Magda Ursache. Nu-i usor sa taci
Date: Wednesday, November 22 @ 19:16:08 CET
Topic: Distribuitor de afise


Magda Ursache

Nu-i ușor să taci…

„Nu-i ușor să taci, Magda, e mai ușor să nu taci”, obișnuia să repete Petru Ursache. Îl ascult Cu cât se apropie 1 Decembrie, ca-n fiecare an, slăbiciunile românilor nu se iartă. Nici calitățile lor, etichetate tot slăbiciuni. Sub povara unui disconfort de etnie, ca să nu-i spun ură, se comit critici răuvoitoare. Și-mi amintesc de un ziar central care, în octombrie 1992, titra cu satisfacție, dar și în batjocură : „Ne mor unioniștii !”. Era vorba de Ion și Doina Aldea Teodorovici. 
Sabin Gherman nu ezită să ne spună încă o dată că s-a săturat până-n gât de România, vrând Transilvania (numai a) lui, desprinsă de țară. Tokes n-a ezitat să ne salute de pe „teritoriul autonom” (22.07.2023). În ciuda faptului că Iohannis îi dăduse Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, era încântat ca Viktor Orban (discurs la Universitatea de Vară Tusvanyos, Tușnad pe românește) să ofere „protectorat” Transilvaniei, la fel ca Austria în Tirolul de Sud. Să emigreze românii de sărăcie, „viitorul nostru” fiind „ în Transilvania”, s-a rostit europarlamentarul. Ei rămân locului. Ordinul i-a fost retras definitiv de instanța supremă. Se poate când nu se mai poate ! 

Andrei Pleșu și Daniel David, psihologul neamului, fac împreună (joi, 9 noiembrie, la Institutul Francez, dialog re-transmis pe TV Cultural) o analiză identitară : „30 de ani de Românie”. Las la o parte accentele francezului care-l prezintă în deschidere pe Dragoș (cu accent pe o) Atanasiu, ca antreprenor expert. La urma urmei, nici știristele noastre nu accentuează corect. Auzi la tot clickul compromisuri, cu u accentuat, victime, cu accent pe al doilea i, sinecurile sunt sinecuri, cu accent pe e, ba chiar Capitoliu e pronunțat ca Gheorghiu… Cât despre datină – n-o să credeți- se pronunță, datină, cu accent pe i. Dragoș promite zâmbitor că se va vorbi despre o Românie văzută „din spate și din față”, dat fiind că „România vrea să învețe din spate”. Analiza începe cu observația lui Carol I, cum că românii nu vor să fie conduși, deși singuri nu se pot conduce. Așadar marii bărbați politici, marii fii ai României au fost dați uitării. Salvarea vine de la Europa mamă și tată. Tre să ne intre-n cap că „Ioropa” e cu ochii larg „dăschiși pă noi” (cum pronunță, în dâmbovițeană, filosoful). Dă năvală doamna Ursula von Pfizer cu milioane de vaccinuri, ca să ne știe sănătoși, iar austriecii ne ajută la defrișări de păduri. Multe, de parcă ar mânca lemn imperialii vecini. Tot ce vine de-acoloșa, de la UE, e bun ? Și „delirul” corectitudinii politice, și cancel culture, și starea de woke, în stare să demoleze și ce-a mai rămas nedemolat în „culturicea” (s-a mai găsit un diminutiv pentru cultură : „culturice”) noastră ? Așadar, românii nu-s guvernabili. Ne trebuia un Carol I, dom'le, să ne guverneze. Încerc să-l văd pe David fără ghiul pe deget și pe Pleșu fără fundă neagră la gât, ca să-mi fie mai ușor să urmăresc o conversație pe Titanicul scufundabil numit România. Cu un zâmbet complice, Andrei Pleșu își asumă rolul de a fi „antipatriotic”, așa cum o făcuse și Al. Paleologu, cu regretabila afirmație : „Patriotismul e o strângere de buci.” 
Pleșu ne-a obișnuit, de altfel, cu acest rol. Recentuț, pornește de la imnul național care n-ar fi „mobilizator”. Te ia „cu mahmureală”, constată filosoful. Altfel ar fi stat lucrurile cu Odă Bucuriei, imnul UE. Ne-ar fi trezit, adicătelea, din beție ? Da, dar am da iarăși în mahmureală și tot așa. După '89, am fi putut reveni la Trei culori cunosc pe lume, varianta necorectată de socialiști (modificată în 1977, vă rog !), pe muzică și text de Ciprian Porumbescu. Trebuia să dăm gaură-n steag, excedați de tricolor ? 
Andrei Pleșu s-a lansat în considerația că Hohenzollern a observat bine ruptura dintre masse și elită, concentrarea puterii politice. Cât despre „inflația de partide”, aș zice că nu-i tocmai așa. Carol I n-a mai vorbit cu Take Ionescu pentru că a vrut al treilea partid, lângă conservatori și liberali. Sigur că parlamentarii i-au răspuns, cum să nu ? arătându-l pe suveran risipitor de avere publică și nu-i departe de adevărul gol-goluț. 
Cu lipsa de caracter a elitei nu pot să nu fiu de acord, iar lipsa asta e și mai evidentă la politicienii zilelor noastre. Goma i-ar spune „nesimțitorism etic”, însă Daniel David laudă „proiectul de țară” al președintelui. „Jules Werner”, cum îl dezmiardă presa încă liberă, „a făcut ocolul pământului în două mandate”, de mână cu „răvășitoarea”, spre a-i zice ca Ion Cristoiu. Cu costuri secretizate. 
Mai modești, Ciucă și Ciolacu ies la piață. Bogdan Rareș trage pătrunjel pe nas. Ce frumos miroase înainte de alegeri, nu ca „șparanghelul” ! Rareș e perfect în rol de Cațavencu ! Lui Batistuță îi mai iese ceva : să fie ridicol. Iar ceasul îi cam arată că trebuie să iasă din politică. Psihologul expert în mentalitate vrea să ne convingă că n-aveam învățământ în vremi ceaușii. Avem acum, sub Deca ? Oare prof. de fizică Iohannis știe că, în Sibiu, ministresa, totodată, consiliera sa a acordat bursă școlară de merit unui elev de nota 1,59 ? Sau a crezut că-i notă de trecere spre ignoranță, atât de necesară la vot ? Daniel David se uită direct la problema „femeia și știința”. Vrea candidat la președinție femeie. Turcan, Deca, Gorghiu cu ciocănelul sau care ? Clotilde ? Umblă vorba că Pădureața are spatele cel mai greu. Ce să mai zici decât ca Șerban Foarță, în Hexachordos :„Grăbește, Doamne, să-mi dai sprijin ! 
Altă acuză a „defectologului” ? Își dă cu părerea că am fi ostili străinilor care au creat instituții. Greșit ! De la Carol Davila pân' la Raed Arafat, toți minoritarii care au contribuit la destinul comunitar au fost încurajați s-o facă. Înainte de pandemie, doctorul palestinian avea cea mai înaltă cotă de încredere, în toate sondajele. În pandemie, s-a lăsat prea mult auzit, pe cale de consecință, neascultat. Numai teleastul Ciutacu rămâne neconvins, ținându-l continuu sub atac și titrând ad nauseam : Arafat-panicat, Arafat- spulberat, Arafat -anchetat, Arafat -condamnat…, însă doctorul rămâne fidel unui proiect greu, opțiune neclintită. 
Românii i-au iubit și respectat pe arhitecții francezi care au făcut din București Micul Paris. Cu tată alsacian, inginerul Anghel Saligny, ca să afirme calitatea podului de la Cernavodă, conceput de el, a fost primul care l-a traversat. Generalul Kiseleff nu are nume de bulevard ? Ba da. Îi datorăm Cișmigiul. 
Și aș mai da un exemplu. Înainte de Adunarea de la Alba Iulia, Ungaria trimisese la Paris hărți cu pete albe, unde locuiau numai români : în Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud… Ne-a salvat geograful francez Robert Ficheux, cu hărțile lui reale, adevărata geografie. A scris 27 de cărți despre români, între 1927 și 1996. A devenit membru de onoare al Academiei, în 9 martie, 1991. În aula Academiei, a urat „scumpei noastre Românii” „viitor pașnic” și s-a declarat „moț francez”, de dragul moților (mulțumesc, Mihai Miron, pentru documentare !). Cu lecția bine învățată, Andrei Pleșu ne spune că I. L. Caragiale era grec, Noica avea un bunic grec ; grec din Pind era și Iorga, autor al sintagmei „omul de nicăieri”, fără rădăcini. Alecsandri – hi ! ho !- a fost evreu. Și mă repet, mă autoplagiez replicându-i că n-a fost grec mai român decât Caragiale, nici evreu mai român decât Steinhardt. După cum, cei mai aprigi anti-români pot fi nativii români.

