Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 35 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Bruno Stefan. Serpoaica
    Scris la Tuesday, October 30 @ 18:06:23 CET de catre asymetria
    Transversale Șerpoaica de Bruno Ștefan

    « Șerpii vin în biserică doar în timpul slujbei numai în perioada dintre Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului, după care se fac nevăzuți. Aceia nu sunt șerpi obișnuiți, ci rezultatul unui miracol.»




    Șerpoaica

    Cezar a fost pentru mine multă vreme bărbatul cu cel mai mare succes în viață : succes la femei, succes la bani, succes în carieră, succes în tot ce făcea. Avea un mod de a le face pe fete să se simtă bine în preajma lui, încât stârnea invidia tuturor celorlalți bărbați. Mai toate fetele păreau îndrăgostite de el ; deși nu le spunea cine-știe-ce lucruri savante sau sclipitoare, ele îl sorbeau din priviri. Noi, cei din jurul lui, depuneam eforturi colosale să le facem pe fete să se uite la noi : ne storceam creierii ce lucruri interesante să le spunem, unde să le propunem să meargă cu noi la petreceri, dar parcă toate eforturile erau degeaba – ele nici nu ne vedeau. În schimb, când apărea Cezar lângă noi, un freamăt parcă se producea în rândul lor și veneau spre el atrase ca de un magnet. Le mângâia, le săruta, le strângea în brațe cu atâta naturalețe de parcă le-ar fi cunoscut de când lumea, deși le întâlnise cu doar 5 minute înainte.
    Când nu erau fete în jurul nostru îi ceream să ne spună și nouă secretul succesului lui. - Trebuie să le stăpânești din priviri, să te vadă puternic – ne spunea el. Să ai curaj să le iei pe sus fără să-ți fie teamă de curajul tău. Să faci totul natural, fără să fii crispat, fricos, timid. Ușor de spus, dar nouă nu ne reușea mai niciodată. Eram fie prea serioși, fie prea falși, ba stângaci, ba brutali sau bădărani, dar niciodată atât de naturali ca el.
    Când l-am angajat la Centrul de sondaje al Grupului pentru Dialog Social am știut că am luat cea mai importantă decizie managerială de până atunci. După instalarea guvernului Văcăroiu, în GDS s-a instalat rapid o stare de resemnare, de tristețe și de sărăcie. Înțelegând că trebuie să mai suporte încă 4 ani un regim socialist, celor mai importanți oameni de dreapta din țară adunați în Grupul pentru Dialog Social le-au dispărut bucuria de a se întâlni unii cu alții, entuziasmul, dorința de a se implica în proiecte importante, de a face bani. Treceau din ce în ce mai rar pe la sediu, ridicau neputincioși din umeri în fața cerințelor noastre – ale celor tineri – de a nu lăsa garda jos în fața ofensivei puterii împotriva noastră, de a se implica cu entuziasm pentru a menține în opinia publică ideea că dreapta nu a murit și că va avea mai mult succes la alegerile viitoare.
    Odată cu venirea lui Cezar la GDS viața în această instituție s-a animat ca prin farmec. O serie de fete de la diverse organizații neguvernamentale veneau să semneze contracte cu noi și își petreceau mai multă vreme pe la sediul nostru decât pe la al lor. Din starea de sărăcie cruntă în care eram – când de-abia aveam bani să dăm salariile angajaților – am ajuns în prima lună să dublăm salariile, iar în cea de-a treia lună de muncă a lui Cezar aveam deja toți cele mai mari salarii din breaslă. Pe la toate instituțiile pe unde mergeam cu el să semnez contracte, aveam un succes nebun, iar el se datora în totalitate șarmului lui. Funcționarele erau topite după el, directoarele mai în vârstă erau de-o amabilitate nefirească și foarte generoase cu noi, nevestele unor importanți clienți făceau lobby pentru noi soților lor, iar ziaristele ne prezentau sondajele în presă într-un mod elogios. Mi-aduc aminte că în 1994 coordonatoarea unor proiecte din cadrul unei fundații – azi o respectabilă persoană publică – i-a cerut lui Cezar să se însoare cu ea chiar în biroul meu. Iar o directoare de la Petrom a insistat luni îndelungate pe lângă mine să-l conving pe Cezar să o ia de nevastă. El nu le spunea nici da, nici nu, lăsându-le agățate de el, dându-le speranțe și retrăgându-se apoi discret. Nu era un escroc sentimental și nu se folosea de ele cerându-le bani sau contracte grase, dar firea lui a dus la creșterea accelerată a bunăstării noastre – a celor care lucram cu el.
