Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Ioan Rosca. Documente despre politica PNTCD

Dar să-l lăsăm să vorbească pe Iuliu Maniu, cel care probabil , şi-ar fi asumat şi meritele dar şi responsabilităţile , dacă ar fi ajuns la 22 decembrie 1989 şi nu ar fi fost "reprezentat" de urmaşi cu puţine scruple pentru adevărul plin. Citatele de mai jos sînt extrase din stenograme şedinţelor consiliului de miniştri din 1944 şi din alte documente, pe care le-am găsit în "Documente din istoria modernă a României - ISISP-CCPCR şi care au fost recent publicate de Marcel Dumitru Ciucă:
http://www.librarie.net/carti/174249/Guvernarea-Constantin-Sanatescu-Stenogramele-sedintelor-consiliului-ministri-Volumul-august-noiembrie.

Ştiu că extrasele care urmează vor stîrni reacţii, conforme cu personalitatea fiecăruia. Cine mi le-a adus la cunoştinţă (în 1995) încă vedea în ele o probă a înţelepciunii celor prinşi în capcana PCR . în timp ce eu, am fost şocat de ineficacitatea şi neputinţa acoperite cu retorică găunoasă, a liderilor partidelor istorice implicate. M-am abţinut cît am putut de la comentarii publice. După încă 15 ani de studiu al fenomenului, eu văd şi mai clar efectul colaboraţionismului ireversibil.
Ca să reacţionaţi conform propriei viziuni, vă las mai mult în compania documentelor, subliniind afirmaţiile importante: [] "[p. 55-56 15-16 sept, la întoarcerea de la Moscova a echipei care a semnat armistiţiul din 12 septembrie)] Domnul Maniu: Domnilor, ţin de la început să constat că textul acestui armistiţiu nu corespunde cu acele conversaţiuni şi acele încheieri pe care emisarii noştri din Cairo au convenit cu reprezentanţii aliaţi. Lucrul acesta este foarte important. Eu mulţumesc comisiunii pe care am trimis-o, prin sîrguinţele depuse pentru rezultatele obţinute, desigur cu mare trudă şi desigur după multe discuţiuni. însă aceasta nu mă împiedică să constat că aliaţii nu şi-au respectat înţelegerile de la Cairo. La Cairo s-au făcut înţelegeri precise. Baza acestor condiţiuni era fixată în 6 puncte, care conţineau anumite asigurări foarte preţioase pentru România şi noi cînd am făcut armistiţiul şi cînd am trimis comisia la Moscova, am fost de credinţă credinţa că aceste stipulaţiuni vor fi respectate. Spre marea noastră durere, vedem că acele condiţiuni nu au fost respectate. Vedem o situaţie extrem de grea, în special pentru noi care am lucrat ce atîta vreme spre a putea ajunge acest scop de a avea armistiţiu de acord cu naţiunile unite. Tocmai pentru a ne elibera de sub orice învinuire am ţinut să constat acest lucru. Condiţiunile care le-am stabilit noi atunci erau neasemuit mai favorabile decît cele de acum şi fiindcă eu am cutezat să recomand partidului şi Majestăţii Sale să facă acest armistiţiu, ne doare foarte mult la ce s-a ajuns. în tot cazul ţin să constat că noi aceia care am pregătit această acţiune şi care am discutat-o luni de zile, nu sîntem vinovaţi pentru acest text de armistiţiu. Ceea ce am preconizat era un totul altceva. A ieşit însă altceva. Nu poartă vina dumnealor din comisie care au discutat la Moscova şi nu le fac nici o învinuire, fiindcă sînt convins că au făcut tot posibilul ca să iasă altfel. Pe de altă parte nu-i învinuiesc pentru că au acceptat acest text de armistiţiu, fiindcă nu puteau face altceva. Erau într-o situaţie într-adevăr tragică: armistiţiu declarat, de axă rupţi, armata rusă în cooperare cu noi pentru dezrobirea Ardealului. Evident că nu puteau să stea la mijloc şi trebuiau să accepte aceste puncte care multe reprezintă o adevărată capitulaţie , nu un contract liber de armistiţiu. Ţin să constat acest lucru pentru a ne feri de învinuirea că noi am dus ţara în această situaţie. Ne-am gîndit bine ce facem, am fixat bine condiţiunile, dar fireşte se întîmplâ şi altfel, fiindcă, repet, ceea ce am stabilit la Cairo nu au respectat domnii din Moscova. Sîntem mici, sîntem slabi, am făcut o politică catastrofală, conducătorii ţării noastre de pînă acum au mers cu ochii închişi, ne-au dus în toate privinţele în situaţii absolut imposibile şi comisia trimisă de noi nu putea face altfel decît să semneze. îmi închipui durerea sufletească pe care au simţit-o şi sîntem alături de dumnealor în această durere. Precizez că condiţiunile avute pentru armistiţiu, cînd am sfătuit partidul şi pe Majestatea Sa nu erau cele care sînt astăzi. Noi toate chestiunile le-am discutat cu multă băgare de seamă. Am luat toate măsurile care se puteau lua în asemenea ocaziuni, dar nu am reuşit cu ele. [..] A fost precizat şi stabilit că noi ducem războiul pînă cînd el se şterge de pe teritoriul nostru. Din punct de vedere militar este evident că ceea ce spun dumnealor, că Germania trebuie zdrobită definitiv, este curatul adevăr, şi eu nu contrazic acest lucru, totuşi aş vrea să avem preciziuni ca să se înţeleagă lucrul acesta pînă la sfîrşit, fiindcă vedeţi dv., războiul acesta are multe părţi, nu merge numai pe continentul nostru, merge şi împotriva Japoniei şi în toate părţile şi întreb: cum se explică, cum pînă la sfîrşitul războiului ? [..] Domnul Maniu: Pentru noi care am tratat chestiunea aceasta este penibil. Să-mi daţi voie cu această ocaziune să confirm ceea ce a spus dl. general Aldea şi să-mi arăt recunăştinţa mea pentru atitudinea dumnealor