Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 41 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE Lovitura de dosar (II)
    Scris la Wednesday, July 27 @ 19:27:19 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice Nu-i ușor să fii scriitor în vremuri rele, potrivnice. Operele erau de două feluri : cele care foloseau ori care nu foloseau construirii socialismului. [… ]
    Ceaușescu a ostracizat scriitori, i-a gonit din țară, i-a făcut să abdice de la menirea scrisului. Facem la fel ? Cam da. îi contestăm ori îi ignorăm. Ce-o fi mai eficace oare ? Contestarea ori ignorarea ?
    M. U.


    Magda URSACHE
    Lovitură de dosar (II)
    „! Sînt puternic prin puterea Ta
    Pot cămașa morții s-o îmbrac,

    îmi duc crucea tot pe Golgota,
    întru slava Ta cuvînt și tac

    îmi duc crucea tot pe Golgota,
    întru slava Ta cuvînt și tac !”
    Cezar Ivănescu

    Nu mi-a plăcut să aflu că Ivasiuc îl delaționa pe Goma. M-au descumpănit și amărît acuzele aduse lui Șt. Aug. Doinaș, Adrian Marino și Lidia Bote, Valeriu Anania, știrea (sau pseudoștirea) privindu-i pe N. Balotă, Augustin Buzura, N.C. Munteanu, Gabriela Adameșteanu, Petru Romoșan, Andrei Brezianu, Eugen Uricaru, Al. Raicu… M-a exasperat lista „maculaților”, mereu completată ; cu Mircea Iorgulescu, chemîndu-se ca informator Dorin, Mirel sau amîndouă deodată. Nume importante, cum se vede. Insignifianții nu-s luați în seamă.
    Cred că Cezar Ivănescu ar fi preferat să fie omorît în bătaie de „ortaci”, în iunie '90 (doar avea „inimă de golan”, cum declara într-o scrisoare) decît să suporte uzura fizică și psihică declanșată de cobreslași, din lipsă de onestitate, poate și din ignoranță. Corecția contondentă executată asupra-i de mineri a fost nimica toată față de mineriada mediatică. Moarte provocată de neștiința medicilor ? Da, dar și o moarte „anunțată” în 29 ian.2008. Scandalul de presă și clevetirile provinciale, bîrfemele scriitoricești l-au băgat în mormînt. Roși de invidie pe harul lui, cîțiva intransigenți i-au întors spatele transigentului. Trubadurul român Cezar Ivănescu n-a rezistat atacurilor în haită clientelară. Organismul era slăbit de nedreapta sentință CNSAS cînd s-a internat în clinica din Bacău. Dar cîte devoalări pe bază de mărturii false nu mi-a fost dat să aud ? Cartea cu prieteni pare un titlu neverosimil, vetust, o utopie a prozatorului Fănuș Neagu. Mai actual e altul (și mă refer exclusiv la titlu), Cartea șoaptelor, cu sensul de zvonerie.
    într-un necrolog bălos, un publicist acaracterial călca moale și strîmb pe dreptul divin la odihnă al mortului, aruncînd o suspiciune toxică : Fănuș Neagu ar fi cîr(co)tit contra Puterii cu voie de la Securitate. Semnatarul, perfect adecvat cîndva la directivele propagandei PCR, abia avea curaj să-l asculte. Mi s-a povestit că, intrînd în muzeul Sadoveanu de la Vovidenie, Fănuș Neagu l-a întrebat pe muzeograf, văzînd tabloul lui Ceaușescu aninat la intrare : „Unde a scris – deget acuzator – ăsta despre Sadoveanu ?”. A aflat „stăpînirea” de la vreun șoptilici prezent și manifestarea Zilele „M. Sadoveanu” de la Mănăstirea Neamț a fost suprimată. în viață fiind, Fănuș Neagu l-ar fi trecut prin zimții replicii sale tăioase pe ne-trebnicul care l-a injuriat.