    Era un om vesel, avea întotdeauna câte-un banc de spus, câte-o vorbă de duh, destinzând cu ușurință atmosfera când se încingea prea repede. În plus, avea un talent deosebit în a-și alege hainele și încălțămintea cele mai șic. Chiar și când era student sărac se îmbrăca avangardist. Dacă-l vedeam cu pantofi cu vârful ascuțit sau cu pantaloni evazați ori cu cămașă cu guler rotund, știam că peste câteva luni moda aceasta va ajunge și în București. Iar ținuta lejeră, modernă, îi dădea un aer de dandy, făcându-l mai puțin crispat, mai puțin scorțos sau tensionat.
    Cezar era de fel din comuna Fărcașa din județul Neamț, o comună care avea specific faptul că acolo se născuse părintele Petroniu Tănase – starețul schitului Prodromu de la Muntele Athos. Pentru cei mai mulți locuitori ai comunei părintele Tănase era trimisul lui Dumnezeu pe pământ – îl divinizau și-i urmau sfaturile cu sfințenie. Când un fărcășan se ducea pe Athos, lua cu el toate problemele comunei, toate neliniștile, necazurile, speranțele și dorințele consătenilor, i le spunea părintelui, iar dacă acesta spunea, de pildă, că un băiat trebuia să se facă inginer, apoi toată familia lui știa că acesta îi e destinul și nu concepea să se facă medic, profesor sau altceva. Pentru fiecare fărcășan pelerinajul la Athos era cea mai importantă călătorie a vieții lui, mai importantă decât este pentru un musulman pelerinajul la Mecca, deoarece se întorcea cu răspunsuri concrete la problemele lui și ale celorlalți consăteni, iar ei îl așteptau în curtea bisericii să-l audă, să le povestească ce-a spus Petroniu Cel Smerit. Fiecare-și trăia atunci momentul de glorie și pentru povestea din curtea bisericii își alegea cu grijă cuvintele, căci știa că vorbele lui nu doar că erau ascultate cu atenție, ci produceau schimbări uriașe în viețile celor din jur. În vara anului 1995 rudele lui Cezar au hotărât că a sosit vremea ca și el să facă un pelerinaj la Athos să-l cunoască pe părintele Petroniu. Atunci o călătorie pe Muntele Sfânt nu era atât de ușor de făcut ca azi, când fiecare se poate sui în autoturismul personal și în 12 ore ajunge acolo, plimbându-se din mânăstire-n mânăstire, mâncând și dormind pe gratis. La pregătirile pentru călătorie luau parte cei mai mulți consăteni : femeile coseau veșminte monahale, făceau conserve de hribi și puneau murături la borcane, iar bărbații cumpărau diverse obiecte care să le fie de folos călugărilor : unii cizme de cauciuc sau bocanci, alții scule și instrumente agricole, silvice sau viticole. De-abia după ce umpleau un camion pelerinul putea să plece. Pentru a urgenta plecarea lui Cezar, opt consăteni au venit în București, s-au instalat în curtea GDS și, cu pașaportul de intrare pe Munte – acel diamontirion emis de Consiliul Stareților de la Kareia care atestă acceptul de a vizita Athosul – au început să meargă pe la diverse instituții pentru a obține anumite bunuri pentru călugări. În scurt timp birourile noastre s-au umplut de baloți de stofă, de cutii cu eugenii, cu pateu vegetal, de saci cu orez, făină sau mălai, de borcane cu gem și miere, de pături, așternuturi și perne, de lopeți, fierăstraie și bormașini.
    La începutul lunii august Cezar s-a pornit la drum la volanul unui camion tixit cu mărfuri. Când a ajuns la Prodromu a văzut că părintele Petroniu tocmai se pregătea să plece într-o călătorie pentru câteva zile. - Hai cu mine nepoate până pe o insulă din apropiere, căci am de spovedit niște șerpoaice.
    Cezar l-a privit cu suspiciune și l-a întrebat ironic :
    - Și ce vă spun părinte șerpoaicele alea la spovedanie ? Pe cine-au mai mușcat și pe unde și-au lăsat pielea ? Dar pe ce limbă vă înțelegeți părinte ?
    Părintele a observat disprețul lui, dar i-a răspuns blând :
    - Hai cu mine și-o să-ți povestesc.
    Deși nu-i convenea să plece de pe Munte când de-abia intrase cu mare efort, l-a urmat pe vapor pe părinte, lăsând descărcarea camionului în seama celorlalți călugări.
    - Nu fi supărat, căci ai să fii martor la o mare minune a Maicii Domnului acolo unde mergem. - Despre ce e vorba ? – a întrebat Cezar cu același ton de neîncredere și supărare.
    - O să mergem pe o insulă din Marea Ionică ce se numește Kefalonia. Locuitorii de-acolo au avut multe legături cu românii. O să vezi casa tatălui lui Panait Istrati – un contrabandist notoriu, o să vezi casele în care cei din Eteria au pornit lupta împotriva turcilor în toată regiunea Balcanilor, inclusiv în țările române. Și o să vezi peștera și mormântul Sfântului Gherasim, patronul insulei, care a fost ucenicul lui Petru Rareș la o mânăstire pe Athos. În satul Markopoulo e o mânăstire veche de maici, în care s-au nevoit multe femei din Moldova de-a lungul secolelor și o să auzi și astăzi măicuțe care vorbesc românește. Acolo o să vezi un lucru neobișnuit : o mulțime de șerpi urcând pe icoana Maicii Domnului, stând la slujbe alături de oameni, fără să își facă rău unii altora, oamenii luându-i în brațe, mângâindu-i, iar cei bolnavi punându-i pe partea vătămată a trupului lor. Șerpii vin în biserică doar în timpul slujbei numai în perioada dintre Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului, după care se fac nevăzuți. Aceia nu sunt șerpi obișnuiți, ci rezultatul unui miracol. În 1705, când pirații lui Barbarossa au atacat insula, maicile s-au rugat Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să le transforme în șerpi pentru a nu fi capturate și a apăra mânăstirea. Rugăciunea le-a fost ascultată, iar pirații au fugit îngroziți de șerpii care ieșeau din podele, de lângă icoane. De-atunci și până azi stau în subsolurile mânăstirii și prin diverse cotloane ale ei și nu se arată oamenilor decât în Postul Fecioarei Maria. Sunt două feluri de șerpi : unii cu cruce pe cap și alții fără, cei cu cruce fiind măicuțele care au fost tunse în monahism, iar cei fără cruce fiind surorile și rudele măicuțelor care s-au nimerit să fie în biserică în momentul schimbării lor la față. Pe vremuri erau șerpi mari, înspăimântători la vedere, dar au slăbit în trei secole atât de mult încât au ajuns subțiri cât un deget și mai mici de un metru. Își reiau chipul uman doar în posturile mari, câteva ore pe zi. De un sfert de secol vin aici de patru ori pe an să spovedesc câteva șerpoaice de origine moldavă, ca și noi.
    Lui Cezar i-a plăcut povestea părintelui Petroniu, dar mintea lui refuza să creadă o asemenea întâmplare. Îl privea pe călugăr cu multă neîncredere și se întreba în sinea lui cum de-a ajuns să creadă astfel de povești. Ca să înlăture stânjeneala, a schimbat subiectul discuției, vorbind despre cei de-acasă, spunându-i toate problemele ridicate de fărcășeni. Tot drumul până la insula Kefalonia au vorbit despre rude, cunoscuți și consăteni, Cezar fiind uimit cât de multe lucruri știa părintele despre fiecare din ei. Ajunși în portul Poros, au luat o mașină spre satul Markopoulo, în sudul insulei, mergând vreo 10-12 km pe o șosea străjuită pe stânga de munți, iar pe dreapta de mare. Biserica Maicii Domnului Lagouvarda era într-o stare accentuată de degradare : pictura era căzută și în multe locuri ștearsă, iar crăpăturile din ziduri erau atât de numeroase, încât Cezar se gândea cum de mai rezistă în picioare. - Acesta este rezultatul politicii socialiștilor aflați la putere în Grecia – i-a spus părintele Petroniu. Cetățenii care dau bani sau bunuri la biserici sunt considerați bogați și statul le taie subvențiile la transportul naval, le pune taxă de școlarizare pentru copii, iar primarii care ajută renovarea bisericilor nu mai primesc bani pentru drumuri, pentru alte utilități și sunt apoi hărțuiți și șicanați. Oricine sprijină bisericile în vreun fel este ridiculizat în mod public ca un om care stă în patru labe și linge icoanele și își pierde șansele să mai ocupe vreo funcție publică importantă. Uniunea Sovietică a băgat mai mulți bani în Grecia decât în România pentru susținerea ateismului, dar lucrurile se vor schimba repede, căci în popor e mare credința în Dumnezeu și ea va învinge această minoritate zgomotoasă aflată la putere. În biserică era puțină lume – vreo 15-16 localnici și 4 maici care aranjau lucrurile pentru începerea slujbei. Dar nici un șarpe. Părintele Petroniu s-a îndreptat spre icoana Maicii Domnului, iar Cezar l-a urmat. Era o icoană pictată în stil realist, ferecată în argint. Nu prea îi venea să sărute o icoană pe care se suiau șerpii, dar s-a liniștit văzând cu câtă evlavie s-a închinat călugărul. Când slujba a început, câțiva zeci de șerpi au împânzit biserica. Erau ca niște vipere mai mici. Se suiau pe icoane, pe toiagul preotului, pe scaune și pe alte obiecte de cult din biserică. Stăteau în bănci alături de oameni și păreau că ascultă slujba, iar când preotul rostea cuvântul ”Amin” șerpii scoteau limba și sâsâiau ușor. Aveau limba în formă de cruce. Oamenii îi luau în palme, îi puneau pe cap, în jurul gâtului și îi atingeau cu multă gingășie. Cezar se gândea că le-a dat drumul o măicuță, pentru a satisface nevoia de miracole a credincioșilor. A mângâiat și el un șerpișor care părea prietenos, mirându-se că era cald, când știa că șerpii sunt reptile reci.



