|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 17 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Restituiri: Petru Ursache. Istoria la ea acasa Scris la Tuesday, July 09 @ 09:34:48 CEST de catre asymetria |
« După deceniile, să sperăm apuse, de genocid cultural sub comandă comunistă, opera sanitară de revenire la normalitate se impune imperios și ar trebui să cuprindă toate sectoarele vieții noastre spirituale, în mod serios și în profunzime. Și în această privință Gheorghe Buzatu, împreună cu echipa de specialiști de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană reprezintă un model activ și benefic.» Istoria la ea acasă Petru Ursache Am motive să cred că istoricul Gheorghe Buzatu ocupă o poziție privilegiată în conștiința specialistului de aleasă ținută profesională, ca și a cititorului iubitor de adevăr și de cunoașterea lucrurilor în curgerea lor firească, exactă, netrucată. Este de reținut, printre multe altele și cu luare aminte, afirmația lui Florin Constantiniu dintr-o scriere formulată ca „un gînd de recunoștință pentru profesorul Gheorghe Buzatu, marele înnoitor al istoriografiei noastre contemporane”. Iată un cuvînt „sincer”, care onorează cu atît mai mult cu cît pornește de la un distins coleg de breaslă, cu îndelungă și încercată experiență de bibliotecă, în măsură să întărească unitatea de front ce-i animă pe oamenii de știință, de linia întîi, la fel de preocupați de studiul temeinic al trecutului nostru. Propoziția citată provine din Argument la volumul Românii între ruși și sovietici, coordonat de însuși istoricul și academicianul Florin Constantiniu și publicat sub egida Centrului de Istorie și Civilizație Europeană - Iași. Titlul Românii între ruși și sovietici dezvăluie una dintre direcțiile importante și înnoitoare ale cercetării contemporane, curajul specialiștilor în abordarea unor teme greu accesibile, dar de stringentă actualitate, dat fiind că „istoria” înseamnă, deopotrivă, „prezent” și „viitor”, dorința de pătrundere pînă în adîncimile cele mai ascunse ale cîmpului de investigație, pe verticală, nu doar pe orizontala comodă. „între” ruși și sovietici pare, într- adevăr, să fie situată o zonă inedită, oarecum abisală, pe care românii simt necesitatea vitală s-o cunoască, fără indicații politizate, fără presiuni din afară ; după cum o zonă la fel de incitantă se presupune a fi „între” ruși și leniniști, alta „între” români și cominterniști, etc. Nu-mi pot explica pînă la capăt în ce măsură istoricul și profesorul Gheorghe Buzatu este un teoretician al disciplinei în accepțiunea lui Xenopol, Pârvan sau, mai nou, în maniera lui Henri Michel, Alain Decaux, Andreas Hillgruber, Ernst Nolte. Dar, adesea, se află în cosonanță cu aceștia. El se arată încrezător, cu prioritate, în avantajele studiului surselor originale, cum confirmă, printre multe altele, un subtitlu din volumul Antonescu. Hitler. Stalin, III (Iași, 2008, p. 170). Aici, autorul se afirmă ca un veritabil teoretician al documentului, al surselor concrete, insistînd asupra descoperirii, sistematizării, conservării izvoarelor, decisive în construirea discursului științific. Indiferent de varietatea formală, acte, jurnale, memorii, etc. ele se dovedesc utile, într-un grad sau altul, sprijinindu-se și completîndu-se întreolaltă. Condiția este ca istoricul, devenit prin îndelungă strădanie „cititor” experimentat, să le decripteze cu grijă, răspundere și măsură. în volumul amintit, ca să mă opresc doar asupra unui singur exemplu, Gheorghe Buzatu îl conduce mai întîi pe cititor, doct și profesoral, printr-o aparatură sursologică variată și complicată, orînduită pe tipologii și fixată în centre de credibilitate. Este un mod de a situa în discurs adevărul istoric fără drept de comentarii, de controverse la nivel de variante speculative de grad secund. Recunoașterea documentului, stăpînirea și plasarea lui în contextul faptelor duce sigur la înțelegerea vremurilor și a oamenilor. Partea atractivă a demersului din totdeauna al lui Gheorghe Buzatu este că autorul se încumetă să ia în dezbatere documentele care cuprind segmentele cele mai tensionate din trecutul nostru, mai apropiat ori mai îndepărtat. „Volumul de față, ni se spune, primul dintr-o serie de trei, valorifică un document inedit fundamental – Jurnalul activității lui Ion Antonescu, Conducătorul Statului, întocmit de colaboratorii acestuia în cadrul Cabinetului militar și îngăduind, în premieră, cititorului să pătrundă în meandrele faptelor esențiale desfășurate « la vîrf », mai precis în intimitatea Guvernului și anturajului Generalului/Mareșalului, în sfera deciziilor capitale de ordin politico-diplomatic, militar și social- economic, toate expuse într-o ordine și logică precisă, care nu îngăduie denaturări grosolane și interpretări labile. Se vor desprinde indubitabil avantajele studiului aplicat și multidisciplinar, bazat pe coroborarea surselor de arhivă cu informațiile memorialistice, respectîndu-se cu strictețe regulile neînduplecate ale cronologiei în prefigurarea, producerea și evoluția faptelor” (lucr. cit., p. 170 – 171). Asemenea disciplină de lucru asigură recuperarea veritabilă și dorită a personalității Mareșalului. Neînfricatul luptător antisovietic și anticomunist a fost plasat intenționat, discreționar și prin eroare juridiciară, într-o categorie improprie, de domeniul incredibilului. A venit vremea să-și găsească locul acolo unde i se cuvine de drept, în lumea aleasă a eroilor și a martirilor. Istoricul de profesie își poate impune cuvîntul cu autoritate în această nouă direcție. Acestei munci i-a consacrat întreaga viață Gheorghe Buzatu, primul director al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană. Iată încă un pasaj caracteristic pentru gîndirea istoriografică înnoitoare a autorului, integrabilă într-un context mai larg al modernității : ”Potrivit aprecierilor unor reputați specialiști, România, în ciuda aparențelor și acuzațiilor, a purtat în Răsărit un război « paralel » cu acela al Germaniei, situație în care trebuie să identificăm atît obiectivele comune ale « aliaților » de moment, cît și interesele lor separate. Exceptînd tot ce s-a denaturat și vehiculat timp de peste o jumătate de veac pe această temă, România, spre deosebire de Reichul lui Adolf Hitler, a purtat un război drept de la un capăt la altul (22 iunie 1941 – 23 august 1944). Prezența în tabăra Germaniei i-a fost impusă României de pericolul imens al Imperiului Roșu, relevat atît de notele ultimative din 26 – 27 iunie 1940, cît și de demersurile succesive din 1940 – 1941, dar, în timpul Campaniei din Est, ea n-a vizat țeluri anexioniste, de cotropire a unor teritorii care nu îi aparțineau. Scopul esențial al participării românești la conflagrație a fost total diferit de cel al Germaniei, cu care se aliase, deși ambele țări doreau să și le înfăptuiască prin înfrîngerea Uniunii Sovietice” (Idem, p. 167). Pe calea acestui adevăr ne putem aștepta la modificări de esență în existența noastră viitoare, iar în funcție de aceasta, la corectarea, în bine, a imaginii în lume. Chiar și unele teme intrate oarecum în fondul pasiv al cercetării, crede pe bună dreptate istoricul, pot aduce surprize prin reluare. De altfel, după deceniile, să sperăm apuse, de genocid cultural sub comandă comunistă, opera sanitară de revenire la normalitate se impune imperios și ar trebui să cuprindă toate sectoarele vieții noastre spirituale, în mod serios și în profunzime. Și în această privință Gheorghe Buzatu, împreună cu echipa de specialiști de la Centrul de Istorie și Civilizație Europeană reprezintă un model activ și benefic. Tema regentă în cercetările lui Gheorghe Buzatu o constituie personalitatea mareșalului Ion Antonescu, ca destin tragic, fie că apare manifest enunțată și tratată, fie că spre ea converg celelalte preocupări mai noi ori mai vechi, cum ar fi cele două volume de prelucrări de documente secrete și interesante narări de date, ambele cu titlul Războiul marilor spioni. De asemenea, Eminescu și Iorga, embleme ale spiritualității românești, persistă în preocupările istoricului Gh. Buzatu, dar și un nume de legendă ca Ion I. Nistor, mare ctitor al Unirii și martir la Sighet ; sau Vasile Pârvan, Nicolae Titulescu, Iuliu Maniu, Gh. Brătianu. Sub titlul Un trio istoric : N. Titulescu – I. Antonescu – Gh. Brătianu se dau lămuriri în legătură cu necesitatea reluării temelor din perspectiva unică a adevărului confirmat prin documente autentice : „în fapt este netăgăduit : oriunde și oricînd, descoperirea și publicarea unor documente inedite de sau despre personalități de rezonanță ale istoriei naționale și universale sunt în măsură să contribuie, adeseori în chip esențial, la redeschiderea unor « cazuri » considerate încheiate, la dezbateri și reevaluări, soldate cu aprofundări și elucidări absolut necesare fiecărei etape a cursului istoriografiei generale. în funcție de preocupările noastre anterioare, am avut șansa și satisfacția unor « capturi » de documente sau fonduri interesînd pe diferiți « actori » sau momente ale veacului trecut, precum în prima ordine : corespondența politică și științifică a lui N. Iorga ; corespondența politică și diplomatică (Jurnalul) a lui N. Titulescu ; Juranlul de război al Mareșalului Ion Antonescu sau – la sfîrșit, dar nu în cele din urmă – românii în arhivele capturate de KGB ; tehnica, culisele și rațiunile loviturii de stat de la 23 august 1944 ori divizarea Europei Est-Centrale în sfere de influență (acordul Churchill – Stalin, octombrie 1944)”. Aici își află mențiunea, în termeni tematici, momente ale biografiei științifice care îi asigură Profesorului un nume respectat printre istoricii români și străini. Academia Română nu l-a luat în seamă cum s-ar fi cuvenit ; Universitatea „Al. I. Cuza” nu l-a recunoscut printre ai săi, pe urmele lui Gheorghe Brătianu, ultimul istoric de valoare al acestei prestigioase instituții. Nu i-a oferit nici măcar o oră de seminar. Și ce utile ar fi fost cursurile sale, dată fiind minunata lui înzestrare oratorică și capacitatea de cuprindere și de interpretare a problemelor ardente ! A fost incomod pentru istoricii de cabinet, aliniați după cursul zodiilor. Dar Gheorghe Buzatu va rămâne în memoria generațiilor de cercetători și de studenți prin forța colosală de a descătușa istoria din captivitatea dogmatică în care a fost menținută în deceniile comuniste și postcomuniste ; prin curajul de a aborda teme majore ale istoriei recente : tema Războiului al Doilea Mondial, destinul tragic și nedrept al României, personalități și evenimente istorice ; și nu în ultimul rînd, bătălia pentru refacerea granițelor istorice ale țării noastre, Basarabia și Bucovina ocupînd poziții prioritare în cercetările sale. Numele lui se rostește cu reținere nemotivată prin anumite cercuri dăscălești ale „Dulce-amarului Tîrg”, însă cu mîndrie și respect în toată țara. Petru Ursache |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |