Socrul meu, sǎ mǎ ierte, e un om grosolan, fie‑mi iertat, dar inima lui trage la Învǎțǎturǎ și’nțelepciune cum trage calul la iesle. Vine un predicator în oraș, și socrul meu e‑n oraș. În fiece Vineri socru‑meu pune arvuna[2] înspre oraș, cǎ de‑o veni un predicator în oraș sǎ se poatǎ duce acolo. Cine pe socrul meu nu l‑a vǎzut cum stǎ și ascultǎ predica sfântǎ în viața lui n‑a vǎzut douǎ urechi ascultǎtoare. Gura îi este deschisǎ și urechile douǎ ciulite și fața‑i strǎluce și inima i se bucurǎ. Predica n‑o prea înțelege, cǎ de când e n‑a cetit și n‑a învǎțat și nu s‑a ținut de altǎ ceva decât de cǎruțe și cai. 

În tinerețe ce‑a fost, harabagiu, iar la bǎtrânețe cai are de închiriat. Oricum jumǎtate din predicǎ înțelege, cum a fost cu acel rabin ce stǎtea și predica cǎ gustul e ca însǎși mâncarea[3] un bǎtrân acolo era ce din cap clǎtina la orice cuvânt. Terminându‑se predica bǎtrânul i‑a spus, rabi, jumǎtate din predicǎ eu înțeleg. Gust e luna gustar, dar însǎși nu e a‑și însuși? Dar lucru întru duh este unul ce chiar un neînvǎțat înțelege. Anume, cântarea de cantor. Socrul meu are un glas sǎ mǎ ierte ca glasul unei roți de cǎruțǎ de ani mulți neunsǎ, dar bine aude urechile‑i douǎ sunt gata întotdeauna s‑asculte vreun cântec. De vǎzut‑ai cantor și cântǎreți sǎ știi cǎ și socrul meu e pe‑acolo și nu se lasǎ de ei pânǎ ce acasǎ‑i aduce mâncare și bǎuturǎ le dǎ ba și o caleașcǎ dar platǎ nu cere. Cât de mare e dragostea lui pentru cântec, pentru un cântec frumos și sufletul și‑l zǎlogește. Pentru patima lui își dǎ sufletul, prin patima lui a cǎzut. Așa fost‑a sǎ fie. Odatǎ venit‑a la noi un bǎiat cu ochii frumoși plǎcut la vedere și a întrebat, merge vreo cǎruțǎ la locul cutare? Spusu‑i‑a socrul, și dacǎ nu merge cǎruța nu poți merge pe jos, cǎ de ce un tânǎr ca tine are picioare. I‑a spus, la un cantor mǎ grǎbesc eu sǎ merg. I‑a spus, ești cântǎreț? Dacǎ‑i  așa de ce nu mi‑ai spus‑o pânǎ acum? Crezi cǎ poți de la mine sǎ fugi fǎrǎ sǎ ne cinstești din gâtleju‑ți? I‑a spus, nainte sǎ vǎ cinstesc din gâtlej cinstiți‑mi voi mie gâtlejul. I‑a spus socrul, cap vǎd cǎ ai. Cântǎreț și cu cap de douǎ ori drag îmi este. Pe loc i‑a adus înainte mâncǎri felurite și bǎuturi. Însǎ bǎiatul mâncat‑a și a bǎut cât zece cantori. Socrul a vǎzut și a spus, pentru mine e o dovadǎ cǎ el fi‑va cantor printre evrei, cum spune vorba cum mâncați așa și slujiți. Dupǎ ce a mâncat și‑a bǎut spusu‑i‑a socrul, acum c‑ai mâncat și‑ai bǎut s‑auzim ce‑ai în gurǎ. Ori împǎrǎții amintiri corni de berbec, ori pentru pǎcatul, ori altǎ ceva ce meritǎ auzitǎ sǎ fie, gura deschide‑o și sǎ auzim. Iar dacǎ vrei sǎ ne cânți Tu ai fǎcut sau Sǎ pǎzeascǎ cântǎ nu zǎbovi.[4] Cum fac meșteșugarii ce vor sǎ arate cǎ de nimeni ei nu ascultǎ. N‑a zis bǎiatul nimic din ce socrul spusese, din Mișna a zis el, în ce loc jertfele se taie.[5] Ce sǎ‑ți spun rabi Iudl, pe loc inima ni s‑a strâns lacrǎmi început‑au sǎ curgǎ precum izvoarele și sufletul ne fusese rǎpit simțeam ce pierdusem din multele noastre pǎcate cǎci Templul a ars jertfe nu mai putem sǎ aducem. Dragul meu rabi Iudl pot sǎ mǎ laud cǎ știu ce înseamnǎ cuvintele jertfele mici se taie spre miazǎnoapte, dar luând bǎiatul acela cuvintele’n gurǎ cântându‑le mai apoi auzeam pomenirea sufletelor sfinților mari ce se jertfiserǎ în mǎceluri pogromuri. Altǎ minunǎție îți povestesc, cu toate cǎ inima frântǎ‑mi era sufletul zbura slobod, ca și cum din iad se ridicǎ în raiul cântǎrii. Dupǎ ce terminat‑a bǎiatul mișna în ce loc la femei s‑a uitat și a spus, acuma femeilor cânt ceva ce‑i de‑al vostru. Început‑a sǎ zicǎ cântarea numitǎ a pǎsǎrii pe care fetele‑o spun când sunt triste. În ceasul acela umplutu‑s‑a casa de dragǎ cântare ca’n nopți de Tamuz[6] când cântǎ privighetoarea. Cu cine semǎna socrul meu ei socrul meu în ceasul acela, cu un vânǎtor ce‑a ieșit sǎ vâneze și mâna a pus‑o pe aripa cântǎtoare. Stǎtea socrul meu și lacrǎmile‑i curgeau ca apa din streașinǎ și spunea, aripa cântǎtoare cum este scris. Și dupǎ ce isprǎvit‑a bǎiatul sǎ cânte socrul și‑a șters ce mai rǎmǎsese din lacrǎmi și‑a spus, ascultǎ bǎiete, tu vrei sǎ mergi cu cǎruța, eu îți spun sǎ nu mergi. Cǎci de ce vrei tu sǎ mergi cu cǎruța, ca sǎ‑i ajuți unui cantor, așa sǎ ai parte cǎ te fac cantor plin. Cǎ nu mai pe plac îți este sǎ fii cantor plin decât ajutor. Mai ești și burlac? Cǎci socrul avea înc’o fatǎ Teivl numitǎ de mǎritat și s‑a gândit lui sǎ i‑o dea de soție. Încuviințat‑a bǎiatul la socrul sǎ locuiascǎ, și soacra îi dǎdea sǎ mǎnânce sǎ bea, iar soața‑mi și sorǎ‑sa în șorțuri îi aduceau tot felul de bunǎtǎțuri ce când în gurǎ le bagi în mǎdulare ajung. Nu multǎ vreme‑a trecut și s‑au logodit slǎvita fecioarǎ Teivl domnița fiica cumǎtrului Dov Ber[7] zis Berci Domnul sǎ‑l ținǎ cu bǎiatul cel mire flǎcǎul Efraim zile multe sǎ aibǎ și voit‑a fecioara Teivl domnița muți ani sǎ trǎiascǎ pe bǎiatul cel mire flǎcǎul Efraim și‑a spus cǎ’mbinarea e bunǎ iar socrul rabi Berci primit‑a pe mire sǎ‑l ținǎ flǎcǎul Efraim ani mulți sǎ trǎiascǎ de mâncare sǎ‑i dea haine și încǎlțǎri cum cinstea îi cere și‑a mai fǎgǎduit cumǎtrul Dov Ber zis și Berci sǎ se strǎduiascǎ naintea pristavilor ani mulți sǎ trǎiascǎ pe el sǎ‑l numeascǎ adicǎ pe mire bǎiatul flǎcǎul Efraim sǎ ne trǎiascǎ dupǎ cǎsǎtorie cantor plin sǎ îl facǎ în sinagoga cea mare și de‑o vrea mirele bǎiatul flǎcǎul Efraim o ceatǎ de cântǎreți care se numesc Singerlech voie are iar plata‑i pe seama cumǎtrului cel cinstit Dov Ber zis și Berci din partea miresei Teivl domnița și mirele bǎiatul Efraim flǎcǎul din partea cealaltǎ pe care semneazǎ Cutare fiul lui Acǎtare martor și Cutare fiul lui Acǎtare martor.

Ședea Efraim acasǎ la socrul și‑și mânca în viațǎ lumea de veci. Dupǎ cum se purta am vǎzut cǎ nu e prea temǎtor de Dumnezeu, și de‑așa vrei sǎ spui multe își îngǎduia, însǎ noi ochii îi închideam la pǎcatele lui. Când scump ți‑e cineva, bârna dintre ochi‑i ți se pare un pai, cu‑atâta mai mult ginerele frumos și cu glasul plǎcut și socrului drag. Nu vreme multǎ‑a trecut pân’ ce vești ajuns‑au la noi cǎ așa și pe dincolo a fǎcut în locul cutare în ziua cutare, nu cum se cuvine. Ce i‑a rǎspuns socrul meu celui ce îi spusese cǎ pe Efraim ginere‑al lui îl vǎzuse în ziua cutare în locul cutare fǎcând pǎcatul cutare? Socrul meu a urlat și i‑a spus Cutare Acǎtare fiu lui Cutare Acǎtare sfat bun eu îți dau mâna întinde‑o pune‑ți ochii în ea cu ei gura sǎ ți‑o astupi și nu te mai uiți la ce nu te privește sǎ nu povestești ce nu trebuie auzit. La sfatul acesta mai adǎuga socrul meu și o palmǎ. În zilele toate acelea treabǎ avea socrul meu cu pristavi feluriți din oraș. Pân’ la urmǎ putut‑a dând mitǎ multǎ pe Efraim sǎ îl numeascǎ cantor în sinagoga cea mare numai sǎ fie însurat înainte. Spusu‑le‑a pristavilor socrul meu, de aici nu vine nici o întârziere. Nu s‑a terminat luna Elul[8] pânǎ ce s‑a cǎsǎtorit. Atunci spusu‑mi‑a socrul Iacob Șimșen ia‑ți catrafusele dǎ‑le lor locuința. Dar asta e altceva. Efraim s‑a cǎsǎtorit și noaptea întâia a slujbei iertǎrilor[9] fost‑a el cantor la sinagoga cea mare acolo‑n oraș. Ce sǎ‑ți spun, dacǎ‑ți spun cǎ glasul lui era frumos auzit‑ai de‑acum cǎ avea glas frumos, ci îți spun cǎ zicând el sufletul e al Tǎu și trupul e fǎptura Ta milǎ aibi de faptele Tale am simțit cu toatǎ ființa‑mi cǎ sufletul meu legat e de Domnul și fǎrǎ’ndoialǎ Domnul va face pentru a mântui partea Sa. Cine nu l‑a vǎzut pe‑al meu socru cum se bucura vǎzându‑l pe ginere cantor în sinagoga cea mare cu cununǎ de‑argint prinsǎ de șalul lui de rugǎciune n‑a vǎzut bucurie de socru. Cu toate cǎ socrul meu era ținut de bogat n‑ar fi îndrǎznit sǎ‑și împodobeascǎ șalul de rugǎciune cu o cununǎ, sǎ nu‑l certe mai‑marii orașului. Pe scurt, Efraim sub baldachin a intrat cu fiica socrului meu s‑a fǎcut cantor iar socrul meu îl rǎsfǎța cum mai mult nu se poate. El însuși îi aducea ouǎ proaspete gâtlejul sǎ și‑l limpezeascǎ, cǎci oul proaspǎt bunǎ e pentru glas. Pân’ la urmǎ s‑a rǎzbunat Învǎțǎtura noastrǎ cea sfântǎ pe socrul meu care m‑a alungat de la dânsul din casǎ pentru golanul acela și m‑a îndepǎrtat de Învǎțǎturǎ. Cum am spus în prima noapte a slujbelor de iertǎri cantor fost‑a Efraim. Cei ce fuseserǎ la sinagogǎ s‑au luat dupǎ el, cei ce nu fuseserǎ îl ponegreau. Venind Capul Anului când cei mai mulți dintre evrei se roagǎ la sinagoga cea mare nimeni nu l‑a mai ponegrit. În stranǎ stând și zicând iatǎ‑mǎ sǎrac întru fapte pe loc am uitat ce din pricina lui am pǎțit nimic neluat‑am în seamǎ vrut‑am doar sǎ mǎ pocǎiesc, așa mǎ’ntǎream cât a ținut rugǎciunea. Ci așa au urlat cei din vechime scris e în Zoharul sfânt[10] cǎ de Capul Anului și de Ziua de Ispǎșenie trebuie sǎ ne strǎduim sǎ rǎscumpǎrǎm jignirea adusǎ Preasfântului Domn și numelui Sǎu terfelit printre neamuri, toți urlǎ ca câinii fii dǎ‑ne, viațǎ dǎ‑ne, hranǎ dǎ‑ne, dǎ‑ne iertare și ispǎșenie, și nimeni grijǎ nu are de jignirea adusǎ Preasfântului Domn și numelui Sǎu terfelit printre neamuri. În acel Cap al Anului când stat‑a Efraim în stranǎ toți au uitat de voile lor fiece om s‑a lipit de Domnul Slǎvitul. Așa o putere a avut rugǎciunea ce Efraim zicea asupra tuturor inimilor, afarǎ de cea a lui Efraim. De unde știu eu cǎ asupra sa rugǎciunea n‑avea putere, un bǎiat cam prostuț era în sinagogǎ, s‑a gândit întru sine, dacǎ celor ce‑l ascultǎ pe cantor le curg așa lacrǎmile, cantorul fǎrǎ’ndoialǎ râu e de lacrǎmi. S‑a dus și a ridicat capǎtul șalului de rugǎciune al cantorului sǎ‑l vadǎ cum este, scosu‑i‑a limba Efraim. Între Capul de An și Ziua de Ispǎșenie tot orașul vuia de cântǎrile lui Efraim, și mai ales Îmi este Efraim fiu scump[11] așa cum îl cântase Efraim. Pe când Efraim însuși gura n‑o deschidea decât sǎ mǎnânce sǎ bea. Ba și în postul lui Gedalia a mâncat și‑a bǎut. Și nu trebuie spus în ziua dinainte de Ziua de Ispǎșenie când ne e poruncit sǎ mâncǎm și sǎ bem. În anul acela se fǎcuserǎ prunele multe, butoiul de prune se vindea cu un ban, și socrul meu a fǎcut bǎuturǎ de prune cum se face în Țara cea Ungureascǎ iar Efraim trǎgea de acolo și bea trǎgea de acolo și bea. Mult m‑am strǎduit și i‑am spus sǎ se lase și el bea fǎrǎ’ncetare. Așa a spus, nu mǎ tem. Am auzit de la rabinul meu ce primit a de la rabinul sǎu și acela de la rabinul sǎu pân’ la sfântul Baal Shem Tov[12] când datu‑i‑au sǎ bea ticǎloșii vin vechi de o sutǎ de ani ce nu poate sǎ fie bǎut cât este de tare mǎnânci doar un mǎr și‑ți trece beția, mult a bǎut și nu s‑a’mbǎtat. Iar Berci socrul meu sǎ mǎ ierte din cap clǎtina la orice pahar la mine nu se uita ca și cum n‑aș fi fost. Ziua de dinaintea Zilei de Ispǎșenie s‑a terminat. M‑am descǎlțat la socrul m‑am dus sǎ îl iert sǎ mǎ poatǎ ierta.[13] Cât fațǎ de mine greșise, câtǎ iertare ar fi trebuit sǎ îmi cearǎ. Dar eu n‑am fost nemilos în ceasul acela gata eram sǎ îl iert. Însǎ el neluatu‑m‑a’n seamǎ la mine nu s‑a uitat, cǎci de‑i mai rǎmǎsese minte‑o fǎrâmǎ pentru Efraim el o ținea. Din țǎrânǎ suntem fǎcuți nici eu nu sunt de pizmǎ lipsit, dar în sinagogǎ intrând pe toți cei veniți sǎ sǎ se roage vǎzându‑i pieritu‑mi‑a pizma am început sǎ mǎ fudulesc cu Efraim cumnatu‑mi care’n seara aceasta cantor bine meritat‑a sǎ fie. Sinagoga cea mare plinǎ era de evrei când în stranǎ intrat‑a Efraim glasul l‑a ridicat toți început‑au sǎ plângǎ. Eu nu știu sǎ vorbesc, numai atâta pot spune, în noaptea aceea chiar cine‑a încǎlcat Învǎțǎtura întreagǎ dacǎ pe Efraim l‑a auzit s‑a pocǎit, eram gata sǎ cred cǎ însuși Satana se pocǎise. Terminând rugǎciunea șalul de rugǎciune și giulgiul lǎsatu‑le‑am în sinagogǎ am mers sǎ ne plimbǎm. În noaptea aceea am dormit cu Efraim într‑o odaie. M‑am trezit și l‑am vǎzut pe Efraim stând lângǎ butoiul cu apǎ. Mǎ gândeam cǎ setea vrea s‑o potoleascǎ cu mirosul apei. Fața mi‑am întors cǎtrǎ perete și am adormit. Dimineața când ne‑am trezit și am vrut sǎ mergem la sinagogǎ pe Efraim nu l‑am gǎsit. Ne‑am gândit cǎ a luat‑o ’nainte, cǎci iatǎ e cantor și se pregǎtește sǎ stea înaintea Preasfântului Domn. Când am intrat odǎjdiile i le‑am vǎzut aruncate pe stranǎ cum el le lǎsase dar fǎrǎ de el. Nu numai cǎ la sinagogǎ nu s‑a grǎbit dar nici la rugǎciunea de dimineațǎ nu a venit. Venind vremea de Musaf au trebuit sǎ punǎ altul în locu‑i. Pân’ ce ne întrebǎm noi unde este pusu‑s‑au mucaliții pe glume. Unii spuneau c‑a plecat sǎ se îmbǎieze de Musaf nainte iar alții spuneau, sau pizmuitu‑l‑au îngerii pentru rugǎciunile sale și l‑au luat sau l‑au luat dracii fereascǎ‑ne Sfântul. Într‑adevǎr cantorul cel bǎtrân pe care‑l dǎduserǎ afarǎ pristavii pe Efraim sǎ‑l punǎ îi mustra și le spunea, vai de voi nerecunoscǎtori ce l‑ați uitat pe al vostru trimis ce pentru voi s‑a rugat și pentru casele voastre an de an pân’ ce strana a putrezit de multele‑i lacrǎmi și ați pus peste voi un bǎiat flușturatec despre care nu știți de unde vine nici nu știți pânǎ unde ajunge. Iar în tinda femeilor strigǎte‑amare, soția lui Efraim a leșinat. N‑au apucat s‑o trezeascǎ pân’ ce și maicǎ‑sa a leșinat, iar socrul geme și plânge, oi suntem loviți de deochi. Rabi Iudl, bine‑ar fi fost sǎ încheiem povestirea cu bine, însǎ Preasfântul bine cuvântat fie El a gǎsit alt sfârșit povestirii. Dupǎ Ziua de Ispǎșenie am primit vestea cǎ în orașul vecin au gǎsit un evreu care pângǎrise ziua cea sfântǎ în vǎzul lumii. Cu toate cǎ nimeni numele nu‑i amintea știam cǎ‑i Efraim. Cum a fost întâmplarea? Așa fost‑a sǎ fie. În noaptea aceea noaptea rugǎciunii Toate legǎmintele apucatu‑l‑a setea. Apǎ bǎut‑a setea nu i s‑a potolit. S‑a dus la o netǎiatǎ ’mprejur. Vin i‑a dat și s‑a îmbǎtat. Pe drumul spre casǎ a gǎsit o cǎruțǎ în ea s‑a urcat. El n‑a știut cǎruțașul nu a știut. Când au ajuns în oraș rugǎciunea era de dimineațǎ tot orașul mergea sǎ se roage. Efraim din cǎruțǎ în capul oaselor s‑a ridicat și a spus Gut Morgen Juden. L‑au întrebat, ce e asta? Le‑a spus, cantor sunt și m‑am rugat și de mult ce‑am cântat gâtlejul mi s‑a uscat. Apǎ am bǎut și nu mi‑a trecut vin vrut‑am sǎ beu, și nu e frumos vin sǎ cer de la un evreu în noaptea Zilei de Ispǎșenie la o creștinǎ‑am intrat vin tare mi‑a dat și am bǎut și‑am pǎțit ce‑am pǎțit. Ce sǎ spun ce sǎ vorbesc, credeam cǎ e ușuratec a ieșit cǎ e ticǎlos desǎvârșit. Mǎcelarul de ne‑a hrǎnit cu cǎrnuri oprite spargem oalele în care gǎtisem carnea spurcatǎ, cantorul când o ia pe coclauri ce‑i de fǎcut, poate mânia ne‑o vǎrsǎm pe ceasloave? Socrul meu ce‑a fǎcut, barba și‑a zmuls‑o și a urlat, vai mie cǎci fiica mi‑am dat‑o unui evreu nelegiuit. Ba i‑a mai și spus lui Efraim, ascultǎ ticǎlos și nemernic dușman al evreilor, spusesem cǎ cinste‑ți voi da[14] pe Teivl fiica‑mi datu‑ți‑am de soție ba și odaie ți‑am dat l‑am scos de acolo pe Iacob Șimșen ginere‑al meu, care nu meriți nici mǎcar sǎ lingi praful de sub picioarele lui cu bucate de soi te‑am îndopat ți‑am cumpǎrat șal de rugǎciune cu cununǎ de‑argint cantor fǎcutu‑te‑am în sinagoga cea mare, nu trebuie spus cǎ nu pentru tine și nu pentru bețivul de taicǎ‑tu încuviințat‑au pristavii sǎ te lase în stranǎ de sfintele sǎrbǎtori ci pentru mita mare pe care le‑am dat‑o, pân’ la urmǎ cu piciorul ai dat în tot belșugul acesta rușinatu‑m‑ai mult într‑atât, de aceea mǎ jur cǎ așa cum sunt eu evreu n‑am sǎ mǎ las pânǎ ce nu mǎ rǎzbun pe la uși ai sǎ ceri de pomanǎ mâna s‑o’ntinzi sǎ primești o bucatǎ de pâine și nimeni de tine nu s‑o milostivi. Atunci te vei cǎi pentru pǎcatele tale[15] și vei striga oi ce‑am fǎcut cu pumnul în piept te vei bate pân’ ce se va lipi pumnul de inimǎ. Iar de vei spune la soața mea mǎ întorc așa sǎ ai parte cǎ nu‑ți las întreg nici un os. Mânia mea n‑o cunoști, mai bine te’ngropi singur de viu decât sǎ mǎ vezi când sunt mâniat. Iatǎ te înștiințez bine aduce‑ți aminte tot ce îți spun. Între timp Efraim și‑a gǎsit locul în crâșme cu alți ușurateci și le cânta slujbe și psalmi pentr‑un pahar de vinars, și uneori creștinii jucau cu femeile lor auzind rugǎciunile sale. Așa s‑a cufundat pân’ ce‑a ajuns foarte jos. Dar socrul meu n‑a așteptat vorbele sǎ i se împlineascǎ ci acasǎ l‑a înapoiat, cǎci socrul meu se temea c‑o sǎ fugǎ în Țara Valahiei și Teivl de izbeliște o sǎ rǎmâie. A început sǎ vorbeascǎ cu el sǎ‑i dea despǎrțenie. Dar Efraim ce i‑a rǎspuns, pe soția mea o iubesc,[16] n‑am sǎ‑i dau despǎrțenie. Ba și ea încuviințeazǎ la tot ce el spune. El e ușuratec ba și femeile sunt ușuratice[17] el e bun pentru ea și ea e bunǎ de el, și încǎ el stǎ în casǎ la socrul și mǎnâncǎ și bea și nu‑i lipsește nimic afarǎ de pocǎințǎ și faptele bune. Ba am și auzit femeile șușotind câ în curând vom avea parte de‑o tǎiere’mprejur. Domnul sǎ dea fructul sǎ fie mai bun decât pomul.