Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 34 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache. "Frunza" - brand a Adinei Keneres
    Scris la Thursday, April 23 @ 19:29:24 CEST de catre asymetria
    Lecturi critice
    Pentru cartea sa ca un ou încondeiat de Paște, Adina Kenereș recurge la un artificiu inteligent: cum se vede România în ochii unei frânce, venită să-i cunoască și să-i iubească baștina lui „Mihai al ei, românul”.


    Magda Ursache

    „Frunza” – brand a Adinei Kenereș


    „Uite, e searăSufletul satului fâlfâie pe lângă noi,ca un miros sfios de iarbă tăiată”Lucian Blaga
    Pentru cartea sa ca un ou încondeiat de Paște, Adina Kenereș recurge la un artificiu inteligent: cum se vede România în ochii unei frânce, venită să-i cunoască și să-i iubească baștina lui „Mihai al ei, românul”. România nu se vede înfiorător, dimpotrivă. Gene, de la Geneviève, constată la fața locului că românii nu-s nici hoți, nici nătărăi/murdari/lacomi/mârlani/xenofobi/misogini, că n-au obiceiuri barbare, că nu-s aplecați spre beție, că nu-s delăsători și leneși den hire, cum a vrut să demonstreze Firea românilor, volumul coordonat de Daniel Barbu, convins că, adunând numai impresii negative ale trecătorilor prin țări românești, ne vindecă de „complexul europeneității” (sic). „RO e-n Europa”, strigă din Trelleborg-Suedia, într-un tulburător poem, Aurelian Șorobetea.„Estul ăsta e o mare necunoscută pentru o occidentală ca tine”, îi spune lui Gene naratoarea, ea însăși revenită în București după doi ani de absență din viața gri a capitalei. Și pentru că „de la o vreme nu ni se mai îngăduie să vorbim adevărat despre noi. Ni s-a confecționat și înăuntru, și în afară, o imagine de cretini, barbari, violenți, retardați”, vrea să contracareze imaginea stereotipă urâtă, să-i opună alta firească, și cu bune, și cu rele. Cu ochii ei „bombați, negri, sfredelitori”, franțuzoaica îi percepe pe orășeni amabili și triști, aforistici și secreți. Va vedea și va pricepe că în spațiul sacru al familiei rurale autentice domnesc cuviința, cumințenia și măsura, că „e mult mai corect la țară”.
    Țăranii Adinei Kenereș n-au „complexul europeneității”. Dețin și ei calm și răbdare ca englezii (satele sunt „învățate cu greul de secole”), sunt și ei eficienți ca nemții („românii se pricep la orice”, știe Gene), sunt buni bucătari, mai buni decât francezii, nu beau mai mult decât irlandezii și decât polonezii. N-au numai defecte la cub: sunt altruiști, ospitalitatea lor e, da, proverbială. Nu sunt refractari la învățătură, de vreme ce crema intelectualității interbelice a avut origine rurală. Numai că, post-socialist, li s-a tot indus un complex de inferioritate. De ce oare? Ca să se renunțe la CV-ul etnic, ca să se pregătească dispariția identității în numele globalizării, sinonim pentru neocolonializare?Românii (predilect, țăranii, ieri necolectivizați, azi neglobalizați) au fost declarați incompatibili ca europeni, și moral, și civic, și cultural. O parte a elitei, acea parte care uzează cu satisfacție de vocabula turmă pentru poporul român, desconsiderându-l, cultivă fobia de ethos, de cultură cu amprentă etnică, arătându-se sîcîită de trăsături identitare. Plaiul românesc? „Fecală”! Românașii? Netrebnici, nihiliști, vicioși, nebuni de nimic; cât despre țărani, o, sunt niște primitivi antidemocrați! Și nu numai istorici și filosofi au optat pentru calea propriei denigrări, ci și etnologi, bașca sociologi. In corpore, au strâmbat din nas la homo rusticus, preferând să devină draculologi. O cercetătoare de la „Brăiloiu” și-a făcut vânt, la o sesiune de comunicări, cu propunerea de a se renunța la termenul de țăran: să-l înlocuim cu fermier!O anume școală istorică vrea să impună ideea că am fi un popor de periferie, care și-ar fi inventat mitologii naționale compensatorii pentru deficiențele lor. În notație patapeică, necorectată în câteva ediții, România