Who's Online
Exista in mod curent, 18 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
| |
Geopolitica: Ioan ROSCA. Scrisoare deschisa catre CALIN GEORGESCU
Domnule Călin Georgescu,
Ați cîștigat primul tur al alegerilor prezidențiale pe baza
voturilor românilor care v-au creditat ca naționalist - luptător pentru
suveranitatea țării și justițiar-apărător al obidiților, dreptății și
libertății. Dv. nu v-ați precizat însă suficient poziția față de
problemele concrete cu care se confruntă românii ci v-ați limitat la
considerații și promisiuni vagi. Nici măcar nu v-ați manifestat
sprijinul față de partidele naționaliste/suveraniste, în alegerile
parlamentare. Nu știu dacă știrea conversației dv. recente cu oficiali
din Israel e reală, dar avînd în vedere conexiunea dv. aparentă cu
echipa președintelui Trump (pronunțat sionistă), mă voi concentra asupra
promovării suveranității în această direcție, critică.
Sperăm că veți înțelege că noi, cei cu experiența manipulărilor care
ne-au adus în situația de azi, sîntem vigilenți, neconsiderînd oportun
să primiți un cec în alb pentru turul doi al alegerilor, ajungînd la
putere cu mîinile libere de angajamente clare; încît să puteți da
ulterior orice interpretare sintagmelor simbolice/metaforice, punîndu-ne
în fața unor eventuale surprize neplăcute. E cazul să vă echilibrați
discursul defensiv, prin care răspundeți presiunilor globaliștilor și
paraziților (asigurîndu-i că nu sînteți o amenințare pentru ei), luînd
notă că și noi, suveraniștii/ justițiarii, avem de la dv. aștepări-
contrare celor ale adversarilor noștri. Și pe noi vă bazați.
Bibliografie pentru cei care nu vor să rămână orbi în șalupa condusă de piloții robi. Documente pentru o istorie a relațiilor românilor cu evreii :
Revista Certitudinea De citit serialul semnat de Ioan Roșca în numerele din 2023 și 2024 ale revistei Ceetitudinea.
|
Scris de asymetria on Wednesday, December 04 @ 13:34:22 CET (34 citiri)
Citeste mai mult... | 14367 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0 |
Legislatie: Reforma Politica si Economica Suveranista Radicala pentru Romania
Redactat în cadrul unui grup de reflecție extins și autonom, acest text structurat poate servi drept model pentru un
Program de Reformă Politică și Economică Suveranistă Radicală pentru România - 2024
Context și Obiective :
Acest
program propune o reformă politică și economică profundă, bazată pe
principiul suveranității naționale, pentru a crește independența
României în plan politic, economic și social. Scopul este consolidarea
capacității statului de a răspunde nevoilor cetățenilor, reducerea
dependenței de structuri supranaționale și multinaționale și crearea
unui model de dezvoltare sustenabil și centrat pe interesele naționale.
1. Suveranitatea Politică
1.1 Reforma Constituțională
- Redefinirea relațiilor cu Uniunea Europeană:
România va propune o reformă a tratatelor UE, concentrată pe
restabilirea suveranității naționale în domenii-cheie precum politica
monetară, fiscală, energie și agricultură. Dacă aceste reforme nu sunt
acceptate, România va organiza un referendum pentru recalibrarea
relațiilor cu UE.
- Consolidarea statului național unitar:
Interzicerea oricăror propuneri de regionalizare sau federalizare.
Politicile de descentralizare vor fi îmbunătățite, însă fără a pune în
pericol unitatea statului.
- Reforma sistemului de partide:
Limitarea numărului de partide politice care pot participa la alegeri,
prin ridicarea pragului electoral și impunerea unor standarde clare de
integritate. Orice partid implicat în scandaluri de corupție sau cu
legături cu entități externe neautorizate va fi dizolvat.
1.2 Reforma Instituțiilor Publice
- Reducerea birocrației:
Simplificarea și digitalizarea procedurilor administrative prin
implementarea unui sistem unic de management public, accesibil tuturor
cetățenilor. Restructurarea aparatului de stat, cu focus pe eficiență și
reducerea costurilor.
- Lupta împotriva corupției:
Întărirea legislației anti-corupție prin crearea unei instituții
independente de control financiar, care să investigheze orice cazuri
suspecte de deturnare de fonduri publice. Orice politician condamnat
pentru corupție va fi interzis pe viață din funcțiile publice.
1.3 Reforma Electorală
- Introducerea votului obligatoriu: Cetățenii români vor fi obligați să participe la alegeri, ca o măsură de responsabilizare civică.
- Sistem electoral majoritar:
Implementarea unui sistem majoritar în două tururi pentru alegerile
parlamentare, reducând fragmentarea și instabilitatea politică.
- Transparență și control strict al finanțării campaniilor electorale:
Limitarea finanțării externe a partidelor și control strict asupra
surselor de finanțare. Fiecare partid trebuie să publice în mod
transparent cheltuielile de campanie și sursele de venit.
2. Suveranitatea Economică2.1 Politici Economice Independente
- Naționalizarea resurselor strategice:
Petrolul, gazele naturale, energia electrică, pădurile și resursele
minerale vor reveni sub controlul statului român. Acest lucru va permite
statului să controleze piețele interne și să gestioneze prețurile
pentru a proteja consumatorii și a asigura independența energetică.
- Dezvoltarea industriei locale:
Crearea de stimulente fiscale și subvenții pentru industriile
strategice precum tehnologia, energia regenerabilă, industria
agro-alimentară și industria auto. Ținta este crearea de locuri de muncă
de calitate și reducerea importurilor.
- Politică monetară suverană:
România își va păstra moneda națională (leul) și va întări Banca
Națională ca instituție suverană, responsabilă pentru politica monetară
independentă de Banca Centrală Europeană.
2.2 Reforma Fiscală și Bugetară
- Taxarea progresivă și combaterea evaziunii fiscale:
Introducerea unui sistem de taxare progresivă, unde cetățenii cu
venituri mari și companiile multinaționale vor plăti un procent mai mare
din venituri. Implementarea unui sistem de control digital și
automatizat pentru a elimina evaziunea fiscală.
- Taxe pe profitul companiilor străine:
Impunerea unei taxe suplimentare pentru companiile multinaționale care
exportă profiturile din România, astfel încât să contribuie la
dezvoltarea infrastructurii naționale.
- Reevaluarea datoriei externe:
Începerea unui audit independent al datoriei externe și renegocierea
termenilor cu creditorii internaționali pentru a reduce povara asupra
bugetului de stat.
2.3 Reforma Agriculturii și Reindustrializarea
- Suveranitate alimentară:
Implementarea unor politici agricole care să asigure că România își
poate produce majoritatea necesarului de alimente. Crearea de
cooperative agricole finanțate de stat și protejarea producătorilor
locali de importuri ieftine.
- Reindustrializare:
Investiții masive în reînvierea industriei manufacturiere din România,
cu accent pe producția de bunuri tehnologice, energie verde și produse
industriale complexe.
3. Suveranitatea Energetică3.1 Controlul Național asupra Energiei
- Naționalizarea sectorului energetic:
Toate activele energetice strategice vor fi naționalizate. România va
dezvolta capacități proprii de extracție, rafinare și distribuție a
resurselor naturale.
- Dezvoltarea energiei regenerabile:
În paralel cu naționalizarea resurselor tradiționale, România va
investi masiv în energia regenerabilă, cu scopul de a deveni
independentă energetic până în 2035.
- Înființarea unei bănci naționale de energie:
Aceasta va finanța proiectele de infrastructură energetică, asigurând
resursele necesare pentru extinderea și modernizarea rețelei electrice
și a surselor de energie.
4. Suveranitatea în Educație și Cultură4.1 Reforma Sistemului Educațional
- Educație orientată către nevoile naționale:
Curricula școlară va fi restructurată pentru a include mai multe
elemente de educație civică, economică și patriotism. Elevii vor învăța
despre istoria, economia și cultura României într-un mod care să le
ofere un sens clar al identității naționale.
- Sisteme de învățământ dual:
Dezvoltarea de parteneriate între stat și mediul privat pentru programe
de formare profesională, care să sprijine tinerii în a dobândi
competențe necesare pentru reindustrializarea României.
4.2 Promovarea Culturii Naționale
- Fond de sprijin pentru cultură națională:
Crearea unui fond special pentru finanțarea producțiilor culturale
(filme, cărți, arte vizuale) care să promoveze valorile și istoria
României.
- Protejarea patrimoniului național: Resursele culturale și istorice ale țării vor fi protejate de privatizări și vor fi administrate direct de stat.
5. Suveranitatea în Politica Externă5.1 Independența Politicii Externe
- Politică externă multipolară:
România va menține relații echilibrate cu toate puterile globale, fără a
deveni dependentă de un bloc geopolitic. Accent pe cooperarea economică
și diplomatică cu țările din afara UE și NATO, inclusiv China, Rusia,
și statele BRICS.
- Neutralitate militară activă:
Deși România va rămâne membră NATO, va milita pentru o poziție mai
independentă și va insista asupra neutralității în conflictele globale
în care nu este direct implicată.
Acest program reprezintă
un angajament pentru protejarea suveranității și intereselor României,
consolidând un stat puternic, responsabil și capabil să răspundă
provocărilor globale într-o manieră independentă și suverană.
|
Scris de asymetria on Saturday, October 12 @ 22:21:54 CEST (111 citiri)
Citeste mai mult... | Legislatie | Scor: 0 |
Editoriale: Dan Culcer. Eclipsa deasupra gunoaielor
Eclipsă
deasupra gunoaielor
«
Copii noștrii sunt călușe pe care vremea ni le-nfundă-n gură »
sîngele
amiezelor alb, soarele palid, strigătul calp
al
coloanelor mărșăluind, forța exploziei, vom fi jupuiți,
nimeni
nu va rămîne, sticla ochilor verde, crăpătă,
acest
peisaj fumuriu privind aplecat eclipse solare.
de
scris un poem ca și cum ar fi scris de-un poet
din
veacul trecut, de ascuns,
de
răscolit gunoaiele arse și cîte mai rămîn prin cenuși.
de
ascuns
Ar
trebui un cântec încăpător precum
piei jupuite, Strigăte
mari în apărarea lumii prea calmă ca și cum
anii
ar trece fără urme pe pîsla închisorilor, printre celule, pe
priciuri
mirosind
a urină, un cîntec fără cuvinte, cele de vază sună dogit,
cele
mieroase sufocă - pe cerul gurii lipite, cum
am
fost învățat să vorbesc, cum mi s-a spus : capul plecat,
sabia
care nu taie, sîngele care nu curge, masca – e nevoie s-o porți teme-te,
nu lua în seamă, nu cîrti, taci
și
privește, uită, tîrăște-te, linge, cîntecul nostru – acum
prea urît,
nici
strigăt, nici laudă, nici cîrtire, nici lins, sîngele-nchegat
între ele ca pe o eczema disperat scărpintă.
De
multiplicat, de urlat, de scrîșnit.
De-acest
bine-aparent, de minciuni consolat,
de
rapoarte, de falsuri,
de grâul pe câmp,
de
fier ruginit pe șantiere… indiferentă
șoseaua cu mîzgă leagă orașul de sat nimeni
nu se leagă, cuvintele zac printre brazde ca
știuleții
uitați, ca boabele scurse pe marginea drumului. Am
început, cu o secetă, vom sfîrși, îmbălăte principii vor
atîrna
de
felinarele străzii și trupurile noastre vor arde'n efigii, am
început săpînd tunele și bucuroși că-i pîinea neagră apoi,
când
au plecat soldați străini toți răsuflau
nestingheriți,
convinși c-a lor e vina și…
Vrem
mașini, televizoare, căsuțe și ceaiuri la care
să
fim invitați, grangurii zilei trimit colorate
fotografii
de familie și-și schimbă nevestele după
scaunul
pe care-l ocupă cînd tribune roșii vorbesc
principial
despre morală și-asceză către proletari asexuați,
zăpăciți
de urale și fast.
Ce,
cum, cîtă vreme, cine trădează, eu însumi caut refugii, un
privilegiu de tinichea și tac cînd pier fără urme vorbe
supuse sub dictare-anonimă.
Istoria
se scrie din urme, prevăzători să distrugem arhivele.
Despre
acest echilibru fragil, despre concedierea acarilor, Despre
urcarea-n scaune-nalte a proștilor, nimic nu se pierde,
Omul
– cel mai prețios capital,
vom avea grijă. Păsări
deasupra uzinei pier arse de gazele galbene, Legile
apără, nimeni nu știe care sunt legile. Totul
e bine, fără-accidente, cu morți cuminți, Cu
oameni cuminți, uituci, zăbăuci, tăcuți, moderați și ștanțați.
Și
temerea că aceste cuvinte, departe de ceea ce
scribi
oficiali numesc poezie, vor fi găsite, citite,
citate-ntre
foile unui dosar pregătit. Ceva
despre libertatea de a gîndi și a spune, despre
vot unanim prin ridicarea de mâini,
să
se vadă cine cu cine votează, Ceva
despre drepturi, nimeni nu știe ce-i de făcut. «În
țara noastră nu vor mai avea loc abuzuri», călăii au pensii,
revoluția
cere victime, slava bogu la noi pot fi numărate pe degete,
cîte
mîini? La marginea mării, dincolo de fluviu, se va ridica
stela
funebră și sîngele alb al amiezelor palid
«
Vecinaia slava gheroiah pavșim za svabodu i nezavisimosti. « Naivi
uiguri pe malul rîiului răsăritean așteptau, zice-se, ordin înalt Să
aducă libertatea cu tancuri și gaze de eșapament, Nu
cîrti, mi se spune, vor veni dinspre-apus, dinspre nord, dinspre sud Dintr-acolo
străini ghilotinați de libertate. Fii
bucuros că ai tăi sunt puternici și poporul unit
în
jurul aleșilor săi. Forța morală, lupta cu mîinile goale,
război
popular în opinci, care cu boi trăgînd tunuri pe drumuri de munte unde
ne este cetate de seculi și-n care strămoșii au știu la nevoie
muri. Nu
mai vreau. Istoria cu chipul ei de piatră și ștergerea mea de pe
liste, Căzut
la datorie, nu mă ajuta să sper, nu mai vreau.
De
ce atîta speranță, de ce mereu mâine, copiii, nepoții, viitorul Cînd
va fi Azi, cînd Acum, cînd Aici, cînd se sinucide speranța? Gazele
tancurilor ca și cele din fabrici omoară, încotro, ce vom ajunge
din urmă? Cine
așteaptă, arhive secrete, adevăr amînat, prezentul secret, Trecutul
secret, nu e momentul, da, desigur viitorul. Aceiași
speranță sluțită de farduri, bătrînă cît lumea, Curvă
plătită scump, între pulpele tale zac obosit privind spre viitor.
Să
fac politică între pulpe istorice, să nu mint, să îndur, să nu
cer nimănui îndurare.
Despre
echilibrul fragil, despre granițe mereu contestate, Despre
învrăjbirea savantă, despre parafe și stilouri de aur, Tratate
cu gînduri ascunse, otravă, azi – eu, mâine – tu, vine ea
vremea. Despre
evenimente istorice, cutremure, lepre verbal e
Cînd
fruntea de leu încruntată, arsă de jarul trabucurilor,
Insensibilă
fumegă a crematoriu.
După
cutremur, printre ruine oamenii mor felurit Sub
ziduri, mușcați de animale turbate de sete, vărsînd
dizenteric mîluri gălbui peste pulberi,
fumegînd
amoniac scurs din containere sparte,
rîul
își otrăvește peștii și oamenii urlă marșuri războinice,
vitele
rag, lăcuste peste nori de napalm – avioane sluțesc
pămîntul
cu jeturi de bombe precum dizentericii.
Despre
acest amestec nobil de bălegar, idealuri, revoluții, slogane,
urale
și marșuri, despre maniaci ce salvează-omenirea apăsînd
pe
detonatoare istorice, pe trăgaciul frazelor mari
despre
măreție, destin, datorie, patrie, rasă și rol, despre
ce-a
fost ca să știm ce rahat va veni,
Nu-i
nimic. Bastoanele de cauciuc ale libertății cuvîntului
La
Gdansk, la Moscova, la Pekin, la Paris, la Sarajevo,
Pe
Dunăre sub dealul Gelért, în metroul din New York,
ca
niște phalusuri în trupul fecioarelor, în gurile
cuvioaselor
maici apostolice obișnuite cu jeturi de
spermă, în anusul drepților, în urechile deputaților
neguțători
de arme votînd unanim dezarmarea
și-n
palmele umede ale martirilor.
De
multiplicat, de urlat, de scrîșnit frînți pe roata speranțelor
de
toate culorile. Promisiuni, tratative, angajamente, rapoarte,
dezbateri,
consultări, dezarmări, despre stocuri de arme, despre
câini
gudurîndu-se și despre echilibrul terorii. În
linșaj, peste ruguri, în carcere, în uzine, în piețe, în școli
cărțile
arse, suflete arse, pieile arse, stelele arse.
Nori
de napalm, sângele alb al exploziei și strigătul calp
In
ziua soarelui palid
Dan
Culcer An[us]ul
soarelui calm
România, 1972
|
Scris de asymetria on Friday, October 04 @ 17:55:42 CEST (96 citiri)
Citeste mai mult... | Editoriale | Scor: 0 |
Polemici: Yossef Abraham. Eminescu si altii. Conspiratia.
Eminescu și alții. Conspirația.
Am mai scris
despre felul mârșav în care a fost lichidat Lorca. Lorca nu era poet național –
în Spania nu există așa ceva, ci e vorba de o tradiție seculară de mari poeți,
pe care Lorca îi continua; dar el era unul dintre marii poeți ai lumii. Toate
acestea nu l-au deranjat pe denunțător, un neom limitat și stăpânit de
impulsuri. Și Lorca a fost asasinat. Dar Eminescu era
poet național: într-o literatură inexistentă apare dintr-o dată perfecțiunea
formală, pe care toți românii o citesc cu lacrimi în ochi! Numai că îi deranja
pe mulți, așa că și el a fost lichidat. Oficial,
Eminescu a murit de sifilis, la balamuc. Ce legătură are balamucul cu sifilisul
vom vedea mai încolo; numai că admiratorii poetului spun, da’ de unde, sifilis
n-avea, e o greșeală de diagnostic… Trebuie însă să avem în considerație cea
mai grozavă combinație, și boală mintală, și boală infecțioasă, și felul mârșav
în care s-a făcut uz de combinarea lor. În primul rând, boala mintală. Eminescu
suferea de depresiune maniacală – crea mai ales în perioadele de depresiune –
diagnoză făcută azi, după mărturii contemporane. În privința sifilisului –
n-avem la dispoziție probele de sânge ale lui Eminescu, dar inflamația
gleznelor, de care suferea poetul, îl poate indica. O altă indicație, n-aș
spune bună dar puternică, este copilul născut mort, pe care poetul voise să-l
aibă cu Veronica (Ana) Micle. Patrimoniul
genetic al acesteia era excelent: două fiice cu soțul, ambele de cea mai bună
calitate, una profesoară de fizică și alta cântăreață de operă; așa o femeie nu
naște copii morți, afară numai dacă-i la mijloc o boală infecțioasă! Și nu știm
cine-a molipsit pe cine: nici ea, nici Eminescu nu erau prea cuminți…
Oricum,
între ei s-ar fi descurcat; dar aici s-au băgat politicienii, pe care Eminescu
îi detesta. În versuri (Voi
sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!…), dar mai ales în
publicistică, unde dădea și nume; un asemenea obraznic trebuia lichidat! Cu
atât mai mult, căși băga nasul și în politica mare (agitație iredentă împotriva
Imperiului Habsburgic). I s-au făcut atunci provocații verbale care au dus la
altercații – nu-i greu să faci un bolnv mintal să vorbească vrute și nevrute,
tot felul de năzbâtii, că vrea să-l omoare pe Rege… Repede i-au pus cămașa de
forță și l-au internat la balamuc. Acolo a fost
diagnostic ca suferind de neurosifilis – de ce tocmai? Pentru că acesta poate
avea simptome asemănătoare cu depresiunea maniacală. Așa poate fi explicată și
aruncarea la gunoi a creierului poetului, după autopsie, sub pretextul că s-ar
fi stricat – n-avea când, în scurta perioadă dintre moarte și înhumare! Dar
trebuia ascuns faptul că poetul nu suferea de neurosifilis, creierul lui nu
fusese lezat. Pe atunci,
sifilisul era tratat cu clorură de mercur – medicament eficace, dar și foarte
toxic. Atunci când un om liber își dă seama că tratamentul îi face rău, îl
întrerupe, singur sau cu avizul medicului curant. Dar la balamuc, și încă la
furioși, tratamentul poate fi făcut cu de-a sila… nu i-au dat dintr-o dată o
doză letală, ci l-au otrăvit încet, ani, până ce-a murit de la sine. Teoria „marelui
întuneric” este valabilă numai parțial.
Vlahuță l-a vizitat pe poet, și l-a auzit declamând cu voce sonoră
versuri lipsite de sens; dar după moarte, admiratorii au găsit un carnețel cu
versuri care dovedeau integritate mintală (publicate mai apoi în revista
literară Fântâna Blanduziei). Așa ceva este posibil, și menținerea poetului
izolat, fără posibilitatea de a scrie și de a comunica, este și ea o crimă.
Dac-ar fi fost lăsat în pace ar fi trăit mai mult, și ar mai fi creat. * Cu câteva zeci
de ani înainte fusese ucis, în Rusia, poetul lor național, Pușkin – și el boier
care-i deranja pe mulți (spre deosebire de Eminescu, Pușkin avea ceva bani). Nobilimea nu
lucra; pentru ei, ar fi fost o rușine. Singurele cariere posibile erau cea
miltară și cea diplomatică; altfel, se țineau numai de adulter. Cu o condiție:
să nu se vorbească. Că dacă se vorbea, onoarea era pătată, și trebuia spălată
în sânge. La fel și
Pușkin; dar el, pe deasupra, scria versuri nemuritoare. Versuri care chemau la
libertate, și care au fost găsite în posesia revoluționarilor, și ei boieri. Ce
facem cu el? Nu luase armele, și să judeci un nobil era greu. S-a făcut atunci
uz de serviciile unui aventurier francez, d’Anthès, bun trăgător. Provocația a
fost organizată imitând acțiunea romanului în versuri al lui Pușkin, Evgeni
Onegin. D’Anthès s-a căsătorit cu sora soției lui Pușkin, și imediat a început
s-o curteze pe soția lui Pușkin. Afacerea a fost larg difuzată, însuși țarul a
menționat-o, și a fost răspândit un pamflet batjocoritor în franceeză, limba
nobilimii, însă incorectă. Pușkin a fost nevoit să-l invite la duel pe
d’Anthès, și atunci… D’Anthès a fost
arestat, însă repede țarul l-a grațiat, l-a degradat (era ofițer) și l-a
expulzat, așa că fapta nu a fost anchetată. Cei implicați știau cine este
Pușkin, dar aceasta nu i-a oprit. * Cu câteva zeci
de ani înainte fusese ghilotinat André Chénier, al cărui versuri l-au
influențat mai apoi pe Pușkin. El era cel mai mare poet francez al vremii sale,
dar nimeni nu știa, nici măcar el: publicase foarte puțin, și oricum, marea mea
creație a fost scrisă în puținele zile în care-și aștepta execuția; atunci și-a
exprimat mânia împotriva regimului de tiranie Mai înainte
fusese revoluționar legalist, și, ca publicist, protesta împotriva căii
teroriste pe care o adopta revoluția. Când n-a mai putut-o face, s-a ascuns, și
a fost arestat din întâmplare, când se dusese să facă o vizită, și a fost găsit
de zbiri care căutau pe altcineva… E interesant amănuntul că era însoțit de o
tânără, dra d’Estat, cu care avea pare-se doar legături politice;
însă, gentleman, știind ce pericol o amenință, s-a pus în evidență, a fost
arestat, și însoțitoarea lui a putut să se salveze. Situație paralelă (nu
identică) cu o situație din opera de după un secol, Andrea Chénier. La închisoare el
și-a scris cele mai importante poezii – culese de fratele său, care-l vizita,
și care mituia din gros temnicerul. (Regimul era condus de Incoruptibilul
Robespierre; toți ceilalți luau șpagă.) Fratele a vrut să intervină pe lângă
Robespierre, dar acesta nu-l uitase pe André, publicistul care-l atacase; e de
presupus că nici nu cunoștea conținutul poeziilor, care denunțau regimul
terorii. Ei, André Chénier a fost ghilotinat; după două zile. Adunarea Națională l-a scurtat de-un cap pe
Robespierre, și toată această nebunie a încetat. La închisoare, André Chénier a
văzut-o pe muza lui, Aimée de Coigny, despre care a scris poezia Frumoasa
captivă; atât și nimic mai mult. Ea, pare-se, habar n-avea de el, și în
memoriile ei nu-l menționează. Pe atunci, ea
avea alte probleme. Acuzată de nuștiuce complot, moartea îi era sigură.
Printrun intermediar a plătit șpagă zdravănă acuzării, așa că a fost scoasă de
pe listă. Adevărat, era nobilă, ceea ce tot moartea însemna; dar între timp
căpătase un respiro. Socoteala s-a dovedit a fi justă: Robespierre a fost
scurtat de-un cap, și Aimée a scăpat. În opera prezentată peste un secol,
toate acestea se amestecă astfel. Maddalena di Coigny, iubita lui Andrea, după
ce-a epuizat toate posibilitățile de a-l salva, vrea să moară împreună cu el.
Mituindu-l pe temnicer, e lăsată s-o înlocuiască pe altă nobilă condamnată la
moarte, și ambii, Andrea și ea, se duc fericiți la execuție, cântând: Trăiască
moartea împreună. * În tinerețe,
având o treabă la biblioteca Universității din Iași (Fundația, lângă statuia lu
Eminescu), am intrat în sala de lectură și am găsit – colecția revistei
Convorbiri Literare (prima serie), deschisă tocmai la pagina cu poezia lui
Eminescu, Doină, interzisă sub comuniști, și am putut s-o citesc. Așa se difuza
pe atunci cultura națională.
Nota:
|
Scris de asymetria on Saturday, August 31 @ 20:20:33 CEST (165 citiri)
Citeste mai mult... | 17981 bytes in plus | Polemici | Scor: 0 |
Proza: Distopia valurita de Ovidiu Bufnila
Valuri de dictaturi.
Ele vin în istorie când te
aștepți mai puțin. De
ce? Este
un răspuns complicat. Poate
este în natura noastră ascunsă.
Este o tendință naturală.
Dictatorii apar în valuri
în oceanul istoriei. Ei
par să gândească pe neașteptate.
Dintr-o dată, oamenii sunt
sub presiunea unei dictaturi.
Cum apare ea?
Cum se formează?
