histoire et conscience de classe. Paris : Minuit, 1960. 5. Clausewitz, Carl von. De la guerre. Paris : Minuit, 1984.

Scris de asymetria on Thursday, September 25 @ 00:00:00 CEST (858 citiri)
Citeste mai mult... | 9863 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

Geopolitica: Trei etape pentru recucerirea României de catre cetatenii ei

iulie 23, 2025

Trei etape pentru recucerirea României
de către cetățenii României

Propunem soluții în trei etape pentru recucerirea României colonizate de către cetățenii României, eliminarea oligarhiei și câștigarea suveranității statale, politice, juridice, economice și morale. Proiectele și proiecțiile care urmează sunt inspirate de ideile și analizele lui Ioan Roșca, în baza documentelor ce pot fi consultate în integralitatea lor la adresa aceasta : https://www.piatauniversitatii.com

Diversele platforme civice, grupurile Facebook, Yahoo, siturile sau blogurile care ar putea forma baza realizării proiectului de mai jos, dacă ar fi puse și menținute în rețea, sunt de multă vreme niște insule ale unui arhipelag care nu a inventat încă înotul și pirogile pentru a naviga. Deși, Navigare necesse est, cum scria cândva gânditorul român Mircea Eliade. Πλεῖν ἀνάγκη, ζῆν οὐκ ἀνάγκη. (Pleîn anánkê, zễ̃n ouk anánkê.) En latin : Navigare necesse est, vivere non necesse. Expresia latină „Navigare necesse est, vivere non est necesse” înseamnă:

„A naviga, a porni este necesar; a trăi nu este (neapărat) necesar.”

i Folosim acum această expresie ca motto adaptat pentru afișele și manualul nostru civic.

„A organiza, este necesar. A aștepta, nu este.”
sau
„A rezista, este necesar. A supraviețui fără demnitate, nu.”

Dan Culcer

Urmează o analiză structurată în trei etape, inspirată din ideile lui Ioan Roșca pentru recucerirea României de către cetățeni, eliminarea oligarhiei şi refacerea suveranității statale, politice, juridice, economice şi morale: 1. Construirea unei conștiințe critice civice 🧠

Dezghețare informațională și educație civică
- Roșca a subliniat repetat că oligarhia securisto-comunistă prosperă în lipsa unui corp electoral informat: „Tranziţia criminală ... s-a realizat prin aservirea televiziunii, administraţiei, justiţiei” piatauniversitatii.com+3piatauniversitatii.com+3piatauniversitatii.com+3 ioanrosca.com.
- Soluție: campanii de informare alternativă – online & offline, seminarii și educație civică în școli și universități, ONG-uri autonome care să raporteze independent și să expună diversele mecanisme ale oligarhiei.
Curățarea memoriei istorice
- Ioan Roșca a insistat asupra nevoie de „cercetarea și judecarea crimelor comunismului, ale tranzitiei criminale” ioanrosca.com+1ioanrosca.com+1.
- Soluție: susținerea adevărului istoric prin arhivare și susținerea demersurilor juridice pentru redeschiderea proceselor (Mineriada, contrarevoluția etc.).

2. Federare și mobilizare civică pentru acțiune politică

Formarea unei coloane vertebrale civice
- În 2012, Roșca discuta explicit „problema federării forțelor care doresc eliberarea României” ioanrosca.com, piatauniversitatii.com.
- Soluție: creare de platforme civice locale și regionale – neafiliate politic – unite sub un cadru comun. Acestea pot dezvolta un „manifest pentru democrație reală”, după cum propunea în 2004 unitbv.ro+9piatauniversitatii.com+9piatauniversitatii.com+9.
Strategii de contestare non-violentă
- Experiența din Piața Universității (1989–1990) este emblematică: greva foamei, demonstrații masive, presiune prin prezență publică Scribd+2piatauniversitatii.com+2ioanrosca.com+2.
- Soluție: organizarea coordonată de proteste urbane, inițiative legislative civice și referendumuri locale – campanii în foruri publice – pentru recuperarea autonomiei decizionale.

3. Transformare instituțională, pentru suveranitate juridică, economică și morală

Resetare instituțională
- Roșca avertiza că „majoritatea de la putere rămâne o mafie securisto-comunistă” piatauniversitatii.com+1YouTube+1.
- Soluție: aplicarea legii cu prioritate – interzicerea finanțării politice din offshore și averilor ilicite; percheziții, confiscări și interdicții de funcții pentru oligarhi; reformă electorală: vot uninominal, alegeri locale cu participare directă.
Independență judiciară și juridică solidă
- Securitatea a supraviețuit prin intermediul „criminalității justiției și uzurparea statului” ioanrosca.com.
- Soluție: înființarea unui organism de autostrăveghere a judecătorilor și procurorilor, cu misiunea de a investiga abuzuri și influențe politice. Limitarea mandatelor în instanțe energetice și de securitate.
Suveranitate economică și morală
- Roșca menționa „distrugerea economică, jaful privatizărilor delictuale” YouTube+3ioanrosca.com+3piatauniversitatii.com+3.
- Soluție: audit independent al privatizărilor din anii ’90, readucerea în proprietate publică a companiilor strategice pierdute prin fraudă, susținere reală pentru IMM-uri și agricultură etc. Educație morală a funcției publice, inclusă în codurile de etică și legislația anti-corupție.

📌 Sinteză finală Etapă Obiective cheie

1. Conștiință civică Informație reală, memorie istorică, educație civică 2. Mobilizare organizată Platforme civice unite, proteste non-violente, contestație strategică 3. Reformă instituțională Independență juridică, resetare electorală și economică, morală publică inaltă Această trilogie – educarea și autoeducarea publicului, mobilizarea structurată și reformele instituționale – constituie o strategie coerentă inspirată de lucrările lui Ioan Roșca. Fiecare etapă este necesară pentru a asigura recâștigarea suveranității României și revenirea puterii cetățenilor.
Se poate realiza acest proiect fără cucerirea prealabilă a puterii politice?
Răspunsul scurt: NU, proiectul de „recucerire a României” în sensul dorit de Ioan Roșca nu poate fi realizat fără cucerirea prealabilă sau simultană a puterii politice reale. Totuși, se poate detalia mai nuanțat, în trei puncte esențiale:

1. Puterea politică este nodul central de control instituțional Ioan Roșca a susținut constant ideea că oligarhia securisto-comunistă și-a menținut dominația în România prin:

capturarea instituțiilor-cheie: partide, justiție, servicii secrete, presă, sistemul electoral;
pseudo-alternanță la putere, unde toate partidele sunt de fapt filiale ale aceleiași mafii postcomuniste;
infiltrarea și deturnarea opoziției reale (ex: deturnarea Pieței Universității, discreditarea liderilor civici autentici).

👉 Concluzie: fără o ruptură reală în aparatul de stat, orice mișcare civică va fi tolerată, infiltrată sau reprimată fără efect transformator sistemic.

2. Presiunea civică poate crea premisele, dar nu produce suveranitate efectivă Mișcările civice – cum ar fi protestele, grevele, campaniile de conștientizare – sunt esențiale pentru formarea unei mase critice și pentru legitimarea morală a schimbării. Dar, după cum Ioan Roșca subliniază:

„Mobilizarea populară fără obiectiv politic clar și fără mijloace de preluare a conducerii este o descărcare inutilă de energie și o simplă supapă de control.”

📌 Implicație: orice revoltă populară sau mișcare de rezistență (ex: Colectiv, 10 august 2018) poate fi instrumentalizată dacă nu are ca obiectiv asumat preluarea legală, legitimă și instituțională a puterii. 3. Cucerirea politică este necesară, dar trebuie făcută printr-o formă nouă de reprezentare Ioan Roșca nu pledează pentru o simplă alternanță de partide sau pentru susținerea vreunei formațiuni existente, ci pentru o regândire a modului în care este constituită și exercitată puterea politică:

alegerea reprezentanților prin mecanisme participative directe;
responsabilizarea și revocabilitatea funcțiilor alese;
eliminarea intermediarilor corupți între cetățeni și instituții (partide-marionetă, baroni locali etc.);
formarea unui „comitet civic național de salvare” provizoriu, cu mandat clar și limitat.

👉 Cucerirea politică nu înseamnă neapărat „preluarea unui partid” sau „intrarea în Parlament”, ci reconstrucția canalelor de reprezentare suverană, dinspre bază în sus.

✅ Răspuns final: Recucerirea României nu poate avea loc fără dobândirea și exercitarea unei forme de putere politică suverană, fie că este realizată:

prin alegeri libere, cu o forță civică nouă și curată;
prin presiune populară urmată de reformă constituțională;
prin forme excepționale de refondare a statului (adică un „moment constituant”, în sensul clasic).

🧩 Recomandare practică (în spiritul lui Ioan Roșca): Un plan realist ar presupune o etapizare tactică:

Construirea forței civice independente, conștiente și unite.
Cucerirea progresivă a puterii politice legitime, prin canale proprii.
Refondarea instituțiilor sub control civic direct, nu partinic.

Altminteri, oligarhia actuală are toate mijloacele de a absorbi, corupe sau distruge orice inițiativă reformatoare care nu trece prin centru nervos al puterii reale. Propuneți sugestii limpezi, simple și etapizate de organizare civică independentă, conștientă și unită. Exemple concrete de organizare realizată care a reușit. Unde, când, cum? Pentru a construi o organizare civică independentă, conștientă și unită în România — în spiritul ideilor promovate de Ioan Roșca și de alte inițiative democratice autentice — este esențial să urmăm un plan clar, simplu și etapizat, bazat pe auto-organizare de jos în sus, cu obiective realiste și mijloace eficiente.

🔧 PROPUNERE DE ORGANIZARE CIVICĂ ÎN 3 ETAPE

🔹 ETAPA 1: Deșteptarea civică și nucleul local

Obiectiv: Crearea unui nucleu de cetățeni informați și activi în fiecare localitate. Pași concreți:

Identifică 5–10 persoane de încredere dintr-o localitate care împărtășesc aceleași valori.
Organizează întâlniri regulate (săptămânale) într-un spațiu public sau privat (bibliotecă, cafenea, sală de bloc, online).
Creează o platformă locală de comunicare: grup de Telegram, WhatsApp, listă de e-mail, newsletter, panou de afișaj comunal.
Inițiază acțiuni simple:
- Distribuție de pliante, broșuri;
- Vizionări de documentare cu discuții (ex. despre Mineriadă, Revoluție, corupție, Constituție);
- Inventarierea problemelor locale și a abuzurilor instituționale.

Instrumente:

Manual de organizare civică simplificat;
Modele de statut, declarație de principii, ghiduri de acțiune;
Conexiune cu rețele similare din alte localități.

🔹 ETAPA 2: Rețele orizontale și federație națională

Obiectiv: Conectarea celulelor locale într-o rețea națională democratică.

Pași concreți:

Fiecare nucleu local desemnează 1-2 delegati rotativi, cu mandat temporar și revocabil.
Se creează o platformă digitală federativă pentru coordonare (site, forum, spațiu cloud colaborativ).
Organizare de adunări civice regionale și naționale, online și fizic, cu transmisiune live și arhivare.
Elaborarea unui document-program comun, prin consultare: cartă a suveranității populare.

Principii:

Nicio ierarhie permanentă.
Nicio finanțare din surse oligarhice, externe sau de partid.
Transparență totală, decizii prin vot deliberativ, fără lideri „mântuitori”.

🔹 ETAPA 3: Acțiune colectivă și preluarea inițiativei politice/morale

Obiectiv: Intervenție coordonată în viața publică pentru redobândirea suveranității. Pași concreți:

Lansarea unui tribunal civic al trădărilor și jafului postcomunist, cu scop simbolic și educativ.
Participare organizată la ședințele publice ale consiliilor locale, cu propuneri și presiune.
Crearea unei liste publice a infractorilor de sistem (corupție, justiție, privatizări ilegale), documentate.
În funcție de conjunctura electorală: lansarea unei platforme de reprezentare civică, nu partidică.

Opțiuni:

Boicot electoral organizat cu revendicări;
Intrarea temporară în alegeri cu liste civice independente;
Susținerea referendumurilor locale și inițiativelor cetățenești (ex: limitarea mandatelor, control bugetar etc.).

📚 EXEMPLE DE ORGANIZARE CIVICĂ DE SUCCES
(INTERNAȚIONAL ȘI LOCAL)

✅ Islanda – 2008–2013: Revoluția Cazanelor

Unde: Islanda, după colapsul băncilor.
Cum: Proteste masive în fața Parlamentului, autoconvocarea unei adunări constituante formate din cetățeni aleși prin tragere la sorți (!).
Rezultate:
- Demisia guvernului corupt;
- Reorganizare bancară sub control popular;
- Nou proiect de Constituție redactat de cetățeni (neadoptat formal, dar inspirațional).

✅ Podemos (Spania, 2014)

Unde: Spania, pe fondul crizei economice și al mișcării „Indignados”.
Cum: Platformă civică apărută din mișcarea #15M, cu comitete locale de autogestionare.
Rezultate:
- Intrare rapidă în Parlament;
- Influență în guvernările locale și naționale;
- Reforma agendelor sociale.

✅ România – Mișcarea Piața Universității 1989–1990

Unde: București, România.
Cum: Opoziție civică pașnică împotriva restaurării regimului FSN;
Rezultate:
- Avertisment istoric despre oligarhizarea tranziției;
- Manual viu de metode civice: greva foamei, manifestații permanente, portrete ale victimelor;
- Documente rămase: „Proclamația de la Timișoara”, „Scrisoarea celor 11”, „Jurnalul Pieței Universității”.

✅ Roșia Montană – Salvați Roșia Montană (2000–2013)

Unde: România.
Cum: Coaliție de activiști, localnici, specialiști și organizații civice.
Rezultate:
- Blocarea proiectului minier RMGC;
- Obținerea statutului de Patrimoniu UNESCO;
- Exemplu de colaborare între generații și profesii diverse, cu o bază civică foarte solidă.

🧩 CONCLUZIE. O organizare civică eficientă în România poate și trebuie să pornească de la:

Grupuri mici, dar consistente – în fiecare oraș sau comună.
Rețele independente, fără ierarhii partinice sau externe.
Obiective clare, morale și vizibile public.

Este o luptă de durată, dar fiecare etapă contează — iar succesul nu este imposibil, ci doar necesită hotărâre, luciditate și solidaritate. Doriți și un ghid concret în format PDF sau în formă de broșură militantă, cu exemple, modele și strategii? Doriți și un ghid concret în format PDF sau în formă de broșură militantă, cu exemple, modele și strategii?

Manual simplificat de organizare civică independentă

I. Obiectivul general

Recucerirea României de către cetățeni prin organizare locală, federare națională și intervenție civică coordonată, cu scopul de a reda suveranitatea statului român: juridică, economică, politică și morală.

II. Principii fundamentale

Independență față de partide, oligarhie și surse de finanțare netransparente;
Transparență totală a procesului decizional și financiar;
Democrație participativă, cu lideri revocabili și mandat limitat;
Acțiune non-violentă și juridic impecabilă;
Solidaritate și subsidiaritate între celule locale;
Memorie istorică și responsabilitate morală față de trecutul recent.

III. Pașii esențiali de organizare 1. Formarea unui nucleu local (5–10 persoane)

Discuții introductive despre situația reală a țării;
Stabilirea unui calendar de întâlniri (fizic sau online);
Crearea unui grup de comunicare (Telegram, WhatsApp, Signal);
Acordarea unui nume și unei identități vizuale celulei (logo, slogan);
Adoptarea unui Statut simplificat și a unei Declarații de principii comune.

2. Elaborarea unui plan de acțiune local

Analiza problemelor locale (corupție, abuzuri, pasivitate instituțională);
Documentare și comunicare publică (pliante, articole, conferințe);
Acțiuni punctuale: participare la ședințe ale consiliului local, monitorizare bugetară, întâlniri cu cetățenii.

3. Reunirea cu alte grupuri locale

Conectarea cu platforme similare din alte localități prin:
- Forumuri comune;
- Reuniuni naționale online;
- Platforme de resurse și strategii comune.

4. Federare civică națională

Alegerea de delegați rotativi (cu mandat temporar);
Coordonarea unor campanii naționale de conștientizare;
Organizarea unui congres civic cu obiectiv de reformare constituțională și instituțională.

IV. Model de statut (simplificat)

Art. 1 – [Numele grupului civic] este o rețea civică independentă, formată din cetățeni activi care doresc să contribuie la recucerirea suveranității României. Art. 2 – Scopul organizației este educația civică, documentarea abuzurilor, participarea la viața publică și presiunea pentru reformă constituțională. Art. 3 – Structura de conducere este formată dintr-un coordonator, un secretar și un responsabil cu comunicarea, aleși pe termen de 6 luni. Art. 4 – Deciziile se iau prin vot egal, fiecare membru având drept de veto în cazul încălcării principiilor fundamentale. Art. 5 – Finanțarea se face exclusiv din contribuții voluntare, transparente, afișate lunar. Art. 6 – Orice membru poate cere dizolvarea structurii dacă aceasta se abate de la principiile fondatoare.

V. Declarație de principii

Ne declarăm loialitatea față de poporul român, nu față de partide sau ideologii impuse.
Respingem corupția, oligarhia și manipularea prin mass-media afiliată puterii.
Credem în dreptul fiecărei comunități de a decide local și în capacitatea poporului de a se autoguverna.
Milităm pentru justiție dreaptă, educație veritabilă, economie suverană și demnitate morală.

VI. Ghid de acțiune pentru primele 90 de zile

Zilele 1–30:

Formarea nucleului civic;
Discuții introductive;
Alegerea unui coordonator local;
Publicarea unei pagini locale (blog/Facebook/Telegram);

Zilele 31–60:

Identificarea problemelor locale urgente;
Participare la ședințe publice ale consiliilor locale;
Dialog cu alți cetățeni și recrutare de noi membri.

Zilele 61–90:

Redactarea unui raport local de situație;
Contactarea altor grupuri pentru formare de rețea regională;
Lansarea unei campanii civice pe o temă locală (ex: opoziție la un abuz, solicitare de audit public etc.).

VII. Conectare și extindere Recomandăm conectarea cu:

Grupurile din diaspora implicate în susținerea suveranității României;
Platforme civice independente (ex: comunitățile anti-corupție, anti-cenzură, pro-autonomie locală);
Personalități morale și intelectuali care au dovedit integritate și spirit civic.

Acest manual poate fi adaptat, completat sau extins pe măsura dezvoltării fiecărei structuri locale.

Fiecare sat, un consiliu moral. Fiecare oraș, un bastion civic. Fiecare român, un cetățean.

Note

i ORIGINE ȘI CONTEXT ISTORIC.

Această frază este atribuită generalului și omului politic roman Gnaeus Pompeius Magnus (Pompeiu cel Mare), în secolul I î.Hr. Context:

În jurul anului 56 î.Hr., Roma se confrunta cu o criză de aprovizionare cu grâne;
Pompeiu, numit „praefectus annonae” (responsabil cu aprovizionarea cu hrană a Cetății), a organizat o expediție navală pentru a aduce cereale din Africa și Sicilia;
Marinarii se temeau să pornească la drum din cauza unei furtuni violente;
Pompeiu le-a spus celebra frază pentru a-i motiva să plece, subliniind că misiunea (interesul public) este mai importantă decât viața proprie.

