Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 18 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE, IN LABIRINTUL D. U. I.
    Scris la Saturday, June 01 @ 15:09:51 CEST de catre asymetria
    Securitatea si cultura Tot ce vine dinspre Securitate trebuie verificat cu atenție: urmăritorul era urmărit la rândul lui, turnătorul – turnat, pârâtorul – pârât. „Securițica”, mereu înșelătoare, era specializată în jocurile de perdele (de fum), ca și în jocul măștilor (citiți: al identităților). 
    Magda Ursache



    Magda URSACHE, ÎN LABIRINTUL DUI
    Tot ce vine de la Securitate trebuie filtrat cu grijă. Lucrătorii operativi (siglați l. o.) puteau nota orice în procesele verbale și au și făcut-o. în Culoarea curcubeului ′77, Paul Goma scrie că și ceasurile din sălile de anchetă, pe care le-a cunoscut bine, arătau altă oră decât cea reală.
    După ce-am aflat, din Cartea albă a Securității, că Mihai Ursachi ar fi fost șoptitor, am început să privesc cu neîncredere fragmentele din DUI-uri publicate: furnizau cititorului o imagine incompletă, deci falsă. Știu bine cum i-a păcălit magistrul din Țicău, cum se întâlnea cu ei prin cârciumi să le bea banii și să le furnizeze gulgute (argotic: dezinformări) pour les cons. Cum îl distra faptul că reușea să-i ducă de nas. De altfel, l-au și abandonat, considerându-l element periculos.
    Secu recruta, dar și deruta. Infiltra în Vest așa-ziși disidenți (numitele „fantome” ori „cârtițe”), dar pe adevărații rebeli îi discredita, lansând zvon compromițător că ar fi agenți acoperiți: „ilegalii”. Metoda calomnierii a dat roade: a dezbinat exilul. Ce-i mai puternică decât o bombă antipersoană? Diversiunea!
    Repet: tot ce vine dinspre Secu trebuie verificat cu atenție: urmăritorul era urmărit la rândul lui, turnătorul – turnat, pârâtorul – pârât. „Securițica”, mereu înșelătoare, era specializată în jocurile de perdele (de fum), ca și în jocul măștilor (citiți: al identităților). Or, se dau publicității deliberat rapoarte, note informative de la varii „surse” conținând deliberat erori. A scris netorturat, în declarația sa, Anton Golopenția: „Subsemnatul, bandit…” sau e dictare sub chin?
    La o citire atentă, N.O. (nota ofițerului) și N.B. (nota biroului) se contrazic de multe ori. Credem în rapoartele de informare când cu asta se ocupau securiștii, cu dezinformarea? Cezar Ivănescu, în Despre Marin Preda, precizează că, în noaptea fatală, Preda n-a băut cu N. Manolescu nicidecum, așa cum arată Raportul. Nici n-a călcat în perioada aceea prin Mogoșoaia.
    Câte semne de întrebare nu ridică și azi „Afacerea Tănase” din  ′82. Minciuna lasă urme de labe groase în cartea-interviu a Luciei Hossu-Longin (Humanitas, 2009), Față în față cu gen. Ion Mihai Pacepa. Spune Pacepa că Haiducu i-a turnat lui Paul Goma otrava din stilou în pahar, că Goma a băut și a căzut, că l-a luat salvarea, că opinia publică l-a crezut mort, dar el se afla într-o casă conspirativă, unde-și serba victoria asupra Securității. în fapt, stiloul dat de Pleșiță lui Haiducu era pix, marca Parker, prevăzut cu o pilulă de otravă – aconitină – pentru a provoca stop cardiac, știindu-se că Goma suferea de inimă. Numai că n-a apucat să bea, lovit intenționat peste mână de „ziaristul” – agent DST: Directive de la Surrveillance du Territoire. Firește, n-a venit nici o salvare. Goma a luat un taxi și s-a dus acasă, nu în vreo casă conspirativă, escortat atent, însă, de o mașină a Direcției. Cât despre Virgil Tănase, nu fusese răpit ci ascuns într-un loc camuflat, întâi pe lângă Saint-Tropez, în La Garde – Freinet. Matei Pavel Haiducu, alias Hirsh, ofițer DIE/CIE, schimbase blocul ideologic și acceptase să întindă o cursă lui Pleșiță, care îi ordonase lichidarea lui Goma și a lui Tănase.
    înscenarea cu răpirea „Tanaz”, cum îi pronunțau numele mass-media în alertă maximă, ni s-a părut destul de neverosimilă, la noi în bucătărie, unde ascultam Europa liberă. Părea a se petrece în „Aiuristania”, cum îi spune Liviu Tofan în A patra ipoteză. Anchetă despre o uluitoare afacere de spionaj, Polirom, 2012. „Scenariul e idiot”, a scris Paul Goma în Soldatul câinelui și așa este. „Moțu” Haiducu a povestit cum a refuzat misia în cartea J’ai refusé de tuer, unde jurnalistul de investigație Liviu Tofan află destule neconcordanțe între date, constatând că DST a cenzurat ce nu i-a convenit să se afle. Versiunile spionilor cu viață dublă (despre Haiducu nu se știe prea bine dacă a lucrat pentru RSR, pentru Franța sau în folos personal) trebuie luate ca atare. Cert este doar faptul că scriitorii, prinși între manevrele Secu și contramanevrele DST, și-au riscat viețile. „Afacerea” n-a prea avut efectul scontat. După celebra conferință de presă Goma – Tănase - Haiduc, n-a mai urmat declarația de la vârful statului, așa cum se promisese. „Banda de criminali”, cum o numea Pacepa, el însuși fost cap al bandei, și-a continuat acțiunile contra „Cobrei”, așa cum era codată Europa liberă. Și dacă Pacepa dezinformează în halul ăsta, o poți crede pe informatoarea Dona Alba, alias poeta Mara Nicoară? „Am încercat să reușesc trăind cu Breban și acum cu Preda”, se mărturisea ofițerului Victor Achim, v. nota din 18 oct. ′73, publicată în A patra ipoteză.
    Iată ce propunea cpt. V. Achim, încrezător în „sursa” lui: „Deoarece este o sursă verificată în repetate rânduri prin toate mijloacele informativ-operative, propun să-i dăm un emițător ca să intercepteze toate discuțiile”. Și le-a interceptat corect? O poți crede pe informatoarea Dona Alba că D. Țepeneag ar fi spus despre îngerul de ghips că n-a avut succes la Paris pentru că n-a fost romanul politic așteptat despre Estul comunist? Că Ilie Constantin „a scris pentru Europa liberă un material și a primit pe el 400 de dolari. După asta, Ilie Constantin umbla cu limba scoasă după tipa de la Europa liberă să mai publice ceva”. Asta i-ar fi istorisit Virgil Tănase Marei Nicoară sau Dona Alba avea în sarcină să provoace discordie între breslași? O poți crede pe Alba că Țepeneag l-ar fi făcut laș pe Preda și că i-ar fi replicat nevestei (mă rog, una dintre ele), nemulțumită de atitudinea prozatorului, de față cu Ierunca: „Taci, fă, casa și copiii nu se țin cu curaj”? Halal bine public mai fac astfel de „dezvăluiri” raporturilor dintre scriitori.
    Are vreo relevanță faptul că N. Breban a vorbit cu ofițerul X? Niciuna (desenul boierului Bălăceanu-Stolnici, da, are). Altfel, aproape toți scriitorii nevoiți să dea piept cu organele ar putea primi verdict de colabo CNSAS. Pleșiță și Pleșu n-or fi avut vreo întâlnire? Pun iarăși întrebarea: a fost invitat (nu chemat) Breban la CNSAS să fie audiat (nu chestionat) privind așa-zisa colaborare? în cazul său, pe ce s-a bazat CNSAS? Pe raportul din 9 mai ′87 al lt. col. Victor Achim? Scris când? La închiderea Dosarului de Urmărire Informativă deschis în 10 iulie ′72, N. Breban fiind „pretabil la acțiuni protestatare”. Aici diagnosticul a fost corect: Breban a fost și este un temerar. Din ′72 până în ′87, N.B. a stat sub urmărire, 15 ani „lucrat” non-stop, ca „obiectiv” în rapoarte de filaj. A avut „cozi” i s-au plasat surse, „amicii” îi urmăreau reacțiile. De-a dreptul stupefiant e faptul că se confundă voit numele de urmărit cu acela de presupus informator. Perdele, de fum, așa cum am spus. în acel raport din ′87, ofițerul a notat (era în uzanță) că scriitorul ar putea fi folosit pentru „influențare și exploatare informativă”. Acest raport dat ca probă de dosar presupune numai că N.B. ar putea fi util în discreditarea lui „Tudorache” (alias Dorin Tudoran) și a emigrației „reacționare”. Dar a fost util Breban? Deloc. Așa cum în 1977 voiau să-l folosească pentru „temperarea” lui Paul Goma, ca și cum Goma s-ar fi lăsat dirijat, temperat ca un clavecin, nici  „manevra” asta nu i-a ieșit Securității. Urmarea? Vrajba „Baltag” -  „Tudorache”, în limbaj cifrat. CNSAS vede lucrurile prin dioptrii de ofițeri care mistifică? Cât despre „sursele” din interior, mereu informate, dar anonime, ele dau știri presei, iar opinia publică își formează, pe baze greșite, părerea.
    Orice e posibil, când din Secu au tot crescut alte și alte capete de balaur. Mai precis, orice „lucrătură” (cuvântul lui N. Breban) e posibilă. Presa zice, cât o mai zice, că Sector IV SRI se ocupă de suspectarea intelectualilor, că aruncă praf în ochii populației, asta ca să nu spun „muște”. Cum s-ar explica altfel tratamentul diferit pentru Mona Muscă și o față bisericească din B.O.R., ca duhovnicul Traian Băsescu de la Stavropoleos?   în cazul unora, explicațiile (sau mărturisirile) par a modifica realitățile. Eu, una, nu cred că răul făcut poate fi anulat prin cenușă-n cap. Alt boier decât Stolnici, conu Alecu Paleologu, a fost scuzat, iertat, complimentat chiar pentru că ar fi scris notele informative „cu mult talent literar”. Gogu Rădulescu, membru al Biroului Executiv al CC/ PCR (în subordinea lui se afla Securitatea) trebuie albit, Burtică – nu. Cât despre Mihai Caraman, a fost  pus de președintele Ion Iliescu director SIE. Ca vechi cadru CIE? Ca fost colonel KGB, cum zice presa? Dacă atotștiutoarea Securitate vrea, o să i se de-secretizeze dosarul. E știut că, înainte de a fi trimise la CNSAS, dosarele sunt periate și de SRI, și de SIE. Unii apar, oricât de banală ar fi comparația, albi ca Albă ca Zăpada, alții sunt lupii cei răi. în stalinism, ajungeai deținut  politic fără proces, acum îți dă verdict tribunalul CNSAS, înainte de sentința judecătorească. Ne-a făcut PCR-ul și Securitatea destinul, să ni-l facă și CNSAS-ul? Operația asta poate duce direct în moarte, ca în cazul Cezar Ivănescu. Cine răspunde de sfârșitul lui? Terfelit, „pe surse CNSAS”, cum a formulat presa, că ar fi colaborat, poetul n-a reușit să reziste. Numele, demnitatea sunt importante pentru unii; pentru alții, contează onorariul, nu onoarea. O astfel de scuză îi duce direct în moarte. Un destin întrerupt. Răul a fost făcut cu bună (sau rea?) știință.
    Da, CNSAS a tulburat rău apele, ca să nu se mai facă distincția adevăr-minciună din dosare, mărturii sincere-false, situații reale-bârfe și zvonuri. Ne rătăcim în labirintul DUI-urilor. „Reclamantul” CNSAS acuză „pârâtul” pe baza delațiunilor „surselor” și a rapoartelor vechilor securiști.
    Alte probe în cazul Breban, în afară de stenograme fragmentate –aranjate pentru incriminarea „obiectivului” rămas, cum se vede, „obiectiv” pentru miliția ideologică și postdecembrist nu-s, după câte știu, iar în lipsa probelor se apelează la Raportul final. în comisie, a funcționat ca expert în comunismul ceaușist și-n ororile lui Sorin Antohi, „doctor” și-n note informative. Vreun deținut politic nu s-a găsit în locul lui? Va fi tras N. Breban în Tribunalul democrat (fost al poporului), unde Tismăneanu va fi procuror? Posibil. Doar comunistologul e obsedat de vocabula final, v. și Marele șoc – din finalul (subl. îmi aparține, Magda U.) unui secol scurt. Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu. Anțărț, capitalismul își ascuțea contradicțiile, intra în criza finală. Tismăneanu părea a ști, ca doctor în marxism-leninism, cum se nimicește (verbul său) capitalismul, până a nu pleca peste Atlantic.
    După Paul Goma, este „model de salamandritudine”. S-a „distanțat ideologic” de discursul pro Epocă de Aur, pro Dictator, până-n plecare? Nu. Atunci nu-i vorba de distanțare, ci de cameleonizare. în presă semna, puțin înainte de emigrare chiar, că „viziunea generală a lui Ceaușescu e complexă, polivalentă, bogată în semnificații”. Lăuda cu spor „marxismul creator” al Ceaușescului și „gândirea de excepție”, „un model de raportare intelectuală (sic!) la realitățile sociale de azi”. 
    într-o emisiune televizată de duminică, 17 sept. 2006, G. Liiceanu considera strigător la cer că Tismăneanu-fiul investighează crimele comunismului, când tatăl,  Leonea Tisminețki, naturalizat Leon Tismăneanu, a luptat până-n moarte (moartea lor, desigur) cu dușmanii poporului muncitor. Tismăneanu-père a fost coordonatorul, împreună cu Valter Roman, al primului manual de Socialism Științific, dar și redactor șef între anii ′48 și ′58, al Editurii PMR, devenită Editura Politică (cu statut de secție a CC/ PCR) și membru al Secției Propagandă și Agitație a lui Răutu, după câte știu. Mai apoi, filosoful beletrist s-a obișnuit cu ideea și a primit mulțămită pentru înțelegere pe blog, de la beneficiar. Așadar, Breban e acuzat de relații cu „mahări” și-i judecat de unul dintre fiii lor, cu agenți în familie. Ca oncle Boico, general de Interne (îi comanda pe grăniceri între 1949-52), soțul lui tante Cristina, corespondenta „Scânteii” la Conferința de Pace de la Paris (1946, vă rog!); mai erau și tanti Mina, soția lui Ștefan Voicu, și tanti Wanda Nicolschi, și tanti Anuța Grossman, devenită Ana lui A. Toma, apoi nevasta lui Pantiușa, tanti Niunea Răutu, tanti Milea (Emilia Vulih, condamnată pentru sabotarea economiei naționale în ′59), tanti Rusea,măritată un timp, ca și tant’ Cristina, cu Mircea Bălănescu (Eugen Bendel), red. șef adj. La „Scânteia” după ′47, apoi ambasador la Paris, Atena, Helsinki… Așadar, întreaga familie, tați și fii, surori și frați, soții și cumnați, a contribuit la construcția „destinului aberant al României sub comunism”. Citatul e din raportorul prim care recunoaște că ar fi scris doar „meditații politice contextuale”: „textele mele erau printre cele mai puțin angajate”. Că are memorie selectivă e neîndoielnic: să-l prăfuiești pe Eugen Florescu, șeful Secției de Presă CC/ PCR, instalat în SUA,ca și Tismăneanu, dar după 2000 (m. 2009) și s-o incluzi între opozanții la sistem pe reciclata Ileana Vrancea înseamnă să fii ziarist obiectiv? Să-l treci pe lista rușinii pe Octavian Paler lângă soțioara lui Brucan, Alexandra Sidorovici, acuzator la Tribunalul Poporului, dreptu-i? Și tot acolo, pe lista rușinii, Petre Anghel și Adrian Păunescu, acuzat pentru „devotament pentru socialism, revoluție și  partid”, „primitor de vilă superbă”, ca și cum V. Tismăneanu n-ar fi stat în vila Gospodăriei de Partid. Și dacă Răutu e „acrobat perfect”, fostul propag comunist e mai-mult-ca-perfect, v. și aportul la Micul dicționar social-politic pentru tineret, Ed. Pol., ′81, coordonator Virgil Măgureanu. Uite cum se leagă „eminentul political scientist” de „șarpele cu ochelari”. în „Ziua”, din 13 mai 2006, Vladimir Alexe afirmă că Vl. Tismăneanu a figurat în dosarele Secu (din 13 August 1987, cel puțin) ca „agentul Volodea”, under cover. în același raport final, Ion Iliescu e blamat pentru „demonism”, cu trimitere la acțiunea de agresor stalinist de studenți. Numai că nimeni altcineva decât „Vova” a încercat inocentarea lui, în amplul interviu; același sociolog politic, Finalul Raport (cerut de FPRI – SUA), presupune, în ′89, că ar avea șanse Iliescu – Mizil – Verdeț, ca succesori ai lui Ceaușescu (informație după Mircea Platon). Deci un „agresor stalinist de studenți” după celălalt Raport Final.
