Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 40 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Lovitura de dosar I
    Scris la Monday, July 18 @ 19:51:34 CEST de catre asymetria
    Historia oculta
    „[...] cercetătorii vor scrie cum vrem noi, nu cum este realitatea. Noi creăm istoria așa cum ne place. Așa cum ne convine”.
    Pseudomemoriile unui general de Securitate, Humanitas, 2007

    Chiar așa? Există desigur o cale a istoriografiei de bună-credință și este obligația politică morală a statului și parlamentului român viitor ca, în numele suveranității naționale, să finanțeze cercetarea independentă, pentru a contracara manipulările de toată mâna, în numele intereselor mafiei securi-comuniste și ale propagandei străine, coloniale, care a recrutat prea multe cozi de topor, în acțiunea de tulburare a apelor și de blocare a justiției în România.
    Dan Culcer



    Magda URSACHE. Lovitura de dosar — I

    „Unul este adevărul și alta lovitura cu dosarul de securitate”
    Paul Goma, Vladimir Tismăneanu în 11 puncte, 2006.

    În 1955-1956, Miliția populară îi împușca în plină stradă pe așa-zișii infractori. Tot după cifrele lui Marius Oprea, au fost 53.170 de arestați numai în anul 1959. Ploua cu condamnări pentru „agitație dușmănoasă”. De la tribună, temutul Pantiușa Bodnarenko preciza: „Dușmanul nu se bucură de toate drepturile Constituției noastre” (din 27 sept. '52). Deliberat, toate prevederile (dar toate!) nu erau respectate: libertatea cuvîntului, a presei, dreptul de întrunire, inviolabilitatea persoanei și a domiciliului. Trebuiau neutralizați (citiți: distruși) cei cu atitudine reacționară față de politica partidului și a statului. Cum? Prin delațiune. O bîrfă mică și nevinovată, o glumă te trimiteau la Canal (într-unul din romanele mele, un preot face ani grei de pușcărie pentru că a cerut la restaurantul gării din Iași o porție de „ruși cu ceapă”, cum se numeau, subversiv, hamsiile; ficția mea are la bază un document), iar sabotorii Canalului erau condamnați la pedeapsa cu moartea. Unii – degeaba.

    în vremea aceea, securiștii lui Drăghici (cf. Plenarei din '68) fabricau, după ce-i lichidaseră pe adevărații rezistenți, „organizații de bandiți contrarevoluționari”, acte de sabotarea economiei, de spionaj, de încercări de fugă din țară... Și trebuie să ai obraz de toval să-ți închipui că luptătorii din Făgăraș jefuiau stîne (la rapoarte se atașau chiar bonuri false, obținute prin presiune de la ciobani). Numai fără discernămînt fiind, ai crede-o pe Elisabeta Rizea „curva munților”, cum o etichetaseră sadicii ei torționari.
    Mai apoi, după perioada atrocităților, filtrele Securității au devenit mai largi, se mai putea scăpa, dar tehnica diversiunii s-a transferat de la obsedantul deceniu pînă în „deceniul satanic”, așa cum erau numiți anii optzeci. Probă că în Programul de măsuri al Departamentului Securității Statului din ultimul an al dictaturii se trasau sarcini ca:
    „– prevenirea și contracararea acțiunilor dușmănoase;
    – dezvoltarea volumului și calității potențialului informativ”, iar „sursele de valoare” trebuiau „temeinic verificate”.
    Buba, zgaiba, pata, scama la dosar te împingeau la margine continuu, sistematic, îți împleticeau mersul firesc al carierei, pe termen lung, de-o viață. Și-mi vine în minte o frază a lui Mircea Eliade: „Alerga parcă pe un coridor fără sfîrșit, necunoscut, sinistru (...). Coridorul se întindea ca o galerie de mină”. De ce a fost caracterizat „fetid” dosarul lui Cornel Mihai Ionescu? Răspunsul îl aflu chiar în „Conte”, în interviul luat de Cristian Bădiliță: pentru că unchiul lui CMI era Vasile Voiculescu; pentru că tatăl a fost ridicat de Schimbarea la față a anului 1958, ca participant la Rugăciunea Rugului Aprins de la Antim.

