Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Contul personal
  • Conținuturi
  • Members_List
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 434 gazda(e) si 16 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Biblioteca Babel Eseuri: Ion PAPUC. Oglinzi de cenusa

    Câtă mai poate fi și valoarea poeziei azi? Și dacă ea mai este cu adevărat poezie! Pun aceste probleme în fața potopului nesfârșit de excrescențe lirice care au invadat mapamondul făcând imposibilă discernerea. Iar acolo unde cineva mai emite totuși comentarii cu pretenții valorizante bănuiesc că o face urcat într-un foișor scund din înălțimea căruia scrutează în jur cercul minim de prieteni, de cunoștințe aproximative, și apoi se pronunță. Nici nu ar avea cum să procedeze altfel, căci a emite o adevărată judecată, completă și infailibilă, presupune că ești în cunoștință cu tot ceea ce cuprinde domeniul respectiv, or la ora actuală și chiar de o bună bucată de vreme încoace lucrul acesta este o pură utopie. 
    Scris de asymetria on Friday, March 20 @ 08:23:34 CET (210 citiri)
    Citeste mai mult... | 23779 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: Bruno Stefan. Parintele Vichentie

    Gerul năpraznic și zilele mohorâte de la jumătatea lunii ianuarie îi țineau pe cei mai mulți oameni în casele lor. Gheața de pe trotuare nu fusese îndepărtată de angajații primăriei și devenise periculoasă din cauza mormanelor de zăpadă aruncate de pe străzi, care îngustau circulația pietonilor. Părintele Vichentie înainta cu greu printre ele și își dădu seama că nu va ajunge prea repede la mitropolie. Se opri lângă statuia lui Eminescu din fața Bibliotecii Centrale Universitare din Iași. Privind-o își dădu seama că multe din evenimentele importante ale vieții lui au fost legate de Mihai Eminescu și de ziua de 15 ianuarie.
    Scris de asymetria on Monday, March 16 @ 23:00:00 CET (246 citiri)
    Citeste mai mult... | 45322 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Ziceri&contraziceri Eseuri: Ovidiu BUFNILA. Despre ideologie

    Ovidiu_Bufnila scrie "
    Când vorbești de cutremur ideologic și de schimbare de semne, unii români o dau cotită și țipă ca din gură de șarpe! Anarhie! Săriți, suntem violați! Vai, poliția! Au fost siluite ideile noastre călduțe! La spânzurătoare cu uzurpatorii filozofiilor mucegăite! Așa strigă de mii de ani românii care, atunci când vine câte un cutremur ideologic necesar, istoric, natural, cosmogonic, se sperie foarte. Și, tocmai ei, care până atunci, când nu se trăgea cu muniție de război, se cufuresc foarte tare. Tocmai ei care, la cenacluri, simpozioane, sesiuni de comunicări, sindrofii telectuale sau la emisiuni TV vorbeau cu dezinvoltură despre schimbarea lumii! Ha, ha, ha! Dar s-o experimenteze pe curuțul lor, cum e? E nasol, dom’le! Chiar pe bune ne schimbăm? Bibliotecile și librăriile din România sunt pline ochi cu tot felul de cărțulii scrise de români prin simpatie, imitații ordinare după șuvoiul ideilor mondiale. Hoți, imitatori, farsori în România, cu miile, ca în orice altă șară a lumii. Dar să-i pui pe scribălăii ăștia de tarabă, furăcioși în toate cele să-și pună capu la contribuție, vai, ce perversitate! Clizma Intelectuală Românească de care e plină bibliotecimea românească se fandosește, se boiește astfel încât ăia care n-au experiență cad ușor în laț. Idei furate cu roaba de tot felul de telectuali făcuți la normă de Fabrica Utopic-Comunistă Românească sunt pretutindeni. 
    "
    Scris de asymetria on Tuesday, March 17 @ 20:20:34 CET (246 citiri)
    Citeste mai mult... | 5068 bytes in plus | Eseuri | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: S. Y. AGNON, Povestea cantorului usuratic


     Povestea cantorului ușuratec 

    Amarnic supǎratu‑l‑a Efraim pe Domnul (Osea XII) 

    „Povestea cantorului ușuratec sau aripa cântǎtoare” a fost inclusǎ pentru prima oarǎ în versiunea Berlin, 1931, a romanului „Înzestrarea miresei” de S.Y. Agnon, și mai apoi în versiunea Tel Aviv 1953, cartea a doua, cap. I; povestirea nu a apǎrut în versiunea scurtǎ a Înzestrǎrii miresei, Miqlatt [Adǎpost], New York 1919, și nu a fost publicatǎ separat în reviste.

    Naratorul fictiv al povestirii e Iacob Șimșen, și de aceea mai întâi vom trata pe scurt povestirea „Nașterea lui Iacob Șimșen”, fratele lui Nate, cǎruțașul (și Sancho Panza al) lui Rabi Iudl, don Quijote al acestui roman; și aceastǎ povestire apare doar în versiunile Berlin și Tel Aviv ale romanului, cartea întâia, cap. XIV. Deci: Iacob Șimșen s‑a nǎscut târziu cǎci mama lui era stearpǎ, așa încât ne putem întreba, dacǎ era stearpǎ cum l‑a nǎscut! Însǎ cine citește atent povestirea își dǎ seama cǎ mama lui nu era stearpǎ de loc, cǎci nu numai cǎ l‑a nǎscut, ci dupǎ aceea l‑a mai nǎscut și pe Nate! Întârzierea provine din faptul cǎ soțul trebuia sǎ fugǎ de‑acasǎ, și de soție, pentru a scǎpa de tracasǎrile neîncetate ale rudelor lui, care voiau sǎ‑l oblige sǎ divorțeze de soția lui „stearpǎ”; așa încât n‑avea timp sǎ fie cu soția, și sǎ se ocupe de procreare. Aceastǎ povestire grotescǎ ne dovedește cǎ Agnon spune lucruri ascunse, care însǎ pot fi dezvǎluite.Revenind la „Povestirea cantorului ușuratec” (pe nume Efraim), gǎsim o situație nu mai puțin grotescǎ: un cantor, ce rǎvǎșește sufletele ascultǎtorilor cu vocea lui caldǎ și cu talentul sǎu dramatic, dispare dintr‑o datǎ în noaptea Zilei de Ispǎșenie, se îmbatǎ la o „netǎiatǎ împrejur” [expresie absurdǎ, existentǎ ca atare], merge cu cǎruța și ajunge în alt oraș! Toate acestea par de necrezut, fie și numai din cauza simplǎ cǎ astfel cantorul își distruge cariera, care de‑abia începuse; dar trebuie sǎ luǎm în considerație faptul cǎ povestea ajunge la noi prin intermediul cumnatului sǎu, Iacob Șimșen, care are motive sǎ fie supǎrat pe el: „credeam cǎ e ușuratec a ieșit cǎ e ticǎlos deǎvârșit”. Vom încerca sǎ explicǎm comportarea stranie a lui Efraim.

    Pare‑se, e vorba de un om normativ, care înțelege pe ce lume trǎiește, și cum trebuie sǎ se poarte: la prima lui apariție el vrea sǎ ia o cǎruțǎ pentru a ajunge la lucru, ca ajutor de cantor; și atunci când Efraim e rugat sǎ‑și demonstreze capacitǎțile în fața socrului lui Iacob Șimșen (pânǎ una‑alta), care e pasionat de muzica sinagogalǎ, Efraim se comportǎ cu înțelepciune și cere plata înainte: „nainte sǎ vǎ cinstesc din gâtlej cinstiți‑mi voi mie gâtlejul”. Dar el e și foarte tânǎr, personalitatea nu‑i este încǎ formatǎ, și belșugul care‑i cade pe cap dintr‑o datǎ și din gros duce la prǎbușirea tuturor barierelor: el devine rǎsfǎțatul unui bogǎtaș, are locuințǎ, mâncare și bǎuturǎ, din ajutor de cantor se transformǎ în cantor plin, și de aceea (cantorul trebuind sǎ fie cǎsǎtorit) primește și o femeie, cǎci bogatul îi dǎ fiica lui de soție. Aici trebuie menținatǎ poziția tatǎlui în societatea tradiționalǎ, care‑și dǎ fiicele cui poftește; dar aceasta nu înseamnǎ cǎ femeia e discriminatǎ, cǎci nici poziția ginerelui nu e mai bunǎ, soarta lui e în mâna socrului, el e o victimǎ a capriciilor acestuia.

    Cantorul e artist, dar pentru Agnon arta are valoare numai dacǎ servește o valoare supremǎ (cantorul din „La Drǎguțul”). Efraim, aici, e prezentat ca un bǎiat „ușuratec”, adicǎ neobservant, dar încearcǎ sǎ salveze aparențele, și în artǎ, și în viațǎ. Așa încât, când înainte de Ziua de Ispǎșenie cumnatul lui încearcǎ sǎ‑l avertizeze de pericolul beției, „Așa a spus, nu mǎ tem. Am auzit de la rabinul meu ce primit‑a de la rabinul sǎu și acela de la rabinul sǎu pân’ la sfântul Baal Shem Tov când datu‑i‑au sǎ bea ticǎloșii vin vechi de o sutǎ de ani ce nu poate sǎ fie bǎut cât este de tare mǎnânci doar un mǎr și‑ți trece beția, mult a bǎut și nu s‑a’mbǎtat.”: Efraim crede, naiv, în poveștile despre Baal Shem Tov, și i se pare cǎ faptele Dreptului din poveste sunt valabile și pentru el. Tot așa și mai încolo, când pǎcǎtuiește greu îmbǎtându‑se în noaptea Zilei de Ispǎșenie, și se trezește, încǎ buimac, în alt oraș, se adreseazǎ evreilor cu „Gut Morgen Juden” – își dǎ seama cǎ se aflǎ între evrei. Înțelegând ce s‑a întâmplat, explicǎ, „Le‑a spus, cantor sunt și m‑am rugat și de mult ce‑am cântat gâtlejul mi s‑a uscat. Apǎ am bǎut și nu mi‑a trecut vin vrut‑am sǎ beu, și nu e frumos vin sǎ cer de la un evreu în noaptea Zilei de Ispǎșenie la o creștinǎ‑am intrat vin tare mi‑a dat și‑am bǎut și‑am pǎțit ce am pǎțit.”: el știe cǎ nu e frumos sǎ cearǎ vin de la un evreu în noaptea Zilei de Ispǎșenie, știa asta și când pǎcǎtuise, așa încât ne putem întreba, de ce a fǎcut‑o?