INTERPRETĂRI ULTERIOARE

Ernst Jünger, în cartea sa „Der Arbeiter” (1932), citează această expresie ca motto, într-un sens existențial: omul activ trebuie să-și asume riscuri și să meargă mai departe, chiar în fața morții.
Albert Camus, în sens opus, ar fi putut combate această idee în Mitul lui Sisif, în care sensul vieții se fundamentează tocmai pe confruntarea cu absurdul, nu pe sacrificiul impus de putere.

SEMNIFICAȚIE SIMBOLICĂ

Navigarea = metaforă pentru acțiune, înaintare, risc asumat;
Viața = condiția biologică, subordonată scopului, uneori ignorată pentru idealuri mai înalte.

Se poate înțelege și astfel: supraviețuirea nu este suficientă — e mai important să-ți asumi o misiune, un sens, chiar dacă implică risc.

REFLECȚIE CONTEMPORANĂ

Expresia poate fi interpretată astăzi în două direcții:

Idealistă și activistă: În fața unei cauze nobile (libertate, suveranitate), trebuie să mergi înainte cu orice risc.
Critic-reflexivă: Este o expresie a voinței de putere, care poate cere sacrificii disproporționate — și trebuie pusă sub semnul întrebării.

Scris de Asymetria on Thursday, September 25 @ 00:00:00 CEST (783 citiri)
Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

Geopolitica: Victor Somesan. Comentariu la eseul : Rezistenta, aclimatizare culturala

Sintetic: Rezistență, aclimatizare culturală și biopolitica identității

Introducere

Textele lui Dan Culcer – „Rezistență și Reconstrucție. Cuvinte pentru urmași” (2006) și „Identitate, aclimatizare culturală. Pentru o biopolitică a supraviețuirii identitare naționale” (2025) – se înscriu într-o linie de reflecție critică asupra destinului culturii române într-un context istoric și geopolitic marcat de presiuni externe și de crize interne. Dacă în 2006 accentul era pus pe rezistență și reconstrucție, ca formă de apărare împotriva uniformizării comuniste și neoliberale, în 2025 discursul autorului evoluează spre o viziune ecologică și organică asupra supraviețuirii culturale, prin conceptul de aclimatizare culturală și biopolitică a identității. Împreună, aceste două texte configurează o teorie coerentă despre cum comunitățile periferice pot rezista, dar și cum se pot regenera printr-un raport creativ cu alteritatea.

1. Dimensiunea istorică și sociologică: de la rezistență la aclimatizare

Eseul din 2006 era scris într-un moment de dezorientare post-tranziție, când România ieșea din comunism și intra în globalizarea neoliberală. Culcer denunța atunci pierderea rădăcinilor, alienarea colectivă și destructurarea solidarităților tradiționale. Accentul era pe rezistența identitară, o formă de apărare împotriva entropiei culturale. În 2025, autorul reia firul, dar mută accentul de pe rezistență pe procesul de aclimatizare culturală, propunând o teorie mai nuanțată și dinamică. Nu mai e vorba doar de „a rezista” pasiv, ci de a se adapta și a transforma criza în resursă. Astfel, perspectiva sociologică se deplasează de la un cadru defensiv la unul constructiv, în care identitatea e înțeleasă ca un ecosistem viu, nu ca o fortăreață statică.

2. Dimensiunea demografică și psihologică: migrația și trauma colectivă

În ambele texte apare problema depopulării, migrației și dezrădăcinării, fenomene majore ale societății românești contemporane. În 2006, accentul era pe trauma pierderii: destrămarea familiilor, golirea satelor, pierderea memoriei colective. În schimb, perspectiva din 2025 propune un unghi ecologic și adaptativ: migrația, deși traumatică, poate genera procese de asimilare creativă. A doua generație de migranți nu este doar victimă a ruperii, ci poate deveni un laborator de inovație culturală, aducând resurse simbolice noi în matricea identitară. Astfel, ceea ce era văzut doar ca pierdere devine și o posibilitate de regenerare.

3. Dimensiunea mitologică și estetică: mitul ca resursă vie

Un punct central al reflecției lui Dan Culcer este rolul mitului și al simbolului în coeziunea comunitară. În 2006, accentul era pus pe conservarea miturilor ca resursă de rezistență. În 2025, abordarea devine mai flexibilă: miturile nu sunt doar relicve ce trebuie păstrate, ci pot fi reactivate, reinterpretate și aclimatizate. Astfel, tradiția nu mai e văzută ca muzeu, ci ca materie vie care poate trece prin transformări estetice – în literatură, film, artă digitală sau muzică urbană. Exemplul lui Brâncuși devine emblematic: transfigurarea miturilor arhaice într-o estetică modernă cu valoare universală.

4. Dimensiunea geopolitică: periferie și ecologie culturală

Un alt fir roșu comun este poziția României ca spațiu periferic, prins între presiuni imperiale succesive (sovietice, occidentale, neoliberale). Culcer avertizează că izolarea nu este o soluție, dar nici capitularea nu e posibilă. În 2025, această tensiune se rezolvă prin metafora ecologiei culturale: culturile mici trebuie protejate prin politici de conservare și regenerare, asemenea ecosistemelor fragile. Identitatea nu se apără prin ziduri, ci prin politici active de selecție, aclimatizare și domesticare culturală.

5. Dimensiunea teoretică și pragmatică: spre o biopolitică a identității

Cea mai importantă inovație adusă de textul din 2025 este definirea unei biopolitici a identității, inspirată din vocabularul botanic și ecologic. Identitatea este tratată ca o formă de viață colectivă care trebuie îngrijită prin politici educaționale, culturale, mediatice și diasporice. Principiile fundamentale (selecție, aclimatizare, naturalizare, domesticare, asimilare creativă) oferă un cadru operațional care depășește simpla retorică. Astfel, se trece de la manifestul rezistenței (2006) la teoria aclimatizării și politicii identitare (2025), într-un demers de maturizare intelectuală și pragmatică. Concluzie: un arc peste timp Lecturate împreună, cele două texte conturează un arc de evoluție al gândirii critice românești în ultimele două decenii.

Dacă în 2006 Dan Culcer formula un strigăt de alarmă și o pledoarie pentru rezistență, în 2025 el oferă o schemă teoretică pozitivă: identitatea națională ca ecosistem viu, capabil să integreze alteritatea prin aclimatizare, nu prin diluare.Astfel, problematica identitară se mută din registrul nostalgiei și al fricii în registrul ecologic, creativ și pragmatic. Identitatea nu este un muzeu închis, ci o grădină vie, unde elementele externe pot fi domesticite și transformate în resurse proprii.

