Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 15 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Distribuitor de afise Polemici: Regimul comunist a fost un calau care a condus la distrugerea morala a natiunii

    Cititor scrie "https://www.stiripesurse.ro/video-nicolae-ciuca-in-parlament-regimul-comunist-a-fost-un-calau-condus-la-distrugerea-morala-a-natiunii-efectele-sale-nocive-se-resimt-si-astazi_2655895.html"
    Scris de asymetria on Wednesday, February 14 @ 09:25:50 CET (27 citiri)
    Citeste mai mult... | Polemici | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan

    Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului, când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam, cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist. Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses, David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini. Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.

    Scris de asymetria on Sunday, February 11 @ 16:23:12 CET (35 citiri)
    Citeste mai mult... | 62846 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Memoria In epicentru: Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    Modele. Cum trebuie înțelese… Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    George Motroc : Doamnă Scriitoare Magda Ursache, vă rog să-mi permiteți să vă adresez, atât în numele redacției revistei, Actualitatea literară′′, dar și al celor care vă citesc, 80 urări aniversare de sănătate, bucurii și putere de muncă literară ! De asemenea, vă rog să acceptați un interviu despre modelele dvs. umane și literare, de ieri și de azi, despre lumea în care trăim, pornind de la cartea dvs. Dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe -, Supraviețuiri în Post-Moralia” Dar, înainte de toate, v-aș ruga să acceptați să ne spuneți sau altora să reamintiți ce înseamnă pentru dvs. un model literar și uman ?
    Magda Ursache : Dragă George Motroc, am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile, convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietrele de temelie. Cum să construiești pe nisip ? Nu mi-ar ajunge spațiul întregii reviste pentru a le enumera. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și noi. Încep cu primul model uman : tatăl meu, Alexandru Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost că acolo viețuia, atunci, V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu pletele lui albe, cu barba albă. Când l-am văzut în privdor, l-am întrebat pe tata : „E Doamne-Doamne ? Poetul mi-a dăruit poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la școală. Ce huiet, ce zbucium ! Cât pe ce să fiu exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa – muzeu am primit Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre toate. Tata mi-a pus în mâini cărțile care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică statutul clasicist : armonie, proporție, măsură. Mi-e frică să nu fi spus de prea multe ori că evenimentul cel mai important a fost când Petru Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de neschimbat. Petru e motivul să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu. Este stabilopodul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider total depășit nici etnicul, nici eticul, nici esteticul.

    G. M. : Dincolo de aceste exemple fericite de modele din viața dvs. și cărora sper să le dedicăm niște interviuri separate, la fel de bine stau lucrurile și în lumea scriitorilor de ieri de azi ?
    Magda Ursache : Mai greu decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi plac autorii fără măduvă spinală, oameni de apă, chiar geniali fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu vor să-și păstreze forma. Reperele mele sunt scriitorii cu spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața politicienilor. În Ars expectandi, am un astfel de personaj, dar nu-i scriitor. Cu scriitorii e mai greu. Self-elitei actuale îi place să facă sluj la președinți. Un adevărat scriitor nu poate sluji puterea, orice i s-ar oferi. Cei trei F : faimă, favoruri, fonduri se obțin. Dar ce faci cu demnitatea, cu onestitatea ? Ca să nu mai pomenesc de conștiință. Puterea, după David Owen, e agent patogen. Alta e menirea „cărțarului” (e un trouvaille al editorului G. Pienescu) și trimit la o carte a mea : Viețile cărțarilor contimporani după Magda U., Eikon, Cluj-Napoca, 2012. I-ul boldit e o reverență la Titu Maiorescu. În studenția mea, statuia lui zăcea în curtea lui Ioan Nădejde, socialistul ateu care scrisese vreo patru volume ca să se întrebe : „Este sau nu este Dumnezeu ? Statuia lui Maiorescu a fost topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe pentru Rectorat. Sunt și acum aceleași clanțe. În Decembrie 1989, studenții i-au pus ceva urât mirositor pe clanță rectorului de atunci, Viorel Barbu. A demisionat sau a fost demis, că nu mai știu. T. Maiorescu rămâne spiritus rector, de care ducem mare lipsă. Așadar, înapoi la Maiorescu : „Să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor (...). Ceea ce are valoare se arată de la prima sa înfățișare, în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este bun pentru toți și pentru totdeauna !” Ca Eminescu. Iar noi suntem covârșiți de mediocritate, incompetență, jocuri de interese. „Dreapta măsură” e greu de păstrat. Prăvălim statui. Constant se lucrează la ajustarea statuii lui Kogălniceanu, pentru că nu mai place direcția „Daciei literare”, pentru că irită datoria față de etnie. Imediat după „cotitura” din '44, a fost decapitat bustul lui Goga, din Rotonda grădinii Cișmigiu. Chichireaua useristă a urlat pe seama unui bust modest de pe Bulevardul Copou. Cică Goga a fost înmormântat cu svastică pe sicriu, ca și cum mortul o pusese acolo. Pe soclu, a apărut o plăcuță unde sta scris că poetul a fost hitlerist, fascist, etc. Rasist Octavian Goga, prieten cu Petöfi Sandor, maghyarul ? Noaptea, placa incriminantă a fost demontată de un om de bine. O s-o pună la loc vreo Ana Pauker useristă ? De la Internaționala la Infernaționala e un lat de palmă, ca și între adevăr și minciună. Mă mir că mă mai mir. Shakespeare e intezis în câteva universități ca prea „albist”, antisemit și alte bazaconii puse pe seama contemporanului lui Jan Kott, dar și al nostru, al tuturora, așa cum Eminescu e contemporanul de neprețuit al românilor. Ei, nu chiar al tuturora. Un editor de Carte Românească îl consideră „idiot”. Da, ați citit bine. I.P. Culianu afirmă sfidător că Eminescu e „pretins poet”, „grosolan”, „ambiguu sexual”, „libidinos” Nefericitul număr al „Dilemei”, din '98, întâi m-a indignat. Acum chiar mi-e milă de dilematici. Eminescu e vechi, don' le, noi suntem noi. Dar care „noi” ? Cei pe care îi înfurie sintagme „ca poet național”, „ om deplin”, „arheu”, venind dinspre Noica, Petru Creția, Th. Codreanu. În aceste „zile nevrednice” (e sintagma lui Iorga) trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I. Ludo, „vulcan care scuipă borș”, acum declarat „hârb”, „iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști conservatori, „distrugători de civilizație”. Se pun curent în ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă obsesiv de specificul național, pus în ghilimele și el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii românești, ritos negată de alții și alții.
    Scris de asymetria on Tuesday, February 06 @ 18:46:30 CET (53 citiri)
    Citeste mai mult... | 32515 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0

    Noduri si retele Apeluri: Ioan ROSCA Gînduri despre organizarea dialogului politic romanesc distribu