    Pânǎ la acea Zi de Ispǎșenie funestǎ, Efraim fusese protejatul socrului sǎu, care‑l apǎra de toți detractorii: „Ce i‑a rǎspuns socrul meu celui ce îi spusese cǎ pe Efraim ginere‑al lui îl vǎzuse în ziua cutare în locul cutare fǎcând pǎcatul cutare? Socrul meu a urlat și i‑a spus Cutare Acǎtare fiu lui Cutare Acǎtare sfat bun eu îți dau mâna întinde‑o pune‑ți ochii în ea cu ei gura sǎ ți‑o astupi și nu te mai uiți la ce nu te privește sǎ nu povestești ce nu trebuie auzit. La sfatul acesta mai adǎuga socrul meu și o palmǎ.”. Desigur, socrul nu protesteazǎ când Efraim mǎnâncǎ și bea de postul lui Gedalia [post minor, care cade dupǎ Capul Anului evreiesc, câteva zile înainte de Ziua de Ispǎșenie] – fapt a cǎrul semnificație va fi explicatǎ mai apoi. Efraim a ieșit din ciclul vieții evreiești, ieșire care se va rǎzbuna pe el.

    „Și nu trebuie spus în ziua dinainte de Ziua de Ispǎșenie când ne e poruncit sǎ mâncǎm și sǎ bem. În anul acela se fǎcuserǎ prunele multe, butoiul de prune se vindea cu un ban, și socrul meu a fǎcut bǎuturǎ de prune cum se face în Țara cea Ungureascǎ iar Efraim trǎgea de acolo și bea trǎgea de acolo și bea.”. E vorba de brandy de prune, care se obține prin distilarea fructelor, Efraim bea mult și ajunge la dependențǎ. Dupǎ aceea, de ajun, când dintr‑o datǎ e privat de alcool, apare fenomenul extrem de grav al mahmurelii, care în condițiile date e insuportabil. Dacǎ Efraim ar fi ajunat de postul lui Gedalia fenomenul ar fi apǎrut mai devreme, și ar fi putut fi tratat înainte de Ziua de Ispǎșenie, așa încât Efraim n‑ar mai fi ajuns la situația grotescǎ descrisǎ. Viața evreiascǎ are logica ei, și cine surpǎ un zid va fi mușcat de un șarpe.

    Efraim nu intenționa sǎ se destrǎbǎleze în noaptea aceea, și fapt e cǎ n‑a dormit cu soția, ci cu cumnatul. Dar apǎrând consecințele grozave ale privǎrii de drog – alcoolul – cu care se obișnuise în doze mari, el a acționat, iar, într‑un fel care în alte circumstanțe ar fi fost considerat rezonabil: în medicina popularǎ, mahmureala e tratatǎ astfel, cel ce se îmbǎtase cu vin bea brandy, iar cel ce se îmbǎtase cu brandy bea vin! Aceasta e cauza vizitei lui la acea „netǎiatǎ împrejur”, pentru a cumpǎra vin de la ea.

    Care sunt rezultatele sociale ale faptei acesteia? La sinagogǎ începe harababura, „Pân’ ce ne întrebǎm noi unde este s‑au pus mucaliții pe glume. Unii spuneau c‑a plecat sǎ se îmbǎieze [la baia ritualǎ] de Musaf [rugǎciunea adǎugatǎ pentru sǎrbǎtoare] nainte iar alții spuneau, sau pizmuitu‑l‑au îngerii pentru rugǎciunile sale și l‑au luat sau l‑au luat dracii fereascǎ‑ne Sfântul.”: în Ziua de Ispǎșenie, sinagoga se transformǎ într‑un loc de batjocurǎ; iar dupǎ versiunea berlinezǎ, „Unii bǎteau în pupitre și strigau c‑a venit vremea rugǎciunii Musaf iar alții le rǎspundeau tot strigând mai întâi sǎ se roage Minha [rugǎciunea de dupǎ‑amiazǎ].”. Disputa apare în Talmudul Babilonian, Binecuvântǎri folio 28a, cine nu s‑a rugat Musaf și a venit vremea de Minha, care rugǎciune trebuie spusǎ înainte; „A spus R. Yohanan, și e numit delǎsat”. De Ziua de Ispǎșenie ordinea rugǎciunilor nu poate fi schimbatǎ, cǎci toate sunt foarte lungi, cea mai lungǎ fiind Musaf.

    Mai important e urmǎtorul fragment: „Într‑adevǎr cantorul cel bǎtrân pe care‑l dǎduserǎ afarǎ pristavii pe Efraim sǎ‑l punǎ îi mustra și le spunea, vai de voi nerecunoscǎtori ce l‑ați uitat pe al vostru trimis ce pentru voi s‑a rugat și pentru casele voastre an de an pân’ ce strana a putrezit de multele‑i lacrǎmi și ați pus peste voi un bǎiat flușturatec despre care nu știți de unde vine nici nu știți pânǎ unde ajunge.”. În sinagoga aceasta (Sinagoga Mare) nu este rabin, și nimeni nu poate decide în încurcǎtura ritualǎ produsǎ; iar clericul care e totuși de fațǎ, cantorul bǎtrân, n‑are nici o putere, mai ales în fața establishmentului laic (în noțiunile de pe atunci), pristavii, care acționeazǎ din interes material (mitǎ).Și cum se terminǎ toate acestea?

    Iar, Efraim acționeazǎ prudent, se rușineazǎ de faptele sale și nu revine de bunǎ voie: „Dupǎ Ziua de Ispǎșenie am primit vestea cǎ în orașul vecin au gǎsit un evreu care pângǎrise ziua cea sfântǎ în vǎzul lumii. Cu toate cǎ nimeni numele nu‑i amintea știam cǎ‑i Efraim.” Ceea ce, desigur, nu‑l salveazǎ de mânia socrului sǎu, care‑i face tot felul de amenințǎri perverse. Dar ce face Efraim?Și aici, Efraim acționeazǎ extrem de prudent. El nu rǎspunde insultelor socrului – acesta avea dreptate în principiu, dar amenințǎrile nu duc la nimic, câinele care latrǎ nu mușcǎ. Însǎ atunci când socrul încearcǎ sǎ‑l oblige sǎ dea divorț, Efraim refuzǎ, în acord cu soția lui, care‑și iubește soțul depravat și instinctual. Sǎ ne amintim de povestirea „Cele ascunse și cele dezvǎluite”, inclusǎ și ea în „Înzestrarea miresei”: R. Abele Țuzmir, acționând în conformitate cu datina și cu norma socialǎ, devine o victimǎ a manipulaților sadice ale lui R. Israel Salomon și, de fapt, își sacrificǎ fiica. Aici, Efraim și soția lui Teivl (Porumbița) acționeazǎ deschis împotriva datinei și a normei sociale, și reușesc astfel sǎ‑și salveze fericirea personalǎ. Însǎ prețul care trebuie plǎtit pentru aceasta e nespus de greu, și cel care‑l plǎtește e Iacob Șimșen, cumnatul lui Efraim, care e alungat din poziția sa de cǎrturar ținut de socrul sǎu, și trebuie sǎ‑și câștige existența ca harabagiu.

    Pentru societatea laicǎ de azi, și începând cu iluminismul, cǎrturarul evreu (întru cele sfinte) e considerat parazit, neproductiv, huzurește pe spinarea societǎții; cǎrturarul acela are desigur altǎ pǎrere, însǎ n‑are importanțǎ, e vorba de concepții diferite, nimeni nu poate fi convins, și n‑are rost sǎ intrǎm în disputǎ. Dar, iatǎ: cu trecerea vremii și întǎrirea laicitǎții, cǎrturarul acela cuvios și‑a pierdut locul de cinste, cǎci în locul lui a intrat alt parazit: artistul.

    Mi se va spune, dar artistul joacǎ un rol social important, în orice societate. Așa‑i: rolul social al artistului e foarte important, cu o condiție – sǎ contribuie societǎții; ceea ce nu se întâmplǎ în cazul acesta. Efraim și‑a terminat cariera de cantor, foarte devreme, și tocmai pentru un fapt antisocial: beția. În finalul povestirii, el cântǎ de plǎcere în cârciumi: „Între timp Efraim și‑a gǎsit locul în crâșme cu alți ușurateci și le cânta slujbe și psalmi pentr‑un pahar de vinars, și uneori creștinii jucau cu femeile lor auzind rugǎciunile sale.”, și, desigur, nu din asta se întreține. Socrul îl ține, temându‑se cǎ‑i în stare „sǎ fugǎ în Țara Valahiei” și sǎ‑și abandoneze soția: „și încǎ el stǎ în casǎ la socrul și mǎnâncǎ și bea și nu‑i lipsește nimic afarǎ de pocǎințǎ și faptele bune.”, cum spune Iacob Șimșen. Efraim trǎiește fǎrǎ sǎ lucreze și se ține de artǎ purǎ, pe seama fondurilor care fuseserǎ destinate altcuiva.

    Trebuie menționat cǎ cele spuse mai sus sunt valabile pentru versiunea Tel Aviv; în versiunea Berlin acțiunea e asemǎnǎtoare, dar accentele diferǎ, cǎci acolo Efraim e prezentat ca un descreierat care nu înțelege ce face: „Dimineața au ajuns în oraș cu Efraim trântit în cǎruțǎ și horǎind ca un porc pe când tot orașul mergea sǎ se roage. Vǎzând ei un evreu beat în Ziua de Ispǎșenie cu toți s‑au cutremurat și au țipat pânǎ ce s‑a trezit pânǎ ce s‑a trezit ochii și i‑a frecat și a spus Gut Morgen Juden, cǎci nu știa când se culcase și când se sculase. [Lot cu fiicele lui.] (…) L‑a întrebat rabinul pe Efraim unde ai fost în noaptea când se spune [rugǎciunea] Toate legǎmintele? Atunci a intrat prostia în el și zdrǎngǎnea dintru gura‑i pe Fǎcǎtor sǎ Îl supere și pe fǎpturile Sale. Așa a rǎspuns fost‑am la Cutare acasǎ netǎiatǎ mprejur. Rabinul lui i‑a spus mǎi golane, ce‑ai fǎcut în noaptea sfântǎ aceasta la o netǎiatǎ ’mprejur? A spus rabi sete mi‑a fost vrut‑am sǎ beau și fiind cuviincios n‑am intrat la un evreu vin sǎ îi cer în noaptea Zilei de Ispǎșenie, de aceea dusu‑m‑am la o creștinǎ.”