    Într-un colț al bisericii a văzut cum un șarpe se îndrepta spre părintele Petroniu. El a întins patrafirul peste el și a început să oficieze spovedania. Dintr-o dată, patrafirul s-a înălțat și de sub el s-a ivit corpul unei măicuțe, nu al unui șarpe. După ce părintele i-a dat împărtășania, măicuța s-a transformat la loc în șarpe și s-a retras în grupul celorlalți șerpi. Lui Cezar nu-i venea să creadă ceea ce văzuse și îl privea nemișcat pe călugăr. Spre el s-a îndreptat alt șarpe fără cruce pe cap. A văzut cum s-a transformat sub patrafir într-o femeie tânără. După ce a primit binecuvântarea și împărtășania, ea s-a retras printre credincioșii din biserică, rămânând cu chip uman.
    Cezar s-a apropiat de ea și a început să-i vorbească. Pentru a nu-i stingheri pe credincioși s-au retras în curtea bisericii, continuând să vorbească chiar și după ce slujba s-a terminat și ceilalți șerpi s-au retras în cotloanele ascunse ale clădirii. Părintele Petroniu i-a văzut râzând și a privit retras cum Cezar o lua de mână, o strângea de mijloc și o săruta. Când s-a apropiat de ei, fata s-a îmbujorat și a dat să se retragă, dar Cezar i-a spus :
    - Rămâi cu mine, vreau să fim împreună toată viața.
    Petroniu Tănase s-a întors singur pe Muntele Athos, iar Cezar a pornit spre România cu șarpele în jurul gâtului. S-a dus direct în Fărcașa la casa mamei lui. Vestea sosirii înainte de termen s-a răspândit imediat în sat. Oamenii s-au adunat în curtea bisericii să asculte ce i-a spus Petroniu cel Smerit. Le-a relatat toată discuția purtată pe feribot, dar consătenii voiau să afle minunea șarpelui, așa că unii s-au dus la casa mamei lui și au luat-o pe sus pe fată și au adus-o să le vorbească.
    Le-a spus că o cheamă Elisabeta, că e din familia Dabija, rudă apropiată a domnitorului Constantin Duca, cel care a ridicat mulțimea împotriva lui în 1703 pentru că a pus birul pe văcărit, luând 10 % din bovinele oamenilor, obligând toate femeile din neam să se refugieze la mânăstirea Agapia, unde unele au fost tunse în monahism de însuși Patriarhul Ierusalimului Dositei Notara, prieten al domnitorului, dar ea n-a mai apucat căci logofătul Ioan Buhuș l-a înlăturat pe Duca din tron și a început prigoana împotriva familiei, iar femeile au fugit în Muntenia la ruda lor Constantin Brâncoveanu, dar Patriarhul Dositei le-a spus să meargă în Grecia la neamurile mai avute să caute ajutor financiar să-și poată răscumpăra bărbații căzuți în mâinile noului domn Mihai Racoviță și ele s-au retras pe insula Kefalonia, cea mai mare insulă din Marea Ionică, în care locuiau multe rude înstărite din neamul lor și au început să strângă bogății să plătească la Istanbul dările pentru recâștigarea domniei, dar acest lucru a atras atenția piraților, care au atacat mânăstirea în prima zi a anului 1705 și atunci toate s-au rugat Maicii Domnului să le ajute să păzească lăcașul și comorile din el și s-au rugat cu lacrimi fierbinți și cu atâta patos încât Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu Fecioara Maria s-a milostivit de ele și, în clipa când pirații lui Barbarossa au spart poarta și au intrat în biserică, ele au fost transformate pe loc în șerpi, iar pirații au fugit văzând venind spre ei din toate părțile o mulțime de reptile fioroase, abandonându-și planurile de îmbogățire și de siluire a măicuțelor și ele au rămas pe mai departe cu chip de șarpe întărind oamenilor din jur credința în puterea Maicii Domnului, revenind la forma umană abia mai târziu, în marile posturi din an, pentru câteva ore până la apusul soarelui, stând în restul timpului ascunse în subsolul bisericii, într-o rugăciune neîncetată către Domnul Isus Hristos, ieșind printre localnici la botezul copiilor lor, aducându-le daruri din comorile adunate, așa încât aceștia au ajuns să croiască destinul copiilor lor în funcție de bunurile primite la botez, astfel că dacă un copil primea un ban de aur părinții erau convinși că va fi un negustor când se va face mare, iar dacă primeau o carte de rugăciuni se grăbeau să-l introducă în rândul clerului, speriindu-se dacă vreun șarpe nu apărea la botezul copiilor lor măcar cu o unealtă de pescuit sau cu un ciocan, venerându-le ca tămăduitoare de boli și ajutându-le să călătorească atunci când ele ieșeau din mânăstire căci erau convinși că se duc să împlinească poruncile tainice ale Maicii Domnului, deși ele veneau des în Moldova natală, mai întâi să-și salveze rudele încarcerate de domnitorii potrivnici, speriindu-i pe temniceri în același mod în care i-au speriat pe pirații lui Barbarossa și apoi ajutându-le să se așeze în locuri mai liniștite, aducându-le bunuri de preț și cerându-le șerpilor de-aici să le păzească avuturile și viața lor și a copiilor lor, apoi și a copiilor copiilor lor, dând naștere unei mode nemaiîntâlnite altundeva căci țăranii, văzând că boierii aveau un șarpe al casei pe care-l respectau și nu-l alungau, au căutat și ei să aibă un șarpe care să fie protectorul bordeielor lor și moda asta s-a extins la tot poporul, dispărând doar după ce comuniștii i-au băgat pe săraci în blocuri și pe boieri în închisori, introducând necredința în rândul oamenilor până-ntr-acolo încât i-a atins și pe stră-stră-strănepoții ei care cred că transformarea ei în șarpe este un truc învățat la circ și credința în Dumnezeu e doar o manipulare menită să-i prostească pe oameni, îndepărtându-se de duhovnic și apropiindu-se de slujitorii Satanei, văzut ca Zeu al Progresului, lăsându-și casele cu grădini și vite să pustiască și venind la oraș să stea cu chirie în garsoniere înguste, asudând în mijloacele de transport în comun, dar visând să facă reportaje despre noile mașini care sporesc șansa să intre mai repede în stâlpi, despre libertatea femeilor de a se angaja în fabrici și uzine abandonându-și copiii pe mâinile unor necunoscuți în școli infecte și nesigure, despre libertatea homosexualilor de a face paradă de rușinea lor pe străzile principale ale orașelor, înfierându-i cu sfântă indignare proletară pe înapoiații care cred în bolboroselile unor preoți burtoși și avari, deși văd clar că acești înapoiați sunt mai fericiți decât ei și că puterea credinței lor îi ferește de ispite, menținându-le viața în curățenie, făcând astfel posibil ca din rândul lor să se ivească un sfânt ca părintele Petroniu Tănase care are harul înainte-vederii și forța să pună bună-rânduială în viețile a sute de mii de credincioși și care i-a spus că iată, fiul cel mare al ciobanului Todosia de aici din sat va deveni peste ani cel mai bogat moldovean și va ridica din sărăcie multe biserici și mânăstiri, că băiatul lui Ioniță va deveni un cunoscut istoric, distins de toată suflarea academică pentru descoperirile lui, iar profesorul Gavriluț va aduce școala din comună în rândul celor mai bune școli din țară, așa că ei, fărcășenii, trebuie să fie mândri că se află sub protecția părintelui Petroniu cel Smerit și să se întărească în credință rugându-se neîncetat, căci doar rugăciunea inimii le poate deschide tainele dumnezeirii și porțile Raiului.
    Când a terminat de vorbit, Elisabeta s-a transformat în șarpe în fața tuturor localnicilor, încolăcindu-se pe mâna dreaptă a lui Cezar, lăsând asistența fără grai.
    M-am trezit la scurt timp cu ei în București la Grupul pentru Dialog Social și le-am ascultat povestea cu uimire. Elisabeta era mică de înălțime, sub 1,55 cm, foarte slabă, cu părul negru lung, prins într-o coadă și acoperit cu un batic. Avea ochii mari și senini care-i făceau fața adolescentină, părând a avea mai puțin de 18 ani, deși spunea că a depășit trei veacuri. Accentul ei puternic moldovenesc aducea mai degrabă cu cel întâlnit la basarabeni, decât la moldovenii din România. Era mirată de energiile pe care mi le consumam în diverse proiecte civice și politice și îmi spunea că dacă le-aș folosi în slujba credinței aș putea muta munții din loc.
    - Cum se poate asta ? – am întrebat-o.
    - Rugându-vă neîncetat lui Hristos, așa cum spune Apostolul Pavel – a răspuns ea.
    - Cum să mă rog neîncetat ? – i-am replicat eu mirat. Ce să-i cer la nesfârșit lui Hristos fără să mă repet ? Îmi fac dimineața o rugăciune și apoi merg la lucru. Am atâtea de făcut și nu pot să las baltă toate treburile stând în rugăciune. Mă dau afară șefii dacă mă văd toată ziua făcând mătănii sau închinându-mă.