e un fel de vespasiană: „peste români a urinat cine a vrut”. Atacurile nedemne nu contenesc: un autor de pictocolaje, Sorin Tara, zice că „trăim într-o troacă plină de lături”. Mesajul (intello!) repetat și răs-repetat? România este mai rea decât orice altă țară, e altfel, adică așa cum nu trebuie. Un fumător de iarbă necosită spune la TV că „în țară au rămas numai putorile” de români, el fiind slav.Neagu Djuvara crede că alogenia a salvat România. Așa să fie? Când Petre Roman, nașul de botez al rromilor, i-a spus rabinului bolșevic că se vrea român, Chief Rabbi Moses Rosen i-a răspuns că a fi român nu-i o calitate (vezi Primejdii, încercări, miracole, Hasefer, București, '92).Zice Lucian Boia că „românului nu-i pasă de celălalt”, iar H.-R.Patapievici completează tabloul sumbru: românul n-are semenitate. Adevărul e altul: nu suntem egoiști, feroci și atroci, ba suntem prea toleranți chiar. Citiți cartea Adinei Kenereș, Cozonac.Transilvania. o călătorie, ed. Compania, 2015 și veți vedea că românii sunt și oameni de cuvânt, au și demnitate de sine. Etern incapabili, etern întârziați, defecți în țară defectă? Țara au defectat-o politicienii, cei cu acces la butoane sau la butoaie cu miere, cum vreți să le spuneți, nu poporul. Confundând voit țara cu guvernul, Mircea Toma vrea să ne învețe „cum să-ți iei România la palme.” Vi-l amintiți pe omul politic dornic să-și orneze vila cu oase din metropola Sarmisegetuzei? Dar pe actorașul de telenovelă, îmbrăcat anume de 1 decembrie, în tricou cu capete de mort? El scăpase de „instinctul” numit tradiție, iar de anul astral al României (27 martie – Chișinău, 27 noiembrie – Cernăuți, 1 decembrie 1918 – Alba Iulia) trebuia să ne batem joc. „Baba absolută” de la parterul blocului meu bate pe geam praful dintr-un pămătuf tricolor, inconștientă; pe scena Teatrului Național din Iași, steagul tricolor a fost folosit într-o piesă drept cârpă de șters pe jos. În pușcăriile comuniste nu se spălau tinetele cu stihare preoțești?Am mirosit cartea Adinei Kenereș ca pe-o felie de cozonac fabulos, a cărui rețetă vrea s-o afle naratoarea de la țărăncile din Munții Orăștiei, pentru o revistă feminină din Paris. Prietenele ajung acolo înainte de Paște. 

    Autoarea a ales anume un moment al sărbătorescului: „E ca în paradis, adică e Paște și se fac cozonaci.” Cele 126 de pagini se alcătuiesc într-o pledoarie superbă pentru regăsirea naturalului ca salvare. Țara are o ieșire, pământul darnic, ne asigură autoarea prin tușa Veta: „Și pământul, drăguțul [...] lucră singur, numai să-i dai o mână de ajutor.”Părintele Justin Pârvu i-a îmbărbătat pe românii lui: dacă știi cine ai fost, cine ești, vezi bine spre ce te îndrepți. Sfântul de la Petru Vodă știa și spunea că Patericul a fost trăit de omul omenos al satului; satul a fost matca ortodoxiei, a mers după rostul Bisericii, cerut de Biserică: „Poporul nostru a avut o închegare frumoasă, a fost cuminte, înțelept”; „un trecut lung e un atu extraordinar, e gravat în creier, în măduvă. E un program genetic bogat și care suportă multe, cum te-ai gândit și tu. Pierde glorie, pierde indivizi, dar nu dispare”, pledează franțuzoaica, deși românca e amar rezervată: „Satul e aproape mort, [...] se mai ține numai într-un fir, un fir de ideal”.După lipsa de libertate din comunism a urmat dreptul de a blesfemia orice. Dacă glumăreli despre Auschwitz nu se fac, e o limită în toate, nici glumăreli despre Iisus n-ar fi trebuit să se facă pe scena Ateneului Tătărași. Studenții de la Teologie n-au fost nici pasivi, nici docili. Au protestat tăcut, în genunchi, împotriva Evangheliștilor Alinei Mungiu. Au fost etichetați fundamentaliști ortodocși rasiști.Pe țăranii Adinei Kenereș biserica modestă dar pe temelie trainică i-a sprijinit să nu se răzlețească. Femeia, atrage atenția Petru Ursache în Etnosofia, spune, văzându-și bărbatul: „Vine creștinul meu”; „Vine românul meu”; „Vine omul meu”. 