Andrei Pleșu culege înțelepciune din Românii verzi ai lui Caragiale, ca să constate că nenea Iancu nu i-a iubit pe români. Cel mai inteligent dintre români aduce cu Kogălniceanu, dar pe invers. Pe invers pare că i-ar fi înțeles și pe Eminescu, și pe Goga, și pe Cioran, în ce privește ura (la Cioran, iubiura de România izbucnește din disperările lui privind neajunsurile țării). Caragiale ar fi zis că e musai să urăști alte neamuri, ca să probezi că-ți iubești țara. Totu-i cum și ce decupezi din Caragiale. Ca și din Eminescu. Nu le spunea romunculi tuturor, ci numai mișeilor, trădătorilor de neam, turciților, austro- maghiarizaților, muscalizaților. Idriotul, cu strămoși în insula Idria, i-a repudiat nu pe români, ci pe numiții moftangii români cu 3 r, care dau afară muștele din Cișmigiu. Despre români scrie : „Românii sunt buni și sobri, răbdători și cuminți (pricep ușor) ; sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte colorată și elegantă”. A râs nu de patrioți, ci de „patrihoți”, nu de popor, ci de „bobor”. Și ce pamflet tragic a scris : 1907. Din primăvară până-n toamnă, avertisment la adresa politicienilor infirmi moral :„țăranul e singura temelie, singura realitate, singura rațiune de a fi a statului român.” În ce privește critica dură a lui Goga la adresa „secăturilor”, i-aș fi pus alături poemul Românitatea strigă din tranșee. Și cred că e vreme pentru poezie patriotică. Adevărata poezie patriotică. Daniel David are ce are cu ospitalitatea, care n-ar exista, deși „ospitalizații” ne-au salvat. După psiholog, mobilizarea e de haz, adaptabilitatea de haz și mai mare. Nu lipsește nici bancul cu cămila, de fapt girafă. 
Singurul acceptat e Mihail (Mihai îl cheamă) Ralea, căruia Pandrea i-a spus Imoralea, diagnosticându-i declinul de caracter. Adaptat la regimul lui Dej, i-a fost rentabil foarte amestecul de trei pătrimi supunere la o pătrime lașitate. Eviți complicațiile, urci rapid scara socială. Caragiale n-a oscilat : să pleci capul „în fața lucrurilor nedrepte sau revoltătoare” este „tot ce poate fi mai mișel”. „Cumintele nu moare de sabie”, zice etnosoful. Pleacă la timp capul și nu moare. 
Or, de 30 de ani încoace, elita, mai ales elita ELB (Elita Loială lui Băsescu, așa o numește regretatul Radu Călin Cristea) a tot dovedit ce utilă e plecarea capului la președinți. Independența de opinie s-a plătit și se plătește la greu. 
Și ce actual este editorialul lui Mircea Eliade, De ce sunt intelectualii lași ? an 1934. De ce ? Din comoditatea intelectuală de a te izola în turnul de fildeș ? Nu. Eliade găsește altă cauză : frica. Frica să nu pierzi bani, putere administrativă, libertate. Mori din exces de independență ? Ei și ! Poporul pe care-l reprezinți nu moare. 
E cazul lui Mircea Vulcănescu, martirul, pe care nu contenește să-l denigreze neomarxistul Al. Florian, pe bani publici. În concluzie, Daniel David concluzionează : „N-avem concluzii.” Ce-o fi în 2050, om muri și om vedea. Mai ales că „avem defecte utile Europii”. Ce ar trebui să ne dorim ? 
Dezideratul meu și-mi asum răspunderea pentru el  Țară suverană/Pâine/Cultură. E mult ?

Magda Ursache









This article comes from Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie
http://www.asymetria.org/

The URL for this story is:
http://www.asymetria.org//modules.php?name=News&file=article&sid=1510