Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 51 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Matei Cazacu. Raspuns lui Neagu Djuvara
    Scris la Monday, October 29 @ 17:08:35 CET de catre asymetria
    Ziceri&contraziceri

    « Un nou club select și-a făcut apariția în România : Clubul prietenilor lui Negru Vodă. Sediul : necunoscut. Președintele acestui club (dacă aș fi răutăcios, i-as zice marele preot al acestei secte) este nimeni altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vieții publice românești care nu mai are nevoie de prezentare. Principala preocupare a acestui club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar post-modern al "bunului sălbatic", mai precis al cumanului civilizator și catolic care acum șapte secole și ceva i-a învățat pe românașii noștri să-și creeze în fine un stat, Muntenia sau Țara românească, termen care în vremea aceea însemna "Țara românilor" . Nu a cumanilor, nu a cumanilor și românilor, ci doar a românilor!»

    Matei Cazacu


    Matei Cazacu. Răspuns lui Neagu Djuvara
    Motto : 
    "Pe Argeș în jos,
    Pe un mal frumos,
    Negru Voda trece,
    Cu tovarăși zece."

    Un nou club select și-a făcut apariția în România : Clubul prietenilor lui Negru Vodă. Sediul : necunoscut. Președintele acestui club (dacă aș fi răutăcios, i-as zice marele preot al acestei secte) este nimeni altul decât venerabilul domn Neagu Djuvara, o personalitate a vieții publice românești care nu mai are nevoie de prezentare. Principala preocupare a acestui club este exaltarea, as zice chiar cultul, "bunului barbar", avatar post-modern al "bunului sălbatic", mai precis al cumanului civilizator și catolic care acum șapte secole și ceva i-a învățat pe românașii noștri să-și creeze în fine un stat, Muntenia sau Țara românească, termen care în vremea aceea însemna "Țara românilor" . Nu a cumanilor, nu a cumanilor și românilor, ci doar a românilor!
    M-am tot întrebat cum a ajuns Neagu Djuvara, un istoric matur și cu frumoase și erudite lucrări, la o asemenea concluzie și la atâta intoleranta fata de sceptici și critici, printre care, cu toată modestia, ma număr și eu. Singura explicație la care am ajuns, după multe frământări, este următoarea : deși se proclama român "neaoș", Neagu Djuvara este el însuși...cuman sau mai degrabă peceneg (frate al cumanului, cum au fost și uzii, găgău(t)zii și multi alții). Cum ? Păi, foarte simplu căci răspunsul ni-l da chiar domnia sa : prenumele lui deriva de la etniconul Peceneagu, devenit, în româna veche, Beșineagu, iar apoi, din motive de eufonie, prima parte urât sunătoare a numelui s-a evaporat și a rămas... Neagu. Căci, urmând logica domniei sale, dacă un om (exemplu Basarab I) poarta un nume turc, cuman, el este cuman. Așa și el, oricât se pretinde "român neaoș", cine știe din ce bascac pecenego-cuman se trage. In copilăria mea am citit cu nesaț o carte cu aventurile unui băiețel năzdrăvan pe nume Neagu Beagu Cotoiagu, de Neagu Radulescu, un bun caricaturist și scriitor, care a scris mai multe cărți dintre care îmi amintesc doar de "Napoleon fuge repede", istoria unui cal de curse etc. Și mai adaug că mă trag și eu, din partea mamei, dintr-un Neagu (zis Trei fete), conțopist la cancelaria isprăvniciei (prefecturii) de Buzău care pe la 1842 a avut strașnica idee să cumpere cu bani buni de la Vodă Gheorghe Bibescu o diplomă de pitar pe care o posed și azi, transmisă cu sfințenie în familia sa, Negulescu, înscrisă ca atare în arhondologia Tării Românești în epoca în care, vorba lui Ion Ghica, se făceau "pitarii, ca măgarii". Deci, "et in Arcadia ego", ș.a.m.d., am dreptul la o opinie privind pe strămoșii (cui?) cumani și pecenegi.

