Who's Online
Exista in mod curent, 61 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
Proza: Bruno Stefan. Povestea profanatoarei de morminte
Scris la Saturday, June 15 @ 14:36:56 CEST de catre asymetria |
Anul trecut m-am trezit la usa cu doua persoane necunoscute: o femeie de vreo 35 ani, masiva, corpolenta, cu o structura a fetei barbatoasa, dar luxos imbracata, cu o haina de blana scumpa si cu multe bijuterii pe ea - si o fata de aproximativ 20 ani, imbracata de-asemeni bine, pe masura varstei ei. Le-am privit nedumerit, caci nu le cunosteam.
Bruno Stefan. Povestea
profanatoarei de morminte
-
Buna ziua, sunt Nina – s-a recomandat doamna corpolenta.
Am
ramas in continuare nedumerit. La auzul numelui ei mi-a venit in
minte doar Nina Iliescu, nevasta fostului sef de stat, dar categoric
nu era ea. Ma gandeam ca e o fosta studenta de-a mea - am in fiecare
an sute de studente la cursuri, dar si aceasta ipoteza am înlăturat-o
rapid din minte - nu se incadra deloc in tiparul studentelor
mele; parea o persoana fara studii superioare.
-
Care Nina? - am întrebat mirat.
-
Nu-ți mai aduci aminte? M-ai intalnit in 1991 in Școala Speciala de
Muncă si Reeducare de la Gaiesti si am stat atunci mai mult de
vorba. Eu profanasem un mormânt al unei fete care nu murise si am
redat-o vie parintilor ei.
M-au
napadit dintr-o data amintirile legate de cazul ei - un caz
neobisnuit, in care m-am implicat mult si despre care am scris
numeroase articole si multe memorii pe care le-am inaintat
tribunalelor care au judecat-o. Pe cand avea 17 ani, impreuna cu
iubitul ei a vazut pe strazi o inmormantare a unei fete foarte
bogata. Noaptea au intrat in cimitir, au deschis mormantul, iar
decedata s-a trezit din moartea clinica in care intrase. Decizia
tribunalului de a o condamna la 4 ani inchisoare pentru ca a salvat o
viata m-a nemultumit iar despre cazul ei am facut multa valva in
presa vremii si am ajutat-o sa faca recurs la Curtea Suprema si apoi
la Strasbourg. Dar dupa ce hotararea tribunalului international a
fost inatacabila si ea a ramas sa-si ispaseasca cei 4 ani de
inchisoare, m-am retras din acest caz si nu am mai tinut legatura cu
ea. Cu ocazia altor cercetari prin puscarii am incercat sa mai dau de
ea, dar nu am reusit, iar ea disparuse fara urma. Multi ani mai
tarziu, la inceputul anului 2000, dupa inca o incercare esuata
de a da de urma ei, am scris o poveste pornind de la cazul ei.
Povestea cu titlul "Dictionarul
nenăscutilor"
a fost tradusa in limba rusa de un prieten si a fost publicata in
revista "Literaturnaia Gazeta" de la Moscova. In vara
aceluiasi an am fost contactat de cineva de la Ambasada Rusiei, care
mi-a spus ca am primit premiul revistei amintite pentru cea mai buna
poveste a anului si mi-a cerut sa ma duc la Moscova pentru a primi
premiul. Pentru ca eram in plina campanie electorala (tocmai facusem
cateva sondaje despre implicarea lui Iliescu in scandalul "firul
rosu" si intrasem in conflict cu liderii PDSR), dar mai ales
pentru ca priveam cu suspiciune orice contact cu Rusia (pentru a nu
fi acuzat de legaturi cu comunistii), am refuzat invitatia si nici nu
m-am dus ulterior la ambasada sa-mi ridic premiul. Odata scrisa
aceasta poveste, cazul Ninei s-a inchis definitiv in mintea mea si nu
m-am mai gandit deloc la ea. De aceea era o mare surpriza sa o vad la
usa casei mele dupa 18 ani. In tot acest timp chipul ei mi s-a sters
din minte si am devenit curios peste masura sa aflu ce a facut
de-atunci si pana acum.
-
Nu am evadat, asa cum ai scris tu in poveste, ci am fost transferata
la Penitenciarul Jilava. Transferul l-a facut tatal fetei pe care am
scos-o din mormant, caci, precum stii, fata aceea s-a legat mult de
mine si nu trecea nici o sambata macar fara sa o vad la vorbitor.
Venea la mine si nu vorbea prea multe - statea si ma privea si voia
sa-i vorbesc eu continuu. Desi ma agasa cu prezenta ei permanenta,
pachetele pe care le aducea de fiecare data ma indatorau, asa ca am
inceput sa-i spun vrute si nevrute din viata mea. Despre parinti,
despre sora mea, despre iubitul meu, despre copilul pe care-l lasasem
in grija sora-mii, despre traiul meu prin cimitire, despre orice. La
un moment dat nici nu stiam ce sa-i mai povestesc si intre noi se
asternuse o tacere stanjenitoare. Atunci a inceput ea sa vorbeasca.