    Din motivul „necooperării” cu Secu, ajungeai viețaș ori mureai intra muros. Barbu Slătineanu (din lotul Noica) n-a vrut să devină „agentul Petrovan”, a avut tăria să-și înfrunte anchetatorii și s-a stins în chinuri. Lena Constante striga, sfărîmată în bătăi, să i se dea să iscălească; ar fi semnat, ca să scape de tortură, orice declarație. Cine n-a cunoscut le cachot, celula strîmtă și udă, zarca, acela să nu acuze.
    Am considerat înființarea CNSAS, ca instituție menită să dezvăluie mizeria morală comunistă aplicînd legea deconspirării, „o victorie pentru democrație”. Neînregimentatul LIS are dreptate: nu trebuie desființat CNSAS-ul, ci corectate mijloacele de a informa, ca să nu mai fim un stat al nedreptății sociale, ci un stat de drept. Decizia de colaborare dată de Consiliu apare înainte de verdictul instanței juridice. Presa află din culise CNSAS că s-a supus Curții de Apel vreun dosar de colabo și roata morii pornește. Ce prezumție de nevinovăție? E ca mort nefericitul intrat în gurile canalelor TV, ale jurnalelor, ale blogurilor... Cine să mai corecteze negativul pus în circulație? Acte de arhivă ajung în coloanele ziarelor, încălcîndu-se art. 30 din OUG 24/2008, care precizează că eliberarea de documente (ori copii) din dosare de către personalul CNSAS ori membri ai Colegiului e infracțiune și se pedepsește cu închisoare. Sau o fi devenit Consiliul între timp agenție de presă și nu știm?

    Funcționează CNSAS absolut după lege dacă s-a încălcat legea chiar de la înființare? Cine a fost membru PCR nu poate fi în Colegiu. S-a respectat ori ba acest amendament?
    Se țin angajamentele „sub pecetea tainei”; la un moment dat, dosarul e declasificat și pac la „Războiul”. Dacă Eugen Uricaru a făcut poliție politică, faptul trebuia clarificat înainte să fie ales președinte USR. Nu l-a întrebat nimeni ce-a semnat sub numele Udrea?

    Comisia Adevărului a avut în job description să despartă grîul de neghină. Odată deschise, dosarele trebuiau cercetate cu profesionalism și metodă, dar și cu prudență. Și dacă nu vrea să concureze Securitatea în fake-uri, se cuvenea să se oblige să tacă despre lucruri neclare, neînțelese, îndoielnice. Dosarele de urmărire informativă să fi fost făcute publice în totalitate, nu pe porțiuni alese și corese. Am răsfoit dosare din care lipseau file ori erau numerotate aiurea, ceea ce duce la constatarea falsificărilor. Și mă cam tem că în răstimp n-a rămas DUI netrunchiat, așadar nefalsificat.

