Who's Online
Exista in mod curent, 64 gazda(e) si 0 membri online.
Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
Languages
Select Interface Language:
|
|  |
In epicentru: Magda Ursache. Exercitiile de adevar ale unui autor capital: Gheorghe Grigurcu
Scris la Tuesday, April 19 @ 11:43:39 CEST de catre asymetria |
„Apolitic
activ”, ca și Luca Pițu, Gh. Grigurcu s-a opus și se opune
constant, continuu doxelor-noxe, ieri, ideologic corecte, azi,
corecte politic. Spune un nu
decis denigratorilor culturii românești, începând cu prototipul
Eminescu (vezi Nae
Ionescu la stâlpul infamiei,
Vintilă
Horia sau „exilul pur”; Mircea Eliade și tradiția, Un „trăist”
Arșavir Acterian, Extraordinarul Petre Pandrea, Dialoguri cu Goma
(Flori Bălănescu), Atitudinea Anei Blandiana, O expertiză a răului
(Bujor Nedelcovici), O evocare a lui N. Steinhardt (Ioan Pintea),
Vaticinarul I. D. Sîrbu, Analizele Ilenei Mălăncioiu), dar
și numelor tabu, umflate cu pompa de critica socialistă. Asta
pentru că „în viața publică, spiritul critic e oricând
necesar”.
Magda
Ursache. Exercițiile
de adevăr ale unui autor capital: Gheorghe Grigurcu
„Iubite
Pan, și voi, zeități de aici, câte sunteți, faceți să
dobândesc frumusețea
lăuntrică. Iar
dinafara mea să fie toate prietene celor din mine. Fie, apoi, să-l
socotesc pe înțelept bogat. Și să am parte de o avere nici mai
mare, nici mai mică decât aceea pe care numai omul cumpătat poate
s-o poarte.”
Platon,
Phaidros, Opere, IV, Buc., 1983
„Apolitic
activ”, ca și Luca Pițu, Gh. Grigurcu s-a opus și se opune
constant, continuu doxelor-noxe, ieri, ideologic corecte, azi,
corecte politic. Spune un nu
decis denigratorilor culturii românești, începând cu prototipul
Eminescu (vezi Nae
Ionescu la stâlpul infamiei,
Vintilă
Horia sau „exilul pur”; Mircea Eliade și tradiția, Un „trăist”
Arșavir Acterian, Extraordinarul Petre Pandrea, Dialoguri cu Goma
(Flori Bălănescu), Atitudinea Anei Blandiana, O expertiză a răului
(Bujor Nedelcovici), O evocare a lui N. Steinhardt (Ioan Pintea),
Vaticinarul I. D. Sîrbu, Analizele Ilenei Mălăncioiu), dar
și numelor tabu, umflate cu pompa de critica socialistă. Asta
pentru că „în viața publică, spiritul critic e oricând
necesar”. Și nu mă refer aici numai la Exerciții
de libertate
(ed. Timpul, Iași, 2011), din care am cules titlurile de mai sus, ci
la întreaga sa Operă (majuscula îmi aparține) și la reperele
sale. Am numărat doar 80 (câți ani împlinește în acest april),
dar m-am oprit: pentru a face o enumerare completă mi-ar trebui
multe pagini de revistă. Și câte personalități cu adevărat
academice și literare n-au fost și încă sunt marginalizate ori
de-a dreptul (și de-a stânga!) puse la index, de la necenzurabilul
Goma până la C. D. Zeletin, de la Pavel Chihaia, N. Catanoy, Radu
Petrescu la Petru Ursache..., profitându-se de indiferența, de
apatia noastră, de ignoranța programată. Marche
arrière
iarăși? Procesul de recuperare a valorilor a fost lung și greu. O
s-o luăm iarăși de la capăt, dacă Radu Ioanid nu vrea monumente
și plăci memoriale pe teren public (a lui Nichifor Crainic a
căzut), dacă Al. Florian controlează nume de străzi și titluri
de cetățeni de onoare (conduce cumva o instituție devenită anexă
a Tribunalului Poporului?), dacă Norman Manea dă notă proastă lui
Eliade, personalitate legendară, scârbit de „confuzia între
cultură și cult”. Proletcult, nu? Confuzia dintre cultură și
proletcultură durează, de vreme ce în parcul Carol din București
sunt păstrate statuile lui Theodor Neculuță, poetul cizmar,
academician RPR și a lui Al. Sahia, obraz gros, proletar, care se
războia cu cefele groase, burgheze. I-am „studiat” obligatoriu
la primară, când recitam tot obligatoriu, la serbări școlare, din
Maiakovski: „Noi avem un tătic mare-mare / Clasa muncitoare – De
oțel.”