    - Nu așa, căci rugăciunea inimii o poți spune în gând în fiecare clipă a zilei și, odată ce ți-a intrat în inimă o spune ea în timp ce tu lucrezi și rugăciunea îți arată lucrurile importante pe care trebuie să le faci, fără să te mai risipești în activități mărunte, fără rost sau chiar dăunătoare.
    - Și nu te plictisești să spui tot timpul aceiași rugăciune ?
    - Nu, căci dulceața ei îmi încălzește inima și îmi aduce darul vederii în duh. Doar prin rugăciune neîntreruptă pot avea asupra mea harul Duhului Sfânt și pot face bine celor din jur. Eu mă rog chiar și acum când vorbesc cu voi.
    Colegii au schimbat discuția întrebând-o dacă năpârlește, dacă a făcut vreodată ouă, dacă s-a uitat în oglindă și-i place cum arată ca șarpe, dacă n-o deranjează să se târască atâta timp pe burtă și dacă n-o jenează limba prea lungă și despicată. Cezar a întrerupt discuțiile despre ea, întrebând de lucrurile petrecute la birou în lipsa lui. Ne-a spus că se va însura curând și că vrea să urgenteze obținerea unor contracte pentru a avea bani de nuntă.
    Zilele următoare am fost cu el pe la mai mulți potențiali clienți încercând să-i convingem să accepte finanțarea unor cercetări, dar nu mai avea deloc harul de cuceritor dinaintea plecării la Athos. Nu mai voia să le seducă pe directoare sau pe ziariste și toată vraja pe care o crease în urmă cu câteva săptămâni dispăruse, iar ele nu mai erau dispuse să ne finanțeze.
    Pentru ziua dinaintea nunții, colegii au pregătit o petrecere a burlacilor. Deși era hotărât să nu participe, câțiva colegi au ajuns seara la garsoniera lui și l-au luat pe sus, când Elisabeta avea corpul de șarpe și nu mai putea reacționa. Pe atunci era obiceiul ca la petrecerile burlacilor din institutele aflate în opoziție să fie aduse fete din partidul aflat la putere pentru a avea măcar o dată în viață iluzia că pot supune și umili forța guvernanților. În birou au fost aduse două dezmățate din organizația de tineret a partidului prezidențial care s-au dezbrăcat și au început să danseze provocator în fața noastră, trăgându-l apoi pe Cezar în camera de-alături în râsetele și susținerile colegilor. După câteva minute în birou a intrat un șarpe care ne-a aruncat o privire atât de rece, că ne-a amuțit pe toți. S-a îndreptat spre geamul camerei în care era Cezar, apoi s-a făcut nevăzut. Nemaiauzind nici un zgomot, el a ieșit și a înțeles imediat din privirea noastră ce s-a întâmplat. A fugit spre casă, dar șarpele dispăruse. A căutat-o pe străzi și prin toate locurile în care credea că o poate găsi, a sunat acasă la Fărcașa și în toate localitățile în care știa că ea avea rude, dar n-a putut să-i dea de urmă. Rușinați, colegii au făcut chetă si au adunat bani să plece după ea pe insula Kefalonia. Oricât a strigat-o, dând buzna în subsolurile bisericii, ea n-a fost de găsit. I-a văzut pe ceilalți șerpi privindu-l tăios, dar nici unul nu semăna cu Elisabeta și ar fi putut s-o recunoască și dintr-un milion de șerpi.
    S-a întors în București distrus și oricât au încercat colegii să-i ridice moralul spunându-i că va veni ea după el, că mai sunt fete pe lume, că era prea bătrână pentru el, că merita ceva mai bun, Cezar se afunda pe zi ce trecea într-o stare de depresie. Ajunsese să ne urască pe toti colegii, responsabilii nefericirii lui. Devenise colțos, agresiv, răutăcios, însă cel mai adesea era posac, apatic, indiferent la ce se întâmpla în jurul lui. Începuse să devină tot mai neîngrijit, nebărbierit, cu hainele murdare și ponosite, mirosind de la depărtare a nespălat. Colegii se fereau de el, iar clienții îmi închideau ușa-n nas când apăream în biroul lor alături de el. La scurt timp și-a dat demisia și a plecat de la noi. O vreme am fost singurul care am ținut legătura cu el, poate pentru că mă împotrivisem petrecerii de burlac sau poate pentru că am luat-o în serios pe Elisabeta, fără ironii și aere de superioritate. Am mers cu el la cei mai înduhovniciți părinți din țară cerându-le ajutorul. Arhimandritul mânăstirii Sihăstria i-a spus să se ducă din nou pe Athos la starețul Petroniu Tănase, căci el e singurul care-l poate ajuta, în calitate de duhovnic al ei.