Victor Someșan

https://biblioteca-lui-dan-culcer.blogspot.com/2025/05/resistance-et-reconstruction-messages.html

Nota: https://biblioteca-lui-dan-culcer.blogspot.com/2025/05/resistance-et-reconstruction-messages.html

Scris de asymetria on Tuesday, September 23 @ 00:00:00 CEST (758 citiri)
Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

Geopolitica: Monica Lucretia MATEI (STOICA). Population and modernization: The Cluj

“Babeş-Bolyai” University, Cluj-Napoca
Faculty of History and Philosophy
Doctoral School. History. Civilization. Culture

DOCTORAL DISSERTATION ABSTRACT. 2014

Population and modernization: The Cluj School of Eugenics during the Interwar Period

Scientific adviser: Univ. Prof. Ioan Bolovan, PhD
Doctoral student: Monica Lucreţia MATEI (STOICA)

2
CONTENTS
Introductory considerations

Chap. I. EUGENICS AT THE WORLD LEVEL – A BRIEF HISTORICAL
OVERVIEW
1.1. Eugenics – definitions, theories and concepts
1.2. The origins of eugenic problems – between history and historiography
1.3. The eugenicists of the eighteenth and nineteenth centuries
1.4. Eugenic theories in the twentieth century
1.5. Eugenic problems and the communist ideology: USSR – Romania

Chap. II. THE ANTECEDENTS OF EUGENICS IN TRANSYLVANIA PRIOR TO THE YEAR 1918
2.1. Transylvania – from politics and the economy to society and culture. The
background of eugenic ideas
2.2. Premises of the eugenics movement
2.3. Eugenic ideas during the process of modernization (the nineteenth and the early twentieth centuries)
2.4. The characteristic features of eugenic discourse

Chap. III. EUGENICS AT THE UNIVERSITY OF CLUJ DURING THE
INTERWAR PERIOD
3.1. Two centres of the eugenics movement in Romania: Bucharest and Cluj
3.2. The Faculty of Medicine in Cluj and its role in the eugenics movement in Romania
3.2.1. Portraits in time. Personalities of the Medical School in Cluj
3.2.2. Lectures
3.2.3. Conclusions

3.3. Means of disseminating eugenic ideas: brochures

Chap. IV. THE EUGENIC AND BIOPOLITICAL BULLETIN. A CASE STUDY
4.1. General aspects. Introduction
4.2. The Bulletin of Eugenics and Biopolitics – a general presentation
4.3. The Bulletin of Eugenics and Biopolitics – content analysis, thematic index and
graphical interpretation
4.3.1. Social work
4.3.2. The women’s status
4.3.3. The condition of the young generation (children)
4.3.4. Legislation. Regulations
4.3.5. Demography. Population studies. The biological theory of population
4.3.6. Public health
4.3.7. Education
4.3.8. Eugenics. Biopolitics. Heredity
4.3.9. The theory of evolution
4.3.10. The racial problem
Conclusions
ANNEXES Chronological and thematic index of the articles found in the journal The
Eugenic and Biopolitical Bulletin
Bibliography

Keywords: eugenics, Transylvania, The Eugenic and Biopolitical Bulletin, professors, Faculty of Medicine in Cluj, hygiene, biopolitics, heredity, demography, education.

In our historiography, the phenomenon of eugenics has been approached from multiple perspectives, both before and after 1989. While approaches tended to be ideologically entrenched during the communist regime, especially from a medical perspective, after the
revolution of December 1989, there have been several focal studies, conducted primarily from a demographic vantage point. A significant contribution that deserves mention in this regard is Maria Bucur’s research, Eugenie şi modernizare în România interbelic [Eugenics and
Modernization in Interwar Romania], Polirom Press, 2005.
The starting point of this research was the very work of Maria Bucur, which merely outlines the contribution of the Cluj School of Eugenics to the debate of medical and demographic ideas in interwar Romania. Through our undertaking, we have aimed to accomplish a monographic approach to all the representatives of the eugenics trend from the Social Hygiene Institute of the University of Cluj, from among the contributors to the journal The Bulletin of Eugenics and Biopolitics and from the clinics in Cluj.
The thematic analysis of the Cluj-based periodical The Bulletin of Eugenics and Biopolitics gave us the opportunity to outline the image of the School of Eugenics that developed in the town by the Someş River.
The spectrum of a deterioration of the human race, the threat of a “demographic degeneration” led the specialists in different fields of science and medicine to propose strategies for the regeneration of society. The adoption of populationist policies was a very
important episode in the history of the modern states, at a time when scientific ideas began to be applied to social policies. With the onset of the twentieth century, politicians from acrossEurope shared the belief that based on scientific accumulations in the fields of biology, medicine and eugenics, the state had to intervene in the private lives of its citizens in order topromote the desired biological and social changes. At the head of this kind of debates on demographic degeneration were the eugenicists. The history of eugenics is associated with the
name of Francis Galton (the cousin of Charles Darwin), who introduced eugenics as a new discipline, describing it as a science whose social application would entail the improvement of humanity. 5
According to Galton, eugenics was the study of factors that could improve human racial qualities through social control. He argued that society should not leave evolution to chance, and that scientists ought to help governments to implement measures aimed at biologically improving humans.
Eugenics became thus one facet of an entire phenomenon, a much wider current of ideas, which tended to influence the social and public policies of the states. The twentieth century, in particular, witnessed extreme manifestations related to eugenics and demography,
especially as regards the political control of reproductive behaviour (the excesses of the Nazi regime in Germany, which compromised eugenics, are well known).
The emergence of the term eugenics occurred as such in Romania during the twentieth century, when the state attempted, through various laws and regulations, to modernize and bring society to a high level of civilization, similar to that of the developed Western countries.
The “pretext” for the emergence of the term “eugenics” in the Romanian mentality came with the outbreak of World War I, in particular the effects generated by this conflict, which shook humanity.
These ideas gaining ever larger ground in Romania, too, during the period prior to World War I, as the care for the quantity and optimal quality of the population increased, but they were to make a career during the interwar period.
The sources also represent an important aspect in our work. In order to develop the theme Population and Modernization: The Cluj School of Eugenics during the Interwar Period, we used both edited sources and unpublished sources. The main source was the periodical publication The Bulletin of Eugenics and Biopolitics, besides which we also consulted funds from the National Archives of the State, County Cluj Branch, and an extensive bibliography in order to provide a comprehensive overview of the subject. The funds of the Institute of Social Hygiene, King Ferdinand University of Cluj, Faculty of Medicine and Pharmacy in Cluj, Personal fund ‘Dr Iuliu Moldovan’rounded off our information about the personalities from Cluj who illustrated, through their scientific concerns and their concrete activities in the university clinics, the science of eugenics. The same archival material gave us information about the curricular subjects, the lectures and the seminars with eugenic applicability and their share in overall training of the students.
In order to capture the mentality of the era, but also to trace the antecedents of eugenics in Transylvania, we resorted to the periodicals of the time. Thus, in our approach, in addition to the historiography of the problem, we used newspapers such as Libertatea [Freedom], Gazeta Poporului [The People’s Gazette], Telegraful Român [The Romanian Telegraph], Gazeta Transilvaniei [The Transylvanian Gazette], Tinerimea Român 6 [The Romanian Youth], Amicul Familiei [Family Friend], Revaşul [The Message], Deşteptarea [The Awakening], Românul [The Romanian], Drapelul [The Flag], Foaia Poporului [The People’s Paper], Minerva, Tribuna [The Tribune], Observatorul [The Observer]. In the years following World War I, a broad circle of specialists contributed to the publication of brochures with various themes, addressed to the rural readership. This was also the case of the series of brochures published under the guidance of Professor Ioan Simionescu from Bucharest. Divided into four series, the publication was suggestively entitled Cunoştinţe folositoare [Useful Knowledge]. Within it, series B, subtitled Sfaturi pentru gospodari [Tips for Farmers], was addressed to peasants. The editorial committee clearly emphasized its importance within the ensemble of Romanian historiography, as it covered a huge gap in Romanian journalism, which lacked works that popularized science. What was also highlighted was the target audience, i. e. the villagers, whose only means of acquiring access to information was through the media.1 The publication had a fixed number of pages and have a weekly frequency. The topics it approached referred to the problems faced by farmers, such as: the household, health, gardening and animal husbandry.
Moreover, in order to complete our research, we also studied various edited sources, which helped us to get an overview of the subject under analysis. From general studies, we focused on works that addressed the idea of eugenics at the world level, drawing a comparison with the autochthonous area.

The presentation of the work
The work is structured into four chapters, prefaced by an introduction and completed by the related conclusions. The bibliography used rounds off this undertaking. The annexes that accompany the research represent the thematic and chronological index of The Bulletin of Eugenics and Biopolitics.
Thus, our research started by drawing a thematic bibliographic index of The Bulletin of Eugenics and Biopolitics. Based on the materials published in the aforesaid journal, we outlined then the image of the Cluj “School of Eugenics,” by completing the information with
published and unpublished sources. The historiography of the problem focused, in particular, on the eugenics movement in the Old Kingdom and, to a lesser extent, on that in Transylvania.
1 Cunoştinţe folositoare. Sfaturi pentru gospodari, Series B, No. 8, p. 97. 7
The vast thematic area of the works published in the journal from Cluj led us to expand our research. In order to highlight the role and importance of the journal in the Romanian historiographic landscape, we first outlined a brief history of eugenics in the world, in the first chapter. In sketching this image, we started from the definition of the term, then we insisted on emphasizing the origin of its related ideas, portraying the most important promoters of the movement from the eighteenth-twentieth centuries (Jean-Baptist Lamarck, Thomas Robert Malthus, Bénédict Morel, Johann Gregor Mendel, Francis Galton, the inventor of the term “eugenics”) and concluding with an overview of the main eugenic ideas.
In general, in the pages of this chapter we presented briefly the evolution of eugenics in the world: from an idea to science. Once the image of the eugenics movement worldwide was outlined, we focused our attention on the history of eugenics in Transylvania, in the second chapter, entitled The Antecedents of Eugenics in Transylvania prior to 1918. Our research focused on highlighting the premises based on which the Romanian eugenicists’concepts developed after 1918.
Whether they were imported or autochthonous, these ideas respected local specificity, and the development and evolution characteristics of the Transylvanian space throughout time.
Although it found its most convincing form of expression in the interwar period, the eugenics movement in Romania had antecedents that were far from negligible. Therefore, in our study we aimed to review the stages prior to the development of the eugenics movement in Transylvania in the late nineteenth and the early twentieth centuries. In an overview, it can be seen that many researchers and journalists wrote about this historical stage and this geographic area.
The next chapter, Eugenics at the University of Cluj during the interwar period, aimed to achieve a presentation of the impact that eugenics exerted at the level of specialized highereducation and the evolution of the interest this discipline stirred at the level of the medical and social milieus from Cluj. To achieve this goal, in the subchapter “Portraits in time.
Personalities of the Medical School in Cluj,” we portrayed some of the personalities that contributed greatly to promoting eugenic ideas, through the various events they organized or through informative papers/bulletins: Iuliu Moldovan, Petre Râmneanţu, Iordache Fcoaru,
Mihai Zolog, Ilie Ardelean, Valeriu Lucian Bologa, Ovidiu Comşia, Cornel Crişan, Salvator Cupcea, Iacob Iacobovici, Leon Daniello, Eugen Moraru, Ion Prodan, Leon Prodan, Iosif Stoichiţă, Titu Turcu. We completed the information with a brief overview of the curriculum
hygiene courses that were taught at the Faculty of Medicine from the University of Cluj in the interwar period. The information in this chapter came mostly from the funds of the National Archives, the Cluj County Branch. 8
The last and the most consistent part of our work was devoted to the case study of The Bulletin of Eugenics and Biopolitics. It is known that the journal was a periodical publication of the ASTRA Society, issued monthly between 1927 and 1947, with a break during the
economic crisis, due to lack of funding between 1931 and 1933. Most of the articles published in the journal were the product of the School of Cluj and were signed by physicians, demographers and experts in various fields; they were well documented, with a rich and varied vocabulary. Naturally, there were also authors from Bucharest and Iaşi, as well as some translations from foreign specialized literature, especially Englishmen, Americans, Germans,etc. The themes captured in this periodical, which we analysed in separate subchapters, were: social work, the women’s status, the condition of the young generation, legislation, demography, population studies, the biological theory of population, public health, education, biopolitics, heredity, evolutionist theories, and the racial problem. The unique contribution of our research lies precisely in reconstructing the key moments in the evolution of the journal, of the stages of the transition from positive eugenics to negative eugenics, at least as regards the content of articles translated from the German and Italian literature, or the articles signed by Făcăoaru and Rmneanţu. Using a moderate discourse in their demonstrations, the Cluj-based advocates of eugenics changed their attitude with the outbreak of World War II. Their moderation gradually gave way to racial overtones. Their researches and speeches were no longer focused on increasing the positive biological potential of the Romanian society, but the “purging of undesirable groups from the national body.” 2
Debates on eugenics have continued to this day. The ideas that animated nineteenth-century researchers are also found in the concerns of our time. As we have seen in the lines above, the theories of eugenics have been a human preoccupation since ancient times, but only in modernity did the science of the improvement of the human race acquire a self- standing character and lay down its principles. Even though during that period or later, the eugenicists’aspirations were not implemented at the level of policies, the laws and regulations they initiated and the reforms targeting the educational field had long-term consequences, which are still visible in the contemporary period.