    Dezvoltarea târzie a semnificației povestirii prezintǎ cu mult curaj o problemǎ care era actualǎ în 1953, și e cu atât mai actualǎ azi: problema artistului parazit, care nu contribuie cu nimic societǎții, dar trǎiește pe scocoteala ei, prin exploatarea cinicǎ a punctelor ei sensibile.

     •Povestea cantorului ușuratec sau aripa cântǎtoare[1] 

    Scris de asymetria on Wednesday, February 25 @ 15:27:53 CET (892 citiri)
    Citeste mai mult... | 48201 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: S.Y. Agnon. Lasunka sau Omul si jivina

    Era într-o Joi când Țirele Treine stǎtea în bucǎtǎrie sǎ pregǎteascǎ masa de Sâmbǎtǎ. Obositu-i-au mâinile și n-au mai vrut s-o asculte. Și rǎu îi pǎrea. Cum timpul petrece când pǎsǎrile așteaptǎ sǎ fie gǎtite. În sine și-a spus, rǎsfǎț vrei, hai sǎ-ți arǎt ce e rǎsfǎțul. De trei ori a stupit înapoi de douǎ ori înainte și a descântat, nu plǎcere nici rǎsfǎț, și nici spânzurat de bǎț, nu fudulie nici nasulie, fǎrǎ iahnie fǎrǎ cuhnie, fǎrǎ mânie fǎrǎ ciobǎnie, doar Tablele Legii și cuvioșie. Și pe loc s-a întors treaba s-o facǎ, adicǎ sǎ scoatǎ mațele pǎsǎrilor și sǎ le-arunce pe jos pentru a da lui Lasunka ce-i al lui Lasunka și s-a apucat sǎ curețe peștii.


    Nota: S.Y. Agnon Rabi Israel Salomon
    Introducere De n‑ ar fi fost delațiunea și calomnierea și apropierea de stǎpânire n‑ ar fi fost atinsǎ nici mǎcar unghia vreunui evreu. (S.Y. Agnon, Acoperirea sângelui) 

    Figura eforului Israel Salomon apare în trei povestiri ale lui Agnon, „Din mânia asupritorului” (dupǎ Isaia LI 13, dar aici e vorba de persecuțiile suferite de evrei în Evul Mediu), publicatǎ în haOgen [Ancora], Varșovia, 1917/18, începând de la p. 68, de unde a trecut în romanul „Înzestrarea miresei”, ediția Berlin 1931, și de acolo în ediția Tel Aviv 1953, cartea întâia, cap. XI; „Cele ascunse și cele dezvǎluite” (dupǎ Deut. XXIX 28), publicatǎ în haTequfa [Epoca], Varșovia, aproximativ ianuarie‑ martie 1921, începând de la p. 61, de unde a ajuns prin numita filierǎ la „Înzestrarea miresei”, 1953, cartea întâia, cap. XII; și „Lasunka”, apǎrutǎ în haTequfa, pe la începutul lui 1924, începând de la p. 33, și publicatǎ în cele din urmǎ în „Înzestrarea miresei”, 1953, cartea întâia, cap. XIII. De la început trebuie sǎ menționǎm cǎ, nu ca de obicei la Agnon, în aceste povestiri principalele schimbǎri apar nu între prima și a doua versiune, ci între a doua și a treia (versiunile 1931 și 1953 ale romanului „Înzestrarea miresei”). Diferența între prima și a doua versiune e în general în probleme de vocalizare (aproape în întregime eliminatǎ în versiunea târzie), de punctuație și de împǎrțirea în paragrafe; spre deosebire de acestea, a treia versiune (Tel Aviv) se evidențiazǎ prin multe adaosuri și eliminǎri, ca și prin altǎ organizare a textului. De asemeni putem spune cǎ în aceste povestiri se evidențiazǎ o puternicǎ criticǎ a societǎții evreiești, în toate straturile ei. Trebuie sǎ adǎugǎm cǎ, chiar dacǎ face uz de surse istorice, Agnon însuși nu e sursǎ istoricǎ, și scrierile sale îi exprimǎ opinia, pe care mǎ voi strǎdui s‑ o dezvǎlui. Citatele sunt luate din ediția Tel Aviv 1953, afarǎ numai dacǎ va fi menționat altfel.

    Epoca descrisǎ în povestiri
    Putem verifica când s‑ au desfǎșurat evenimentele descrise, dacǎ vom lua în considerație evenimente și personaje istorice care apar în roman. Un rol important în romanul „Înzestrarea miresei” îl are rabinul din Opatów, și spre sfârșitul romanului (cartea a doua, cap. XII) e amintitǎ intenția sa de a pleca la Iași, pentru a fi rabin‑ șef acolo. Așa a fost cu adevǎrat, în anul 1808, și de aceea acțiunea romanului trebuie sǎ se fi petrecut cu puțin înainte de acea datǎ. (În cartea întâia, cap. XVII, cǎruțașul Nate, Sancho Panza al quijoticului Rabi Iudl, menționeazǎ campania dezastruoasǎ a lui Napoleon în Rusia, care a avut loc în 1812; e vorba de un anacronism). Însǎ povestirile în centrul cǎrora se aflǎ Rabi Israel Salomon se petrec cu mult înainte, cǎci susnumitul e prezentat ca mort de mult (cartea întâia, cap. XI), și pentru a putea aprecia epoca în care au avut loc evenimentele trebuie sǎ ne bazǎm pe anumite evenimente istorice, ca de exemplu în povestirea „Din mânia asupritorului”, unde pentru ca tânǎrul Iacob Moișe sǎ poatǎ face studii rabinice fǎrǎ supravegherea strictǎ a eforului, trebuie ca acesta din urmǎ sǎ lipseascǎ din târgușor, ceea ce se întâmplǎ când Rabi Israel Salomon pleacǎ la întrunirea Comitetului celor patru țǎri (un consiliu autonom al evreilor polonezi); acest comitet s‑ a întrunit pentru ultima oarǎ în 1764, fiind mai apoi dizolvat de autoritǎți, așa încât povestirea „Din mânia asupritorului” ar fi putut avea loc numai pânǎ în anul 1764. Pe când în povestirea grotescǎ „Lasunka” evreii se tem de vizita unui episcop în târgușor, cǎci acesta e capabil sǎ facǎ Învǎțǎturii scrise (sulurile de pergament pe care e copiat Pentateuhul) „cum a fǎcut ciracul sǎu Învǎțǎturii orale, arzând câteva Talmuduri.” (p. 38 în versiunea haTequfa, și la fel în versiunea Berlin). E vorba aici de fapta episcopului Dembowski, care a ars Talmudul în toamna lui 1757; și deoarece acțiunea povestirii are loc în luna „care se cheamǎ pe limba lor Marț, și dac‑ o cauți pe Lasunka du‑ te s‑ o cauți pe acoperiș cǎci s‑ a lǎțit obiceiul în lumea întreagǎ cǎ în luna Marț mâțele se urcǎ pe acoperișuri”, putem conchide de aici cǎ primul an în care ar fi putut sǎ aibǎ loc acțiunea povestirii  „Lasunka” e anul 1758. Altǎ precizare ține de ordinea corectǎ a povestirilor – care e prima, care e ultima și care e la mijloc. Pare‑ se, povestirea „Cele ascunse și cele dezvǎluite” se petrece ultima, cǎci acolo e menționatǎ povestea cu Lasunka: „Cel mai rǎu dintre toți e Pini holera. Acest Pini a binemeritat sǎ se apropie de Rabi Israel Salomon prin Lasunka, cǎci odatǎ fugit‑ a Lasunka și prins‑ o‑ a Pini și adus‑ o‑ a la Rabi Israel Salomon așa încât fǎcutu‑ l‑ a Rabi Israel Salomon sol sǎ‑ i ducǎ epistolele.” Ceea ce nu se potrivește, în orice caz, cu cele relatate în povestirea „Lasunka”, cǎci chiar dacǎ acolo Rabi Israel Salomon intenționase sǎ facǎ uz de serviciile lui Pini holera pentru a gǎsi pisica fugitǎ, în cele din urmǎ pisica a fost gǎsitǎ de alții; e vorba, pare‑ se, de lǎudǎroșenia gǎunoasǎ a lui Pini holera, „A spus Pini holera, sǎ dea Dumnezeu sǎ te zgârie Lasunka pe fațǎ de‑ atâtea ori câți bani are sǎ‑ mi dea Rabi Israel Salomon când i‑ oi aduce‑ o pe Lasunka”. (Textul nu menționeazǎ, și nici nu face aluzie la, altǎ escapadǎ a pisicii.) Putem fi deci destul de siguri cǎ fapta cu Lasunka a avut loc înainte de „Cele ascunse și cele dezvǎluite”; dar ce ne facem cu „Din mânia asupritorului”? Fragmentul urmǎtor din versiunea 1953, Tel Aviv a povestirii „Lasunka” e cam obscur, de aceea îl voi compara cu versiunile precedente:
    1923/4 1931 1953 I‑ a trimis‑ o Șimen Nusn, cuscrul, pe Sica, și Sica a mâncat din ei mulți. I‑ a trimis Șimen Nusn cuscrul pe Sica și a mâncat din ei mulți. A trimis‑ o Șimen Nusn pe Sica.
    Adicǎ: în primele versiuni ale povestirii „Lasunka” e menționat Șimen Nusn, adversarul politic al lui Rabi Israel Salomon la începutul povestirii „Din mânia asupritorului”, ca cuscrul acestuia, ceea ce înseamnǎ cǎ pe când povestirea „Lasunka” se petrecea fiica lui Șimen Nusn era deja cǎsǎtoritǎ cu Iacob Moișe, așa‑ zisul protejat al lui Rabi Israel Salomon, așa încât acțiunea povestirii „Lasunka” are loc, pare‑ se, dupǎ acțiunea povestirii „Din mânia asupritorului”. Dar chiar dupǎ ultima versiune – fapta prietenoasǎ a lui Șimen Nusn fațǎ de Rabi Israel Salomon, trimiterea pisicii Sica ca înlocuitoare a lui Lasunka, aratǎ cǎ ei nu mai sunt rivali. De asemeni, Lasunka e menționatǎ și în „Din mânia asupritorului”, fǎrǎ a fi pomenitǎ fuga ei. Altǎ aluzie la ordinea corectǎ a povestirilor o primim din faptul cǎ în „Din mânia asupritorului”, Rabi Israel Salomon e prezentat ca oarecum naiv, prea încrezǎtor în propriile manopere, și de aceea nu reușește sǎ‑ și facǎ cheful – distrugerea cǎsǎtoriei fiicei lui Șimen Nusn; pe când în „Cele ascunse și cele dezvǎluite” Rabi Israel Salomon e mult mai prudent, face uz excelent de provocatori, așa încât succesul sǎu în distrugerea cǎsǎtoriei fiicei lui Rabi Abele Țuzmir e deplin. De aceea, putem fi destul de siguri cǎ povestirea „Din mânia asupritorului” precede povestirea „Cele ascunse și cele dezvǎluite”, cu „Lasunka” în mijloc.