    Gânduri despre organizarea dialogului politic romanesc distribuit pe Internet Textul acesta semnat de Ioan Roșca, pe care autorul l-a publicat întîi in cadrul grupului de discuții "Societatea de mâine", trebuie cunoscut de cit mai multa lume. El este rezultatul unei reflectii îndelungate si îmbogățitoare despre sfera politicului. El face parte dintr-o serie de comentarii, unele publicate deja in Asymetria, ale căror bogății de sens sunt îndemnat sa le propun ca pe o palma de trezie, nenumăraților noștri "comentatori" și "experti" politici de toata mîna, de la fostul activist utecisto-comunist, mai junele Vladimir Tismăneanu, la "eminenta cenușie" a FSN, vechiul combatant cominternist, răsădiți in presa românească de dupa Zavera din 1989. El se adresează mai ales tinerilor (unor tineri), al căror creier credem ca nu este inca imbâcsit de prejudecăți, supușenii si acorduri depline. Este o invitație la reflectie, libertate și acțiune de lunga durata.
    Dan Culcer
    De Ioan Rosca
    1 Pledoarie pentru un portal politic romanesc
    Plec de la citeva tendinte, aparent divergente
    a - renuntarea la cautarea consensului; acceptarea legitimitatii viziunilor conflictuale; alungarea mirajului adevarului obiectiv- general- universal; punerea in valoare a contradictiei fecunde; organizarea unor forumuri de dialog contradictoriu (dezbatere) pe teme politice oportune
    b - acceptarea legitimitatii asocierii celor cu vederi asemanatoare care cauta o formulare limpezita a viziunii lor partajate; punerea in valoare a acordului colectiv profund; organizarea unor centre de corelare a celor ce consoneaza (reviste si miscari cu tendinta declarata, etc.)
    c - acceptarea legitimitatii asocierii sau negocierii pragmatice; punerea in valoare a tehnicilor de coordonare sau negociere a participantilor (cu vederi comune sau diferite) la realizarea unor proiecte comune sau la rezolvarea echilibrata a unor probleme conflictuale;
    d - organizarea unor centre de reflectare a informatiilor, explicatiilor si pledoariilor politice; acceptarea legitimitatii informarii si interpretarii ca instrument de propagare a cunoasterii.
    In locul incercarii de a amesteca intr-un singur nod comunicational (“site WEB”) tendintele si formulele semnalate mai sus (a-d), as propune cuplarea in retea a nodurilor de tip dezbatere , rezonanta, coordonare si informare incit sa formeze ciorchini de sinteza (“portaluri WEB”) care sa pună in lumina meditația politica românescă.
    Aceasta “carte de telefon” (portal, sinteza, repertoriu, “hub”politic):
    - accesibila prin Internet,
    - bine structurata (pe problematici, pe viziuni, pe tipuri de situri etc),
    - beneficiind de citeva servicii globale (reperaj, mesagerie generala, dialoguri si sondaje globale, traduceri etc),
    - Apărată de confiscări (agenții propagandiști ai puterii de la București etc) tocmai prin deschiderea ei larga, ar putea oferi o imagine interesanta a zbuciumului nostru politic.
    Am putea constata ca suntem bântuiți de aceleași întrebări mai mulți decât credem, ne-am putea simți mai puțin singuri in gândurile, emoțiile, paraliziile si revoltele noastre.
    Am putea observa unitatea varietății frământărilor noastre si redundanta eforturilor similare dar ne-coordonate.
    Am putea invata sa intelegem punctele de vedere cu care nu sintem de acord.
    Am putea descoperi ca suntem o forta incapabila de evadare din
    potentialitate.
    Am putea reabilita si stimula meditația si participarea politica larga, sprijini democrația inteligentei.
    Si asta fără sa forțăm simplificări falsificatoare. Fără sa obligam un centru de reflexie rezonanta sa devieze spre dialectica contradictorie, un centru de coordonare pragmatica sa devina un focar de rezonanta doctrinara si un spațiu de dialog sa eșueze in consens si cenzura. Lăsând fiecărui grup, mișcare, asociație, organizator - libertatea de a-si conserva mobilurile, specificul si coerenta.
    Reunind toate aceste focare intr-un spatiu policolor ideologic si metodologic am putea evita sindromul : “eu nu particip intr-un loc unde publica X, se spune ca Y sau se vorbeste pe tonul Z” - care ne divizeaza atit de tare.
    Sa intervină fiecare unde si cind ii convine.
    Nimeni nu se poate supăra (sper) pe alăturarea cu “dușmanii” sau “concurenții” într-o sinteză care arata unde se discuta pe Internet politica românească. Sper de exemplu ca la capitolul “Procesul comunismului” un astfel de portal sa poata trimite si catre un site al asociatiei deținuților politici condusa de Ticu Dumitrescu, si spre cel a organizatorilor memorialului Sighet, si spre un site dedicat lucrărilor lui Cicerone Ioanitoiu si spre alte adrese pertinente, indiferent de relațiile dintre membrii respectivelor grupari.
    Sa observam cit de eficace este strategia gruparii in ciorchine a institutiilor dintr-o bransa (in comert si in alte situatii), cum s-au impus siturile web care au oferit puncte de acces sintetic la informatii si servicii (ebay , amazon, yahoo, google etc).
    Analizând de citiva ani păienjenișul siturilor web dedicate politicii - am ajuns la concluzia ca exploratorul peisajului politic romanesc e silit sa bintuie fara busola si ineficace in cautarea adreselor ce l-ar putea interesa. Toate inițiativele Internet particulare au de suferit din cauza absentei unor porți de intrare pentru publicul așteptat in bazarul politic.
    As fi vrut sa definesc, sa construiesc, sa lansez cit mai curind un astfel de portal, cerind sprijinul celor ce ar putea participa la administrarea lui sau ar putea lega la el diverse noduri de interes pentru dezbaterea politica românească. Doar lipsa de timp, prudenta impusa de experiențele mele trecute si frica de a compromite ideea printr-o implementare superficiala m-a oprit pina acum sa lansez proiectul. Ramin însă convins de oportunitatea lui.
    Sper un miracol: ca varietatea abordărilor si preocupărilor noastre , pusa cumva in valoare, scoasa din unghiul mort al harababurii ce amplifica sentimentul zădărniciei generalizate, sa ofere un spectacol semnificativ, captivant, incitant celui ce își pune întrebarea : in ce consta fenomenul politic romanesc? Lupta pasionanta cu o problema grea poate avea sensul (rostul) ei chiar cind nu conduce la o “soluție”. Dar e nevoie de oglinda in care acest parfum al căutării sa poată fi surprins.
    Sper de asemenea ca punând in funcție (pe acest portal) un protocol de traduceri (engleza, franceza etc) sa permitem unui observator străin sa perceapă neschematizat viata noastra spiritual-politica vie si complexa, sa ne poată înțelege mai bine, sa poată întreba si răspunde . Sper sa putem depăși izolarea in care s-au plasat pina acum analiștii problemelor politice românești fata de frământarea politica mondiala, sa putem participa la dialogul general privind rolul politicului in societatea contemporana. Sa putem ajuta pe alții sa înțeleagă fenomenul pre-comunist, comunist si post-comunist (dincolo de montajele ideologice) dar si sa putem fi ajutați in înțelegerea fenomenelor analoage ce au loc aiurea pentru a ajunge, împreună cu altii ... in miezul lucrurilor.
    Desi.... cine stie ce-o fi acolo?
    Ioan Rosca
    20 noiembrie 2003, Montreal
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 14:45:24 CET (50 citiri)
    Citeste mai mult... | Apeluri | Scor: 0

    Memoria Restituiri: Imagini din CLUJUL interbelic

    Cititor scrie "https://actualdecluj.ro/o-calatorie-prin-clujul-interbelic-cum-vedeau-trei-jurnalisti-cartierele-orasului-cu-2-ani-inaintea-celui-de-al-doilea-razboi-mondial-centrul-orasului-era-o-lume-a-extravagantei-risipei-si-exceselo/"
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 10:25:51 CET (64 citiri)
    Citeste mai mult... | Restituiri | Scor: 0

    Memoria Istorie recenta: Cora Muntean, Bucurestii, sub dictatura Coronavirus

    „Am ajuns, iată, s-o invidiez pe Cora Muntean. Pentru că ea a avut avantajul de a ieși din casă. De a ajunge cu legitimația de reporter nu la Polul Nord sau în Deșertul Gobi, ci în Bucureștiul primăverii lui 2020. Față de cititorul închis în casă, ea a avut avantajul de a ieși pur și simplu pe străzile Capitalei. Ca să vezi  A ajunge pe străzile Bucureștiului a fost timp de două luni o aventură mai ceva decît a ajunge pe Lună. Are însă și al doilea mare avantaj al reporterului. Știe să observe. Acolo unde privirea cititorului lunecă fără să se oprească, reporterul descoperă amănunte semnificative pentru halucinanta atmosferă dată de un oraș care trăiește sucit, mai ceva ca acel Cănuță al lui Caragiale. Pe parcursul documentării, se vîră acolo unde pare mai interzis, mînată de curiozitatea de gazetar, care nu diferă prea mult de curiozitatea omenească pur și simplu, observă ceea ce ochiului obișnuit i-ar scăpa și vorbește despre ea însăși. Reporterul e prin definiție atent la lumea din afară, concentrat asupra lumii din jur pentru a nu-i scăpa nimic din ceea ce rămîne important”.
     Ion CRISTOIU

    Extras din Cora Muntean, Bucureștii, sub dictatura Coronavirus

    MX Editura Mediafax © SC Editura Mediafax SRL, 2020

    La un gard de președinte, la un pas de o încurcătură 

    22 aprilie. Înainte de a mă aventura prin Rahova și Ferentari, căci mă bate gândul să ajung și pe acolo, miercuri am descins în Cotroceni. Cu metroul până la Politehnică, iar de acolo e o aruncătură de băț până la palatul unde stă domnul președinte. Am ajuns înaintea premierului și a miniștrilor cu care avea ședință de lucru, prin urmare la intrarea Leu era o mare foșgăială de trupe: militari, jandarmi și polițiști. Cum eram singura persoana care staționa peste drum de intrare, toate privirile s-au oprit asupra mea. Desigur, nu am avut curajul să trec. De fapt, curaj aș fi avut, dar nu am vrut să mă complic. Parcă și leul din vârful statuii s-a zbârlit la mine. Mi-am zis că ia mai bine fac eu cale întoarsă și merg să văd care-i treaba pe la AFI. Circulau salvările cu sirenele urlând de aveam senzația că sunt în Beirut. La un semafor așteptau două doamne în vârstă, când a trecut o ambulanță SMURD în care și șoferul și cel din dreapta erau în combinezoane albe, cu măști, cu glugi. Sirena chirăia de-ți țiuiau urechile, deși nu era nicio mașină în față. Doamnele s-au închinat de zici că a trecut Preafericitul, apoi una a decis: „Hai să mergem în casă, că poate ne adună de pe străzi ".

    La „Președintele României

    Probleme cetățenești” era închis La mall era dezolant. Nu doar că era pustiu, dar pe lângă că erau ferecate ușile, în fața lor au fost așezate garduri de fier, ca pe stadion, de parcă voiau să stăvilească o invazie a dependenților de shopping. Doar fata frumoasă de pe un banner imens, care făcea reclamă pentru un parfum, părea vie pe acolo. Și porumbeii. Adunați grămadă, nici nu se urneau când treceai printre ei, ba parcă te priveau cu reproș că le calci teritoriul. M-am învârtit cât m-am învârtit în jurul clădirii și am dat și peste un homeless. Stătea pe o bancă și vorbea singur. Instinctiv, m-am îndepărtat când l-am văzut. „Nu sunt periculos, nu vă fie teamă. Sunt plictisit", a strigat el în urma mea. Am decis să merg înapoi la palat. Cred că se terminase reuniunea, că mai era doar mașina armatei în față. Am făcut niște poze de departe și am luat-o în jos pe lângă gard. La poalele dealului, când s-a terminat și imensa curte a palatului, am dat de o poartă pe care scria: „Președintele României. Probleme cetățenești". Evident, era închis, de parcă tocmai atunci se terminaseră toate problemele cetățenilor. Știu, le transmitem online, dar dacă tot eram în zonă, am zis să încerc să le transmit și verbal. Am strigat de câteva ori: „E cineva ?", dar nu mi-a răspuns decât un câine tot mai nervos. 

    Am traversat și am dat de un șir de magazine, toate închise, cu excepția celor care vindeau sicrie. Am scuipat, imaginar, în sân de trei ori și am traversat. La un atelier de reparat pantofi, omul și-a lăsat numărul în ușă „pentru orice urgență". Clar, de la atâta umblat, oamenii chiar își tocesc pingelele. Bag de seamă că meseriașii vor începe să aibă valoare. Mi-a plăcut optimismul din afișul altui magazin, „Închis. Dar vom redeschide”. La Spitalul Universitar era liniște, chiar prea multă liniște. În curte au fost amplasate două corturi mari, probabil pentru pacienți cu COVID, de ordinul sutelor de mii, pe care-i tot anunțau doctorii responsabili cu panicarea populației. Peste drum, ruinele Casei Radio răsăreau ca o pată rușinoasă, pe care nimeni, de 30 de ani, nu reușește să o șteargă. În drumurile mele prin Capitală am întâlnit multe astfel de ruine, unele care ar fi putut deveni niște perle, așa cum au fost odată. Am dat de o biserică, Sfântul Elefterie Nou, o capodoperă a arhitecturii. Chiar este foarte frumoasă, fără a fi opulentă. M-a mirat când am văzut că felinarul de deasupra intrării era aprins deși era ziua-n amiaza mare ; mi s-a părut a fi un far care-și risipește lumina. Pe lateral, în curtea bisericii, printre dalele de beton, a început să răsară iarba. Dincolo de gard, alți porumbei stăteau în tihnă pe iarbă. Mi-am amintit că azi este Ziua Pământului. Peste tot parcă Pământul se bucură că azi sărbătorește singur. Nu mai recurg la retorica potrivit căreia am batjocorit atât de mult natura, fără să ne pese de nimic, doar că azi mi s-a părut că ei îi este mult mai bine fără noi, că eram ca niște musafiri obraznici.

    Cum m-am simțit o clipă ditamai spioana

    Am ținut-o pe Splai, să ajung la Izvor și m-am ghidat după clădirea Parlamentului, pentru că dacă s-ar da un premiu pentru cea mai talentată rătăcită, aș urca sigur pe podium. Și ajung la Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Fac repede o poză și dintr-o dată aud că strigă cineva că nu am voie. Mă uit pe gard și văd semnul, privesc dezolată la militar. „Mergeți mai departe”, îmi spune el. îi fac un semn amical și plec. Dau de Institutul de Cercetare „Victor Babeș”, unde era pustiu. Doar un domn de la pază uda florile cu un furtun. Iar dau de o poartă tot cu Institutul „Cantacuzino”. Aici era mare agitație, de parcă tocmai descoperiseră vaccinul-minune. Mai mulți militari umblau încoace și încolo. Nici nu am mai încercat să fac poză, doar m-am oprit puțin să mă uit. Când aproape ajung în intersecție, mă trezesc, dintr-o dată, cu trei bărbați în fața mea. Efectiv am trăit pe viu expresia că au răsărit din pământ. Așa cum eu par o doamnă, ei păreau din servicii. „Bună ziua”. „Bună ziua”, răspund eu. „Ce căutați în zonă?” Am vrut să răspund : „Spionez, că am auzit că s-a descoperit vaccinul-minune”, dar am zis că e mai înțelept să nu mă apuce tocmai acum glumele. M-am uitat la haine, să observ vreo umflătură la brâu, dar nu am văzut nimic. „În documentare”, spun eu. „Documentele dumneavoastră, vă rog”. „Cred că mai întâi ar trebui să știu cine sunteți, nu? Cel cu care conversam și-a scos o legitimație și mi-a fluturat-o prin față. Cum eram la distanța fizică, în acest caz și socială, cerută și cum el a manevrat-o în viteză, nu am văzut nimic. 
    Scot legitimația, buletinul și declarația. întinde mâna după ele. „Dacă vreți să vă atingeți de lucrurile mele, vă dau un pic de Mona”, spun eu. Ceilalți doi au intrat în alertă. Bag mâna în geantă și scot flaconul de spirt. Cei doi au luat pe loc repaus. Între timp, văzuseră legitimația de presă, că am pus-o să se vadă. Am despăturit declarația, apoi am arătat buletinul și legitimația. 
    „Sunteți jurnalistă”, constată el. „Da”. „Și ce documentați, nu vedeți că totul e pustiu?”
     „Păi, cum să vă spun, un jurnalist talentat este în stare să scrie ceva foarte interesant și despre nimic, despre pustiu”, îi explic eu. Bine, adevărul este că îmi cam bătea inima. „Și tocmai în această zonă v-ați găsit?” „Să vă explic cum stă treaba. Eu vin de la Cotroceni. De la Palatul Cotroceni, și nu mă descurc deloc cu orientarea, așa că am ținut drumul pe Splai. Habar n-aveam ce este în zona asta. Și nici nu cred că e un obiectiv secret, că dacă era l-ați fi izolat”. „Bine, dați-mi, vă rog, totuși, buletinul”. I l-am dat, s-a uitat o secundă pe el și mi l-a înapoiat. Am scos un șervețel dezinfectant și l-am șters. „L-ați și scanat?”, am întrebat eu zâmbind. Doar că având mască, evident că am risipit degeaba zâmbetul. Ei nu aveau. „Mergeți”, m-a îndemnat el. „Unde veți scrie despre asta ?" „Pe cristoiublog." „A, OK, o zi bună, aveți grijă!" Asta cu „aveți grijă" nu am știut cum să o interpretez. 
    Apoi, ajunsă acasă am deschis mailul și am aflat că „joi, la ora 8:30, premierul Ludovic Orban face o vizită la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico- Militară „Cantacuzino”, la care participă și ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă. Apropo de măști și „par o doamnă", deschid două paranteze. Prima, scurtă: pe mine, care sunt „din spate liceu, din față muzeu", purtatul măștii mă avantajează. Nu-mi place, dar decât ridurile… Amintire de pe Șeremetievo A doua, la Moscova, în 2014. M-am coafat, m-am machiat, m-am îmbrăcat la costum. în avion, am nimerit între jucătorii unei echipe de fotbal. Români. Eu eram la margine, doi lângă mine și în jur numai fotbaliști. Ceilalți râdeau și făceau poante, ca băieții. Ăștia de lângă mine ședeau atât de rigizi, săracii, că le era jenă să se manifeste. La coborâre, când am ajuns la controlul de frontieră, mie îmi reține polițistul pașaportul, iese din cușcubeta lui, mă ia de cot și mă pune lângă perete. Lipită. Adică într-un loc în care mă vedeau toți ceilalți care treceau. Când a trecut echipa de fotbal, au făcut jucătorii niște ochi cât cepele. Ce s-or fi gândit? Că sunt vreo traficantă, că ceva nu e în regulă cu mine. Se termină coada, polițistul rus cred că uitase de mine. M-am dus la geam și l-am întrebat ce fac. Mi-a făcut semn să mă întorc la loc. Doamne, dar ce am mai putut pătimi! Mi-am amintit că la ambasadă, când am luat viza, ofițerul mi-a spus că „asta nu vă garantează că veți putea intra pe teritoriul Federației Ruse”. Doamne, dar de ce tocmai eu dintr-un avion întreg ? Văd că vine spre mine un alt polițist, foarte dichisit. îmi spune : „Sunteți binevenită pe teritoriul Federației Ruse!" Văzând privirea mea nedumerită, a adăugat : „A fost aleatoriu". Gazda mea, Vladimir (altul), s-a amuzat teribil și mi-a spus că așa se procedează. Iau din grup o persoană, care pare cea mai inofensivă, și o expun, apoi studiază reacțiile celorlalți și unii pică în plasă când se gândesc că „dacă pe asta au ghicit-o…”, au anumite manifestări care îi dau de gol. Prietenul lui Vladimir, cu care eram la masă, a spus că s-a întâmplat din cauză că „you look like a lady". De atunci, de câte ori mă amuz pe seama mea spun că par o doamnă. Închid parantezele și revin la drum. Am ajuns la Parlament și am constatat că mi-e foarte dor să merg acolo, să stau de dimineața până seara, să discut cu aleșii neamului. Din fericire, am primit informația că începând de mâine putem fi prezenți fizic la lucrările aleșilor. Parcul Izvor era închis, dar după garduri natura dădea un spectacol impresionant. Mi-am amintit de diminețile când veneam de la metrou pe acolo și de fiecare dată mă opream zece minute și ședeam pe o bancă. În drum către tramvaiul din Victoriei, am făcut un popas la anticariatul Târgul Cărții, de la Colțea, și am stat acolo aproape o oră. Nu degeaba, am răsfoit și citit câteva pagini din ultimele apariții. Oricum, într-o lume înțepenită, cărțile ne-au dat posibilitatea de a evada din prezentul aproape apocaliptic.

    Parlamentul a devenit încă o sală a pașilor pierdut  

    23 aprilie. Joi, de Sfântul Gheorghe, a fost prima zi, după 13 martie, în care noi, jurnaliștii, puteam intra în Parlament, la ședința de plen a Camerei Deputaților. Îmi amintesc perfect ziua de 12 martie, atunci când trebuia să fie învestit guvernul Cîțu. Știți toată tevatura, că Florin Cîțu nu a mai venit. Era 12 martie, noul Coronavirus era în floare, însă liberalii și lohannis aveau un singur refren: alegeri anticipate, să scape de ciuma roșie. Simptomele date de boală erau catalogate de președinte drept mofturi. Eu și Marius, un coleg de la TVR, am plecat ultimii. S-au stins toate luminile de la P1, acolo unde e sala de plen, și am plecat pe bâjbâite. Povesteam despre cât de mult ne-am săturat de jocurile făcute de politicieni, apoi ne-am luat rămas bun și am spus „pe mâine". A doua zi nu erau lucrări la Parlament, dar aveau liberalii ședință, după criza cu Cîțu. „Pe mâine" i-am spus și doamnei de la poartă după ce mi-a dat legitimația de acces. A doua zi, vineri, 13 martie, m-am tot sucit și învârtit prin casă până când am zis că nu mai plec. Pe la prânz, îl văd pe premierul demis și interimar, Ludovic Orban, cu toată presa lângă el, flancat de ministrul Sănătății, Victor Costache, și îl aud că anunță senin că e posibil să fie infectat cu noul Coronavirus. De senatorul Vergil Chițac. Mi-am făcut cruce de trei ori. Unu, că îmi pune cu atâta nonșalanță colegii în pericol. Doi, că nu am fost nici luni la ședința de pomină, unde Chițac ar fi dat cu generozitate boala la toată lumea. Așa mă gândeam atunci, sub primul impuls, apoi, încet- încet, am realizat că a fost un circ fără bani și că nu a fost nimeni în pericol. Și un circ prost, că politicienii nu prea reușesc să producă scenarii beton. La câteva zile s-a închis Parlamentul, s-a instaurat starea de urgență, s-a făcut bine și domnul Orban, a devenit premier plin și s-au apucat de treabă cu epidemia.
    Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 10:23:23 CET (317 citiri)
    Citeste mai mult... | 36696 bytes in plus | Istorie recenta | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor - Segmentul 2

    Cornelia Páun Heinzel : Curba destinelor  -  Partea a doua  din ciclul “Vivat academia ! Vivant professores !”  “Moara lui Călifar versus Liceul lui Chiverniseală”

    Chiverniseală vedea că îi fuge catedra, pentru că în sat erau tot mai puțini elevi și atunci avu o idee salvatoare:“ Voi pune  laba pe liceul german”, gândi bărbatul. “Eu știu să șpăguiesc, să învârt, să păcălesc, ca nimeni altcineva. Chiar dacă mama și tatăl meu sunt de cu totul și cu totul altă etnie. Am însă o legătură cu sașii care au părăsit localitatea înainte de a mă naște – am obținut gratuit o casă săsească. Trebuie să reușesc, deși habar nu am limba germană. Îmi pare rău că nu am avut contact cu sașii. Plecaseră în Germania cu mult înainte ca eu să îmi fac apariția în această lume. Când eram mic, mama m-a trimis la profesori să mă mediteze, dar nu se prindea de mine germana nici să mă pici cu ceară. Nu puteam reține niciun cuvânt din limba asta atât de încâlcită.
    Scris de asymetria on Monday, December 18 @ 15:58:59 CET (60 citiri)
    Citeste mai mult... | 26821 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Limba dulce Proza: Cornelia Páun Heinzel. Curba destinelor, O povestire în 2 segmente

    Cititor scrie "
    Cornelia Păun Heinzel : Curba destinelor - Partea întâi  

     Radu răsuci volanul, schimbă viteza și intră furtunos în curbă, în “Triunghiul Bermudelor” terestru, spațiul unde toți cei vii, supraviețuitorii accidentului și cei care și-au dat acolo ultima suflare, conviețuiau împreună pentru totdeauna. Era locul care a adus un destin tragic, familiei sale și multor altora. Radu simți cum lacrimi de sudoare i se revarsă pe față,cum fiori reci îi străbat întreg corpul...
    "
    Scris de Asymetria on Sunday, December 17 @ 15:29:39 CET (80 citiri)
    Citeste mai mult... | 32715 bytes in plus | Proza | Scor: 0

    Culturnicii Note de lectura: Dan Culcer . Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare

    Dan Culcer. Sociograme. Succesul literar sau trocurile intracomunitare

    „Ludo e un creier ascuțit, fost bun sionist, talentat până la măduva gândirii, cunoscător profund al gândirii judaice. El a fost înțeles și sprijinit de marii conducători ai judaismului român, ca Dr. Willy Filderman, Iacob Itzhak Niemirower, A. L. Zissu, ba și marele nostru înaintaș, d-nul Adolphe Stern, l-au apreciat. Presa sionistă l-a găzduit, banii organizațiilor l-au hrănit, din dragostea noastră el a putut să scrie liber și nesilit de nimeni. Astăzi el zace în Biblioteca Academiei Române, adună documente din viața social-politică a regimurilor trecute din România și le reactualizează prin falsificare crasă, pentru a obține CE ? Batjocura, murdăria, goliciunea amară a parvenirii. Ludo tipărește la Editura de stat tomuri groase, tone de otravă, câștigă averi din noroiul ce-l aruncă asupra trecutului românesc, noroi care personifică propria sa dramă. Asemenea decădere morală, ca evreu, mă doare. A ajuns Ludo un antisemit al propriului său neam, mai ordinar decât un A. C. Cuza. Că această treabă a făcut-o un Mihail Sadoveanu, un Arghezi, un Zaharia Stancu, ei cel puțin sunt « români ». Dar CE caută un EVREU în grajdurile lui Augias, iartă-mă Doamne, nici porcii nu-s în stare să-mi lămurească această șaradă neo-proletară ” —Alexandru Șafran Sursa https://www.wikiwand.com/ro/I._Ludo Astfel a fomulat Alexandru Șafran, un mare rabin, originar din România, un sfat înțelept adresat evreilor din România, ziși «români», în speță lui I. Ludo, cel care se specializase în romane pamflet întru denigrarea grosolană a regalității din România, în ciclul Paravanul de aur, Regele Palaelibus etc., după 1945 desigur. 
    Unii evrei nu trebuiau să se amestece în treburile românilor și mai ales să nu pună în discuție valorile și miturile acestora, mai ales când se cunoaște contribuția unora dintre evreii cu funcții politico-ideologice la distrugerea culturii românilor. Dacă au făcut-o sau o fac, să nu se mire nimeni că vor suporta consecințele, zic eu, adică contestarea de către oponenți a valorilor identitare și miturilor evreiești. Dacă Norman Manea, Alexandru Florian, Zigu Ornea, Andrei Oișteanu, Andrei Cornea tăceau în acest domeniu, ar fi rămas înțelepți. Si taccuises philosophus mansisses. Altfel, se pot aștepta să fie răsplătiți cu aceeași monedă. Adică să li se conteste valorile și miturile.

    Analiza mea, cu caracter de ipoteză, ar zice unii, privitoare la relația de troc în care a intrat Norman Manea prin scrierea pamfletului Felix culpa, are ca temei lectura cronologiei carierei internaționale a lui Norman Manea, așa cum este ea descrisă de versiunea franceză a articolului care îi este dedicat în enciclopedie, versiunea on line Wikiwand. https://www.wikiwand.com/fr/Norman_Manea Am scris cândva despre cărțile lui Norman Manea, în Vatra. De bine, fiindcă ne aflam pe terenul criticii sociale și morale a comunismului. Dar eu doream și militam pentru depășirea interdicțiilor, a cenzurii, pentru reintegrarea produselor culturale ale emigrației desprinse din România, indiferent de etnie. În vreme ce Norman Manea, care tăcuse ca evreu sau se mascase în România, se lansa, după emigrarea sa, în cenzurarea și criticarea, din perspectiva unor dogme evreiești, a mișcării legionare și pleda, implicit, pentru eliminarea, din bagajul cultural al națiunii române, a tinerilor legionari, «păcătoșii» care voiseră să scoată România de sub controlul imperialismului transfrontalier și a delegaților acestuia, afaceriștii evrei din România.
    Dan Culcer. Nota din 13 decembrie 2023. Dintre intelectualii pomeniți, trei sunt descendenți din familii de activiști comuniști. Nu ar fi și nu sunt desigur responsabili de faptele sau ideile părinților. Deși proverbul spune : ce se naște din pisică șoareci mânâncă
    Scris de asymetria on Wednesday, December 13 @ 20:32:02 CET (161 citiri)
    Citeste mai mult... | 32690 bytes in plus | Note de lectura | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Tiberiu Tudor. Sinteza unei teme geopolitice Dosarul NATO + Ucraina











    Scris de asymetria on Sunday, December 10 @ 21:10:15 CET (86 citiri)
    Citeste mai mult... | Geopolitica | Scor: 0

    Distribuitor de afise Editoriale: Magda Ursache. Nu-i usor sa taci

    Magda Ursache

    Nu-i ușor să taci…

    „Nu-i ușor să taci, Magda, e mai ușor să nu taci”, obișnuia să repete Petru Ursache. Îl ascult Cu cât se apropie 1 Decembrie, ca-n fiecare an, slăbiciunile românilor nu se iartă. Nici calitățile lor, etichetate tot slăbiciuni. Sub povara unui disconfort de etnie, ca să nu-i spun ură, se comit critici răuvoitoare. Și-mi amintesc de un ziar central care, în octombrie 1992, titra cu satisfacție, dar și în batjocură : „Ne mor unioniștii !”. Era vorba de Ion și Doina Aldea Teodorovici. 
    Sabin Gherman nu ezită să ne spună încă o dată că s-a săturat până-n gât de România, vrând Transilvania (numai a) lui, desprinsă de țară. Tokes n-a ezitat să ne salute de pe „teritoriul autonom” (22.07.2023). În ciuda faptului că Iohannis îi dăduse Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, era încântat ca Viktor Orban (discurs la Universitatea de Vară Tusvanyos, Tușnad pe românește) să ofere „protectorat” Transilvaniei, la fel ca Austria în Tirolul de Sud. Să emigreze românii de sărăcie, „viitorul nostru” fiind „ în Transilvania”, s-a rostit europarlamentarul. Ei rămân locului. Ordinul i-a fost retras definitiv de instanța supremă. Se poate când nu se mai poate ! 

    Andrei Pleșu și Daniel David, psihologul neamului, fac împreună (joi, 9 noiembrie, la Institutul Francez, dialog re-transmis pe TV Cultural) o analiză identitară : „30 de ani de Românie”. Las la o parte accentele francezului care-l prezintă în deschidere pe Dragoș (cu accent pe o) Atanasiu, ca antreprenor expert. La urma urmei, nici știristele noastre nu accentuează corect. Auzi la tot clickul compromisuri, cu u accentuat, victime, cu accent pe al doilea i, sinecurile sunt sinecuri, cu accent pe e, ba chiar Capitoliu e pronunțat ca Gheorghiu… Cât despre datină – n-o să credeți- se pronunță, datină, cu accent pe i. Dragoș promite zâmbitor că se va vorbi despre o Românie văzută „din spate și din față”, dat fiind că „România vrea să învețe din spate”. Analiza începe cu observația lui Carol I, cum că românii nu vor să fie conduși, deși singuri nu se pot conduce. Așadar marii bărbați politici, marii fii ai României au fost dați uitării. Salvarea vine de la Europa mamă și tată. Tre să ne intre-n cap că „Ioropa” e cu ochii larg „dăschiși pă noi” (cum pronunță, în dâmbovițeană, filosoful). Dă năvală doamna Ursula von Pfizer cu milioane de vaccinuri, ca să ne știe sănătoși, iar austriecii ne ajută la defrișări de păduri. Multe, de parcă ar mânca lemn imperialii vecini. Tot ce vine de-acoloșa, de la UE, e bun ? Și „delirul” corectitudinii politice, și cancel culture, și starea de woke, în stare să demoleze și ce-a mai rămas nedemolat în „culturicea” (s-a mai găsit un diminutiv pentru cultură : „culturice”) noastră ? Așadar, românii nu-s guvernabili. Ne trebuia un Carol I, dom'le, să ne guverneze. Încerc să-l văd pe David fără ghiul pe deget și pe Pleșu fără fundă neagră la gât, ca să-mi fie mai ușor să urmăresc o conversație pe Titanicul scufundabil numit România. Cu un zâmbet complice, Andrei Pleșu își asumă rolul de a fi „antipatriotic”, așa cum o făcuse și Al. Paleologu, cu regretabila afirmație : „Patriotismul e o strângere de buci.” 
    Pleșu ne-a obișnuit, de altfel, cu acest rol. Recentuț, pornește de la imnul național care n-ar fi „mobilizator”. Te ia „cu mahmureală”, constată filosoful. Altfel ar fi stat lucrurile cu Odă Bucuriei, imnul UE. Ne-ar fi trezit, adicătelea, din beție ? Da, dar am da iarăși în mahmureală și tot așa. După '89, am fi putut reveni la Trei culori cunosc pe lume, varianta necorectată de socialiști (modificată în 1977, vă rog !), pe muzică și text de Ciprian Porumbescu. Trebuia să dăm gaură-n steag, excedați de tricolor ? 
    Andrei Pleșu s-a lansat în considerația că Hohenzollern a observat bine ruptura dintre masse și elită, concentrarea puterii politice. Cât despre „inflația de partide”, aș zice că nu-i tocmai așa. Carol I n-a mai vorbit cu Take Ionescu pentru că a vrut al treilea partid, lângă conservatori și liberali. Sigur că parlamentarii i-au răspuns, cum să nu ? arătându-l pe suveran risipitor de avere publică și nu-i departe de adevărul gol-goluț. 
    Cu lipsa de caracter a elitei nu pot să nu fiu de acord, iar lipsa asta e și mai evidentă la politicienii zilelor noastre. Goma i-ar spune „nesimțitorism etic”, însă Daniel David laudă „proiectul de țară” al președintelui. „Jules Werner”, cum îl dezmiardă presa încă liberă, „a făcut ocolul pământului în două mandate”, de mână cu „răvășitoarea”, spre a-i zice ca Ion Cristoiu. Cu costuri secretizate. 
    Mai modești, Ciucă și Ciolacu ies la piață. Bogdan Rareș trage pătrunjel pe nas. Ce frumos miroase înainte de alegeri, nu ca „șparanghelul” ! Rareș e perfect în rol de Cațavencu ! Lui Batistuță îi mai iese ceva : să fie ridicol. Iar ceasul îi cam arată că trebuie să iasă din politică. Psihologul expert în mentalitate vrea să ne convingă că n-aveam învățământ în vremi ceaușii. Avem acum, sub Deca ? Oare prof. de fizică Iohannis știe că, în Sibiu, ministresa, totodată, consiliera sa a acordat bursă școlară de merit unui elev de nota 1,59 ? Sau a crezut că-i notă de trecere spre ignoranță, atât de necesară la vot ? Daniel David se uită direct la problema „femeia și știința”. Vrea candidat la președinție femeie. Turcan, Deca, Gorghiu cu ciocănelul sau care ? Clotilde ? Umblă vorba că Pădureața are spatele cel mai greu. Ce să mai zici decât ca Șerban Foarță, în Hexachordos :„Grăbește, Doamne, să-mi dai sprijin ! 
    Altă acuză a „defectologului” ? Își dă cu părerea că am fi ostili străinilor care au creat instituții. Greșit ! De la Carol Davila pân' la Raed Arafat, toți minoritarii care au contribuit la destinul comunitar au fost încurajați s-o facă. Înainte de pandemie, doctorul palestinian avea cea mai înaltă cotă de încredere, în toate sondajele. În pandemie, s-a lăsat prea mult auzit, pe cale de consecință, neascultat. Numai teleastul Ciutacu rămâne neconvins, ținându-l continuu sub atac și titrând ad nauseam : Arafat-panicat, Arafat- spulberat, Arafat -anchetat, Arafat -condamnat…, însă doctorul rămâne fidel unui proiect greu, opțiune neclintită. 
    Românii i-au iubit și respectat pe arhitecții francezi care au făcut din București Micul Paris. Cu tată alsacian, inginerul Anghel Saligny, ca să afirme calitatea podului de la Cernavodă, conceput de el, a fost primul care l-a traversat. Generalul Kiseleff nu are nume de bulevard ? Ba da. Îi datorăm Cișmigiul. 
    Și aș mai da un exemplu. Înainte de Adunarea de la Alba Iulia, Ungaria trimisese la Paris hărți cu pete albe, unde locuiau numai români : în Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud… Ne-a salvat geograful francez Robert Ficheux, cu hărțile lui reale, adevărata geografie. A scris 27 de cărți despre români, între 1927 și 1996. A devenit membru de onoare al Academiei, în 9 martie, 1991. În aula Academiei, a urat „scumpei noastre Românii” „viitor pașnic” și s-a declarat „moț francez”, de dragul moților (mulțumesc, Mihai Miron, pentru documentare !). Cu lecția bine învățată, Andrei Pleșu ne spune că I. L. Caragiale era grec, Noica avea un bunic grec ; grec din Pind era și Iorga, autor al sintagmei „omul de nicăieri”, fără rădăcini. Alecsandri – hi ! ho !- a fost evreu. Și mă repet, mă autoplagiez replicându-i că n-a fost grec mai român decât Caragiale, nici evreu mai român decât Steinhardt. După cum, cei mai aprigi anti-români pot fi nativii români.

    Andrei Pleșu culege înțelepciune din Românii verzi ai lui Caragiale, ca să constate că nenea Iancu nu i-a iubit pe români. Cel mai inteligent dintre români aduce cu Kogălniceanu, dar pe invers. Pe invers pare că i-ar fi înțeles și pe Eminescu, și pe Goga, și pe Cioran, în ce privește ura (la Cioran, iubiura de România izbucnește din disperările lui privind neajunsurile țării). Caragiale ar fi zis că e musai să urăști alte neamuri, ca să probezi că-ți iubești țara. Totu-i cum și ce decupezi din Caragiale. Ca și din Eminescu. Nu le spunea romunculi tuturor, ci numai mișeilor, trădătorilor de neam, turciților, austro- maghiarizaților, muscalizaților. Idriotul, cu strămoși în insula Idria, i-a repudiat nu pe români, ci pe numiții moftangii români cu 3 r, care dau afară muștele din Cișmigiu. Despre români scrie : „Românii sunt buni și sobri, răbdători și cuminți (pricep ușor) ; sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte colorată și elegantă”. A râs nu de patrioți, ci de „patrihoți”, nu de popor, ci de „bobor”. Și ce pamflet tragic a scris : 1907. Din primăvară până-n toamnă, avertisment la adresa politicienilor infirmi moral :„țăranul e singura temelie, singura realitate, singura rațiune de a fi a statului român.” În ce privește critica dură a lui Goga la adresa „secăturilor”, i-aș fi pus alături poemul Românitatea strigă din tranșee. Și cred că e vreme pentru poezie patriotică. Adevărata poezie patriotică. Daniel David are ce are cu ospitalitatea, care n-ar exista, deși „ospitalizații” ne-au salvat. După psiholog, mobilizarea e de haz, adaptabilitatea de haz și mai mare. Nu lipsește nici bancul cu cămila, de fapt girafă. 
    Singurul acceptat e Mihail (Mihai îl cheamă) Ralea, căruia Pandrea i-a spus Imoralea, diagnosticându-i declinul de caracter. Adaptat la regimul lui Dej, i-a fost rentabil foarte amestecul de trei pătrimi supunere la o pătrime lașitate. Eviți complicațiile, urci rapid scara socială. Caragiale n-a oscilat : să pleci capul „în fața lucrurilor nedrepte sau revoltătoare” este „tot ce poate fi mai mișel”. „Cumintele nu moare de sabie”, zice etnosoful. Pleacă la timp capul și nu moare. 
    Or, de 30 de ani încoace, elita, mai ales elita ELB (Elita Loială lui Băsescu, așa o numește regretatul Radu Călin Cristea) a tot dovedit ce utilă e plecarea capului la președinți. Independența de opinie s-a plătit și se plătește la greu. 
    Și ce actual este editorialul lui Mircea Eliade, De ce sunt intelectualii lași ? an 1934. De ce ? Din comoditatea intelectuală de a te izola în turnul de fildeș ? Nu. Eliade găsește altă cauză : frica. Frica să nu pierzi bani, putere administrativă, libertate. Mori din exces de independență ? Ei și ! Poporul pe care-l reprezinți nu moare. 
    E cazul lui Mircea Vulcănescu, martirul, pe care nu contenește să-l denigreze neomarxistul Al. Florian, pe bani publici. În concluzie, Daniel David concluzionează : „N-avem concluzii.” Ce-o fi în 2050, om muri și om vedea. Mai ales că „avem defecte utile Europii”. Ce ar trebui să ne dorim ? 
    Dezideratul meu și-mi asum răspunderea pentru el  Țară suverană/Pâine/Cultură. E mult ?

    Magda Ursache

    Scris de asymetria on Wednesday, November 22 @ 19:16:08 CET (89 citiri)
    Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

    Distribuitor de afise Legislatie: Sfidarile Anei Blandiana. Replica lui Ioan Rosca


    O REPLICĂ de IOAN ROȘCA

    Scrisoare redeschisă către Ana Blandiana

    Ați publicat în 28 iulie sub titlul O sfidare, pe pagina dv de Facebook https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=753167509942444&id=100057476048535 un text intitulat O sfidare, poziția dv. față de sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție. 

    M-ați obligat să vă pun în față iar scrisoarea aici publicată, la care nu mi-ați răspuns : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2010-9 De data asta renunț la menajamente, căci ați depășit limitele ce le-ar justifica. Nu contează dacă ați fost racolată de cei ce au montat și operația Wiesel-Tismăneanu sau vă călăuziți după propria rătăcire ; sau vă orientează nevoile de descurcare pavoazate cu lozincile culturale care acoperă parazitismul intelectual. E oricum vorba de impostură. Iau notă că nu vă rușine și mă văd obligat să vă demasc, pentru că faceți, premediat sau inconștient, jocul unor puteri care distrug țara, falsificînd istoria în fașă. Vă frămîntă, tocmai acum, tocmai la cazul Ursu, blocajul judiciar, în "procesul comunismului"? Nepedepsirea șefilor securității… pentru lovitura de picior antisemită dată de Clită. Ce farsă ! Dar cine s-a străduit să descurajeze încercările noastre justițiare, strădania de a se ajunge la condamnarea vinovaților pentru genocid (începînd cu cei ce l-au organizat, nu cu micii executanți) ? 

    Cine a refuzat sprijinirea cercetării penale 35/P/2006 (deturnată spre eșec, după intervenția în dosar a lui Marius Oprea- vezi http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-2-2006-7), cercetare deschisă de mine și sprijinită de FRDPLA (căci AFDPR, sub bagheta lui Ticu Dumitrescu, partenerul dv. strategic, a boicotat acel efort) ? Și cine a condus spre eșec procesul lansat de Băcanu, confiscînd o acțiune a lui Lucian Orășel, deturnată întru maximă sterilitate ? Nu dv. doreați ca toate victimele să ceară un leu despăgubire și să nu se pronunțe condamnări penale pentru vinovați ? Nu din cauza asta s-a închis procesul respectiv, ca lipsit de interes/ obiect juridic ? Nu a trebuit ca doamna Camelia Doru, împinsă în arenă tardiv, să lupte singură (căci pseudo- justițiarii s-au retras la masa de scris) pentru a obține condamnări, măcar în procesul Vișinescu ? V-ati aranjat conștiința încît să nu aflați că acel ultim /unic proces penal se făcea pe baza a 12 pagini, extrase dintr-unul din cele 49 de volume ale cercetarii penale inchise cu NUP in 2010 : http://www.procesulcomunismului.com/cedo/index.html. De ce nu ați protestat atunci cînd s-a închis în nas, la ICCJ si la CEDO, ușa justiției, reclamanților în dosarul penal care au descris în plângeri ce li s-a făcut prin Piteștiuri ? (http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-3-2012-5 ) Atunci nu v-a siderat impunitatea călăilor ? Ionițoiu era bun numai cînd vă trimitea materiale pentru gazeta de perete ? NUP-ul care a închis cercetarea penală a crimelor comunismului e mai puțin important decît dosarul Ursu… De ce, pentru că printre victime erau mulți legionari, ca tatăl dv ? Cînd îl veți ierta că v-a pus cariera în pericol ? Nu vi se stărnește simțul justițiar decit cînd printre victimele comunismului apare accidental un evreu ? Cum să nu leg asta de faptul că nu ați făcut și legionarilor sală la Sighet… ca să nu vă supărați partenerii oculți ? Mă simt obligat să deduc că sînteți pilotată de cei ce au interesul să deturneze întreaga problemă a crimelor comunismului, dintr-una acut nefavorabilă, într-una favorabilă evreilor (interesele în joc fiind explicate în serialul http://www.piatauniversitatii.com/perspective/). Dacă v-a fost milă de lovirea bugetului prin despăgubiri acordate urmașilor naționaliștilor români măcelăriți, de ce nu vă mai e… și cînd e vorba de despăgubiri abuzive, trimise unor evrei peste granițe ? Că despre asta nu spuneți nici pîs, nici unul dintre "rezistenții prin cultură". Tocmai dv., organizatoare a atîtor conferințe, nu ați aflat că foarte puțini evrei sînt victimele genocidului comunist (și toți aceștia - și numai ei- au fost scoși din pușcării și lăsați să plece în Israel) ; și că în schimb prea mulți evrei se află printre organizatorii lui și ne sfidează triumfător de prin lume ? Dacă știați asta, și vă pasă de bugetul acestei țări (din care v-ați hrănit) , cum de nu ați protestat cînd cohorta de intelectuali de serviciu activați de domnul Ilieșiu (care nu au facut absolut nimic pentru pedepsirea vinovaților) au introdus, în 2006, printre vinovățiile comunismului… aceea de a fi alungat si vîndut evreii… ce au plecat de fapt benevol in Israel (la care, desigur, se adaugă, tot valorificabil pecuniar, păcatul reversibil al naționalizării) ? Nu v-ați dat seama că răsturnînd adevărul, protejați de tăcerea complicilor postdecembriști ce au umplut scena, o mafie evreiască perspicace, perseverentă și puternică pregătește cereri de retrocedări și depăgubiri… care vor îndatora România pe un veac ? V-ați pretat la a culege laurii luptei pentru judecarea crimelor comunismului, înfruntare la care puțini știu că nu ați participat- de fapt. Ați invocat cauza foștilor deținuți politici demagogic, doar ca să vă clădiți o carieră ce vă obliga la sacrificii și asumări de adevăr de care nu ați fost în stare. Nu credeți că ați trădat ? 

    Ca să vă percepeți postura citiți atent raportul pe care l-am expus la : http://www.piatauniversitatii.com/news/editorial-1-2020-7 E posibil ca să nu (vreți să) înțelegeți nimic. Înotați confuz prin aburiii ideologiei umanitare într-un mod pe care eu nu-l consider poetic, ci ipocrit. Ați dori ca lovitura de picior dată de ucigașul Clită colegului său de celulă (fost informator al securității și protejat al regimului, care ieșea în străinatate mai dihai ca soțul dv.), urmată de eroarea medicală (vezi lămuririle lui Dan Cristian Ionescu- fost procuror), să constituie temei de condamnare a șefilor securității. Iată că nu merge totdeauna așa, ideologic. Nu și cînd securiștii rămași la cîrma și deveniți proprietarii și vinzătorii ai țării se simt amenințați. Convenția cu ei a fost să fie menajați, ca preț al faptului că ne livrează colonizării. Celalată parte a acestei înțelegeri v-a țistuit pe dv. și pe ceilalți agitatori civici. Ca să condamni în sus (dar nu la nivelul conducerii PCR, prea evreiești), trebuie să demonstrezi că inculpații au dat lui Clită ordinul de a ucide. 
    Ceea ce e plauzibil, pentru cine știe cine e Clită. Dv știți ? V-ați informat, înainte de a vă da din nou importanță ? Vă dau eu un element : el este cel pe care regimul adus la putere în 1996 (CDR-ul moșit de gruparea dv. , combinat cu gașca lui Petre Roman) l-a plasat în celula lui Cosma ca să-l distrugă, dacă nu renunță la a-l incrimina pe Roman pentru mineriada din 1990…. 
    Deci poți să crezi că a avut astfel de sarcină și în cazul Ursu. Dar in justiție nu ajunge demascarea atitudinii lui Arpagic. Trebuie probe, care să lege direct rezultatul de cauze. Cu astfel de argumente comprimiteți cauza pe care păreți a o susține. Nu aș fi intervenit totuși (din lehamitoe) dacă intervenția dv. ne împroșca doar cu penibil. Ea se înscrie însă (pentru cine înțelege pe ce lume trăim) în campania de deturnare a dosarului genocidului românesc- în interes filosemit. Gălăgia din cazul Ursu trebuie să acopere liniștea ce s-a lăsat peste gigantica răstignire a românilor. Suferințe nicicum plătite de cei ce le-au produs (nici cînd s-au anulat compensările prevăzute prin legea 221/2009 nu v-am auzit ; ați fost măcar consecventă în a nu deranja - în fapt- interesele moștenitorilor comunismului). Atitudinea dv. trebuie corelată cu demiterea lui Octavian Bjoza… pentru că a fost împotriva blocării despăgubirii urmașilor deținuților politici taxabili ca "legionari/fasciști"; asta în timp ce încep să curgă plățile prin poștă către Tel Aviv- pentru urmașii ilegaliștilor și activiștilor persecutați de Antonescu…. Dar asta nu vă determină să protestați pe nici unul…. 

    Aveți alt destin, alt rost, alt mandat. In contextul cotropirii curente, pe care sper că am documentat-o riguros în studiul meu "Combaterea "antisemitismului" foloseste subjugarii românilor ?", intervenția dv. e o sfidare care sugerează că sunteți încă fidelă celor v-au menajat sinecurile

    Trebuia să tăceți măcar acum.

    Ioan Roșca, reprezentant al adevăraților luptători pentru judecarea crimelor comunismului ; autor al unor acțiuni justițiare /judiciare reale și a unor documente demascatoare, care, nu întîmplător, nu au primit semnătura nici unuia din lumea dv. (vezi http://www.procesulcomunismului.com/)
    p { color: #000000; line-height: 115%; orphans: 2; widows: 2; margin-bottom: 0.25cm; direction: ltr; background: transparent }p.western { font-family: "Times New Roman", serif; font-size: 11pt; so-language: en-GB }p.cjk { font-family: "Times New Roman", serif; font-size: 11pt }p.ctl { font-family: "Times New Roman", serif; font-size: 12pt; so-language: ar-SA }a:link { color: #000080; so-language: zxx; text-decoration: underline }
    Scris de asymetria on Monday, August 07 @ 19:10:18 CEST (222 citiri)
    Citeste mai mult... | Legislatie | Scor: 0

    Apeluri. Societatea civila Editoriale: Serban POPA= DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC

    DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC
    Poporul român nu va renunța niciodată la ceea ce îi aparține de drept.

    Pentru că Guvernul Câțu intenționează să „privatizeze” activele deținute ilegal de către statul român, viitorii poftitori trebuie să știe ce urmează să li se întâmple ; mai devreme sau mai târziu.


    1. Orice societate, inclusiv societatea românească, are la baza ei proprietatea, cu precădere proprietatea asupra capitalului. Rezolvarea incorectă a dreptului de proprietate asupra capitalului este principala cauză a existenței și funcționării - inclusiv în cazul României - a unei societăți nedrepte


    2. În Republica Populară Română și, ulterior, în Republica Socialistă România, proprietarul capitalului naționalizat prin Legea 116/1948 și acumulat ulterior în proprietate socialistă a fost întregul popor, statul comunist/socialist fiind DOAR administratorul respectivului capital. Capitalul cu pricina are, și în momentul de față, o pondere covârșitoare în capitalul total existent în România.


    3. Statul post comunist/post socialist, ca moștenitor asumat al statului comunist/socialist nu a putut, nu poate și nu va putea emite pretenția de a fi proprietar al capitalului românesc.


    4. Statul român post comunist/socialist a furat însă, de la poporul român, întregul capital aflat în proprietatea comună a tuturor cetățenilor Țării. Faptul că, la inițiativa guvernului roman și cu aprobarea parlamentului României, ion iliescu a promulgat legea 15/1990 (a transformării fostelor întreprinderi socialiste în regii autonome și societăți comerciale la care statul este unic acționar/proprietar), reprezintă un cumul de infracțiuni gravissime comise de sus numiții, în condițiile în care, la 7 august 1990, prevederile din Constituția României din 1965 privitoare la proprietatea socialistă a întregului popor, precum și prevederile Codului penal privitoare la infracțiunile săvârșite împotriva avutului obștesc erau în vigoare.

