Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 38 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Restituiri: Petru Ursache. O carte dreapta despre Mircea Eliade
    Scris la Tuesday, November 23 @ 18:49:53 CET de catre asymetria
    Etnografie
    Iată, în sfîrșit, o carte mult așteptată despre Mircea Eliade, gîndită și elaborată cu documentele pe masă, astfel ca personalitatea autorului să fie receptată numai după faptele comise în act și prin scriere. O carte dreaptă, nu de „dreapta”, nici de „extremă dreapta”. Este vorba de un volum recent al lui Gabriel Stănescu: Mircea Eliade. Odiseea omului modern în drum spre Itaca (Editura Criterion Publishing, București, 2009), cu un Cuvînt înainte de Mircea Handoca.


    Petru Ursache. Cartea de etnologie
    O carte dreaptă pentru Eliade
    Iată, în sfîrșit, o carte mult așteptată despre Mircea Eliade, gîndită și elaborată cu documentele pe masă, astfel ca personalitatea autorului să fie receptată numai după faptele comise în act și prin scriere. O carte dreaptă, nu de „dreapta”, nici de „extremă dreapta”. Este vorba de un volum recent al lui Gabriel Stănescu: Mircea Eliade. Odiseea omului modern în drum spre Itaca (Editura Criterion Publishing, București, 2009), cu un Cuvînt înainte de Mircea Handoca. Dat fiind că generoasa dedicație îi vizează pe eliadiști, pe colegi și pe studenți, deopotrivă, pare că se speră într-o revigorare a interesului pentru exilatul de la Chicago, în condițiile doritei normalizări privind derularea dialogului civilizat și profitabil pentru circulația liberă a ideilor.
    Condiția intelectualului de bună credință este să dezvolte partitura în marginile adevărului și cu răspundere de sine, marcînd cu acribie seria de aspecte comportamentale, caracterizante și semnificative, fără echivocuri, deformări, exagerări, răstălmăciri restrictive, tendențioase. Prea a durat vreme îndelungată procesul Eliade (și al intelectualilor români de seamă în general), și încă durează în aceeași manieră comunistă, adică după dictat și liste; prea s-au ivit judecători aprigi, fără să țină seama o clipă de propria lor condiție și îndreptățire morală: ei acuză de zor extrema dreaptă, dar o fac, fără jenă, de pe pozițiile stîngii bolșeo-comuniste, spectacol fără precedent în lumea civilizată. Cotele absurdului sînt atinse cînd tribunalul stîngii împinge la bară, pentru a fi sacrificate, personalități de valoare care s-au ținut departe de carierismul politic, de pildă Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Petru Caraman, Anton Golopenția, Petre V. Ștefănucă.
    Este și cazul lui Mircea Eliade.
    De reținut, ca fapt incredibil, că printre deformatorii de imagine, își fac prezența, cu viclenie și cu rea intenție și unii dintre „prietenii” victimizatului, încă de pe vremea cînd istoricul religiilor se afla în țară: Gelu Zilber și Mihail Sebastian; alții lansau, tot atunci, atacuri violente la comanda stîngii comuniste: Oscar Lemnaru, Zaharia Stancu, Stoian Stoilov. Să nu-i uităm nici pe cei care au ficționat, transformîndu-l pe Eliade într-un criminal odios, preocupat nu de bibliotecă și de cultură, ci de atîrnarea cadavrelor evree în cîrlige la Abatorul din București. Nu conta că amintitul tip de supliciu a fost o invenție asiatică din zone nu prea îndepărtate. Așa apare imaginat Mircea Eliade într-un roman de Saul Below. Un amănunt de necrezut: Saul Below a fost și el „prieten” cu Mircea Eliade, în perioada americană și poate de mai multă vreme, dată fiind originea „română” a prozatorului american. Mai mult: autorul lui L. și-a însoțit prietenul, bănuiesc, cu îndurerare mare, pe ultimul drum și chiar a rostit un cuvînt de adio în capela Rockfeller, unde a fost depus cu ceremonial academic meșterul în cîrlige. Se mai aud și voci, aparent răzlețe, precum aceea a lui Norman Manea, care se zbate de zor să obțină premiul Nobel pentru literatură română, dar acuzînd mereu sub pretextul a ceea ce el numește „felix culpa”, tocmai pe Eliade căruia i se refuzase aceeași distincție datorită presiunii organelor de la București, tot bolșeo-comuniste. O pretenție mai ciudată nici că se poate imagina.
    Victimizarea lui Eliade a continuat și în anii ceaușismului, cînd printre specialiștii în marxism – leninism – stalinism se aflau tanchiștii Tismăneanu și Walter Roman, cei care dictau anotimpurile de criză și de secetă în cultura română. ホn cel mai bun caz: dacă se dădea undă verde pentru tipărirea unui volum de Eliade, prefața o scria un „specialist” indicat de putere, de pildă Vasile Nicolescu; nu Constantin Noica, nu Sergiu Al.- George, ferească sfîntul! Dacă se încerca un dialog cu exilatul de la Chicago, misiunea i se încredința lui Adrian Păunescu; pentru corespondență și vicleană curtoazie D. Micu trecea drept omul de încredere; dacă apăreau și nume din afara listei, acestea erau ținute sub control. Nu sînt de neglijat nici elitiștii de ultimă oră, bine instrumentați după context, ca Florin Țurcanu, beneficiar de călătorii și burse ca să scrie o lucrare impunătoare în spiritul înșelător al „co-rectitudinilor”, și tocmai de aceea întîmpinată cu zgomote de o anumită parte a „eiladiștilor”, ca Zoe Petre care scrie repede și prefața; sau Dan Dana, cu un Zalmoxis înfățișat doar ca „zeu al pretextului”; și iarăși cu recomandarea aceleiași specialiste în discipline care „nu ne învață nimic”. Nicolae Manolescu începe capitolul despre Mircea Eliade din semeața sa Istorie prezentînd datele cu intenție: insistență pe aspecte biografice, semnalează „confuzii”, „contraziceri”; se dă credit jurnalului lui Sebastian, afacerii Toladot, scrierilor lui Z. Ornea, „cel mai avizat comentator al cazului și al fenomenului”. Este un mod de a-l ține în continuare la distanța dorită de comanditari. Se poate spune că scriitorilor de limba română (de dincoace ori de dincolo de Prut, din țară ori din exil) li s-a aplicat, în majoritate o grilă restrictivă; iar dacă se întîmplă ca victima să-și îndeplinească visul de a ajunge în Itaca, s-a procedat în așa fel încît locul să fie, pentru el, trist și gol. Veselească-se cine poate de întoarcerea fiului risipitor.
    Invocăm, din păcate, situații existente, încă, la timpul prezent. ホn acest context cartea recentă a lui Gabriel Stănescu se dovedește mai mult decît oportună și utilă. I se prevede capacitatea de a dezmorți spiritele, de a face accesibilă calea barată prea îndelungă vreme. Nu este vorba doar de o modă, de un capriciu al omului modern de a se regăsi pe sine la locul cuvenit. Raportarea la legendă se justifică datorită comportamentului aventurier; dictată de zei într-o parte, de mișei în cealaltă. Este o apropiere cu tîlc, acceptată doar cu intenția de actualizare a modelelor mitice, însă pentru a mări distanțele. ホn varianta clasică eroul se afla, cum am spus, la dispoziția destinului; dar un destin cu chip de divinitate prevăzătoare care îl punea pe erou la „încercări grele” ca să le biruie și să devină model ales printre semeni. Este o răsplată, nu o corvoadă fără rost. Dincoace, individul „ales” cade sub diktatul „fiarei apocaliptice”, ca să numim oarecum convențional grupul de comando care hotărăște destinul oamenilor. Cel trecut pe listă întîmpină destinul victimei, nu al eroului. Aceasta ar fi diferența între varianta clasică și cea „modernă” a legendei.
    Dar mai este un „rest”. Acesta ține mai curînd de „teroarea istoriei” decît de legendă. Este vorba de soarta intelectualilor din Estul Europei, nevoiți să ia calea exilului, în masă, după cel de al Doilea Război Mondial. ホndrăcita prigoană a provocat seisme de proporții mondiale, și de o parte și de alta a Cortinei de Fier. Dar nicăieri forța distructivă, de origine cominternistă și kremliniană nu s-a dezlănțuit cu mai multă dorință de exterminare masivă ca în spațiul românesc și împotriva exilaților aparținînd neamului nostru, fie în bloc, fie individual. S-au căutat învinuiri dintre cele mai incredibile pentru ca persoana incriminată, de regulă creator de valoare, să fie ținută la distanță, scoasă din circulație, aspru pedepsită. Lui Vintilă Horia i s-a înscenat un proces celebru „de lot”, în stilul criminal al „tribunalului poporului, apoi i s-a retras premiul Goncourt în ultima clipă, la intervenții suspecte, cum arată documentele recent desecretizate, sub pretextul inventat că ar fi fost legionar. Dar lui George Enescu ce învinuire i s-o mai fi găsit? Al. Busuioceanu a fost trecut pe listă neagră pentru că nu s-a întors, în termen, din misiune diplomatică după instaurarea regimului roșu la București. Dar ce-au avut cu Brâncuși? Cu Al Ciorănescu? Cu Ștefan Baciu? Cu Matila Gyka? Cu...
    ホn ce-l privește pe Mircea Eliade acuzația principală și singura, de altfel, a fost și este pretinsa „tinerețe legionară” a istoricului religiilor. Ea a fost inventată, repetată, augmentată și transmisă decenii în șir cu atîta perseverență încît astăzi pare general acceptată. Scrierile consacrate între timp, chiar cele de bună credință, au ocolit tacit și cu timiditate subiectul, dînd impresia de complicitate, la calomniere, a autorilor respectivi. Doar Mircea Handoca a încercat o replică în cele două volume cu titlu cam hazardant (Texte legionare....) cuprinzînd articole din presa vremii semnate de Mircea Eliade; ca cititorul să judece singur și nepresat de nimeni: dacă și în ce măsură autorul a fost simpatizant, aderent ori ideolog al Gărzii. Dar cititorul postdecembrist, obișnuit cu frica cea de toate zilele, a citit documentele și s-a făcut că nu înțelege despre ce este vorba, rămînînd în aceeași vinovată și tacită complicitate. Evident, și tăcerea este un răspuns. Dar de vreme ce acuza devine agresivă prin repetiție și deformare, replica pentru restaurarea adevărului nu trebuie să întîrzie la infinit.
    Ea s-a ivit, cum spuneam, prin Gabriel Stănescu, la modul demn și curajos, cu speranța normalizării situației lui Eliade în special și a cazurilor similare, unele deja semnalate mai sus, în general. ホn primul rînd, redactorul de la „Origini” renunță la intermediari și la opinii de second hand ori corectate, ideologizate, virusate programatic, după cum ne-a obișnuit tradiția postbelică, prea timidă și aliniată, de teamă să nu trezească mînia dușmanilor împătimiți ai lui Eliade. Pe scurt, se apelează direct la documentele suspectate de legionarism, pentru a fi comentate riguros; ori sînt invocate acele aspecte biografice, care au fost decupate de adversarii istoricului religiilor, mai curînd pentru a fi puse sub acuzație după criterii neapărat politice, decît pentru a se reține înțelesul firesc, după logica desfășurării faptelor, fie în „bine”, fie în „rău”.
    ホn al doilea rînd, sau poate în primul, tot metodologic vorbind, Gabriel Stănescu, amintindu-și cu folos de modelele clasice ale gîndirii științifice, ca probitate răspundere morală, plasează setul de probleme, pe care și-l asumă pentru dialog, pe ecranul segmentului de timp corespunzător primelor decenii ale secolului trecut. Căci epoca, îndeosebi de la întoarcerea lui Carol al II-lea în țară, a devenit atît de frămîntată, controversată, în derivă și haotică încît surprizele, în bine/ rău, vin din toate părțile. Istoricii de profesie s-au și angajat de vreo două decenii să ia în stăpînire ceea ce se numește „imperiul arhivelor”, cu ramificații în multe ascunzișuri ale planetei. Descoperirile sînt senzaționale. Nu mai au temei tezele prefabricate la comandă, care au inundat conștiințele și manualele de istorie tip Roller. Cu alte cuvinte, se confirmă că epoca a fost terorizată, în aceeași măsură, de cele două extreme, „dreapta”/ „stînga”, dar ca fețe ale aceluiași rău. Orice discurs acuzator sau de laudă care pornește dintr-o parte ori din alta trebuie întîmpinat cu maximă prudență.
    Gabriel Stănescu se află și el în consens cu istoricii. Mă refer la cei care aparțin „noului val”. Ei își întemeiază judecățile pe documente și numai pe documente, ca să ne învețe cum să înțelegem istoria. Este și strategia de bibliotecă a lui Gabriel Stănescu: dacă în anii începuturilor istoricul religiilor a fost „ideolog al legiunii”, „simpatizant”, „militant devotat” are și el un cuvînt de spus. Vom încerca să-l cunoaștem mai bine cu prilejul următor. Deocamdată să reținem cu atenție: cartea lui este semnul că „bătălia pentru Eliade” a început.


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.77 Seconds