Trei
sute de scriitori exilați din România nu-i puțin lucru, nici 53 de
scriitori și ziariști morți în pușcării (închiși - 403). À
quoi
bon quitter Coasta Boacii
(recte Amarul Târg), când a fi poet în cetate, scriitor în agora
e mai mult decât necesar? În epoca noastră, în cel mai bun caz
minima
moralia,
dacă nu a-moralia sau i-moralia, e nevoie de caractere. Ana
Blandiana a cuvântat în discursul de acceptare a DHC UBB Cluj, cu
titlul Istoria
ca viitor
: „Rezistența prin cultură, eficientă ieri în absența
libertății, este însă mai necesară azi, în overdoza de
libertate, când nu mai este doar un mijloc de a salva poeții, ci
chiar scopul în sine al salvării civilizației.”
Regret,
dar trebuie să-l contrazic pe Dinu Flămând: s-a putut trăi și à
l'ombre des Carpathes
cu demnitate. Au făcut-o și „hitleristul” Blaga, pus pe muchia
de cuțit a lui Beniuc, și V. Voiculescu, și I. D. Sîrbu, și
Petre Țuțea, și Arșavir Acterian, și Steinhardt (cine și-a mai
păstrat, în închisoare, libertatea și fericirea ca monahul
Nicolae?), și Petru Caraman, și Dinu Pillat, și Marcel Petrișor,
și Florin Constantin Pavlovici, și Șerban Foarță, și Luca
Pițu... N-au băut, n-au mâncat, n-au cântat la mese, ca Femios
pentru pețitorii soției lui Ulise, deși femioși,
condiționați de dogmă și obținând, prin „Ștefan Gheorghiu”,
șefii diverse, am avut destui. Spirit liber mort după funcții și
onoruri? Nu cunosc. Îmi aduc aminte că un șef de revistă
politizată la maximum sub Ceaușescu ( Liviu Antonesei le spune
bine: nu presari,
ci presați) afirma postsocialist că n-are neliniști etnice și că
națiunile vor intra în metastază. Diferențe etnice, cultură cu
amprentă etnică? Noul canon voia altceva: absorbirea diferenței și
diversitate totală. În fapt, politrucul își amintea de articolele
proletar-internaționaliste, scrise în „Iașul nou”, ani
cincizeci. Cei obișnuiți să învețe pe dinafară teze, acum le
învață pe din afară.
„Memory
as a form of justice” a intitulat Ana Blandiana expoziția
itinerantă a Memorialului Sighet. Să fie cauza pentru care a fost
supusă recent unor ironii nu numai nedrepte, dar și stupide? Ca
„sfânta bătrânețe legionară” a poetei? Ni se pregătește
anestezia memoriei, dacă inenarabilul domn Mircea Toma batjocorește
discursul epocal de la Cluj, exemplu de exercițiu civic, opus
spiritului laisser
aller.
Dictatul (political
correctness),
la fel ca dogma marxistă, se execută, nu se discută, a spus Ana
Blandiana. Te costă dacă vrei să (mai)ai drept la memorie.
Și
Gheorghe Grigurcu s-a ales cu acuze grele. Cum să-l contrazici pe
Norman Manea, care-l punea la îndoială pe savantul Mircea Eliade,
om de Nobel, fără să fii considerat antisemit? Iar „moda”
incriminării opiniilor, relansată postsocialist durează de câțiva
luștri. Victimele stalinismului rămân veșnice victime.
„Inculpații” Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Vintilă Horia,
Crainic, Gyr sunt iarăși invinuiți, supuși unor proceduri
proletcultiste.
Fără
plăci memoriale pentru „criminalii de război”, decretează
directorul INSHR-EW. Cum a fost, așa rămână! Plăci pentru
criminalii de pace ar fi de acceptat? Dacă procesul comunismului s-a
făcut de fii ai foștilor propagandiști comuniști (de ce s-au
lăsat dați la o parte anticomuniștii veritabili, de la Doina
Cornea la Goma?), ei înșiși activând o vreme în mașinăria de
propagandă, orice e posibil în afară de condamnări penale pentru
politruci. Asta nu!
Eliade
a fost scos primul din cultura românească, de semi-analfabetul
Chișinevschi, sub acuzele de fascist și antisemit. Pentru Răutu,
hitleriști au fost Gh. Brătianu, Ș. Cioculescu, V. Streinu, Traian
Brăileanu – „antisovietic șovin”.
De
minimis non curat lex.
Legea (217) nu se ocupă de mărunțișuri, ca diabolicul experiment
Pitești, de-o pildă. Și de ce i-am comemora la infinit pe martirii
închisorilor morții când au fost hitleriști și fasciști? Zoe
Petre, Dennis Deletant, Cristian Pârvulescu – anunță presa –
s-au autosuspendat până la demiterea lui Radu Preda, președintele
IICCMER. Motivul? Atitudinea sa despre așa – numita lege
antilegionară.
