Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 77 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Eseuri: Ion Nete. Un întelept, dintre-aceia
    Scris la Tuesday, September 09 @ 14:40:10 CEST de catre asymetria
    Memoria

    Cu fiecare rând citit sau recitit din scrierile lui Mihai Sin, simt mai convingător că, prin dispariția autorului, am mai bifat, pierderea sau risipirea, în nepăsare, a încă unui înțelept, de nu inclus între’acei…, stăpânind peste vreo limbă, ca să-l parafrazez pe Eminescu, sigur, însă, cu mintea însorită de harul menit a ne deschide calea împăcării cu Dumnezeu, tot ne plângem că și-a întors, demultișor, fața de la noi, baremi, o scurtă trezire, prin scuturarea somnolenței de pe ochi, (poate, poate, sporesc pulsațiile îndemnului în care opintim, zadarnic, intonând un imn ce, mai mult apasă mai, în loc să ne facă inimile să tresalte, de parcă ar fi fost ales, dinadins, să semnaleze golul în care ar trebui să se afle speranța care să ne anime)…

    Ion Nete

    Un înțelept, dintre’aceia…

    Cu fiecare rând citit sau recitit din scrierile lui Mihai Sin, simt mai convingător că, prin dispariția autorului, am mai bifat, pierderea sau risipirea, în nepăsare, a încă unui înțelept, de nu inclus între’acei…, stăpânind peste vreo limbă, ca să-l parafrazez pe Eminescu, sigur, însă, cu mintea însorită de harul menit a ne deschide calea împăcării cu Dumnezeu, tot ne plângem că și-a întors, demultișor, fața de la noi, baremi, o scurtă trezire, prin scuturarea somnolenței de pe ochi, (poate, poate, sporesc pulsațiile îndemnului în care opintim, zadarnic, intonând un imn ce, mai mult apasă mai, în loc să ne facă inimile să tresalte, de parcă ar fi fost ales, dinadins, să semnaleze golul în care ar trebui să se afle speranța care să ne anime)…

    Persistența, în strania indiferență, la dusul de pe lumea aceasta a valorilor -, e ușor să ne reamintim câte morți ciudate, îngropate sub uitare și vinovată tăcere, așteaptă să le fie lămurite și limpezite împrejurările -, mi-a împrospătat, îngândurându-mă și mai mult, regretul tolstoian, la trecerea în lumea de dincolo a profundului gânditor Dostoievski. îl socotea a fi fost, nici mai mult nici mai puțin, decât „singurul în stare să-mi răspundă la întrebările care mă frământau„!

    Din păcate, gestul, tardiv, de unde și bănuiala de convențional-protocolar, tulburându-i credibilitatea, cât și sinceritatea, având în vede că, timp îndelungat, nobilul Tolstoi, își petrecuse vederea de nenumărate ori, la seratele pe care le patrona, peste statura celui care se strecura printre oaspeți doar pentru „ a lua lecții de umilință”… Oare, atât de grele să-i fost frământările încât nu-i îngăduiseră răgazul cuvenit pentru a-i adresa vreuna dintre întrebările mistuitoare ???

    Ceva, blestemat de asemănător în protocolara spălare a mâinilor și sufletului, se obișnuiește și pe la noi, de unde și tot mai pârdalnica ispitire de a cădea în păcat, afirmând că, dispariția unei valori, în loc să fie urmată, firesc, de sincere exprimări ale unui îndreptățit regret, însoțite, neapărat, de un memento, întru punctarea învățămintelor ce se cuvin trase, pentru ca, măcar, pe mai departe, deținătorii de tezaure spirituale să se bucure, din timpul vieții, de aprecierea și respectul cuvenit, așadar, dispariția valorilor, mai degrabă, pare folosită ca prilej de a da la iveală măsura în care ne-am putut acomoda în faldurile unei obișnuințe, încremenită ca mentalitate. Astfel, încât, nu mai e de mirare că, de-a dreptul sau pe la colțuri, se ițesc, fără menajamente și stânjeneală, semne că dă în clocot bucuria pentru locul eliberat, bucurie, în al cărei ison, se apropie, pentru a-și da mână cu mână, mărunțimea, plevușca…

    Revin la faptul evidenței că, sub ochii noștri, Mihai Sin este dat uitării, deși, repet, merită, cu prisosință, a fi socotit un înțelept dintre’acei…

    Pentru a nu se crede că vorbesc în pustiu, propun spre luare aminte, numai, cu câtă blândețea și limpezime își dezvăluie, prin desfășurarea textului, izvorul înțelepciunii, oferind-o, ofrandă, tuturor, celor doritori. Ai impresia că asiști la săvârșirea unui adevărat ritual al împărtășaniei, lipsind asprimea cuvintelor certătoare, mustrătoare sau amenințătoare, îndreptate chiar către cititorul care s-a obișnuit a se complace în orbirea nepăsării.

    Mihai Sin cată, simplu, să-și îndeplinească menirea de a-l trezi, aceasta fiindu-i datoria asumată, harul ! Dând, mai departe, din prinosul cunoștințelor sale, îngrijorarea sa, dacă este vreuna, nu poate fi decât aceea de a se feri să nu-și împovăreze sufletul, prin ascunderea luminii sub obroc. Ce are să se întâmple, pe mai departe, cu darul său, cititorul este lăsat liber să aleagă și să întreprindă, după cum îl îndeamnă inima și, îndeosebi, dacă are sau nu urechi de auzit…

    De pildă, iată cum, asupra asocierii discursului său cu ritualul împărtășaniei, dă seama, cu asupra de măsură, o însemnare precum „ Căutând, încă, speranța…” (care poate fi citită chiar în revista Asymetria), structurată ca un adevărat îndreptar de inițiere pentru luarea în stăpânire a tainelor înțelepciunii.

    Spre a se asigura de captarea interesului, Mihai Sin își ia drept capăt de începătură a demonstrației, la care are de gând să ne facă părtași, incitanta cugetare a lui Cioran, scepticul de serviciu al lumii : „Dumnezeu îi datorează mult lui Bach” !

    Surprinderea celor care, dintr-odată, stau numai ochi și urechi, așteptând, nu atât lămurirea cât mai ales îndreptățirea neașteptatului elogiul, neobișnuit prin felul în care, ispitește mintea să creadă că, acela, îndatorat, ar fi, nu omul, ci însuși Dumnezeu, este întreținută printr-o volută abilă a gândirii lui Mihai Sin, întorcând lumina reflectorului asupra emițătorului cugetării, prilej folosit pentru a-i ilustra devenirea înspre vârful agerimii minții, pe care, sigur, nu l-ar fi atins, dacă nu ajungea în Franța. De-ar fi rămas acasă, înțelesul se explicitează firesc, altfel ar fi evoluat gândirea și viziunea filozofului Cioran, nevoit să suporte alt tip de experiență și eventual, dacă ar fi avut norocul să scape din pușcăria în care cu siguranță ar fi ajuns… Folosindu-se de acest, să-i zicem posibil echivoc, Mihai Sin aduce în discuție, printr-o subtilă și de loc întâmplătoare trimitere, viziunea religioasă, tip Steinhardt.

    îndată, o să vedem și de ce !

    Dar nu înainte de a-i da Caesarului ce i se cuvine, pentru firescul și acuratețea prin care cititorului îi sunt oferite lămuriri convingătoare întru schimbarea locului în care fuseseră poziționați termenii ecuației. Astfel, datoria, la care face trimitere cugetarea lui Cioran, este transferată, logic, dinspre Dumnezeu, către oamenii care, tocmai grație divinității, au avut parte de bucuria muzicii dumnezeiești, compusă de Bach. Apoi, în acest temei generos, Mihai Sin, cu arta unui maestru giuvaergiu al gândirii, își încrustează inserția pledoariei sine qua non, că, doar, astfel, s-au putut bucura oamenii, atâtea generații la rând, de aleasa binecuvântare întru spirit, muzica învățându-i ce înseamnă trăirea și iubirea mistică, fervoare și frenezie religioasă, sensibila înțelegere a dumnezeirii, venerarea și adorarea gloriei eterne, vindecându-i de semnele oboselii, de saturație și plictis, repere ale unei atitudini spirituale incredibile și de neatins pentru omul obișnuit, într-o veșnică împrospătarea a trăirilor care, pentru Bach, înseamnă aproape totul !

    Demonstrație simplă, logică și convingătoare a ceea ce presupune înălțarea spirituală, spre atingerea acelei cote care să însumeze TOTUL !

    Odată deschisă perspectiva nimbării spirituale, Mihai Sin se simte îndreptățit să întrebe, nu cu intenția de a zgândări orgolii și demnități, ci, numai și numai, pentru a-și aduce ascultătorii/cititorii cu picioarele pe pământ, la dreapta judecată :

    Noi, știm, cu adevărat, ce înseamnă trăirea ?

    Urmează, apoi, revărsarea recursului la pilde, întreținând cota înaltă de interes și chiar, potențând-o, prin învierea unor aduceri aminte, prilejuite de participarea la slujba din Noaptea învierii. Alegerea momentului nu este întâmplătoare, dimpotrivă, căutată, având în vedere trăirea religioasă pe care o presupune pentru un adevărat creștin, tot la fel de cutremurătoare, precum, aș îndrăzni să spun, în acel „illud tempus”, al întâiei izbucniri a sacrului, pe a cărui repetiție liturgică se află, fundamentată, lumea de azi. înnoire, petrecându-ni-se prin suflet, devine aptă să-și semnifice sacralitatea !

    Sacralitate, în raport de care, Mihai Sin ne creionează în aqua forte, arătându-ne așa cum suntem : somnoroși, obosiți de viață, de griji, de așteptări și speranțe înșelate, de Timpul ce ne lovește sau ne macină implacabil, pentru care nu mai avem putere să-l înțelegem, după cum nu înțelegem nici ce se întâmplă cu noi. Până și cântarea extraordinarelor acorduri „Christos a înviat din morți/Cu moartea pe moarte călcând/și celor din morminte/Viață dăruindu-le/fiind lipsită de acea forță a speranței, a unei Nădejdi românești !

    Mai departe, cu mintea limpezită, pentru crudul adevăr, ascultători, nu mai avem încotro decât să fim de acord cu sentința lui Mihai Sin : Iubirea adevărată, iubirea mistică e încă o noțiune îndepărtată și prea abstractă pentru sufletul nostru, ca o dimensiune necunoscută și pe care încercăm s-o explorăm… Căutând, încă, speranța… ispita izbăvirii…

    Ce vroiam, de fapt, să demonstrez, pornind de la o însemnare a scriitorului Mihai Sin ? Pe de o parte, profunzimea scrisului său, lucrarea numai și numai cu miză iar pe de altă parte organicitatea operei sale, care integrează fragment cu fragment, pentru că nimic nu e spus/scris întâmplător.

    Citirea-studierea operei sale reclamă, obligatoriu, ca punct de pronire, această perspectivă, altfel, am rătăci alături de firul ideatic pe care se înscrie recursul său, permanent, la sacralitate, înspre care face trimitere directă, prin Steinhardt, pentru a ne deschide ochii asupra lumii în care trăim, ce pare că se depărtează de Dumnezeu, apropiindu-se de aceea, prefigurată biblic, în care se vor ridica hristoși mincinoși și prooroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească…

    Adresându-se în acest spirit, Mihai Sin se înscrie în stirpea înțelepților care s-au dăruit muncii de trezire a semenilor, sperând că poate genera în sufletul lor, după cum filigranează chiar din primul capitol al romanului său, demn de Nobel, ISPITA IZBĂVIRII, temeiul încrederii și al unei siguranțe aparte, al orgoliului benefic, de care se cuvine să fie animați, știind că destinul lumii, bunul mers al lucrurilor într-un univers strâmb și mereu pus pe uneltiri diavolești depinde, într-o măsură oarecare, și de ei…

    Astfel, opera lui Mihai Sin, concepută sub dumnezeiasca menire a întreținerii flăcării speranței,… ne obligă să facem dovada că nu suntem în căutarea speranței ci, că, speranța, e torța ce arde în piepturile noastre… Oare, putem și garanta ???

    Ion NETE

    Nota: Pe marginea romanului Ispita izbăvirii de Mihai Sin, apărut postum la Editura Nemira, 2014
    Associated Topics

    Rezistenta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.45 Seconds