Partidul Popular Maghiar din Transilvania: Cea mai bună formă de regionalizare ar fi întoarcerea la fostele principate româneşti: Moldova,Transilvania şi Muntenia.

Ar putea fi evident și pentru orbi și idioți, adică pentru conducerea politică actuală a României, și sursă dogmatică pentru ideologia slugilor actuale și viitoare, faptul că programul strategic al «partidelor» etnice maghiare, de fapt organe de coordonare a mișcărilor iredentiste, în colaborare cu guvernul Ungariei, este dezmembrarea României. 

Idioții utili vor spune că regionalizarea se face în cadrul federalizării Europei, că Ungaria și ungurii ardeleni sunt europeni până în măduva oaselor și pro-occidentali, că nu există o forță militară amenințătoare la vest de Oradea, că deci nu este nici un pericol, că este naturală dezmembrarea statelor naționale, formulă politică desuetă în perspectiva marii entități superioare și protectoare care este Uniunea Europeană. Doar că se uită, ignoră sau ascunde față de opinia publică din România că toate acestea sunt minciuni și că unicul program politic care asigură coeziunea națiunii maghiare este anularea pactului trianonic și recâștigarea teritoriilor pierdute de Ungaria Mare. Că aceste teritorii erau și sunt locuite de alte națiuni și că în ele maghiarii au fost cuceritori minoritari, nu are importanță. Nu opun mitului maghiar dogma românească ci demografia ungurească care nu era secretă pe vremea monarhiei dualiste, când monarhia ungară nu se simțea în pericol și publica marea sa enciclopedie, unde toate cifrele arată situația demografică reală, românimea fiind majoritară în Ardeal, Banat, Maramureș. 

E vorba deci de un mit de folosință internă pe care Ungaria l-a vrut transformat în program politic după 1919. Pentru asta toate mijloacele sunt bune. Se contează până și pe ignoranța majorității populației României și pe incultura istorică și politică a celor care ne conduc de două decenii, pentru a strecura astfel de idei perverse de un iredentism mascat dar vizibil pentru orice privire lucidă și cultivată. 

Că Revista 22 susține un astfel de program nu mai e de mirare, fiindcă face parte din programul său de intoxicare cu discursuri antinaționale a păturii de cititori derutați și disponibili. Faptul că știrea Mediafax este dată fără comentarii, este o dovadă în plus.

De multă vreme aveam intenția de a mă adresa celor câțiva prieteni sau amici maghiari, cunoscuți pe «baricade» sau bănci anti-totalitare, pentru a-i întreba dacă evoluția opiniei publice maghiare nu-i neliniștește. Tăcerea lor față de toate fenomenele expresiei violente a rasismului din Ungaria sau din Ardeal, față de manifestările iredentiste din ce în ce mai vizibile și extinse nu doar că mă îngrijorează, dar mă convinge că presiunea mitului și a comunității de destin este prea mare pentru ca mulți dintre acești intelectuali, despre care altfel știu că nu sunt decât niște naționaliști normali, neiubitori de excese și pacifiști,să mai aibă forța de a reacționa prin delimitări tranșante. Unii sunt prea bătrâni. Eu însumi simt presiunea comunității mele și devin din ce în ce mai radical naționalist, revoltat față de incapacitatea guvernanților români de a rezista la presiunea globalizării, de a rezolva criza economică și de a prezerva astfel independența și integritatea țării pe care o conduc altfel spre prăpastie.

Apropierea unor inși ca mine, naționaliști, adică patrioți normali, de mișcările românești actuale obsedate de ordine și forță, marcate de idealuri de militarizare a societății civile, similare cu cele maghiare din Ungaria și din Ardeal, de care mă despart toate rezervele mentale și morale acumulate din tinerețe până acum, este un semn că partenariatele de odinioară nu mai sunt valabile. 

Am încercat să semnalez aceste falii și alunecări de teren, propunând soluții probabil utopice pentru alții, plauzibile și organice pentru mine. Prietenul Cseke mi-a tradus mesajele în maghiară. Dar lipsa de comentarii, de reacție, deși textele au fost expuse în locuri vizibile în termeni de comunicare, o interpretez simplu. Puținii maghiari care sunt eventual de acord cu mine nu au curajul să facă public acordul lor, ceilalalți sunt atît de convinși de adevărul lor încât prezența unor mesaje de tipul celor emise de mine le indică doar prezența unei mărunte falii în discursul dominant al globalizării. Ei ignoră prezența unui singular partener de discuție care îi cunoaște, deci nu poate fi păcălit, care nu e dispus să negocieze nimic în termeni teritoriali, ci doar în termeni politici.

Data viitoare mă voi adresa probabil nominal prietenilor și foștilor mei amici, provocîndu-i la o reacție clară. Nu se mai poate aștepta.

Dan Culcer