    Lasând la o parte gluma (desi anecdota primează, cum se spunea la Junimea), Thocomerius-Negru Voda. Un voivod (sic!) de origine cumană la începuturile Țării Românești (Bucuresti, Humanitas, 2007 și reeditări, 231 de pagini) a stârnit discuții printre istoricii români care s-au simțit «atinși la tricolor» (vorba e a lui Neagu Djuvara) de teza principala a cărții : întemeietorul de la 1290 al Tării Românești, legendarul Negru Vodă, ar fi fost un principe cuman catolic pe numele sau adevărat Thocomerius (Toktämir ; nu căutați numele în calendarul bisericesc, nu exista sfântul Toktämir, nici Thocomerius), tatal lui Basarab I (+1352. Nu exista nici sfântul Basarab la catolici). Care Basarab, deci, în viziunea autorului, nu a fost întemeietor, chiar dacă țara întreagă și apoi dinastia i-a purtat, vreme de câteva secole, numele, până la Constantin Brâncoveanu, ultimul care s-a intitulat Basarab (+1714). Și bine a fost, căci altfel ar fi trebuit să se cheme "Thocomeria" pâna și oropsita Moldova de răsărit cunoscuta și sub numele de Basarabia. Iritat de rezervele și de criticile aduse de diverși istorici, literați și jurnaliști acestei teze, Neagu Djuvara a răspuns printr-un nou volum, și mai belicos, intitulat foarte eminescian Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă (2011, aceeași editura, 119 pagini). Printre acesti "neprieteni" (de ce nu le zice "dușmani", doar e cuvânt cuman ?), mă aflu și eu, "executat" la paginile 79-84, cu mențiunea speciala ca sunt "singurul care atacă frontal teza" autorului. Am făcut-o într-o comunicare la Institutul de istorie Nicolae Iorga din București, comunicare la care Neagu Djuvara nu a putut asista, dar de care a luat cunoștință din textul publicat în Revista istorica nr. 1-2 pe 2008, p. 49-58. Deci, Neagu Djuvara îmi răspunde, dar nu mă convinge ; argumentele domniei sale sunt de mai multe feluri : răspunsuri directe, eschive și cazuri când m-a înțeles greșit sau nu răspunde deloc la criticile mele. De aceea voi relua aici ansamblul argumentelor sale și le voi discuta în amănunt. Primul punct - și cel mai important, deoarece de la el decurge toată teoria autorului -este următorul : Basarab întemeietorul și tatăl său poartă nume turcești vechi (türce, sau turcice, pe românește). Prin urmare, întrucât la acea data - pe la 1290-1300 - singurii turci care hălăduiau pe meleagurile noastre și prin împrejurimi erau cumanii, înseamnă că Basarab (și, evident, și tatăl său) erau cumani. Citând un filolog ungur, Laszlo Raszony, Neagu Djuvara afirma senin ca "are dreptate Raszony să spună că, în niciun caz, cnezii și voivozii slavo-români și creștini nu și-ar fi botezat copiii cu asemenea nume " (Criticilor mei, p. 81). De unde știe Raszonyi cum își botezau copiii cnezii și voievozii români din secolele XIII-XIV ?
