Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie

Cred că Mircea Eliade a procedat cu tact şi înţelegere lăsînd pe plan secund atacurile insistente şi tendenţioase pe teme biografice. A preferat, în schimb, să-i rămînă disponibilă puterea de creaţie şi de cercetare, mai de folos pentru sine şi pentru cei interesaţi de roadele muncii sale. Preţul a fost cîntărit în suferinţă grea, omul îndurînd în tăcere şi în condiţiile exilului „teroarea istoriei”, după propriul diagnostic, dar întărit de zarea de lumină ce se ivea dinspre Itaca mult visată. Poate în conştiinţa lui se simţea stăpîn pe sine. Nu-i stătea bine să se coboare la nivelul polemicilor mărunte, să răspundă la învinuiri formulate fără temei serios. Adversarii erau mereu inventivi, punînd în circulaţie altele şi altele, de la cei care ridiculizau, în perioada interbelică, aşa-zisa „generaţie în pulbere” (Oscar Lemnaru, Zaharia Stancu) pînă la normanmaniana „felix culpa”. Astăzi, simpla lor citare îi aruncă în ridicol pe iniţiatorii atacurilor, aşa cum se şi cuvine.

Să reţinem o frază semnificativă, ca punct de plecare în acest moment al detensionărilor: „I se pun în cîrcă o mulţime de vini. Cea mai gravă e opţiunea de tinereţe pentru dreapta şi extrema dreaptă. Mişcarea legionară, în limitele fixate de Corneliu Zelea Codreanu, milita însă, spre deosebire de fascism, bolşevism sau hitlerism, pentru o revoluţie spirituală, pe fondul unui creştinism autohton: ortodox, fără a accede la lansarea în arena socială a unui program politic” (Gabriel Stănescu, lucr. cit., p. 9). ﾎn această manieră tranşantă porneşte autorul discuţia despre „opţiunea” de tinereţe a lui Mircea Eliade; în accepţiunea detractorilor „opţiune” cu înţeles politic, după judecata lui Gabriel Stănescu şi nu numai, pe temei moral şi religios, dar nu restrictiv legionar. Oricum, punerea în temă în termenii citatului de mai sus, firească şi logică, ar fi trezit multă mînie Ocultei aflată la comanda dictaturii „proletariatului”. Şi nici acuma nu se ştie ce şi cum.

Situaţia se prezenta astfel, dacă ne propunem să reluăm pasajul într-o lectura la obiect: a). „... opţiunea de tinereţe pentru dreapta şi extrema dreaptă”. ﾎnainte de toate să pornim de la adevărul de bază că Mircea Eliade nu a fost şi nu şi-a dorit niciodată să fie om politic. Dar, cu siguranţă, conştiinţa civică l-a îndemnat să pledeze pentru „dreapta”. Dar între „dreapta” şi „extrema dreaptă” diferenţa este ca de la cer la pămînt. Este drept că, uneori, prin cădere, dar numai prin cădere se ajunge de la prima la a doua. Morala obligă să nu fie amestecate. „Mişcarea” a avut asemenea momente de cădere, după care a rămas grav compromisă. De altfel, tînărul Eliade s-a delimitat la vreme şi de ideologia „extremei drepte” şi de „extrema stîngă”. Este vorba de articolul Noul barbar (titlu pe care, cum se vede, l-am împrumutat aici) şi publicat chiar într-o revistă considerată pro-legionară. Pasajul lămuritor pe care l-am citat şi cu alte prilejuri este următorul: „Am făcut exact două mii de ani înapoi. Economia spirituală a creştinătăţii nu mai poate funcţiona; în locul ei se instaurează matriarhatul german şi tribul sovietic, cu o economie specifică şi o spiritualitate specifică. Pîine nu vor mînca decît arienii (în matriarhatul german) şi proletarii (în tribul sovietic). De asemenea, ｫideiｻ nu vor mai avea decît cei care cunosc pe de rost formele magice ale economiilor respective” („Vremea”, 27 ianuarie, 1935, p. 3).