    5. Principalele consecințe directe ale promulgării legii 15/1990 sunt :
    a. Prin cumulul de infracțiuni comise (furt, delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals etc, în dauna avutului obștesc) statul român este infractor, ca orice alt infractori. Sintagmele de „stat corupt” și „stat mafiot” nu sunt figuri de stil, ci realități juridice ;
    b. Toți membrii guvernului roman, toți parlamentarii care au votat sau nu legea 15/1990, președintele Iliescu cu toți membrii staffului prezidențiali, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legii 15/1990 sunt infractori ;
    c. Toți membrii guvernelor ulterioare care au inițiat (și, după caz, au trimis parlametului) acte normative și au luat decizii potrivit efectelor produse de legea 15/1990, toți parlamentarii care au votat, sau nu, legi derivînd din legea 15/1990, toți președinții României care au promulgat legile în speță, împreună cu membrii staffului lor prezidențial, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legilor și actelor normative subsecvente legii 15/1990 sunt infractori ;
    d. Toți procurorii și toți judecătorii care au anchetat și judecat spețe patrimoniale, precum și toți juriștii/avocații care au pledat în spețele patrimoniale, eludând actul infracțional săvârșit prin promulgarea legii 15/1990, precum și actele infracționale subsecvente promulgării și punerii în aplicare a legii 15/1990, sunt infractori ;
    e. Deși sunt victime ale celei mai mari infracțiuni comise vreodată, toți cetățenii României care posedă, produc, schimbă, consumă produse/bunuri rezultate din producția și schimbul de bunuri provenite din exploatarea capitalului furat de statul român sunt infractori. e. Întrucât însă, infracțiunea nu creează drept de proprietate infractorului (statului), poporul român - victimă și infractor în același timp - este și în prezent proprietarul în comun al capitalului românesc pe care statul post comunist/socialist l-a furat prin promulgarea legii 15/1990. Astfel, românii care, pe vremea Împușcatului aveau tripla calitate de „proprietari, producători și beneficiari”, au și acum o triplă calitate : aceea de proprietari, victime/păgubiți și infractori


    6. Celor 6 (șase) consecințe directe le corespund 4 (patru) consecințe indirecte astfel :
    a. starea de infracționalitate generată de furtul comis de către statul român prin promulgarea legii 15/1990, a făcut cu putință și a favorizat perpetuarea la putere (la conducerea statului) a activiștilor pcr din eșalonul doi și a securiștilor care au preluat puterea politică în stat în urma evenimentelor/loviturii de stat din decembrie 1989. Postură din care aceștia să se poată eterniza la putere în România printr-o falsă alternare la guvernare a două partide politice (psd și pnl) care, ambele, provin din trunchiul găunos al fsn, urmașul direct al pcr.
    b. furtul a deschis calea ca, prin legislația privitoare la „privatizare”, foștii activiști pcr și securiștii să se metamorfozeze, din vechili ai fostului stat comunist - administrator al proprietății comune a întregului popor - în proprietari privați ai unor părți/hălci din ea ;
    c. privatizarea a dus la distrugerea celei mai mari părți a capitalului productiv românesc și la aneantizarea capitalului financiar românesc ;
    d. distrugerea capitalui românesc a făcut posibilă invazia capitalului străin.

    7. Consecințele directe și indirecte au produs următoarele 14 principale efecte ;
    - “privatizările” pe doi lei ; - distrugerea industriei și agriculturii, transferul finanțelor în proprietatea străinilor ;
    - debilizarea sistemelor de cercetare, de învățământ și de sănătate ;
    - mafiotizarea economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie” ;
    - evaziunea fiscală, economia neagră și cea gri ; - politizarea, corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale și locale ;
    - legislația defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală ;
    - politizarea, subordonarea și coruperea justiției de către politicieni și oligarhi ;
    - încălcarea grosolană și brutală a drepturilor și libertăților cetățenești ;
    - prăbușirea nivelului de trai, sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist ;
    - dispariția a peste zece la sută din populația României prin emigrare și genocid ;
    - pervertirea fără precedent a moravurilor ; - colonizarea efectivă a României de către străini ;
    - permanentizarea ILEGALĂ, potrivitl dreptului internațional, a unui alt stat românesc

    8. Soluția "ieșirii din prăpastie” constă în următoarele 3 (trei) etape :

    a. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE a capitalului pe care statul l-a furat de la poporul român prin promulgarea legii 15/1990 și, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele în speță nu fac parte din capitalul aflat în proprietatea comună a întregului popor începând cu 11 iunie 1948 ;

    b. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini a tuturor bunurilor și fondurilor bănești care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat și cu care s-a autocadorisit pe el și i-a cadorisit pe oligarhi și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele și/sau titlulurile de valoare în speță nu provin din exploatarea capitalului furat de către statul român prin promulgarea legii 15/1990 ;

    c. ÎMPĂRȚIREA, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, a capitalului confiscat - atâta cât mai există și/sau mai poate fi recuperat - între noi, TOȚI cetățenii României, proprietarii lui de drept. Iar modul (modalitatea tehnică) de a împărți capitalul în proprietatea privată a tuturor cetățenilor îndreptățiți constă în aplicarea - actualizată la starea prezentă a patrimoniului a - VARIANTEI COJOCARU în primele ei versiuni, cele din 1990-1994.

    9. Orice altă soluție este greșită dacă își propune ca
    - prin reforme economice sau/și fiscale (de exemplu impozit progresiv pe venituri, cifră de afaceri, sau avere instituit în vederea alcătuirii unui fond de investiții distributiv)
    - să scoată societatea și economia românească din criză. Orice astfel de soluție lasă nerezolvată problema juridică constând în eludarea dreptului de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc. O asemenea rezolvare - care, practic, este eminamente economică - are în vedere (doar) dreptul de proprietate asupra viitorului capital românesc, bazat pe munca și investițiile viitoare și eludează prezentul și trecutul capitalului românesc, respectiv dreptul de proprietate al întregului popor asupra capitalului de care a fost deposedat ilegal și ilegitim. Este de asemenea greșită orice soluție bazată pe reformare morală

    10. Soluția confiscării și distribuirii capitalului confiscat nu (credem că) are șanse în condițiile existenței și funcționării actualelor instanțe (parchete și judecătorii) din România. Aceasta nu înseamnă însă că nu putem apela (chiar și acum) la calea justiției. Dar această abordare trebuie avută în vedere în tandem cu soluția politică constând în :
    - preluarea de către un partid politic a tezelor referitoare la dreptul de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc
    - cucerirea puterii politice de către respectivul partid
     - restaurareai dreptului de proprietate al românilor - distribuirea în proprietate privată, către toți cetățenii Țării, a capitalului confiscat

    P.S. Încă din 1994, ziarul Evenimentul zilei a publicat articolul „Statul vinde ce nu este (numai) al lui,” articol în care atrăgeam atenția asupra ilegitimității și ilegalității „privatizării” puse la cale de guvernul văcăroiu. Nădăjduiesc ca, de data aceasta, românii să nu mai doarmă în bocanci.
    Scris de Asymetria on Thursday, April 20 @ 11:37:55 CEST (394 citiri)
    Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0

    Geopolitica Geopolitica: Prof. Dr. Tiberiu Tudor Înfiintarea si extinderea N.A.T.O. (1-3)

    Una dintre cauzele directe ale războiului din Ucraina este  încercarea de extindere a N.A.T.O. dincolo de limitele de suportabilitate ale Federației Ruse. Este un truism faptul că războiul din Ucraina este, în primul rând și în esență, un război între Statele Unite și Federația Rusă, o resuscitare a războiului dintre Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice. In actualul context geopolitic este instructiv, poate relevant, să revedem istoria acestui război și, în particular, istoria de șapte decenii a nașterii și extinderii N.A.T.O.[1]
    Scris de asymetria on Thursday, January 26 @ 19:41:15 CET (473 citiri)
    Citeste mai mult... | 46927 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0

    Recenzii Jurnal: Norman Manea (predictibila) carte de succes

    Cititor scrie "
    „Umbra exilată“ a lui Norman Manea, cartea momentului în Spania: „Una dintre cele mai importante opere ale vremurilor noastre“

    Ca să vezi!!!
    Publicat: 18.11.2022 11:48
    "
    Scris de asymetria on Thursday, January 19 @ 16:12:17 CET (388 citiri)
    Citeste mai mult... | 1865 bytes in plus | Jurnal | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.55 Seconds