    Aceasta afirmație este foarte gravă și ea denotă o ignorantă totala a istoriei numelor proprii de persoana de la noi și din toată Europa, ca să nu mai vorbim de alte țări și continente. Căci ceea ce caracterizează, între altele, onomastica europeană din toate timpurile este fenomenul de moda : e ca și cum ai spune ca jazzmanul român Gioni Răducanu era american deoarece poarta un nume anglo-saxon (John, Johnny), sau generalul de securitate Giani Bucurescu ar fi fost italian (Gianni)! Căci iată ce scria Ferdinand Lot, unul din cei mai mari istorici francezi despre acest fenomen : "Scriitori latini din secolul al V-lea, Merobaude, Frigeridus, poartă, unul un nume franc, celalalt un nume gotic. Romani și romane, născuți înainte de căderea Imperiului (roman) de Occident (476), au deja nume germanice, cum ar fi sfinții Medard și Gildard, sfântul Vast (Vedastus), sfânta Genoveva (franțuzește Geneviève, din Genofeva). Moda nemaiauzită a numelor germanice, care a dus la exterminarea completa a onomasticei latine în secolele VII și VIII, începuse deja."(La fin du monde antique et le début du Moyen Age, Paris, 1938, p. 273 (Evolution de l'humanité).
    Exemple de acest fel s-ar putea înmulți, dar în cele ce urmează vom cita doar exemple clare de români purtând nume de origine străina - ungurești, slave, germanice, turcice, etc. Iată-i în ordine cronologică pe cei al căror nume este precizat ca aparținând unui român: - Intre 1186 și 1207, trei frați, români din munții Balcani, întemeiază și conduc pe rând statul româno-bulgar al Asaneștilor ( cel de-al doilea imperiu bulgar). Numele lor este Petru (1186-1191 și 1196-1197), Asan (1191-1196) și Ioan zis Ioniță (1197-1207). Toate izvoarele vremii, cu o singură exceptie, îi numesc "vlahi", deci români. Asan deriva din arabo-turcescul Hasan. - Un caz asemănător din aceeași regiune este cel al celor trei frați Balica, Dobrotici și Teodor din secolul al XIV-lea, care au stăpânit Cavarna și Dobrogea de sud : primul are un nume cuman (balik=pește), al doilea un nume slav iar al treilea un nume grecesc. Bulgarii zic ca erau bulgari, unii istorici români îi credeau slavo-români sau români.(Vezi articolul postum al lui George I. Brătianu, "Une nouvelle interprétation du nom de la Dobroudja", în Revue des études roumaines, 17-18 (Iași, 1993), p. 19. - La 1341, întâlnim pe Maxim (Makszem) românul (Makszem Olachy), fiul lui Tatamer (Thatamer, Thattamer Olachy) de Iloșva, un sat din comitatul Bereg, care este pus în posesiunea moșiei sale de baștină Makszemhaza (sau Makszemfalva), un sat dispărut din comitatul Bereg. Editorii actului observă că tatăl acestui Maxim purta același nume ca tatăl lui Basarab I și că "pare a fi fost și el de origine turcă". Deci iată un Toktämir sau Thocomerius ...român, cu acte în regula! El este întemeietorul familiilor nobile Ilosvay și Kishazy și a avut ca urmași în secolul al XIV-lea pe Nicolae și Maxim, apoi în generația următoare pe Simon, Ștefan, Clement, Ioan, Ștefan (Nan) și Gheorghe. (E. Lukinich și L. Galdi, Documenta historiam Valachorum in Hungaria illustrantia, Budapesta, 1941, p. 90-93, nr. 60 ; p. 93-94, nr. 62, acte din 3 decembrie 1341 și 6 iulie 1342).