Din păcate, retorica prea aprinsă judecă laolaltă, nediferenţiat, cele două feţe ale dreptei, rea/ bună, astfel că lectorul contemporan, neavizat, rămîne în totală confuzie şi devine disponibil manevrelor periculoase, după dorinţa formatorilor de opinie. Este o regretabilă cale de ideologizare iar bolşeo-comuniştii erau (/ sînt) neîntrecuţi în asemenea meşteşuguri draconice. b). Se crede în general că ar fi vorba doar de o opţiune de tinereţe. Să admitem. Problema se pune (dacă altfel nu ne este permisă înţelegera unor teme ştiinţifice precum dialectica sacrului, „teroarea istoriei”, nostalgia originilor etc.): ca experienţă pasageră, a lăsat urme identificabile, pe linia legionarismului, în creaţia de mai tîrziu, ştiinţifică şi, de asemenea, în invenţiile epice? Deja s-au ivit mai multe opinii, unele acuzatoare, altele cu îngăduinţă. Una aparţine lui Răzvan Codrescu, în articolul Demistificarea trecutului legionar al lui Mircea Eliade (revista „Rost”, numărul pe aprilie, 2003). Este o intenţie de împăcare imposibilă a divergenţelor ivite între comentatorii italieni ai lui Mircea Eliade, anume Claudio Mutti şi Roberto Scagno. c). Cuvîntul „opţiune” nu arată gradul de implicare a lui Mircea Eliade în Mişcare, fie şi la modul pasager: ca simpatizant de ocazie, colaborator devotat publicaţiilor patronate de Comandamentul Legionar, doctrinar ideologic, membru activ, aşa cum s-a pretins cu diferite prilejuri.

Cred că există posibilităţi de răspuns la obiect, dacă vrem să restabilim adevărul în drepturile lui. Cine cercetează sumarele revistelor recunoscute ca legionare, nu găseşte numele lui Mircea Eliade, nici în componenţa vreunui colectiv de redacţie, nici ca semnatar statornic. Specialiştii în materie, ideologi legionari în speţă, semnalează următoarele colective de redacţie.

ﾎncepem cu „Cuvîntul” (în seria lui nouă). Aici apare P.P. Panaitescu pe post de director iar „colaboratori de mare prestigiu”: Oct. Onicescu, Liviu Stan, N. Roşu, Vladimir Dumitrescu, I. Cantacuzino, Barbu Sluşanski, Leon Ţopa, Horaţiu Comaniciu, Oct. Mărculescu, Constantin Gane, Horia I. Ursu, Şt. Ionescu, I.V. Vojen, Traian Cristescu, I. Veverca, I. Ţurcanu, Dan Rădulescu, Ernest Bernea, V. Posteucă.

Pentru „Axa”, considerat „Ziar de luptă politică şi doctrină legionară”: M. Polihroniade, Crişu Axente, Anton Balotă, pr. Al. Popescu, Costin Murgescu, F. Florescu, N. Tatu, Horia Stamatu, Gh. Zamfir.

Pentru „Buna Vestire” sau „Ziar liber de luptă şi doctrină românească”: Gr. Manoilescu, Constantin Noica, I. Chinezu, I. Găvănescu, D. Cuclin, Horia Stamatu, Barbu Sluşanski, Oct. Vorobschievici, I.I. Ionică, Al. Radna, Aurel Călinescu, Paul Mihai.

Iar la „Frăţia de Cruce”, probabil publicaţie pentru tineret: Alex. Popşor (redactor responsabil), V. Băncilă, Traian Herseni, Const. Stoicănescu, Aron Cotruş, Aurel D. Bugnariu, Ilie Smultea, Virgil Ionescu, Vladimir Dumitrescu, Gh. C. Croitoru, Axente Creangă, Corneliu Andrei, P.P. Belu.

ﾎn cartea din care mi-am însuşit informaţile, text bazat pe documentaţie absolut credibilă (Valeriu Neştian, Perspective legionare asupra timpurilor prezente şi viitoare. Editura „Gordian”, Timişoara, 1995), numele lui Mircea Eliade este pomenit în două situaţii mai de luare aminte: pe o listă de protestatari (p. 43) cu prilejul unor alegeri şi arestări pe ţară (cca. 12.000, „fără mandate”; din 10/ 11 decembrie 1933); a doua oară ( p. 76) cînd este arestat Nae Ionescu: lui Mircea Eliade i se condiţionează eliberarea din închisoare dacă se desolidarizează, sub semnătură, de Mişcare. Nu a făcut-o dar a fost eliberat; primul şi unicul din lot. Motivul eliberării: nu avea ce semna întrucît nu era integrat în Gardă.

