Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 45 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache. Satul din colt.ul ochiului
    Scris la Tuesday, November 02 @ 19:12:36 CET de catre asymetria
    Lecturi critice Spuneam, într-un foileton privind ciurul și dârmonul cenzurii, cã ținta predilectã a criticaștrilor corect politici este literatura scriitorilor amprentați național. În procesul canceling, a-ți apãra stilul etnic a devenit egal cu a fi șovin, xenofob, stupid sau fundamentalist religios. Președintele Macron, cuprins de darul previziunii, a afirmat cã „națiunile vor pierde bãtãlia culturalã a civilizațiilor”. De-în-da-tã! În ce ne privește, suntem „protocroniști” și privind gospodãria țãrãneascã.Un asediu sistematic s-a produs contra ei, începând cu 1944. „Nu întâmplãtor, în chip nimicitor, s-a abãtut furia satanicã bolșevicã asupra satelor, cele care poartã chipul românesc”, nota Alexandru Nemoianu în 20 septembrie a.c. (v. Hidosul planKovesi 2”). Acum, când trendul neo-marxist e poligamia, deranjeazã caracterul tradițional al familiei rurale. Or, familia țãranului a fost punct de rezistențã în cele mai grele cumpene ale istoriei. Un teleintelectual realizator de emisiune, Prelipceanu, mereu uluit, mereu mirat (ca expresie) de el însuși, susținea într-o marți, 28 septembrie, la ceas rãu: „Trebuie sã-i scapi pe copii de pãrinții lor.” Zis și fãcut. Românii (patru milioane, dar se poate și mai rãu) și-au luat lumea-n cap, iar pãrinții au fost despãrțiți de copii.

    Satul din colțul ochiului

    E liniște-n Poiana lui Iocan, /Scheaunã vântul prin salcâmii-n floare, /Fierarul mucalit și nãzdrãvan/Bate-n trei colțuri stea de șezãtoare./
    Nici sape nu mai ies de sub ciocan,/Nici pluguri, nici cãdelniți, nici topoare;/ E liniște-n Poiana lui Iocan/ Și cade-un frig în oase care doare. / E liniște-n Poiana lui Iocan, /Doar Moromete scurmã îndãrãtnic /Cenușa adunatã peste ani /Cârpind ograda c-un uluc pãrelnic.//

    Ci iar se scurge vântul prin salcâmi /Și va lovi tãcerea an de an /S-a stins cel mai țãran dintre români /Și-i liniște-n Poiana lui Iocan.” /
    Ion Andreițã, Poiana lui Iocan