în pregătirea acestui armistiţiu. îi rog să primească mulţumirile noastre sincere. Nu a fost lucru uşor acesta. Vă rog, ulterior, cînd priveşte lucrurile în prespectivă istorică, chestiunile acestea par foarte frumoase, romantice, dar nimeni nu-şi dă seama de pericolul ce comporta această întîmplare istorică. Aşa şi în cazul acesta. Noi trecem foarte uşor; nu ne dăm seama că dl. general Sănătescu, preşedintele nostru, ce riscuri grozave a luat asupra sa cînd a fost în acţiunea aceasta. Nu ne dăm seama de situaţia d-lui general Racoviţă, de situaţiunea d-lor generali Potopeanu şi Niculescu, de situaţia d-lui general Aldea, care, deşi nu era în activitate, totuşi, risca foarte mult prin activitatea pe care o desfăşura. Am avut plăcerea să vorbesc cu d-lui în timpul acesta de pregătire şi îi mulţumesc dlui Vişoianu în special, care în direcţiunea aceasta de a realiza o legătură între partea civilă şi partea militară, a avut un rol aproape hotărîtor. Asemenea şi cu această ocaziune ţin să accentuez sentimentele mele de sinceră recunoştinţă d-lui Niculescu-Buzeşti, care cu multă prevedere a luat parte la aceste lucrări. Eu sînt mulţumit de a putea aduce întreaga mea recunoştinţă acestor domni. în ceea ce priveşte pregătirea acestui armistiţiu am lucrat cu toţi cu mare prevedere şi nouă nu ni se poate băga nici o vină că acest armistiţiu este aşa cum este astăzi, în multe privinţe, se prezintă ca o capitulaţiune. De aceea, era pentru mine foarte interesant cuvîntul acela de la radio, că s-au semnat condiţiunile de armistiţiu impuse de alţii, fiindcă acesta este adevărul. Prietenii pe care i-am trimis au făcut tot ce au putut, au fost puşi în situaţiunea de a capitula.Ce au putut face la Moscova ? O situaţie groaznică şi pentru dumnealor dar mai ales groaznică pentru noi, care am hotărît acest lucru şi care avem mare răspundere morală şi politică. In ce ne priveşte, avem distinse mărturii şi documente din care reiese felul cum am pregătit noi armistiţiu. Acest lucru este important, alături de discuţiunile pe care le ducem noi pe sub mînă, în mod foarte timid. A avut nişte tentacule şi dl. Mihai Antonescu răspîndite în mai multe părţi ale Europei. Prin aceste tentacule dînsul a prins cîte ceva şi a avut unele sugestii. Intre altele a avut sugestia şi i s-a pus în vedere că dacă se va face armistiţiul se va asigura o zonă neutră, liberă, în care să nu poată intra aliaţii. Am văzut eu, dl. Buzeşti are textul, şi vă puteţi închipui în ce situaţie ajungem noi, guvernul acesta, regimul acesta şi în special noi care am lucrat efectiv la pregătirea acestui armistiţiu, cînd ni se va pune în faţă mîine-poimîine faptul că lui Antonescu i s-a promis de către dl- Molotov o zonă neutra pe care noi nu o avem. Pentru care motiv nu interesează, vă puteţi închipui în ce situaţie rămânem noi. Deci, trebuie să constatăm numaidecît că noi între condiţiunile pe care le avem prin armistiţiu era şi punctul, precis stabilit, că tot ce s-a discutat va fi respectat în armistiţiul pe care noi îl vom încheia. (Domnul ministru Buzeşti citeşte textul telegramei conţinînd acest punct de vedere, privitor la recunoaşterea zonei libere). [..] Domnul Maniu: Un singur lucru, mi-am luat libertatea de a exprima mulţumiri d-lor care au luat parte la pregătirea acestor lucruri. Dar trebuie să accentuez gestul Maiestăţii Sale Regelui care a luat în această chestiune partea leului, fiindcă în cuvântul sau în hotărîrea aceasta a pus la dispoziţia acestei acţiuni întregul său aparat militar şi civil. Cum fiecare am riscat ceva în această operaţiune, desigur Majestatea Sa Regele a riscat cel mai mult, a riscat Dinastia, Tronul, a riscat chiar viaţa. [..] Domnul ministru Pătraşcanu: întrucît dl. Maniu a ridicat cîteva chestiuni de ordin general, ţin să nu las în dubiu nici Consiliul, nici pe dl. Maniu. Există un vinovat, şi eu vorbesc foarte deschis, există un vinovat pentru ce România nu a încheiat armistiţiul pe baza propunerilor (armistiţiului) din aprilie, şi acest vinovat sînteţi dv., D-le Maniu, fiindcă sînteţi singurul om politic căruia i-au fost transmise aceste condiţiuni şi aţi avut posibilitatea neaşteptată să interveniţi efectiv în politica românească. Şi nu aţi făcut-o. Dacă aţi fi fost de acord cu noi - eu am fost în martie - să activăm pentru salvarea, pentru scoaterea României din război în cel mai bun moment istoric, trupele ruseşti făcuseră spărtura de la Uman, dar nu trecuseră Bugul şi România ar fi putut atunci discuta condiţiile armistiţiului. Nu aţi făcut-o, invocînd aşteptarea unui răspuns de la dl. Ştirbey, care a venit într-un moment cînd situaţia era schimbată. Noi am fost puşi într-o situaţie foarte penibilă, pentru că politică de luni de zile de aşteptare, de tergiversare, din partea opoziţiei şi în special din partea Partidului Naţional-Ţărănesc, nu aputut să inspire nici o încredere aliaţilor şi nu ne-am găsit în faţa tuturor aliaţilor, ci a tuturor aliaţilor care s-au declarat de acord cu aceste condiţiuni noi. Şi am făcut această introducere, pentru că atunci cînd am fi putut acţiona - îl am mărturie pe dl. general Sănătescu - la începutul lunei mai, participarea noastră directă la această schimbare şi lipsa de orice rezervă pe care am făcut-o în ce priveşte partidul nostru, partidul comunist, s-a lovit de rezistenţa sau mai bine spus de imposibilitatea de a cădea de acord cu dv. Este o mare răspundere istorică, d-le Maniu, că la propunerile de armistiţiu din aprilie, dv. aţi răspuns în iunie, fiindcă aliaţii în două luni nu de la guvernul Antonescu au aşteptat răspuns, ci de la dv. răspuns care a venit după două luni de zile. Vă rog să credeţi că aţi pus delegaţia română într-o situaţie grea. Noi am venit in numele blocului şi în numele opoziţiei şi în faţa acestei situaţii ni s-a spus : Ce aţi făcut 3-4 luni, dacă spuneţi că aţi fost gata, căror fapte se datoreşte prezenţa armatelor sovietice în marş în Moldova, cînd noi am fost gata din martie ? Şi eu am spus : Noi am propus armistiţiul cu mult înainte, dar în faţa acestei situaţiuni, adevărata politică românească, opoziţia, s-a găsit în carenţă. Aşa încît nu aveţi răspunderea acestui document, aveţi o răspundere mai gravă, că aţi făcut posibil acest document prin atitudinea opoziţiei, prin tergiversare, aţi făcut posibil ca un text propus în aprilie să-1 discutăm la începutul lui septembrie. Am fost puşi într-o situaţie foarte grea noi delegaţia, fiindcă elemente de neîncredere se bazau pe o politică de tergiversare, care nu este imputată nici delegaţiei, nici guvernului actual. In ce priveşte chestiunea de la Cairo, iarăşi ţin să accentuez, la Moscova a existat un consens unanim în ce priveşte România. Nu a fost nici un moment nici o posibilitate de a face o deosebire între atitudinea Angliei, Americii şi a Uniunii Sovietice, în nici un fel de privinţă. Aşa încît noi ca reprezentanţi ai guvernului actual, ne-am găsit în această atmosferă. Domnul Maniu: Trebuie să pun la punct adevărul. în adevăr, eu mă ocupam cu ideea, dar şi lucram ca să fac această lovitură atunci cînd s-a întîmplat catastrofa armatei germane la Uman. Fireşte, am stat în legătură cu marii comandanţi ai armatei noastre. Am discutat chestiunea şi nu am făcut această lovitură atunci fiindcă domnii comandanţi ai mai multor unităţi mi-au adus la cunoştinţă şi mie şi celorlalţi mai înalţi că nu se poate face acţiunea, fiindcă dumnealor dacă veneau şi spuneau da, se poate face, neapărat o făceam. Dar mărturie îl am pe dl. general Potopeanu, pe dl. Niculescu, pe dl. Racoviţă, cu care nu am vorbit, dar de la care mi s-a adus vorbă că nu se poate face. Mă găseam înaintea situaţiei. Cum s-o fac ? S-o facem pe cale normală, sau pe cale de lovitură ? Cine a făcut o revoluţie, ca mine, nu o mai face a doua oară. Pentru că se ştie cum începi dar nu ştii cum termini. Şi atunci am văzut spiritul public. Este dispus sentimentul public la jertfe superioare ? Am discutat cu prietenii d-tale şi pătura muncitorească şi cînd le-am pus in vedere că ar trebui să facem o mare demonstraţie ca să forţăm puterea constituită a statului să se gîndească la armistiţiu şi la schimbarea politicii, atunci mi-au spus: Dar, domnule Maniu, răspunzi că armata este cu noi ? Eu însă nu puteam răspunde atunci. Şi atunci, examinînd condiţiunile, cînd am văzut că sentimentul public nu este pregătit pentru aşa ceva şi cînd cei răspunzători îmi spuneau că nu pot face în acel moment, puteam eu să risc la acel moment ? Atunci cînd ni s-au propus condiţiunile de armistiţiu şi le-am studiat, au cerut de la mine, cei din Cairo, răspuns categoric : Acestea sînt condiţiunile, mai bune nu mai le au. Te obligi să semnezi ? Şi am răspuns în 2-3 zile: Mă oblig să fac armistiţiul cu aceste condiţiuni. Prin urmare din partea mea şi a partidului nostru nu a fost nici un fel de tergiversare. Acum nu e vorba să facem istorie, e vorba ce trebuie făcut. Atrag atenţiunea dv. ca să ştiţi unde să puneţi un punct deosebit şi să accentuaţi că nu România este de vină că a făcut armistiţiul acum. Dl. Buzeşti ştie că am precizat anumite modalităţi, şi nu ni s-a răspuns din partea aliaţilor 7 săptămîni şi pe urmă s-a răspuns : Faceţi dv. pe puterea dv. proprie că noi nu puteam face nimic. Şi s-a făcut pe puterea proprie. Aceasta este situaţia, am fost într-o situaţie groaznica, tragică. Vedeam că nu puteam întîrzia lucrurile şi nu aveam nici un ajutor de nicăieri. Şi a trebuit să găsim momentul cel mai potrivit. Pe cîtă vreme nici de la Italia, nici de la Franţa nu au cerut să facă acţiune pe puteri proprii, ci au cerut să facă acţiune cînd erau aliaţii acolo cu forţele lor, nouă ne cer acţiune cu puteri proprii, şi am făcut cu puteri proprii riscînd, viaţa, existenţa, dinastia şi tot bunul pe care îl are România. Am riscat şi a trebuit să riscăm şi mulţumim şi dv. şi dv. socialiştilor că aţi stat lîngă noi, şi fireşte, dl. Brătianu cu care trei ani de zile am lucrat mînă în mînă pentru a face această schimbare. Şi cred că va constata şi istoria şi opinia publică românească că am reuşit s-o facem în momentul politic cel mai potrivit, ca să aibă sfîrşit bun. Domnul ministru Patrăşcanu: Ceea ce am propus d-lui Maniu să facem la sfîrşitul lunii martie, pe calea răsturnării, am făcut la 23 august, aceasta vreau să se ştie. Domnul ministru Buzeşti: Nu era nevoie să facem pe calea răsturnării. Nu era nevoie să recurgeţi la manifestaţiuni publice. Eu care am fost amestecat în aceste discuţiuni, vreau să menţionez, cînd aţi încheiat Blocul Naţional Democrat ? La 20 iunie. La 22 iunie în numele acestui bloc au plecat