DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC

Poporul român nu va renunța niciodată la ceea ce îi aparține de drept.

Pentru că Guvernul Câțu intenționează să „privatizeze” activele deținute ilegal de către statul român, viitorii poftitori trebuie să știe ce urmează să li se întâmple ; mai devreme sau mai târziu.

1. Orice societate, inclusiv societatea românească, are la baza ei proprietatea, cu precădere proprietatea asupra capitalului. Rezolvarea incorectă a dreptului de proprietate asupra capitalului este principala cauză a existenței și funcționării - inclusiv în cazul României - a unei societăți nedrepte

2. În Republica Populară Română și, ulterior, în Republica Socialistă România, proprietarul capitalului naționalizat prin Legea 116/1948 și acumulat ulterior în proprietate socialistă a fost întregul popor, statul comunist/socialist fiind DOAR administratorul respectivului capital. Capitalul cu pricina are, și în momentul de față, o pondere covârșitoare în capitalul total existent în România.

4. Statul român post comunist/socialist a furat însă, de la poporul român, întregul capital aflat în proprietatea comună a tuturor cetățenilor Țării. Faptul că, la inițiativa guvernului roman și cu aprobarea parlamentului României, ion iliescu a promulgat legea 15/1990 (a transformării fostelor întreprinderi socialiste în regii autonome și societăți comerciale la care statul este unic acționar/proprietar), reprezintă un cumul de infracțiuni gravissime comise de sus numiții, în condițiile în care, la 7 august 1990, prevederile din Constituția României din 1965 privitoare la proprietatea socialistă a întregului popor, precum și prevederile Codului penal privitoare la infracțiunile săvârșite împotriva avutului obștesc erau în vigoare.

5. Principalele consecințe directe ale promulgării legii 15/1990 sunt :

a. Prin cumulul de infracțiuni comise (furt, delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals etc, în dauna avutului obștesc) statul român este infractor, ca orice alt infractori. Sintagmele de „stat corupt” și „stat mafiot” nu sunt figuri de stil, ci realități juridice ;

b. Toți membrii guvernului roman, toți parlamentarii care au votat sau nu legea 15/1990, președintele Iliescu cu toți membrii staffului prezidențiali, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legii 15/1990 sunt infractori ;

c. Toți membrii guvernelor ulterioare care au inițiat (și, după caz, au trimis parlametului) acte normative și au luat decizii potrivit efectelor produse de legea 15/1990, toți parlamentarii care au votat, sau nu, legi derivînd din legea 15/1990, toți președinții României care au promulgat legile în speță, împreună cu membrii staffului lor prezidențial, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legilor și actelor normative subsecvente legii 15/1990 sunt infractori ;

d. Toți procurorii și toți judecătorii care au anchetat și judecat spețe patrimoniale, precum și toți juriștii/avocații care au pledat în spețele patrimoniale, eludând actul infracțional săvârșit prin promulgarea legii 15/1990, precum și actele infracționale subsecvente promulgării și punerii în aplicare a legii 15/1990, sunt infractori ;

e. Deși sunt victime ale celei mai mari infracțiuni comise vreodată, toți cetățenii României care posedă, produc, schimbă, consumă produse/bunuri rezultate din producția și schimbul de bunuri provenite din exploatarea capitalului furat de statul român sunt infractori. e. Întrucât însă, infracțiunea nu creează drept de proprietate infractorului (statului), poporul român - victimă și infractor în același timp - este și în prezent proprietarul în comun al capitalului românesc pe care statul post comunist/socialist l-a furat prin promulgarea legii 15/1990. Astfel, românii care, pe vremea Împușcatului aveau tripla calitate de „proprietari, producători și beneficiari”, au și acum o triplă calitate : aceea de proprietari, victime/păgubiți și infractori

6. Celor 6 (șase) consecințe directe le corespund 4 (patru) consecințe indirecte astfel :

a. starea de infracționalitate generată de furtul comis de către statul român prin promulgarea legii 15/1990, a făcut cu putință și a favorizat perpetuarea la putere (la conducerea statului) a activiștilor pcr din eșalonul doi și a securiștilor care au preluat puterea politică în stat în urma evenimentelor/loviturii de stat din decembrie 1989. Postură din care aceștia să se poată eterniza la putere în România printr-o falsă alternare la guvernare a două partide politice (psd și pnl) care, ambele, provin din trunchiul găunos al fsn, urmașul direct al pcr.

b. furtul a deschis calea ca, prin legislația privitoare la „privatizare”, foștii activiști pcr și securiștii să se metamorfozeze, din vechili ai fostului stat comunist - administrator al proprietății comune a întregului popor - în proprietari privați ai unor părți/hălci din ea ;

c. privatizarea a dus la distrugerea celei mai mari părți a capitalului productiv românesc și la aneantizarea capitalului financiar românesc ;

d. distrugerea capitalui românesc a făcut posibilă invazia capitalului străin.

7. Consecințele directe și indirecte au produs următoarele 14 principale efecte ;

- “privatizările” pe doi lei ; - distrugerea industriei și agriculturii, transferul finanțelor în proprietatea străinilor ;

- debilizarea sistemelor de cercetare, de învățământ și de sănătate ;

- mafiotizarea economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie” ;

- evaziunea fiscală, economia neagră și cea gri ; - politizarea, corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale și locale ;

- legislația defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală ;

- politizarea, subordonarea și coruperea justiției de către politicieni și oligarhi ;

- încălcarea grosolană și brutală a drepturilor și libertăților cetățenești ;

- prăbușirea nivelului de trai, sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist ;

- dispariția a peste zece la sută din populația României prin emigrare și genocid ;

- pervertirea fără precedent a moravurilor ; - colonizarea efectivă a României de către străini ;

- permanentizarea ILEGALĂ, potrivitl dreptului internațional, a unui alt stat românesc

8. Soluția "ieșirii din prăpastie” constă în următoarele 3 (trei) etape :

a. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE a capitalului pe care statul l-a furat de la poporul român prin promulgarea legii 15/1990 și, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele în speță nu fac parte din capitalul aflat în proprietatea comună a întregului popor începând cu 11 iunie 1948 ;

b. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini a tuturor bunurilor și fondurilor bănești care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat și cu care s-a autocadorisit pe el și i-a cadorisit pe oligarhi și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele și/sau titlulurile de valoare în speță nu provin din exploatarea capitalului furat de către statul român prin promulgarea legii 15/1990 ;

c. ÎMPĂRȚIREA, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, a capitalului confiscat - atâta cât mai există și/sau mai poate fi recuperat - între noi, TOȚI cetățenii României, proprietarii lui de drept. Iar modul (modalitatea tehnică) de a împărți capitalul în proprietatea privată a tuturor cetățenilor îndreptățiți constă în aplicarea - actualizată la starea prezentă a patrimoniului a - VARIANTEI COJOCARU în primele ei versiuni, cele din 1990-1994.

9. Orice altă soluție este greșită dacă își propune ca

- prin reforme economice sau/și fiscale (de exemplu impozit progresiv pe venituri, cifră de afaceri, sau avere instituit în vederea alcătuirii unui fond de investiții distributiv)

- să scoată societatea și economia românească din criză. Orice astfel de soluție lasă nerezolvată problema juridică constând în eludarea dreptului de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc. O asemenea rezolvare - care, practic, este eminamente economică - are în vedere (doar) dreptul de proprietate asupra viitorului capital românesc, bazat pe munca și investițiile viitoare și eludează prezentul și trecutul capitalului românesc, respectiv dreptul de proprietate al întregului popor asupra capitalului de care a fost deposedat ilegal și ilegitim. Este de asemenea greșită orice soluție bazată pe reformare morală

10. Soluția confiscării și distribuirii capitalului confiscat nu (credem că) are șanse în condițiile existenței și funcționării actualelor instanțe (parchete și judecătorii) din România. Aceasta nu înseamnă însă că nu putem apela (chiar și acum) la calea justiției. Dar această abordare trebuie avută în vedere în tandem cu soluția politică constând în :

- preluarea de către un partid politic a tezelor referitoare la dreptul de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc

- cucerirea puterii politice de către respectivul partid

 - restaurareai dreptului de proprietate al românilor - distribuirea în proprietate privată, către toți cetățenii Țării, a capitalului confiscat

P.S. Încă din 1994, ziarul Evenimentul zilei a publicat articolul „Statul vinde ce nu este (numai) al lui,” articol în care atrăgeam atenția asupra ilegitimității și ilegalității „privatizării” puse la cale de guvernul văcăroiu. Nădăjduiesc ca, de data aceasta, românii să nu mai doarmă în bocanci.