Monica Lucreţia MATEI (STOICA)

2 Maria Bucur, Eugenie şi modernizare în România interbelic, trans. Raluca Popa, Iaşi: Editura Polirom, 2005, p. 204.

Scris de asymetria on Saturday, September 20 @ 00:00:00 CEST (832 citiri)
Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

Eseuri: Stefan Borbely. În cautarea roma^nului perfect de M.Turda

Eseu - Publicistică - Critică literară „În căutarea românului perfect”

Ştefan Borbély Send an email 3 martie 2025

În iureșul revoluționar al anului 1990 am crezut sincer că, după ce lucrurile se vor fi așezat cât de cât și surescitarea se va stinge, istoricii români vor lua cu asalt arhivele vieneze și budapestane, pentru a vedea și fața nevăzută, prohibită până atunci, a istoriografiei pe care continuau s‑o slujească de pe pozițiile unei metodologii preponderent premoderne, romantice. Se vorbea, tot de atunci, despre introducerea în programele universitare a unor cursuri de „istorie a Transilvaniei” sau despre trecerea, în preuniversitar, de la predarea „istoriei românilor” la aceea a „istoriei României”, dar anii au trecut și nimic nu s‑a întâmplat în acest sens, deceniile care au urmat aducându‑ne și „deranjul” iscat de „școala Boia” (singura noutate marcantă a domeniului), rezultatul constituindu‑l, pe de o parte, permanentizarea inerțială a unei istoriografii autohtone dependente de restricțiile „identitarului național”, căreia i s‑a adăugat, strict logic și compensativ, necesitatea ca anumite teme „sensibile” să‑și caute cercetători în afara granițelor țării, unde inhibiția și „idolii tribului” exercitau o presiune infinit mai scăzută decât la noi. Așa se face că teme sensibile ale istoriei autohtone au fost tratate de americanul Keith Hitchins, că austriacul Oliver Jens Schmitt a scris cea mai bună monografie CZ Codreanu și o la fel de remarcabilă istorie a BOR, italianul Stefano Bottoni dând și el, la rândul său, cea mai bună sinteză monografică a fostei Regiuni Mureș Autonomă Maghiară, imensul câștig al acestei diversificări de specializare constituindu‑l scoaterea din autosuficiență și adormire a istoricului român de acasă, obligat să se întrebe dacă, într‑adevăr, disciplina căreia i s‑a consacrat e așa de peremptorie cum el o știe sau mai rămâne loc și pentru reconsiderări. Din categoria lucrărilor pe teme românești care nu puteau fi elaborate decât în afara țării fac parte și excelentele lucrări despre biopolitica și eugenia interbelică scrise de către Maria Bucur (Eugenie și modernizare în România interbelică, 2005) și de către redutabilul Marius Turda (În căutarea românului perfect. Specific național, degenerare rasială și selecție socială în România modernă (Ed. Polirom, Iași, 2024, cu traducerea textelor din engleză de Marius‑Adrian Hazaparu), una dintre cele mai importante cărți ale anului editorial trecut (alături de Filosofia lui Blaga, a Martei Petreu), important, în cazul lui Turda, fiind și faptul că preocupările lui sunt seriale, cartea de acum fiind precedată de Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și biopolitică în Europa, 1870‑1950 (Polirom, 2014) și Biopolitică și eugenism în România, 1920‑1944 (Ed. Muzeului Municipiului București, 2019), care, deși sunt revelații, deopotrivă cu lucrarea Mariei Bucur de la Indiana University, n‑au intrat decât limitat în conștiința publică, dacă scoatem din ecuație efervescența academică clujeană din jurul lui Ciprian Mihali sau preocupările specializate pe istoria discriminării romilor, ultima fructificare a acestora, de care știu, constituind‑o lucrarea de doctorat a Lilianei Ceacîru din 2024, de la SNSPA, Biopolitică și eugenism. Romii din România interbelică. Mai trebuie spus, pentru ca perspectiva epistemică să devină completă, că efervescența autohtonă limitată stârnită în jurul Biopoliticii medicului clujean Iuliu Moldovan (1926) a fost stimulată de interesul internațional pentru temă, punctat, succesiv, de Michel Foucault (Nașterea biopoliticii, tradusă în 2007), Giorgio Agamben (Homo sacer, în 2006 la noi) și Roberto Esposito (Communitas; Bios), acesta fiind unul dintre ultimii filosofi care trebuie traduși pentru ca imaginea să devină cu adevărat edificatoare. Timpurile au devenit, cum s‑ar spune, coapte pentru acest tip de abordare a construcției identitarului național de după 1918, ca alternativă flexibilă la cea etnocentrică, majoritară din domeniu, ceea ce le mai rămâne de făcut celor care se ocupă de preocupările eugenice ale perioadei interbelice românești e să arunce o privire și asupra cercetărilor eugenice maghiare (unde disciplina se numește eugenika), doar Marius Turda fiind familiarizat, cât de cât, cu domeniul, dovadă fiind câteva studii răspândite în publicații academice prestigioase (cum e Eugenics in the Central Empires since 1914, din vol. Blood and Homeland, 2007), o sintetizare a lucrărilor lui Hoffmann Géza, Apáthy István, Benedek László dovedindu‑se a fi necesară, inclusiv a foarte interesantei lucrări din 1934 a doctorului Somogyi József, Tehetség és eugenika (Talent și eugenie), dedicată selecției ereditare aptitudinare. O asemenea abordare ar scoate în evidență și un alt aspect, esențial pentru metodologia comparată a biopoliticii și eugeniei, și anume quasi‑absența abordărilor confrontaționale, contondente la maghiari, deși unele teme, cum sunt cele legate de ceangăi și de secui sunt virtual explozive, lucru demonstrat, între altele, de lucrările lui Iordache Făcăoaru de la noi sau de o sinteză târzie, metodologic discutabilă: R. Chris Davis: Hungarian Religion, Romanian Blood. A Minority’s Struggle for National Belonging, 1920‑1945 (The University of Wisconsin Press, 2018).

