Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Petru Ursache. O carte dreapta despre Mircea Eliade

Iată, în sfîrşit, o carte mult aşteptată despre Mircea Eliade, gîndită şi elaborată cu documentele pe masă, astfel ca personalitatea autorului să fie receptată numai după faptele comise în act şi prin scriere. O carte dreaptă, nu de „dreapta”, nici de „extremă dreapta”. Este vorba de un volum recent al lui Gabriel Stănescu: Mircea Eliade. Odiseea omului modern în drum spre Itaca (Editura Criterion Publishing, Bucureşti, 2009), cu un Cuvînt înainte de Mircea Handoca. Dat fiind că generoasa dedicaţie îi vizează pe eliadişti, pe colegi şi pe studenţi, deopotrivă, pare că se speră într-o revigorare a interesului pentru exilatul de la Chicago, în condiţiile doritei normalizări privind derularea dialogului civilizat şi profitabil pentru circulaţia liberă a ideilor.

Condiţia intelectualului de bună credinţă este să dezvolte partitura în marginile adevărului şi cu răspundere de sine, marcînd cu acribie seria de aspecte comportamentale, caracterizante şi semnificative, fără echivocuri, deformări, exagerări, răstălmăciri restrictive, tendenţioase. Prea a durat vreme îndelungată procesul Eliade (şi al intelectualilor români de seamă în general), şi încă durează în aceeaşi manieră comunistă, adică după dictat şi liste; prea s-au ivit judecători aprigi, fără să ţină seama o clipă de propria lor condiţie şi îndreptăţire morală: ei acuză de zor extrema dreaptă, dar o fac, fără jenă, de pe poziţiile stîngii bolşeo-comuniste, spectacol fără precedent în lumea civilizată. Cotele absurdului sînt atinse cînd tribunalul stîngii împinge la bară, pentru a fi sacrificate, personalităţi de valoare care s-au ţinut departe de carierismul politic, de pildă Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Petru Caraman, Anton Golopenţia, Petre V. Ştefănucă.

Este şi cazul lui Mircea Eliade.

De reţinut, ca fapt incredibil, că printre deformatorii de imagine, îşi fac prezenţa, cu viclenie şi cu rea intenţie şi unii dintre „prietenii” victimizatului, încă de pe vremea cînd istoricul religiilor se afla în ţară: Gelu Zilber şi Mihail Sebastian; alţii lansau, tot atunci, atacuri violente la comanda stîngii comuniste: Oscar Lemnaru, Zaharia Stancu, Stoian Stoilov. Să nu-i uităm nici pe cei care au ficţionat, transformîndu-l pe Eliade într-un criminal odios, preocupat nu de bibliotecă şi de cultură, ci de atîrnarea cadavrelor evree în cîrlige la Abatorul din Bucureşti. Nu conta că amintitul tip de supliciu a fost o invenţie asiatică din zone nu prea îndepărtate. Aşa apare imaginat Mircea Eliade într-un roman de Saul Below. Un amănunt de necrezut: Saul Below a fost şi el „prieten” cu Mircea Eliade, în perioada americană şi poate de mai multă vreme, dată fiind originea „română” a prozatorului american. Mai mult: autorul lui L. şi-a însoţit prietenul, bănuiesc, cu îndurerare mare, pe ultimul drum şi chiar a rostit un cuvînt de adio în capela Rockfeller, unde a fost depus cu ceremonial academic meşterul în cîrlige. Se mai aud şi voci, aparent răzleţe, precum aceea a lui Norman Manea, care se zbate de zor să obţină premiul Nobel pentru literatură română, dar acuzînd mereu sub pretextul a ceea ce el numeşte „felix culpa”, tocmai pe Eliade căruia i se refuzase aceeaşi distincţie datorită presiunii organelor de la Bucureşti, tot bolşeo-comuniste. O pretenţie mai ciudată nici că se poate imagina.