propuneri cu care dv. aţi fost de acord. Partidul comunist a subscris propunerile din 22 iunie. Declar că fără acest ajutor nu puteam face nimic în ţară. Aceasta ai subscris d-ta şi partidul comunist. Domnul ministru Patrăşcanu: Eu vorbesc de sfîrşitul lunii martie cînd erau 13 000 de germani în ţară. Domnul ministru Buzeşti: A intervenit momentul favorabil, am avut recruţii şi astfel fără ajutor din afară am putut face schimbarea prin mijloacele noastre proprii. Chestiunea este dacă acest text se datorează vreunei întîrzieri dîn România. Nu se datorează pentru bunul motiv că după 22 iunie, la 24 august, Uniunea Sovietică ne-a asigurat în scris şi în mod formal că va respecta toate cele 6 puncte din condiţiunile de armistiţiu. Nimeni nu este vinovat că condiţiunile de armistiţiu au fost înrăutăţite. Niciodată nu ni s-au nerecunoscut condiţiunile din aprilie. Niciodată nu ni s-a dat ultimatumum, dacă nu facem ceva, le retrag. Aliaţii nu au retras condiţiunile. Aşa încît poziţiunea juridică cu care ne prezentam la Moscova nu era slăbită de faptul că nu am făcut nimic în aprilie şi mai. La 24 august, Uniunea Sovietică ne declară că semnează armistiţiul pe baza celor şase puncte. Va să zică, d-ta cînd ai mers la Moscova cunoşteai aceste chestiuni. Desigur că nu puteai face altceva şi nu dăm răspunderea pe alţii. Răspunderea este a aliaţilor, fiindcă nu şi-au respectat cuvîntul. Nu se poate concepe să fie cineva aşa vinovat decît aliaţii. Aceasta este realitatea. Domnul Dinu Brătianu: Cred că este inutil să discutăm această chestiune. Pierdem vremea. Au făcut ce au putut. Au fost condiţiuni ineluctabile, se simţeau stăpîni în ţara românească, fiindcă armata ocupase ţara. Sînt sigur că dl. Pătrăşcanu şi-a făcut datoria ,dar nu trebuie să ne acuzăm unii pe alţii. Domnul ministru Buzeşti:Aliaţii sînt vinovaţi fiindcă nu şi-au respectat cuvîntul. Domnul Maniu: Condiţiunile de armistiţiu primite din Cairo le-am comunicat la o serie întreagă de oameni care sînt oameni importanţi în ţara aceasta şi cînd ei cunosc ceea ce am primit atunci, mulţi care nu ştiu amănuntele, pot să-mi bage mie vina că am dus în eroare opinia publică. Trebuie să constatăm că aliaţii nu au respectat aceste condiţiuni. In tot cazul nu pot rămîne în situaţia morală şi politică că eu sînt vinovat de aceste condiţiuni. Domnul ministru Buzeşti: Armistiţiul trebuie publicat mîine. Al doilea, nu se face nici o declaraţie! Domnul Patrăşcanu: Comentariul armistiţiului trebuie să se facă. Eu îmi iau răspunderea comentariului. Eu am făcut un comentariu la Moscova, fiindcă nu trebuie lăsat armistiţiul necomentat. Declaraţia o voi face în calitate de preşedinte al delegaţiei, în sensul de a da asigurări că acest armistiţiu va fi considerat de România ca un lucru care va fi pus în aplicare. Trebuie neapărat să lăsăm impresia clară că România nu a subscris un lucru cu care nu este de acord. Domnul ministru Negel: Trebuie să dăm dovada de lealitate, fiindcă numai aşa vom putea obţine condiţiuni mai bune, fiindcă sînt multe chestiuni care trebuiesc interpretate. Domnul Maniu: Nu se poate ca un act istoric să nu fie comentat de ministrul de externe şi de unul sau doi din cei de faţă, care au fost acolo. Pentru faptul că nu am spune nici un cuvînt am ofensa pe aliaţi. Ar însemna că sîntem supăraţi. Şi aceasta ar fi o ofensă şi la adresa delegaţiei şi la puterea cu care am contractat şi de aceea dv. trebuie să faceţi comentariu cum veţi crede că este potrivit şi demn şi faţă de ţară şi de aliaţi. Ar fi cea mai mare prostie din partea noastră dacă am supăra pe aliaţi, în special pe sovietici, fiindcă am înghiţi broasca, fără nici un folos. De aceea, trebuie să facem tot posibilul ca să menţinem cele mai bune raporturi cu Uniunea Sovietică şi ducem lucrul acesta mai departe în condiţiunile cele mai bune sufleteşti, să arătăm că noi sîntem legaţi de această treabă şi că în mod loial şi cinstit trebuie să punem în aplicare armistiţiul. [] Dl. ministru Maniu: Trebuie să fie un ministru care are în mînă aceste chestiuni. []Cred că dl. ministru de război ar putea foarte bine să-şi ia această răspundere, fiindcă are alături de d-sa pe dl. subsecretar de stat Dămăceanu, care a fost la tratative şi ştie majoritatea chestiunilor.[..] Trebuie să fie cineva responsabil. Aici nu este glumă. E o mare răspundere pe care şi-o asumă această persoană, fiindcă, dacă nu am respecta condiţiile armistiţiului, se poate întîmpla să ne denunţe armistiţiul. Trebuie să avem un om care răspunde pentru punerea în aplicare a acestui armistiţiu, fiindcă neaplicarea lui poate să ne aducă pe cap o catastrofă. Deci acesta este un lucru grozav, cu mare răspundere şi cu mare bătaie de cap. Vă rog să aprofundaţi problema şi să găsiţi omul care este cel mai indicat. Cît mă priveşte pe mine insist asupra persoanei d-lui general Dămăceanu, fiindcă îl cunoaştem, a fost la Moscova şi are rang militar însemnat care face posibil să stea în alte raporturi cu domnii militari ai comisiei. îl rog să primească. Nu va primi, dl. preşedinte de consiliu va hotărî. Eu mai am o chestiune pe care vreau s-o subliniez. în acest armistiţiu se vorbeşte de germani, de unguri, de evrei şi de multe şi multe lucruri. Dar nu se vorbeşte de un lucru esenţial pentru noi, ce se întîmplă în