Mi-a spus ca in timpul mineriadei din 14 iunie 1990 a iesit pe
strazi, impreuna cu colegii si cu prietenul ei, pentru a manifesta
impotriva loviturii de stat date de Ion Iliescu. In fata Facultatii
de Arhitectura a avut loc altercatia studentilor cu minerii. Cei
mai multi studenti s-au baricadat in interiorul facultatii. Atunci
patru vlajgani au luat-o si au facut-o berbece, incercand sa sparga
geamul usii cu capul ei. Dupa primele lovituri a simtit cum se ridica
deasupra multimii si si-a vazut trupul in bratele acelor vlăjgani.
Era mirată cum de reusise să se dedubleze si sa-si vada trupul mort
cum reuseste sa spargă geamul incasabil al usii, sa se vada apoi
azvarlita in holul de la intrare. Se plimba deasupra masei de mineri
si a vazut cum cativa oameni imbracati in mineri conduceau mulțimile
infuriate spre toate salile facultatii. Au reusit sa intre in
biblioteca in care stateau ascunsi cîțiva manifestanti si ea a
privit de sus macelul care a urmat: cum au fost loviti studentii cu
topoarele in moalele capului, cum fetele au fost violate si apoi
strangulate, cum unii au fost împuscați drept in frunte de cîțiva
securisti travestiți in mineri. Striga de sus sa-i atentioneze pe
studenți, dar nimeni nu o auzea. Privea ingrozita si neputincioasa
acel carnagiu. Vedea sufletele celor morti cum se ridicau alaturi de
ea, tulburate si ele de cruzimile securistilor. Intr-un colt al
bibliotecii au vazut o studenta care incerca disperata sa se ascunda
si toti cei de sus i-au strigat sa intre in raftul de jos si sa se
acopere cu carti. Ca si cum i-ar fi auzit si ar fi inteles mesajul
lor, fata s-a strecurat acolo si a stat tacuta ore in sir, pana cand
minerii au parasit cladirea si nu a iesit din facultate nici a doua
zi, privind de la geam cum trupele de asalt ale lui Iliescu puneau
flori in fata Teatrului National pentru a acoperi urmele crimelor
facute acolo. Sufletul fetei a mai ratacit o vreme prin alte sali ale
facultatii, vazand alte crime, alte batai si violuri, alte
brutalitati ale minerilor. Impreuna cu sufletele altor decedati se
uitau cu atentie la chipurile agresorilor, pentru a le identifica la
Judecata de Apoi. Nu dupa multa vreme a simtit cum se ridica rapid,
ca si cum ar fi fost aspirata printr-un tunel luminos. In acest urcus
l-a vazut pe bunicul ei intr-o multime ce parea a fi a unor hoti –
toti cu mainile taiate. A vazut-o apoi pe sora ei mai mica, decedata
la 7 ani intr-o gradina cu flori in care erau multi alti copii de
aceiasi varsta. Si amandoi o chemau sa vina la ei dupa Judecata. S-a
oprit din urcus intr-o sala mare, foarte luminata si a auzit o voce
puternica ce a intrebat-o de ce nu a stat acasa, asa cum i-a spus
aseara. Mult timp fata a stat de vorba cu acea voce, explicandu-i
toate faptele ei si raspunzand la toate intrebarile puse. Intr-un
tarziu vocea i-a spus: „Du-te inapoi si prinde-i pe ticalosi” si
imediat a vazut ca este lasata in jos prin acelasi tunel luminos.
De-abia a apucat sa-i salute pe sora si bunicul ei, dar a auzit cum
acesta din urma i-a spus sa sape in coltul din stanga al beciului
casei unde a ascuns cateva lucruri de pret. Si s-a trezit apoi in
mormant, tocmai cand eu deschideam capacul sicriului ei. De aceea n-a
avut nici o indoiala cand eu i-am spus ca Dumnezeu m-a trimis sa o
salvez.
Dupa
ce am ascultat povestea ei, fata mi-a spus ca trebuie sa ma scoata
din inchisoare ca sa implineasca vointa Domnului. Desi invatasem sa
fiu o persoana dura, caci altfel nu puteam trai prin cimitire,
povestea ei m-a infiorat si am inteles ca toate nefericirile vietii
mele nu au fost intamplatoare si ele au reprezentat etape din drumul
care trebuia sa ma aduca in fata ei. Atunci am simtit prima oara ca
Dumnezeu are un plan cu mine si m-am simtit mandra ca m-a ales sa-i
realizez eu acel plan. In scurt timp tatal fetei a reusit sa ma
scoata din inchisoare, lucru pe care tu nu ai putut sa-l realizezi
oricat te-ai chinuit.
Dupa
ce am iesit din puscarie, am plecat cu ea la casa parintilor ei. Am
inceput impreuna sa sapam in coltul din stanga al beciului si am dat
curand peste o lada mare, asa cum erau pe vremuri lazile de zestre.
Inauntrul ei am gasit o sumedenie de cocosei de aur, multe bijuterii,
o multime de carnete CEC la purtator, bani de pe vremea lui
Ceausescu, tacamuri de aur si argint – o avere cum numai in basme
se intampla sa gasesti. „N-o sa-ti mai pui niciodata grija zilei de
maine” – mi-a spus fata, hotarata sa imparta cu mine toate acele
bogatii.
Am
plecat apoi la sora mea, mi-am luat fata inapoi si ne-am mutat toate
in casa inviatei. Curand mi-a cerut sa mergem in Hunedoara sa-i gasim
pe criminali. Am colindat toate zonele miniere de acolo, dar mie nici
un chip nu-mi spunea nimic si vedeam ca nici fetei nu-i spuneau ceva
acele chipuri. Zi de zi ne uitam cu atentie la figurile lor, atat la
intrarea cat si la iesirea din subteran. Am colindat luni intregi
toate zonele miniere ale tarii stand de vorba cu numerosi ortaci.
Dandu-ne drept ziariste care faceau un reportaj despre mineriade,
i-am provocat pe multi sa ne faca destainuiri, dar nici o poveste a
lor nu se potrivea cu povestea prietenei mele. Atunci ne-am hotarat
sa ne intoarcem in Bucuresti. Pe cand rataceam prin magazinul Unirea,
fata s-a oprit brusc in fata unui om ce parea a fi patronul
standului. „El e unul din criminalii mei” – mi-a soptit. Omul
s-a uitat si el la noi, mirat ca-l privim cu atata insistenta, dar nu
a recunoscut-o pe fata. Ne-am retras si am facut un plan prin care
sa-l urmarim continuu pe acel om. Tulburata de reintalnirea cu el,
fata ar fi fost in stare sa-l ucida pe ticalos, dar stia ca nu are
voie sa ia viata nici unui om, ci doar sa faca dreptate. L-am
fotografiat in toate ipostazele timp de 2 zile si, cu ajutorul
tatalui ei (un cunoscut politician de dreapta), am reusit sa-i citim
dosarul de la fosta Securitate si sa primim informatii despre
evolutia lui dupa 1990. Fost ofiter la Directia a 3-a a
Departamentului Securitatii Statului pana in 1989, a fost implicat
activ la evenimentele de pe Aeroportul Otopeni in zilele revolutiei.
Pentru a nu fi deconspirat si judecat pentru ca a ordonat deschiderea
focului impotriva soldatilor, el a fost folosit si la Targu Mures in
martie 1990 si la mineriadele din Bucuresti, fiind pus sa faca multe
lucruri murdare. Dupa schimbarea guvernului Roman, a fost trecut in
rezerva si a fost trimis cu misiuni economice, devenind un prosper om
de afaceri. In scurt timp am inceput o campanie impotriva lui: am
trimis presei copii dupa dosarul lui, poze cu el, marturia prietenei
mele, declaratia lui despre evenimentele de la Otopeni, etc. Dupa o
campanie asidua, in care toate ziarele din tara ne-au sustinut, tipul
a fost arestat, judecat si condamnat la 15 ani de inchisoare pentru
faptele de la revolutie.
In
timpul asta fata a intalnit alt criminal care ajunsese director in
Ministerul de Interne. Cu el a fost mai greu, caci a trecut la
amenintari si intimidari, dar nu ne-am lasat. Atunci cand parea ca ne
scapa din mana, fata care s-a ascuns pe raftul de jos al bibliotecii
Facultatii de Arhitectura a venit si a depus marturie impotriva lui
si astfel Ministerul de Interne a fost nevoit sa-l predea justitiei
si, dupa 3 ani de judecata, a fost condamnat si el la 10 ani pentru
implicarea in mineriade.
Treptat-treptat,
prietena mea a identificat inca 15 agresori, ajunsi mai toti patroni,
inalti functionari guvernamentali, ambasadori, unul chiar deputat.
Impotriva tuturor a dus campanii uriase pentru deconspirarea
actiunilor lor din vremea mineriadei. Doi au fugit din tara si le-am
pierdut urma, unul s-a sinucis, 10 au fost condamnati, iar 2 sunt
inca in anchete. In ultimii 16 ani ne-am transformat in vanatoare de
fosti securisti.
Nina
s-a oprit putin din povestit. Desi tulburat de povestirea ei, simteam
ca inca mai are multe de spus si ca trebuie sa ajunga si la scopul
vizitei ei, de aceea nu am intrerupt-o cu nici o intrebare. Si
intr-adevar, asa s-a intamplat si ea a continuat sa vorbeasca.
-
Stiu ca astazi este ziua ta si mi-ar fi facut placere sa te deranjez
doar pentru a-ti ura „La multi ani!” Dar trebuie sa-ti spun ca am
venit sa discutam ceva foarte serios. Prietena mea a descoperit
recent ca statisticianul tau este unul din agresorii de la Facultatea
de Arhitectura. Si nu am vrut sa incepem munca la cazul lui pana nu
discutam cu tine, caci demascarea lui te-ar afecta destul de urat si
nu e drept sa suferi, dupa ce tu m-ai ajutat acum 18 ani. Mai ales ca
si tu ai fost atunci la demonstratii impotriva lui Iliescu, de partea
studentilor. Asa ca am rugat-o pe prietena mea sa ma lase mai intai
sa discut cu tine. Da-l afara din servici pe ticalos, ca scandalul sa
nu se intinda si asupra ta. Ti-am adus-o in locul ei pe fata mea,
studenta la sociologie, care stie destul de bine sa faca esantioane
si prelucrari statistice.
Atunci
am privit-o cu atentie pe fata care o insotea si am lasat-o cateva
minute sa-mi vorbeasca de experienta ei in domeniul statisticii.
Inca
uimit de neobisnuitul povestii ei, imi venea greu sa cred prea mult
din cele spuse mai inainte. Ca sa-mi inlature indoielile a scos un
dosar pe care era scris numele statisticianului meu, iar ceea ce am
citit m-a cutremurat. Nu mi-as fi inchipuit niciodata ca am putut sa
las toate sondajele din ultimii 2 ani pe mana unei asemenea brute.
L-am angajat in urma recomandarii unui profesor de la facultatea de
sociologie si mi s-a parut un om destul de bine pregatit. Era destul
de tacut, dar am apreciat tocmai acest lucru, caci fostii mei
statisticieni mai mult vorbeau decat lucrau. L-am implicat in peste
130 de sondaje in acesti 2 ani cat am lucrat cu el si nu s-a
intamplat sa am rezultate proaste decat in doua cazuri, in care insa
nu a fost vina lui, ci a mea (din cauza timpului nefavorabil, a
ninsorii si a ploii, operatorii de interviu s-au adapostit in scarile
de bloc si au falsificat multe chestionare, iar eu nu am avut ragazul
sa verific minutios munca lor pe teren si sa refac interviurile
incorecte).
Citind
dosarul înmînat de Nina, nu am avut îndoiala ca statisticianul meu
era fost ofițer de Securitate. Ca sa ma convinga si mai mult, ea a
continuat:
-
El este un caz special, caci violenta lui fizica a fost dublata de o
violenta sexuala. In timp ce o tinea de picioare pe prietena mea ca
pe un berbece cu care urmau sa sparga usa facultatii, el o tot pipăia
prin locurile intime si ii vorbea porcos. Un fost student de la
Filologie care s-a ascuns si el in Facultatea de Arhitectura l-a
recunoscut recent si a fost uimit sa-l vadă alaturi de tine –
despre care știa ca te-ai tinut departe de comunisti si securisti in
toti cei 20 de ani. Cazul lui e un exemplu tipic despre modul in care
fostii securiști s-au infiltrat in toate institutiile, chiar si in
cele mai anticomuniste. Trebuie sa il lasi pe mana noastra si iti
promit ca nu va ramane nepedepsit. Si drept multumire pentru ajutorul
tau, tatal prietenei mele vrea sa te implice intr-un proiect
important.
Am
facut asa cum mi-a spus Nina. La scurt timp statisticianul meu a fost
arestat, iar locul lui a fost luat in firma mea de fata Ninei. Dupa
cateva zile m-am intalnit cu tatal inviatei – un lider politic ce
apare des la televiziuni, care mi-a propus sa ma implic in campania
electorala din India. Contractul propus era fabulos pentru mine: 3
serii a cate 50 de sondaje in diverse colegii din India, fiecare
serie urmand a fi finalizata in maximum 10 zile. Nu as fi crezut ca
pot realiza atatea sondaje intr-un interval asa de scurt dar, gratie
fetei Ninei, campania din India a fost terminata cu succes. Acest
lucru mi-a adus comenzi din mai multe tari aflate in prag de alegeri
si am continuat sa lucrez in acest an in special pentru clienti
străini. Relatiile prietenei Ninei mi-au deschis uși pe care n-as
fi visat vreodată ca le pot deschide. Iar astazi, la un an de la
acea vizita, continui inca sa ma minunez de schimbările produse in
viata mea de o fosta profanatoare de morminte si de fata pe care ea a
inviat-o din morti.
Bruno Ștefan
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|