    Cît de subțire e linia între a fi acuzat de colaborare și a fi absolvit o arată faptul că se votează pentru contra (vorba lui Creangă) verdictului. Să fie diletantism în interpretare frizînd iresponsabilitatea ? Insuficiența probelor ? Tehnica Secu de a uza de șapte spre șaptezeci de feluri de ambiguitate, dez-ambiguizarea fiind, de multe ori, imposibilă ?
    în cazul Cezar Ivănescu, Mircea Dinescu, aflat atunci la Paris, a declarat că s-a dat verdict de colabo, dar afirmațiile se bat cap în cap : din 11 membri ai Consiliului, 4 spun că s-a dat acest verdict, iar 4 că nu știu să se fi dat. N-am văzut probe, documente despre așa-zisa colaborare. Sunt ? Dați-le la iveală atunci ! Monitorul Oficial a publicat decizia că poetul a făcut poliție politică, da ori ba ?
    Așadar, un mare poet român s-a prăbușit, a murit în urma unei nedreptăți sociale provocate de CNSAS, fapt descurajant de-a dreptul. Clara Aruștei, fiica sa spirituală, acuză : „moarte CNSAS, USR etc.”. „Jurnalul național” titra în 12 februarie 2008 : O nebuloasă a CNSAS.
    Cezar Ivănescu s-a adresat președintelui USR, patriarhului și președintelui Traian Băsescu. Nimeni n-a răspuns ; doar, după ce poetul a intrat în greva foamei, Comitetul Director al USR, în 5 februarie 2008. Solidaritate de breaslă ? E înscrisă în Statutul USR, dar se practică ? Vă reamintesc definiția Uniunii, conform Statutului : „asociație profesională de creatori, apolitică, constituită în scopul sprijinirii și apărării literaturii și a intereselor profesionale, economice, sociale și morale (sublinierea îmi aparține) ale scriitorilor”.
    Așadar, după lege, solidaritatea profesională e principiu de bază în existența, în activitatea USR. Din păcate, lipsa de coeziune a românilor-scriitori e tară grea. Parcă am vrea cu dinadins să probăm că Torna, torna, fratre ! ar însemna Toarnă, toarnă, frate ! și că toată istoria literaturii stă sub semnul Scrisorii lui Neacșu către judele Brașovului Hans Benkner, notă informativă secretă avant la lettre ori denunț sadea, semnat de „sursă” boierească.
    Repet : pare că acțiunea dezvăluirii pe bandă (avem de-a face cu o industrie ?) contra marilor nume ale literaturii române e prea instrumentată, ca pentru a se induce ideea că tagma condeierilor e sordidă, dominată de ură și de ranchiună ; că nu făcea altceva decît să dea pe goarnă la „Vlădica”, așa cum era supranumit Iulian Vlad ori la gen’alu’ Pleșiță. Securitatea apare ca elită patriotică, neprecupețind nimic să-și apere țara (depune mărturie chiar contra propriilor unelte, informatorii), în timp ce scriitorii practică delațiunea, făcînd exerciții de stil pe seama confraților. Sigur că s-a întîmplat și asta (avem și noi faliții noștri, cum are și Organa faliții ei), dar or fi cu toții surse ? Se poate spune că scriitorii care au fost interogați de Secu au colaborat ? La fel, cei care au vorbit cu organele ? în fapt, nu se putea să nu vorbești cu ele dacă plecai la o bursă, la un doctorat, la un festival… G. Liiceanu și A. Pleșu – bursieri Humboldt – n-or fi vorbit cu ofițerii operativi înainte de plecare ? Nici Mircea Dinescu ? în cazul ăsta, sabia atîrnă asupra multor capete. într-un fir de păr. Și ce taifun de librărie ar provoca memoriile colonelului Victor Achim, dacă un scriitor cu nas la profit l-ar convinge să le tipărească !
    Las la o parte că unele dosare s-au trimis – zice presa – la FOND ZED, dar inconsecvența în judecată șochează. Mircea Iorgulescu semna în „22”, ca și Sorin Antohi. N-a fost iertat ca Antohi. Și cred că știrea racolării din '76 i-a grăbit sfîrșitul. Ioan Groșan a fost tratat diferit față de Ioan Es. Pop.