    Așadar om este sinonim cu creștin și cu român.Pentru că au luat lumină din biserică, ei, țăranii, au ripostat tăvălugului roșu; ei, țăranii, au dat cele mai multe jertfe în lupta de rezistență din munți, nu lazării de la Rusca. Ei, țăranii, au dus un război atroce contra „colectivei” ('49-'52); două sute de mii de țărani au fost uciși de kalașnicoave; cei care i-au lichidat, în frunte cu Ceaușescu, au sărbătorit lichidarea dușmanului de clasă. I-au decimat, le-au distrus gospodăriile, cu câini cu tot. E un episod cumplit, narat de Ion Zubașcu: copilul găsește scheletul câinelui în lanț, lăsat să moară de foame după ce mama i-a fost arestată: câinele chiaburului. Atâta moarte, atâta „halucinantă hemoragie”, despre care vorbea Mircea Eliade în Os Romenos, latinos do Oriente. O Golgotă peste care se instalează grătarul cu mici, așa cum scria Paler. Trecutul se șterge cu sistemă, osemintele martirilor rămân „secretizate”. Și mă gândesc la emisiunea lui Adrian Cioroianu, „5 minute de istorie”, pe TVR 2. Nu-i foarte puțin, când conaționalii noștri au pe TVR 1 și 2 o oră și jumătate, trei zile pe săptămână? Scriitorilor naționali, de la Eminescu și Goga la Iorga, blamați ca „autohtoniști”, li se actualizează dosarele de „reacționari”, ca-n proletcultism. Și cât s-a râs de sintagma lui Țuțea, „căruța cu țărani”, împiedicând Imperiile. Cum așa? Țăranii sunt rămași de căruță, nu mai pot împiedica pe nimeni să le ia pământul. „Cine își vinde pământul săvârșește un sacrilegiu pentru că își vinde morții din el”, avertizează Nichifor Crainic. Vinovat de sacrilegiu – debilul Emil; el a dat drept străinilor de a cumpăra pământ arabil și păduri, cele rămase după ce „specialiștii” în despăduriri le-au ras. Și tot guvernanții au renovat monumente istorice din Transilvania (Gherman ortografiază toponimicul cu y) și le-au retrocedat așa-zișilor proprietari unguri, iar în anul Brâncoveanu (2014), ctitoriile brâncovenești au fost lăsate în paragină.În cartea Adinei Kenereș se întâmplă multe, cauzate de amestecul poliției politice în toate ce sunt. Dar ne-a lăsat „Securițica” vreodată cu noi și cu ale noastre? Când un grafician se joacă desenând bani, Secu știe; fratele româncei naratoare a fost presat să facă o serie de compromisuri cu Secu, iar relațiile îi aduc profit în afaceri după '90. Nu au ginerii lui Dincă-Te-Leagă imperii financiare și tot imperiu deține Tiberiu, nepotul lui Tudor Postelnicu? Geneviève află că iubitul ei ar fi fost plasat la Paris tot de Secu, pentru care ar fi plantat ceva microfoane: tehnică operativă de ascultare. Avem „servicii” care fac și desfac tot, dar nu avem spitale. Boțârlanii (nume propriu secureic, devenit nume comun în eseurile lui Luca Pițu) sunt, la noi la Ieș', orice vor: de la șefi de gardă financiară la profesori la Facultatea de Teologie; de la rectori și prorectori la șefi de catedre și de edituri, iar ofițărcile, cum le spune Luca Pițu, ofimârțele, cum le spun eu, membrează în Uniunea Scriitorilor. 
    Ca autoare de note informative și de „traduceri”, pesemne. Mă mir că mă mai mir: DNA nu face scriitori? Nu aspiră pungașii României la carnet USR?Ce m-a impresionat în această Carte de Paște (care s-ar fi putut numi, în răspăr cu De ce este România altfel, titlul lui Boia, De ce este Transilvania astfel) a fost modul cum Adina Kenereș a construit un brand de țară. „Dacă am avea un premiu literar pentru brandul de țară, o asemenea povestire l-ar merita cu prisosință”, scrie Ioan Buduca și-l aprob, în „Cotidianul” din 6 aprilie 2015. Cozonac – Transilvania e „frunza” - brand a Adinei Kenereș.Înarmată pentru sejurul în România cu pachete de șervețele parfumate, kinetoterapeuta Geneviève traversează Bucureștiul cu batista la nas, ca în pasajul dintre Calea Victoriei și Academiei, unde locuise Mihai, iubitul ei. Condusă în împrejurimile Orăștiei de prietena sa, mirosul rău e înlocuit de mirosul bun de foc de lemne și de cozonac. Gene renunță la „hârtia lămâioasă”. Cimbrișorul bate lămâia. Colțul de rai, picior de plai cu flori paradisiace, o surprinde pe franțuzoaică. Povestirea este scrisă cu mână de reporter (Adina Kenereș reabilitează reportajul, specie discreditată de reporterii de șantier socialistichii), cu mână de eseist, cu mână de „îngereasă”, într-un stil rafinat, nici un cuvințel neputând fi corijat, schimbat.Încet-încet, apare țăranul aristos, așa cum l-a văzut Duiliu Zamfirescu. Și ce frumos se vede prin dioptriile Adinei Kenereș țăranca din Munții Orăștiei, modestă și răbdătoare, cuminte și cu minte. Nu-i „mică la minte” sonora Tanța, cea „primitoare și afectuoasă”, atentă cu oaspeții („își ține postul în timp ce-i îmbie cu mâncare de dulce pe modernii îndepărtați de tradiție”; nu-i „mică la minte” nană Ană, măiastră în 4 feluri de cozonac; din aluat închinat, pentru că vine din „pâinea de ofrandă” pentru cei plecați; nu-i „mică la minte” tușa Veta, cea care face un cozonac nemțesc subțire, aproape necrescut; nu-i „mică la minte” baba Sevastia, multștiutoarea care păstrează zestrea comunității (leacurile, rețetele vechi de mâncare, vopsitul în culori naturale) și lasă zestrea asta cui trebuie.Este, în Cozonac.Transilvania, sărbătorescul de altădată. 
    Un pumn de oameni pornește să ia lumină. Dichisiți pentru slujbă și sfioși, aduc acasă lumânările aprinse, ca niște păpădii. Lumina învinge noaptea/moartea. Comunitatea patriarhală biruie mântuitor moartea, cu moartea pre moarte călcând, cu iubirea de pământ pre moarte călcând. Pământul lor, cu ierburile de leac, ierburile de sub cruce: busuiocul sfințind apa, arnica, plantele-minune, gălbenelele. De ce merg la export? De ce nu faceți voi leacuri din ele? se revoltă franțuzoaica, o Jeanne d'Arc. De ce? Pentru că „România e o rană până și pentru românii din ea, nu numai pentru cei din afară, e un loc de aur, îmbolnăvit, abandonat, cu insule în care, ici-colo, mai bat niște inimi” (pag. 126). De ce? Pentru că și acum cei „jefuiți, alungați stau ascunși și tac între file de procese ridicole” (nană Ană nu-și poate lua înapoi pământul furat de milițienii recrutați dintre nevoiași leneși, fără căpătâi, după ce soțul i-a fost deportat; frații – deportați și ei). De ce? Pentru că au fost forțați de guvernanți să-și ia lumea-n cap și au făcut-o cu curaj, dar și cu tone de tristețe. Plecați (nu fugiți) în 4 zări, cu știutul curaj al disperării.Cuvântul frică nu-l poate traduce naratoarea: „În franceză, frica e o stare psihică sau organică trecătoare, cu cauze și rezolvări. În română, de optzeci de ani, frica e nedreptate, înjosire, umilire, renunțare, despărțire, pierdere, abandon, rușine, căință, furie, sinucidere, crimă, victoria de oțel a răului asupra binelui [...]. Ceva simplu în fond. Intraductibil” (pag. 55).Numai că identitatea transilvană se dovedește greu de șters. Și-i dau încă o dată dreptate lui Ioan Buduca: „este cel mai demn patriotic text literar care a apărut la noi în acești 25 de ani de când încercăm să redăm sănătatea sufletului nostru.” Un patriotism curat, neinflamat de clișeele „cetățenilor pompiari”, cum le spune I.L.Caragiale.După 10 ani de Hexagon (a plecat din România în '87 și s-a întors în '97), Adina Kenereș n-a trântit ușa ca Herta Müller, nici n-a venit „să ajute” cu bani Soros, ca Pralong, acum în Parlament. Țăranii, deși împuținați și epuizați, „nu se vor lăsa să moară și nu se vor strica”, înțelege Gene. 
    Din drag de țară, Adina Kenereș îi vede biruitori, după ce au existat ca temporar învinși, așa cum îmi place și mie să-i văd și nu din optimism naiv: „mai de voie, mai de-a bușilea, rezistând în tot felul”. „Pe descurcatelea.” Țăranul clasic, România profundă nu sunt sintagme goale.

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.60 Seconds