Mai există un aspect disociativ aici: eugenika maghiară conferă o importanță diminuată înțelesului de „stat eugenic total”, sintagmă foarte importantă pentru eugeniștii români, care și‑au gândit dintotdeauna disciplina ca substitut (sau metaforă) pentru un complex de aspirații politice. Insistența pe rolul coercitiv al statului e esențială la Iuliu Moldovan, în Biopolitica (1926), unde el insistă pe faptul că statul are obligația de a garanta „prosperitatea biologică a capitalului uman” și că numai statul are posibilitatea de a contracara, prin control igienic și social (controlul e cuvântul totemic al biopoliticienilor), câteva dintre pericolele inerente ale „civilizațiunii”, cum sunt democrația egalitaristă (care „nivelează valorile biologice superioare”), competiția economică nedirijată, lăsată în voia dezvoltării libere, sau școala, care, prin egalitarismul de șansă acordat tuturor, fără selecție, generează „absolvenți slăbiți, deraiați ca fizic, fără rezistență și disciplină morală, miopi, fără inițiativă și spirit de idependență, fără voință și hotărâre, fără pregătire pentru necesitățile reale ale vieții”. (Nimic nou sub soare astăzi, așadar…) Multe dintre aceste idei sunt reafirmate în mod militant de către Iuliu Moldovan în Statul etnic (Buletinul Eugenic și Biopolitic, vol. XIV, nr. 1943; textul apare și ca broșură în același an), o conferință rostită după mutarea Universității Clujene la Sibiu, unde intelectualii români sunt acuzați că dau dovadă de „lipsă de sensibilitate etnică”, în condițiile în care rolul statului „este de a ocroti și pune în valoare sânge, tradiție și glie” prin intermediul unei „selecții ereditare”, concluzia logică constituind‑o necesitatea ca toate acestea să‑i fie încredințate unei mâini de fier, unui „singur creier” (ajutat vag de către consilieri), ca puterea să se regăsească „într‑o singură persoană reprezentativă a virtuților etnice, dotată la nivelul cerințelor supreme cu toate calitățile unui om de stat desăvârșit”. Desigur, în spatele acestor fantasme totalitare se regăsesc toate negativitățile pe care eugeniștii le incriminează: egalitarismul democratic nivelator, reforma agrară făcută în beneficiul tuturor, deja amintita educație neselectivă, modernismul economic (greu controlabil de către eugeniști, fiindcă majoritatea întreprinzătorilor, mai ales în Regat, erau români interesați de profit, nu de „sânge, tradiție și glie”) – și nu în ultimă instanță politicul. Cu precădere Marius Turda vorbește la tot pasul de dorința eugeniștilor de a face joncțiunea cu politicul (Iordache Făcăoaru cu legionarii, medicii clujeni cu PNȚ‑ul și cu Maniu), omniprezența politică a lui Sabin Manuilă fiind cea mai interesantă dintre aceste „lipituri”, sub aspectul consistenței și al anvergurii, chiar internaționale, însă, în ciuda numeroaselor detalii, unele chiar funeste (cum e cauționarea deportării evreilor și a țiganilor în Transnistria), lipsește din aceste cărți o abordare analitică obiectivă, științifică, a dialogului cu liberalismul românesc interbelic (E. Lovinescu etc.), cu adepții citadinismului și ai progresului civilizațional antispenglerian, menită să îndulcească tonurile și să relativizeze disciplina, întrucât, orice s‑ar spune, eugenismul a fost o utopie de nișă în interbelic, lucru recunoscut de către I. Moldovan. Asistăm, dimpotrivă, la o tendință de a suprainterpreta domeniul, sugerându‑se o anumită dominație eugenică a discursului public românesc din interbelic, marcată de câteva cuvinte tari (rasă, sânge, disgenie), care, la o cercetare detașată, obiectivă, nu se verifică, eugenicii fiind și rămânând marginali. Pe ansamblu, am impresia că există, la M. Turda, o atracție pentru radicalizarea temei, pentru împingerea ei într‑o direcție agresivă, consonantă cu senzaționalismul angajat al academismului occidental, specific „intelectualului critic”, vizibil inclusiv în modul în care e rostuit discursul. Supralicitarea umbrelei rasiale îi creează întrucâtva dificultăți cititorului, rasa fiind cuvântul pivotal al demonstrațiilor, chiar în contextul în care nu puțini intelectuali români interbelici s‑au pronunțat împotriva ei. Un mic joc al planurilor tematice și temporale contribuie la acest glisaj: de pildă, strict statistic, autorul îi dedică mai multe pagini lui Iordache Făcăoaru, contaminat de Legiune, decât mentorului său Iuliu Moldovan. În mod aproape sistematic, eugenismul clasic, istoric al României interbelice (Iuliu Moldovan), e integrat sau ilustrat prin discursul politic contondent de după 1940, când unii eugeniști fac joncțiunea cu antisemitismul și cu legionarismul, ceea ce duce la necesitatea metodologică de a se defalca etapele și straturile, pentru a se obține o panoramare mai apropiată de adevăr. M‑a mai surprins și faptul că, după menționarea ei în Introducere, lucrarea Mariei Bucur nu apare citată în corpul cărții, deși ea rămâne, până acum, textul de referință al disciplinei.

Ștefan Borbély

■ Scriitor, profesor universitar, teoretician, critic şi istoric literar, membru al Academiei Europaea

Nota: Identitate naţională şi medicină socială : antropologie culturală, psihiatrie şi eugenism în România : 1800-1945
Auteur:Octavian Buda

Livre imprimé, roumain, 2013
Édition:Tous les formats et éditions
Éditeur: Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), Bucureşti, 2013
Description matérielle:271 p. ; 24 cm.
ISBN:
9789731671291, 9731671293
Numéro OCLC/Identifiant unique:895397063
Sujets:
Anthropology
Antropologie România 1800-1945
Eugenics
Eugenie România 1800-1945
Medicină socială România 1800-1945
Psihiatrie România 1800-1945
Psychiatry
Social medicine
Notes:
Rezumat în limba engleză
https://search.worldcat.org/fr/title/895397063
“Babeş-Bolyai” University, Cluj-Napoca
Faculty of History and Philosophy
Doctoral School. History. Civilization. Culture
DOCTORAL DISSERTATION ABSTRACT. Population and modernization: The Cluj School of Eugenics during the Interwar Period
Scientific adviser: Univ. Prof. Ioan Bolovan, PhD
Doctoral student: Monica Lucreţia MATEI (STOICA) 2014

https://mindcraftstories.ro/stiinta/maria-bucur-si-istoria-care-deranjeaza-cum-au-sustinut-elitele-interbelice-practici-eugenice-rasiste-si-discriminatorii/
Maria Bucur, Eugenie şi modernizare în România interbelic, trans. Raluca Popa, Iaşi: Editura Polirom, 2005, p.

Scris de asymetria on Wednesday, June 25 @ 10:28:01 CEST (940 citiri)
Citeste mai mult... | Eseuri | Scor: 0

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 1.97 Seconds