Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 34 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Jurnal: Ion Lazu. Despre ce vorbim?
    Scris la Thursday, March 02 @ 20:22:06 CET de catre asymetria
    Lecturi critice Ion Lazu. Despre ce vorbim?

    Foarte interesant și binevenit textul d-nei Magda Ursache comentând un pamflet din 1934 al lui Mircea Eliade. (Dl Dan Culcer îl inserează pe-al d-sale blog, tradus în franceză de Alain Parruit). Citisem textul la vremea când a fost retipărit în România, l-am recitit acum, cu viu interes. Se adeverește că ideile importante își păstrează pe deplin valabilitatea în timp. Eliade se adresa ”tinerilor intelectuali și scriitori” care la începutul anilor treizeci cârteau împotriva poporului român, găsindu-i la rigoare toate defectele din lume - nu insist - și dorindu-și să devină orice altceva, numai nu români, conaționali pe care îi copleșeau, mefienți, cu puzderie de reproșuri.

    Ion Lazu. Despre ce vorbim?

    Foarte interesant și binevenit textul d-nei Magda Ursache comentând un pamflet din 1934 al lui Mircea Eliade. (Dl Dan Culcer îl inserează pe-al d-sale blog, tradus în franceză de Alain Parruit). Citisem textul la vremea când a fost retipărit în România, l-am recitit acum, cu viu interes. Se adeverește că ideile importante își păstrează pe deplin valabilitatea în timp. Eliade se adresa ”tinerilor intelectuali și scriitori” care la începutul anilor treizeci cârteau împotriva poporului român, găsindu-i la rigoare toate defectele din lume - nu insist - și dorindu-și să devină orice altceva, numai nu români, conaționali pe care îi copleșeau, mefienți, cu puzderie de reproșuri.

    Ca surtucar zelos și ca (întârziat) admirator al lui Eliade, cunosc în ansamblu situația din cultura noastră în anii 30 - nu mai spun, căci se știe, de ce am ajuns atât de anevoie la cunoașterea acelor realități... - era vorba de tineri care, într-o țară întregită istoric și în plin avânt economic, practic racordată la exigențele istorice, trecând prin școli și deschizându-se ei înșiși către cultură, animați de aspirații dar și minați de orgolii personale, au perceput cu neplăcere decalajul destul de accentuat între starea de lucruri din cultura Europei de vest și cea de la noi, cultură cu greu/ca să nu zic: eroic edificată, în doar 100-150 de ani, dar aflată deja pe propriile picioare. Însă, de la dorința de a se racorda cu grăbire la marele flux occidental (fără să se fi pătruns îndeajuns de meritele înaintașilor direcți, și până la ”exagerațiuni” cu privire la concetățenii lor (ca să-l cităm pe marele junimist Titu Maiorescu, ctitor de cultură în specific național), nu e decât un pas, cel al imprudenței/nerăbdării juvenile, ca să nu spun direct: al superficialității; căci, la drept vorbind, nu e cine știe ce ispravă să găsești deficiențe națiunii din care te-ai ridicat, oricât ar fi ele de vădite și de numeroase, însă nu e mare lucru nici să observi că aceleași hibe sunt proprii și vecinilor, în forme uneori chiar mai grave/acute. E de-ajuns să cercetezi cu atenție și fără duhul părtinirii ce se întâmplă în ograda vecinului. Orbiți de luminile Parisului, acei juni grabnici în estimări n-au mai luat seama la faptul că mulți actanți de frunte din Orașul Lumină nu erau defel francezi (cu care francezii să se mândrească pe drept), ci tot alogeni, dragă Doamne - și că asta se tot întâmplă în lumea culturală, nu numai la noi, unde înaintemergătorii (observație corectă!) erau ori greci, ori aromâni, nemți, armeni ori de alte proveniențe; dar atunci ce hram purtau Apollinaire la Paris, Kafka la Praga, Pușkin la Moscova etc., dar și alți corifei de la Roma, Madrid, Londra... Dar până la urmă și Tristan Tzara la Geneva și la Paris. Dar și Ilarie Voronca, Benjamin Fondane… – aspecte pe care intelectualii dunăreni n-ar fi trebuit să le ignore, din proximitate. Să nu fi aflat ei o iotă despre mari români care au excelat dincolo de fruntarii? Să ne gândim doar la Dimitrie Cantemir, la Spătarul Milescu, la Antioh Cantemir, întemeietorul poeziei culte din Rusia… Deci avea dreptate Eliade să arunce batista pe țambalul unor tineri cărora tot ce era românesc le stârnea crampe stomacale/mintale, dacă nu și creative.
    Adăugând un semn de întrebare la titlul din 1934 al lui Eliade: A nu mai fi român (?), doamna Magda Ursache repune în discuție problema de principiu, cu precizări salutare privind personalități românești ale vremii, precum Pârvan, Blaga, Nae Ionescu, Crainic, Iorga, care au edificat o cultură națională, fie că se trăgeau nemijlocit din străbuni geto-daci, ori antecesorii lor veniți care și de unde se integraseră, făcând corp comun cu sufletul românesc; M.U. pune accente dezaprobatoare pentru moda actuală de la noi, inițiată și susținută de ceva vreme de noii/vechii deja ”intelectuali tineri” (nu le mai spun și scriitori) gen Patapievici, Pleșu, Liiceanu, Tismăneanu (să nu-l uit, pentru această ocazie, pe cel mai de pomină dintre ei: Lucian Boia, căruia tot ce e românesc îi... pute, aducându-l la exasperare.). Da, din păcate, absolut tot ce e românesc și pro-național îi nemulțumește profund pe acești internaționaliști-proletari de modă nouă – internaționaliști pentru că nicio rădăcină sufletească nu-i nutrește din fondul genetic al românilor și proletari pentru că nu au nimic de pierdut, ci totul de câștigat, cum stipulează versul Internaționalei comuniste; deveniți notorii anume prin prestațiile lor așa-zicând pro-europene, globalizante, multiculturale sau cum se vor mai fi numind, iar în fapt, din demersul lor ”constructiv” nu sunt de reținut decât atacurile denigratoare la blazonul românității.
    Bine le-o zice Magda Ursache acestor ”gazetari nervoși care au ce au cu identitatea”, dar și mai bine face autoarea reamintindu-le de holocaustul comunist, de deținuții politici, de Canal, de Sighet, de atâtea orori cominterniste, toate sub malefica pornire de a șterge de pe fața pământului amintirea și strădaniile elitelor românești din Interbelic, de a trage cu buretele peste istoria unei etnii ce s-a dezvoltat cu demnitate și cu încredere conținută în geniul ei istoric, deși răzlețită de arealul latinității, în mijlocul atâtor adversități din partea vecinilor abia coborâți din șa, apoi din partea imperiilor milenare, și în urmă din partea ideologiilor ce le-au luat locul, mai nocive decât tot ce perfectase înneguratul Ev Mediu...
    Mă întreb și azi: ar trebui să ne rușinăm ca români pentru faptul că la noi, în spațiul carpato-dunărean, imediat după încheierea Primului Război Mondial nu s-a dezvoltat o mișcare comunistă de masă, precum în țări din vecinătate: Ungaria (vezi Republica Sovietică Ungară, din 1919, a lui Bela Kun), vezi ascensiunea fără egal a comuniștilor din Grecia, gata-gata să acceadă la putere, dar și a celor din Italia, din Germania, din Franța și Spania (războiul civil de câțiva ani dintre comuniști și regaliști) - să vin cu precizări? Sau dimpotrivă, față cu această realitate care ne singularizează în context, ar fi cazul să mă mândresc cu flerul guvernanților români, care au respins de plano ideologia comunismului primitiv-asiatic din Rusia, simțind că dinspre acea parte ne pândește: cotropirea, ștergerea identității naționale, neantul istoric (asuprire/mutilare de care apoi n-am mai scăpat preț de 4 decenii; iar consecințele nu s-au stins nici până astăzi...) Deci, în Interbelic, ”a nu mai fi român” părea (și în bună măsură chiar era) pentru intelectualii de modă nouă(inclusiv avangarda autohtonă – să-i fi zis mai degrabă alogenă?) doar un subiect de cafenea, mai nesărat, ce-i drept: în loc să se întrebe ce pot da mai bun națiunii lor, ca juni plini de disponibilități și de generozitate, ei se văietau că nu au de la cine să ceară cât mai mult, pe nemuncite; ei se pretau la mofturi salonarde de tipul: românii nu au metafizică, ei nu găsesc o rezolvare în suicid etc., - ceea ce până la un punct e chiar adevărat pentru români, statistic vorbind, în vreme ce, lucru știut, vecinii din Câmpia Panonică dețin primul loc în domeniu. Se lăbărțează în media noastră destule personalități în ebuliție, pe care hotarele țării ”nu puteau să-i mai încapă”. Au ales, cu neagră inspirație (ca să nu zic: pe recompense mănoase), meseria de ciocli ai națiunii – și o țin tot așa, încântați/amăgiți de cozile unor snobi la lansări pe la Romexpo. Despre sentimentul înălțător al iubirii de țară și neam să nu le vorbești; ei strâmbă din nas la atari idei vetuste, cică, ignorând faptul simplu că neapartenența de neam este în sine o nefericire fără leac, fără leac… Apelul academicienilor este ridiculizat de aceștia, cu exprimări grosiere; se fac afirmații veninoase precum că moldoveni, munteni, ardeleni nu sunt decât formal împreună - ignorându-se lucrul cel mai important din istoria noastră, anume faptul că am fost de 2 milenii o singură etnie, iar despărțirea ne-a fost impusă dinafară, deci a rămas formală și fără consecințe asupra sufletului național; între moldoveni și munteni nu era decât firicelul de apă al Milcovului, lesne de ”secat dintr-o sorbire” -, ceea ce s-a și întâmplat la 1869, când destule alte națiuni europene nu cunoscuseră încă unirea...(Ce era Germania până la Bismark? Dar Italia până la Victor Emanuel?)
    Acum, un fapt colateral, cum ar putea să pară: Marii scriitori români din exil au continuat să scrie în limba română, inclusiv Mircea Eliade, care numai lucrările științifice și le redacta în franceză/engleză, ca să poată apărea în revistele de profil, pe când scrierile literare erau mereu în românește. (Să mai notez că după Decembrie s-au întors la vatră scriitori importanți care aleseseră exilul: Breban, Nedelcovici, Astaloș, Vișniec, atâția alții). M-a impresionat ardoarea cu care Eliade se interesa de soarta textelor sale în țară, chiar pe vremea comunismului: scria pentru cititorii români și în modul cel mai firesc își dorea ca mesajul lui artistic să ajungă la sufletul lor. Este o bucurie de care cei mai sus vizați nu vor avea parte în veci de veci. (Ocupați până peste cap cu cârtelile…)

    Iar până la urmă, o întrebare de bun simț: Există printre noi vreun om cu scaun la cap și cu un minim bun-simț care, iubindu-și țara și neamul, străduindu-se să-și aducă aportul la propășirea lor, să dorească izolarea ermetică a României -, ca insulă de neatins între țările europene, eventual separată de acestea prin garduri de sârmă inexpugnabile, de nu chiar cu ziduri ciclopice trumpiene? Există măcar un singur precedent întru această erezie? Și atunci, despre ce vorbim? Mulțumiri dlui Dan Culcer pentru această postare. Felicitări entuziaste Magdei Ursache pentru puterea spirituală întru afirmarea și apărarea identității naționale, ce se degajă din eseul D-sale.
    Devotat, Ion Lazu

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.38 Seconds