Who's Online
Exista in mod curent, 67 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
In epicentru: Magda URSACHE. Dezveliti tot adevarul...
Scris la Thursday, October 07 @ 20:57:50 CEST de catre asymetria |
Am prilejul, la aniversară, să pun
on paper
ca și on line,
admirația mea totală și continuă, afectuoasă, dar nu oarbă ca
iubirea și, mai ales, neprefăcută, fără titlu de captatio,
pentru omul moral și pentru scriitorul de năucitor talent care
sunteți. O să încerc să spun de ce vă prețuiesc de-o lungă
viață, de ce sunt în rezonanță cu ce afirmați împotriva
formatorilor de opinie care vor și reușesc să de-formeze memoria
colectivă, mai șubredă, mai scurtă decît a individului
concentrat să nu uite.
Magda
URSACHE
Magda
URSACHE
Dezveliți
tot adevărul...
Dragă Paul
Goma,
La
noi, unde-i putred mărul, „nu găsești (citez din Frumoasele
străine) pe cineva care să spună
povestea altcuiva, admirat cîțiva ani sau o viață întreagă (dar
am înnebunit să vorbesc despre admirație la români?)”. Cum
Mircea Cărtărescu face parte „din grupa mare a literaturii
române”, primesc provocarea. Am prilejul, la aniversară, să pun
on paper
ca și on line,
admirația mea totală și continuă, afectuoasă, dar nu oarbă ca
iubirea și, mai ales, neprefăcută, fără titlu de captatio,
pentru omul moral și pentru scriitorul de năucitor talent care
sunteți. O să încerc să spun de ce vă prețuiesc de-o lungă
viață, de ce sunt în rezonanță cu ce afirmați împotriva
formatorilor de opinie care vor și reușesc să de-formeze memoria
colectivă, mai șubredă, mai scurtă decît a individului
concentrat să nu uite.
V-am
descoperit un altruist (miră pe cineva cuvîntul?). S-a produs, după
prima mea scrisoare, cam înfricoșată și cam năucă,
„o apropiere misterioasă”, cum mărturisiți să fi fost între
Dumneavoastră, Marin Mincu și Nicoleta Sălcudeanu. Sunt puțin
pizmașă, recunosc. M-ați încurajat mereu, carte după carte, de
la Universitatea care ucide
pînă la Să citiți bine!,
făcîndu-mă să-mi fie jenă că nu scriu pe măsura cuvintelor
Dvs. bune. Slăbiciunile (pentru vreun autor pe care nu-l agreați)
mi le-ați tratat prin tăcere. Asurzitoare.
M-am
așteptat ca, după zidul Tîrgoviștei (deschid o paranteză: nemții
au dărîmat zidul Berlinului, noi am introdus în istorie un zid
mînjit cu sînge; vă citez însemnarea din 21 decembrie '89: „Nu
mai scriu, istoria se scrie singură”, urmată de o alta, din 26,
același decembrie: „Nu așa se începe. Cu o crimă?”) să vă
luați locul de drept în România, în USR și-n literatură, ca
scriitor reper al ființei morale românești și ghid social. N-a
fost așa. Ați rămas refugiat politic și nemembru USR.
„Confîrtații iubito-dragi”, cum îi alintați, au vrut,
pesemne, să confirme brandul Dracula: să-i
sărim la gît lui Goma și să-i sugem sîngele! Măcar să-i
ciuntim barba, pe urmele lui Pleșiță, că prea știe multe. Ce
dacă ne-ați arătat curcubeul numit libertate? Și acum (ca și
atunci, în '77), privilighenția
(o vocabulă bine găsită) încearcă să vă anuleze latura
estetică: „da, da’ n-are talent! Puțeau de talent, însă,
omagiatorii. „Conducătorul iubit” cerea în ședința din 30
martie '77 (s-a publicat stenograma ei) să fiți arestat pentru
spionaj în favoarea americanilor, judecat după legea comunistă și,
probabil, împușcat. îl las pe „stejar” s-o zică: „cu Goma,
nici un fel de mișcare. întrerupt telefonul, orice legături, cum
încearcă să ia legătura cu ambasadorul, arestat public pentru
spionaj și trimis în judecată. Fără nici un fel de discuții și
cu toți care vor proceda așa (...)”.
Acei
toți (431
de persoane care v-au vizitat/contactat telefonic), aliați mișcării
pentru drepturile omului, urma să fie judecați de Colectivul
Oamenilor Muncii, în întreprinderi, ca elemente
declasate, derbedei, imbecili: „Dacă
vor să-i bată, să-i bată”. Așadar, „omul de omenie”
Ceaușescu îi îndemna pe muncitori, considerați „ai lui”, să-i
maltrateze pe cei din gruparea Goma; ordona Securității să vă
terorizeze (și cum a făcut-o!). Românii n-aveau nici un drept, cu
atît mai puțin să emigreze. Mi-am mărturisit în cîteva rînduri
derapajul personal că n-am semnat. Nu mă mai explic. Oricum,
explicația nu modifică realitatea că n-am semnat. Spun ca Daniel
Turcea: mi-e rușine.
S-a
opus careva, atunci, în ședința de la vîrful CC? S-a abținut
careva? Poate juristul Silviu Curticeanu, autor de memorii publicate
în două volume: Mărturia unei istorii
trăite și Memorii
necenzurate. Acel șef al Cancelariei
CC/PCR care i-a pupat mîna lui Ceaușescu, la propriu, înainte de
zbor și singurul care a strigat (în ședința ultimă a CPEX, din
17 decembrie '89) „Să tragă!” armata la Timișoara. Cum ne mai
place să tipărim memorialistică mistificatoare! Cu cît sunt mai
ajustate, recompuse, cu atît memoriile sunt mai apreciate; iar cînd
caracterele ies flocăite urît, au și succes de librărie, ca în
cazul Marino. Ne lăsăm sufocați de mistificări, de la Sorin Toma
la Nina Cassian, de la Popescu-Dumnezeu la Ștefan Andrei. Da, Ștefan
Andrei, care a cerut în aprilie '77, după ce-ați fost arestat,
retragerea din post a lui Etienne Dussart. Acceptase să vă ajute,
trimițînd participanților la Conferința de la Belgrad scrisoarea
Dvs.
Ați
fost scos din Uniunea Scriitorilor (ce
glumă de april!) tot fără nici o abținere în Comitet. S-a opus
careva dintre membrii prezenți? Nu. S-a convocat (la Diverse) un
articol din Statut, numărul 9, și exclus ați fost, exclus ați
rămas. Capul vi-l ceruseră destui: Eugen Barbu, Titus Popovici,
Virgil Teodorescu, Dan Zamfirescu, Al. Ivasiuc... Ați fost demascat
ca dujman
chiar cînd erați închis. „'Zdai seama? 'Zdau, cum de nu!”.
Și
ante, și postdecembrist, Dvs. tot în stare
de inadaptare sunteți. Și-i greu
rolul asumat, de iacobin de serviciu, dînd permanent save
pe memoria corectă.
„Și
ningea și ningea. Și ninge, ca la începutul lumii. Să ne curețe.
– Și
de am să mă scol – tot mă scol eu
de-aici – pre mulți am să scriu eu”.
Așa
sfîrșiți Roman intim,
Paris, 1989.
Postate
pe Internet, Jurnalele
au fost muniția într-un război drept pentru adevăr și pentru
normalitate. Și-mi vin în urechi acordurile unui vechi cîntec
ostășesc: „Dezveliți tot adevărul/ Și să spuneți tuturor...”
Adevărul, cu bune/ cu rele, e la el acasă în jurnalele Dvs. (17 la
număr), adevăr gol-goluț, nemilos, dur, neatenuat, agasant,
provocator, strivitor...
Am
cumpărat (oare de ce cărțile Dvs. sunt dintre cele mai scumpe de
pe piață?; nu-i asta cenzură financiară?) și citit pe
nerăsuflate primele trei volume: Jurnal
pe Sărite, Jurnal
de Căldură Mare, Jurnal
de Noapte lungă, nemirizate. M-am
hotărît să vă scriu după ce am asistat la „poli(tico)fonia”
Iosif Sava dintr-o sîmbătă, 22 februarie, 1997. Invitați în păr,
redactorii 22”. La întrebarea lui Sava dacă au citit Jurnalul,
Gabriela Adameșteanu, Patapievici, Andrei Cornea, Rodica Palade s-au
scuturat ca de pureci: Nuuu! Și totuși îl combăteau fără să-l
fi citit. „Cum nu?”, s-a mirat de sub ochelari moderatorul.
„Haideți, domnilor, tot Bucureștiul s-a uitat în el”. Numai
Mihai Șora îl citise, dar lipsea din studio. „Tocmai dumneata,
susținătoarea lui Goma, nu l-ai citit?” a plusat Sava spre G.
Adameșteanu. Mai exact ar fi fost să spună susținuta.