Este ca și cum distopiile
sunt întruchipate. De ce vin dictaturile în valuri?
Undele sunt forme ciudate de
materie, dar și de energie.
Întregul univers pare să
fie făcut din valuri. De
ce ar vrea universul să aducă distopiile în realitate?
Unde se nasc distopiile?
Sunt născuți în tărâmul
invizibil? Sunt
născuți într-un domeniu virtual?
De ce?
Chiar trebuie să ne
confruntăm cu distopiile?
Este inevitabil?
Este o lecție pentru noi?
Dacă este inevitabil, este independent de ceea ce ne dorim?
Dacă este o lecție, există
cineva care ar dori să ne predea această lecție? Să ne gândim.
Viața merge mai departe.
Istoria are momente
diferite. Totul
este ca un ocean. Se
pare că uneori, în istorie, este o stare de calm.
Un echilibru ipotetic. Și apoi, dintr-o dată,
distopiile vin peste noi ca valurile.
Este vorba doar despre
mintea umană? Sau
este o stare ascunsă a universului?
Cum devine un model virtual
o realitate? Distopia pare o lume perfectă.
O lume în care totul devine
automat. Dar
este real? Perfecțiunea
pare mai mult o ipoteză decât o realitate.
Nu suntem ființe perfecte.
Atunci de ce căutăm
perfecțiunea? Are
domeniul virtual al universului intenționalitate?
Dacă a făcut-o, atunci
lucrurile par să se complice.
Poate că universul se
îndreaptă spre perfecțiune.
O atinge, dar apoi renunță.
Sau entropia domină fiecare
eveniment distopic. În sfârșit, sunt multe întrebări.
Sunt multe răspunsuri de
care avem nevoie. Sunt
multe idei. Poate
ar trebui să le sistematizăm.
Dar dinamica intimă a
universului ne transcende, ne surprinde.
Pe măsură ce încercăm să
facem ordine, universul produce dezordine.
Totul este ca valurile.
Universul pare a fi un ocean
de idei, de încercări, de evenimente surprinzătoare.
Distopiile nu par a fi
construcții umane. De
ce? Ordinea
conține dezordine.
Distopiile sunt o zonă a
răului. Pentru
ordinea excesivă, dictatura, totalitarismul sunt zone ale răului.
De ce le produce universul
în tărâmul său virtual în tărâmul său invizibil?
Are nevoie de așa ceva.
Vrea universul să
echilibreze, să contrabalanseze istoria umană? Ar fi interesant să fie
așa. Ar
fi incitant. Distopiile nu au o viață lungă.
Se termină în revolte, în
revoluții. Libertatea
se revoltă, libertatea cere distrugerea distopiei.
Libertatea pare a fi ruperea
legăturilor dăunătoare.
Aceste conexiuni sunt
limitative. Ele
duc orice sistem la moarte.
Sistemele sunt supuse
diferitelor presiuni.
Distopia pare a fi un obiect
cosmic imposibil. De
scurtă durată. Poate
fi o fundătură istorică.
Dar vorbim de distopii cu
frenezie. Mi
le imaginez. Le
dăm viață. Sunt
groaznice. Sunt
periculoase. Nu
ne sunt de nici un folos.
Oamenii le uită.
Oamenii uită foarte repede.
Pentru că viața continuă.
Universul merge înainte.
Planeta merge înainte.
Ce trebuie să înțelegem
din valurile de distopie care invadează uneori istoria? Poate ar trebui să învățăm
să stăm treji tot timpul. Poate ar trebui să fim mai
bine. Poate
ar trebui să învățăm să cooperăm unul cu celălalt, indiferent
de convingerile noastre.
Dacă da, atunci valurile de
distopie s-ar retrage. Ce a mai rămas dintr-o distopie?
Poate avem un gust amar.
Sau poate a mai rămas o
frică. O
frică. Oroarea
de a nu se întâmpla cu adevărat.
Dar valurile distopiilor
apar și dispar tot timpul.
Sunt fie evenimente locale,
regionale sau globale.
Distopiile vin ca valurile
când oamenii, sau mai degrabă unii oameni, sunt îngroziți de
ideea de libertate. De
ce ar trebui să ne fie frică de libertate?
Distopia este, desigur,
frica de libertate. Poate
că infinitul universului distruge libertatea.
Ce idee ciudată!
Oceanul care este universul
ne sperie. Și
de aceea suntem păcăliți de ideea unei distopie.
Dar natura umană este
definită de libertate. Nu
poate fi altfel, ființa umană este libertate pură.
Asta ar trebui să
înțelegem. Distopiile sunt ca valurile. Aceste valuri vin să
acopere libertatea. Dar libertatea este un joc dinamic. Este o
provocare pentru oameni. Este un test. Navigând în marele ocean al
universului, oamenii sunt tentați de distopie. Și se degradează în
distopie. Dar dorința de libertate distruge distopia. Libertatea
este semnul nostru ca navigatori prin marele ocean al universului.
Suntem adevărați navigatori. Trebuie să mergem înainte în
experiența noastră de viață. Distopia nu este un obiect al
nostru. Este o provocare groaznică. Poate că trebuie să facem
față. Valurile de distopie sunt ca furtunile pe ocean. Distopia
este o furtună de suflete. Unii vor naufragia. Alți oameni vor fi
salvați. Ideea de libertate strălucește prin încercările
noastre. De aceea trebuie să fim curajoși. Ori de câte ori vin
valuri de distopie, trebuie să ne manifestăm libertatea. Libertatea
este cel mai frumos moment istoric al nostru. Și pentru că sensul
vieții este bucurie, atunci bucuria libertății trebuie să fie ca
un far pe țărmul oceanului pentru noi.
Ovidiu Bufnilă
|
Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 23:09:53 CEST (199 citiri)
Citeste mai mult... | Proza | Scor: 0 |
Proza: The heart. Novel by Ovidiu Bufnila
The heart. Novel
by
Ovidiu
Bufnilă
I
don't know exactly.
How
did it happen?
Maybe
it had to happen. At first it was like that, a move.
When
I met several people on the subway, I found out it was the same.
That
move brought us there.
Yes,
the morning was a strange movement in my body.
Something
moved there.
I
didn't think about what. It was a sunny morning.
That's
what I remember.
An
ordinary day was announced.
There
were all kinds of events all over the world. Nothing unusual.
The
news flowed like waves.
From
everywhere.
Social
networks were shaking.
People
expressed their fears, joys, victories, upsets. The movement occurred
at 10 o'clock. I checked.
It
happened all over the world at the same time.
That
was incomprehensible to me. I
went to the supermarket to buy cigarettes.
Everyone
there was talking about that strange movement.
Everyone
had felt it.
Very
strong.
That's
how I understood that we were all the same.
I
sat on the curb on the sidewalk.
I
smoked a cigarette.
I
thought.
Something
was happening in the world and I couldn't explain myself.
I
watched a TV across the street.
The
TV was on the terrace of the restaurant there.
People
laughed, talked loudly, felt well.
I
thought I'd go and ask them too. I crossed the street.
I'm
glad I can be sprinting.
Hello.
Hello
to you, too, they said.
Did
you feel the movement?
Wow!
Sure
you do.
It
was beautiful.
It
was a beautiful move.
I
didn't think like them.
But
they were right.
It
was a beautiful move.
Something
moved nicely in my body.
And
in their body was the same beautiful movement. We were the same now
even though we didn't know each other.
They
told me the same thing.
Something
had moved in our body and that made us feel the same.
It
rained the next day.
It
rained lightly, without lightning and thunder.
I
saw many shadows on the street.
Then
I felt other movements in my body.
Very
strange.
I
talked to my neighbors.
And
they found the same thing as me.
I
watched TV but no one was talking about that phenomenon.
Maybe
it wasn't time to talk about him yet.
There
were only two or three testimonies on social networks.
I
would have liked to find more testimonies.
I
looked for them.
I
have not found. On
the third day I had a strange impression.
I
began to have thoughts that were not mine.
They
were not exactly.
I'm
sure of this.
I
began to inventory my thoughts.
I
tried to distinguish them from new thoughts.
Those
thoughts were either happy or sad.
They
were like my thoughts.
I
understand this.
It
could be anyone's thoughts.
It
was as if someone was giving me his thoughts.
On
the fourth day, there was an avalanche of new thoughts. There
were a lot of them.
Lots
of thoughts.
It
was an impressive moment.
But
I started to have other sensations than usual. I
felt the temperature in my room differently. I felt like it was two
temperatures. It was the same temperature, but I actually felt it in
two different ways. I talked on the phone with a friend from
overseas. He told me the same thing. In his city, there were more and
more people who felt the same way. I laughed a lot during the
conversation.
My
friend knew all sorts of jokes. He tried to reassure me. He told me
that it must be a planetary phenomenon and that I must not be afraid.
More and more people felt the phenomenon. And that was beautiful. It
was as if something mysterious united all the people of the earth. I
hung up and kept laughing. My friend collected good jokes. He had
been doing this since he was a student. He told us all his jokes and
we all laughed.