    Un anchetator din procesul „reeducării” i-a spus deținutului politic Octavian Voinea, om cu vocația martirajului (deși a semnat „angajamentul” la Pitești, fapt recunoscut de el însuși, l-au trecut prin Gherla, Aiud, Fort 13...):
    „Vom păstra dosarele pînă ce veți pieri. Vom muri și noi. Istoria se va scrie pentru generațiile viitoare după aceste documente [...]. Veți susține că este minciună? Numai noi suntem cei în măsură a aprecia ce-i adevărat și ce nu-i adevărat. Clasa muncitoare are puterea în mînă. Așa că noi facem istoria așa cum ne convine” (v. Octavian Voinea, Masacrarea studențimii române în închisorile de la Pitești, Gherla și Aiud, ed. Majadahonda, București, '96, p. 69).
    Să fi avut dreptate anchetatorul că istoria (dacă nu avem grijă) se va face după aceste dosare? Faptul e confirmat și de Pseudomemoriile unui general de Securitate, Humanitas, 2007, unde Tănase Evghenie se adresează „proștilor de azi – care sunteți voi” astfel:
     „[...] cercetătorii vor scrie cum vrem noi, nu cum este realitatea. Noi creăm istoria așa cum ne place. Așa cum ne convine”.
    Pleșițarii, iată, pot face rău și postum. Cum constată Aura Christi, „Concret, prevalează, incredibil, mărturia călăului”.
    Securitatea denatura după bunul plac faptele, modifica opiniile exprimate. Dosarele sunt pline de „mărturii” după dictare (chiar o fi scris Noica, nesilit „Subsemnatul Constantin Noica, reacționar” ori Anton Golopenția „Subsemnatul bandit...”?), de mistificări, de diversiuni... Ce-i uluitor e că mulți nu vor să vadă că aceste DUI-uri te pot pune pe piste false. Nu iei de bune ce-au zis urmăritorii despre urmărit (doar erau turnători, nu?) fără verificări atente, nici măcar ce declara urmăritul: pe unii îi trădează memoria sau uită anume. Sunt deosebiri enorme între delațiunea sub tortură și cea a vecinului de scară de bloc, care a tras cu urechea la țeavă, între sursele de voie ori de nevoie. Nici măcar persoanele de sprijin nu trebuie judecate la hurtă. în dossier-ul lui Luca Pițu, publicat la Opera Magna cu adnotările sale, sunt cîteva note informative care-l apără (de pildă, un raport scris de semioticiana Maria Carpov, șefa Catedrei de Franceză de la Universitatea iașiotă); există rapoarte de informare, dar și de dezinformare, așadar nu toate sursele erau... surse. Nici cei care-l cunosc bine pe Luca, fără clarificările autorului, nu pot deosebi adevărul de invenție. Ca să justifice în ochii Securității comportamentul de rebel, de insubordonat, un prieten inventa o tramă de copilărie: că l-ar fi bătut un milițian din Cajvana. Fiecare cu Freund-ul și cu Freud-ul său.

    Vă aduceți aminte că în presa socialistă se obișnuia să se introducă fraze pe linie, așa-numitele de Dan Culcer intruziuni cenzoriale? „Să știm a apăra cauza culturii”, scria în primul număr al revistei „Vatra” (1971) și cenzorul adăuga: comuniste. Securitatea nu acționa altfel decît secția de propagandă PCR: organul putea oricînd modifica tot ce spunea informatorul. Să nu uităm că funcționa din plin Departamentul dezinformării, cu secția: Suspectarea intelectualilor.

    S-ar zice că sectorul ăsta, al dezinformării, funcționează și acum; după cum merg lucrurile, pereții aveau urechi, iar în mai-mult-ca-prezent au și ochi. Să nu te cuprindă o lehamite cenesasică? Mă întreb dacă nu s-a vrut să se ajungă iarăși la blazarea din duo-dictatură (la întrebarea Ce-i de făcut?, se răspundea catastrofic: Nimic), dacă nu s-a dorit să se banalizeze răul. „Știți, și cutare a fost”, se auzea la telefonul de seară. Convorbirile începeau cu referiri la aceste incriminări ciclice: „Ai aflat că...?” Orice blogher ori blogheriță „de opinie” aruncau acuze fără acoperire, se incrimina, se defăima, se calomnia cu voluptate. Chiar președintele Băsescu îl ironiza pe Crin Antonescu, spunîndu-i „Porumbacu, Porumbelu”. Era o informație anonimă apud Internet sau ce? Și dacă de la vîrful Puterii se face asta, atunci e limpede că s-a dat liber la circ: avem chiar mai mult circ decît pîine.
    Cînd vine vorba de Securitate, la serialul „Cine a mai turnat?”, se reacționează cu „Hai, lasă-mă!”, „Cît o să ne mai jucăm de-a fantomele?”. Aș spune că fantomele astea se tot întorc pînă n-or să fie condamnate penal. Tinerii consideră trecutul un inutil depozit de vechituri, de aruncat la trash-ul istoriei și „stafia” comunistă se reîncarnează.

    Repliați pe alte poziții strategice, vechii securiști organizați într-un soi de SRL (cu răspundere limitată) au indus starea de respingere la verdictele de colabo. Dar Consiliul național pentru Studierea Arhivelor Securității n-are nici o vină? Cum cercetează cercetătorii CNSAS, cînd ofițerul recrutor a ajuns mai puțin blamat decît informatorul șantajat ori cumpărat de el? Amestecul de vinovați și de vinovați fără vină, de gardieni și de victime, de interogați și de interogatori duce la depresie socială. Părem condamnați să nu știm niciodată adevărul nici despre abiatrecutul nostru. Delatorul a fost, la rîndul lui, delaționat și filatorul filat. Cei care nu stau bine cu memoria își publică amintirile trucate (cineva le numea memorii concurente) asupra aceluiași eveniment. Despre CREL (Cahiers roumains d’études littéraires) aflăm c-ar fi avut viza Secu. Se uită că lui Adrian Marino, după ce-a fost eliberat, i s-a oferit slujbă la fabrica de bere Ursus, să umple sticle; un loc în cercetare, la filiala Cluj a Institutului de istorie literară al Academiei, n-a putut obține, în timp ce alți pușcărizați politic (nu mai dau exemple, dar le am) au fost „reabilitați” și puși în posturi bune. Și asta pentru că – presupun – au încercat să-l racoleze și s-a opus. La rîndul său, memorialistul Marino se vrea așezat la masa adevărului, dar cu „sticluța cu vitrion” la îndemînă. Romul Munteanu e „MAI-ist, ca să nu spun mai mult”, Dan Ciachir e „ofițerul”, Mihai Ungheanu – „autenticul securist”. Verdictul CNSAS l-a lovit după moarte, ca și pe Șt.Aug. Doinaș. Fără posibilitatea de a face recurs.
    Bîrfa de la Bahluviu vedea în Mihai Ursachi un agent cvadruplu, din Texas pînă la Nil și în fosta-i nevastă o mini Mata-Hari. Vîlva devoalărilor a început, cred, cu Catrinel Oproiu, nevoită să-și dea demisia din CNA, pentru colaborarea cu Secu. Lungul șir de dezvăluiri de presă (unele, nemeritate și cu rea intenție, nenuanțate și nechibzuite), au creat rezerve și nedumeriri; chiar o indispoziție,o agasare, o iritare, o silă față de loviturile de dosar regizate.
    Cînd Dan C. Mihăilescu l-a descoperit pe Artur Silvestri ca Garbis – Gabriel în DUI-ul său n-a fost de-a mirarea; de-a mirarea a fost pentru Alex Ștefănescu să-l afle, tot din DUI-ul personal, pe prietenul George Arion denunțător constant. Culpa asumată de Dan Zamfirescu în „Lumea Magazin”, că a turnat din considerente patriotice (după Secu, „poziție nepatriotică” însemna ostil socialismului) sub numele Neagoe, n-a fost nebănuită. Și n-ar trebui, oare, să nu mai apreciem atîta cenușa turnată-n creștet? Povara delațiunii e ușoară pentru cei care s-au mărturisit (în unele cazuri, aceste confesiuni par programate, la ordin), ca și cum răul n-ar fi fost făcut.

    Spus neted, nu se mai știe nimic cu exactitate. Pe cîți n-a căzut anatema „infiltrat în exil”? Accepți să duci un mesaj la îndemn Secu în emigrație, ca să obții pașaport, dar o faci? Profesoara mea de literatură comparată, Hertha Perez, mi-a scris: „Le-am promis la plecare că o să fac așa cum îmi cer ei, dar știam eu ce trebuia făcut”. A plecat în RFG și nu s-a mai întors, din cauza celui care o lucra operativ, decanul V. Arvinte. Scrie gradatul Victor Achim, într-un raport din 9 mai '87, privind închiderea Dosarului de Urmărire Informativă al lui N. Breban, deschis în 10 iulie '72 pentru „activități dușmănoase” (subl. mea) că prozatorul era util pentru munca informativă. Asta nu înseamnă că a și fost. Același Achim, care „se ocupa” de USR, voia să-l mențină „în contact”, dar probele lipsesc. Breban n-a cooperat, cum n-a cooperat nici Marino, cînd, prin adresa din 6 martie '65, coloneii Ciurlău și Boțîrlan cereau Securității din Cluj într-ajutorare tovărășească: Marino trebuia determinat să-i influențeze „pozitiv” pe I.P. Culianu și pe Dan Petrescu. N-a făcut-o.
    Găsesc în documentele publicate de Nemira un plan de măsuri Secu: Alexandru Căprariu urma să-l supravegheze pe Baconsky, iar Leonida Neamțu pe Aurel Rău. Planul o fi fost îndeplinit sau e doar zvonistică, menită să tensioneze atmosfera, să crească dezbinarea între cobreslași, să ațîțe războiul civil dintre scriitori, chit că unii au uniformele în dulap, la păstrare? Dacă e să-l credem pe autorul de Humanitas, Dan C. Mihăilescu (vol. Și așa mai departe?), Paul Georgescu îi șoptilea fiecărui optzecist în parte că e turnat de ceilalți, stabilind și proporția: „dragă, dintre voi colaborează cam 80 la sută”. De unde știa proletculturnicul asta? Sau voia să-și continue misia de-a face rău literaturii române?
    Securitatea semăna suspiciune, derută, neîncredere între noi, dînd ordin de „destrămarea anturajului”. Chiar Elena Ceaușescu, într-o rea tradiție (Nicolschi și Pantiușa plantaseră microfoane chiar în locuința lui Ghiță Dej) își supraveghea securistic copiii, în acest scop. în cîte N.O. (nota ofițerului) sau N.B. (nota biroului) nu apare sarcina „distrugerii anturajului” unui scriitor sau altul? Și cînd nu s-a amestecat Securițica în viețile cărțarilor? Povestea-i veche: doar Constanța Crăciun, ministresa Culturii, era soția lui Ion Vințe, adjunctul ministrului Securității. Ca să-și justifice lefurile, Organa, cum îi spune Paul Goma, inventa opozanți unde nu erau, dar și liste de informatori. Am auzit de atîtea ori „Ferește-te de cutare!”, pînă cînd n-am mai știut de cine să mă feresc. CNSAS știe fără dubiu că X a turnat, că a descifrat corect jocurile la două capete ale Securității? N-aș crede, dacă n-am ști că și printre raportorii comisiei Tismăneanu s-au strecurat turnători cu state de plată.

    Magda URSACHE

    Wikipedia : Ion Vințe (numele real fiind János Vincze) (n. 1910 la Lipova, județul Arad - d. 1996) a fost un demnitar comunist român.în anul 1931 a devenit membru al Partidului Comunist din România din ilegalitate. Devine acuzator public pe lângă Tribunalul Poporului (în 1945), numit apoi ministru plenipotențiar în Ungaria (1947). Ulterior devine membru al CC al PCR (1948-1960), ministru al Silviculturii (1948-1949) și al Industriei Alimentare (1949-1950), adjunct al ministrului Afacerilor Interne și comandant al trupelor de Securitate, cu gradul de general-maior (1952), vicepreședinte al Comisiei Controlului de Partid (1960-1969). în mai 1961 a fost decorat cu medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România". A fost căsătorit cu Constanța Crăciun.


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.38 Seconds