    Rolul pisicii Lasunka
    Multe dintre povestirile care apar în romanul „Înzestrarea miresei” se ocupǎ de pețit, acesta fiind subiectul principal al romanului; dar nu întotdeauna e așa, apar și povestiri care trateazǎ alte subiecte. Însǎ în ceea ce‑ l privește pe Rabi Israel Salomon – douǎ din cele trei povestiri care‑ l au în centru se ocupǎ de pețit, sau mai exact de nenorocirea pețitului, în care Rabi Israel Salomon eșueazǎ o datǎ din punctul lui de vedere, dar reușește deplin a doua oarǎ în ceea ce‑ l privește, așa încât putem întreba, ce cautǎ aici Lasunka. Rǎspunsul e cât se poate de simplu – așa a fost pețitǎ Lasunka! Pețitul evreilor, în societatea tradiționalǎ descrisǎ, e impus, cǎci viitorii parteneri nu se cunosc, și totul e aranjat de pǎrinți, din considerente sociale (expresia folositǎ nu e a se cǎsǎtori, ci a se încuscri, adicǎ nu tinerii se cǎsǎtoresc, ci pǎrinții se încuscresc). Într‑ o asemenea situație e prezentat protestul absolut al animalului, care nu cunoaște altǎ lege decât cea a naturii. Însǎ aici apare un fragment foarte ironic al scriitorului, care ne dezvǎluie pǎrerea sa despre societatea evreiascǎ și valorile sale. Dupǎ cele descrise în „Lasunka”, aventura pisicii a fost unicǎ, și nu s‑ a mai repetat: „Dar Lasunka n‑ a mai pǎrǎsit casa lui Rabi Israel Salomon cǎci înțelesese cǎ toate desfǎtǎrile ce‑ o copleșiserǎ în luna aceea care pe limba lor numitǎ e Marț nu fac cât un ceas de liniște la evreul acasǎ când lapte și pâine albǎ îi stau înainte și mațe de pǎsǎri și mǎruntaie de pești umplu bucǎtǎria.” Adicǎ, viața evreiascǎ burghezǎ liniștitǎ potolește pânǎ și instinctele animalului – ceea ce e imposibil în afara ficțiunii literare. E vorba aici de o batjocurǎ clarǎ a societǎții evreiești, și a reprimǎrii instinctelor acolo.

    Meserii și clase sociale
    Agnon descrie realitatea socialǎ în târgușorul evreiesc într‑ un fel care nu corespunde nici punctului de vedere tradiționalist, nici celui iluminist, dar nici celui socialist. Nu e descrisǎ o ceatǎ de cucernici, care cu toții studiazǎ cǎrțile sfinte; și chiar dacǎ unii o fac – cucernica învǎțǎturǎ nu‑ i apǎrǎ, ci ei se zbat într‑ o lume grea, crudǎ și nepǎsǎtoare. Dar în aceeași mǎsurǎ – evreii din Diaspora descriși în „Înzestrarea miresei” nu sunt negustori ambulanți și cǎmǎtari, și în povestirile care‑ l au în centru pe Rabi Israel Salomon putem gǎsi mulți muncitori manuali, croitori, brutari, hamali, fierari, tǎbǎcari, lǎutari… Însǎ chiar dacǎ existǎ clase sociale, în povestirea „Cele ascunse și cele dezvǎluite” cel oprimat e tocmai capitalistul. Cǎci, cine‑ s bogǎtașii? Șimen Nusn, care apare mai ales în „Din mânia asupritorului”, e un evreu de curte, afaceristul boierului, și îndeplinește un rol tipic feudal: el se ține și‑ și ține familia, dar nimeni altcineva nu trage din asta vreun folos, afarǎ de boier și familia lui. Fațǎ de el, Rabi Abele Țuzmir e capitalist, proprietarul unei tǎbǎcǎrii: „Deci slujitorii casei lui Rabi Abele cumpǎrǎ piei și tǎbǎcarii stau pânǎ mai sus de burice în sǎu și’n murdǎrie și în ulei și în ochiuri de apǎ, pe când Rabi Abele șade și învațǎ cǎrțile sfinte, afarǎ de Sâmbǎta noaptea [dupǎ terminarea Sâmbetei evreiești] când coboarǎ în locuința de iarnǎ iarna și’n locuința de dinafarǎ vara și face socoteala cu oamenii lui și banii le dǎ pentru încǎ șase zile de lucru. Terminând socoteala începe socoteala din nou adicǎ învǎțǎtura, cǎci omul n‑ are folos în toat’ a lui trudǎ ce trudește sub Soare decât truda Învǎțǎturii, care e chintesența și ea este țelul și ea e întâiul din stâlpii toți pe care stǎ lumea.” Am putea crede cǎ e vorba de criticǎ socialǎ, muncitorii se murdǎresc (în tǎbǎcǎrie, unde se face uz de excremente de câine), pe când capitalistul șade și studiazǎ cǎrțile sfinte! Dar nu e așa. Capitalistul Rabi Abele Țuzmir a crezut cǎ îmbinând Învǎțǎtura Sfântǎ cu afacerile va putea sǎ rǎmânǎ pur, sǎ scape de lumea murdarǎ; dar în cele din urmǎ cade victimǎ manipulațiilor sadice ale lui Rabi Israel Salomon. Așa încât în versiunea Tel Aviv, 1953, avem un adaos interesant fațǎ de versiunile precedente:
    1921 1931 1953 Așa s‑ a dus domnul din Brod sǎ sǎrbǎtoreascǎ nunta distinsului sǎu fiu cu fiica lui Rabi Abele proprietarul tǎbǎcǎriei, bogǎtașul din Șibuș [Dereglarea]. Așa s‑ a dus domnul din Brod la banchetul nunții distinsului sǎu fiu cu fiica renumitului suspus Rabi Abele. Merge ’nainte caleașca, merge se duce la nunta mirelui renumit cu vestita mireasǎ fiica lui Rabi Abele Țuzmir din fiii fiilor lui Rabi Abele cel mare, care‑ a ridicat Șibușul din ruine și l‑ a lǎrgit, ba chiar din resturile rǎmǎșițelor lui încǎ se mai țin atâtea și‑ atâtea familii de israeliți și spre deosebite de ei de netǎiați împrejur.
    Amǎrǎciunea e vizibilǎ în toate versiunile; dar versiunea din 1953, apǎrutǎ în Statul Israel cel „socialist”, accentueazǎ nedreptatea fǎcutǎ capitalistului, care cu afacerile sale ține întreg orǎșelul. Însǎ care‑ i originea averii lui Rabi Israel Salomon? Acesta e prezentat tot timpul ca putred de bogat, fǎrǎ ca sǎ ni se explice pe undeva sursa acestei bogǎții. Pentru a o descoperi, cred cǎ trebuie sǎ luǎm în considerație faptul cǎ el e membru în „Comitetul celor patru țǎri”: unul dintre motivele întreruperii funcțiunii acestui Comitet de cǎtre autoritǎți a fost faptul cǎ Comitetul lua pentru sine o porție prea mare din impozitele percepute! Adicǎ, Rabi Israel Salomon ia bani de la evrei pentru stǎpânire, dar nu dǎ Regelui ce e al Regelui, ci pune banii în propriul buzunar; bogǎția lui Rabi Israel Salomon provine din delapidare.  Aceasta nu‑ i totul, și în primele versiuni ale povestirii „Cele ascunse și cele dezvǎluite” (haTequfa p. 66, și în versiunea Berlin, 1931) putem gǎsi o descriere înspǎimântǎtoare a nunții fiicei lui Rabi Abele Țuzmir, „Și fost‑ a așa când s‑ a pus baldachinul [cǎsǎtoria evreiascǎ are loc sub un baldachin], venit‑ au golani goliți de creșterea bunǎ cu labele pline de tot felul de ace, cu care împuns‑ au pe mire și pe cuscrii de vazǎ în locuri ascunse, cum e obiceiul la nunțile mirilor care‑ s netrebnici, și n‑ a fost nici o deosebire între nunta miresei Hanale cea vestitǎ și nunta sǎracei ce putut‑ a ajunge sub baldachin prin averea ce Rabi Abele i‑ a dǎruit‑ o.” Deci: în orǎșelul evreiesc traditional existǎ și tineri marginați, care stau pare‑ se la dispoziția provocatorilor pe care‑ i asmute Rabi Israel Salomon.



    Provocatorii
    Ca orice tiran, și Rabi Israel Salomon face uz intensiv de serviciile sale secrete; dar aici ne e prezentatǎ o imagine interesantǎ. Rabi Israel Salomon nu face uz de serviciile sale secrete pentru a‑ și reprima oponenții: prima povestire, atât din punct de vedere al apariției, cât și dupǎ ordinea introducerii în „Înzestrarea miresei” ca și din punct de vedere al ordinei cronologice a evenimentelor, adicǎ „Din mânia asupritorului”, începe cu legarea la stâlpul infamiei a unuia dintre oamenii lui Șimen Nusn, rivalul politic al lui Rabi Israel Salomon (Șimen Nusn însuși nu poate fi pedepsit, cǎci se bucurǎ de protecția boierului). Dar, iatǎ: aceastǎ faptǎ arbitrarǎ și crudǎ nu e fǎcutǎ de serviciile speciale, și pedepsitul e pǎzit de cǎtre ceaușul „casei de învǎțǎturǎ”. Deasemeni, mau târziu, când Rabi Israel Salomon poftește sǎ strice nunta fiicei lui Șimen Nusn, el nu face uz de provocatori, ca în „Cele ascunse și cele dezvǎluite”, ci rǎspândește el însuși gogorița despre învǎțǎcelul eminent aflat sub patronajul sǎu. (În „Lasunka”, Rabi Israel Salomon intenționeazǎ sǎ facǎ uz de serviciile provocatorului Pini holera pentru a‑ i gǎsi pisica fugitǎ.) Pe cine asmute Rabi Israel Salomon serviciile sale speciale? Pe Rabi Abele Țuzmir, care spune deschis cǎ nu e interesat de politicǎ, și nu se vede pe sine însuși ca un concurent potențial al lui Rabi Israel Salomon. Pe el îl obligǎ sǎ plǎteascǎ impozite multe și arbitrare pentru a‑ l face sǎ se revolte, și astfel – așa sperǎ – sǎ spunǎ vreo vorbǎ incorectǎ din punct de vedere politic. „Fereascǎ Sfântul ca faptele sǎ nu‑ i fi plǎcut, ci de fǎptuitor nu‑ i plǎcea, și așa fost‑ a sǎ fie, tatǎl lui Rabi Israel Salomon fusese eforul Șibușului iar când a murit fiul a fost numit în locul tatǎlui. Au vrut sǎ‑ l numeascǎ împreunǎ cu el pe Rabi Abele cum se obișnuia din moși‑ strǎmoși, cǎci uneori moșii unuia fuseserǎ mai‑ marii comunitǎții și ai celuilalt ajutorii iar alteori dimpotrivǎ. Dar Rabi Abele nu a primit. Așa spuneau potrivnicii lui Rabi Israel Salomon, rotundul ǎsta fǎr’ de aluat împrejur rotund nu se cheamǎ, la fel mǎrirea pe care alți mari n‑ o încununeazǎ nu e mǎrire. Auzit‑ a Rabi Israel Salomon și era supǎrat pe Rabi Abele ca și cum vorbele ar fi ieșit din gura lui Rabi Abele. Rabi Abele n‑ a luat treaba în seamǎ, ci Rabi Israel Salomon a luat‑ o. Cel ce n‑ a simțit n‑ a simțit, cel ce‑ a simțit n‑ a lǎsat nici o pricinǎ sǎ nu‑ l zgândǎreascǎ. Dǎri multe i‑ a pus fǎrǎ dreptate timpuriu i‑ a trimis dǎbilarul, plǎtit‑ a acesta de bunǎ voie cu bani buni iar pe dǎbilar l‑ a dǎruit. Bǎgǎtori de zâzanie spun, dǎri multe pus‑ a pe tine ca sǎ te asupreascǎ. Rǎspunde Rabi Abele, sǎ dau bani pentru nevoile comunitǎții e asuprire? Odatǎ șezut‑ au și au povestit tot felul de lucruri despre Rabi Israel Salomon șezând cu ei și Rabi Abele care‑ a spus, nu‑ i nici o nenorocire împreunǎ cu care sǎ nu‑ l pomeniți pe Rabi Israel Salomon. Ajuns‑ au vorbele lui la Rabi Israel Salomon. Spus‑ a Rabi Israel Salomon, vine ea nenorocirea și se rǎzbunǎ pe tine.” Fǎrǎ îndoialǎ, acei „bǎgǎtori de zâzanie”, care‑ l vorbesc de rǎu pe Rabi Israel Salomon fațǎ de Rabi Abele, și dupǎ aceea vin sǎ‑ i raporteze reacția, sunt provocatori. Iar nenorocirea aceea, distrugerea cǎsǎtoriei fiicei lui Rabi Abele Țuzmir, nu e fapt politic, sau personal, ci cruzime nejustificatǎ. Rabi Israel Salomon face uz de delincvenți, cel mai rǎu dintre ei fiind Pini holera: „Se obișnuiește ca eforii și suspușii sǎ fie de toți cǎutați, mai ales Rabi Israel Salomon care chiar fǎrǎ efor sǎ fie mulți vor sǎ‑ i fie aproape, cǎci este bogat și pe bogați mulți îi iubesc. Nu toți cei apropiați de Rabi Israel Salomon erau din fruntea comunitǎții, ci dimpotrivǎ câțiva erau despre care spune stihuitorul ca boi îndopați le iese sǎul din ochi, de rǎu vorbescu‑ i pe toți bazaochi. Așa niște oameni golani, nevenit‑ au pe lume decât ca sǎ termine sufletele din trup  și sǎ vinǎ apoi mântuirea. Cel mai rǎu dintre ei e Pini holera. (…) Pe scurt ceva bun mai era și în Pini, deși nu era învǎțat chiar de loc credincios era celui care‑ l trimite și e gata sǎ‑ i facǎ voința. Iar de i‑ ar fi fǎcut Rabi Israel Salomon un semn fie și mic gata era sǎ‑ i aducǎ pe tac‑ su și pe mǎ‑ sa legați în lanțuri de fier pânǎ’n iad.” Și tocmai acest Pini – fǎrǎ îndoialǎ și alții ca el – e rǎsplǎtit din gros de Rabi Israel Salomon (p. 64 în versiunea haTequfa, și la fel în versiunea Berlin): ,Și‑ a scos Rabi Israel Salomon basmaua, și‑ a șters fața, i‑ a dat bani pentru drum și a spus: „Platǎ pentru învǎțǎtura copiilor tǎi și carne și pești pentru Sâmbǎtǎ va primi soața ta de la mine!”’ Educația copiilor, și viața îmbelșugatǎ, le e asiguratǎ provocatorilor, rǎsplatǎ pentru rǎutatea lor.

    Calea în lume
    În perioada în care se petrec povestirile în centrul cǎrora se aflǎ Rabi Israel Salomon (pe la 1760), existǎ deja continuatorii lui Baal Shem Tov (Israel ben Eliezer), dar mișcarea hasidicǎ („cuvioșii”) încǎ nu s‑ a închegat, și în aceeași mǎsurǎ nici mișcarea „potrivnicilor”, care i se împotrivea; comunitatea e tradiționalist‑ cucernicǎ.  Cu toate acestea, într‑ un singur loc, anume în versiunea haOgen a povestirii „Din mânia asupritorului”, sunt menționați explicit și iluminiștii, p. 78 acolo: ,Iar de 10 a lunii Tevet, când școala de rabini e în vacanțǎ cǎ‑ i zi de post, chemat‑ au un dacǎl despre care s‑ a spus cǎ cunoaște știința Historiei, de are cumva cartea „Vremuri grele” [relatarea pogromurilor lui Hmielnițki, 1648] pentru‑ a ceti povestiri ce‑ ți iau inima postul sǎ‑ l uite. Dascǎlul venit‑ a cu cartea și învǎțǎceii șezut‑ au înghesuiți și cetit‑ au fapte din vremea aceea lacrǎmi le‑ au curs pentru nenorocirea evreilor.’ Dar ce facem cu Rabi Israel Salomon? Titlul de „Rabi” indicǎ faptul cǎ e învǎțat în religia evreiascǎ; însǎ el nu acționeazǎ ca rabin, ci ca efor, adicǎ ține de establishmentul laic (ne vom ocupa de aceasta mai încolo); oricum, funcția lui îl obligǎ sǎ se comporte în conformitate cu normele comunitǎții. Dar care‑ i sunt concepțiile? Ceva mai încolo (p. 78), în aceeași versiune (haOgen) a povestirii „Din mânia asupritorului”, ca și în versiunea Berlin 1931, se aflǎ un fragment extrem de interesant. Rabi Israel Salomon, care‑ l prezintǎ pe Iacob Moișe, pe atunci neînvǎțat, drept „învǎțǎcel eminent” fugit de mânia asupritorului, aratǎ elevilor uimiți ai școlii rabinice – fǎrǎ a le permite sǎ le vadǎ de aproape – niște „manuscrise” produse chipurile de „învǎțǎcel”; naratorul dezvǎluie adevǎrata origine a manuscriselor, și deoarece versiunile povestirii sunt extrem de diferite, le voi prezenta pe toate: 1917/18 1931 1953 Marii învǎțați din vremea aceea ascuns‑ au la el pe când erau prigoniți fiind bǎnuiți de sabetaism, dar când învǎțǎceii mâini au întins sǎ le pipǎie, pus‑ a Rabi Israel Salomon mâna pe ele: Pânǎ aici aveți voie! Mirați au venit învǎțǎceii, de șapte ori mirați au plecat.  Fost‑ a sǎ fie cǎ învǎțații cei mari din vremea aceea au fost bǎnuiți cǎ înclinǎ dupǎ ceata lui Sabetai Zevi scrierile și le‑ au lǎsat la Rabi Israel Salomon și‑ au fugit, i s‑ a spus lui Rabi Israel Salomon dar de ce a venit bǎiatul acesta aici? Pe vremea tatǎlui lui Rabi Israel Salomon câțiva dintre marii învǎțați de pe‑ atunci au fost bǎnuiți cǎ înclinǎ dupǎ ceata lui Sabetai Zevi, a venit cine‑ a venit și le‑ a luat scrierile acelea sǎ le cerceteze și s‑ au rostogolit pânǎ când au venit în mâna lui Rabi Israel Salomon, i‑ au spus lui Rabi Israel Salomon dar de ce a venit bǎiatul acesta aici?
    Toate versiunile sunt stranii, dar cea mai explicitǎ e versiunea 1931: e vorba de manuscrise ale „învǎțaților cei mari” din vremea aceea, care „scrierile și le‑ au lǎsat la Rabi Israel Salomon și au fugit”. Aceasta e perioada polemicii frankiștilor, ce a dus la arderea Talmudului, pe care am menționat‑ o mai sus; fuga frankiștilor e botezul lor aparent. De aici putem conchide cǎ Rabi Israel Salomon e mandatarul frankiștilor, unul dintre ei!  Ceva asemǎnǎtor putem gǎsi în povestirea „Lasunka”, unde deasemeni existǎ diferențe importante între versiuni (haTequfa începând de la p. 37): 1924 1931 1953 Scrieri erau în casǎ, învǎțații cei mari de pe atunci le‑ au ascuns cǎci erau bǎnuiți de sabetaism, pusu‑ s‑ au șoarici pe ele și le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Scrieri erau în casǎ, învǎțații cei mari de pe atunci le‑ au ascuns cǎci erau bǎnuiți cǎ‑ s din ceata lui Sabetai Zevi, pusu‑ s‑ au șoarici pe ele și le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Scrieri erau în casǎ, învǎțații cei mari de pe atunci ce erau bǎnuiți cǎ‑ s din ceata lui Sabetai Zevi le‑ au ascuns la tatǎl lui Rabi Israel Salomon, pusu‑ s‑ au șoarici pe ele și le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.
    Chiar dacǎ dupǎ ultima versiune (Tel Aviv, 1953) scrierile n‑ au fost ascunse la Rabi Israel Salomon ci la tatǎl sǎu, în orice caz Rabi Israel Salomon le‑ a pǎstrat, așa încât îl putem considera frankist. Dar, imediat înainte de fragmentul citat, alt fragment ne dezvǎluie sursa concepțiilor lui Rabi Israel Salomon: Ținea Talmudul acasǎ, al moșilor lui, pe care nu‑ l vǎzuse cenzorul, pusu‑ s‑ au șoarici pe el și l‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.  Ținea Talmudul acasǎ, al moșilor lui, pe care nu‑ l vǎzuse cenzorul, pusu‑ s‑ au șoarici pe el și l‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi. Ținea acasǎ o legǎturǎ de farmece și de leacuri, ale moșilor lui, bune și încercate erau, pusu‑ s‑ au șoarici pe ele și le‑ au fǎcut o grǎmadǎ de resturi.
    În versiunea Tel Aviv, 1953, avem „farmece și leacuri”, care amintesc povestirea „Ido și Einam”; dar versiunile precedente afirmǎ cǎ înainte de invazia șoarecilor, Rabi Israel Salomon poseda o ediție veche a Talmudului, necenzuratǎ! Primele ediții imprimate ale Talmudului, în prima jumǎtate a sec. XVI, n‑ au fost cenzurate; dar începând din a doua jumǎtate a acelui secol, biserica catolicǎ a început sǎ cenzureze edițiile Talmudului, pentru a ascunde cititorilor (umaniști creștini) versiunea evreiascǎ a faptelor lui Iisus. Putem deci deduce cǎ, cel puțin dupǎ primele versiuni ale povestirii, concepțiile frankiste ale lui Rabi Israel Salomon pot fi explicate prin cunoașterea faptelor lui Iisus.