    Cît despre Universitatea „Cuza”, informatorii dovediți au ocupat poziții forte : prorectori, decani, șefi de catedre…, înainte și mai ales după acel Decembrie. Un rector socialist, prof. Mihai Todosia, știa că o secretară de la Rectorat era mai puternică decît el ; îi era frică (mărturisită) de funcționara cu misie, poate și cu epoleți. Una dintre eriniile lui Luca Pițu, agenta „Carmen”, mîrțîia la Securitate că Luca recomanda studenților „lecturi necorespunzătoare” din „pornograful Apollinaire” ori din „homosexualul Artaud”. Pîrîcioasa a fost avansată profesor (pentru servicii ?), în timp ce Luca Pițu, hărțuit permanent de volfii albaștri, iese la pensie conferențiar. Așadar „Carmen”, urmînd benevol-oportunistic mainstreamul, adică relația cu Securitatea, l-a biruit profesional.
    Chiar mă gîndeam cine va mai fi luat în cătare de direcția de investigații a Consiliului, cînd s-a produs în 6 aprilie, anni curentis, șocul lunii, al anului, al perioadei postdecembriste, media dînd știrea CNSAS : N. Breban a fost colaborator al securității. La 40 de ani (1971-2011) de la celebra demisie din „Le Monde”, se produce noul atac sub forma unui verdict pripit și neconvingător. CNSAS a înaintat acțiune la Curtea de Apel București, sub acuza că prozatorul ar fi fost sedus și cucerit să acționeze în folosul Cooperativei L’oeil et l’oreille. Așa-zisele dovezi sunt luate din multele dosare de urmărire informativă, între '72 și '87 (13 volume), ale prozatorului, iar deficitul de argumente e suplinit, pe finalul justificării verdictului, de… Raportul final.
    Bref : N. Breban n-a semnat angajament, n-a dat note scrise, pentru că nu era sursă obișnuită, ci sursă specială nerecrutată și asta fără s-o știe.
    Ce recunoaște CNSAS : „în perioada '72-'88, domnia sa s-a aflat în atenția Secu pentru manifestări ostile și relații suspecte (sublinierea mea, M. Ursache) cu cetățeni străini și a avut numele conspirativ de urmărit (tot sublinierea mea, M. Ursache) « Baltag »”. Așadar, N. Breban ajunsese număr de dosar și nume de dosar, era suspect și suspectat pentru/de Secu. Cum putea deveni un suspect persoană de încredere, de sprijin știe doar Kamisia.
    Ce concluzionează Raportul ofițerului citat (din 30.09. '82) despre discuția din braseria Athenée Palace ? (de precizat că N.B. a fost contactat, nu s-a dus singur-singurel acolo). Iată : „Nicolae Breban pozează într-un olimpian meditativ, detașat de frămîntările primare existențiale. Recunoaște că reprezintă un personaj « incomod », « problematic »” („noi” însemnînd Securitatea – nota mea, M.U.).
    Cum spuneam, „lucrătorii operativi” evoluaseră, făceau fișe caracterologice ; Securiștii își diversificaseră tehnica în anii optzeci, fiind nu atît duri cît perfizi. Cîțiva erau și deținători de savoir-faire (ca Achim), stilați. Cum să răspundă N. Breban ? Cu toroipanul ? Cu „baltagul” ? Ofițerul află de la N.B. ce-a vrut N.B. să afle : că Noel Bernard i-a oferit post la Europa Liberă (adevărat) ; că diaspora e dominată de conflicte (adevărat), că a încercat, în discuțiile cu Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, să le spună că regimul „nu a neantizat cultura” (adevărat). Și pentru că se simțea claustrat (și era), măcinat de îndoială față de prieteni ori neprieteni, preferă – notează l.o. – „contact direct cu noi”. Păi da ! Breasla nu-l sprijinise. Să recapitulăm : după răsunătoarea demisie de la „România literară” (preluase conducerea în '70, după ce, doi ani, din '68, fusese adjunctul lui Geo Dumitrescu), în 16 februarie '71, comitetul organizației de partid și biroul USR cer excluderea din CC/PCR (unde fusese doi ani membru supleant, fără retribuție), dintre membrii PCR (fusese 3 ani pecerist), din conducerea Uniunii. în aceeași zi chiar, CC/PCR își însușește propunerea. S-a întors în țară. La Congresul scriitorilor n-a fost primit. A protestat careva dintre tovarășii de breaslă ? Au urmat 18 ani fără venit fix și trei fără locuință. N. Breban a dat un interviu radical unui ziar din Suedia, ca securistul care ocupa apartamentul din Luterană (proprietatea părinților săi) să fie evacuat. Soluția la marginalizare ? Scrisul și iarăși scrisul.
