Asymetria. Revista de cultura, critica si imaginatie - Cezarina Adamescu. Ctin Schifirnet si Modernitatea tendentiala

REFLECŢII ÎN CONTEMPORANEITATE.
Cezarina Adamescu prezintă cartea lui Constantin Schifirneţ,
Modernitatea tendenţială. Reflecţii despre evoluţia modernă a societăţii,
Editura TRITONIC, Bucureşti, 2016

REFLECŢII ÎN CONTEMPORANEITATE

Constantin Schifirneţ, Modernitatea tendenţială. Reflecţii despre evoluţia modernă a societăţii, Editura TRITONIC, Bucureşti, 2016
Distinsul profesor universitar Constantin Schifirneţ, investit cu funcţii responsabile şi titluri universitare, ne-a obişnuit cu o sumă importantă de lucrări ştiinţifice în domeniul cercetării problemelor sociologice şi ale tineretului, de-a lungul anilor, toate apreciate, nu numai de studenţi, elevi şi cercetători în domeniile respective, dar şi de omul flămând şi însetat de cunoaştere prin cultură şi educaţie pentru edificarea personalităţii umane, vine şi de data aceasta cu o lucrare de importanţă majoră în peisajul universitar, postuniversitar dar şi preuniversitar. E vorba despre volumul „Modernitatea tendenţială. Reflecţii despre evoluţia modernă a societăţii”, apărut în anul 2016 la Editura Tritonic din Bucureşti. Chiar dacă sintagma din titlu este mai puţin digerabilă, subtitlul vine cu lămuriri necesare, pentru cei care nu se încumetă să zăbovească o clipă în plus, asupra lucrării. Trecând peste acest prag, vom afla o lucrare de excepţie, în sintonie cu tendinţele intelectuale contemporane.
Preocupat de câteva decenii bune de problemele dezvoltării reale a personalităţii umane, cu alonjă spre dezvoltarea spirituală, de europenizarea societăţii româneşti, de mass-media în tendinţele actuale, specifice erei Internetului, de sociologia românească modernă, sociologia comunicării, antropologia culturii, dar şi de geneza modernă a ideii naţionale, de civilizaţia modernă şi educaţia adulţilor, de educaţia prin cultură şi lectură în epoca actuală, mai cu seamă de educaţia tineretului, sociologia vârstelor şi a generaţiilor, autorul s-a oprit în repetate rânduri şi asupra unor personalităţi de marcă ale culturii şi civilizaţiei româneşti, precum:

C. Rădulescu-Motru, Mihail Kogălniceanu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, şi alte repere naţionale, aducând gândirea lor în actualitate şi subliniind importanţa mesajului lor cultural-educativ pentru societate.
Cărturar responsabil, preocupat şi de coordonarea unei colecţii a Editurii Albastros (care se adresează tot tinerilor), dar şi de reeditarea unor lucrări de interes naţional mai puţin cunoscute şi de integrala Operelor lui Spiru Haret, în unsprezece volume, pe care le-a îngrijit, de la studiu introductiv, până la note explicative, biografice şi biobliografice.
Un asemenea palmares, nu poate decât să intimideze, dar şi să sporească admiraţia şi interesul pentru distinsul profesor – autor al acestei cărţi. Spiritul universal al profesorului Constantin Schifirneţ este înrudit cu cel al unei alte personalităţi zdrobitoare, cărturarul Vasile Alexandrescu Urechia, cel care a lăsat moştenire neamului românesc, cele mai importante documente istorice, literare, dar a şi contribuit la dezvoltarea unui fond de carte excepţional, din documentele şi manuscrisele secolelor trecute, ce au pus bazele Bibliotecii Judeţene din Galaţi, care-i poartă numele cu demnitate.
Volumul de faţă este o sinteză a principalelor idei şi studii asupra ideii de modernitate tendenţială, apărute în diverse cărţi anterioare ale autorului, atât în limba română, cât şi în limba engleză.
Şi cum era de aşteptat, cartea debutează cu explicarea conceptului de modernitate, cu principiile şi caracteristicile modernităţii, dar şi consecinţele sociale ale modernităţii.
Cartea este structurată în opt capitole şi Concluzii, unele capitole cuprinzând şi subcapitole. La sfârşit, autorul a aşezat Bibliografia, Indice de nume, de termeni şi de titluri de lucrări precum şi unele Tabele.
Introducerea este făcută de autor în care îşi explică demersul sociologic şi intenţionalitatea personală, în aceste domenii.
În Introducerea autorului aflăm despre doi dintre termenii comuni ai ştiinţelor sociale: modernizarea şi modernitatea, cu numeroase modele teoretice asupra varietăţii căilor de evoluţie istorică, de la societatea premodernă la cea postmodernă. Autorul explică în cartea de faţă, că „modernitatea există în orice societate, însă valorile şi standardele sale nu fiinţează peste tot în integralitatea lor, ci doar ca procese tendenţiale universale”. Constantin Schifirneţ subliniază că „ideea de bază a cărţii este că modernitatea s-a impus ca o tendinţă de neevitat, datorită nivelului de dezvoltare economică a Europei Occidentale, ceea ce a dus la acţiunea ei ca factor de presiune asupra celorlalte societăţi, indiferent de nivelul dezvoltării economice şi al bunăstării”. De remarcat este faptul că „Societăţile cu modernitate solid structurată au vocaţia universalistă şi urmăresc difuzarea şi impunerea propriilor valori, prin o diversitate de căi, peste tot în lume”.
Puterea ce le-o conferă dezvoltarea economică, statelor apusene determină şi difuzarea şi impunerea propriilor valori. S-a ajuns astfel la un standard impus de procesul de modernizare, fiind considerat model de dezvoltare pentru orice altă societate, de a ajunge la acelaşi nivel de dezvoltare. Autorul explică şi sintagma modernitate tendenţială şi anume, „prin contexte istorice, politice, geopolitice, culturale care au determinat ca o societate cu o economie subdezvoltată, să construiască structuri statale, sociale şi instituţionale moderne”.
Referindu-se la arealul românesc privind modernitatea tendenţială, autorul spune: „Este o modernitate mozaicată, nestructurată sub o formă dominantă clară”. Iar din punct de vedere istoric, autorul precizează că: „Modernitatea tendenţială caracterizează toate etapele modernizării societăţii româneşti: perioada de după constituirea statului naţional în 1858, perioada dintre cele două războaie mondiale, perioada comunistă şi perioada post-comunistă”. Astfel, precizează că, modernitatea tendenţială este esenţa procesului evolutiv al României moderne.
După analizarea fenomenului din toate punctele de vedere: politic, social, economic, antropologic, cultural, autorul conchide într-un capitol intitulat: „Tendenţialitatea universală a modernităţii”-că reprezintă „o sinteză despre modernitatea tendenţială ca dimensiune a societăţilor actuale rezultată din interacţiunea lor reciprocă”.
Constantin Schifirneţ a ales să se refere în această carte, la una dintre cele mai dezbătute teme actuale: modernitatea, care atinge orice ţară în orice epocă istorică. Această tendinţă a existat, există şi va exista pentru că face parte din evoluţie şi din paradigma progresului universal şi naţional. Chiar şi cel mai tradiţionalist stat, se încadrează într-o tendinţă de modernitate, în funcţiile de condiţiile proprii, geografice, istorice, geopolitice.
