Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 38 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: S. Y. AGNON, Povestea cantorului usuratic
    Scris la Wednesday, February 25 @ 15:27:53 CET de catre asymetria
    Biblioteca Babel
     Povestea cantorului ușuratec 

    Amarnic supǎratu‑l‑a Efraim pe Domnul (Osea XII) 

    „Povestea cantorului ușuratec sau aripa cântǎtoare” a fost inclusǎ pentru prima oarǎ în versiunea Berlin, 1931, a romanului „Înzestrarea miresei” de S.Y. Agnon, și mai apoi în versiunea Tel Aviv 1953, cartea a doua, cap. I; povestirea nu a apǎrut în versiunea scurtǎ a Înzestrǎrii miresei, Miqlatt [Adǎpost], New York 1919, și nu a fost publicatǎ separat în reviste.

    Naratorul fictiv al povestirii e Iacob Șimșen, și de aceea mai întâi vom trata pe scurt povestirea „Nașterea lui Iacob Șimșen”, fratele lui Nate, cǎruțașul (și Sancho Panza al) lui Rabi Iudl, don Quijote al acestui roman; și aceastǎ povestire apare doar în versiunile Berlin și Tel Aviv ale romanului, cartea întâia, cap. XIV. Deci: Iacob Șimșen s‑a nǎscut târziu cǎci mama lui era stearpǎ, așa încât ne putem întreba, dacǎ era stearpǎ cum l‑a nǎscut! Însǎ cine citește atent povestirea își dǎ seama cǎ mama lui nu era stearpǎ de loc, cǎci nu numai cǎ l‑a nǎscut, ci dupǎ aceea l‑a mai nǎscut și pe Nate! Întârzierea provine din faptul cǎ soțul trebuia sǎ fugǎ de‑acasǎ, și de soție, pentru a scǎpa de tracasǎrile neîncetate ale rudelor lui, care voiau sǎ‑l oblige sǎ divorțeze de soția lui „stearpǎ”; așa încât n‑avea timp sǎ fie cu soția, și sǎ se ocupe de procreare. Aceastǎ povestire grotescǎ ne dovedește cǎ Agnon spune lucruri ascunse, care însǎ pot fi dezvǎluite.Revenind la „Povestirea cantorului ușuratec” (pe nume Efraim), gǎsim o situație nu mai puțin grotescǎ: un cantor, ce rǎvǎșește sufletele ascultǎtorilor cu vocea lui caldǎ și cu talentul sǎu dramatic, dispare dintr‑o datǎ în noaptea Zilei de Ispǎșenie, se îmbatǎ la o „netǎiatǎ împrejur” [expresie absurdǎ, existentǎ ca atare], merge cu cǎruța și ajunge în alt oraș! Toate acestea par de necrezut, fie și numai din cauza simplǎ cǎ astfel cantorul își distruge cariera, care de‑abia începuse; dar trebuie sǎ luǎm în considerație faptul cǎ povestea ajunge la noi prin intermediul cumnatului sǎu, Iacob Șimșen, care are motive sǎ fie supǎrat pe el: „credeam cǎ e ușuratec a ieșit cǎ e ticǎlos deǎvârșit”. Vom încerca sǎ explicǎm comportarea stranie a lui Efraim.

    Pare‑se, e vorba de un om normativ, care înțelege pe ce lume trǎiește, și cum trebuie sǎ se poarte: la prima lui apariție el vrea sǎ ia o cǎruțǎ pentru a ajunge la lucru, ca ajutor de cantor; și atunci când Efraim e rugat sǎ‑și demonstreze capacitǎțile în fața socrului lui Iacob Șimșen (pânǎ una‑alta), care e pasionat de muzica sinagogalǎ, Efraim se comportǎ cu înțelepciune și cere plata înainte: „nainte sǎ vǎ cinstesc din gâtlej cinstiți‑mi voi mie gâtlejul”. Dar el e și foarte tânǎr, personalitatea nu‑i este încǎ formatǎ, și belșugul care‑i cade pe cap dintr‑o datǎ și din gros duce la prǎbușirea tuturor barierelor: el devine rǎsfǎțatul unui bogǎtaș, are locuințǎ, mâncare și bǎuturǎ, din ajutor de cantor se transformǎ în cantor plin, și de aceea (cantorul trebuind sǎ fie cǎsǎtorit) primește și o femeie, cǎci bogatul îi dǎ fiica lui de soție. Aici trebuie menținatǎ poziția tatǎlui în societatea tradiționalǎ, care‑și dǎ fiicele cui poftește; dar aceasta nu înseamnǎ cǎ femeia e discriminatǎ, cǎci nici poziția ginerelui nu e mai bunǎ, soarta lui e în mâna socrului, el e o victimǎ a capriciilor acestuia.

    Cantorul e artist, dar pentru Agnon arta are valoare numai dacǎ servește o valoare supremǎ (cantorul din „La Drǎguțul”). Efraim, aici, e prezentat ca un bǎiat „ușuratec”, adicǎ neobservant, dar încearcǎ sǎ salveze aparențele, și în artǎ, și în viațǎ. Așa încât, când înainte de Ziua de Ispǎșenie cumnatul lui încearcǎ sǎ‑l avertizeze de pericolul beției, „Așa a spus, nu mǎ tem. Am auzit de la rabinul meu ce primit‑a de la rabinul sǎu și acela de la rabinul sǎu pân’ la sfântul Baal Shem Tov când datu‑i‑au sǎ bea ticǎloșii vin vechi de o sutǎ de ani ce nu poate sǎ fie bǎut cât este de tare mǎnânci doar un mǎr și‑ți trece beția, mult a bǎut și nu s‑a’mbǎtat.”: Efraim crede, naiv, în poveștile despre Baal Shem Tov, și i se pare cǎ faptele Dreptului din poveste sunt valabile și pentru el. Tot așa și mai încolo, când pǎcǎtuiește greu îmbǎtându‑se în noaptea Zilei de Ispǎșenie, și se trezește, încǎ buimac, în alt oraș, se adreseazǎ evreilor cu „Gut Morgen Juden” – își dǎ seama cǎ se aflǎ între evrei. Înțelegând ce s‑a întâmplat, explicǎ, „Le‑a spus, cantor sunt și m‑am rugat și de mult ce‑am cântat gâtlejul mi s‑a uscat. Apǎ am bǎut și nu mi‑a trecut vin vrut‑am sǎ beu, și nu e frumos vin sǎ cer de la un evreu în noaptea Zilei de Ispǎșenie la o creștinǎ‑am intrat vin tare mi‑a dat și‑am bǎut și‑am pǎțit ce am pǎțit.”: el știe cǎ nu e frumos sǎ cearǎ vin de la un evreu în noaptea Zilei de Ispǎșenie, știa asta și când pǎcǎtuise, așa încât ne putem întreba, de ce a fǎcut‑o?

    Pânǎ la acea Zi de Ispǎșenie funestǎ, Efraim fusese protejatul socrului sǎu, care‑l apǎra de toți detractorii: „Ce i‑a rǎspuns socrul meu celui ce îi spusese cǎ pe Efraim ginere‑al lui îl vǎzuse în ziua cutare în locul cutare fǎcând pǎcatul cutare? Socrul meu a urlat și i‑a spus Cutare Acǎtare fiu lui Cutare Acǎtare sfat bun eu îți dau mâna întinde‑o pune‑ți ochii în ea cu ei gura sǎ ți‑o astupi și nu te mai uiți la ce nu te privește sǎ nu povestești ce nu trebuie auzit. La sfatul acesta mai adǎuga socrul meu și o palmǎ.”. Desigur, socrul nu protesteazǎ când Efraim mǎnâncǎ și bea de postul lui Gedalia [post minor, care cade dupǎ Capul Anului evreiesc, câteva zile înainte de Ziua de Ispǎșenie] – fapt a cǎrul semnificație va fi explicatǎ mai apoi. Efraim a ieșit din ciclul vieții evreiești, ieșire care se va rǎzbuna pe el.

    „Și nu trebuie spus în ziua dinainte de Ziua de Ispǎșenie când ne e poruncit sǎ mâncǎm și sǎ bem. În anul acela se fǎcuserǎ prunele multe, butoiul de prune se vindea cu un ban, și socrul meu a fǎcut bǎuturǎ de prune cum se face în Țara cea Ungureascǎ iar Efraim trǎgea de acolo și bea trǎgea de acolo și bea.”. E vorba de brandy de prune, care se obține prin distilarea fructelor, Efraim bea mult și ajunge la dependențǎ. Dupǎ aceea, de ajun, când dintr‑o datǎ e privat de alcool, apare fenomenul extrem de grav al mahmurelii, care în condițiile date e insuportabil. Dacǎ Efraim ar fi ajunat de postul lui Gedalia fenomenul ar fi apǎrut mai devreme, și ar fi putut fi tratat înainte de Ziua de Ispǎșenie, așa încât Efraim n‑ar mai fi ajuns la situația grotescǎ descrisǎ. Viața evreiascǎ are logica ei, și cine surpǎ un zid va fi mușcat de un șarpe.

    Efraim nu intenționa sǎ se destrǎbǎleze în noaptea aceea, și fapt e cǎ n‑a dormit cu soția, ci cu cumnatul. Dar apǎrând consecințele grozave ale privǎrii de drog – alcoolul – cu care se obișnuise în doze mari, el a acționat, iar, într‑un fel care în alte circumstanțe ar fi fost considerat rezonabil: în medicina popularǎ, mahmureala e tratatǎ astfel, cel ce se îmbǎtase cu vin bea brandy, iar cel ce se îmbǎtase cu brandy bea vin! Aceasta e cauza vizitei lui la acea „netǎiatǎ împrejur”, pentru a cumpǎra vin de la ea.

    Care sunt rezultatele sociale ale faptei acesteia? La sinagogǎ începe harababura, „Pân’ ce ne întrebǎm noi unde este s‑au pus mucaliții pe glume. Unii spuneau c‑a plecat sǎ se îmbǎieze [la baia ritualǎ] de Musaf [rugǎciunea adǎugatǎ pentru sǎrbǎtoare] nainte iar alții spuneau, sau pizmuitu‑l‑au îngerii pentru rugǎciunile sale și l‑au luat sau l‑au luat dracii fereascǎ‑ne Sfântul.”: în Ziua de Ispǎșenie, sinagoga se transformǎ într‑un loc de batjocurǎ; iar dupǎ versiunea berlinezǎ, „Unii bǎteau în pupitre și strigau c‑a venit vremea rugǎciunii Musaf iar alții le rǎspundeau tot strigând mai întâi sǎ se roage Minha [rugǎciunea de dupǎ‑amiazǎ].”. Disputa apare în Talmudul Babilonian, Binecuvântǎri folio 28a, cine nu s‑a rugat Musaf și a venit vremea de Minha, care rugǎciune trebuie spusǎ înainte; „A spus R. Yohanan, și e numit delǎsat”. De Ziua de Ispǎșenie ordinea rugǎciunilor nu poate fi schimbatǎ, cǎci toate sunt foarte lungi, cea mai lungǎ fiind Musaf.

    Mai important e urmǎtorul fragment: „Într‑adevǎr cantorul cel bǎtrân pe care‑l dǎduserǎ afarǎ pristavii pe Efraim sǎ‑l punǎ îi mustra și le spunea, vai de voi nerecunoscǎtori ce l‑ați uitat pe al vostru trimis ce pentru voi s‑a rugat și pentru casele voastre an de an pân’ ce strana a putrezit de multele‑i lacrǎmi și ați pus peste voi un bǎiat flușturatec despre care nu știți de unde vine nici nu știți pânǎ unde ajunge.”. În sinagoga aceasta (Sinagoga Mare) nu este rabin, și nimeni nu poate decide în încurcǎtura ritualǎ produsǎ; iar clericul care e totuși de fațǎ, cantorul bǎtrân, n‑are nici o putere, mai ales în fața establishmentului laic (în noțiunile de pe atunci), pristavii, care acționeazǎ din interes material (mitǎ).Și cum se terminǎ toate acestea?

    Iar, Efraim acționeazǎ prudent, se rușineazǎ de faptele sale și nu revine de bunǎ voie: „Dupǎ Ziua de Ispǎșenie am primit vestea cǎ în orașul vecin au gǎsit un evreu care pângǎrise ziua cea sfântǎ în vǎzul lumii. Cu toate cǎ nimeni numele nu‑i amintea știam cǎ‑i Efraim.” Ceea ce, desigur, nu‑l salveazǎ de mânia socrului sǎu, care‑i face tot felul de amenințǎri perverse. Dar ce face Efraim?Și aici, Efraim acționeazǎ extrem de prudent. El nu rǎspunde insultelor socrului – acesta avea dreptate în principiu, dar amenințǎrile nu duc la nimic, câinele care latrǎ nu mușcǎ. Însǎ atunci când socrul încearcǎ sǎ‑l oblige sǎ dea divorț, Efraim refuzǎ, în acord cu soția lui, care‑și iubește soțul depravat și instinctual. Sǎ ne amintim de povestirea „Cele ascunse și cele dezvǎluite”, inclusǎ și ea în „Înzestrarea miresei”: R. Abele Țuzmir, acționând în conformitate cu datina și cu norma socialǎ, devine o victimǎ a manipulaților sadice ale lui R. Israel Salomon și, de fapt, își sacrificǎ fiica. Aici, Efraim și soția lui Teivl (Porumbița) acționeazǎ deschis împotriva datinei și a normei sociale, și reușesc astfel sǎ‑și salveze fericirea personalǎ. Însǎ prețul care trebuie plǎtit pentru aceasta e nespus de greu, și cel care‑l plǎtește e Iacob Șimșen, cumnatul lui Efraim, care e alungat din poziția sa de cǎrturar ținut de socrul sǎu, și trebuie sǎ‑și câștige existența ca harabagiu.

    Pentru societatea laicǎ de azi, și începând cu iluminismul, cǎrturarul evreu (întru cele sfinte) e considerat parazit, neproductiv, huzurește pe spinarea societǎții; cǎrturarul acela are desigur altǎ pǎrere, însǎ n‑are importanțǎ, e vorba de concepții diferite, nimeni nu poate fi convins, și n‑are rost sǎ intrǎm în disputǎ. Dar, iatǎ: cu trecerea vremii și întǎrirea laicitǎții, cǎrturarul acela cuvios și‑a pierdut locul de cinste, cǎci în locul lui a intrat alt parazit: artistul.

    Mi se va spune, dar artistul joacǎ un rol social important, în orice societate. Așa‑i: rolul social al artistului e foarte important, cu o condiție – sǎ contribuie societǎții; ceea ce nu se întâmplǎ în cazul acesta. Efraim și‑a terminat cariera de cantor, foarte devreme, și tocmai pentru un fapt antisocial: beția. În finalul povestirii, el cântǎ de plǎcere în cârciumi: „Între timp Efraim și‑a gǎsit locul în crâșme cu alți ușurateci și le cânta slujbe și psalmi pentr‑un pahar de vinars, și uneori creștinii jucau cu femeile lor auzind rugǎciunile sale.”, și, desigur, nu din asta se întreține. Socrul îl ține, temându‑se cǎ‑i în stare „sǎ fugǎ în Țara Valahiei” și sǎ‑și abandoneze soția: „și încǎ el stǎ în casǎ la socrul și mǎnâncǎ și bea și nu‑i lipsește nimic afarǎ de pocǎințǎ și faptele bune.”, cum spune Iacob Șimșen. Efraim trǎiește fǎrǎ sǎ lucreze și se ține de artǎ purǎ, pe seama fondurilor care fuseserǎ destinate altcuiva.

    Trebuie menționat cǎ cele spuse mai sus sunt valabile pentru versiunea Tel Aviv; în versiunea Berlin acțiunea e asemǎnǎtoare, dar accentele diferǎ, cǎci acolo Efraim e prezentat ca un descreierat care nu înțelege ce face: „Dimineața au ajuns în oraș cu Efraim trântit în cǎruțǎ și horǎind ca un porc pe când tot orașul mergea sǎ se roage. Vǎzând ei un evreu beat în Ziua de Ispǎșenie cu toți s‑au cutremurat și au țipat pânǎ ce s‑a trezit pânǎ ce s‑a trezit ochii și i‑a frecat și a spus Gut Morgen Juden, cǎci nu știa când se culcase și când se sculase. [Lot cu fiicele lui.] (…) L‑a întrebat rabinul pe Efraim unde ai fost în noaptea când se spune [rugǎciunea] Toate legǎmintele? Atunci a intrat prostia în el și zdrǎngǎnea dintru gura‑i pe Fǎcǎtor sǎ Îl supere și pe fǎpturile Sale. Așa a rǎspuns fost‑am la Cutare acasǎ netǎiatǎ mprejur. Rabinul lui i‑a spus mǎi golane, ce‑ai fǎcut în noaptea sfântǎ aceasta la o netǎiatǎ ’mprejur? A spus rabi sete mi‑a fost vrut‑am sǎ beau și fiind cuviincios n‑am intrat la un evreu vin sǎ îi cer în noaptea Zilei de Ispǎșenie, de aceea dusu‑m‑am la o creștinǎ.”

    Dezvoltarea târzie a semnificației povestirii prezintǎ cu mult curaj o problemǎ care era actualǎ în 1953, și e cu atât mai actualǎ azi: problema artistului parazit, care nu contribuie cu nimic societǎții, dar trǎiește pe scocoteala ei, prin exploatarea cinicǎ a punctelor ei sensibile.

     •Povestea cantorului ușuratec sau aripa cântǎtoare[1] 



     •Povestea cantorului ușuratec sau aripa cântǎtoare[1] 

    Socrul meu, sǎ mǎ ierte, e un om grosolan, fie‑mi iertat, dar inima lui trage la Învǎțǎturǎ și’nțelepciune cum trage calul la iesle. Vine un predicator în oraș, și socrul meu e‑n oraș. În fiece Vineri socru‑meu pune arvuna[2] înspre oraș, cǎ de‑o veni un predicator în oraș sǎ se poatǎ duce acolo. Cine pe socrul meu nu l‑a vǎzut cum stǎ și ascultǎ predica sfântǎ în viața lui n‑a vǎzut douǎ urechi ascultǎtoare. Gura îi este deschisǎ și urechile douǎ ciulite și fața‑i strǎluce și inima i se bucurǎ. Predica n‑o prea înțelege, cǎ de când e n‑a cetit și n‑a învǎțat și nu s‑a ținut de altǎ ceva decât de cǎruțe și cai. 
    În tinerețe ce‑a fost, harabagiu, iar la bǎtrânețe cai are de închiriat. Oricum jumǎtate din predicǎ înțelege, cum a fost cu acel rabin ce stǎtea și predica cǎ gustul e ca însǎși mâncarea[3] un bǎtrân acolo era ce din cap clǎtina la orice cuvânt. Terminându‑se predica bǎtrânul i‑a spus, rabi, jumǎtate din predicǎ eu înțeleg. Gust e luna gustar, dar însǎși nu e a‑și însuși? Dar lucru întru duh este unul ce chiar un neînvǎțat înțelege. Anume, cântarea de cantor. Socrul meu are un glas sǎ mǎ ierte ca glasul unei roți de cǎruțǎ de ani mulți neunsǎ, dar bine aude urechile‑i douǎ sunt gata întotdeauna s‑asculte vreun cântec. De vǎzut‑ai cantor și cântǎreți sǎ știi cǎ și socrul meu e pe‑acolo și nu se lasǎ de ei pânǎ ce acasǎ‑i aduce mâncare și bǎuturǎ le dǎ ba și o caleașcǎ dar platǎ nu cere. Cât de mare e dragostea lui pentru cântec, pentru un cântec frumos și sufletul și‑l zǎlogește. Pentru patima lui își dǎ sufletul, prin patima lui a cǎzut. Așa fost‑a sǎ fie. Odatǎ venit‑a la noi un bǎiat cu ochii frumoși plǎcut la vedere și a întrebat, merge vreo cǎruțǎ la locul cutare? Spusu‑i‑a socrul, și dacǎ nu merge cǎruța nu poți merge pe jos, cǎ de ce un tânǎr ca tine are picioare. I‑a spus, la un cantor mǎ grǎbesc eu sǎ merg. I‑a spus, ești cântǎreț? Dacǎ‑i  așa de ce nu mi‑ai spus‑o pânǎ acum? Crezi cǎ poți de la mine sǎ fugi fǎrǎ sǎ ne cinstești din gâtleju‑ți? I‑a spus, nainte sǎ vǎ cinstesc din gâtlej cinstiți‑mi voi mie gâtlejul. I‑a spus socrul, cap vǎd cǎ ai. Cântǎreț și cu cap de douǎ ori drag îmi este. Pe loc i‑a adus înainte mâncǎri felurite și bǎuturi. Însǎ bǎiatul mâncat‑a și a bǎut cât zece cantori. Socrul a vǎzut și a spus, pentru mine e o dovadǎ cǎ el fi‑va cantor printre evrei, cum spune vorba cum mâncați așa și slujiți. Dupǎ ce a mâncat și‑a bǎut spusu‑i‑a socrul, acum c‑ai mâncat și‑ai bǎut s‑auzim ce‑ai în gurǎ. Ori împǎrǎții amintiri corni de berbec, ori pentru pǎcatul, ori altǎ ceva ce meritǎ auzitǎ sǎ fie, gura deschide‑o și sǎ auzim. Iar dacǎ vrei sǎ ne cânți Tu ai fǎcut sau Sǎ pǎzeascǎ cântǎ nu zǎbovi.[4] Cum fac meșteșugarii ce vor sǎ arate cǎ de nimeni ei nu ascultǎ. N‑a zis bǎiatul nimic din ce socrul spusese, din Mișna a zis el, în ce loc jertfele se taie.[5] Ce sǎ‑ți spun rabi Iudl, pe loc inima ni s‑a strâns lacrǎmi început‑au sǎ curgǎ precum izvoarele și sufletul ne fusese rǎpit simțeam ce pierdusem din multele noastre pǎcate cǎci Templul a ars jertfe nu mai putem sǎ aducem. Dragul meu rabi Iudl pot sǎ mǎ laud cǎ știu ce înseamnǎ cuvintele jertfele mici se taie spre miazǎnoapte, dar luând bǎiatul acela cuvintele’n gurǎ cântându‑le mai apoi auzeam pomenirea sufletelor sfinților mari ce se jertfiserǎ în mǎceluri pogromuri. Altǎ minunǎție îți povestesc, cu toate cǎ inima frântǎ‑mi era sufletul zbura slobod, ca și cum din iad se ridicǎ în raiul cântǎrii. Dupǎ ce terminat‑a bǎiatul mișna în ce loc la femei s‑a uitat și a spus, acuma femeilor cânt ceva ce‑i de‑al vostru. Început‑a sǎ zicǎ cântarea numitǎ a pǎsǎrii pe care fetele‑o spun când sunt triste. În ceasul acela umplutu‑s‑a casa de dragǎ cântare ca’n nopți de Tamuz[6] când cântǎ privighetoarea. Cu cine semǎna socrul meu ei socrul meu în ceasul acela, cu un vânǎtor ce‑a ieșit sǎ vâneze și mâna a pus‑o pe aripa cântǎtoare. Stǎtea socrul meu și lacrǎmile‑i curgeau ca apa din streașinǎ și spunea, aripa cântǎtoare cum este scris. Și dupǎ ce isprǎvit‑a bǎiatul sǎ cânte socrul și‑a șters ce mai rǎmǎsese din lacrǎmi și‑a spus, ascultǎ bǎiete, tu vrei sǎ mergi cu cǎruța, eu îți spun sǎ nu mergi. Cǎci de ce vrei tu sǎ mergi cu cǎruța, ca sǎ‑i ajuți unui cantor, așa sǎ ai parte cǎ te fac cantor plin. Cǎ nu mai pe plac îți este sǎ fii cantor plin decât ajutor. Mai ești și burlac? Cǎci socrul avea înc’o fatǎ Teivl numitǎ de mǎritat și s‑a gândit lui sǎ i‑o dea de soție. Încuviințat‑a bǎiatul la socrul sǎ locuiascǎ, și soacra îi dǎdea sǎ mǎnânce sǎ bea, iar soața‑mi și sorǎ‑sa în șorțuri îi aduceau tot felul de bunǎtǎțuri ce când în gurǎ le bagi în mǎdulare ajung. Nu multǎ vreme‑a trecut și s‑au logodit slǎvita fecioarǎ Teivl domnița fiica cumǎtrului Dov Ber[7] zis Berci Domnul sǎ‑l ținǎ cu bǎiatul cel mire flǎcǎul Efraim zile multe sǎ aibǎ și voit‑a fecioara Teivl domnița muți ani sǎ trǎiascǎ pe bǎiatul cel mire flǎcǎul Efraim și‑a spus cǎ’mbinarea e bunǎ iar socrul rabi Berci primit‑a pe mire sǎ‑l ținǎ flǎcǎul Efraim ani mulți sǎ trǎiascǎ de mâncare sǎ‑i dea haine și încǎlțǎri cum cinstea îi cere și‑a mai fǎgǎduit cumǎtrul Dov Ber zis și Berci sǎ se strǎduiascǎ naintea pristavilor ani mulți sǎ trǎiascǎ pe el sǎ‑l numeascǎ adicǎ pe mire bǎiatul flǎcǎul Efraim sǎ ne trǎiascǎ dupǎ cǎsǎtorie cantor plin sǎ îl facǎ în sinagoga cea mare și de‑o vrea mirele bǎiatul flǎcǎul Efraim o ceatǎ de cântǎreți care se numesc Singerlech voie are iar plata‑i pe seama cumǎtrului cel cinstit Dov Ber zis și Berci din partea miresei Teivl domnița și mirele bǎiatul Efraim flǎcǎul din partea cealaltǎ pe care semneazǎ Cutare fiul lui Acǎtare martor și Cutare fiul lui Acǎtare martor.

    Ședea Efraim acasǎ la socrul și‑și mânca în viațǎ lumea de veci. Dupǎ cum se purta am vǎzut cǎ nu e prea temǎtor de Dumnezeu, și de‑așa vrei sǎ spui multe își îngǎduia, însǎ noi ochii îi închideam la pǎcatele lui. Când scump ți‑e cineva, bârna dintre ochi‑i ți se pare un pai, cu‑atâta mai mult ginerele frumos și cu glasul plǎcut și socrului drag. Nu vreme multǎ‑a trecut pân’ ce vești ajuns‑au la noi cǎ așa și pe dincolo a fǎcut în locul cutare în ziua cutare, nu cum se cuvine. Ce i‑a rǎspuns socrul meu celui ce îi spusese cǎ pe Efraim ginere‑al lui îl vǎzuse în ziua cutare în locul cutare fǎcând pǎcatul cutare? Socrul meu a urlat și i‑a spus Cutare Acǎtare fiu lui Cutare Acǎtare sfat bun eu îți dau mâna întinde‑o pune‑ți ochii în ea cu ei gura sǎ ți‑o astupi și nu te mai uiți la ce nu te privește sǎ nu povestești ce nu trebuie auzit. La sfatul acesta mai adǎuga socrul meu și o palmǎ. În zilele toate acelea treabǎ avea socrul meu cu pristavi feluriți din oraș. Pân’ la urmǎ putut‑a dând mitǎ multǎ pe Efraim sǎ îl numeascǎ cantor în sinagoga cea mare numai sǎ fie însurat înainte. Spusu‑le‑a pristavilor socrul meu, de aici nu vine nici o întârziere. Nu s‑a terminat luna Elul[8] pânǎ ce s‑a cǎsǎtorit. Atunci spusu‑mi‑a socrul Iacob Șimșen ia‑ți catrafusele dǎ‑le lor locuința. Dar asta e altceva. Efraim s‑a cǎsǎtorit și noaptea întâia a slujbei iertǎrilor[9] fost‑a el cantor la sinagoga cea mare acolo‑n oraș. Ce sǎ‑ți spun, dacǎ‑ți spun cǎ glasul lui era frumos auzit‑ai de‑acum cǎ avea glas frumos, ci îți spun cǎ zicând el sufletul e al Tǎu și trupul e fǎptura Ta milǎ aibi de faptele Tale am simțit cu toatǎ ființa‑mi cǎ sufletul meu legat e de Domnul și fǎrǎ’ndoialǎ Domnul va face pentru a mântui partea Sa. Cine nu l‑a vǎzut pe‑al meu socru cum se bucura vǎzându‑l pe ginere cantor în sinagoga cea mare cu cununǎ de‑argint prinsǎ de șalul lui de rugǎciune n‑a vǎzut bucurie de socru. Cu toate cǎ socrul meu era ținut de bogat n‑ar fi îndrǎznit sǎ‑și împodobeascǎ șalul de rugǎciune cu o cununǎ, sǎ nu‑l certe mai‑marii orașului. Pe scurt, Efraim sub baldachin a intrat cu fiica socrului meu s‑a fǎcut cantor iar socrul meu îl rǎsfǎța cum mai mult nu se poate. El însuși îi aducea ouǎ proaspete gâtlejul sǎ și‑l limpezeascǎ, cǎci oul proaspǎt bunǎ e pentru glas. Pân’ la urmǎ s‑a rǎzbunat Învǎțǎtura noastrǎ cea sfântǎ pe socrul meu care m‑a alungat de la dânsul din casǎ pentru golanul acela și m‑a îndepǎrtat de Învǎțǎturǎ. Cum am spus în prima noapte a slujbelor de iertǎri cantor fost‑a Efraim. Cei ce fuseserǎ la sinagogǎ s‑au luat dupǎ el, cei ce nu fuseserǎ îl ponegreau. Venind Capul Anului când cei mai mulți dintre evrei se roagǎ la sinagoga cea mare nimeni nu l‑a mai ponegrit. În stranǎ stând și zicând iatǎ‑mǎ sǎrac întru fapte pe loc am uitat ce din pricina lui am pǎțit nimic neluat‑am în seamǎ vrut‑am doar sǎ mǎ pocǎiesc, așa mǎ’ntǎream cât a ținut rugǎciunea. Ci așa au urlat cei din vechime scris e în Zoharul sfânt[10] cǎ de Capul Anului și de Ziua de Ispǎșenie trebuie sǎ ne strǎduim sǎ rǎscumpǎrǎm jignirea adusǎ Preasfântului Domn și numelui Sǎu terfelit printre neamuri, toți urlǎ ca câinii fii dǎ‑ne, viațǎ dǎ‑ne, hranǎ dǎ‑ne, dǎ‑ne iertare și ispǎșenie, și nimeni grijǎ nu are de jignirea adusǎ Preasfântului Domn și numelui Sǎu terfelit printre neamuri. În acel Cap al Anului când stat‑a Efraim în stranǎ toți au uitat de voile lor fiece om s‑a lipit de Domnul Slǎvitul. Așa o putere a avut rugǎciunea ce Efraim zicea asupra tuturor inimilor, afarǎ de cea a lui Efraim. De unde știu eu cǎ asupra sa rugǎciunea n‑avea putere, un bǎiat cam prostuț era în sinagogǎ, s‑a gândit întru sine, dacǎ celor ce‑l ascultǎ pe cantor le curg așa lacrǎmile, cantorul fǎrǎ’ndoialǎ râu e de lacrǎmi. S‑a dus și a ridicat capǎtul șalului de rugǎciune al cantorului sǎ‑l vadǎ cum este, scosu‑i‑a limba Efraim. Între Capul de An și Ziua de Ispǎșenie tot orașul vuia de cântǎrile lui Efraim, și mai ales Îmi este Efraim fiu scump[11] așa cum îl cântase Efraim. Pe când Efraim însuși gura n‑o deschidea decât sǎ mǎnânce sǎ bea. Ba și în postul lui Gedalia a mâncat și‑a bǎut. Și nu trebuie spus în ziua dinainte de Ziua de Ispǎșenie când ne e poruncit sǎ mâncǎm și sǎ bem. În anul acela se fǎcuserǎ prunele multe, butoiul de prune se vindea cu un ban, și socrul meu a fǎcut bǎuturǎ de prune cum se face în Țara cea Ungureascǎ iar Efraim trǎgea de acolo și bea trǎgea de acolo și bea. Mult m‑am strǎduit și i‑am spus sǎ se lase și el bea fǎrǎ’ncetare. Așa a spus, nu mǎ tem. Am auzit de la rabinul meu ce primit a de la rabinul sǎu și acela de la rabinul sǎu pân’ la sfântul Baal Shem Tov[12] când datu‑i‑au sǎ bea ticǎloșii vin vechi de o sutǎ de ani ce nu poate sǎ fie bǎut cât este de tare mǎnânci doar un mǎr și‑ți trece beția, mult a bǎut și nu s‑a’mbǎtat. Iar Berci socrul meu sǎ mǎ ierte din cap clǎtina la orice pahar la mine nu se uita ca și cum n‑aș fi fost. Ziua de dinaintea Zilei de Ispǎșenie s‑a terminat. M‑am descǎlțat la socrul m‑am dus sǎ îl iert sǎ mǎ poatǎ ierta.[13] Cât fațǎ de mine greșise, câtǎ iertare ar fi trebuit sǎ îmi cearǎ. Dar eu n‑am fost nemilos în ceasul acela gata eram sǎ îl iert. Însǎ el neluatu‑m‑a’n seamǎ la mine nu s‑a uitat, cǎci de‑i mai rǎmǎsese minte‑o fǎrâmǎ pentru Efraim el o ținea. Din țǎrânǎ suntem fǎcuți nici eu nu sunt de pizmǎ lipsit, dar în sinagogǎ intrând pe toți cei veniți sǎ sǎ se roage vǎzându‑i pieritu‑mi‑a pizma am început sǎ mǎ fudulesc cu Efraim cumnatu‑mi care’n seara aceasta cantor bine meritat‑a sǎ fie. Sinagoga cea mare plinǎ era de evrei când în stranǎ intrat‑a Efraim glasul l‑a ridicat toți început‑au sǎ plângǎ. Eu nu știu sǎ vorbesc, numai atâta pot spune, în noaptea aceea chiar cine‑a încǎlcat Învǎțǎtura întreagǎ dacǎ pe Efraim l‑a auzit s‑a pocǎit, eram gata sǎ cred cǎ însuși Satana se pocǎise. Terminând rugǎciunea șalul de rugǎciune și giulgiul lǎsatu‑le‑am în sinagogǎ am mers sǎ ne plimbǎm. În noaptea aceea am dormit cu Efraim într‑o odaie. M‑am trezit și l‑am vǎzut pe Efraim stând lângǎ butoiul cu apǎ. Mǎ gândeam cǎ setea vrea s‑o potoleascǎ cu mirosul apei. Fața mi‑am întors cǎtrǎ perete și am adormit. Dimineața când ne‑am trezit și am vrut sǎ mergem la sinagogǎ pe Efraim nu l‑am gǎsit. Ne‑am gândit cǎ a luat‑o ’nainte, cǎci iatǎ e cantor și se pregǎtește sǎ stea înaintea Preasfântului Domn. Când am intrat odǎjdiile i le‑am vǎzut aruncate pe stranǎ cum el le lǎsase dar fǎrǎ de el. Nu numai cǎ la sinagogǎ nu s‑a grǎbit dar nici la rugǎciunea de dimineațǎ nu a venit. Venind vremea de Musaf au trebuit sǎ punǎ altul în locu‑i. Pân’ ce ne întrebǎm noi unde este pusu‑s‑au mucaliții pe glume. Unii spuneau c‑a plecat sǎ se îmbǎieze de Musaf nainte iar alții spuneau, sau pizmuitu‑l‑au îngerii pentru rugǎciunile sale și l‑au luat sau l‑au luat dracii fereascǎ‑ne Sfântul. Într‑adevǎr cantorul cel bǎtrân pe care‑l dǎduserǎ afarǎ pristavii pe Efraim sǎ‑l punǎ îi mustra și le spunea, vai de voi nerecunoscǎtori ce l‑ați uitat pe al vostru trimis ce pentru voi s‑a rugat și pentru casele voastre an de an pân’ ce strana a putrezit de multele‑i lacrǎmi și ați pus peste voi un bǎiat flușturatec despre care nu știți de unde vine nici nu știți pânǎ unde ajunge. Iar în tinda femeilor strigǎte‑amare, soția lui Efraim a leșinat. N‑au apucat s‑o trezeascǎ pân’ ce și maicǎ‑sa a leșinat, iar socrul geme și plânge, oi suntem loviți de deochi. Rabi Iudl, bine‑ar fi fost sǎ încheiem povestirea cu bine, însǎ Preasfântul bine cuvântat fie El a gǎsit alt sfârșit povestirii. Dupǎ Ziua de Ispǎșenie am primit vestea cǎ în orașul vecin au gǎsit un evreu care pângǎrise ziua cea sfântǎ în vǎzul lumii. Cu toate cǎ nimeni numele nu‑i amintea știam cǎ‑i Efraim. Cum a fost întâmplarea? Așa fost‑a sǎ fie. În noaptea aceea noaptea rugǎciunii Toate legǎmintele apucatu‑l‑a setea. Apǎ bǎut‑a setea nu i s‑a potolit. S‑a dus la o netǎiatǎ ’mprejur. Vin i‑a dat și s‑a îmbǎtat. Pe drumul spre casǎ a gǎsit o cǎruțǎ în ea s‑a urcat. El n‑a știut cǎruțașul nu a știut. Când au ajuns în oraș rugǎciunea era de dimineațǎ tot orașul mergea sǎ se roage. Efraim din cǎruțǎ în capul oaselor s‑a ridicat și a spus Gut Morgen Juden. L‑au întrebat, ce e asta? Le‑a spus, cantor sunt și m‑am rugat și de mult ce‑am cântat gâtlejul mi s‑a uscat. Apǎ am bǎut și nu mi‑a trecut vin vrut‑am sǎ beu, și nu e frumos vin sǎ cer de la un evreu în noaptea Zilei de Ispǎșenie la o creștinǎ‑am intrat vin tare mi‑a dat și am bǎut și‑am pǎțit ce‑am pǎțit. Ce sǎ spun ce sǎ vorbesc, credeam cǎ e ușuratec a ieșit cǎ e ticǎlos desǎvârșit. Mǎcelarul de ne‑a hrǎnit cu cǎrnuri oprite spargem oalele în care gǎtisem carnea spurcatǎ, cantorul când o ia pe coclauri ce‑i de fǎcut, poate mânia ne‑o vǎrsǎm pe ceasloave? Socrul meu ce‑a fǎcut, barba și‑a zmuls‑o și a urlat, vai mie cǎci fiica mi‑am dat‑o unui evreu nelegiuit. Ba i‑a mai și spus lui Efraim, ascultǎ ticǎlos și nemernic dușman al evreilor, spusesem cǎ cinste‑ți voi da[14] pe Teivl fiica‑mi datu‑ți‑am de soție ba și odaie ți‑am dat l‑am scos de acolo pe Iacob Șimșen ginere‑al meu, care nu meriți nici mǎcar sǎ lingi praful de sub picioarele lui cu bucate de soi te‑am îndopat ți‑am cumpǎrat șal de rugǎciune cu cununǎ de‑argint cantor fǎcutu‑te‑am în sinagoga cea mare, nu trebuie spus cǎ nu pentru tine și nu pentru bețivul de taicǎ‑tu încuviințat‑au pristavii sǎ te lase în stranǎ de sfintele sǎrbǎtori ci pentru mita mare pe care le‑am dat‑o, pân’ la urmǎ cu piciorul ai dat în tot belșugul acesta rușinatu‑m‑ai mult într‑atât, de aceea mǎ jur cǎ așa cum sunt eu evreu n‑am sǎ mǎ las pânǎ ce nu mǎ rǎzbun pe la uși ai sǎ ceri de pomanǎ mâna s‑o’ntinzi sǎ primești o bucatǎ de pâine și nimeni de tine nu s‑o milostivi. Atunci te vei cǎi pentru pǎcatele tale[15] și vei striga oi ce‑am fǎcut cu pumnul în piept te vei bate pân’ ce se va lipi pumnul de inimǎ. Iar de vei spune la soața mea mǎ întorc așa sǎ ai parte cǎ nu‑ți las întreg nici un os. Mânia mea n‑o cunoști, mai bine te’ngropi singur de viu decât sǎ mǎ vezi când sunt mâniat. Iatǎ te înștiințez bine aduce‑ți aminte tot ce îți spun. Între timp Efraim și‑a gǎsit locul în crâșme cu alți ușurateci și le cânta slujbe și psalmi pentr‑un pahar de vinars, și uneori creștinii jucau cu femeile lor auzind rugǎciunile sale. Așa s‑a cufundat pân’ ce‑a ajuns foarte jos. Dar socrul meu n‑a așteptat vorbele sǎ i se împlineascǎ ci acasǎ l‑a înapoiat, cǎci socrul meu se temea c‑o sǎ fugǎ în Țara Valahiei și Teivl de izbeliște o sǎ rǎmâie. A început sǎ vorbeascǎ cu el sǎ‑i dea despǎrțenie. Dar Efraim ce i‑a rǎspuns, pe soția mea o iubesc,[16] n‑am sǎ‑i dau despǎrțenie. Ba și ea încuviințeazǎ la tot ce el spune. El e ușuratec ba și femeile sunt ușuratice[17] el e bun pentru ea și ea e bunǎ de el, și încǎ el stǎ în casǎ la socrul și mǎnâncǎ și bea și nu‑i lipsește nimic afarǎ de pocǎințǎ și faptele bune. Ba am și auzit femeile șușotind câ în curând vom avea parte de‑o tǎiere’mprejur. Domnul sǎ dea fructul sǎ fie mai bun decât pomul. 

    NOTE
    [1] Aripa cântǎtoare – dupǎ Iiov XXXIX 13 (N.T.)
    [2] E vorba de o arvunǎ ritualǎ – lasǎ afarǎ din sat mâncare sǎ aibǎ în caz cǎ va ieși din satul unde locuiește pentru a se duce în orașul apropiat în zi de Sâmbǎtǎ, afarǎ din granița ritualǎ a Sâmbetei (N.T.)
    [3] Gustul e ca însǎși mâncarea – dupǎ Talmud, tractatul Hulin [Mâncǎruri destinate consumǎrii obișnuite, spre deosebire de jertfele din Templu], folio 98-99, adicǎ amestecându‑se gusturile a douǎ mâncǎruri diferite (prin intermediul vaselor), e ca și cum mâncǎrurile s‑ar fi amestecat, ceea ce le poate interzice (N.T.)
    [4] „Împǎrǎții amintiri corni de berbec” sunt pǎrți din rugǎciunea adǎugatǎ (Musaf) de Capul Anului evreiesc; „Pentru pǎcatul” e lista pǎcatelor, enumeratǎ de câteva ori în timpul Zilei de Ispǎșenie; Tu ai fǎcut – din rugǎciunea adǎugatǎ (Musaf) a Capului Lunii care cade într‑o Sâmbǎtǎ; Sǎ pǎzeascǎ – Exodul XXXI 16, Copiii lui Israel sǎ pǎzeascǎ Sâmbǎta, se spune în noaptea Sâmbetei (N.T.)
    [5] Mishna (text pretalmudic), tractatul Jertfe, V 1. Și aici e vorba de o parte a rugǎciunii, care se consider cǎ înlocuie jertfele din Templu. Textul e tehnic, și vine sǎ demonstreze lipsa de conținut a artei cantorului acesta. – Continuarea, care vine dupǎ aceea, e inexactǎ – nu jertfele mici, ci jertfele preasfinte se taie spre mazǎnoapte (N.T.)
    [6] Tamuz – lunǎ a calendarului evreiesc, prin iunie‑iulie; nume de zeitate babilonianǎ (N.T.)
    [7] Dov (ebraicǎ) Ber (idiș) – urs; Porumbița fiica Ursului. Prezentare grotescǎ a unui act de logodnǎ. Îmbinarea e bunǎ – dupǎ Isaia XLI 7. – De remarcat cǎ tatǎl miresei apare de câteva ori în acest act de logodnicǎ, dar tatǎl mirelui, de loc; cauza va fi dezvǎluitǎ spre sfârșitul povestirii, tatǎl lui Efraim e bețiv (și socrul știe aceasta), așa încât n‑are ce fǎgǎdui (N.T.)
    [8] Elul – luna care precede sǎrbǎtorile de toamnǎ evreiești, prin august‑septembrie (N.T.)
    [9] Câteva zile (numǎrul variazǎ) înainte de Capul Anului evreiesc, și pânǎ la Ziua de Ispǎșenie, se fac slujbe speciale de iertǎri, pregǎtire pentru iertarea cea mare din Ziua de Ispǎșenie. Prima dintre aceste slujbe se face la miezul nopții, cu mult ceremonial (N.T.)
    [10] Zohar [Srǎlucirea, Splendoarea] – carte misticǎ. „ jignirea adusǎ Preasfântului Domn și numelui Sǎu terfelit printre neamuri” – din pǎcatele evreilor. Fii, viațǎ, hranǎ – dupǎ Talmudul Babilonian, tractatul Moed qattan [zilele intermediare ale sǎrbǎtorii], folio 28a: A spus Rava, fiii, viața și hrana nu atârnǎ de drepturi, ci de noroc atârnǎ  (N.T.)
    [11] Ieremia XXXI; se spune în rugǎciunea de Musaf a Capului Anului evreiesc (N.T).
    [12] Baal Shem Tov (Israel ben Eliezer, 1700-1760), mistic evreu, întemeietorul mișcǎrii „cuvioșilor” (hasidim); erou al multor povestiri și anecdote populare.
    [13] Obiceiul e, cǎ de Ziua de Ispǎșenie evreii nu poartǎ încǎlțǎri (de piele); deasemeni, înainte ca Ziua aceasta sǎ înceapǎ, ei trebuie sǎ se ierte unul pe altul (N.T.)
    [14] Dupǎ Num. XXIV, Balac cǎtre Balaam (N.T.)
    [15] Dupǎ Lev. XXVI 41, în batjocurǎ: socrul se crede Dumnezeu; bǎtaia cu pumnul în piept ține de ritualul obișnuit al mǎrturisirii pǎcatelor înaintea Domnului (N.T.)
    [16] Dupǎ Ex. XXI 5, robul evreu care refuzǎ sǎ se elibereze (N.T.)
    [17] Femeile sunt ușuuratice – dupǎ Talmudul Babilonian, Shabbath folio 33b (N.T.)

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.72 Seconds