    într-un punct îi dau, însă, dreptate absolută celui care scrie despre sine că a fost „tânăr filosof politic neo-marxist”: „cazul românesc: noi nu prea știm ce anume ar trebui să ne amintim” (v. interviul lui Adam Michnik, publicat în „Evenimentul zilei” din 22 iunie, 2009). Așa este dacă un fost PCR-ist a fost raportor prim, iar un fost ilegalist, agent sovietic dovedit, Brucan, a fondat GDS-ul.
    Crezându-se, pesemne, un Michnik de Dâmbovița, Tismăneanu cere ca nominalizații în Raport să se retragă din viața politică; reciclaților li se iartă, cum se vede, păcatele, ba chiar au pretenția disidenței. Și dacă tot de-construim mituri ca sport național, de ce n-am corija și mitul unor disidenți făcuți, ca să nu zic născuți de Securițica? Iată cum apare în Raport (cap. Universul concentraționar reflectat în memorialistica românească, p. 311) Paul Goma: „Dificil, cusurgiu, mușcător, P.G. este un războinic malițios: îi atacă pe „răi” cu voluptate,iar pe cei „buni” sau „destul de buni” își propune să-i facă „foarte buni”; este pătimaș și face alergie la amorali – imorali; dreapta sa credință este propria experiență, iartă, dacă iartă, dar nu uită”. Spre a-l opune în același cap. (p. 306-316) lui N. Steinhardt, „cu grație anume în suferință”, „gata să ierte și să uite, generos, pașnic și milostiv”. Pe călăii Securității bolșeo-comuniste, desigur. Replica lui  Goma, privindu-l pe profesorul de anticomunism, necesar românilor? „N-a murit Brucanul/ Iată Tismăneanul”.
     Trebuie arătat pentru necunoscători că mecanismele terorii nu mai funcționau în anii ′60 ca în amarnicii ani ′50. Plenarele din ′67 și ′68 condamnaseră „abaterile grave”. Cu alt cuvânt, tortura. Dacă anchetarea lui N. Breban s-ar fi  produs în faza sângeroasă, Pantiușa ar fi folosit „lampa-n ochi” și arma la tâmplă. în vremea aceea, Nicolschi ordona: „Nu contează nici mână, nici picior,nici chiar capul. Informații să iasă”. Atunci, în ′50, la Direcția Anchete Penale s-a introdus „întrecerea socialistă”: Cei anchetați erau loviți stahanovist, călcați în cizme să recunoască tot ce nu făcuseră. Cel recrutat informator semna în Angajament că, dacă nu-l respectă, va fi condamnat la temniță grea, de la 8 la 12 ani, conform art. 636. Nici nu vreau să mă gândesc ce i s-ar fi întâmplat lui N. Breban dacă ar fi fost considerat în anii aceia, „element ostil societății socialiste”. I-ar fi scos dinții cu patentul, i-ar fi smuls unghiile și părul.
    Nu spun că Securitatea nu mai bătea (la tălpi, pe Cassian Maria Spiridon).Pleșiță nu uitase (și se lăuda cu asta la TV) cum l-a bătut pe Paul Goma. Dar declarațiile nu se mai luau sub tortură cumplită, pe grapa kafkiană, ci prin presiune, prin șantaj cu „date compromițătoare” culese de „done albe”, prin blocare socială. Totul era condiționat de Securitate: te supuneai, par consequence, șefeai; nu țineai seama de amerdamentul (Luca Pițu) Securității, adio „realizări” în carieră. Existențele noastre au fost deformate de PCR, cu brațul lui lung, Securitatea. Luca Pițu, universitarul iașiot, n-a avut „potențial informativ”. Secu a decis ca turbulentul L.P. să fie barat profesional (recomandarea am citit-o în DUI-ul său). Barat a rămas și după ′89 (l-au scos la pensie conferențiar), în timp ce turnătorii – colegi ai Catedrei de Franceză din Alma Mater Iassiensis au ocupat posturi de conducere, ca Iulian Popescu, decan. Secu și-a valorizat colabii, pe gorniști, trompetiști, șoptilici. Andrei Corbea-Hoișie ocupă 4 scaune: șef de catedră, șeful Editurii Universității, șeful Departamentului de presă,șeful Laboratorului fonetic.
     A fost N. Breban vreun moment protejat de Pleșiță? A luat N. Breban parale ca Paleologu? A desenat N. Breban, ca Bălăceanu-Stolnici, schița apartamentului Ieruncilor, ca să poată fi atacați ca la schiță? A avut N. Breban acces la C.I.S. (Centrul Informativ Secret) pentru plata colaboratorilor? Dimpotrivă. A șomat demn ani de zile. Cenzura i-a căutat dedesubtul în fiecare cuvânt scris, ca să prevină romanele „cu caracter neavenit”. I s-au plasat „surse” și „tehnică operativă” la domiciliu. S-a contat pe izolare (ceea ce s-a și întâmplat) și pe destrămare de anturaj.
    în Vest a fost lăsat să plece ca să nu se mai întoarcă. S-a întors. Ca să primească o smetie-n ochi de la CNSAS-ul care numai „Comisia Adevărului” nu este dacă se lasă folosit politic. Și ce-i cu acele „scurgeri de informații” în presă, ca și cum CNSAS ar fi un robinet defect?
    Dacă n-ai probe, dacă le inventezi calomnie înseamnă. Explicația lipsei de probe, de consimțământ, de deal, de angajament semnat, de note informative scrise și retribuite? Ar fi fost „sursă specială nerecrutată”. Aha.
    Cazul Cezar Ivănescu, pe scurt? Culisele CNSAS au funcționat, dând presei un os otrăvit. Decizia de colabo discutată de Consiliu a apărut în ziare înainte de verdictul instanței juridice, nedat până azi. Nu-i tehnică moștenită din era ceaușistă să pui în circulație negativul, poate rămâne ceva în capul cititorului? CNSAS a fost pentru Cezar instrumentul de tortură mortal. Noroc că pentru Ștefan Aug. Doinaș verdictul a venit după deces.

     În presă, serialul „Cine a mai informat?” a ținut afișul ani întregi. O fi CNSAS agenție de presă AgerCNSAS și nu știm? în ce mă privește, nici nu vreau să fiu sigură că au scris note informative Florin Mugur ori Mircea Nedelciu, că N.C. Munteanu ori Mircea Iorgulescu au fost „infiltrați”. Sper să nu fi fost. Mă bucur când aflu că s-a rezistat și invoc pentru scriitori clauza de conștiință.
    Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă sau infirmă verdictul, deci nu tot ce spune CNSAS e just. în tragicul caz Cezar Ivănescu, din 11 membri ai Consiliului, 4 au spus că s-a dat verdict de colabo, 4 – nu. M. Dinescu, la Paris în momentul  votării, a declarat la TV că da, s-a dat și-n ce termeni, Dumnezeule!
    Da, hotărât lucru, CNSAS a contribuit prin desecretizări nechibzuite (alertă pentru eventualii pârâți!) la de-solidarizarea scriitorilor. Replica e acum la ei, la cobreslașii care știu bine că Secu i-a supravegheat pe toți cei care puteau fi atrași în „acțiuni ostile societății socialiste”, primii vizați fiind Goma, Breban, Țepeneag, Culcer, …cum aflu dintr-un dosar intitulat Artă – cultură, din 17.01.′74. Și erau 1.202 membri titulari USR și 1.700 membri de Fond literar. Urmăriți prioritar, cei cu „origine nesănătoasă”, cu dosar greu. Secu înregistra orice rezervă la „indicații”, orice „deviere” de la documentele de Partid. Discutai despre o carte „subversivă”,  ascultai un post „subversiv” și „măsurile operative” contra ta erau luate. Iar anchetatorii nu-s deranjați, doar victimele lor, demascate drept complici ori semi-complici. Indiferent care ar fi verdictul Curții (justiția nu-i numai oarbă, ci și surdă câteodată), N. Breban rămâne în scaunul înalt al literaturii române, pe care a servit-o ca nimeni altul.
    Magda Ursache

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.01 Seconds