    Caracteristici personale
    Cea mai evidentǎ caracteristicǎ a lui Rabi Israel Salomon este dragostea lui pentru pisica Lasunka, dragoste cunoscutǎ de întregul târgușor, așa încât locuitorii se aratǎ servili și fațǎ de pisicǎ! Unui evreu îi este permis sǎ creascǎ o pisicǎ, deoarece e vorba de un animal folositor, care distruge rozǎtoarele; și, într‑ adevǎr, e menționatǎ pisica lui Șimen Nusn, dar fǎrǎ exagerǎrile demente ale lui Rabi Israel Salomon. De fapt, dragostea aceasta pentru un animal e destinatǎ sǎ ascundǎ ura profundǎ fațǎ de om. Rabi Israel Salomon se evidențiazǎ fǎcând aproapelui ce lui nu‑ i place. Povestirea „Din mânia asupritorului” începe pe când Rabi Israel Salomon șade în „casa de învǎțǎturǎ” și se încǎlzește lângǎ sobǎ, iar unul dintre oponenții sǎi e legat la stâlpul infamiei, afarǎ, în frigul grozav al iernii poloneze. La fel în înscenǎrile prin care se strǎduiește sǎ distrugǎ cǎsǎtoriile fiicelor celor pe care‑ i considerǎ oponenți; aici el face dovadǎ de un deosebit talent de a trage pe sfoarǎ. Așa în povestirea „Din mânia asupritorului”, unde e interesat sǎ‑ l prezinte pe Iacob Moișe – pe atunci neînvǎțat care‑ și cǎuta norocul – drept „învǎțǎcel eminent” fugit de mânia asupritorului, pentru a‑ l provoca pe neînvǎțatul Șimen Nusn, care ține neapǎrat sǎ‑ și mǎrite fiica cu un învǎțǎcel de frunte. Și toți îl cred, deși expresia „Din mânia asupritorului” se referǎ la evenimente petrecute înainte cu vreo sutǎ de ani (pogromurile lui Hmielnițki, 1648), pe când înaintea ochilor locuitorului târgușorului stǎ un bǎiat tânǎr! La fel în „Cele ascunse și cele dezvǎluite”, unde, prin intermediul unui provocator – ale cǎrui calomnii sunt întǎrite de Rabi Israel Salomon însuși – îl face pe „domnul” din Brod sǎ nu creadǎ în ceea ce‑ i vǎd ochii, adicǎ un bogǎtaș cuvios – Rabi Abele Țuzmir – ci în descrierea tendențioasǎ care i‑ e prezentatǎ, a unui sǎrac flușturatec. El nici nu‑ și îndeplinește rolul de conducǎtor al târgușorului, dupǎ standardele de atunci. Când târgușorul e rǎvǎșit de teama – neîntemeiatǎ – cǎ apropiata vizitǎ a unui episcop îi va nenoroci pe evrei, Rabi Israel Salomon nu reacționeazǎ în nici un fel, aflându‑ se în șoc din cauza dispariției pisicii Lasunka. El nu‑ l ajutǎ, cum se obișnuia pe atunci și în acea societate, pe „oaspete”, oirǎh, un sǎrac pe care‑ l gǎzduiește, și nu‑ și îndeplinește rolul de lobbyist în favoarea unui evreu pe care boierul l‑ a îndepǎrtat de la ținerea cârciumii. Adevǎrat, le plǎtește ambilor din gros când i‑ o aduc pe Lasunka; dar nici dupǎ aceea nu intervine în favoarea cârciumarului, și în cele din urmǎ acela își gǎsește pâinea ca pǎrtaș în afacerile tovarǎșului sǎu, sǎracul care între timp se îmbogǎțise. Dar ce‑ i cu studiile lui rabinice? Cum am amintit deja, titlul „Rabi” indicǎ studii rabinice; dar el nu studiazǎ, cum îi stǎ bine unui evreu cucernic, atunci și acolo. Așa încât, în povestirea „Cele ascunse și cele dezvǎluite” putem citi: „S‑ a sculat și a pus foc în lulea și deschis‑ a Talmudul și a șezut sǎ învețe gândurile sǎ‑ și potoleascǎ. A venit Lasunka și i s‑ a frecat de picioare fǎcând tot felul de miau, bucuroasǎ și mulțumitǎ cum îi e felul, i se freca de picioare șezând el cu capul în carte. (…) L‑ a gǎsit pe Rabi Israel Salomon când ședea cu tractatul de Jertfe deschis și luleaua pe‑ o parte i‑ e datǎ ieșind dintr’însa fum mult și Lasunka i se freca de picioare nǎdragii îi lustruia.” Așa nu se poate învǎța! Sau, în povestirea „Lasunka”: „În vremea aceea ședea Rabi Israel Salomon la el în odaie lângǎ cuptor luleaua lui stinsǎ ședea și cetea povești nǎscocite, cǎci de când pe Lasunka o pierduse nu mai putea învǎța din Talmud nici o foaie:”

    Establishment laic și conducere religioasǎ
    Vremea iluminismului a trecut de mult, dar convențiile lui dǎuneazǎ pânǎ acum. Și azi, lumea – și comentatorii – vǎd comunitatea cucernicǎ, așa cum se cristalizase în Diaspora vremurilor acelea, ca fiind condusǎ exclusiv de rabini, conducerea religioasǎ. Dar Agnon descrie o comunitate bicefalǎ, establishment laic și conducere religioasǎ, unde prioritatea o are, decisiv, establishmentul laic. Nu e vorba de laici în sensul de azi, ei nu mǎnâncǎ porc și nu profaneazǎ Sâmbǎta, ci duc o viațǎ tradiționalǎ rutinierǎ; dar funcția lor nu e religioasǎ, ci laicǎ: nu pǎstori spirituali, ci satrapi autoritari prin metodele descrise mai sus. Aceastǎ diferențiere e bine ilustratǎ în povestirea „Din mânia asupritorului”, prin descrierea „Comitetului celor patru țǎri” și a discuțiilor care se poartǎ acolo: „S‑ au adunat mai‑ marii țǎrii la întrunirea Comitetului celor patru țǎri care s‑ a ținut în anul acela în sfânta comunitate Boiberic sǎ’ntǎreascǎ a Cerului voie, cǎci în vremea aceea doar Sfânta Învǎțǎturǎ îi cǎlǎuzea pe evrei și întregul popor o ținea, iar nobilii comunitǎților și învǎțații cei mari se’ngrijeau de binele neamului evreiesc legiuind tot felul de pravile adǎugând și schimbând dupǎ cum cer vremea și ceasul. Și Comitetul celor patru țǎri se întrunea când e nevoie, rabinii pe jețuri șezând eforii stând peste ei, fiece efor cu rabinul sǎu, au grijǎ de cǎile țǎrii bir pun pe comunitǎți și pe oameni, judecǎ între împricinați și iau hotǎrâri și amenințǎ ceata ca sǎ le ținǎ, iar dacǎ‑ i nevoie globesc și pedepsesc și afurisesc și blestemǎ și popresc și‑ și aratǎ puterea. Și din pǎcatele noastre cǎ‑ s multe Satana printre ei dǎnțuiește și nici unul din ei nu se lasǎ și se ciorovǎiesc.” Cât e de ironic! „(…) rabinii pe jețuri șezând eforii stând peste ei, fiece efor cu rabinul sǎu”! Fǎrǎ îndoialǎ, pentru Agnon învǎțǎtura religioasǎ e o valoare de seamǎ; dar ea nu dǎ putere. Așa e cu rabinul care‑ l învațǎ pe ascuns pe Iacob Moișe, rabin a cǎrui viațǎ fusese distrusǎ în ciuda cunoștințelor lui rabinice și a cucerniciei sale; și tot așa rabinii care‑ i dau autorizație lui Iacob Moișe în absența eforului (crezând cǎ astfel îl bucurǎ pe efor), sunt cei care n‑ au putut ajunge la sesiunea „Comitetului celor patru țǎri”, sǎraci fiind (în povestirea „Din mânia asupritorului”). Existǎ o conducere religioasǎ, dar puterea e în mâna establishmentului laic.


    Scris de asymetria on Saturday, February 21 @ 17:20:17 CET (1050 citiri)
    Citeste mai mult... | 43422 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Distribuitor de afise Recenzii: Ion Nete. Sub beneficiul conjuratiei tacerii

    Interesant modul în care se perpetuează, la noi, prejudecăți și clișee astfel încât, la adăpostul lor, să-și poată prelungi existența, cu o aparentă brumă de eficiență, străvechiul modus operandi, în stare de a valida, după împrejurări, aberații sub aparențe de opusuri literare !Am trăit vremea, pe când era la modă judecarea prin omisiune, adică, oricât de valoroasă ar fi putut să fie o proză scurtă, imediat era scoasă din câmpul vizual prin abilitatea cerberilor criticii de serviciu, care decideau că ne aflăm în anul romanului, pe motive lesne de dedus, după distribuirea premiilor.
    Scris de asymetria on Saturday, February 21 @ 14:01:39 CET (1085 citiri)
    Citeste mai mult... | 7783 bytes in plus | Recenzii | Scor: 0

    In epicentru: Magda Ursache. O condamnare ratata

    Mie cauzele eșecului în Procesul comunismului îmi apar absolut clare: nu s-a dorit condamnarea penală a organizatorilor răului, nu s-a dorit adevăr integral, ci o istorie din nou corectată, de vreme ce s-au neglijat sau s-au ascuns date esențiale. Ce-a făcut rău Raportul-farsă, Raportul-eșec? A minimalizat fărădelegile din timpul terorii dej-paukeriste, „holocaustul roșu” (sintagma lui Florin Mătrescu), unii factori politici fiind priviți cu simpatie, alții cu antipatie.
    Magda URSACHE
    Scris de asymetria on Saturday, February 21 @ 12:55:08 CET (791 citiri)
    Citeste mai mult... | 15075 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Distribuitor de afise Dialoguri: Cseke Gabor. Prietenul meu, Kocsis Francisko. BARÁTOM, KOCSIS FRANCISKO

    Kocsis Francisko . LA O ANIVERSARE

    Am publicat mai jos un grupaj realizat de prietenul nostru, poetul și traducătorul Cseke Gabor, în onoarea poetului, traducătorului și redactorului revistei Vatra, Kocsis Francisko.
    Trebuie scris aici că de mai multă vreme Kocsis Francisko nu mai este un poet tânăr, așa cum l-am cunoscut eu, pe când eram redactor la Vatra. Este în schimb un tânăr pensionar. Mâine 18 ianuarie 2015 împlinește 60 de ani. Grupajul acesta îi este dedicat cu acest prilej.
    Omagiul ce-i aduce aici Cseke se adresează fără îndoială în primul rând artistului și doar în mod secund maghiaro-românului bilingv și biculturalului Francisko. Deși tocmai această trăsătură, aș zice, de caracter, de om dedicat comunicării interculturale, merită toate comentariile pozitive și elogiile noastre.
    Trebuie scris clar : fără Kocsis Francisko, multă vreme secretar de redacție al revistei românești Vatra, până la recenta pensionare, publicația la a cărei naștere am moșit între 1969 și 1971, avea toate șansele să piară. Nu din lipsă de colaboratori, nici din lipsa calității acestora, ci fiindcă, în condițiile reducerii bugetului și angajării tot mai acaparatoare în viața universitară târgu-mureșeană sau brașoveană a majorității realizatorilor periodicului românesc din Târgu Mureș, Vatra ar fi ajuns să tot întîrzie, ieșind încet dar sigur din circuitul cultural.
    Contribuția secretarului de redacție a fost vitală, a asigurat în condiții materiale deosebit de grele organizarea instituțională și periodicitatea relativ stabilă a publicației, difuzarea acesteia într-o lume în care sistemele tradiționale de organizare și răspândire a presei culturale au fost perturbate, dislocate sau neglijate.

    Că nu exagerez importanța acestui aspect organizatoric, o probează faptul că după pensionare, Kocsis Francisko a fost reangajat, de data asta în calitate de corector, în redacția Vatra, pentru a face probabil aceiași muncă ca mai înainte.
    Faptul că în România Restaurației capitalismului acultural, o excelentă revistă de cultură în limba română, care apare la Târgu Mureș, pentru toată țara și chiar pentru străinătate, își datorează stabilitatea, ba poate chiar supraviețuirea, alături de calitatea certă a colaborărilor, efortului și dăruirii dezinteresate a unui scriitor de limbă română cu nume maghiar și cultură bilingvă, va trebui consemnat pentru viitorime. 
    Prin Kocsis Francisko, Vatra a inaugurat singura rubrică de revista revistelor culturale maghiare, în limba română, sub titlul simpatic Ce scriu ungurii. Prin traducerile lui Kocsis Francisko, din care a ieșit o memorabilă antologie, s-a continuat sistematic efortul de menținere a contactului dintre comunitățile culturale ale Ardealului, în linia spirituală inaugurată de către vechea redacție, a fondatorilor.
    La cei 60 de ani împliniți, Îi urez prietenului mai tânăr, colegului, poetului și traducătorului Kocsis Francisko, o viață lungă, să-și poată vedea mari nepoții, ca să le transmită spiritul acțiunii sale de-o viață, în numele păcii, colabărării, tenacității și prieteniei. 
    Dan Culcer
    Scris de asymetria on Saturday, January 17 @ 20:01:43 CET (1549 citiri)
    Citeste mai mult... | 57651 bytes in plus | Dialoguri | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Ion Nete. Sa fie MÂINE !

     Mitrodor, așteaptă să se întâmple ceva, ispitit de vechea lui presimțire că a venit pe lume cu misiune aparte. Își încordează auzul, cât poate, fără a izbuti să deslușească nici măcar o frântură clară din deșirarea vorbelor șoptite și fiori, înfierbântați de neliniște îi cutreieră corpul, din cap până în tălpile picioarelor. Cea mai mare temere i-o dă gândul că, fără să bage de seama, oploșirea în sala de așteptare a gării fără nume, se brodise tocmai când avea loc tăinuita întrunirea a necunoscuților pe care îi ținea aproape speranță, că, laolaltă, ar mai putea supraviețui o vreme.  
    Scris de asymetria on Tuesday, January 13 @ 15:03:14 CET (1580 citiri)
    Citeste mai mult... | 33580 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Lecturi critice Note de lectura: Nicolas Trifon. Karpathia de Mathias Menegoz


    Intrigué par le titre, un mot nouveau qui sonne assez étrange en français, un peu désuet, puisqu’il renvoie à l’ancienne orthographe des Carpates, Carpathes ou encore Karpathes, mais qui passe bien en fin de compte, j’ai plongé dans la lecture de Karpathia de Mathias Menegoz sans trop savoir au départ si j’irai bien loin. 696 pages c’est beaucoup pour quelqu’un qui ne lit plus que très rarement des romans et qui était engagé sur plusieurs fronts en matière de lecture et écriture en ce moment. A ma grande surprise, je l’ai lu d’un bout à l’autre avec un plaisir tout particulier parce que du même ordre que celui que je devais éprouver vers l’âge de 12-13 ans en lisant Walter Scott ou encore Alexandre Dumas. 
    En effet, Karpathiac’est du Dumas, mais écrit en ce début du XXIe siècle, sur un ton très XXIe siècle soucieux d’éviter toute remarque ou dérive frôlant ce qui peut faire figure de politiquement incorrect à l’égard des femmes, des pauvres, des minorités, etc., ce qui ne manque d’accentuer le décalage avec le contexte très XIXe siècle dans lequel se déroule le périple du personnage central du roman, un jeune noble hongrois, ancien officier de l’empereur, le comte Korvanyi. Héritier d’un vaste domaine, ce dernier quitte Vienne pour se rendre sur ses terres, à la périphérie d’un Empire en pleine mutation, quelque part en Transylvanie. Une fresque historique, un roman d’aventures, paru dans une maison d’édition réputée surtout pour ses performances en matière d’autofiction et qui compte parmi ses auteurs Emmanuel Carrère et Marie Darrieussecq ou, pour ce qui est des Roumains cette année, Dumitru Tsepeneag et Mircea Cărtărescu.(lire la suite)
    Scris de asymetria on Saturday, January 03 @ 13:40:34 CET (1840 citiri)
    Citeste mai mult... | 11070 bytes in plus | Note de lectura | Scor: 0

    Biblioteca Babel Proza: S.Y. Agnon. ÎN FLOAREA VÂRSTEI

    Introducere Această nuvelă, de clar caracter psihologic, pune o serie de probleme, pe care voi încerca să le lămuresc parțial, după puterile mele.Mai întâi, vremea desfășurării acțiunii. Tatăl lui Lea îl amintește, în discuția lui cu Akavia Mazal, pe „Malbim, fie‑i amintirea binecuvântată”. MaLbIM (Meir Leibuș ben Ihiel Michal) rabin renumit din sec. XIX (o vreme rabin șef la București), a decedat în toamna lui 1879, și întrucât discuția susmenționată are loc vara (Akavia Mazal fiind pe atunci student în vacanță), prima dată când o asemenea observație ar fi putut fi făcută este vara lui 1880.După moartea lui Lea, Mince – prietena ei și a lui lui Tirța, fiica acesteia – îi dezvăluie fiicei că Akavia Mazal se află în orășel de șaptesprezece ani – și întrucât dezvăluirea aceasta are loc un an după deces, aceasta înseamnă că cea mai timpurie dată la care ar fi putut fi făcută afirmația „În floarea vârstei a murit mama” este 1896.Dar cea mai târzie?… La moartea mamei sale, Tirța avea 13 ani (14 la un an după aceea). Ea continuă să învețe la liceu până la 16 ani, după aceea trece la seminarul pedagogic, pentru vreo doi ani; dar nu termină anul al doilea, pentru că se îmbolnăvește de pneumonie, se zbate o vreme între viață și moarte, se însănătoșește, se căsătorește, rămâne însărcinată, trece printr‑o criză sufletească gravă, și mai apoi își revine, pare‑se după naștere.La acestea trebuie să adăugăm romanul „O povestire simplă”, în care perechea Tirța‑Akavia (și copilul lor) apar ca personaje episodice. Fără a intra aici în acțiunea acelui roman, și acolo se petrec fapte lungi și încurcate, dar nicăieri atmosfera idilică nu e tulburată de marea criză – primul război mondial. De aceea, putem spune că moartea mamei lui Tirța ar fi putut avea loc, cel mai târziu, în 1904.Mai puțin vizibilă în traducere, dar cu toate acestea extrem de importantă, este limba folosită de scriitor. Asemenea lui Sadoveanu, Agnon face uz de o limbă reconstruită, din toate straturile limbii, ceea ce presupune, în cazul limbii ebraice, un registru lingvistic imens, de peste trei mii de ani. În majoritatea cazurilor, preponderența o are limba rabinică; nuvela aceasta e una dintre puținele excepții, în care limba biblică prevalează. Explicația „realistă” la aceasta este în faptul că naratoarea e o fată, care, după convențiile epocii, n‑a făcut studii talmudice, ci doar a învățat ebraica biblică cu profesorul particular (pedant) Segal. Oricum, aceasta implică și ceva limbă rabinică, deoarece el o învață și Midrash (exegeză homiletică, folclor rabinic, cărți de predici).Numele personajelor sunt semnificative. Personajul principal, naratoarea, e numită Tirța (Voica – eu îi spun Târtița), unea dintre cele cinci fiice ale lui Zelofhad (Se teme de umbra lui), care au cerut – și au primit – drepturi egale cu bărbații la moștenire (Num. XXVII); dar împreună cu aceasta, le‑au fost impuse limitări în alegerea soților (Num. XXXVI).Soțul ei cu anasâna (curtezanul mamei ei din dragoste) e Akavia Mazal (transcripție aproximativă, dar, ca și în celelalte cazuri, nu există vreo transcripție bună; un sens posibil este – I‑a’ncurcat Dzeunorocul). El amintește de fariseul Akavia ben Mahallalel, dintre Părinții Sinagogii. În privința numelui Mazal (noroc), neobișnuit printre evreii europeni, acesta ar putea să facă aluzie la Wolf Aloys Meisel, rabin reformat din sec. XIX, cu anumite asemănări biografice (tată botezat și mamă care și‑a păstrat credința).Amorezul respins al lui Tirța se numește Landa, pentru că are pământ – fiul arendașului.Tatăl lui Tirța se numește Mintz – ban pe idiș, pentru că e negustor (de leguminoase); dar nu e vorba de o definiție stereotipă, căci avem de‑a face cu un om sensibil, cult, iubitor.Soția sa, Lea, o amintește pe biblica Lia (Obosita, bolnavă de ochi); această Lea e bolnavă de inimă, și nu se tratează, practic sinucigându‑se din cauza unei iubiri ratate.Soțul lui Mince, și el afacerist, e numit Gottlieb – nume fără îndoială batjocoritor: Dumnezeu îl iubește dar soția lui nu. (Alt nume batjocoritor, și asemănător, e pețitorul Gotteskind).Și acum ajungem la un personaj extrem de important, prietena din tinerețe a lui Lea, anume Mince. E vorba de un diminutiv al numelui Mina, raspândit printre evreicele est‑europene, și care vine din germanul Minne – dragoste. Dar Mince e o formă macaronică (cuvânt german cu sufix idiș de origine slavă), și indică o dragoste urâtă.Acum va trebui să căutăm cauza comportării lui Mince. După moartea prietenei sale Lea, ea îi manipulează fiica minoră, și o face pe aceasta să‑l oblige pe curtezanul mamei ei din tinerețe s‑o ia în căsătorie! Mulți s‑au străduit să găsească cauza acestei comportări nedemne, și au bănuit‑o pe Mince că încearcă să se răzbune josnic pe prietena ei, care-i fusese rivală.După părerea mea, în tinerețe nu fusese vorba de vreo rivalitate, ci de un triunghi, Akavia Mazal, Mince și Lea. Dar mai apoi, cele două fete au fost căsătorite de părinții lor, cum se obișnuia, cu afaceriști – Akavia Mazal, student neterminat la umanioare, părea un vântură‑vânt nedorit, mai ales că era urmaș de botezați (și, oricum, nu putea să se căsătorească cu ambele). Akavia Mazal a fost lovit de aceste manopere și nu s‑a căsătorit, dar a rămas în orășel și s‑a îmburghezit, lucrând mai întâi ca profesor la seminarul pedagogic, iar mai apoi ca cercetător al istoriei evreilor (publicarea studiului său ne este făcută cunoscută în romanul „O povestire simplă”). Triunghiul nu mai este pentru el; dar pentru satisfacerea necesităților imediate, el o preferă pe Mince, căsătorită fără dragoste cu un afacerist care lipsește mult de acasă, și fără copii care să‑i reclame atenția.De aceea e Lea atât de nenorocită: pentru că Akavia Mazal a trădat‑o. Ei i‑a scris versuri – pe când lui Mince doar i‑a încredințat memoriile (ca să le copieze) – dar pe Mince o frecventează, și pe ea nu. De aceea se sinucide Lea practic, netratându‑se; și de aceea, înainte de moarte, arde poeziile mincinoase pe care i le scrisese Akavia Mazal.Însă după moartea lui Lea, se creează o situație nouă. Și Mince e interesată de refacerea triunghiului; iar acum o are la dispoziție pe fiica lui Lea, foarte asemănătoare cu mama ei, și inocentă care poate fi manipulată. Mince o manipulează pe Tirța, și‑i dirijează puternica voință în direcția dorită de ea. Prin șantaj psihologic, Tirța reușește să‑l oblige pe cel ce fusese curtezanul mamei sale să se căsătorească cu ea.Dar succesul acesta al lui Mince reprezintă și cel mai mare eșec pentru ea: Akavia Mazal continuă să se dezintereseze de triunghiuri erotice, și având acum o soție tânără, se ocupă de ea și nu mai e interesat de Mince.De aici și posibilul mesaj al nuvelei. Părinții lui Lea, căsătorind‑o împotriva voinței sale cu un afacerist (fin și iubitor), au greșit; dar au fost bine intenționați. Tirța (Voica) aparține altei generații, ea respinge cu dispreț asemenea manopere, și luptă (eroic‑quijotesc) împotriva a tot ce i se pare o încercare de a‑i impune un soț. Dar, lipsită de apărarea societății tradiționale, ea cade ușor în mrejele unei „tanti” manipulative, și, sugestionată de aceasta, respinge avansurile unui tânăr de vârsta ei, de care fără îndoială e bine impresionată, și impune căsătoria unui bărbat de vârsta tatălui .ei, care nu e interesat de ea, și care fusese amorezul mamei ei.Pentru a încheia, sensul numelui câinelui lui Mince: Strâmbu. Strâmbul nu poate fi îndereptat (Ecl. I  gusturile perverse ale stăpânei lui.15). De remarcat că acest câine e mângâiat intotdeauna pe piele, adică n‑are blană –aluzie la gusturile perverse ale stăpânei lui
    Scris de asymetria on Tuesday, December 23 @ 20:25:06 CET (1253 citiri)
    Citeste mai mult... | 74595 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Limba dulce Poeme: Sabina Ivascu. Elegii regasite

    Sabina Ivașcu revine, după un drum lung, cu multe răspântii, la elegiile îndepărtate dar nu uitate ale începutului. Să-i urăm regăsirea acestui ton și ritm prin care dădea semn poeta? Sau poate pe noile cărări și drumeaguri, se află în așteptare o altă nouă poezie.
    Scris de asymetria on Tuesday, December 23 @ 20:09:55 CET (1253 citiri)
    Citeste mai mult... | 8180 bytes in plus | Poeme | Scor: 0

    PHP-Nuke Publicitate: Dan C. Mihailescu despre Unde e Aromânia ? de Nicolas Trifon

    La Gaudeamus, tîrg de carte frecventat, criticul Dan C. Mihăilescu a prezentat cartea colaboratorului noastu Nicola Trifon. Reproducem cuvintele pronunțate cu această ocazie de Vasie Ernu, Enache Tușa, Dan C. Mihăilescu.
    Scris de asymetria on Tuesday, December 23 @ 19:36:25 CET (1088 citiri)
    Citeste mai mult... | 5641 bytes in plus | Publicitate | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda URSACHE. Noi vrem Cuvînt sau alte feluri de cenzura (I)

    E în trend să-i preamărești pe non-eroi ca Luca Laszlo, „chinuit” de Dej în închisoare (cu regim special!), ori pe „oratoarea” Pauker; pe Valter Roman, pentru ideea și ea în trend: înființarea statului independent Transylvania (în ortografia Gherman, cu y), în loc să-i slăvim pe eroi in aeternum. Tendința, în spiritul timpului, pare a fi de a-i uita pe martiri; mai rău, de a nega episoadele de martiriu ale istoriei românilor. Măcar, dacă nu de la evrei, să învățăm de la unguri: pe bulevardul Andrassy, sunt expuse fotografiile tinerilor uciși în ’56. întrebarea „cine-a tras în noi, după 22?” a rămas fără răspuns. Ungurii știu cine a tras, atunci, de pe clădirea Poliției Secrete; noi nu știm cine a tras din sediul Securității, fostul palat „Curentul” al singurului gazetar român condamnat la moarte în contumacie, Pamfil Șeicaru. Iar elitarzii de la „22” au preluat un interviu (de disculpare), din „Ziarul de Iași”, cu un Șef al Securității locale, că altceva n-au găsit ce să preia.
    Scris de asymetria on Friday, November 07 @ 17:24:18 CET (837 citiri)
    Citeste mai mult... | 14561 bytes in plus | In epicentru | Scor: 5

    Memoria In epicentru: Magda URSACHE. Onestitate si malonestitate editoriala

    După războiul komintern contra cărții (ca dușman al poporului muncitor) și culturii române, a venit și al doilea război, postsocialist: s-a început cu privatizarea editurilor și tipografiilor, cu biblioteci arse, închise, desființate, lichidate. în proletcultură, bibliotecile și librăriile erau golite de clasici, după plan; acum, clasicii au căzut în dizgrație, ca să se facă loc te miri cui și de ce.
    Scris de asymetria on Friday, November 07 @ 17:09:19 CET (717 citiri)
    Citeste mai mult... | 15230 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmebrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã propunere




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 2.09 Seconds