Autorul, după ce defineşte categoriile, se referă la originea acestui termen şi locurile de apariţie a modernităţii clasice, occidentale: Italia, Spania, Europa de Vest, Europa Centrală şi de Nord şi în America de Nord. Evoluţia ei, în timp, dovedeşte intervenţia statului în susţinerea schimbărilor moderne.
Modernitatea a fost studiată prin tezele a trei personalităţi istorice ale secolului XX: K.Marx; E. Durkheim şi M.Weber, întemeietori ai sociologiei, care „au elaborat modelul teoretic de explicare, înţelegere şi analiză a societăţii moderne înrădăcinată în Europa”.
Autorul tratează conteptul de modernitate din mai multe puncte de vedere. Este un demers analitic care se supune atenţiei cititorului (beneficiarului), din punct de vedere sociologic, contextul teoretic şi istoric al modernităţii, în special în spaţiul non-occidental. Evoluţia modernităţii atestă intervenţia directă a statului în susţinerea schimbărilor moderne. Această evoluţie, din Europa către „restul lumii” –este comentată şi analizată, după afirmaţiile lui M. Weber, potrivit cărora, societăţile ar trebui să urmeze prototipul european, datorită potenţialului său de dezvoltare universală.
Fiind o dimensiune esenţială a dezvoltării sociale, modernitatea s-a răsfrânt asupra indivizilor, grupurilor şi instituţiilor. Chiar şi conceptul de modernitate este supus unui proces de modernizare prin flexibilitatea normelor şi principiilor definitorii, într-un concept istoric şi geopolitic determinat. Iată şi o explicaţie clară a acestui concept: „Modernitatea înseamnă caracterul, însuşirea sau proprietatea de a fi modern, cuprinzând în sine tendinţa ei către universalitate şi raţionalitate”. Autorul subliniază şi caracteristicile ei: „economii capitaliste industriale, organizarea politică democratică şi o structură socială flexibilă întemeiată pe clase”. Conceptul de modernitate în accepţiunea sociologului englez Anthony Giddens, se exprimă prin patru dimensiuni instituţionale: capitalism, industrialism, control organizat şi extins şi puterea militară industrializată.
Ca proces de reînnoire socială şi spirituală modernitatea a produs schimbări radicale în societăţile occidentale: Renaşterea, Iluminismul, Reforma, Revoluţia Industrială. De asemenea, s-a produs în toate structurile sociale, culturale şi instituţionale de la baza societăţii. Devenită proiect global în Occident, modernitatea a avut drept consecinţă, modernizarea oricărei societăţi, pe baza unor principii.
O concluzie: În timp ce tradiţia este expresia trecutului, modernitatea ţinteşte spre viitor. Constantin Schifirneţ enunţă mai multe teme referitoare la conceptul de modernitate. Şi: evoluţia istorică a modernităţii este văzută ca trecere de la societatea tradiţională la cea modernă (Jeffrey C.Alexander) – axată pe industrializare, democraţie prin lege, urbanizare, bunăstare şi bogăţie, ştiinţă prin educaţie şi instrucţie.
Drept urmare, societăţile cu o modernitate solid structurată au vocaţie universalistă, urmărind difuzarea şi impunerea propriilor valori pretutindeni în lume.
Cele două mari revoluţii, ştiinţifică şi industrială, au avut un rol decisiv în impulsionarea modernităţii.
Dar fiecare stat are specificul lui şi astfel a crescut decalajul economic şi de civilizaţie între ţările industriale şi cele nonindustriale. Aceste fenomene, conceptualizate de profesorul universitar doctor Constantin Schifirneţ, cu exemple şi citate din sociologi şi filozofi, fac din modernitate şi modernizare termeni care invită la reflecţie asupra societăţii moderne. Înţelegerea lor este vitală pentru orice om care doreşte să se adâncească în fenomenologia sociologică universală.
Pătrunderea modernităţii în societatea occidentală a avut ca efect transformarea radicală a culturilor şi a tradiţiilor locale.
În continuare, autorul lucrării a considerat necesară enunţarea principiilor şi normelor care stau la baza modernităţii, în funcţie de structura interioară a societăţii: credinţe, obişnuinţe, tradiţii, cadru instituţional, comunitatea. Sunt enumerate şi explicate succint aceste principii. Actualitatea poate fi considerată o condiţie necesară a modernităţii, însă nu e suficientă.
Un set de caracteristici definitorii au diferenţiat modernitatea occidentală de alte tipuri de evoluţie socială. Samuel P. Huntington realizează o sinteză a caracteristicilor fundamentale ale modernităţii occidentale, care constituie, în mod legitim, un nucleu al civilizaţiei occidentale. Trebuie amintite: Moştenirea clasică, Creştinismul occidental, Limbile europene, Separarea autorităţii spirituale de cea temporală (a bisericii de stat), Statul de drept, Pluralismul social şi societatea civilă, Organismele reprezentative; Individualismul, caracteristici mult răspândite în Occident, care formează nucleul civilizaţiei occidentale. O idee subliniată de autor: Civilizaţia occidentală este preţioasă nu pentru că este universală, ci pentru că este unică.
În subcapitolul „Programul cultural şi politic al modernităţii” – autorul subliniază o dimensiune fundamentală a programului cultural al modernităţii, şi anume religia, în speţă, creştinismul, considerat ca un factor cheie în procesul de raţionalizare precum şi în dezvoltarea modernă. Modernitatea poate fi văzută ca o rezultantă a creştinismului, dar în acelaşi timp ca un proces rezultat din criza religioasă. (cf. Gerard Delanty).
Şi cum era şi firesc, autorul are şi un subcapitol despre Consecinţele sociale ale modernităţii.
Capitolul II al cărţii are un titlu incitant: „Modernizarea – calea spre modernitate”. Şi aici, autorul subliniază faptul că: „Procesul de modernizare a înregistrat permanent un deficit de dezvoltare modernă şi un deficit de sincronizare, generate de însăşi perioada modernă, precum înapoiere, dependenţă economică, decalaj, dezechilibru agrar-urban, sărăcie etc., însă analiza acestui deficit se face prin concepte şi viziuni teoretice occidentale”. Şi aici, autorul nuanţează termenii modernitate şi modernizare: „Modernitatea este un efect al modernizării. Nu există modernitate fără modernizare. Modernitatea este un standard care reprezintă un scop al evoluţiei societăţilor, iar modernizarea este procesul de realizare a acestui scop”.
Capitolul III al cărţii este dedicat „Tipurilor de modernitate” pentru conturarea conceptului de modernitate tendenţială, dar şi explicarea şi enumerarea tipurilor de modernitate: Modernitatea reflexivă (acţionează asupra ei însăşi); Modernitatea lichidă; Modernitatea organizată; Modernităţi multiple; Modernitatea asiatică; Modernitatea japoneză (Japonia fiind prima ţară non-occidentală cu o modernitate avansată, datorită, în primul rând, industrializării performante; Modernitatea comprimată (Coreea de Sud); Modernitatea greşită (India). Referitor la modernitatea greşită din India, Constantin Schifirneţ face o paralelă: „În India, modernitatea este similară cu ceea ce am spus despre România: avem modernitate dar nu avem omul modern, deci o modernitate fără omul modern”.
Autorul subliniază caracteristicile generale ale fiecărui tip de modernitate, dar şi trăsăturile de specificitate, cu exemple concrete, bazate pe date reale.
Mai sunt: Modernitatea chineză, având ca fundament cultural şi religios, confucianismul ca resursă pentru schimbarea modernă. Potrivit părerii lui Wang Hui, în lucrarea: „Sfârşitul Revoluţiei. China şi Limitele Modernităţii”, apărută în 2009, se susţine că: „China a avut propria sa modernitate care a oferit resurse pentru construirea unei societăţi diferite de cea a Occidentului capitalist şi de aceea modernitatea chineză din perioada colonială trebuie să fie caracterizată ca o <modernitate anti-modernă>”.
Modernitatea latino-americană. Se disting aici, mai multe etape ale evoluţiei modernităţii în America Latină, legate de perioada colonială, modernitatea oligarhică, sfârşitul modernităţii oligarhice, expansiunea postbelică a modernităţii, etapa dictaturilor, etapa neoliberală.
Capitolul IV se referă la Modernitatea tendenţială, cu definirea termenilor: „Tendenţială şi Tendenţialitate”, în sensul de orientare majoritară către o opţiune din mai multe posibile. „Ideea de tendinţă – afirmă autorul -, semnifică faptul că un fenomen se manifestă, dar evoluţia lui nu este dusă până la capăt”. Există mai multe nuanţe, în funcţie de context: tendinţă reală, falsă sau imaginată.
Un alt subcapitol se referă la: „Modernitatea tendenţială, model explicativ al evoluţiei moderne”. Ea se înfăţişează „ca un efect al realizării proiectului (ideologic) de dezvoltare modernă, şi, prin urmare, termenul se referă la acţiunile şi ideile de modernizare, acţiuni şi idei care rămân parţiale şi nefinalizate”.
„În acest sens, precizează autorul, modernitatea rămâne în mare parte o aspiraţie, un obiectiv de atins, dar nu pe deplin realizat”.
În continuare, autorul se referă la „Trăsături ale modernităţii tendenţiale”.
Fiind o caracteristică permanentă a societăţii contemporane, modernitatea tendenţială este comună şi altor perioade, diferă doar conţinutul şi densitatea materială, civilizatorie a acestora, susţine autorul. Modernitatea are un caracter dinamic, cumulativ şi regenerabil al unui proces de actualizare permanentă a normelor şi principiilor care definesc statutul de modernitate al unei colectivităţi. „Modernitatea tendenţială exprimă faptul că societatea nu este încă sau nu este pe deplin modernă, iar evoluţia ei nu ar avea altă alternativă decât să devină deplin modernă”. Şi: „Conceptul de modernitate tendenţială acoperă o realitate dinamică aflată într-un continuum care cu greu se poate identifica de unde începe şi unde se sfârşeşte”.