    Nu-i ușor să fii scriitor în vremuri rele, potrivnice. Operele erau de două feluri : cele care foloseau ori care nu foloseau construirii socialismului. Bunavestire intra în a doua categorie, dacă fusese respinsă de Râpeanu și de Preda. De unde și replica lui Breban, cu năduf : „Domnule, e mai înțelegătoare Securitatea ca Marin Preda”, pe placul lui Pleșiță, atunci, în februarie '77, prim adjunct al ministrului de Interne. Scoase din context, spusa lui Pleșiță : „E o treabă bună, ai făcut o treabă bună !” și replica lui N. Breban : „Ei, servim cultura și țara !” pot părea incriminante. în fapt, Breban, loaial în prietenie (are obsesia cuvîntului prieten, deși nu toți pe care-i numește astfel îi și sunt prieteni), a încercat să se servească și de partida Pleșiță și de partidul lui Burtică (gura lumii spunea că Burtică nu se supunea Securității) ca să-i fie de ajutor lui Paul Goma, convins fiind că numai o carte tipărită îl apără de închisoare. Răuvoitorii citesc diligențele ca influențare pozitivă, în favoarea comunismului ; spun că Breban a fost folosit de Pleșiță pentru temperarea lui Goma, ca și cum l-ar fi putut influența cineva ori tempera pe Goma, zăticni din drumul lui. Cînd Pleșiță, în 18 februarie '77, l-a întrebat „ce-i cu tîmpenia asta” – mișcarea Goma – ce să-i fi răspuns decît : „Aspectul acesta m-a interesat mai puțin”. Mie, cele două convorbiri cu Pleșiță în clădirea Ministerului nu mi se par altceva decît anchete. Să auzi și să nu crezi : Lui N.B. i s-au instalat măsuri ITX la domiciliu, i s-au interceptat convorbirile telefonice, i s-a controlat corespondența, a fost necontenit filat, iar probele „în dovedirea acțiunii” le culege CNSAS din DUI-uri. Anchetatorii nu numai că au rămas nepedepsiți, dar relatările greilor/coloneilor sunt luate ca bază : se condamnă pe bază de rapoarte secureice.
    CNSAS concluzionează că N.B. „a îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor”. Cum ? Ajutîndu-l pe Goma să publice „reportajul” despre cutremur ? De-ar fi făcut-o și alții ! Vă aduc aminte că Goma a fost exclus din USR în aprilie '77, cînd era sub arest. La punctul diverse al ședinței ! Din cei 9 membri ai Comitetului, au fost prezenți 6. Au participat : D. Ghișe, președinte CCES, Vasile Nicolescu, directorul Direcției Culturale din CCES, Virgil Teodorescu, președinte USR, George Macovescu, secretarul Asociației București a scriitorilor. Hotărît, numai cine are parapon pe N. Breban (atunci persona non grata, ca și Paul Goma) îl poate acuza – stupoare ! – că ar fi încălcat, ca să nu spun strangulat, libertatea de expresie a cuiva.
    Și pentru că argumente contra sunt greu de găsit, CNSAS le caută în… Raportul final. Ce se arată acolo ? Că erau surse de rang înalt, care preveneau apariția unor cărți „necorespunzătoare” (cuvîntul lui Leonte Răutu et comp.), transmiterea de manuscrise peste granițe, texte cu caracter protestatar. Și ce mai făceau ele, sursele ? Anihilau forme incipiente de disidență. Tăiau schimburile de publicații ori de informații dintre colegi : cei din lagăr și cei din afară. Era „agenți ai cenzurii”, zice Raportul final. Sustrăgeau manuscrise din redacții și le duceau la Securitate, recenzau pentru Secu texte subversive, propuneau retrageri din planuri editoriale, anulau tiraje… Nu-i o aiureală de motivare ? Poți rîde în hohote de aceste acuze la adresa lui N.B., dacă n-ar fi de plîns.
    Ce-a făcut Breban din toate astea ? A trimis manuscrise la Securitate ca Zigu Ornea (romanul lui Dinu Pillat), a dat ordin de topire a vreunui tiraj ca Dumitru Ghișe, șeful secției de literatură a CC, a forfecat cărți ca Aurel Martin, șeful cenzurii, înnebunit de grijă să nu se sinucidă vreun erou de roman ? A recenzat pentru Secu vreo carte cu șopîrle ? A vegheat ca produsele culturale să fie perfect integrate ideologic cît a condus „România literară” ? A scos din coloanele revistei un articol care nu era pe linie ? A evita dogma și indicația e marca Breban. De trimis în străinătate a trimis propriul manuscris, Bunavestire (cui să-l dea, dacă nu unui editor, lui Coeckelberghs ?) și a fost anchetat pentru gestul ăsta. Bujor Sion, șeful secției de propagandă și agitație a CC și Vasile Nicolescu i-au oprit Animale bolnave, roman depus la Editura Tineretului. Pentru Don Juan, s-a bătut cu cenzura 4 ani ; Pîndă și seducție, scris în '76, a fost publicat în '91 (roman de sertar). Cenzura a făcut 2000 de observații pe textul Buneivestiri ; cartea a zăcut 3 ani în sertarele a două edituri. Cornel Burtică a fost demis din CC și pentru că a avizat tipărirea la Junimea, în '76. Ion Negoițescu și Nicolae Manolescu au fost numiți „complici ideologici”. Pentru cronica sa favorabilă, N. Manolescu s-a ales o vreme, cîteva luni, cu interdicția de a publica. N. Breban a fost taxat în plenara CC/PCR din 28-29 iunie '77 (deci nu era „omul lor”) de un ticălos cu talent, Titus Popovici, care i-a cerut capul și lui Goma (v. Culoarea curcubeului). Breban, după Titus Popovici, propaga „fascismul, ura și disprețul față de om, violența animalică, pornografia” (cuvîntarea de la Plenară a apărut chiar în „Contemporanul”). Ce urmări aveau acuzele astea se cunoaște. A ajuns, cum o spune singur, „la fundul literaturii”, „pradă coioților murdari literați”. L-au eliminat din biblioteci, din manuale, s-a interzis să fie citat… Și ce ușor i-ar fi fost ca „mare tînăr ștab” disident să rămînă în Germania (avea cetățenie, dar s-a întors ; a fost lăsat să plece iarăși, a revenit în țară la chemarea Brebanilor-preoți), cu 3 romane publicate – oho – de Flammarion.
    I se reproșează că a fost membru de aparat ideologic de la vîrf de Stat Socialist, cînd alții au rămas acolo pînă-n decembrie '89 ? A mai ieșit cineva în afară de el din structuri ? „Defecțiunea” lui Breban din '71 e minimalizată. A ripostat public, a înfruntat „bizonii ce-ce-ului”, a renunțat la demnități pentru demnitate. Da, dar de la Paris, zic cîrcotașii. Așa este : a publicat protestul în „Le Monde”, pentru că la București, în „Scînteia”, n-ar fi apărut. Și cine a mai demisionat din conducerea „României literare” ca protest la Tezele din întunecatul iulie ? Fapt important, n-a fost timorat că știrea din „Le Monde” a fost preluată de ziare franceze, engleze, germane… D. Țepeneag a dat șah : „Breban se simte foarte mîndru”. A înțeles repede, în '71, că se pune de-o dictatură personală, cum s-ar pune de-o mămăligă vîrtoasă. A explodat abia în '89. Și-mi amintesc (lucram la „Cronica” atunci) ce editoriale prostituate scriau Liviu Leonte, N. Barbu, Vasile Constantinescu et alii, ce elogii la erou și la tezele sale de geniu publicau revistele noastre !
    Ceaușescu a ostracizat scriitori, i-a gonit din țară, i-a făcut să abdice de la menirea scrisului. Facem la fel ? Cam da. îi contestăm ori îi ignorăm. Ce-o fi mai eficace oare ? Contestarea ori ignorarea ? în ce-l privește, pare o conspirație orchestrată, de un anti-brebanism deșănțat.
    Tipic pentru Republica Socialistă a Dosarelor era ca opozanților să li se deformeze acțiunile, vorbele. Totul pare déjà-lu, chiar și metaforele zoo : pentru Titus Popovici, N. Breban era un autor pe lîngă care „viața de luptă” din comunism „a trecut ca apa pe penele raței”. Acum, iată-l șoricel în colții lui Pleșiță. E respins ca grafoman, lider ceaușist, carierist politic, doar-doar s-o dovedi că îngerul nu-i de marmoră, ci de gips. Cineva amenința în manieră proletcultist-stalinistă : CNSAS „va da drumul la cîini”. Comentariile corozive seamănă cu cele din „Săptămîna” lui Eugen Barbu. Pentru un om slab, ar fi devastatoare, nu și pentru N. Breban, care n-a fost și nici nu este des-curajat.
    I s-a cerut să se revizuiască moral. Dar ce să revizuiască ? Să se căiască și el (ca mitropolitul Corneanu, ca Paleologu etc.). De ce s-ar căi ? Pentru opoziția sa ? Numai lașii n-au intrat în colimatorul Secu. Curajoșii au intrat.
    Da, așa este : N. Breban e arogant în profesionalismul său, cum trebuie să fie un prozator mare între mari (i se confundă voit grandoarea operei cu grandomania). Și da, a folosit orgoliul profesional ca armă de luptă, pretext pentru umorali și revanșarzi, jenați de talentul său, să se isterizeze și să urle (nu cu spirit critic, ci cu spitcritic), că-i lovit de desuetudine, că nu va rămîne nimic din cele 15 000 de pagini publicate, care vor fi (știe o ziaristă !) „acoperite de valul înfumurării și al slăbiciunilor neasumate” (v. „Evenimentul zilei”.
    Sunt convinsă că acest vîrtej media a fost provocat pe fond de eseist, că incomodele sale eseuri au deranjat și ca atitudine, și ca altitudine. Dar cînd n-a deranjat opinia sa francă, apăsată, indiferentă față de consecințe ? Cînd n-a fost bîrfit, prost înțeles ori, dimpotrivă, omagiat și elogiat N. Breban ? Campania sa pentru restabilirea demnității (nedemn e alt cuvînt obsesiv), prestigiului, cotei valorice a scriitorului român, cînd „linia” e condamnarea comunismului odată cu valorile de atunci, n-a plăcut, ca și etno-aroganța.
    Rezistența la masa de scris îl impune pe marele romancier, e ideea sa reluată constant. Singura cale – opera. Numai ea îl poate sprijini cînd verdicte în fals vor să-l trimită la stîlpul infamiei.
    Judecați și condamnați numai după ce ați înțeles că sensul vieții sale e scrisul, în limba română, pentru literatura română. Magul Breb, cum îmi place să-i spun, stă în scaunul de prozator, scaun cu valoare de refugiu în vremi de criză pe plan economic, dar, mai ales, de criză morală : „prefer, încă o dată, ca în tinerețe, amplul jilț de romancier al tinerei și formidabilei mele literaturi. Române”.
    Și nu i-l poate lua nimeni.


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.40 Seconds