    A plecat pe Sfântul Munte cu un grup de călugări din Neamț, implorându-l pe părintele Petroniu să-i spună unde s-a ascuns.
    - Eu nu pot să-ți spun așa ceva, căci aș încălca taina spovedaniei și mi-aș pierde speranța mântuirii – i-a zis părintele, dar pot să-ți spun că o poți găsi dacă vei începe să te rogi neîncetat. Căci odată ce vei deprinde rugăciunea inimii vei intra în împărăția lui Dumnezeu și ai să poți s-o cauți singur acolo. O să-ți dau un frate care o să te învețe cum s-o exersezi.
    Cezar a stat o lună alături de părintele Serapion, făcând mai întâi o sută de rugăciuni într-o zi, apoi o mie, pe urmă zece mii, iar când a depășit 15 000 de rugăciuni pe zi s-a întors în București. Era mai senin și mai încrezător în el. Când m-am întâlnit cu el mi-a povestit cum rugăciunea a început să treacă singură în inimă.
    - Uite, în timpul bătăilor obișnuite, inima a început să rostească singură, înăuntrul ei, cuvintele rugăciunii. La o bătaie zice Doamne, la a doua zice Isuse, la a treia Hristoase și tot așa. Stau și ascult inima cum se roagă și o aud așa de clar că-mi vine să cred că și tu o auzi. E așa de plăcut că-mi dau lacrimile de bucurie, iar când îmbrățișez icoana Maicii Domnului parcă simt cum mă îmbărbătează.” Perseverează – parcă-mi spune Ea – și sigur o vei găsi”. Încă nu am reușit să deschid cu rugăciunea ușile împărăției cerului, dar nu mai am îndoială că ea e cheia ce le va deschide.
    Nu avea fața unui nebun ci a unui îndrăgostit de Hristos. Fața îi iradia și îmi spunea că îl vede în vis pe părintele Serapion cum îl încurajează. A fost ultima oară când l-am văzut. L-am căutat de mai multe ori, întrebându-i și pe consătenii lui pe care-i cunoșteam dacă au idee unde este, dar nimeni n-a putut să-mi dea vreo informație despre el. În drumurile mele pe Athos l-am întrebat de mai multe ori pe părintele Petroniu Tănase dacă știe unde este, dar el nu mi-a răspuns. Anul trecut, înainte de a muri, Petroniu cel Smerit mi-a spus să mă duc să sărut icoana Maicii Domnului cu șerpi din Kefalonia.
    În vara asta am plecat într-un circuit în cadrul unui program” Grecia – sfinții insulelor”. După ce am vizitat mânăstirea Spilaiotissa de pe insula Zakintos unde o icoană veche a fost ascunsă într-o peșteră, fiind apoi descoperită în chip minunat de un creștin care a construit în peșteră o capelă, devenind un loc de refugiu pentru credincioși când insula a fost atacată, am plecat apoi spre biserica cu șerpi din satul Markopoulo de pe insula Kefalonia. Biserica era proaspăt renovată, având încă picturile acoperite cu folii de plastic. Totul mirosea a proaspăt, iar mobilierul avea lacul neuscat pe el. Credința localnicilor învinsese necredința guvernanților, așa cum prevăzuse părintele Petroniu cu 16 ani în urmă. Am intrat să mă închin la icoana Maicii Domnului cu șerpi, în timp ce ghidul spunea pelerinilor povestea șerpilor, despre care eu știam atât de multe. La slujba de seară pentru praznicul Schimbării la Față de a doua zi, în biserică au apărut câțiva șerpi – semn al unui an cu multe probleme, după cum spunea ghidul. Am luat și eu un șarpe în mână – era cald și mă privea cu blândețe.
    - Elisabeta este aici ? – l-am întrebat încet.
    Privirea i s-a schimbat brusc, a scos limba spre mine și mi-a sărit din mâini, retrăgându-se rapid. - Știi ceva de Cezar ? – am întrebat insistent șarpele.
    Am mai luat doi șerpișori în mână întrebându-i despre Cezar și Elisabeta, dar privirea li s-a schimbat și lor și s-au retras brusc. Ghidul și ceilalți pelerini mă priveau mirat, neștiind ce m-a apucat. Un șarpe cu o cruce mare pe cap a venit spre mine, făcându-mi semne spre ușă. Am crezut că vrea să mă dea afară din biserică, dar am văzut pe urmă că vrea mă meargă înaintea mea. L-am urmat până în dreptul unei mici căsuțe din apropiere, unde am înțeles că trebuie să bat. Mi-a deschis Cezar. L-am îmbrățișat cu bucuria revederii unui prieten drag. În 16 ani de când nu l-am mai văzut albise la tâmple și slăbise foarte mult, dar avea fața unui om împlinit, liniștit și așezat.
    - Ai găsit-o, nu-i așa ? – au fost primele cuvinte pe care i le-am adresat.
    - Da – mi-a răspuns. E cu mine mereu de-atunci.
    - Cum ai găsit-o ?
    Mi-a povestit că zile și nopți n-a făcut nimic altceva decât să se roage neîncetat, fără să întrerupă deloc rugăciunea, iar când gândurile i s-au mai liniștit l-a visat pe părintele Serapion care i-a spus că următorul pas este citirea Filocaliei, în special scrisoarea lui Nichifor Monahul, cartea Sfântului Grigorie Sinaitul, textele Sfântului Simeon Noul Teolog și cartea Sfinților Calist și Ignatie. S-a dus dimineață și a cumpărat Filocalia, pe care a început s-o citească după rânduiala arătată în vis. A înțeles mai clar ce înseamnă rugăciunea lăuntrică și cum îndulcește ea sufletul și inima, făcându-l să cunoască dacă acea îndulcire venea de la Dumnezeu, din firea lui sau din înșelarea diavolilor. A învățat cum să introducă rugăciunea lui Isus, odată cu răsuflarea, în inimă, trăgând în el aerul cu privirea minții în inimă în timp ce spunea” Doamne Isuse Hristoase” și slobozind aerul când zicea” miluiește-mă”. Simțea cum inima îi fiebea, desfătându-se în căldura rugăciunii, în timp ce mintea i se limpezea. După ce a dobândit cunoașterea graiului animalelor, a început să vorbească cu păsările și cu peștii, cu câinii și cu toate animalele întâlnite. Deși dulceața dragostei lui Dumnezeu îi umplea tot sufletul de bucurie, mintea lui continua să o caute pe Elisabeta. Păsările i-au spus să revină în Kefalonia, așa că a pornit după ea. Știa că nu se va arăta cu ușurință, așa că a hotărât să stea în biserică până va reuși să dobândească cu rugăciunea cea dinăuntrul inimii, cea de sine lucrătoare, calea să intre în contact cu ea. Părintele paroh l-a lăsat să stea zi și noapte în biserică. Ferindu-se să nu primească închipuiri în minte și să nu cadă în înșelăciune, a început să se roage cu stăruință așa cum îl învățase părintele Serapion. Atent asupra inimii, a văzut după cinci zile o flacără ca de lumânare, care-i lumina mintea, zărind lucruri tot mai depărtate. Mintea îi căpătase un miros care începea să adulmece în jur, dincolo de ziduri, în cotloane tot mai îndepărtate. Apoi a văzut-o cum ea îl privea din aceiași stare nemișcată a rugăciunii, cu ochii minții ațintiți asupra lui. În cămara tainică a inimii în care s-au reîntâlnit, el i-a cerut iertare cu cea mai curată rugăminte, fără ipocrizii și gesturi teatrale, iar ea a venit încet spre el. Când a deschis ochii Elisabeta era lângă el.” Credința ta m-a biruit” – i-a spus ea. De-atunci sunt mereu împreună, el devenind paznic al bisericii, ajutându-le pe celelalte șerpoaice în relațiile lor cu oamenii.
    Am ascultat povestirea lui, gândindu-mă cu evlavie : Doamne, Dumnezeul meu, cât de milostiv și de iubitor ești Tu, că-i aduci pe păcătoși pe căile înțelepciunii Tale ! N-aș fi crezut că acea petrecere păcătoasă a burlacilor îi va sluji lui Cezar drept punte de trecere spre cunoașterea Ta, luminându-l spre viața duhovnicească !”
    - Să intrăm în biserică să auzim bunavestirea – mi-a spus el.
    Am stat până la sfârșitul utreniei și mă gândeam să mă retrag spre locul unde erau cazați ceilalți pelerini dar, citindu-mi gândurile, Cezar mi-a spus să aștept puțin. A ciocănit discret în lemnul unei bănci și după ea s-a ivit curând capul unui șarpe.
    – E Elisabeta. O mai recunoști ?
    Am privit-o jenat, vrând să-mi cer iertare pentru ticăloșia mea din trecut, dar uitându-mă în ochii ei am văzut prea-plinul dragostei atot-iertătoare și am înțeles că orice scuză e de prisos. I-am zâmbit și am simțit pentru prima oară în viață că pot vorbi cu animalele în acel tainic limbaj al sufletului. S-a îndreptat spre ieșire și a început să se agite în pragul bisericii, scriind ceva cu limba pe podea. Am luat o lumânare și am citit :
    ”Rugați-vă neîncetat și Dumnezeu o să vă ajute în orice faptă bună pe care o faceți după voia Lui.”

    Bruno Ștefan
    11 septembrie2011

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.65 Seconds