Aşadar, modernitatea se afirmă ca o tendinţă, câtă vreme nu a produs transformări profunde în toate componentele vieţii sociale.
Caracteristicile modernităţii tendenţiale sunt decalajele de dezvoltare între zonele istorice ale unei societăţi, dar şi în interiorul aceleiaşi zone, între urban şi rural, între oraşele mari şi cele mici. Procesul de urbanizare este asemănător cu modernitatea tendenţială, oarecum invers, pentru că, prin efectele sale a produs acelaşi fel de înstrăinare şi de destabilizare a status quo-ului versus urban, mai explică autorul.
Cercetarea sociologică întreprinsă de distinsul profesor universitar doctor Constantin Schifirneţ, cu atâta acurateţe a termenilor şi a explicaţiilor care decurg din împletirea acestor termeni, este deosebit de importantă chiar şi pentru cei care nu au studiat sociologia sau ştiinţele politice, ci pentru informarea oricărui om, ancorat în realitate, care doreşte să cunoască fenomenele ce se petrec în ţară şi, cu extensie, în lume, cauzele producerii acestora, decalajele dintre ţările super-civilizate şi cele mai puţin civilizate. Dar şi ce relevanţă au toate acestea pentru omul de rând.
Există şi o rezistenţă la modernitate şi acest subiect este tratat de autor în subcapitolul 4. Foarte interesant de constatat pentru cititor, aceste afirmaţii ale autorului care lămuresc unele aspecte: „Conceptul de rezistenţă permite devoalarea sensului ascuns al modernităţii tendenţiale. Supravieţuirea şi rezistenţa la efectele instituţionalizării normelor moderne distinge modernitatea tendenţială de alte modernităţi. Lipsa de organicitate a modernităţii rezultă din rezistenţa majorităţii populaţiei faţă de unele dintre efectele modernităţii/modernizării. Există o modernitate indigenă rezistentă la modernitatea globalizată”. „Aceeaşi reacţie – citează autorul – se manifestă şi faţă de globalizare prin cultivarea construcţiei identităţilor de rezistenţă împotriva dominaţiei valorilor pieţei şi a culturii occidentale”.
Rezistenţa la modernitate nu a căpătat însă, caracterul unei mişcări sociale şi nu este o rezistenţă organizată. Tradiţiile şi rezistenţa prin ritualuri sunt acceptate tacit de către individ şi grupuri umane. În realitate, aceasta este o rezistenţă la schimbare.
Subcapitolul 5 se referă la Lipsa dominantei modernităţii. În ţările în care se manifestă lipsa dominantei modernităţii, se poate constata eşecul în a coagula dominanta modernizării şi a modernităţii, din cauză că procesul de modernizare s-a produs într-o societate agrară, lipsită de capital (de resurse financiare) şi de resursele umane pentru o dezvoltare economică bazată pe competiţie şi profit. Teza despre lipsa dominantei în procesul de modernizare este aplicabilă în zonele unde a eşuat modernitatea. „În ţările cu modernitate tendenţială, opinează autorul, moderitatea nu s-a produs în timp, ci a fost mai mult impusă prin acţiuni şi reglementări fără o dominantă derivată din identitatea tuturor actorilor sociali cu principiile şi valorile modernităţii.”
Capitolul V – este referitor la Elitele, între retorica şi realitatea modernităţii.
Este îndeobşte cunoscut, că modernizarea unei societăţi nu poate avea loc fără elitele modernizatoare. Autorul evidenţiază succint, grupurile societăţii care au promovat şi susţinut modernizarea şi modernitatea.
Concluzia este că nu toate componentele unei societăţi evoluează, în acelaşi ritm, spre modernitate. Unele grupuri sociale acceptă schimbarea, altele o refuză. Ceea ce este clar este că modernitatea rămâne la suprafaţa societăţii ca tendinţă, de ea beneficiind numai grupuri restrânse, în timp ce marile grupuri sociale continuă să trăiască, să gândească şi să acţioneze în spiritul normelor şi valorilor tradiţionale.
Totuşi, unele acţiuni de modernizare cum ar fi: desfiinţarea iobăgiei, împroprietărirea ţăranilor, au fost acceptate şi susţinute de majoritatea populaţiei, care nu a fost nici indiferentă, nici ostilă schimbării.
Într-o societate modernă, elitele tind spre o conformare la deciziile stabilite în afara cadrului naţional.