    - La 1349 și 1355, întâlnim în Maramureș pe Dragoș românul, fiul lui Gyula (Jula), fiul lui Dragoș, proprietar la Giulești. El are ca frați pe Ștefan, Tatar, Dragomir, Costea și Miraslău . (Documenta Romaniae Historica, seria C, Transilvania, volumul X, p. 362-4, nr. 344 și 375, nr. 353.Prescurtat în continuare DRH). La 29 noiembrie 1355 este menționat iarăși "Dragoș, fiul lui Gyula românul", care nu ezita să-și boteze un fiu Tatar! - La 1353, în comitatele Dăbâca și Szolnok, apar românii Gyula (Jula) și Ioan, fiii lui Brerer, Petru fiul lui Dominic, și Grigore (DRH, C, X, p. 239-244, nr. 230) : vasăzică românul Gyula (nume unguresc) are un frate Ioan, iar românul Dominic (nume latinesc venit din ungurește) are un fiu Petru. - La 1 iunie 1360, Petru, castelanul de Hațeg, convoacă obștea cnezilor și a oamenilor de orice alta stare din district pentru reașezarea drepturilor lor. Se prezintă 12 cnezi, 6 preoți și 6 români "de rând". In fața lor vine Mic (Myk, deci Micu), fiul lui Murgu (Murk) care s-a plâns de acțiunile altor români împotriva lor. Aceștia sunt : Costea, un fiu al său nenumit, și fiii acestuia din urmă care poartă nume cumane (Balata (Balota?) și Bay, apoi Surs (Jurj ?) și Nan. Tot în acest document mai apare cneazul român Ciomac (nume cuman, Ciomag) care are un fiu Român.(DRH, seria C, vol. XI, p. 506-510). - La 1361, șase frați, fiii lui Locovoy (probabil Litovoi) primesc întărire regală pentru moșia româneasca Ozon (Uzun) (DRH, seria C, vol. XII, p. 27-29, nr.37). Ei sunt numiți "credincioșii noștri români din Țara Maramureșului" și poartă numele de Bud, Șandor, Opriță, Ioan, Dragomir și Bayla. Uzun înseamna pe turcește "lung", Șandor este forma ungurească a lui Alexandru, iar Bayla vine din turcescul "bay" care înseamna "bogat"; Bud este de origine slavă (vezi orașul Budapesta), iar Opriță este de obicei numele ultimului copil, când părintii se hotărăsc să se oprească de a mai procrea (vezi și Oprea, Oprișan, etc). Iată onomastica unei familii de cnezi maramureșeni din secolul al XIV-lea! -La 2 iunie 1362, regele Ludovic cel Mare rasplateste pentru slujbă credincioasă pe "credinciosul nostru român iubit, comitele Ladislau, fiul lui Mușat de Almaș, care locuiește în districtul cetății Deva". (DRH, seria C, vol. XII, p. 78-80, nr.104). Acest nobil român poarta numele sfântului rege Ladislau (Laslău, pe românește, din ungurescul Laszlo), un prenume adesea folosit în secolele următoare de români, chiar și ortodocși, cum e cazul celor trei fii - Ioan, Ladislau și Petru - ai lui Neacșu (Nexe), cărora li se confiscă18 moșii din comitatul Timiș deoarece erau " valahi necredincioși cunoscuți și fățiși ai noștri" (DRH, seria C, vol. XIII, p. 614-616, nr. 403).
    - Un caz interesant căci extrem de rar este actul din 16 mai 1366 prin care regele Ungariei face cunoscut ca l-a botezat catolic pe Șerban (Sorban) de Acina căruia i-a dat numele de Ștefan (quem baptizatum Stephanus fecimus appellari) (DRH, seria C, vol. XIII, p. 100-101, nr. 59). Deci, dacă Thocomerius și Basarab s-ar fi botezat catolici, ar fi primit și ei nume din calendarul catolic, nu ar fi rămas cu cele vechi păgânești. - într-o serie de acte din 1358, 1361, 1377 și 1378, apare doamna Margareta, fiica lui Ivan, fiul lui Mic (Myk) de Urmezeu, românul. Acest Ivan are și un fiu, Dumitru. Dacă Margareta putea fi catolică, în schimb tatăl ei, Ivan, era român deși purta un nume rusesc. - Un cneaz român Gylian (probabil Iulian) apare la 1371 (DRH, seria C, vol. XIV, p. 19-20, nr. 21). - La 24 septembrie 1380 întâlnim un personaj numit Sarachenus, deci Sarazinul, dar care, vai, este "românul nostru din Bylke (comitatul Bereg). El are fii pe Ioan și Dragoș. (Documenta Valachorum, p. 286, nr. 253 și 254). - într-un pact dintre sașii din Sibiu și românii din regiune încheiat la 13 ianuarie 1383, întâlnim nume ca Fladmir (Vladimir ?) și Oldamar( Aldemir) deci un nume rusesc și un altul turcic, din "El-tämir" (=imperiu de fier) (DRH, seria D, Relații între cele trei țări române, vol. I, p.114-116, nr. 70). în act se precizează clar ca e vorba de români . - La 28 octombrie 1390 apare în Hațeg Tatul (nume cuman) "Wolachus" (românul". (Documenta Valachorum, p. 399, nr. 357). -In fine, la 6 mai 1392, regele Sigismund de Luxemburg întărește judelui curții regale mai multe domenii din comitatul Bihor care aparținuseră voevodului român, Petru fiul lui Komorzowan, mort fără urmași. (Documenta Valachorum, p. 427-8, nr. 380 și 437-8).

    închei aici lista de exemple românești : în ea nu apar numele cnezilor din Ardeal și Banat, din Hațeg și Făgăraș, care se numesc Bărcan sau Brătan, Basarab, Bibarch, etc, deoarece actele îi desemnează doar ca șefi ai românilor, fără a le preciza originea etnica. Pare evident că ei erau români (căci dreptul cutumiar românesc preciza că românii își alegeau cnezii din rândurile lor, nu dintre străini), dar prin exemplele citate am vrut să infirm afirmația gratuită a lui Neagu Djuvara ca "vădit, comunitățile valahilor sedentari luaseră de câteva veacuri obiceiul de a-si alege ca apărători șefi barbari războinici" (Criticilor mei, p. 79). De câte ori este menționată "legea românilor" (Lex Valachorum), atât în Croația cât și în Polonia, se precizează ca ei aveau să-și aleagă cnezi din rândurile lor.
    Intenția mea a fost de a demonstra cu exemple din cele mai vechi timpuri ca românii deși creștini ortodocși, utilizau prenume de origini variate pentru copiii lor. Nu știu pe ce autoritate se baza Raszonyi, urmat de Neagu Djuvara, când scria ca "în niciun caz cnezii și voievozii slavo-români și creștini nu și-ar fi botezat copiii cu asemenea nume" turcești, tătărești etc.(De unde o fi știind el acest detaliu de care nu vorbește niciun document ?) Este foarte adevărat că nu le dădeau aceste nume la botez, ci la naștere, deci înainte de a fi botezați când primeau un nume creștin. Acest obicei al dublului nume, cunoscut și în alte țări vecine sau mai îndepărtate, este vechi și bine cunoscut : să amintim doar de cazul domnilor români care poarta nume păgâne - Radu,Vlad(islav), Mircea, Vintilă etc. Ori, în cazul lui Mircea Ciobanul, domn al Țării Românești (1545-1557, 1558-1559), știm dintr-un act al său că la botez s-a numit Dimitrie. Pentru ceilalți, știm că își luau un nume domnesc când erau aleși - Neagoe Craiovescu și-a zis Basarab și a rămas Neagoe Basarab ; Petru de la Argeș, devenit călugărul Paisie, și-a zis ca domn Radu și a rămas cunoscut ca Radu Paisie (1535-1545). Și pentru toți funcționa numele teofor Ioan, prezent în titlul domnesc "Io(an) Radu voievod", "Ioan Ștefan voievod" etc.
    Dar să revenim la Basarab I și la tatăl său. Deși purtau nume turcești vechi (cumane), ei erau români și dovada ne este oferită de cel mai mare dușman al lui Basarab, regele Ungariei Carol Robert de Anjou, învinsul de la Posada din 1330. în trei acte oficiale emise de cancelaria regală în 1332 și 1335, Carol Robert îl numește pe adversarul și fostul sau vasal "Basarab schismaticul...necredinciosul nostru român", "Basarab, necredinciosul nostru român" și "Basarab românul". Aceste dovezi nu suferă contradicție, căci ele sunt contemporane cu evenimentele și provin de la autoritatea cea mai în măsură să cunoască originea fostului vasal "infidel" și "schismatic", deci necredincios și ortodox. Prin urmare, concluzia lui Neagu Djuvara se bazează pe doua considerente false : numele unei persoane nu indică automat și originea ei etnică, pe de o parte ; actele regale maghiare îl desemnează pe Basarab ca român, deci și tatăl său Thocomer era român, și basta!