Și
mai ciudat era faptul că, deși declaraseră că nu l-au citit,
douăzecișidoiștii păreau foarte informați. Andrei Cornea s-a
explicat: știa linia.
Patapievici nu lecturase decît prefața. Doar Gabriela Adameșteanu
nu citise chiar nimic. Și, supraexplicînd: „N-am citit pentru că
nu vreau să-mi stric imaginea despre Goma și despre societatea în
care trăiesc”. Fire pozitivă. îmi amintesc bine că, atunci, la
știri, s-a anunțat că pușcăriașii de la Gherla renunțaseră, o
dată pe lună, la porția lor de carne + zahăr + alte alimente, în
favoarea săracilor. Dar parlamentarii și guvernații? Cedau ei ceva
amărîților? Ca și acum: pantofi cu tocuri înalte, să vadă mai
bine lumînarea de la capătul tunelului. Și atunci, ca și acum,
mulți cetățeni cred că-i mai bine intra
muros. Pușcăria nu-i spital: în
spitale e cu mult mai greu de supraviețuit.
„Da’
de ce-i atît de rău Goma, domnilor?”, nu s-a lăsat Iosif Sava.
Răspuns: pentru că injuriază și n-are
maneră (nu vă făcea Ceaușescu „un măgar, așa de ultimă
speță”, vezi stenograma?). Cei „injuriați” l-ar fi amendat,
absentînd (ca protest) la lansarea jurnalelor. Consecvenți
breslașii, de vreme ce, la lansarea seriei de autor Paul Goma,
scoasă de Curtea Veche (director Grigore Arseni, redactor Flori
Bălănescu) nu s-au arătat decît puțini: Gabriel Pleșea, Ion
Coja, Carolina Ilica, Ion Lazu...
Cineva,
tot în emisiunea lui Iosif Sava, nu mai știu cine, a vorbit despre
faptul că ați fi „un caz”, cu trimitere la psihiatrie.
„Dar
e un scriitor mare Goma?” La asta s-a dat din colț în colț. Cred
că Patapievici a rostit vocabula autentic.
„Dar nedrept cu Ieruncii, cu Liiceanu, cu Paler”, a enumerat pe
degete Sava. N-a mai rămas nimeni, dom’le, cu onoarea nefeștelită.
Vai, dar ce-a pățit Monica! A declarat chiar că Paul Goma e
neșansa ei. Și că sunteți incontrolabil,
adaug eu. Deci de necontrolat, de nedirijat, de nesupus.
Nu-mi
venea să cred ce auzeam. Să nu fi sesizat floarea GDS cîtă
prietenie afectuoasă, cîtă tandrețe ironică se cuprind în
portretul „microfonicei”? Sau nu trebuia să fiți, nici cît
duci sub unghii, de altă părere decît a Ieruncilor?
Cireașa de
pe tortul emisiunii tot Sava a pus-o:
„Și
are drept să vă acuze, domnilor? Doar a fost și el membru de
partid. în anii '50, Goma ar fi evoluat la fel ca Răutu”.
Verbul
a evolua,
în acest context, m-a șocat; acum nu mă mai șochează nimic:
procesul comunismului s-a făcut cu nepoții gornistului, iar proful
necesar la materia Anticomunism este cine este.
Că nu
făceați parte din sistemul lor (social și mental) mi-o dovedise
discuția televizată. Era de tot limpede că-n țărișoară
adevărul rămăsese o oportunitate, că „injuștii” erau
amendați în manieră stalinistă, listați pentru excludere. Că,
vorba lui Luca Pițu, unii au fost, sunt și vor fi des-merdați
definitiv, orice ar fi făcut; alții – mereu alții –
dimpotrivă, ca-n orice democrație de ocazie, second-hand. Nu Sava
modelase o
emisiune în care Marin Preda era transcris în cheie grotescă?
Ucigaș de pui de pisică, aruncați de vii în foc.
De ce
preopinenții nu erau oripilați că din Jurnalul
lui Mihail Sebastian, ieșeau șifonate cîteva personalități ca
Mircea Eliade, Nae Ionescu, Camil Petrescu etc.? Nici Amintirile
deghizate de Crohmălniceanu n-au
indignat. Goma era trivial,
revendicativ
și gata.
Vă
spuneam, în aceeași scrisoare nepermis de lungă: nu știu
dacă veți (mai) avea prieteni, dar – sigur – numărul celor
care vă respectă și vă admiră va crește. Acum nu mai sunt atît
de sigură. între prima mea scrisoare către Dvs. și cea de azi, 11
septembrie 2010, au trecut vreo 13 ani. Și ce aud la Știri? Că
„husarii” aniversează în Harghita intrarea trupelor fasciste în
Miercurea Ciuc, pe cai și cu cîntec; nu se feresc să-l comemoreze
pe Miklos Horty, dar moneda jubiliară a BNR de argint, cu chipul
patriarhului Miron Cristea (care, ca prim-ministru între 1938-1939,
a cerut revizuirea legii cetățeniei) a fost condamnată ca
fascistă. Toate astea le știți. Vedeți din Bellville spectacolul
zdruncinatei noastre tranziții, ca și cum ați fi în „camera de
alături”. Nimic nu scapă dioptriilor Goma, nici motoarelor de
căutare Goma.
în
2005, lui Liviu Ioan Stoiciu i s-a retras calitatea de redactor
șef-adjunct al „Vieții românești”, fapt comentat cu
satisfacție de „România literară”, din 7-13 decembrie: „aflăm
din cuprinsul comunicatelor că „Viața
românească” nu publică texte extremiste, antisemite sau atacuri
suburbane la adresa colegilor de breaslă, că trivialitățile
lipsite de acoperire estetică nu au ce căuta în paginile ei”.
Or,
calomnierea Dvs. ca antisemit o începuse
cam de prin 2003 tripleta Ioanid-Mușat-Lefter. De ce a publicat
Carmen Mușat în „Observator cultural”, din 15-21 iulie 2003,
„înfierarea” lui Radu Ioanid: Goma antisemit, au înțeles bine
și gomofonii și gomofobii. „Frăzulica” din Jurnal
2001-2003 deranjase rău: „dilema în care se află evreii: adevăr
ori interes de etnie?”
De la
Mihai Dinu Gheorghiu din Hexagon (care cerea chiar să fiți
expulzat) pînă la Vasile Gârneț, pentru
care Săptămîna roșie
e „vulgar-violentă și deficientă grav la capitolul documentare”,
adică exact unde rămîne de necombătut, ni s-a tot comentat
incorectitudinea politică a lui Paul Goma. Variantele Săptămînii
roșii au rupt tastele calculatoarelor.
Pe „necititulea”. Nimeni n-a dat pasaje care v-ar incrimina ca
antisemit, pentru că n-ar fi avut de unde să le decupeze. Numai că
activiștii de anțărț sunt depășiți de activii de acum privind
„înfierarea”, exact cum a cerut Elie Wiesel în „New York
Times”, 2 iulie '91: „Trebuie să știți că dacă antisemiții
nu sunt criticați în public (adică „înfierați”, nota mea,
Magda U.), veți suferi. Veți fi izolați. Occidentul vă urmărește
cu mirare, cu spaimă, cu groază”. Și, cum e-n regula și-n
regulamentul nostru organic să plecăm capul și să întoarcem spre
pălmuire celălalt obraz, am făcut-o cu grăbire.
Eticheta
de antisemit te compromite iremediabil. Dvs. nu v-a fost teamă:
„adevărul trebuie rostit chiar dacă uneori face... ne-bine
(Jurnal,
2010). Prețul? Vi se neagă moralitatea și capodoperele. De la
eroul națiunii la eroul narațiunii (y
compris al rațiunii), toate ipostazele
vă sunt negate (îi mulțumesc lui Dumitru Ungureanu pentru
observația asta).
Deși
sunteți cel mai cunoscut scriitor român, în țară sunteți
marginalizat, dacă nu ignorat; istoriile noastre literare vă
cotează mai jos decît afară, unde vi s-a recunoscut talentul. în
numele cărei rigori estetice eticheta C. Țoiu Gherla
(Gallimard, '76) ca scriere pișcăcioasă?
Interzis din '70 pînă-n '89, ați fost topit postsocialist. Eu,
una, sunt convinsă că produceți cobreslașilor complexul
literarității, al stilului. Trebuie, cînd citești Goma, să
aplici „formula gardian”, ca să te păstrezi cu mintea liberă
de influențe. Altfel te trezești gomizînd, gomizînd fără voie:
efectul stilului Dvs. e covîrșitor. O fi ura unor confrați un semn
că talentul Dvs. îi copleșește?
Unul
dintre cei mai reactivi la jurnale a fost
Dorin, pardon, Mircea Iorgulescu. Exulta de fericire că v-a
descalificat, chipurile, că a spart mitul unui Soljenițîn român,
cum spărsese și codul de intrare la Europa liberă. Pentru cîrtița
infiltrată acolo, memoria Dvs. era Cloaca Maxima, un depozit de
dejecții, iar Dvs., un „Cioran de latrină”. Cum să mai comenzi
decît verde? „îi bag pe toți securiștii și tunătorii în
mă-sele lor” (Jurnal,
2010). O violență de cuvînt nici pe departe cît ar merita astfel
de bălăcăreli.