Victimizarea lui Eliade a continuat şi în anii ceauşismului, cînd printre specialiştii în marxism – leninism – stalinism se aflau tanchiştii Tismăneanu şi Walter Roman, cei care dictau anotimpurile de criză şi de secetă în cultura română. ﾎn cel mai bun caz: dacă se dădea undă verde pentru tipărirea unui volum de Eliade, prefaţa o scria un „specialist” indicat de putere, de pildă Vasile Nicolescu; nu Constantin Noica, nu Sergiu Al.- George, ferească sfîntul! Dacă se încerca un dialog cu exilatul de la Chicago, misiunea i se încredinţa lui Adrian Păunescu; pentru corespondenţă şi vicleană curtoazie D. Micu trecea drept omul de încredere; dacă apăreau şi nume din afara listei, acestea erau ţinute sub control. Nu sînt de neglijat nici elitiştii de ultimă oră, bine instrumentaţi după context, ca Florin Ţurcanu, beneficiar de călătorii şi burse ca să scrie o lucrare impunătoare în spiritul înşelător al „co-rectitudinilor”, şi tocmai de aceea întîmpinată cu zgomote de o anumită parte a „eiladiştilor”, ca Zoe Petre care scrie repede şi prefaţa; sau Dan Dana, cu un Zalmoxis înfăţişat doar ca „zeu al pretextului”; şi iarăşi cu recomandarea aceleiaşi specialiste în discipline care „nu ne învaţă nimic”. Nicolae Manolescu începe capitolul despre Mircea Eliade din semeaţa sa Istorie prezentînd datele cu intenţie: insistenţă pe aspecte biografice, semnalează „confuzii”, „contraziceri”; se dă credit jurnalului lui Sebastian, afacerii Toladot, scrierilor lui Z. Ornea, „cel mai avizat comentator al cazului şi al fenomenului”. Este un mod de a-l ţine în continuare la distanţa dorită de comanditari. Se poate spune că scriitorilor de limba română (de dincoace ori de dincolo de Prut, din ţară ori din exil) li s-a aplicat, în majoritate o grilă restrictivă; iar dacă se întîmplă ca victima să-şi îndeplinească visul de a ajunge în Itaca, s-a procedat în aşa fel încît locul să fie, pentru el, trist şi gol. Veselească-se cine poate de întoarcerea fiului risipitor.

Invocăm, din păcate, situaţii existente, încă, la timpul prezent. ﾎn acest context cartea recentă a lui Gabriel Stănescu se dovedeşte mai mult decît oportună şi utilă. I se prevede capacitatea de a dezmorţi spiritele, de a face accesibilă calea barată prea îndelungă vreme. Nu este vorba doar de o modă, de un capriciu al omului modern de a se regăsi pe sine la locul cuvenit. Raportarea la legendă se justifică datorită comportamentului aventurier; dictată de zei într-o parte, de mişei în cealaltă. Este o apropiere cu tîlc, acceptată doar cu intenţia de actualizare a modelelor mitice, însă pentru a mări distanţele. ﾎn varianta clasică eroul se afla, cum am spus, la dispoziţia destinului; dar un destin cu chip de divinitate prevăzătoare care îl punea pe erou la „încercări grele” ca să le biruie şi să devină model ales printre semeni. Este o răsplată, nu o corvoadă fără rost. Dincoace, individul „ales” cade sub diktatul „fiarei apocaliptice”, ca să numim oarecum convenţional grupul de comando care hotărăşte destinul oamenilor. Cel trecut pe listă întîmpină destinul victimei, nu al eroului. Aceasta ar fi diferenţa între varianta clasică şi cea „modernă” a legendei.

Dar mai este un „rest”. Acesta ţine mai curînd de „teroarea istoriei” decît de legendă. Este vorba de soarta intelectualilor din Estul Europei, nevoiţi să ia calea exilului, în masă, după cel de al Doilea Război Mondial. ﾎndrăcita prigoană a provocat seisme de proporţii mondiale, şi de o parte şi de alta a Cortinei de Fier. Dar nicăieri forţa distructivă, de origine cominternistă şi kremliniană nu s-a dezlănţuit cu mai multă dorinţă de exterminare masivă ca în spaţiul românesc şi împotriva exilaţilor aparţinînd neamului nostru, fie în bloc, fie individual. S-au căutat învinuiri dintre cele mai incredibile pentru ca persoana incriminată, de regulă creator de valoare, să fie ţinută la distanţă, scoasă din circulaţie, aspru pedepsită. Lui Vintilă Horia i s-a înscenat un proces celebru „de lot”, în stilul criminal al „tribunalului poporului, apoi i s-a retras premiul Goncourt în ultima clipă, la intervenţii suspecte, cum arată documentele recent desecretizate, sub pretextul inventat că ar fi fost legionar. Dar lui George Enescu ce învinuire i s-o mai fi găsit? Al. Busuioceanu a fost trecut pe listă neagră pentru că nu s-a întors, în termen, din misiune diplomatică după instaurarea regimului roşu la Bucureşti. Dar ce-au avut cu Brâncuşi? Cu Al Ciorănescu? Cu Ştefan Baciu? Cu Matila Gyka? Cu...

ﾎn ce-l priveşte pe Mircea Eliade acuzaţia principală şi singura, de altfel, a fost şi este pretinsa „tinereţe legionară” a istoricului religiilor. Ea a fost inventată, repetată, augmentată şi transmisă decenii în şir cu atîta perseverenţă încît astăzi pare general acceptată. Scrierile consacrate între timp, chiar cele de bună credinţă, au ocolit tacit şi cu timiditate subiectul, dînd impresia de complicitate, la calomniere, a autorilor respectivi. Doar Mircea Handoca a încercat o replică în cele două volume cu titlu cam hazardant (Texte legionare....) cuprinzînd articole din presa vremii semnate de Mircea Eliade; ca cititorul să judece singur şi nepresat de nimeni: dacă şi în ce măsură autorul a fost simpatizant, aderent ori ideolog al Gărzii. Dar cititorul postdecembrist, obişnuit cu frica cea de toate zilele, a citit documentele şi s-a făcut că nu înţelege despre ce este vorba, rămînînd în aceeaşi vinovată şi tacită complicitate. Evident, şi tăcerea este un răspuns. Dar de vreme ce acuza devine agresivă prin repetiţie şi deformare, replica pentru restaurarea adevărului nu trebuie să întîrzie la infinit.

Ea s-a ivit, cum spuneam, prin Gabriel Stănescu, la modul demn şi curajos, cu speranţa normalizării situaţiei lui Eliade în special şi a cazurilor similare, unele deja semnalate mai sus, în general. ﾎn primul rînd, redactorul de la „Origini” renunţă la intermediari şi la opinii de second hand ori corectate, ideologizate, virusate programatic, după cum ne-a obişnuit tradiţia postbelică, prea timidă şi aliniată, de teamă să nu trezească mînia duşmanilor împătimiţi ai lui Eliade. Pe scurt, se apelează direct la documentele suspectate de legionarism, pentru a fi comentate riguros; ori sînt invocate acele aspecte biografice, care au fost decupate de adversarii istoricului religiilor, mai curînd pentru a fi puse sub acuzaţie după criterii neapărat politice, decît pentru a se reţine înţelesul firesc, după logica desfăşurării faptelor, fie în „bine”, fie în „rău”.

ﾎn al doilea rînd, sau poate în primul, tot metodologic vorbind, Gabriel Stănescu, amintindu-şi cu folos de modelele clasice ale gîndirii ştiinţifice, ca probitate răspundere morală, plasează setul de probleme, pe care şi-l asumă pentru dialog, pe ecranul segmentului de timp corespunzător primelor decenii ale secolului trecut. Căci epoca, îndeosebi de la întoarcerea lui Carol al II-lea în ţară, a devenit atît de frămîntată, controversată, în derivă şi haotică încît surprizele, în bine/ rău, vin din toate părţile. Istoricii de profesie s-au şi angajat de vreo două decenii să ia în stăpînire ceea ce se numeşte „imperiul arhivelor”, cu ramificaţii în multe ascunzişuri ale planetei. Descoperirile sînt senzaţionale. Nu mai au temei tezele prefabricate la comandă, care au inundat conştiinţele şi manualele de istorie tip Roller. Cu alte cuvinte, se confirmă că epoca a fost terorizată, în aceeaşi măsură, de cele două extreme, „dreapta”/ „stînga”, dar ca feţe ale aceluiaşi rău. Orice discurs acuzator sau de laudă care porneşte dintr-o parte ori din alta trebuie întîmpinat cu maximă prudenţă.

Gabriel Stănescu se află şi el în consens cu istoricii. Mă refer la cei care aparţin „noului val”. Ei îşi întemeiază judecăţile pe documente şi numai pe documente, ca să ne înveţe cum să înţelegem istoria. Este şi strategia de bibliotecă a lui Gabriel Stănescu: dacă în anii începuturilor istoricul religiilor a fost „ideolog al legiunii”, „simpatizant”, „militant devotat” are şi el un cuvînt de spus. Vom încerca să-l cunoaştem mai bine cu prilejul următor. Deocamdată să reţinem cu atenţie: cartea lui este semnul că „bătălia pentru Eliade” a început.

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.57 Seconds