Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Recommend_Us
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 52 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda URSACHE. Arta neobositului pagubas. Tetralogia lui N. Gheran
    Scris la Saturday, March 18 @ 13:43:48 CET de catre asymetria
    Lecturi critice Magda URSACHE Arta neobositului păgubaș
     
    „Județul de Apoi să nu-l aștepți, frățioare,
    Ascultă la betranul Kant:
    Ia-l pe securicomunist de semnificant
    Și-l dă pe râzătoare”. Luca Pițu

    Citiți tetralogia lui Niculae Gheran. Vă asigur că cititul nu dăunează decât „lătrăilor ideologici” vechi și noi.
    Magda URSACHE

    Mărturisesc: prezentarea Artei de a fi păgubaș (făcută de Iordan Datcu în Revelațiile lecturii – ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2016) m-a trimis la re-citirea cap-coadă a tetralogiei „păgubosului” Niculae Gheran, „om cu șarm aparte”, cum îl descrie Datcu. Amândurora, editori de prestigiu, nu le-au plăcut „lătrăii ideologici”, spre a le spune ca Gheran, din activul de bază și de suprastructură. Conu Niculae pendulează între memorialistică și roman, debutând curajos la 79 de ani, în 2008, cu Arta de a fi păgubaș – Târgul Moșilor. Credeam a ști multe despre proletcultism, dar și mai multe am aflat din vol. II și III ale „Artei [...]”, Oameni și javre (2010) și Îndărătul cortinei (2012). N. Gheran și-a întârziat debutul în volum (cel din revistă, în 1965), parte pentru că a fost „ucenic și calfă” la Rebreanu pentru realizarea Integralei, singura săvârșită în istoria literaturii române de secol trecut, parte pentru că diriguitorii culturii nu suportau nici umorul, nici ironia, chiar de-ai fi fost Caragiale. Până să fie liber să tipărească „adevăruri trăite”, cum le numește Gh. Grigurcu în cronica intitulată O scriitură suculentă, din „România literară”, nr. 23, din 2009, le-a păstrat în computerul memoriei sale fabuloase, „de calculator”, dar și în însemnările din carnete, așa cum făcea și „Înălțimea sa Mircea Sântimbreanu”, om de peste doi metri. „Suculent” e mai ales volumul prim, narând despre lumea Oborului. I-a ieșit (greu lucru!) un personaj magnific, Herșcu Radel boccegiul, negustorind haine vechi: „Cu el se stinge și ultimul felinar al copilăriei mele, petrecută într-o mahala mai nobilă decât multe așezări de care aveam să am parte”. Tot Herșcu încheie tetralogia: „– La revedere, Herșcule! – La revedere, domnu' Nicu. Să murim sănătoși că-n rest... dac-o fi să fie – di ci să nu fie? – mai videm și ci brănză o fi și Dincolo! Oricum, nu-l văd pe Dumnezeu să ne-mpartă pi rilijii, secte și partide, că s-o fi săturat și el d-atăta războie, vărsare di sânge și ură. Cu comerțu' o să fie mai greu, că dacă umblăm despuiați ca Adam și Eva, cini mai are nevoie de haini vechi? Numai s-ajungem Acolo, că mai diparte videm. Până atunci: Shalom! (Că di scandal ni-om săturat!” Ca docu-roman, prefer amintirile de „funcționar” fără mânecuțe la Direcția Generală a Editurilor ori la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă. Arta de a fi păgubaș a exersat-o mereu. Și pe vechi, și pe nou (v. Vol. IV, subintitulat Bordel nou cu șteoarfe vechi).

    Gheran a fost și subdirector, și adjunct, și... Când Aurel Mihale era președinte „obștesc (nu de stat)” al Consiliului Editurilor și Difuzării Cărții, secretar era Gheran. Și tot Gheran a lucrat la Centrala Editorială sub directorul Dumitru Trancă. Bănui că nici el nu-și mai știe „funcțiile”. A trecut prin reorganizări de instituții. Una dintre ele, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, a durat 8 ani, divizată în EPL, Editura pentru Literatură Universală și Editura Meridiane. Activitatea era defalcată pe sector, pe trimestru, pe lună, săptămână etc. Insuficiența intelectuală a greilor era teribil de categorică. Tovii cu suflu iacobin-balcanic își mascau incompetența prin disciplină de fier. A venit dictatura hard din anii '80, cu „restrângeri de activitate”, raționalizări din rațiuni necunoscute... Și, culmea, Gheran a prins „hodoronc-boc” și reducerea de cheltuieli în cifre și date la vreme bocescă, punând capăt carierei de editor. A urmat, cum știm, în lipsa editurilor profesioniste (Univers, Minerva etc.) deprofesionalizarea. Deveniți tartuffi-memorialiști, vechii propagandiști care au bătut apa-n cuie, se tot justifică, se tot scuză când se mai scuză, dar se laudă cât bine au făcut ei în „unitățile de cultură”, deși le iese sula din sac, Vedeți ce molipsitor e stilul Gheran? Și verbul său „gheranjează”. Cel mai ridiculizat e Sorin Toma. Era redactor-șef la „Scânteia” când s-a produs o vizită de lucru „fraternă” a gazetarilor sovietici. Introduși în biroul somptuos al Tomei, au exclamat: „Naș durak! Ce se întâmplase? După intrarea Armatei române în Basarabia, Sorin Toma fugise într-un colhoz. Apoi, de frica nemților, se mutase în alt sat, deghizat în damblagiu, mut și oligofren: durak! A revenit în România cu divizia trădătoare „Horia, Cloșca și Crișan”. Așa s-a spulberat mitul de ilegalist: nu se prefăcuse doar durak, ci și luptător în ilegalitate.