Un
supraviețuitor al luptelor din munți (legionar? fascist?) povestea
că milițienii îi legau pe cei uciși ca pe oi, de un par și
râdeau: „Na, că ăștia au luat țara-n brațe!” Țara în
brațe a luat-o și Mircea Vulcănescu, decedat la Aiud, în
29.X.´52, condamnat 8 ani de temniță grea pentru delictul
„dezastrul țării prin crimă de război”. Anchetat (citiți:
umilințe bătăi la sânge, torturi greu de imaginat) de Securitatea
înființată în 30 august '48, șef Panteleimon Bodnarenko (Gh.
Pintilie), secondat de Boris Grünberg (Al. Nicolschi) și de
Wladimir Mazurow (Vladimir Mazuru). Toți, Doamne, și toți trei
ofițeri KGB, succesoarea NKVD. Ce efecte deținea deținutul Mircea
Vulcănescu? O pătură particulară uzată, 4 cămăși uzate, o
pijama uzată, o batistă uzată, 3 prosoape uzate, o vestă uzată,
un fular uzat... Margareta, soția lui Vulcănescu, a fost scoasă
din casă afară, cu cele două fetițe; mica, modestă avere -
confiscată; el – la groapa comună; iar Pantiușa bea ferice vodkă
în Cartierul Primăverii. Îl văd pe Mircea Vulcănescu ca pe un
Socrate al nostru: întâmpinând moartea senin, împăcat, ca să nu
se păteze etic; moare demn, ca demnitar în guvernul Antonescu. La
fel, Mircea Cancicov, mort la Râmnicu Sărat, în 25 dec. 59, fost
ministru al Economiei Naționale. S-o fi aflat la „Wiesel” că
există un parc cu numele lui?
Atitudinea
conștient / inconștient antinațională e acceptată, iar exersarea
adevărului pare a fi iarăși riscantă. Gh. Grigurcu își asumă
riscul, atrăgând repetat atenția: „Totul e să punem corect
accentele”. „Hitlerist” a fost considerat și Petru Strihan,
deținut în lotul II Antonescu. Și asta pentru că a întrebuințat
într-un discurs „expresiunea Unser Kampf” despre războiul
antisovietic. Reductio
ad Hitlerum (o
spun și mulți dintre cei care combat șovinismul păgubos și
tâmp), e un mod fals de a pune problema. Hitler a compromis ideea
păstrării identității, cum a compromis Ceaușescu patriotismul
firesc. Și de ce n-am vrea ca elementul românesc, așa cum cerea
Eminescu, să rămână cel determinant? Din
teama de a nu intra, ca Ana Blandiana, în pamflecăreala lui Mircea
Toma ?
În
spusa lui Cioran despre „eșecul continuu românesc”, eseistul
Gheorghe Grigurcu vede „o deplângere”, atât de departe de „o
mimare pe «coarda» paroxistic grotescă a modelului cioranian”,
întreprinsă de numitul Heidegger dâmbovițean.
Maîtres
censeurs
(parafraza
unei eseiste după titlul lui André Glucksmann,
Les
Maîtres penseurs)
veghează. Nae Ionescu era nazist
după Cameleonea Răutu și plagiator
după “bacilul Croh”, cum l-a poreclit Ion Barbu pe Ovid S.
Crohmălniceanu; Marta Petreu s-a străduit “de-a proba ceea ce nu
se poate proba”: raptul intelectual.
Și
câți “emancipați” atinși de “resentiment deformator”
(analizați de Gh. Grigurcu) nu văd vasul gol al literaturii române;
eh, Dumnezeu nu umple toate străchinele românești. Oricum, și
Eliade, și Cioran, și Iorga, și Vintilă Horia tot ar fi murit în
pușcăriile comuniste. Oare de aceea le dezavuăm comportamentul
naționalist și îi mediatizăm precar? Cât despre Vintilă Horia,
trăitor jumătate de
veac în exil, este exilat a doua oară, cuprins într-un circ
mediatic fără precedent. Nu știe Alexandru Florian sau nu vrea să
știe că Vintilă Horia și-a „exprimat public regretul pentru
angajamentul său ideologic sau politic.” Dar Florian și l-a
exprimat pe-al său?
În
26 de ani de la evenimentele decembriste, doar doi torționari
(Vișinescu și Ficior) au fost judecați și condamnați. Și asta
pentru că nu numai “conducătorul suprem” trebuia dat jos, ci
toată nomenclatura. Ar fi trebuit să fie prioritate națională, de
la începutul începutului, condamnarea barbarilor. Noi i-am lăsat
pe ilegaliștii comuniști să devină i-legali financiar și să se
îmbogățească.
Mircea
Vulcănescu rămâne și-n groapa din Dealul Robilor condamnat de
justiția stalinistă: criminal de război. Într-un interviu pentru
revista “Facla”, răspundea la întrebarea “– De ce scrieți?
– Ca să-mi mențin continuitatea eului.” Și-a menținut-o până
la capătul capătului. În
acele vremi infernale, Vladimir Streinu a fost anchetat de
torționarul Iosif Crăciun pentru că avea în bibliotecă Ispita
de a exista
(Cioran). Îi citise pe “legionarul” Mircea Eliade, Pădurea
interzisă
și pe “misticul” V. Voiculescu, plus romanul lui Dinu Pillat, În
așteptarea ceasului de apoi
(după Ileana Iordache, “Litere” nr. 1, ian. 2015). Mă întreb
dacă nu va fi poprit și romanul lui Radu Mareș, Când
ne vom întoarce,
intitulat cu un vers din Radu Gyr. Mama lui Nicolae Manolescu a scris
Iisus
în celulă
pe o bucată de săpun, s-o spună copiilor după ce ieșea, dacă
ieșea din închisoare. De reținut: poemul Ridică-te,
Gheorghe, ridică-te Ioane
a circulat prin temnițe. La Gyr s-a întors în mai multe variante.
A ales una, ca Alecsandri Miorița.
Parantetic spus, când Asociația Anti-Miorița a cerut ca balada –
capodoperă să fie scoasă din manual: vezi, Doamne, îi deprimă pe
elevi, replica lui Mircea Platon n-a întârziat: Miorița,
Irozii și Nerozii.
Incriminări
peste incriminări nu mai contenesc, după metoduri (formă voit
incorectă) vechi, marca Ov. S. Crohmălniceanu. Crainic n-are drept
la placă memorială,
Croh – da. În '45, s-a început cu procesul ziariștilor:
„Criminali de război”, „vânduți”, „vinovați de
dezastrul țării” au fost declarați Pamfil Șeicaru, Romulus
Dianu, Stelian Popescu, Ioan Dumitrescu, Alexandru Hodoș, Gabriel
Bălănescu, Radu-Demetrescu-Gyr, Ion Dobre (Nichifor Crainic), Pan
Vizirescu, Grigore Manoilescu. Au fost etichetați la hurtă
„propagatori ai fascismului și hitlerismului”. Alexandra
Sidorovici, nevasta lui Brucan, acuzatoare în Tribunalul Poporului,
trăgea cu fraze
ciomag
(sintagma îi aparține lui Petru Ursache) în Crainic, „otrăvitor
de suflete”. Iar frazele-ciomag sunt re-folosite. Sentința, casată
în 1995, îi pare reactivului reprezentant al Muzeului Memorial al
Holocaustului din SUA „abuz judiciar scandalos”, pentru că
Nichifor Crainic ar avea „palmares oribil”. Stat etnocratic? Cum
să pledezi pentru așa ceva, ca Nichifor Crainic, într-o lume
globalizantă, de poliglobi
(mulțumesc, Vasile Gogea, pentru vocabulă!), iar opinia contrară
nu-i de acceptat, ba chiar îl delegitimizează, îl demonetizează
pe cel de altă părere. Goma, mai-mult-decât-exilatul din
Belleville, o știe mai bine: este o tactică de luptă veche, foarte
veche: cominternistă.
Din
aproape în aproape, vom ajunge să considerăm anticomunismul crimă,
aici, la noi. Sunt semne rele dacă se cer sentimente de îndurare
creștină pentru torționarii care nu s-au căit o clipă. Unui
invitat nesăbuit al Antenei 3 (10 febr. 2016) torționarul Vișinescu
i s-a părut „un bunic perfect”. A luat o condamnare de 20 de
ani, dar cât ar fi luat Drăghici dacă justiția și-ar fi făcut
datoria cu celeritate?
„Aceste
semne de rău augur, notează decis Gheorghe Grigurcu și-l urmez,
sunt amnezia, dezinteresul față de problemele reale, un anume
oportunism fie și cu față «intransigentă», un anume cinism în
tratarea atât a trecutului cât și a prezentului.”
Iată
de ce avem obligația de a face exerciții de adevăr, după
regulile, după codul libertății de opinie. Să eliminăm cenzura
și autocenzura.
Magda
Ursache
|
|  |
Azi
Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine?
S'inscrire a Societatea de maine
Intrati in Societatea de maine
Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
|
|
|
Inscriere : fr.groups.yahoo.com
Se dedica profesorului Mircea Zaciu
|
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
|
Identificare
Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |
| 
|