Despre neașteptata plecare dintre noi a lui Adrian Marino, în noaptea de 16/17 martie 2005, cea mai delicată și, totodată, impresionantă relatare mi-a fost furnizată de către soția sa, Doamna Lidia Bote, chiar a doua zi după funesta întâmplare, când o vizită în camera de lucru a celui cu care conversasem cu doar de 72 de ore mai devreme mi-a confirmat că nimic nu prefigurase despărțirea care avea să se producă. Știam fiecare detaliu al camerei, întrucât fusesem acolo de nenumărate ori, și nimic nu fusese schimbat: mapele de carton cu fișiere fuseseră pregătite și așezate în ordine pentru truda de a doua zi, laolaltă cu stiloul și cu pixurile, pregătite și ele pentru a fi folosite. Cartea, pe care nu o terminase încă de fișat, aștepta cuminte lângă perna de pe sofaua de lângă fereastră, dincolo de care viața de pe Strada Rákóczi, devenită Eremia Grigorescu, își reluase, obișnuită, cursul, ca și cum nimic nu se întâmplase.

7 iulie 2020

Ioan Roșca (PhD în fenomenul explicației,  http://www.ioanrosca.com/ ) P { margin-bottom: 0.21cm }A:link { so-language: zxx }

O altă călătorie la capătul nopții -Raport pentru lucrarea "Vertebre românești" -

1. Istoric sintetic al zbaterii mele justițiare 1.1 Introducere: contrarevoluția din 1990. Ca supus al satrapiei comuniste, refugiat în profesionalism, natură și filozofie, am acumulat frustrare și rușine [1]. Pentru a mă curăța de umilințe și lașități, după 22 decembrie 1989, m-am aruncat în farsa "eliberării" [2], m-am implicat (vezi episoadele relatate la [3] ) în încercarea de răsturnare a puterii securi-comuniste, adică de continuare a revoltei începute la 16.12.89, întru împlinirea revoluției anticomuniste, prin înfruntarea Contrarevoluției feseniste. Prin tot ce am intreprins (încercarea de a fonda "Partidul renașterii spirituale" și de a lansa "Alianța 90"; constituirea Asociației "Dialog Piatra Neamț"- implicată în acțiuni de protest locale și naționale, participantă în mitingul din Piața Universității, membră în Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara; constituirea Alianței Opoziției din Neamț- implicată în încercarea de unificare a forțelor anticomuniste; constituirea Alianței Civice etc.) am încercat să combat farsa "tranziției" criminale:  conservarea puterii și acapararea avuției acumulate în lagărul comunist de către foștii gardieni (moștenitorii lor)- camuflate prin năpîrlire organizațională și ideologică. Eforturile noastre au fost patetice, dar complet sterile, dintr-o sumedenie de motive, începînd cu slăbiciunea rezistenței interne și terminînd cu complicitatea externă (cîștigată prin vînzarea pe nimic a unei părți din pradă și aservirea neocolonială a țării la noii stăpîni, în urma trocurilor la masa verde "geostrastegică"). Bătălia anului 1990 a fost redusă la lovitura "mineriadei" de către cei interesați în ascunderea dezertării lor de pe frontul unei revoluții agonizante, ce nu și-a putut atinge masa critică din cauza rezistenței aparatului securicomunist regrupat (vizibil și subteran) în spatele FSN, confiscării "opoziției" prin agenți infiltrați și diabolizării ei prin media de serviciu ajutată de rețeaua informatorilor conspirați, docilității colaboraționiste a majorității populației- domesticite comunist, etc. Am sintetizat observațiile mele privind "feseniada" contraevoluționară (în care trebuie încadrat episodul "mineriadei") într-un Raport-Rechizitoriu depus la 22.12.2007 [4], cu care am încheiat participarea mea la cercetarea efectuată de procurorii militari din echipa Voinea (vezi și [5c]) declanșată de depunerea unei plîngeri penale [5a] pentru reprimarea noastră la Piatra Neamț, acțiune explicată într-o declarație de presă [5b].  Hotărîrea cu care oamenii Sistemului au dus lupta (care ar fi putut fi tratată ca "restaurație", dacă regimul ar fi scăpat vreo clipă puterea din mîini) s-a bazat și pe teama vinovaților de a nu fi pedepsiți pentru crimele care compun "genocidul comunist". Toate episoadele bătăliei s-au învîrtit în jurul "joscomunismului"- care nu avea sensul ideologic pretins de actorii agitați pe scenă de servicii secrete, ci un înțeles acut justițiar. La deschiderea porții lagărului de exterminare, exploatare si alienare- care distrusese cîteva generații, cerința stringentă- pentru deținuți- era răsturnarea criminalilor și pedepsirea lor- nu schimbarea formelor organizaționale și acoperirilor ideologice- cu rămînerea lor la putere. 

Școala Gusti face obiectul unei multitudini de contribuții regrupate în două volume. Primul, Marginal și experimental – Cooperativa Gusti: două decenii de cercetare în istoria sociologiei (coord. Ionuț Butoi, Martin Ladislau Salamon, București, Eikon,  2020), a apărut acum câteva luni; al doilea, Condamnare, marginalizare și supraviețuire în regimul comunist. Şcoala gustiană după 23 august 1944 (coord. Zoltán Rostás, Chișinău, Cartier, 2021) a ieșit săptămâna aceasta de la tipografie. Într-un caz, ca și în celălalt, cercetările în materie de istorie orală și interviurile realizate încă din anii ’80 de Zoltán Rostás sunt la originea perspectivei adoptate de o bună parte dintre autori, deseori membri ai Cooperativei G. Convorbirile lui cu Stahl, publicate cu titlul Monografia ca utopie: interviuri cu Henri H. Stahl: 1985-1987 (București, Paideia, 2000), constituie actul de naștere al acestei structuri informale care se prezintă mai degrabă ca o cooperativă decât ca o instituție academică.

În plus, amendamentul domnului Vexler afirmã principiul abuziv conform cãruia copiii sînt fãcuþi vinovaþi pentru pãcatele pãrinþilor. Dincolo de toate, în mod paradoxal, aceastã propunere vine tocmai de la deputatul Comunitãþii Evreieºti, o comunitate care ºtie mai bine decît oricare cît de crud ºi nedrept este stigmatul extins de la pãrinþi asupra copiilor. Este, în orice caz, o propunere care astfel asociatã, nu are decît sã activeze un sentiment antisemit în rîndurile unora dintre români, pînã acum într-o largã majoritate absolut strãini de asemenea manifestãri.

Dar a rãmas încã valid ºi legal, ceea ce Legea 221 prevedea la articolul 1 al ei, ºi anume caracterul ilegal ºi abuziv al condamnãrilor politice, precum ºi anularea ºi casarea tuturor sentinþelor din procesele politice, toate fiind enumerate în textul legii, în conformitate cu prevederile penale, speciale sau cu caracter secret în baza cãrora opozanþii regimului comunist au fost trimiºi în lagãre ºi închisori. Toate aceste condamnãri au fost anulate prin Legea 221, iar aceastã prevedere nu a fost niciodatã declaratã neconstituþionalã, ceea ce duce la argumentul de nelegalitate al amendamentului deputatului Silviu Vexler. Lãsînd la o parte cã el e profund neconstituþional. De astã datã, rãmîne de vãzut dacã Curtea Constituþionalã va acþiona la fel de prompt ca în cazul Legii 221/2009, în a constata cã e profund ilegitim sã-i nedreptãþeºti pe copii, pentru condamnãrile suferite de pãrinþi.

Întoarcerea la stalinism

Nimic bun, atîta cîtã vreme acest Parlament a hotãrît, la cererea deputatului Silviu Vexler: copiii a zeci de mii de nefericiþi, mulþi morþi în temniþã sau care au supravieþuit, copii care în timpul comunismului au fost mai întîi deportaþi alãturi de ai lor în Bãrãgan, precum cei din fotografia de mai sus, fãrã sã ºtie care le e vina, apoi au fost trataþi ca niºte proscriºi,
exmatriculaþi din ºcoli, excluºi din facultãþi ºi socotiþi toatã viaþa niºte paria, pentru vina pãrinþilor lor, sînt ºi ei condamnaþi acum aidoma pãrinþilor lor, de un stat care se autoproclamã 
democratic, dar care de fapt se întoarce încet la stalinism.

Articolul este scris de istoricul Marius Oprea și este preluat integral de pe mediafax.ro.