Basarabia, cu românii noştri de acolo. Domnul Pătrăşcanu aminteşte adesea că eu sînt vinovat de oarecare tergiversări. Nu este adevărat. Intr-un singur caz da, într-o singură chestiune. Domnii comunişti au venit la mine la un moment dat să-mi propună să facem un fel de legătură patriotică şi atunci nu s-a făcut din cauza mea, recunosc. Pentru ce? Pentru că eu insistam la dumnealor ca între ţintele acestui bloc patriotic să fie pusă şi chestiunea Basarabiei şi Bucovinei, şi am insistat pe acest lucru, şi am spus că nu este posibil ca noi să inaugurăm o acţiune de stat care nu ar avea între ţintele sale cîştigarea Basarabiei şi Bucovinei. Dumnealor nu au vrut acest lucru şi din cauza aceasta nu s-a făcut. Ce se întîmplă ? După acest incident, ne-au venit propuneri provocate din partea aliaţilor, a Rusiei, Angliei şi Americii, în care am fost încunoştiinţaţi în mod definitiv, fără posibilitate de a discuta, că Basarabia şi Bucovina, în forma hotarelor din 1940, trebuiesc să rămînă Rusiei, şi atunci a trebuit să mă supun acestei hotărîri a acestor trei state. Ar fi fost din partea mea un lucru nesocotit dacă eu aş fi înlăturat întreaga acţiune politică proprie, de a salva interesele României, din cauza unui impediment de neînvins. Şi atunci am făcut blocul cu d-lor, şi am făcut, prin urmare, blocul abia în luna iunie, deşi propunerile erau făcute în noiembrie sau decembrie. Aşa cum v-am arătat, din acest motiv nu am acceptat în această formă." Acum lucrurile s-au închis. Am văzut porunca inexorabilă a Naţiunilor Unite şi a trebuit şi eu să mă conformez în sensul că am făcut blocul cu d-lor, pentru realizarea celorlalte scopuri mari. Aceasta nu înseamnă însă că noi ne dezinteresăm de partea neamului românesc care este în afară de hotarele noastre. Nu ne putem face vinovaţi că ne dezinteresăm de fraţi de un sînge cu noi, pe care vitregia soartei la un moment dat, i-a despărţit de noi. Ce se întîmplă ? în acest corp al armistiţiului nu se vorbeşte nimic de Basarabia şi Bucovina, decît în sensul că rămîn în posesia Rusiei. Dacă nu se vorbeşte ce s-a întîmplat cu fraţii noştri de acolo, se vorbeşte, în schimb, despre ce s-a întîmplat cu evreii din România sau care pot să vină în România. Pentru ce cred că lucrul acesta trebuie pus în discuţie ? Pentru că mi-a prezentat dl. ministru de interne o adresă din partea Comandamentului militar prin care se cerea ca noi să arătăm tabloul exact al germanilor care se găsesc în ţară şi al basarabenilor. Ce însemnează aceasta? Că cel puţin au intenţiunea ca să urmărească aceşti oameni şi sînt multe semne care arata, că, într-adevăr, aceasta este intenţiunea. Acum, în ce priveşte Basarabia şi Bucovina, sîntem o ţară învinsă, ni s-au impus anumite condiţiuni de armistiţiu, şi nu avem ce face şi ne supunem, fiindcă sîntem într-o situaţie silită. A fost punctul cel mai dureros acela în care se spune că hotarul României este acela fixat în 1940, prin hotărîrea Regelui Carol şi a d-lui Tătărăscu. Ce se va întîmpla în viitor? Vom vedea. Nu vrem cu această ocaziune să învinuim, nici să înrăutăţim raporturile noastre cu Uniunea Sovietică cu care trebuie să ducem cele mai bune raporturi. Nu punem în discuţiune, decît spunem că este o situaţie de fapt la care trebuie să ne supunem. Alta este însă chestiunea românilor din Basarabia. Dacă vor începe a urmări, a închide şi aresta pe românii de acolo care au votat în 1918 unirea Basarabiei cu noi, atunci noi cu ce conştiinţă primim acest lucru ? Naţiunea română şi statul român au ajuns în situaţii foarte grele în trecut, dar conducătorii au ştiut să găsească accentele trebuitoare şi în acele momente grele şi triste. Cînd s-a făcut convenţia din Berlin ni s-a luat Basarabia. Fireşte, a fost dureros. A fost un guvern legal al României, reprezentat prin marele Ion Brătianu şi Kogălniceanu. A trebuit să se supună. S-au supus. Ne supunem şi noi , că nu putem fi mai tari decît Ion Brătianu şi Kogîlniceanu. Dar au protestat. Noi nu putem protesta acum, fiindcă acum tratăm un armistiţiu. Trebuie însă să se ştie că sufletul nostru sîngerează şi în al doilea rînd că avem conştiinţa vie că trebuie să ne îngrijim de fraţii noştri care sînt în afară şi să vedem ce intenţiuni au ruşii cu fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina, fiindcă am fost colegi de parlament cu Halipa, cu Pelivan, şi nu ne vine bine să vedem că sînt aruncaţi în închisori sau loviţi pentru ceea ce au făcut acum 25 de ani. Avem datoria în conştiinţa noastră să ţinem socoteală de aceşti fraţi de sînge. Deci, o dată cu această expunere a mea, ţin să rog pe domnii care vor pune în aplicare acest armistiţiu în comisiunea militară care se va întocmi, ca să pună în discuţiune această hotărîre, ca fraţii noştri din Basarabia şi Bucovina să aibă mîngîierea că noi avem grijă de ei. Nu doresc să se facă nici un fel de hotărîre acum, nici un fel de decizie. Rog însă comisia care va discuta cu comisia militară sovietică să pună în discuţiune această chestiune şi pe cît posibil să ia garanţii pentru ei. Domnii aceştia mi se adresează mie. Acum fug, se ascund prin diferite sate, vin şi-mi cer scut, sfat, unde să se ascundă, unde să se aşeze, ca să nu fie spînzurâţi. Şi eu trebuie să dau răspuns şi voi da, voi găsi o posibilitate. Cred că este cazul ca să trezesc interesul dv. asupra acestei nenorociri şi să facem tot posibilul ca ei să fie ocoliţi. [..] Dl. Iuliu Maniu, ministru de Stat: Punctul acesta are o importanţă extraordinară şi mai ales pe noi, partidele politice, ne pune într-o situaţie aproape intolerabilă. Noi am primit să facem parte din guvernul acesta, pe baza manifestului, făcut atît de frumos, din partea sa M.S. Regelui, în care se spunea că se introduce în Ţara Românească un regim de libertate şi constituţionalism, adică un regim în care opinia publică îşi poate exprima liber părerile şi opiniile sale şi se pot forma curente, potrivit situaţiei de azi. Or, în punctul acesta ce se spune:"Tipărirea, importul şi răspîndirea în România, a publicaţiilor periodice şi neperiodice, prezentarea spectacolelor de teatru şi a filmelor, funcţionarea staţiunilor de T.F.F., Poştă. Telegraf şi Telefon, vor fi executate în acord cu înaltul Comandament Aliat (Sovietic). (Vezi anexa art. 16)". [..] De aici urmează că orişice ziar, care apare în România poate îi cenzurat. Tot aici urmează că orice comunicare făcută prin radio poate fi cenzurată.S-a dat ordin, din partea Comandamentului rusesc, sa. se sechestreze aparatele de radio. Această măsură s-a luat pe baza concepţiei lor, că noi sîntem o ţară ocupată. Acum trecem la armistiţiu şi dacă punctul acesta rămîne aici, Comandamentul rusesc va putea să menţină măsura confiscării aparatelor de radio pe baza acestui punct. Se creează prin această clauză o situaţie intolerabilă. Noi sîntem în faţa opiniei publice într-o situaţie intolerabilă. [..] Putem noi admite lucrul acesta ? Este o imposibilitate. Toată lumea ne sare în cap. Evident, delegaţii noştri la Moscova n-au avut ce face ; au trebuit să accepte acest armistiţiu, care ne-a fost impus. Şi atunci, îmi pare rău că nu s-a pus aici: "condiţiuni impuse" , fiindcă atunci s-ar fi creat o situaţie mai clară pentru noi şi înaintea opiniei publice a ţării noastre. Trebuia să acceptăm. Care este situaţia? Acum cînd urmează să se discute cu Comandamentul rus condiţiunile acestui armistiţiu, d-nii care au luat parte la aceste şedinţe, trebuie să pună în mod foarte serios această chestiune, care face imposibilă situaţia noastră în guvern, dacă rămîne aşa, pentru că sîntem asaltaţi şi condamnaţi de opinia publică, într-o măsură pe care n-o putem suporta. Nu mai vorbesc de celelalte condiţiuni; comisiunea care se va forma, va stărui să le clarifice şi să le pună la punct - dar aceasta este de cea mai mare importanţă. Noi, dacă vom avea acel Comandament rus înţelegător pentru necesităţile sufleteşti ale poporului nostru, nu vom mai fi condamnaţi de opinia publică românească, lăsînd la o parte ceea ce spune dl. ministru de externe: că nu avem legături cu străinătatea. Este o situaţie intolerabilă. [..] Dl. Iuliu Maniu, ministru de Stat: Domnilor, fiind ecoul sălii aşa cum este, n-am înţeles tot ceea ce a spus dl. ministru Pătrăşcanu. Totuşi am prins ceva din expunerea d-sale: am primit înainte de toate învinuirea, pe care o face d-lui Brătianu şi mie că, la sosirea armatei sovietice, n-am contribuit cu nimic la calmarea panicii, care s-a produs în opinia publică românească. învinuirea nu este întemeiată. Am făcut tot ce s-a putut face. Adevărat este însă că n-am putut face tot ceea ce doream să fac. Din ce cauză ? Din cauza armatei sovietice. Domnul Pătrăşcanu să-şi dea seama de situaţia noastră extrem de gravă, în faţa opinie publice româneşti. Noi am militat pentru această politică ani de-a rîndul; ani de-a rîndul am lucrat în opinia publică, în scris şi cu vorbe, ca să înlăturăm acea iluzie, care exista în contra naţiunilor unite, din cauza prezenţei Rusiei Sovietice, în care România avea o neîncredere, să zicem, tradiţională. Ne-am ţinut să convingem lumea că soarta României depinde de aceste naţiuni unite că trebuie să acceptam situaţia că între aceste naţiuni unite este şi Rusia. Şi am militat, prin toate mijloacele posibie, ca să producem un sentiment de linişte în opinia noastră publică. Astfel, am arătat că nu este de prevăzut o agresiune duşmană din partea sovietelor, dacă noi vom avea o politică prietenească faţă de ele. Am arătat că alianţa noastră cu Axa este o catastrofă şi că singura mîntuire este alăturarea României la aliaţi, la Naţiunile Unite. Am produs un sentiment de linişte şi înainte de a fi sosit armatele ruseşti aici şi am creat, prin urmare, o atitudine care, înşelată, în opinia publică românească ar fi însemnat o dezavuare a noastră şi în special a mea. Eu eram decis ca să fac toate gesturile privitoare, ca să arăt Armatei Sovietice că sîntem cu toată încrederea faţă de ea şi că o privim ca pe o aliată, ca o tovarăşă de luptă. Ce s-a întîmplat însă ? S-a întîmplat mai mult decît ceea ce spunea domnul Pătrăşcanu. Conducătorii oficiali ai Armatei Sovietice au declarat oficial şi în conversaţiunile particulare, pe care le-au avut, că ei vin în România ca într-o ţară duşmană, ca o armată de ocupaţie. Pînă acolo a mers această atitudine inexplicabilă că s-a întîmplat durerosul şi uimitorul fapt că ministrul nostru de război şi un alt domn ministru au trebuit - întîi - să ceară audienţa şi n-au fost primiţi şi pe urmă să aştepte cu ceasurile pînă cînd au putut fi primiţi de Comandamentul Militar al Sovietelor, cu o motivare că nu pot să stea de vorbă cu oamenii politici, ci cu militarii, fiindcă sînt intr-o ţară străină, care este ocupată militariceşte. Va să zică, vedeţi, o atitudine ofensatoare, nu numai contrarie lucrurilor noastre interioare, nu numai contrarie atmosferei, pe care eu mă sileam s-o produc cu toată bunăcredinţa, ci contrarie celor mai elementare reguli de bunăcuviinţă. [..] A trebuit să facem cea mai mare sforţare - morală şi politică, domnul Brătianu şi eu, nu ştiu dacă şi domnul Titel Petrescu -, ca să nu scăpăm cumva un cuvînt de indignare, care ştiam că ar produce mari pagube intereselor româneşti. [..] Apoi bine, domnule Pătrăşcanu, d-ta trebuie să-ţi dai seama de sentimentul de răspundere, pe care trebuie să-l avem faţă de opinia publică românească şi faţă de poporul român. Oricît ar fi raţiunea politică de clară şi de calmă, sînt anumite sentimente care nu pot fi predominate fără ca să nu ne supunem atunci la acte de umilire şi la o rupere totală de publicul românesc. Noi cu publicul românesc trebuie să trăim ; noi cu lumea românească trebuie să ne aşezăm viitorul. Evident că această posibilitate, a condiţiilor de viitor, trebuie s-o coordonăm cu necesităţile politice şi pînă la un punct, care se poate am şi făcut-o. Iţi dai d-ta seama ce înseamnă pentru ministrul de război, general de armată, ca să stea la uşa cutărui sau cutărui domn general rus ? Şi nu o dată, ci de două şi de trei ori ? Iţi dai seama ce înseamnă pentru preşedintele Consiliului de Miniştri să ceară audienţă şi pe urma să fie ţinut la uşă ? N-a zis nimic. A mers şi a doua şi a treia oară. A răbdat. Dar un lucru putem şi noi cere, ca, după aceste întimplări, să nu se ceară de la noi explozii de bucurie şi explozii de osane şi iubire faţă de armată, pe care vrem s-o servim, care însă ne ofensează în măsura aceasta absolut lipsită de orice tact. Mai adaug şi alt motiv: că noi nu ne-am născut ieri. Povestea noastră cu Rusia şi cu armata ruseasca şi Aliaţi nu începe de ieri şi de alaltăieri, ci merge de ani. Şi să nu uitaţi că noi am precizat anumite condiţiuni fixe, care nu puteau să fie discutate, prin marii patrioţi ai noştri, care s-au dus în străinătate ca să lucreze în acest sens, prin emisarii noştri, care au discutat cu reprezentantul Sovietelor, al Angliei şi Americii şi au stabilit anumite lucruri şi care au pretins anumite lucruri, care nu se pot pretinde false. Ai fi făcut d-ta - te întreb pe d-ta, domnule Pătrăşcanu, şi pe domnul Brătianu - pe toată răspunderea d-tale fără a întreba pe cineva, pe nici un membru din partid, nici comitetul executiv, nici delegaţia, nici chiar pe cei mai buni prieteni, ceea ce am făcut eu : ca să dau telegramă la Cairo că mă oblig a face armisitiţiu ? Ai fi făcut-o d-ta ? Nu cred, fiindcă ar fi trebuit - şi tovarăşii d-tale ţi-ar fi spus-o - să te consulţi, şi cu altcineva. Eu am făcut-o. De ce? Fiindcă eram convins că trebuie făcut acest lucru şi fiindcă contam pe prietenia camarazilor mei. Şi m-am obligat la aceasta, să fac eu acest armistiţiu, vezi bine cu prevederea, care trebuie s-o aibă fiecare om cu conştiinţă, cînd trebuie să facă anumite acte. Eu nu mă duc ca domnul Antonescu cu nemţii, care s-au dus fără nici un fel de precizare, fără nici o promisiune, fără nici o stipulare. Eu nu puteam face aceasta. De ce ? Fiindcă eu nu m-am născut ieri. Eu nu trăesc în opinia publică românească de ieri, nici de alaltăieri. Eu n-am venit în viaţa publică românească ca un copil sărac, ci dictator al Transilvaniei, recunoscut de regele României şi proclamat de opinia publică întreagă din acea regiune. Şi atunci trebuie să am în sufletul meu o conştiinţă de răspundere şi de tradiţie şi măcar un gram din scrupulozitatea pe care trebuie s-o aibă cineva, care reprezintă o colectivitate oarecare şi care a fost cinstit cu o încredere nemaipomenită. Şi atunci examinînd aceasta, sfătuindu-mă cu domnul Brătianu, am spus din a mea proprie putere: Fac armistiţiul, cu aceste condiţii, care au fost primite, care au fost acceptate, şi reconfirmate. Şi atunci, vă rog: mă trezesc aici cu o armată care vine ca în ţară duşmană şi care nu ştie nimic de treaba aceasta; vine ca o armată de ocupaţie, care, nu ca soldaţi particulari, cum aţi spus dv., ci ca unităţi organizate şi comandate, face lucruri de acestea. Am închis ochii şi am înghiţit. Eu multe înghit; n-aveţi idee cît pot să înghit, cînd trebuie să fie în interesul ţării noastre. Am făcut nişte declaraţii foarte cinstite şi am avut toată înţelegerea domnului ministru de externe, care ştie cum am făcut aceste declaraţii. Nu se poate pretinde de la mine, atunci cînd lumii întregi, începînd de la rege şi pînă la ultimul om cu care am vorbit, i-am spus: Am condiţiuni liniştitoare de la Aliaţi, să vină armata aceasta, să facă ce a făcut, iar eu să spun: Te salut, domnule ocupator al nostru. [..] Dl. Iuliu Maniu, ministru de Stat : Am spus acesta : sînt lucruri trecătoare, sînt neplăceri de moment. Am făcut-o. Vă rog pe dv., domnilor miniştri, să declaraţi dacă, în observările mele n-am spus încontinuu aici şi în toate părţile, în partidul meu. Domnilor, să nu pierdem vremea. Noi sîntem chemaţi la o colaborare şi la o conlucrare cu Uniunea Sovietică. Noi trebuie să liniştim lumea, fiindcă vor veni alte vremuri, va veni armistiţiul şi vom vedea ce va fi. Mai mult ce putem face? Ce aţi fi făcut dv., în faţa celor ce s-au petrecut ? Trebuia să am consideraţie faţă de primul ministru, faţă de ministrul de război şi faţă de ministrul de interne, care sînt încontinuu bruscaţi. Dl. Gr. Niculescu-Buzeşti, ministrul afacerilor străine : Mă pot cita şi pe mine : am aşteptat şi eu două ceasuri. Dl. Iuliu Maniu, ministru de Stat: Pentru a lămuri această chestiune, învinuirea adusă domnului Brătianu şi mie este cu totul gratuită, mai ales dacă vă daţi seama de procesul politic, care s-a petrecut în capul nostru. A trebuit la un moment dat să pun în fiinţă toată stăpînirea, pe care am avut-o totdeauna asupra mea şi care m-a ajutat, mulţumesc lui Dumnezeu, să trec peste multe momente, fiindcă ceea ce s-a petrecut in special cu mine, care pot să zic, fără a fi modest, că am fost oarecum în centrul acestei lupte împotriva politicii regelui Carol şi a lui Antonescu şi pentru a face politică alături de Rusia Sovietică, cu ani înainte, este că am fost pus într-o situaţie intolerabilă. Poate că dacă nu m-ar cunoaşte opinia publică în măsura în care mă cunoaşte, ar putea spune că eu am lucrat prost în această chestiune, că am sedus-o şi am pus-o într-o situaţie ireală sau că, în vederea unui scop politic, pe care îl urmăresc, am spus lucruri neadevărate, fiindcă este groaznică această dezminţire, pe care am suferit-o prin acest armistiţiu şi prin purtarea Armatei Roşii ; e groaznică, dar mă stăpînesc, fiindcă n-am ce face altceva, pentru că aşa pretind interesele naţiei noastre şi trebuie să mă mărginesc a constata lucruri care s-au petrecut, respingînd orişice învinuire, care se îndreaptă împotriva mea, pentru cutare sau cutare lucru făcut sau nefăcut, cînd eu ştiu că nu puteam face altceva decît ceea ce am făcut şi cînd într-adevăr, pentru a face altceva, erau impedimente morale şi politice, pe care nu le puteam nesocoti. Eu pe istorie nu pun prea mare temei, fiindcă sînt lucruri care trec peste prevederile mele; eu examinez judecata pe care o poate avea naţiunea românească, în ceea ce priveşte faptele mele. Conştiinţa mea mi-a spus să lucrez cum am lucrat ; conştiinţa mea mi-a dictat să spun ceea ce am spus întreaga mea viaţă şi naţiunea română este chemată să aducă judecata. Va aduce o judecata buna sau rea, eu o voi primi. Un lucru însă ţin să spun: Am făcut ceea ce putea face orişice om politic în ţara noastră. Mi-am luat răspunderi enorme. Faţă de trei State mari am spus : Fac armistiţiul, fără să întreb pe cineva în ţara aceasta. Mai mult ce pot face pentru a atinge ţinta, pe care am atins-o şi atingînd-o, sper că putem merge mai departe pe calea aceasta politică, alături de Naţiunile Unite, pentru mărirea patriei noastre scumpe. Eu, în tot cazul, în situaţia de astăzi, ţin de datoria mea să mulţumesc tuturor celor care au lucrat la realizarea acestei politici. Mulţumesc mai întîi domnului Brătianu, cu care eu am fost în mare luptă. Ştiţi dv. ce înseamnă aceasta, ca eu să mă duc alături de domnul Dinu Brătianu şi alături de partidul liberal ? Ştiţi dv. ce însemnează ca domnul Dinu Brătianu şi partidul liberal să stea alături de mine într-o politică oarecare ? Noi am dus 20 ani cea mai groaznică luptă, nu pentru că aş fi dubitat de patriotismul dumnealor, pe care l-am respectat, nu pentru că am fost adversarul personal al lui Ion Brătianu, care a fost un om mare şi căruia i-am respectat patriotismul, ci pentru că aşa este politica. [..] Pentru a treia epocă, cînd s-a dat lovitura şi în zilele cînd s-a făcut lovitura, ţin să mulţumesc din toată inima d-lui ministru de externe şi d-lui general Dămăceanu, care în calitatea sa oficială a făcut lucruri extraordinare, pentru ca lovitura din 23 August să reuşească şi pentru ca numele d-sale să figureze în mod hotărîtor în această transformare. Mulţumesc şi domnilor care au fost la Moscova, pentru că într-adevăr au fost supuşi la un chin nemaipomenit. Au trebuit să dovedească stăpînire de sine, ca să accepte aceste condiţiuni, care Dumnezeu ştie unde ne pot duce. Sînt lucruri care sînt lăsate în seama lui Dumnezeu şi a bunăvoinţei unui comandament militar oarecare, care se schimbă şi care poate avea un temperament deosebit. în tot cazul, în ceea ce priveşte viitorul, eu mi-am dat seama încă de acum 7-8 ani, cînd era regele Carol pe tron, cum se desemnează situaţia. Viitorul nostru este legat de bunăvoinţa, de prietenia vecinului nostru Rusia Sovietică. Mi-am dat seama de lucrul acesta atunci şi-mi dau seama şi astăzi. Toată atiudinea mea din momentul de faţă porneşte din această consideraţiune. Prin urmare, pentru ceea ce a fost în trecut, conştiinţa mea este liniştită oricînd şi înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Cît pentru viitor, n-am decît o dorinţă : Să reuşim, cu multă abnegaţie şi cu multă sănătate de nervi, să păstrăm relatiuni bune cu Naţiunile Unite şi în special cu Rusia Sovietică, pentru că sîntem avizaţi la ele. Multe pagube vom avea, dar n-avem ce face. Dacă Dumnezeu ne-a aşezat aici, trebuie să ţinem seama de contigenţe. Şi contigenţele sînt aşa că sîntem nevoiţi sa primim acest armistiţiu, pe care altfel, opinia publică l-ar accepta cu multă greutate. [..]

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.91 Seconds