    *
    Un reproș sever este adresat de Neagu Djuvara istoricilor români în general ca nu au studiat istoria noastră în cadrul mai larg al istoriei universale. Afirmație neconcludentă deoarece nu se pot pune pe picior de egalitate toți istoricii de la Dimitrie Cantemir și stolnicul Constantin Cantacuzino încoace. Să vedem deci cum înțelege autorul raportarea istoriei noastre la istoria universală în cazul care ne interesează : decadența imperiului roman, emascularea politică a băștinașilor și salvarea lor de către viguroșii "barbari buni". Exemplele citate de domnia sa se referă la istoria antică (nu ne băgăm în acest domeniu), dar în cazul Europei medievale întâlnim cazul popoarelor germanice care au întemeiat state în Galia, Spania, Anglia, precum și pe varegii chemați de slavi să-i conducă la Novgorod și la Kiev în secolul al IX-lea : "Țara noastră este vastă și roditoare, dar ordinea lipsește ; veniți deci să domniți asupra noastră și să ne cârmuiți!". Observ doar ca prietenul Djuvara se înșeală când crede ca apelul la varegi a fost înregistrat de Cântecul despre oastea lui Igor, un fals din secolul al XVIII-lea (fapt dovedit de Edward Keenan, profesor la Harvard). In realitate, apelul se găsește în cea mai veche cronica ruseasca, Povestea anilor de demult (Povest vremennych let) din secolul al XII-lea, opera în parte a cronicarului Nestor, tradus și în româneste de G. Popa-Lisseanu (apelul la p. 43-4 ; eu am tradus după ediția de la Moscova-Leningrad, din 1950, vol. I, p. 18).
    Așadar, Neagu Djuvara pune pe picior de egalitate și compara evenimente din secolele IV și V din Europa occidentală (întemeierea statelor) cu cele din secolul al XIII-lea care au dus la întemeierea Țării Românești. In viziunea domniei sale, barbarii cei buni au fost, aici, cumanii, o federație (ca să nu zic adunătură) de triburi de pastori nomazi de origine turca printre care s-au amestecat, ca la toate aceste "popoare", și elemente mongole. Toți istoricii care s-au ocupat de trecutul acestora au notat asemănările dintre organizația și modul lor de trai începând cu hunii lui Attila, apoi cu avarii și cu pecenegii și uzii pe care tradiția populara, reluată de Alecsandri, îi vedea cam asa :

    "Norul crunt se sparge!...Iată!
    Iată hoardele avane
    Iată limbile dușmane
    De gepizi și de bulgari,
    De lombarzi și de avari!
    Vin și hunii, vin și goții,
    Vin potop, potop cu toții,
    Pe cai iuți ca rândunele
    Fără frâie, fără șele
    Cai sirepi ce fug ca vântul
    De cutremură pământul."

    Cum trăiau acești nomazi, ne-o spun câteva izvoare ce acoperă secolele I-XIII și pe care le vom reproduce în continuare. Un lucru trebuie însa avut permanent în vedere : este o mare deosebire între barbarii germani (vizigoți, ostrogoți și vandali, pe de o parte, saxoni și danezi pe de alta) care au creat state în Occident, și pastorii nomazi sciți, huni, avari, pecenegi, uzi și cumani. Cei din primul grup erau agricultori și sedentari, și au intrat în imperiul roman izgoniți de nomazii huni, (în cazul primilor trei) în dorința de a profita de condițiile de trai și de securitate pe care le oferea civilizația romana. Sciții, hunii și ceilalți nomazi erau dușmani ireductibili ai civilizației, marea lor plăcere era să distrugă și să jefuiască, ducându-și traiul în continuare călare și în corturi de pâslă. De aceia primul grup a creat state, iar cel de-al doilea a distrus și a prădat teritorii enorme. Cele mai autorizate descrieri ale modului de trai și organizarea nomazilor sunt următoarele : Strabon (63 î.d.H.-19 d.H.), Geografia și Arian (95-175 d.Hr.) care vorbesc despre sciti (textele publicate în Fontes historiae daco-romanae, I, Bucuresti, 1964, p.242-245 și 599) ; Ammianus Marcellinus, din secolul al IV-lea, despre huni (Fontes..., vol. II, Bucuresti, 1971, p. 129-131 ; Pseudo-Mauricius, un autor bizantin din secolul al VII-lea, Strategikon (Arta militară), ediție Haralambie Mihăescu, București, 1970, p. 268-271 despre avari ; în fine mai multe acte ale cancelariei maghiare din secolul al XIII-lea, în special cel din 16 iulie 1264 și cel din 10 august 1279 prin care regii unguri Bela IV și Ladislau IV Cumanul constata necredința cumanilor colonizați în câmpia dintre Tisa și Dunăre, apoi în zona unde Crișul și Mureșul se varsă în Tisa, care au acceptat botezul doar de formă și continua să trăiască în corturi și să adore idoli păgâni (Hurmuzaki-Densusianu, Documente, I/1, p. 317-319 și 426-9). Aș mai adăuga și sinteza magistrală a domnului Victor Spinei, cunoscutul arheolog și istoric de la Iasi, despre Marile migratii din estul și sud-estul Europei în secolele IX-XIII, Iasi, 1999, p. 202-320 (despre cumani și alani=iasi).
    Toate aceste izvoare și rezultatele săpăturilor arheologice spun același lucru : nomazii stepelor din toate timpurile îsi petrec viata cu turmele în câmpie (de aceea rușii le-au zis cumanilor "polovți", de la "pole", câmpie", deci oameni de la câmpie) de-a lungul râurilor și fluviilor, urcând și coborând pe cursul lor pentru iernat și văratic. Familiile trăiesc în corturi care sunt puse pe căruțe cu care se deplasează când cauta alte locuri de pășune. Organizați în triburi, ei se aduna numai când vreun șef mai războinic (sau care se plictisea) organiza o campanie militară împotriva orașelor bogate din imperiul roman și bizantin, din Rusia sau din Ungaria. Uneori un trib părăsește teritoriul său și se duce în alte părți, alăturându-se altor confederații (sau adunături) de triburi. Când pleacă la război, își aleg un șef suprem, de obicei șeful tribului cel mai puternic, dar odată războiul terminat fiecare se întoarce la sălașurile sale. Ei urăsc și le e frica de orașe și case de piatră, se mulțumesc cu laptele de iapă și cu o bucată de carne, uneori crudă, bătută bine sub șea (de acolo vine denumirea de "steack tartare", biftec de carne crudă tocată).
    Prin urmare, cumanii trăind numai în câmpie (și acest lucru este dovedit de toponimie, deci de numele de locuri de origine veche turca, sau amintind de ei, cum ar fi Teleorman, din Deli Orman, "pădurea nebună" ; Comana,Comănești, etc), ni se pare imposibil de conceput ca un șef cuman să întemeieze statul Țării Românești la Argeș și la Câmpulung, de unde și-a întins apoi stăpânirea în zona de coline și câmpie până la Dunăre. Dacă ar fi fost cumani, Thocomerius și Basarab și-ar fi stabilit reședința la Giurgiu sau la Oltenița, la Lehliu sau la Călărași, dar în niciun caz la Argeș.


    Matei Cazacu
    Associated Topics

    Rezistenta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.59 Seconds