Să se mai reţină că orice publicaţie centrală ori judeţeană era condusă de o personalitate legionară cu vechi state în camaraderie ori simplu membru de cuib, după celebra formulă de 3-12. Căci primirile se făceau greu, cu recomandări, garanţii, control şi prestaţii de servicii, în prealabil, diverse şi grele. Dacă la şedinţe participau categorii diverse de public, faptul ţinea de viaţa „externă”, de propagandă, nu internă, ca instrucţie secretă şi jurămînt. Legiunea era o organizaţie de iniţiaţi, ocultată. Al. Cioran era sigur purtător de insemn legionar şi cu privilegiul de a primi salutul solemn din partea „gradelor”; nu şi Emil, fratele său. Mircea Eliade nici atît.

Rămîne pe rol, cum pare a ne îndemna cu îndreptăţire Gabriel Stănescu să ne întrebăm în legătură cu „opţiunea” pasageră, adică „de tinereţe”. Ca premiză: Eliade abia se întorsese din India, cu mintea incendiată de planuri culturale, ştiinţifice, literare generoase; iar Mişcarea tocmai ieşise din anonimat, promiţător deocamdată, pentru multe categorii de intelectuali şi nu numai: ţărani, muncitori de la oraşe, de la sate. Tînărul indianist s-a simţit atras, poate contaminat, ca şi colegul lui de ideal, cel mai apropiat la data respectivă, Mihail Sebastian. Cu siguranţă, a decis acel punct din programul legionar care viza hotărît şi clar educaţia etnicului pe principii morale şi religioase, înainte de orice demers politic; sau „soluţie spirituală”, cum reformulează Gabriel Stănescu în citatul pe care l-am decupat mai sus. Dar Mişcarea nu s-a arătat aptă de a întîmpina vălmăşagul de forţe divergente şi malformate, cu neştiute interferări de interese pe plan intern şi mai ales în exterior. Descifrînd semne prevestitoare de rău, Mircea Eliade s-a recules cu prudenţă şi, poate, cu cutremurare, dovadă, printre multe altele, articolul de netă atitudine, Noul barbar. Partea ciudată este că textul a fost acceptat spre tipărire la „Vremea”, publicaţie devenită prolegionară (din proliberală sub conducerea lui Al. Donescu). Legionarii nu l-au iertat niciodată şi l-au ţinut permanent sub observaţie, mai ales în anii exilului, unii dintre ei luîndu-se la întrecere cu comuniştii din ţară.

Aceeaşi acuză de tinereţe legionară este reluată şi amplificată de cîte ori vine vorba în propaganda bolşeo-comunistă despre Nae Ionescu. Faptul porneşte, în fond, de la un aspect nepolitic: istoricul religiilor a fost unul dintre discipolii de marcă ai profesorului de Logică şi de Metafizică. Gabriel Stănescu citează, iarăşi curajos, diferite forme practicate în aria calomniei. Citim la p. 23-24: „Personaj negativ în literatura epocii ｫrealismului socialistｻ, Nae Ionescu trece pentru necunoscători drept un ｫsceleratｻ, ｫmachiavelicｻ, ｫdiabolicｻ (...). ﾎnvăţătura sa proclamă instinctul ca fond superior raţiunii, misticismul, violenţa, iraţionalul în locul raţionalului. ﾎn aceeaşi postură de ｫmecenaｻ, de ｫdirijorｻ secret al actelor criminale ale studenţilor legionari apare profesorul în scenariul lui Titus Popovici la filmul Actorul şi sălbatecii, care a rulat în România la începutul anilor '70. Caricaturizînd maniera trăiristă a prelegerilor universitare naeionesciene în maniera unilaterală a realismului socialist, scenaristul plăsmuieşte o secvenţă în care nimeni altul decît Nae Ionescu decide ｫdin umbrăｻ asasinarea actorului C. Tănase (a cărui moarte a survenit abia în 1945, în timpul ocupaţiei sovietice...)”. Se aseamănă cu jucăriile aparent nevinovate ale lui Gelu Zilber, cu născocirile epice ale lui Saul Below.