I
went out on the street. I talked to many passers-by. Each had its own
story. Each began to feel in many ways. They had thoughts that were
not their own. I asked them if they were feeling well. They said it
was a new and very interesting experience. They liked this new
experience. Some of them had started talking about this experience on
social networks. It was a topic increasingly sought after by people
around the world. That's how I found out that journalists also
started writing about this phenomenon. I
talked to a few women.
I
talked to a cop.
I
talked to a saleswoman. They
all said the same thing I knew.
I
thought about driving.
But I had to fill the tank with gas. I
went to the gas station.
There
were a lot of people there.
Everyone
was talking about the phenomenon.
They
said they were reading each other's thoughts.
It
was a new thing.
I
didn't think.
But
it was real.
People
read their thoughts and laughed.
They
weren't upset. They
were laughing.
I
also read the thoughts of a gentleman who was a university professor.
Then
someone read my thoughts.
It
was a very interesting moment.
I
drove several kilometers.
I'm
out of town.
From
there stretched the desert.
In
the distance were mountains.
The
mountains were full of snow.
Something
drew me to those mountains.
I
arrived quickly.
They
were high mountains.
And
then I felt someone's thoughts.
He
was a man in need of help.
I
got out of the car. I
found him quickly.
The
man had fallen into a pit. He
couldn't get out.
He
had hit his hand. I
helped him out of the pit. He
told me he realized I was coming to help him. Some
of my thoughts were already on his mind. I helped him out of the pit.
He
asked me for a cigarette.
He
was walking there and slipped into the pit.
He
thanked me.
We
both then smoked in silence.
My
thoughts were his now.
His
thoughts were mine now.
I
asked him what he thought of the phenomenon.
It's
a beautiful phenomenon.
It's
weird and beautiful. Will
it be all over the world?
I
think it will be all over the world.
It's
a beautiful phenomenon.
All
people feel the same heart.
That
was the explanation.
In
a way, all of a sudden, a single heart was born all over the world.
It's
a beautiful truth.
Regardless
of each person's ideas, all people now had the same heart. When
I got home, I met a woman who worked at the town hall.
She
was scared.
He
told me he couldn't read anyone's thoughts.
She
was very upset.
I
tried to calm her down. Let's
talk about this.
How
is it?
I
do not feel anything.
Then
you have to open your heart.
Maybe
you were too upset.
Maybe
you're scared.
She
smiled.
I
was too upset.
I
had some problems.
But
now I can look at things differently.
Give
me your hand, I told him.
Do
you feel it now?
She
began to laugh happily.
Now
he felt that he was like all of us, that he was with us all in one
heart. In
the following days I met other people who did not feel the heart.
I
talked to them and they understood.
Not
raining.
It
was sunny.
It
was very sunny.
Now
I don't know if it was spring or autumn.
I
know it was very sunny.
Astronomers
have told the public on television that they are cosmic phenomena.
But
I knew it was the heart that changed people's thoughts. Her
heart was moving.
Doctors
have tried to clarify the phenomenon around the world. Many
officials have tried to take security measures.
But
people everywhere told them it wasn't necessary.
We
all felt with one heart now.
It
was a unique phenomenon in world history.
We
didn't even care if it was related to cosmic phenomena.
Maybe
it wasn't related to that.
Her
heart was evolving.
The
heart evolved in the universe independent of the movements of the sun
or stellar explosions in other galaxies. I
went to the cafe to meet other people.
It
was as if we were one man.
We
now knew our worries, our desires, our joys.
We
were all convinced that something extraordinary would happen.
Probably
a new phenomenon was coming.
We
talked about it.
I
drank coffee.
I
laughed, I joked.
Across
the river, there were other people like us.
Ships
crossed the river.
On
their deck were people like us.
And
we were all one heart.
But
one morning, something unusual happened.
A
neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore.
He
was very worried.
I
tried to calm him down.
I
reminded him of his name.
He
thanked me for ten minutes.
Then
he left happily.
I
thought it was a singular event but it was not so.
There
were more and more people who had problems.
There
were all kinds of problems.
Doctors
have prepared a treatment suitable for memory loss.
But
that wasn't it.
It
couldn't be that.
It
was no ordinary memory loss.
Events
rushed.
People
began to fear.
I
talked to some people at the cafe and told them my opinion.
I
also wrote on social networks. But
one morning, something unusual happened.
A
neighbor stopped me and told me he didn't know his name anymore.
He
was very worried.
I
tried to calm him down.
I
reminded him of his name.
He
thanked me for ten minutes.
Then
he left happily.
I
thought it was a singular event but it was not so.
There
were more and more people who had problems. There
were all kinds of problems.
Doctors
have prepared a treatment suitable for memory loss.
But
that wasn't it.
It
couldn't be that.
It
was no ordinary memory loss.
Events
rushed.
People
began to fear.
I
talked to some people at the cafe and told them my opinion.
I
also wrote on social networks. A
few days later, the phenomenon stopped as it appeared.
I
didn't get any more thoughts in my mind.
And
all I had was my sensations.
I
don't know what happened.
The
phenomenon was quickly forgotten around the world.
People
continued to live their lives.
I
went to the cafe.
I
tried to talk to the people there.
But
no one wanted to listen to me.
It's
sad.
It's
incomprehensible.
It
must be a mess.
Maybe
I don't understand what's going on.
All
mankind had the same heart and the same thoughts.
I
lived this.
It's
true.
But
no one remembered.
They
looked at me amused.
I
stopped talking about it. I've
been driving often since then.
I
travel to many places.
I
know new people.
I
try to read their thoughts but I can't.
I
try to feel their heart but I can't.
I
think it was a very strange phenomenon.
Really,
very strange.
Maybe
we humans around the world have received a sign. Maybe
we should have learned something from that phenomenon.
Last
night I walked through the park not far from my house.
It
is a beautiful, bright park, full of beautifully colored flowers.
It
has wide alleys and very comfortable benches.
I
sit on a bench and watch the boats floating on the lake.
The
park has a very beautiful, clear, sparkling lake.
Swans
often come to this lake.
He
flutters his wings, elegantly, and sits on the water, making waves.
Swans
impress me.
I
look at him and try to understand what's on their minds.
Swans
probably have an elegant mind.
They
have supple movements.
And
it flies so beautiful and strong. There
are also squirrels in the park.
Squirrels
are cute.
Hops
everywhere.
I
jump from branch to branch.
I
come to you if you call them nuts and peanuts.
Squirrels
are very agile.
So
must their minds.
I
think about the thoughts that squirrels have.
I
sometimes think that squirrels think only of nuts and peanuts in
their minds.
But
it certainly isn't.
I
think what I'm thinking about squirrels' a mind is wrong.
And
untrue. Something
extraordinary happened to me yesterday.
I
sat on a bench in the park.
A
childhood friend of mine passed down an alley.
I
invited him to sit with me on the bench.
We
remembered all kinds of beautiful childhood events.
We
played together many times.
I
saw many movies.
I
ate cotton candy.
Every
child in the world wants to eat cotton candy.
What
could be better than cotton candy?
But
chocolate is also great.
I
was opening the chocolate with emotion.
We
filled our mouths with chocolate.
We
were soaked in chocolate to the ears. I
also ate ice cream.
What
beautiful memories.
My
friend is working at Central Station now.
Direct
the trains.
Trains
came and went at the station and people ran either to get on or to
meet them.
I
think it's a beautiful job.
And
very important. After
being left alone, I felt something strange. I don't know how to
explain it properly. It was amazing. I didn't expect that. I never
even thought it could happen to me. As a student, I had a few
premonitions, but I didn't pay attention to them. But now I
understand their importance. Maybe I should have taken them into
account. Maybe I should have been more careful.
The truth is, I'm kind of amused.
Or
maybe careless.
Sorry
about that.
I
hope one day I won't be like that again.
I
could tell jokes too, or I could get hired at Central Station to run
the trains.
I
could do other important things.
Why
not?
Many
people do important things.
Many
people think important things.
I
should do that too.
I
could think seriously about these things. I
was sitting on the bench thinking about it.
People
were walking in the alleys of the park.
They
laughed, held hands, told all kinds of stories.
I
looked at them with joy.
They
walked down the alleys and laughed.
How
pretty.
Swans
descended on the lake.
The
squirrels were hopping through the bushes.
A
puppy was running after them.
A
child was riding a bicycle.
Someone
had launched a colorful balloon that flew quickly over the park.
I
looked for the balloon.
As
a child, I used to throw balloons on my street.
The
balloons rose quickly after the currents of hot air.
It
was beautifully colored.
I
remembered them.
I
was glad to remember them. The truth is, there, on the bench, I felt
good.
Once,
I remembered, I had a bicycle.
I
really enjoyed riding my bike.
It
was a multi-speed orange bicycle.
Those
were beautiful moments.
I
was passing people at high speed.
Some
stepped aside amused.
Nobody
was upset.
I
was riding my bike and no one was shouting at me.
The
truth is, I'd love to ride a bike.
Why
not?
I
could go to the nearby store to buy a bicycle. Of
course, if I buy a bike and come for a walk in the alleys of the
park, I have to be careful not to hit the squirrels.
I'll
be careful with the squirrels.
They
are so cute!
And
of course they have all kinds of beautiful thoughts!
I
liked to think that I would buy a bicycle.
I
got up from the bench because I was numb.
I
set off.
The
alleys were sunny.
Scented
flowers flooded the alleys with their fragrance.
I
headed out of the park.
There
are lilac bushes.
They
have a strong scent.
I
saw all kinds of beautifully colored butterflies.
They
were yellow butterflies.
They
were red butterflies.
They
were blue butterflies. And
then something extraordinary happened.
I
didn't think it would happen.
I
felt something strange in my mind.
It
was very strange.
It
was like a song. Yes,
of course, it was a very beautiful song.
I'm
sure I've never heard that song before. Where
did she come from?
What
was that song?
I
looked around.
It
was nobody.
The
alley was deserted.
But
someone was singing a song that I was now hearing in my mind.
How
pretty! I
had to look around.
I
looked around very carefully.
The
song seemed to come from all directions.
That
was it.
It
came from all directions.
I
wasn't scared.
I
was upset.
Maybe
someone was making a joke.
But
there was no one around.
The
sun was preparing for sunset. Maybe
it had something to do with it.
I
have often seen a sunset that was like a song.
I
was in the mountains and I saw that.
I
heard the song of the sun.
But
it wasn't like the song I was hearing now. I
felt good.
I
was fine.
It
wasn't a mirage.
It
was a beautiful song I could hear in my mind.
I
took a deep breath.
The
song did not come from the people on the sidewalk in front of the
park.
The
song did not come from a radio.
The
song had something strange.
He
didn't have anything human.
It
was not sung by an instrument or a human voice.
I
wanted to go back to the bench I was sitting on.
Maybe
there was something there. I
had to look there.
I
decided.
I
returned.
Swans
flew across the lake.
The
squirrels were looking at me curiously.
No,
it wasn't their song.
Now,
I wonder, do swans sing?
Now,
I wonder, do squirrels sing?
I
cannot know.
But
I felt it wasn't their song.
Then,
suddenly, I felt a thought that was not my thought. Yes,
I felt that.
I
felt very clearly.
It
was a pure and soft thought.
It
was a happy thought.
It
was a very happy thought.
And
my heart started beating in a strange way.
I
looked around again.
Where
did all this come from? There
had to be an answer. I was looking for the answer. There must be an
immediate answer. I couldn't wait. I didn't want to wait for the
answer. I wanted an answer then, there. I needed that answer,
whatever it was. I thought I was ready to receive the answer. And,
just then, I heard the heart of the butterfly in my heart.
And
the butterfly came out of the air and sat on my hand. All
good and beautiful.
Only
this happened.
One
day, I found a heart.
I
don't know who lost her.
That's
what I told myself. Now see what problems I'm going to have.
But
it wasn't really like that.
Ovidiu BUFNILĂ
NOTE:
With
this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu
Bufnilă leads the Australian Top.
For
a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian
Antipodean SF with the story The Heart.
Throughout
the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one
and remained number one until the end, with readers from all over the
world reveling in his story, which made him number one on the
literary charts for
for
30 days as long as the edition with number 273 lasted.
Nota: NOTE:
With
this story published in Australia, in Antipodean SF magazine, Ovidiu
Bufnilă leads the Australian Top.
For
a month, the writer Ovidiu Bufnilă leads the Top Australian
Antipodean SF with the story The Heart.
Throughout
the month of June, Ovidiu Bufnilă was ranked number one from day one
and remained number one until the end, with readers from all over the
world reveling in his story, which made him number one on the
literary charts for
for
30 days as long as the edition with number 273 lasted.
|
Scris de asymetria on Monday, July 22 @ 18:15:02 CEST (214 citiri)
Citeste mai mult... | Proza | Scor: 0 |
Geopolitica: Prof. Dr. Tiberiu Tudor. GENEZA STATALITATII UCRAINENE (2
Republica
Populară Ucraineană și Republica Sovietică Ucraineană ─ două formațiuni statale
antagonice, ambele ostile României
“Cine nu cunoaște istoria nu poate să înțeleagă prezentulși nu poate să prevadă viitorul.”
1. Încercările de
înjghebare a unui stat ucrainean în perioada Primului Război Mondial.
Imediat după
revoluția din februarie 1917, la 17 martie, la Kiev ucrainenii și-au proclamat autonomia
în cadrul unei Rusii Federative, sub forma Republicii
Populare Ucrainene (R.P.U.), cu
o majoritate socialistă în Parlament
(Rada Centrală). În noiembrie 1917 Rada a condamnat lovitura de Stat bolșevică
din octombrie de la Petrograd. (urmare)
|
Scris de Asymetria on Wednesday, April 10 @ 18:39:27 CEST (369 citiri)
Citeste mai mult... | 23843 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0 |
Geopolitica: Prof. univ. dr. Tiberiu Tudor. Geneza statalitatii ucrainene (1)
Câteva repere ale scindării medievale a slavilor de răsărit Istoria medievală timpurie a slavilor de răsărit pare încețoșată dacă
ne pierdem în detalii. În liniile esențiale ea este, însă, limpede.
Invazia mongolă din 1240 a spulberat Rusia Kieveană și a introdus o pană
separatoare între partea de vest a slavilor de răsărit (viitorii
ucraineni și bieloruși) și cea de est. Disoluția puterii mongole, ca
urmare a luptelor pentru succesiune din cadrul fostei mari armate a lui
Ginghis și ridicarea puterii poloneze a făcut ca, de la 1400 până spre
1800, ramura vestică a slavilor de răsărit să intre sub dominația
poloneză și polono-lituaniană, care și-a pus amprenta etno-culturală și
lingvistică asupra ei. Între ruteni - risipiți într-o masă comună cu
polonezii, lituanienii, alte seminții și apoi evreii - a avut loc și o
sciziune social-religioasă. Elita lor socială a adoptat catolicismul și
a fost asimilată de puternica șleahtă (nobilime) poloneză, pierzându-și
identitatea slavă. Țăranii ruteni, în marea majoritate iobagi, au rămas
la ortodoxism; mulți, sub oprimarea nobilimii, majoritar poloneze, și a
prozelitismului catolic, s-au refugiat spre sud-est, unii îngroșând
armata cazacilor zaporojeni. (urmare)
|
Scris de Asymetria on Wednesday, April 10 @ 18:21:05 CEST (324 citiri)
Citeste mai mult... | 11087 bytes in plus | Geopolitica | Scor: 0 |
Poeme: CHRISTINE BERNADETTE ROUSSEAU
CHRISTINE BERNADETTE ROUSSEAU
,,Să mergi călare. Să întinzi arcul. Să spui adevărul.’’
Plecând din valea Ungerengeri
Valea Ungerengeri. Înaintea anotimpului ploios, zis masika, iarba ajunge cu puțin mai mare decât gleznele cailor. După câteva săptămâni, din joaca ploilor cu pământul răsare iarba. Peste încă un timp, plin de învăpăiatele portocale ale soarelui și lunii, iarba se usucă. Apoi, un fel de preot al locului, spun ei, îi dă foc. Fumul zboară parcă pe firul unei ape a cerului. Întâi apa, apoi iarba, preotul acela și focul. Pe tăcutul fir al văii Ungerengeri curge un fum gri-albăstrui. Mă iau după el. Un strat de cenușă subțire îmi acoperă sandala. Călătoresc cu privirea pe firul văii Ungerengeri. Pe cap port un turban turcoaz. E început de secol.
Urmărind pasărea mierii
Pasărea mierii cântă. Zorii de zi sunt numai ai ei. Katamboga pornește să găsească pasărea mierii. Pasărea mierii se ascunde în mijlocul cântecului ei. E clarvăzătoare pasărea mierii. Știe că va fi găsită de căutătorul mierii. Katamboga fluieră mai întâi cu bucurie. Dimineața are ea însăși un aer de bucurie. Katamboga îl respiră. Katamboga începe să fluiere apoi din niște fluiere de tristețe ascunse înlăuntrul lui. Atunci el vede Pasărea mierii. Ea zboară până la un bătrân baobab. Se așează pe cea mai de sus creangă. Așteaptă. Căutătorul mierii va veni. Ea își smulge o pană și o lasă să plutească. Împreună cu o bătaie a inimii ei. E semnul de recunoaștere. Katamboga urcă până la cerurile cele mai înalte ale mierii. Până la inima acelei păsări. Ea continuă să zboare
în pumnul lui.
Nota: A te impregna de universul poetic al Cristinei Onofre(Christine
Bernadette Rousseau) înseamnǎ a fi transportat de particularitațile unor
imagini care vibreazǎ într-o subtilǎ delicatețe. Ea utilizează în
mod fericit mirarea, surpriza, îsi țese cuvintele de dantele de brumǎ,
pentru a ne oferi și mai bine visele sale diafane.