    Niculae Gheran a asistat la varii înscăunări și „descăunări”. El însuși a lucrat între 1964 și '68 la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, pe probleme editoriale și a fost măturat de cenzori. Intoleranța față de mediocrii just programați, chiar potângi, ca să zic așa, e... în formă continuată în tetralogia sa. A avut destul timp să cunoască din interior criteriul de promovcare: absența studiilor. Selecția s-a făcut pe baza dosarului de cadre beton, iar șefa de cadre la Direcția Generală a Editurilor era tovarășa Rizel, căutătoare de noduri în papură. Descoperea un unchi burgez, un tată chiabur, o mamă mai înstărită, frații înscriși în partide „burghezo-moșierești”, o medalie obținută pe frontul sovietic... Preceptul lui Griboedov, „Prea multă minte strică”, era pus în practică. Ce-i trebuia știință de carte lui Ioșca Roitman Chișinevschi?
    V. Tismăneanu susține că Leonte Răutu era un intelectual. Poate, dar, cu siguranță, promovarea a venit de la faptul că fusese redactor șef al „Scânteii” ilegale, între '37 și '40, iar șeful său, Chișinevschi, era (cam) analfabet. Nicolae Maxim era croitor șapteclasist, Vasile Dinu, director general la edituri, avea 4 clase de liceu comercial, Virgil Florea „fusese aviator, apoi activist, ministru, profesor de marxism, în trei cuvinte: mereu în aer”. N-o să-mi spuneți că și frații Șaraga (Aizig și Elias) erau semi-analfabeți, vânzători de iarmaroc; că Petre Georgescu-Delafras era muncitor și tipograf. Nici Emil Ocneanu-Socec nu era vreun cărturar, dar toți aveau consilieri serioși. Nu ca șefii propagit. Sigur, se mai strecura „sus” și un individ mai cumsecade, ca Gh. Pană, strungar la bază. L-a ajutat pe Niculae Gheran să-l tipărească fără croșete pe Rebreanu. Din romanul Ion nu s-a scos „Răpirea Basarabiei”, când cuvântul Basarabia era strict interzis. Într-o ediție a lui Petru Ursache, a apărut B, cu puncte de suspensie. „Lasă, Bătrâne, a încercat să-l liniștească redactorul de carte de la Junimea, Val Gheorghiu, abia așa e mai vizibil!”.
    Inimă zburdalnică, N. Gheran o place pe Constanța Crăciun (Câța, cum o alinta Al. Balaci), „femeie frumoasă, distinsă, profesoară de liceu cu doctorat la Mislea”. O doamnă, o intelectuală, o eficientă? Probabil, comparativ cu cei complet necalificați să dea indicații, ca Mișa Novikov, care perora: „Salvarea e contactul cu literatura sovietică. Exemplele de măiestrie literară, pentru kamparație, de acolo trebuiește luate”. Numai că bela și tembela Câța, tovarășa doamnă, a fost în stare să refuze moștenirea Brâncuși. Foarte eficient! „Vicii” președintei CSCA (Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă), între '62 și '65, erau incapabilii Virgil Florea și Ion Moraru, dar și Dumitru Popescu, devenit „Dumnezeu”. În '71, soția securistului Vințe a fost recompensată cu Medalia de Aur, „Secera și Ciocanul”.

    Ca să-ți păstrezi scaunul, trebuia să fii anonim ca furnicuța. Erai șters, te avansau; nu erai șters, te ștergeau. N. Gheran a asistat la multe „desărcinări” din funcție, învățase chiar să le evite. Farmacista culturnică Ilka Melinescu-Vaserman voia să se răzbune pentru că fusese trasă la margine, după ce se desființase Cartea Rusă. Cum așa? Ea, care deținea al doilea carnet în Partid, după fosta croitoreasă Ana Pauker? Împreună cu „criticii de partid”, cum le zicea Ion Bănuță. Crohmălniceanu și Georgescu, hotărâseră, la o partidă de bridge, să-l debarce pe directorul EPL, printr-un raport la starea poeziei (1951). Și aici a intervenit Gheran: la sfatul său, raportul critic a fost publicat chiar de Bănuță, într-un volum programat să apară la a XV-a aniversare a „Eliberării”. L-a cerut celor doi brontozauri, pe motiv că apăruse doar în „Viața românească”, nu și-n volumul planificat de CC/ PCR, Spiritul de partid în literatura socialistă. Răzbunătoarei Ilka i s-a închis gura, ceilalți doi au renunțat la injurii tovărășești. „Etică socialistă”, comentează N. Gheran. În fapt, Ion Bănuță venise la EPL după debarcarea lui Petru Dumitriu, care nu se implica în tipărirea celor neagreați de culturnici, ca „subversivi”. Nu și Bănuță. În '59, reușise să-l publice pe Arghezi, în ediție bibliofilă scumpă și să-i dea bani cu toptanul, iar Arghezi, la schimb, l-a recomandat prefațial. Îi ceruse, timid, să scrie zece rânduri despre el, iar Arghezi i-a răspuns: „Scriu cinșpe”. În recomandare, spunea că Revoluția Franceză îl dăduse omenirii pe Rouget de Lisle, cea rusă pe Maiakovski, iar revoluția ciocănarilor de la Grivița l-a dat pe Bănuță. Cenzurat, Arghezi a renunțat la frază, dar acidul polemist, odată reabilitat, nu-i ierta pe cei care-l înfruntaseră. În Oameni și javre, N. Gheran narează următorul episod: când Arghezi, care-l vizita pe Al. Balaci la ESPLA, unde era redactor șef, și vicepreședinte la CSCA, l-a întâlnit, l-a și luat la refec pe Ionel Jianu: „Auzi, între noi oltenii!”. Și a continuat: „Ăsta, când și-a ales numele de Jianu a uitat să pună un d la mijloc”. Consider antisemitismul o boală psihică, istoria literaturii nu poate fi văzută prin dioptria evreu-neevreu, dar trebuie spus că diriguitorii proletcultiști cei mai duri au fost șefii propagit Nikalai Moraru și Traian Șerlmaru, Miron Constantinescu-Kohn, Ion Vitner... „Toți de sâmbătă”, zice Gheran: Ilka Vaserman la Ed. de Stat, Al. Toma la Ed. pentru Literatură, Carol Neuman, la Ed. Tehnică, N. Maxim la Ed. Tineretului...

    Mulți au părăsit corabia „ca șubulanii” și au scăpat cu fuga (din Egipt) spre Palestina: și Liman, și Damian, și Sorin Toma, și Ileana Vrancea de la „Lupta de clasă”. Nu sunt de acord cu acuzarea greșelilor în funcție de etnie, dar și acuzele sunt tot selectiv programate, unele fiind pardonabile, altele impardonabile. Pe Gogu Rădulescu, ofițer NKVD după Gheran, GDS-ul (unul dintre fondatori fiind Silviu Brucan) a vrut să-l salveze de închisoare. Ileana Vrancea a devenit lovinesciană bine cotată, peste „rătăcirile” lui Paul Cornea s-a trecut, fiind numit, postsocialist, adjunct la Ministerul Învățământului.

    Aș putea să-i povestesc și eu multe conului Nicu despre mărimile locale iașiote, Leri Lesner, Bluthal, cenzorul-șef, Șulimzon, șeful sectorului critic de la „Iașul nou”, Aronsohn. Lucian Dumbravă a publicat documentele Filialei, perioada '49-'50: procese-verbale, note contabile... Într-un Raport privind Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor, sta scris că în 17 oct. 1956, defectându-se lumina (lui Lenin?), s-a cumpărat un kil de lumânări din sectorul particular. La întrebarea de ce nu s-a folosit sectorul de stat, răspunsul a fost: „Nu s-a găsit de vânzare decât la Mitropolie”, ceea ce a dus la scandal: „trișorul mistic” furase „un taburet din bunurile comune, cât și pelicanol, sugative și caiete cu sârmă”. Între timp, scriitorii în cap cu „omul cu părul cărunt”, D. Ignea, ilegalist, firește și muncitor tipograf, erau puși pe fărâmat capitalismul, pe strivit viermii de chiaburani (cum de aflase Liviu Leonte că opăriseră semințele, să nu mai răsară nimic pe ogoarele colectivizate?). Miliția populară trebuia să-i bată la buci. Extern, dușmanii erau călăii din Wall-Street, plus tito-fasciștii.

    Așadar, românașii nu se dădeau în lături, intrau decis în lupta de clasă. Spune Gheran că Niculescu Mizil și Manea Mănescu erau slugi credincioase lui Răutu. Iar duritatea lui Traian Ștefănescu, vicepreședinte la Cultură, i-a provocat poetului Vasile Nicolescu un atac cerebral. Durii durilor, în structurile de represiune (citiți: cizma cenzurii), au fost Tov. Dumnezeu Popescu și economistul Mihai Dulea, satrapul fetei lui Briceag, cârciumar în Petrești, Elena Ceaușescu. Conu Niculae știe multe și de toate: secretarul UTM de la „Mociornița” se zbătuse să-i facă lui Stalin de aniversare (70 de ani) o pereche de bocanci. Uriași, pe măsura tătucului iubit. Tot de la conu Niculae știu că Cella Serghi s-a creștinat în vederea căsătoriei cu Camil Petrescu, numai că mirele și-a schimbat planul. Poate de asta i-a spus Iorgu Iordan „surd-absurd”? Doamna Agatha s-a grăbit să văruiască imediat după moartea lui Bacovia: poetul, sprijinindu-și capul, lăsase o urmă pe perete. Și sunt de acord cu spusa lui Jebeleanu: „Agatha a izbutit să-l întristeze”. Ce n-am prea înțeles a fost că Niculae Gheran, în loc să-i numească pe șleau, și-a deghizat personajele. Cine nu știe cine-s Max Drăguș, Mârlădeanu, Vodcăroiu, Strâmbăjan, Lenuța Curcă ori Petru Romanescu, „macro-economist” nu de forță, ci forț. Cuvântul nu-l traduc, Vi-i decriptez, însă, pe Borcan alias Brucan și pe Mitică Pozaru alias Dumitru Popescu. Cât despre versatul gazetar Tărbacă, șef la „Cugetul”, cu pălăria trasă pe chelie, e ușor de ghicit cine-i. Ca și Alecu Delatius.

    Simpatia lui N. Gheran merge spre Al. Piru, nu spre dușmanul său, G.C. Nicolescu, devenit gece, apoi vece pentru Piru. Dar nu-i iartă faptul că l-a urcat profesor pe „Dodulică” Bălan. Ivașcu iese și el destul de șifonat, dar Zaharia Stancu are parte de un portret luminos pentru grija față de confrați, asigurându-le pensii. Cea mai mare o obținuse Marcel Breslașu, de la Beniuc, care-l scăpase și de Ema, luând-o de nevastă. Mai aveau, sub Beniuc, pensii uriașe Camil Baltazar, Cazaban, Demostene Botez, Lesnea, Teodorescu-Braniște, Sorbul, Hajdu Zoltan... O scenă narată cu zahărul și sarea în aceeași călimară? Eugen Barbu voia o Uniune a Scriitorilor Comuniști (nu găsise decât 24 de amatori: Paul Anghel, Lăncrănjan, Al. Oprea, Săraru, C.V. Tudor, Ungheanu, Dan Zamfirescu etc.), așa că a plusat, făcându-l escroc pe Zaharia Stancu. Enervat, Stancu a vărsat cafeaua taman pe pantalonii lui Ceaușescu. După isprava asta, a fugit la geam, strigând disperat „Mă omor, mă omor!, cu nea Nicu după el, incredibil de înțelegător. După ce mi-a trimis vol IV al Artei de a fi păgubaș, conu Niculae Gheran mi-a spus că nu-i vreme de citit atâtea pagini, sfătuindu-mă să mă rezum la una-două și jumătate, care ar fi cheia. Cum am scris și eu destule romane cu cheie, nu l-am ascultat: am citit tot volumul, cu încântare. Cheia o știam deja: Marele Păpușar tot Secu este, așa cum văzuse și Bătrânu meu. Sănătate socială reală în postsocialism? Ba i-reală. Elită, grup de prestigiu? Ba de gașcă. N-a fost Sergiu Celac omul lui Pacepa, cel care a dat șah mat la Ceaușescu?
    În ce mă privește, și eu sunt suspicioasă, ca și conu Niculae la Putere și la puterea ei de a manipula. Cum a explodat Patapievici pe piața culturală? Cu ajutorul serviciilor. Steaua din fruntea lui H.-R.-P. e legată de stelele de pe umerii căpitanului Soare. GDS, în conferință de presă, a alarmat societatea privind poliția politică redivivus. Halal agent Soare care se lasă atât de ușor descoperit! „Te îmbrățișez, dragul meu Kierkegaard bucureștean”, i-a spus G. Liiceanu, disperat că Patapievici nu debutase la Humanitas, ci la Nemira. Cât despre experiența amoroasă cu mătușa provocatoare, a narat-o în „Plai cu boi”. Citiți tetralogia lui Niculae Gheran. Vă asigur că cititul nu dăunează decât „lătrăilor ideologici” vechi și noi.

    Magda URSACHE


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.44 Seconds