„Dar cine a fost, de fapt, Nae Ionescu (revine autorul pentru a-l avertiza pe cititorul neavizat, derutat, virusat), a cărui ｫlegendăｻ a intrigat ori a stîrnit admiraţia fără margini a generaţiei lui Mircea Eliade? Cine a fost acest om, fără prezenţa căruia nu poate fi închipuită efervescenţa culturală fără precedent a epocii interbelice? Pentru a răspunde ar trebui să-i reconstituim personalitatea din mărturiile contemporanilor săi. Una dintre ele aparţine celui mai strălucit student şi colaborator al său, Mircea Eliade” (p. 24).

Iată, se pune întrebarea, se indică şi calea metodologică pentru construirea răspunsului, cititorul fiind îndemnat să opteze pe cont propriu, evitînd sursele intermediare, multe deviante. Se mai ştie că discipolul nu-şi urma maestrul în anumite privinţe: în viaţa uşor mondenă, în relaţii riscante tip Carol II ori Zelea Codreanu. De altfel, s-ar cuveni o discuţie mai largă şi la obiect, mai ales că Eliade nutrea sentimente şi faţă de alţi profesori, C. Rădulescu-Motru, Al. Rosetti, de pildă, sau chiar N. Iorga, unul dintre duşmanii de moarte ai Legiunii.

Mai citim: „E limpede că dintre toate personalităţile din exil, propaganda comunistă l-a ales pe Mircea Eliade şi nu pe Cioran, Eugen Ionesco, Stephane Lupasco, Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu. Şi aceasta pentru că Eliade a fost singurul din generaţia sa care a făcut o carieră culturală şi ştiinţifică strălucită în Occident şi în Statele Unite” (p. 78). Perfect adevărat. Dar stînga bolşeo-comunistă este mult mai lungă şi radicală decît se arată la prima vedere şi după cum o înţelegea însuşi tînărul indianist pe vremea cînd scria articolul Noul barbar. ﾎn realitate, nu au fost cruţate de la chin şi de la moarte nici vîrfurile intelectuale române din exil, nici cei rămaşi direct în bătaia puştii în ţară, nici viii, nici morţii.

Punctul forte al acestei discuţii iniţiate în carte îl constituie Dosarul „Toladot”. Cînd am citit scrisoarea lui Gersham Scholem din (...) adresată lui Mircea Eliade, extrem de frumoasă şi de elegantă, pentru lămuriri privind „tinereţea legionară” (poveste urîtă care făcuse vîlvă în toată Europa intelectuală, ca şi în cazul, la fel de nedrept, al lui Vintilă Horia) am trecut prin momente apăsătoare pentru că nu cunoşteam răspunsul împricinatului. ﾎmi ziceam: iată un om normal structurat sufleteşte (Gersham Scholem), care doreşte să ştie adevărul pînă la capăt şi de la sursa cea mai sigură. Ştiam că acuza era cel puţin o exagerare. Dar aveam nevoie de cuvintele lui Mircea Eliade, victimizatul. Cititorul lui Gabriel Stănescu are noroc: i se pune la dispoziţie textul-răspuns, chiar dosarul „întreg” al problemei. Personal reţin, deocamdată, două aspecte: a). Nu numai că lucrurile nu sînt „chiar aşa” cum le-a prezentat cu împătimire propaganda extremistă de stînga, dar se pare că în anumite privinţe Mihail Sebastian, ca să dau doar un nume, ales nu la întîmplare, a avut o „tinereţe legionară”, cum arată documentele, mai îndrăcită decît prietenul său Mircea Eliade. Şi atunci? b). Acuzele lansate odată cu „afacerea” Toladot, pornite din răzbunare talmudică se întorc, de fapt, în chip de bumerang împotriva iniţiatorilor, dar cu reverberaţii şi înnegurări mult mai mari. Nu ne rămîne decît să ne gîndim cu cutremurare la chipul cu o mie de feţe al „noului barbar”.

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.54 Seconds