În privinţa României, a existat o contradicţie între orientările elitelor către idei şi comportamente occidentale şi structura socio-economică agrară. Elitele se prezintă ca europene dar, majoritatea populaţiei exprimă cerinţe locale. Autorul specifică următorul fapt: „Deşi în discursul lor ştiinţific şi cultural elitele româneşti aderă la modernitate, ele reuşesc cu greu să dea soluţii pentru o dezvoltare modernă a întregii societăţi fiindcă practicile lor eludează caracterul universal şi neutru al normelor instituţionale. Modernitatea tendenţială se distinge prin ambiguitate şi ambivalenţă între ordinea formală şi ordinea socială de tip comunitar-tradiţional”.
Specifică autorul: „Prezenţa elitelor în actele de modernizare ţine de condiţia lor socială şi economică conferită de cadrul istoric şi naţional”.
În privinţa elitelor româneşti, aruncând o privire lucidă şi pertinentă în peisajul actual, distinsul profesor opinează: „Elitele româneşti au acţionat ca statul să fie factorul fundamental de construire a naţiunii şi au urmărit, înainte de toate, asigurarea independenţei politice întărind statul şi cu instituţii moderne în lipsa unui nivel economic şi a unor actori economici autohtoni puternici. Din cauza succesiunii rapide de tranziţii, ele au fost nevoite, permanent, să creeze alternative la vechile ideologii şi regimuri politice. În loc să construiască preluând direcţii viabile din epocile precedente, ele au criticat şi au demolat tot ce a fost înaintea lor, cheltuind multă energie în acest sens.” Una din constatările autorului: „Majoritatea populaţiei continuă să trăiască după alte standarde decât acele norme moderne şi promoderne ale elitelor afirmate de multe ori doar declarativ, fiindcă în practică, înseşi elitele acţionează după principii nonmoderne. O bună parte din români au revenit, astăzi, la moduri de viaţă antebelice şi au ajuns la un nivel de viaţă mai scăzut decât cel din perioada comunistă.” Autorul găseşte şi o motivaţie acestei stări de fapt: „Lipsa de comunicare şi solidaritate reală între toate segmentele societăţii, între elite şi populaţie este o dovadă a modernităţii tendenţiale”.
Aceasta este o analiză sociologică şi politică exemplară a autorului în privinţa modernităţii tendenţiale româneşti.
Capitolul VI se ocupă de Spaţiul de dezvoltare modernă, în care autorul argumentează importanţa acestui spaţiu de dezvoltare în afirmarea şi susţinerea principiilor şi normelor modernităţii pentru a sublinia ideea că modernitatea tendenţială fiinţează într-un anumit cadru social şi istoric.
Autorul afirmă că există un asemenea spaţiu generator de modernitate în care s-a manifestat permanent o atitudine favorabilă schimbării sociale. Spaţiul occidental, în speţă, s-a distins prin generare şi susţinere de modernitate. În continuare face o scurtă prezentare a spaţiului occidental. De-a lungul timpului, „evoluţia societăţii occidentale s-a remarcat nu doar prin obţinerea unor mari performanţe economice, ştiinţifice şi culturale, ci şi prin extinderea fără precedent a spaţiului său de influenţă. Spaţiul occidental a fost orientat spre universalitate, spaţiul non-occidental a fost dominat de localismul impus de imperiile care îşi disputau dominaţia asupra sa, mai precizează autorul.
Comparaţia dintre modernitatea occidentală şi cea din spaţiul non-occidental aruncă o lumină asupra realităţii lumii de azi: „Faţă de modernitatea occidentală, cu orientare către dezvoltare, emancipare, progres economic şi social, modernitatea în spaţiul non-occidental a fost adoptată ca o cale de a conserva identitatea culturală, naţională şi religioasă în raport cu presiunea venită din exterior. În cazul acestei modernităţi, accentul a fost pus pe formele moderne necesare în a susţine fondul intern” – precizează autorul. După ce face comparaţii între aceste două tipuri de modernitate, autorul conchide: „În concluzie, tipul de modernitate dintr-o societate are funcţionalitate şi impact în raport cu spaţiul de dezvoltare căreia îi aparţine. (...) Calea de modernizare a unei ţări depinde în mare măsură de contextul său geopolitic.”
În Capitolul VII, autorul tratează „Modernizarea ruralului”- temă deosebit de interesantă, încercând o explicaţie asupra relaţiei dintre dezvoltarea modernă şi ţărănime pentru a evidenţia modernitatea tendenţială cauzată de subdezvoltarea generată de efectele modernizării asupra ţărănimii şi mediului rural.
Se ştie că modernizarea şi modernitatea au acţionat ca dizolvant în mediul rural şi agrar. În Occident, modernitatea a avut drept consecinţă distrugerea clasei ţărăneşti, locul ei fiind luat de fermierii agricoli, grup social exponent al agriculturii capitaliste industrializate. Ţăranii au devenit exponenţi ai trecutului, fără vreo relevanţă pentru actualitate, pentru modernitate, fapt care s-a întâmplat şi în România. În Europa de Vest însă, industrializarea a transformat radical sectorul agricol, iar ţăranul a devenit muncitor industrial.