Cum nu
sunt istoric, îmi permit să operez cu
dacă.
Așadar: dacă
ați fi fost președinte, ați fi putut schimba ceva în România;
instabila noastră democrație ar fi arătat cu totul altfel. N-ați
fi semnat tratatul cu Ucraina, confirmînd raptul. N-ați fi permis
ca țara asta să fie devalizată postsocialist mai rău decît sub
ocupație sovietică. Nu s-ar fi produs nici de-românizarea
României. Și-n Cișmigiu nu s-ar fi ridicat un monument al
ostașului american eliberator, care a prefăcut zona Gării de Nord,
unde m-am născut, într-o mică Dresdă. Bombardamentul ca
bombardamentul, dar, în 2003, Condoleeza Rice îl sfătuia pe Bush
„să pedepsească Franța, să ignore Germania și să ierte
Rusia”.
De la
lehamite la renunțare nefiind decît un pas, Dvs., l-ați făcut,
din păcate. Ați renunțat la campanie electorală în Land
of no choice.
Alt
dacă?
Dacă ați
fi condus Comisia pentru Analiza Dictaturii Comuniste, Raportul
(intitulat „final”, deși sper să nu fie „pentru eternitate”)
ar fi fost conceput altfel. începutul dezastrului: momentul 28 iunie
1940. Istoricii scriu că, sub ocupație sovietică, Basarabia urma
să devină Republică socialistă sovietică evreiască. Avusese loc
și Congresul, sub președinția lui Lazăr Kaganovici. Noroc că
Stalin nu și-a dat acordul, prevăzînd reacții; altfel am fi avut
nu două state românești (România și Republica Moldova), ci două
state israelite.
„între
noi se stabilise o atmosferă «împăciuitoristă», ca să mă
exprim în limbajul tatălui său, șeful Catedrei de
marxism-stalinism de la Universitatea București”, notați în
Jurnal, 2006. Dar, pentru că ați făcut publică o scrisoare
personală a lui Vladimir Tismăneanu, inconvenabilă lui, ați
devenit incompatibil cu Kamisia,
cum ar fi pronunțat ideologul proletcult Mișa Novicov. Și nu „din
motive de sănătate”, ca Antohi, figură de seamă a GDS (care
servise Dictatura și acum o analiza), ci din motive de sănătate
morală.
în
fapt, mulți au răsuflat ușurați, deranjați de
„memoria-conștiință”, ca să uzez de sintagma „uraganului
Flori”. Le-ați fi amintit datele: între '77, Mișcarea Goma și
'82, protestul Doina Cornea, a trecut un lustru.
De la
Descartes citire: bene vixit qui bene
latuit. Bine viețuiește cine-și
ascunde bine ideile opozante. Dvs. nu apărați „unitatea frontului
anticomunist”, nu-i sprijiniți pe cei care se dau drept kakașei
(în pronunție Mișa Novicov), făcînd obuz
(în aceeași pronunție) de disidență. Nici pe intelectualii
atemporali, ce se vor ieșiți din timp ca Dumnezeu, nici pe
supraviețuitorii prin cultură, ca act de disidență, cele două
fețe de „evazionism” în fața Puterii. Nu menajați, nu
coperiți, nu faceți troc cu amnezia (la români); nu-i scuzați pe
cei intrați în stand-by, să-și capete osul: „Ia de la
Băsescu!”. Fără Dvs. neorollerizarea se poate desfășura
tihnit, ca și a treia piteștizare. Să mai explic? Proletcultismul
a fost primul experiment Pitești, cînd s-a „educat” prin metoda
realist-socialistă; etapa a doua a piteștizării a produs omul nou
cu gîndire schizoidă, din ceaușism; al treilea „igzirciț” se
întîmplă sub ochii noștri. Oare nu o să învățăm nimic din
lecția Goma sau nu vrem să învățăm?
Dvs.
puteați schimba ceva în România ca președinte. Să nu se mai audă
acel exasperant „mai bine era cînd era mai rău”, expresie tîmpă
a mentalului îmbolnăvit.
Mă
consolez cu gîndul întăritor că SCRISURILE
Dvs. încă pot schimba ceva. Poate că este o utopie, dar una
nobilă, la care țin.
Magda Ursache
Iași, 13
septembrie 2010
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|