Textele sale sunt
fǎrǎ nicio înfloriturǎ inutilǎ, fǎrǎ nicio perifrazǎ greoaie și fǎrǎ
nicio încǎrcǎturǎ insipidǎ, verbul ei rǎsunând nestingherit în
înalturile poeziei. Poezia Cristinei Onofre(Christine Bernadette Rousseau), se identificǎ cu
spiritul naturii, cu miracolul existenței sub toate fațetele sale,
hrǎnindu-se, parcǎ, din ciudate mistere, din magice impresii.
|
Scris de asymetria on Tuesday, March 19 @ 11:21:15 CET (394 citiri)
Citeste mai mult... | 36821 bytes in plus | Poeme | Scor: 0 |
Editoriale: Societatea Scriitorilor Romani la Paris. 1989.
Un
eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989.
Orbirea oamenilor inteligenți
«Nu
e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a
persevera.» — Wilhelm cel Tăcut
Un
eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța,
inițiativa colectivă de fundare a
unei
Societăți a Scriitorilor Români la Paris.
Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul
comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri
și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre
acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect.
Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă
societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din
România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din
România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre
protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae
Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre
care nu am luat cunoștință. Dar nu doar ei au fost implicați, ci
însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să
fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă,
intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor
personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor
Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit
inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. În acest moment
în care un centenar se transformă într-o laudatio
fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de
a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru
istoria literaturii est-etice.
Demersurile
pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot
contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate
în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl
pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă
au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost
definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor
participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă,
pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea
reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare.
Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la
Biblioteca Centrală Universitară Lucian
Blaga
din Cluj.
Nota: Textul meu de mai sus este o contribuție de istorie literară, culturală și politică la cunoașterea exilului românesc. Precizările mele completează, mai exact neagă imaginea pe care o propune un articol improvizat al lui Vladimir Tismăneanu, publicat aici https://putereaacincea.ro/minima-amoralia/Domnule Vladimir Tismăneanu,
sunt sincer dezolat, obligat să vă rectific afirmațiile din nota de mai sus, fără vreun chef de dialog cu Dv.
Cunosc din interior situația. Societatea Scriitorilor Români, proiectată
a fi refondată la Paris înainte de decembrie 1989 a fost boicotată după
ce grupul de inițiativă, din care făceam parte, a reușit să convoace la
Paris mulți dintre viitorii ei membri. Dumitru Țepeneag, organizatorul
principal, și alții au scris despre asta, Paul Goma, Ion Negoițescu,
Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Bujor Nedelcovici își dăduseră
acordul. Am povestit faptele în amănunt, pe o bază documentară autentică
/buletinele de vot, înregistrarea sonoră a intervențiilor/. Un articol
urma să apară la București. L-am retras fiindcă redacția a reacționat cu
prea mare încetineală. Îl voi publica în Asymetria. http://www.asymetria.org
Dacă am făcut aceste precizări, ele erau necesare pentru ca eventualii
cititori să nu fie induși în eroare de aproximațiile Dv. de mai sus. În
fine, fiindcă fără să cunoașteți orientarea generală a scrisului meu mă
etichetați repetat, nu pot folosi formulele de circumstanță în
corespondența cu Dv. Dan Culcer
|
Scris de asymetria on Thursday, March 14 @ 12:49:41 CET (389 citiri)
Citeste mai mult... | 41150 bytes in plus | Editoriale | Scor: 0 |
Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan
Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan
Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui
politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului,
când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și
blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi
pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când
generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din
octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și
cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei
concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte
deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență
familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a
Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de
intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama
profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care
dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam,
cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist.
Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o
familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin
faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu
aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau
în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale
sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi
la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau
făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi
acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică
universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat
de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și
de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa
să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul
sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o
lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la
București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile
centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses,
David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a
fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde
erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris
pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și
care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre
care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la
populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale
bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și
sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și
împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini.
Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului
Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea
oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca
județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând
astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și
împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie
ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte
discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.
|
Scris de asymetria on Sunday, February 11 @ 16:23:12 CET (355 citiri)
Citeste mai mult... | 62846 bytes in plus | Proza | Scor: 0 |
In epicentru: Magda Ursache în dialog cu George Motroc
Modele. Cum trebuie înțelese…
Magda Ursache în dialog cu George
Motroc
George
Motroc : Doamnă Scriitoare Magda Ursache, vă rog să-mi
permiteți să vă adresez, atât în numele redacției revistei,
Actualitatea literară′′, dar și al celor care vă citesc, 80
urări aniversare de sănătate, bucurii și putere de muncă
literară ! De asemenea, vă rog să acceptați un interviu
despre modelele dvs. umane și literare, de ieri și de azi, despre
lumea în care trăim, pornind de la cartea dvs. Dialog cu scriitorul
Adrian Alui Gheorghe -, Supraviețuiri în Post-Moralia” Dar,
înainte de toate, v-aș ruga să acceptați să ne spuneți sau
altora să reamintiți ce înseamnă pentru dvs. un model literar și
uman ?
Magda Ursache : Dragă
George Motroc, am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la
întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile,
convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietrele de
temelie. Cum să construiești pe nisip ?
Nu mi-ar ajunge spațiul întregii
reviste pentru a le enumera. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o
sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și
noi. Încep cu primul model uman : tatăl meu, Alexandru
Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul
bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost
că acolo viețuia, atunci, V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu
pletele lui albe, cu barba albă. Când l-am văzut în privdor, l-am
întrebat pe tata : „E Doamne-Doamne ? Poetul mi-a dăruit
poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la
școală. Ce huiet, ce zbucium ! Cât pe ce să fiu
exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa – muzeu am primit
Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre
toate.
Tata mi-a pus în mâini cărțile
care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de
cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se
impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică
statutul clasicist : armonie, proporție, măsură.
Mi-e frică să nu fi spus de prea
multe ori că evenimentul cel mai important a fost când Petru
Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de
neschimbat. Petru e motivul să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu.
Este stabilopodul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider total
depășit nici etnicul, nici eticul, nici esteticul.
G. M. : Dincolo de
aceste exemple fericite de modele din viața dvs. și cărora sper să
le dedicăm niște interviuri separate, la fel de bine stau
lucrurile și în lumea scriitorilor de ieri de azi ?
Magda Ursache : Mai greu
decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi
plac autorii fără măduvă spinală, oameni de apă, chiar geniali
fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de
apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu
vor să-și păstreze forma.
Reperele mele sunt scriitorii cu
spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața
politicienilor. În Ars expectandi, am un astfel de
personaj, dar nu-i scriitor. Cu scriitorii e mai greu. Self-elitei
actuale îi place să facă sluj la președinți. Un adevărat
scriitor nu poate sluji puterea, orice i s-ar oferi. Cei trei F :
faimă, favoruri, fonduri se obțin. Dar ce faci cu demnitatea, cu
onestitatea ? Ca să nu mai pomenesc de conștiință. Puterea,
după David Owen, e agent patogen. Alta e menirea „cărțarului”
(e un trouvaille al editorului G. Pienescu) și trimit la o
carte a mea : Viețile cărțarilor contimporani
după Magda U., Eikon, Cluj-Napoca, 2012. I-ul boldit e o
reverență la Titu Maiorescu. În studenția mea, statuia lui zăcea
în curtea lui Ioan Nădejde, socialistul ateu care scrisese vreo
patru volume ca să se întrebe : „Este sau nu este Dumnezeu ?
Statuia lui Maiorescu a fost topită și din bronzul ei s-au făcut
clanțe pentru Rectorat. Sunt și acum aceleași clanțe. În
Decembrie 1989, studenții i-au pus ceva urât mirositor pe clanță
rectorului de atunci, Viorel Barbu. A demisionat sau a fost demis, că
nu mai știu.
T. Maiorescu rămâne spiritus
rector, de care ducem mare lipsă. Așadar, înapoi la
Maiorescu :
„Să învățăm marele adevăr că
mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui
popor (...). Ceea ce are valoare se arată de la prima sa înfățișare,
în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este
bun pentru toți și pentru totdeauna !” Ca Eminescu. Iar noi
suntem covârșiți de mediocritate, incompetență, jocuri de
interese.
„Dreapta măsură” e greu de
păstrat. Prăvălim statui. Constant se lucrează la ajustarea
statuii lui Kogălniceanu, pentru că nu mai place direcția „Daciei
literare”, pentru că irită datoria față de etnie. Imediat după
„cotitura” din '44, a fost decapitat bustul lui Goga, din Rotonda
grădinii Cișmigiu. Chichireaua useristă a urlat pe seama unui bust
modest de pe Bulevardul Copou. Cică Goga a fost înmormântat cu
svastică pe sicriu, ca și cum mortul o pusese acolo. Pe soclu, a
apărut o plăcuță unde sta scris că poetul a fost hitlerist,
fascist, etc. Rasist Octavian Goga, prieten cu Petöfi Sandor,
maghyarul ? Noaptea, placa incriminantă a fost demontată de un
om de bine. O s-o pună la loc vreo Ana Pauker useristă ? De la
Internaționala la Infernaționala e un lat de palmă, ca și între
adevăr și minciună.
Mă mir că mă mai mir.
Shakespeare e intezis în câteva universități ca prea „albist”,
antisemit și alte bazaconii puse pe seama contemporanului lui Jan
Kott, dar și al nostru, al tuturora, așa cum Eminescu e
contemporanul de neprețuit al românilor. Ei, nu chiar al tuturora.
Un editor de Carte Românească îl consideră „idiot”. Da, ați
citit bine. I.P. Culianu afirmă sfidător că Eminescu e „pretins
poet”, „grosolan”, „ambiguu sexual”, „libidinos”
Nefericitul număr al „Dilemei”, din '98, întâi m-a indignat.
Acum chiar mi-e milă de dilematici. Eminescu e vechi, don' le, noi
suntem noi. Dar care „noi” ? Cei pe care îi înfurie
sintagme „ca poet național”, „ om deplin”, „arheu”,
venind dinspre Noica, Petru Creția, Th. Codreanu.
În aceste „zile nevrednice” (e
sintagma lui Iorga) trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte
înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I.
Ludo, „vulcan care scuipă borș”, acum declarat „hârb”,
„iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și
câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe
Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști
conservatori, „distrugători de civilizație”. Se pun curent în
ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să
ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă
obsesiv de specificul național, pus în ghilimele și
el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii
românești, ritos negată de alții și alții.
|
Scris de asymetria on Tuesday, February 06 @ 18:46:30 CET (393 citiri)
Citeste mai mult... | 32515 bytes in plus | In epicentru | Scor: 0 |
Apeluri: Ioan ROSCA Despre organizarea dialogului politic románesc distribu
Gânduri despre organizarea dialogului politic romanesc distribuit pe Internet
Textul acesta semnat de Ioan Roșca, pe care autorul l-a publicat întîi
in cadrul grupului de discuții "Societatea de mâine",
trebuie cunoscut de cit mai multa lume. El este rezultatul unei
reflectii îndelungate si îmbogățitoare despre sfera politicului. El face
parte dintr-o serie de comentarii, unele publicate deja in Asymetria,
ale căror bogății de sens sunt îndemnat sa le propun ca pe o palma de
trezie, nenumăraților noștri "comentatori" și "experti" politici de
toata mîna, de la fostul activist utecisto-comunist, mai junele
Vladimir Tismăneanu, la "eminenta cenușie" a FSN, vechiul combatant
cominternist, răsădiți in presa românească de dupa Zavera din 1989. El
se adresează mai ales tinerilor (unor tineri), al căror creier credem ca
nu este inca imbâcsit de prejudecăți, supușenii si acorduri depline.
Este o invitație la reflectie, libertate și acțiune de lunga durata.
Dan Culcer
De Ioan Rosca
1 Pledoarie pentru un portal politic romanesc
Plec de la citeva tendinte, aparent divergente
a - renuntarea la cautarea consensului; acceptarea legitimitatii viziunilor
conflictuale; alungarea mirajului adevarului obiectiv- general- universal;
punerea in valoare a contradictiei fecunde; organizarea unor forumuri de
dialog contradictoriu (dezbatere) pe teme politice oportune
b - acceptarea legitimitatii asocierii celor cu vederi asemanatoare care
cauta o formulare limpezita a viziunii lor partajate; punerea in valoare a
acordului colectiv profund; organizarea unor centre de corelare a celor ce
consoneaza (reviste si miscari cu tendinta declarata, etc.)
c - acceptarea legitimitatii asocierii sau negocierii pragmatice; punerea
in valoare a tehnicilor de coordonare sau negociere a participantilor (cu
vederi comune sau diferite) la realizarea unor proiecte comune sau la
rezolvarea echilibrata a unor probleme conflictuale;
d - organizarea unor centre de reflectare a informatiilor, explicatiilor si
pledoariilor politice; acceptarea legitimitatii informarii si interpretarii
ca instrument de propagare a cunoasterii.
In locul incercarii de a amesteca intr-un singur nod comunicational
(“site WEB”) tendintele si formulele semnalate mai sus (a-d), as propune
cuplarea in retea a nodurilor de tip dezbatere , rezonanta, coordonare si
informare incit sa formeze ciorchini de sinteza (“portaluri WEB”) care sa pună in lumina meditația politica românescă.
Aceasta “carte de telefon” (portal, sinteza, repertoriu, “hub”politic):
- accesibila prin Internet,
- bine structurata (pe problematici, pe viziuni, pe tipuri de situri
etc),
- beneficiind de citeva servicii globale (reperaj, mesagerie generala,
dialoguri si sondaje globale, traduceri etc),
- Apărată de confiscări (agenții propagandiști ai puterii de la București etc) tocmai prin deschiderea ei larga, ar putea oferi o
imagine interesanta a zbuciumului nostru politic.
Am putea constata ca suntem bântuiți de aceleași întrebări mai mulți
decât credem, ne-am putea simți mai puțin singuri in gândurile, emoțiile,
paraliziile si revoltele noastre.
Am putea observa unitatea varietății frământărilor noastre si redundanta
eforturilor similare dar ne-coordonate.
Am putea invata sa intelegem punctele de vedere cu care nu sintem de
acord.
Am putea descoperi ca suntem o forta incapabila de evadare din
potentialitate.
Am putea reabilita si stimula meditația si participarea politica larga,
sprijini democrația inteligentei.
Si asta fără sa forțăm simplificări falsificatoare. Fără sa obligam un
centru de reflexie rezonanta sa devieze spre dialectica contradictorie, un
centru de coordonare pragmatica sa devina un focar de rezonanta doctrinara
si un spațiu de dialog sa eșueze in consens si cenzura. Lăsând fiecărui
grup, mișcare, asociație, organizator - libertatea de a-si conserva
mobilurile, specificul si coerenta.
Reunind toate aceste focare intr-un spatiu policolor ideologic si
metodologic am putea evita sindromul : “eu nu particip intr-un loc unde
publica X, se spune ca Y sau se vorbeste pe tonul Z” - care ne divizeaza
atit de tare.
Sa intervină fiecare unde si cind ii convine.
Nimeni nu se poate supăra (sper) pe alăturarea cu “dușmanii” sau
“concurenții” într-o sinteză care arata unde se discuta pe Internet
politica românească. Sper de exemplu ca la capitolul “Procesul
comunismului” un astfel de portal sa poata trimite si catre un site al
asociatiei deținuților politici condusa de Ticu Dumitrescu, si spre cel a
organizatorilor memorialului Sighet, si spre un site dedicat lucrărilor lui
Cicerone Ioanitoiu si spre alte adrese pertinente, indiferent de relațiile
dintre membrii respectivelor grupari.
Sa observam cit de eficace este strategia gruparii in ciorchine a
institutiilor dintr-o bransa (in comert si in alte situatii), cum s-au
impus siturile web care au oferit puncte de acces sintetic la informatii si
servicii (ebay , amazon, yahoo, google etc).
Analizând de citiva ani păienjenișul siturilor web dedicate politicii -
am ajuns la concluzia ca exploratorul peisajului politic romanesc e silit
sa bintuie fara busola si ineficace in cautarea adreselor ce l-ar putea
interesa. Toate inițiativele Internet particulare au de suferit din cauza
absentei unor porți de intrare pentru publicul așteptat in bazarul politic.
As fi vrut sa definesc, sa construiesc, sa lansez cit mai curind un
astfel de portal, cerind sprijinul celor ce ar putea participa la
administrarea lui sau ar putea lega la el diverse noduri de interes pentru
dezbaterea politica românească. Doar lipsa de timp, prudenta impusa de experiențele mele trecute si frica de a compromite ideea printr-o
implementare superficiala m-a oprit pina acum sa lansez proiectul. Ramin însă convins de oportunitatea lui.
Sper un miracol: ca varietatea abordărilor si preocupărilor noastre ,
pusa cumva in valoare, scoasa din unghiul mort al harababurii ce amplifica
sentimentul zădărniciei generalizate, sa ofere un spectacol semnificativ,
captivant, incitant celui ce își pune întrebarea : in ce consta fenomenul
politic romanesc? Lupta pasionanta cu o problema grea poate avea sensul
(rostul) ei chiar cind nu conduce la o “soluție”. Dar e nevoie de oglinda
in care acest parfum al căutării sa poată fi surprins.
Sper de asemenea ca punând in funcție (pe acest portal) un protocol de
traduceri (engleza, franceza etc) sa permitem unui observator străin sa perceapă neschematizat viata noastra spiritual-politica vie si complexa, sa ne poată înțelege mai bine, sa poată întreba si răspunde . Sper sa putem depăși izolarea in care s-au plasat pina acum analiștii problemelor
politice românești fata de frământarea politica mondiala, sa putem
participa la dialogul general privind rolul politicului in societatea
contemporana. Sa putem ajuta pe alții sa înțeleagă fenomenul pre-comunist,
comunist si post-comunist (dincolo de montajele ideologice) dar si sa putem
fi ajutați in înțelegerea fenomenelor analoage ce au loc aiurea pentru a
ajunge, împreună cu altii ... in miezul lucrurilor.
Desi.... cine stie ce-o fi acolo?
Ioan Rosca
20 noiembrie 2003, Montreal
|
Scris de asymetria on Friday, January 19 @ 14:45:24 CET (325 citiri)
Citeste mai mult... | Apeluri | Scor: 0 |
| |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
|
|