Autorul înfăţişează un amplu tablou comparativ al ţărilor occidentale şi al celor non-occidentale privitor la situaţia clasei ţărăneşti anacronice, considerată ca o frână în calea modernizării şi dezvoltării.
Capitolul VIII se ocupă de Statul – producător de modernitate şi tratează, cum spune şi titlul, implicarea statului în modernizarea societăţii. „În procesul de modernizare, specifică autorul, statul a fost un instrument în mâna unei clase sociale – burghezia – şi de aceea el a apărut ca exponentul intereselor sociale ale acesteia, care nu sunt întotdeauna în concordanţă cu interesele tuturor componentelor societăţii, deşi statul s-a prezentat ca un actor social neutru cu acţiune asupra întregii societăţi”.
Ca şi Concluzii, autorul prezintă Tendenţialitatea universală a modernităţii, în care autorul îşi argumentează pe larg, intenţia de a articula o imagine mai complexă asupra ideii de modernitate, conferind o semnificaţie generală conceptului de modernitate tendenţială, dincolo de aplicaţia acestuia în spaţiul românesc. S-a analizat modernitatea cu instrumente sociologice de studiu al societăţii, pentru a explica diversitatea evoluţiei societăţilor moderne.
Această amplă cercetare este un îndrumător util studenţilor şi celor interesaţi în probleme sociologice despre lumea de azi, în contrapondere cu secolele trecute, în diversele ţări care au cunoscut o dezvoltare şi o modernitate evidentă. Lucrarea beneficiază de un rezumat în limba engleză – Abstract -, de o amplă Bibliografie, de un Indice de nume, de termeni şi de titluri de lucrări, şi toate acestea sunt instrumente cât se poate de folositoare, în primul rând pentru învăţământul superior.
CEZARINA ADAMESCU 8 Aprilie 2017

Asymetria si Dan Culcer va recomanda

Enciclopedia României

Blogul ideologic. Titus Filipaș

Ioan Roșca
Contrarevoluția din România. O cercetare

Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

Revista Verso

Geovisite

Revista NordLitera

Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
Etimologii. Resurse lingvistice

Azi

Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

Societatea de maine

Daca nu acum, atunci cînd? Daca nu noi, atunci cine? S'inscrire a Societatea de maine Intrati in Societatea de maine Exercitiu colectiv de imaginatie sociala


Inscriere : fr.groups.yahoo.com Se dedica profesorului Mircea Zaciu

Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
Viteazul priveşte pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga

Sondaje

Identificare

Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com

«Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
Page Generation: 0.41 Seconds