|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 87 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
In epicentru: Magda URSACHE. Onestitate si malonestitate editoriala Scris la Friday, November 07 @ 18:09:19 CET de catre asymetria |
După războiul komintern contra cărții (ca dușman al poporului muncitor) și culturii române, a venit și al doilea război, postsocialist: s-a început cu privatizarea editurilor și tipografiilor, cu biblioteci arse, închise, desființate, lichidate. în proletcultură, bibliotecile și librăriile erau golite de clasici, după plan; acum, clasicii au căzut în dizgrație, ca să se facă loc te miri cui și de ce.
Magda URSACHE Onestitate și malonestitate editorială „Planul amplu și cutezător” al editurii Minerva, de a republica valorile literare interzise de staliniza(n)ți, ne spune Iordan Datcu în Sub semnul Minervei (ed. Universal Dalsi, 2000), l-a croit Mihai Șora. Minerva/ Pallas Atena, ieșită cu zvîc din creierul lui Jupiter/ Zeus? Așa zice mitul. Creierul Minervei a fost Șora, cum afirmă decis Iordan Datcu, lăudîndu-i inteligența, curajul, consecvența, ingeniozitatea soluțiilor în a fenta cenzura. Pe dreptate, îi apreciază diplomația, tactul în relațiile cu autorii, ființe greu de mulțumit. Mihai Șora a profitat de momentele de respiro. Cu risc. Nealinierea la indicații era cu risc major: scoatere din sistemul editorial, cum s-a întîmplat cu directorul EPL Ion Bănuță și cu redactorul șef Mihai Șora. Chiar a doua zi după apariția antologiei lui N. Manolescu, Poezia română modernă, Bănuță a fost trimis la „Albina”. Dar de Crăciun făcut de Leonte Răutu. Pe Șora l-a eliminat peste un an același Leonea. Motivare: „preluarea necritică a întregii literaturi din trecut”. Ceea ce se numea „valorificarea moștenirii literare” era primejdioasă. „Celor cu ciocanul în mînă toate în jur li se pare cuie”, sună o lege a lui Murphy. Cum să nu se aplice aidoma hotărîrile și măsurile Secției CC/PCR de Propagandă și Agitație, în domeniul activității editoriale? În fapt, cum bine se știe, prin antologia lui N. Manolescu, scăpaseră la tipar Gyr, Crainic, exilatul Ștefan Baciu chiar. Absent din sumar, Jebeleanu l-a reclamat pe critic „sus”. Acuza: antologase reprezentanți ai extremei drepte, „fasciști” sadea. Ce poet n-ar fi vrut să scrie Iisus în celulă sau Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane? El, Jebe, nu. După eliminarea lui Ion Bănuță și a lui Mihai Șora, noul venit, Aurel Martin, a desființat Redacția de folclor. Așa cum se întîmplă la noi cu ce-i bun și bine făcut, succesele celor doi dioscuri, Ioan Șerb – Iordan Datcu, în editare n-au contat. Șerb a trecut la secția Ediții critice; Datcu, la Istoriografie literară și folcloristică. Nu s-a mai putut publica etnografie. Nici albume. Albumul Ion Mușlea a apărut abia în ’95, la Grai și suflet – Cultura națională, editura particulară a lui Ioan Șerb Pe Mihai Șora l-a înlocuit Zigu Ornea. Lucrase la ESPLA, între ’55-’59, sub Petru Dumitriu, apoi la Meridiane, între’66-’69. Aurel Martin a fost și el înlocuit de Vasile Ileasă (’86-’89). Acest Ileasă se opunea publicării folclorului. I se părea (minte de activist „iluminat”) că tipărirea literaturii populare ar însemna un protest la acțiunea („dementă”, în opinia lui Iordan Datcu) lui Ceaușescu de demolare a satelor. Folclorul avea destui inamici: poetul Vasile Nicolescu, foarte activ (sau trebuia să-i fi spus activist?) pînă-n accidentul cerebral, se lăuda că el însuși desființase Redacția de folclor, că desființarea fusese „opera” lui. Nici lui Jebeleanu nu-i plăcea folclorul. Ca membru extern al colegiului editorial, se pronunța în ședință: Iarăși folclor? Folclorul la Academie! Să-l publice Academia! în Argument la Sub semnul Minervei, autorul ține să precizeze: „n-am cunoscut printre colegii mei editori vreunul care să fi avut în structura lui intelectuală nici cea mai vagă fibră de cenzor”. Dimpotrivă, „spiritul minervist” în editare a fost benefic. Redactorii au vînat la unison perioadele de așa-zisă liberalizare. S-au bătut (și e verbul potrivit) pentru texte integrale, fără nesăbuitele croșete. După scurtele momente de „dezgheț”, asupra lor se abătea potop de directivări și de directive, ședințe de instruire și de consfătuiri. Cadre bine înfipte-n scaune urmăreau editarea cărții din punct de vedere politico-ideologic; se luau „măsuri de organizare și de perfecționare”. După acel hiatus, tezele din ’71, claxoniștii științifici pregătiți de Academia „Ștefan Gheorghiu” au tot strîns șurubul. Trebuia să fim, după cenzori, „limbi fără gură”. „Reacționarii n-au ce căuta lîngă noi”, s-a răstit la mine Virgil Cuțitaru. Se întîmpla ca Securitatea să fie mai blîndă decît lectorul de carte. Nu că la redactorul șef al editurii Junimea, V.C., nu intrau coloneii ca la ei acasă, conform documentelor CNSAS. în 11 august ’81, pandant la tezele din ’71, s-au desființat Direcția Monumentelor Istorice și organizația PCR a USR, mult prea răzvrătită, după foruri. De ce a căzut în dizgrație Aurel Martin? în ’84, C. Mohanu publicase două romane ale sămănătoristului Ioan Adam (1875-1911), Rătăcire și Sybaris. în cel de-al doilea, din 1902, apărea un cămătar evreu rapace, de unde acuza de antisemitism. Urma să fie scoși din literatură amîndoi, și Martin și Mohanu, dar s-a revenit după audiențe peste audiențe, jalbe peste jalbe la Suzănica Gîdea. Victima colaterală: Ioan Adam, criticul și eseistul contemporan, confundat cu sămănătoristul. Lui Iordan Datcu, prietenia cu Ioan Șerb i-a schimbat destinul. Șerb l-a recomandat lui Șora și Șora l-a și angajat în ’63, în Redacția de folclor a Editurii pentru Literatură din strada Orlando: „am învățat cît am învățat, scrie I.D., să redactez și să tipăresc o carte, ceea ce nu-i puțin lucru”. Sediul din strada Orlando, unde am intrat și eu cu Petru Ursache, fusese sediul Editurii Fundațiilor Regale. Nu puteai să nu te gîndești că pe scările elegante urcaseră Arghezi, Blaga, Ion Pillat, Voiculescu, Adrian Maniu, Sadoveanu, Gala Galaction, Al.O. Teodoreanu… Eminentul editor-estet Al. Rosetti, fondatorul FRPLA în ’33, i-a avut consilieri pe G. Călinescu, pe Camil Petrescu, pe D. Panaitescu – Perpessicius… în ’48, editura a fost desființată, iar „Revista Fundațiilor Regale”, cu un an mai devreme. Moștenită tot de la Editura Fundațiilor Regale a fost și biblioteca Minervei. Al. Rosetti crease „un fond național”. în ’73, însă, sediul a fost închiriat, pe valută, Ambasadei Iranului; din str. Orlando, editura a fost mutată în Casa Scînteii. De bibliotecă, sub directoratul lui Aurel Martin, s-a ales praful: cărțile au fost luate de Biblioteca Municipală „A. Sadoveanu”, fără a se constitui „fondul Minerva”, cum fusese convenit. Așa s-a întîmplat cu biblioteca Iorga (5000 de volume), cu bibliotecile conacelor, cu bibliotecile episcopale, cu atîtea donații. La Iași, după acel Decembrie, importanta donație Traian Chelariu s-a risipit aiurea. Dă-l încolo pe Chelariu, s-a spus, că-l avea pe Marx la raft. „Aceeași aroganță dublată de ignoranță a foștilor activiști”, s-a mîhnit Bătrînu meu. După războiul komintern contra cărții (ca dușman al poporului muncitor) și culturii române, a venit și al doilea război, postsocialist: s-a început cu privatizarea editurilor și tipografiilor, cu biblioteci arse, închise, desființate, lichidate. în proletcultură, bibliotecile și librăriile erau golite de clasici, după plan; acum, clasicii au căzut în dizgrație, ca să se facă loc te miri cui și de ce. în anii ’70, vitrina de librărie de la Continental (azi, dispărută în favoarea unui Outlet), recomanda cărți de mare rezonanță: Rostirea filosofică românească (Noica), Iona (Sorescu), Moromeții (Preda), Animale bolnave (Breban), Viața și opiniile lui Zaharias Lichter (Matei Călinescu), Sonetele închipuite ale lui Shakespeare (V. Voiculescu). Acum, în vitrina librăriei Humanitas din Piața Unirii, stau șold la șold Mihaela Rădulescu și Esca, flancate de Pablo Coelho. Iar culturalizatorii de la Ministerul Culturii au distrus, uneori, mai eficient decît culturnicii. Să nu fi avut tot ce s-a tipărit ante Humanitas nici o valoare? Iată una: Antologia de poezie populară a lui Lucian Blaga, cu ilustrațiile lui Mihu Vulcănescu. Zăcea pe jos, în strada Lăpușneanu din Iași, aruncată pe asfalt de buticarii obscuri, vorba lui Patrick Modiano, instalați acolo. O perlă editorială, după Iordan Datcu: tipărită doar pe o față a filei (tehnică anopistografică). Cine a spus că sunt bune de zvîrlit la gunoi cărțile de dinainte de Humanitas n-a știut ce spune. S-a vrut, pesemne, să nu se moștenească nimic. Nimic sau nimica toată. Numai că, atunci, apăreau cărți ciuntite de cenzură; acum, apar cărți ciuntite de superficialitatea editorilor, puși pe căpătuială rapidă, ca Ignat Hertz, negustor, nu editor de carte, cu Femei celebre, Doxuri etc. Să conteze interesul comercial mai mult decît profesionalismul? Da și da, aici am ajuns. în loc să se urmeze calea Rosetti, I.V. Socec, C. Georgescu-Delafras, Benvenisti, s-a urmat exemplul negativ al lui Hertz, publicîndu-se romănașe de iubire de 1 leu, spre bucuria prozatorilor industrioși și thrillere de 2 lei, pe placul cititorilor de „almanahe”, cărora nu le pasă de neglijențele ortografice. Editorul SRL nu este și paznic al limbii române corecte; nu gramatical incorect, ci politic incorect e ce-l preocupă. Au auzit editorii noștri improvizați și lacomi de Benvenisti, al cărui nume e legat de Rebreanu? La „Ancora” au publicat Eugen Lovinescu, Hortensia Papadat-Bengescu, Bacovia, Camil Baltazar, Aderca, Pompiliu Constantinescu… Prețurile lui modice („cu omenie față de condiția scriitorului român”, cum nota Lovinescu) au fost jertfă consimțită pentru literatura română. Pe cine respectă Iordan Datcu e clar: pe Carol Müler (director literar D. Stăncescu) despre care scria Arghezi, în ’35, la falimentul editurii, că o idee bună, făcînd bine literaturii (Biblioteca pentru toți, 178 de numere) „i-a fost glorios fatală, tîrîndu-i în neant toată averea”. Binele public nu înseamnă și bine personal. Altă editură de urmat: Editura Librăriei Școalelor. Despre frații Șaraga de la Iași, G. Călinescu nota: „rămîne o uimire să vezi lista editorială a fraților Șaraga în care totul a intrat în istoria literaturii, în care nimic nu e obscur, efemer și plat comercial; Naționala Ciornei, Cartea Românească, Editura Institutului Grafic Minerva (importantă prin ed. I. Scurtu din M. Eminescu și prin lansarea celor trei volume Sadoveanu, în 1904) au trecut cu toatele peste interese strict comerciale. Repet: marile edituri ne-au ținut treji spiritual. Ion Caramitru nu se simte vinovat, ca ministru al Culturii, de privatizarea editurilor Minerva și Meridiane? N-a citit nici un BPT scos de Minerva, n-a răsfoit vreun album tipărit de Modest Morariu? După ’89, timp de un an, directorul Minervei a fost D. Micu. A venit apoi Z. Ornea, care a desființat Redacția de istoriografie literară și folcloristică. Omul denumit instituție literară era și domnul directori, deținînd post și la Minerva, și la Fundația Culturală Română. De la aproximativ 90 de titluri tipărite pe an, în ’91 s-a ajuns la 36 și tot așa. Publicul s-a îngustat. în decembrie ’93 (alt dar otrăvit de Crăciun), Minerva a fost încorporată Casei de Presă și Editură „Cultura Națională”. A urmat, în 8 decembrie ’99, licitația, apoi dezastrul. Iată și lista seriilor Minerva: „Universitas” (unde a debutat și Petru Ursache cu lucrarea de doctorat despre Artur Gorovei; chiar Iordan Datcu i-a împrumutat colecția întreagă a revistei „Șezătoarea”, din biblioteca lui G. Cardaș), „Opere”, „Restitutio”, „Scrieri”, „Arcade”, „Patrimoniu”, „Meșterul Manole”, „Momente și sinteze”, „Confluențe”, „Documente literare”, „Memorialistică”, „Introducere în opera lui….” Toate lucrate cu știință. Iordan Datcu, editor cu răspundere în pregătirea manuscrisului pentru tipar, vorbește despre documentarea prealabilă în domeniu, pentru a se putea urmări originalitatea scrierii. Și-mi amintesc de un iașiot apropitar de editură, care, aflînd că anume lucrare era 95%, copy & paste, a re-publicat-o. Cum? s-a mirat (sancta simplicitas!) e posibil să plagieze o conferențiară de la „Cuza”? Să fure tocmai o universitară? Da, a făcut-o fără rușine. Un exemplu de „devoțiune totală” față de procesul de editare dat de I. Datcu? Sărbătorile la români de Simeon Florea Marian, ed. Fundației Culturale Române, 1994, trilogia impunînd o muncă imensă, de la corecturi la sute de citate verificate. A realizat-o Ioan Șerb, unul dintre cei mai redutabili editori ai Minervei. Numai Popescu-Dumnezeu n-a vrut să recunoască truda editorilor, refuzînd un statut al lor. Nu merită, le-a trîntit el capacul. Spui Pienescu, spui ediția Arghezi, spui Corneliu Simionescu, spui ediția Sadoveanu, spui Delavrancea, spui ediția Emilia Șt. Milicescu, spui Andrei Rusu, spui ediția Călinescu, spui Elisabeta Brâncuș, spui ediția Ion Creangă (în colaborare cu Iorgu Iordan) și ediția Al. Macedonski (în colaborare cu Adrian Marino) etc. După cum, cînd spui Papadima, Caracostea, Caraman, trebuie menționat numaidecît numele Iordan Datcu. A debutat la EPL ca editor cu o antologie de cîntece bătrînești, în 80.000 de exemplare, tiraj prim; apoi, cu o ediție critică și studiu introductiv, în ’68, a colecției din 1924 a maramureșeanului Ion Bîrlea. Din decembrie ’69 (redactor șef Z. Ornea), a lucrat alături de Maria Simionescu, Rodica Rotaru, Gabriela Omăt, Victor Iova. Tuturor le face, în Sub semnul Minervei, portrete omagiale, prețuindu-le destoinicia și curajul. Cenzura, scrie I.D., se lăsa înșelată cu bună știință sau din ignoranță. Da, dar trebuia să vrei s-o înșeli. Iordan Datcu a rezistat comitetelor peste comitete, congreselor și plenarelor, propagandei cultural-educative prin „Cîntarea României”. A fost recunoscut ca editor de întîiul dintre editorii români, Al. Rosetti. Șerban Cioculescu îi scria în ’85, cu mulțumiri ab imo corde. La fel Papadima, la fel Ovidiu Bârlea, dar și mulți eseiști care-și pot reedita textele fără revizuiri, grație lui Iordan Datcu. Sub semnul Minerevei ține loc, deocamdată, de o istorie a editării românești, lipsind din cultura noastră. Pe care o poate scrie, cu competență, impecabilul editor Iordan Datcu. O aștept. |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |