Mai întâi mi-am zis că poate voi fi adormit și că visez. Eram în Marienplatz, în inima urbei, era soare și mi-era cald, deși eram desculț și doar cu pijamaua pe mine; putea fi ora amiezii, dar piața era totuși pustie, adică aproape pustie, lucru destul de ciudat pentru un perimetru pe care, nu numai în sezonul turistic, îl știam asaltat fără curmare de sute și sute de pietoni, fie ei localnici sau veniți de te miri unde. Senzația de stranietate era întărită de faptul că vitrinele magazinelor (Hugendubel, Beck, Rischart, Kaufhof etc.) erau protejate rudimentar cu scânduri, iar fațadele clădirilor, inclusiv cele ale primăriei neogotice, împestrițate cu graffiti, purtau și alte semne vizibile ale unei suspecte delăsări. Din fântâni debordau gunoaiele, răspândite de altminteri pe tot pavajul, faimoasa Coloană a Mariei, văduvită de statuia celei al cărei nume îl purta și piața, fusese retezată pe la jumătate, iar orologiul fără arătătoare din turnul Primăriei îmi sugera nu știu de ce o analogie cu ceasurile lichefiate ale lui Salvador Dali.

Írta: Szilvay Gergely

Peștera Gruiețului din Munții Pădurea Craiului, cu o lungime totală de 620 m, este resurgența marii peșteri Hârtopul Bonchii (dezvoltare: 6,668 m). Peștera Gruiețului este axată pe un râu subteran lung de 225.6 m, deasupra căruia, în sectorul final, se dezvoltă un etaj superior ascendent. Peștera conține și cele mai variate concrețiuni, fiind din acest punct de vedere una din cele mai frumoase din Munții Pădurea Craiului.

Peștera Gruiețului este situată în versantul stâng al Văii Ștezelor, la o înălțime relativă de 30 m. Pârăul care iese din peștera formează mai multe mici cascade pe depuneri de travertin, înainte de a se vărsa în Valea Ștezelor.

În etajul superior a fost identificată de autor în anul 2019 o semnătură din anul 1936! Peștera Gruiețului a fost semnalată de P. A Chappuis și R. Jeannel în 1951 sub toponimul greșit de Peștera din Valea Fleazelor, apoi de T. Orghidan și colab. în 1965 sub cel de Peștera din Valea Șteazelor sau Peștera Poniței. I. Viehmann, Gh. Racoviță și T. Rusu au topografiat nivelul activ tot în anul1965, harta lor nu a fost publicată însă niciodată. În 1986 E. Silvestru și V. Lascu întocmesc o hartă ceva mai precisă pentru 414 m. În 2014 o echipa comună a cluburilor de speologie "Z" și "Speodava" a reluat explorarea peșterii, fiind descoperită Galeria Kovács/Merinu. În anul 2019 o echipă a Clubului de Speologie "Z" (Liviu Valenas, Alexandrina Trif și Péter Merinu) face o explorare aproape completă și întocmesc o topografie precisă pentru 620 m dezvoltare totală și +50.2 m denivelare. Harta a fost prezentată oficial la congresul european de speologie de la Sofia, Bulgaria, în Septembrie-Octombrie 2019.

Peștera se dezvoltă în calcare jurasice, puternic diaclazate și faliate. Exceptând primii 10 m, galeria principala, parcursă de un râu subteran, este cvasi-orizontala, până la sifonul terminal. Înainte de sifon se dezvolta însă un etaj superior, deosebit total ca morfologie de restul peșterii. El este continuu ascendent, urcând în total o diferență de nivel de 43,6 m. Este și sectorul cel mai bine concreționat al peșterii. Cavitatea, ca resurgență a Peșterii din Hârtopul Bonchii, s-a format inițial în regim epifreatic, inclusiv etajul superior. Acesta a constituit primul dren al Peșterii din Hârtopul Bonchii, ulterior toată peștera a fost remodelată vados. În etajul superior se mai păstreză, seci acum, cele 5 vechi cascade mai importante. Cursul subteran care curge prin peștera nu seacă niciodată, are un debit de câțiva litri pe secunda, însă la viituri poate depăși 100 l /s.

De la un portal în panta, lat de 15,6 m și înalt de 6,6 m, după o scurtă porțiune asendentă, unde pârăul formează mici cascade, se penetrează în Sala de Intrare, larg luminată, cu dimensiunile de 30 x 18 x11,4 m. Sala adpostește și o colonie de lilieci. După o scurta gâtuire a galeriei se pătrunde în Sala Mare (58 x 17 x17 m), care pe stânga prezintă o scurgere stalagmită impresionantă. Galeria începe treptat să devina mai mica ca secțiuni, pe partea dreapta (în sensul de înaintare spre sifon) se găsesc 4 laterale mai importante, din care una concretionată, lungă de 68,5 m. În continuare parcursul devine jos, cu tavanul coborât până la 0,6 m înălțime. De la o mica salită cu o formațiune circulara, asemănătoare unui dovleac, după 23,6 m se ajunge la sifonul terminal, jos. Tentativele de plonjare a lui au eșuat succesiv din cauza apei extrem de mâloase. De la "dovleac", pe stânga, începe însă un tobogan ascendent lung de 23 m, în mare panta, care conduce la un foarte frumos lac suspendat cu apa cristalină. După el galeria devine joasă și după o verticală de 4 se debușează într-o sala de 18 x 7,5 x 11,4 m. Urcarea unei uriașe scurgeri stalagmitice înalta de 7 m a dus la descoperirea în anul 2014 unei galerii joase, concretionata, lungă în total de 42 m, care nu a fost explorată până la capăt. Este singurul semn de întrebare (în afara de sifonul terminal) care mai rămâne în aceasta peștera. Din ultima sala, după două verticale ascendente de 2 și respectiv 1.5 m se debușează în Sala Terminala (34 x 15 x 14 m). În stânga o galeria mai strâmtă, ascendentă, se bifurcă în două ramuri, terminate prin hornuri închise, cel de 8,5 m inalatime atinge cota maximă a peșterii, +50,2 m.

Peștera conține toată gama de concrețiuni clasice, iar pe tavanul și pereții etajului superior se dezvota cristalizări de calcit.

Spuneam, în foiletonul precedent, că trăim vremuri eliptice de onoare. Timpul nu spală păcatele nimănui, însă propagandiștii „ iepocii” istorice cred că se pot spăla pe mâini ca Pilat din Pont.Și le merge. La noi, acuzele de pact cu Puterea se fac pe sărite.

„Religia iartă sau mai iartă. Politica niciodată.”

Constantin Țoiu, Căderea în lume

Am primit de la regretatul Aurel Sasu carte grea la propriu și la figurat : Politică și Cultură, Antologie de Aurel Sasu, Liliana Burlacu și Doru George Burlacu, editată de Asociația culturală Eikon & Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016. Trudă, presupunând documentare îndelungată, ireproșabilă. Acum, când ne „distanțăm” de istorie, dar și de istorie literară, teme ca Arta și politica, Cultura și politica, Literatura și politica, Intelectualii și politica sunt de învățătură. Mereu politică și politică ! „E-n toate”, cum spunea maestrul în eschive George Lesnea că era Partidul Comunist. Și era. Titlul prefeței, Politica de persoane, este o sintagmă dintr-un articol al lui I.G.Duca, din „Viața literară”, 1906. Duca a fost asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia, în 1933 ; acum, se spânzură păpuși : în Ardeal, Avram Iancu ; la București, în Piața Universității, pesediști. De-am fi intransigenți nu numai cu unii…

Am numit traducerea Cununia dragilor, deoarece românii numesc căsătoria – cununie, din cauza cununilor pe care le poartă mirii (afară de Copca rădvanului, a lui Galaction, unde Satana înlocuiește cununile cu găleți sparte, bătute în cuie); dar în ebraică povestirea se numește Baldachinul dragilor, căci nunta evreiască are loc sub un baldachin (în prima versiune, povestirea se numea Baldachinul negru, ca o prevestire a caracterului ei macabru). Baldachinul va apărea, foarte proeminent, spre sfârșit. Fără îndoială, această povestire are afintăți spirituale cu Strigoii lui Eminescu, deși nu poate fi vorba de o influență directă. Interesantă e figura personajului feminin, Țila (Cartea Facerii IV), una dintre soțiile lu Lemech (Lameh). Țila aceasta din povestire, îndrăgostită de paznicul cimitirului, moare, și, moartă fiind, vrea să se întoarcă acasă ca să‑și ia bijuteriile și astfel să se căsătorească cu iubitul ei (povestirea se folosește evident de precedente necrofile); dar nu reușește! Avuțiile lumești nu pot fi luate pe lumea cealaltă. Agnon e caracterizat de limba lui reconstituită, din toate straturile istorice (ca a lui Sadoveanu, dar pe o perioadă de peste trei mii de ani). În general scrierile sale sunt bazate mai ales pe limba rabinică; această povestire face parte dintre excepții, limba biblică având în ea o prezență vizibilă. Numele Iohanan înseamnă – Dumnezeu a miluit. În această povestire, eroul romantic care moare din dragoste liebestod nu e, ca în Strigoii lui Eminescu, rege, sau, ca în Copca rădvanului, artist, ci un sărman paznic de cimitir, care, cât trăiește,  se hrănește cu pâine, și cu ceva cartofi, ceapă, usturoi și scrumbie, gura lui pute și e plin de bube.