    Spuneam, într-un foileton privind ciurul și dârmonul cenzurii, cã ținta predilectã a criticaștrilor corect politici este literatura scriitorilor amprentați național. În procesul canceling, a-ți apãra stilul etnic a devenit egal cu a fi șovin, xenofob, stupid sau fundamentalist religios. Președintele Macron, cuprins de darul previziunii, a afirmat cã „națiunile vor pierde bãtãlia culturalã a civilizațiilor”. De-în-da-tã!
    În ce ne privește, suntem „protocroniști” și privind gospodãria țãrãneascã.Un asediu sistematic s-a produs contra ei, începând cu 1944. „Nu întâmplãtor, în chip nimicitor, s-a abãtut furia satanicã bolșevicã asupra satelor, cele care poartã chipul românesc”, nota Alexandru Nemoianu în 20 septembrie a.c. (v. Hidosul planKovesi 2”).
    Acum, când trendul neo-marxist e poligamia, deranjeazã caracterul tradițional al familiei rurale. Or, familia țãranului a fost punct de rezistențã în cele mai grele cumpene ale istoriei. Un teleintelectual realizator de emisiune, Prelipceanu, mereu uluit, mereu mirat (ca expresie) de el însuși, susținea într-o marți, 28 septembrie, la ceas rãu: „Trebuie sã-i scapi pe copii de pãrinții lor.” Zis și fãcut. Românii (patru milioane, dar se poate și mai rãu) și-au luat lumea-n cap, iar pãrinții au fost despãrțiți de copii.
    Și, cum enerveazã legãtura țãranului cu pãmântul, au venit retrocedãrile. O statisticã aratã cã numãrul de țãrani fãrã pãmânt a crescut din cauza împroprietãririlor ilegale sau cvasilegale. „Pãdurili, pãdurili!”, urla un parlamentar (culmea, din PNȚ), în bondițã și-n ițari, poreclit Kimir-Sen. Le-a obținut pentru sine. Acuma, pãdurile pleacã afarã în trenuri și-n camioane, iar țãranii se încãlzesc cu rumeguș. Și s-au retrocedat pãșuni dupã pãșuni..., ba chiar a fost deposedat de avutul sãu un sat întreg. Iar guvernanții penduleazã între dispreț și indiferențã.
    Nici gospodãria țãrãneascã de subzistențã nu place. Fermizarea, da. Finanțãrile europene nu merg spre ea, ci spre ferma industrialã. Munca la țarã? Declaratã oroare. Poate pentru cã etnosoful anonim spune cã „banul trebuie sã fie muncit”? Mi-a fost dat sã o aud, la un congres, pe o cercetãtoare de la Institutul de Etnologie și Folclor „ Constantin Brãiloiu” susținând cã trebuie sã renunțãm la vocabula țãran pentru cea de fermier. Noțiunea de țãran – prohibitã? Bauer nu mai zic nemții? Paysan nu mai spun francezii? Mã îndoiesc.
    „Trãiește românește!”, se aude inevitabila reclamã-îndemn. Cum? Cu brânzã sinteticã și ulei de palmier, cu vacã mov de ciocolatã? Și-mi amintesc de proletcultista Veronica Porumbacu admirând, în cadrul unei „vizite de lucru” a Școlii de Literaturã, un mânz frumușel. I-a trântit-o Ion Gheorghe: „E vițel.” Sã-i dea Dumnezeu pãmânt ușor de flori poetului ierbii de acasã.
    Într-o vitrinã de pe strada Sãrãrie din Târgul Ieșilor, s-a lãfãit multã vreme un anunț: „Vindem Beens”. Știți de unde importãm fasole? Din Grecia. Mãlai? Din pusta ungarã. Cãlin Georgescu, la Gold FM, spune apãsat: „Țãranul român trebuie sã fie rege, iar clasa de mijloc sã-și recapete conștiința naționalã.”
    Rege? Între timp, proprietatea ruralã e aproape destructuratã. Un țãran amãrât, ajuns pe micul ecran, se plângea cã trebuie sã vândã patru litri de lapte ca sã-și cumpere un litru de apã mineralã. Cât despre middle class sau uper middle class, e greu sã-și recapete conștiința naționalã. Mã refer la intelectualii țintiți pe Putere. N-or sã-mi placã niciodatã și punctum.
    Da, distrugerea materialã a mediului rural se realizeazã pas cu pas. Cultural? În „România educatã”, școlile sãtești se închid, bibliotecile sãtești dispar una câte una. Ce face primarul? Nu ceea ce fãceau preotul și învãțãtorul. Zice Lucian Avramescu, despre salcâmul lui Moromete: Nu, nu-i tãiat, crește în odãile caselor abandonate de țãrani. Dar câți se opun ultraprogresiștilor puși pe dizolvarea satului clasic? Rokerul Cîțu cumva? Cel care crede cã trãim bine mâncând pâine congelatã, de import?El pâine nu mãnâncã.
    Ce-i drept, dacã țãranul a fost trimis la muzeu (Muzeul Satului câți mai știu unde este?; la Muzeul Țãranului Român se vizioneazã filme LGBT), partea spiritualã e mai greu s-o distrugi, dar nu imposibil. Capodoperele Miorița și Meșterul Manole au fost scoase din manuale. Întreb: unde se manifestã simțul sãrbãtorescului și al ceremoniei mai puternic decât în poezia oralã, eliminatã, dupã noul canon, din Facultãțile de Litere?
    Mircea Platon mi-a dat cam cu ferealã (poate mi s-a pãrut numai, el fiind unul dintre puținii intelectuali care se luptã cu antiromânismul) monografia despre Al. Vlahuțã. Nu, Mircea Platon, nu mã tem de curentul sãmãnãtorism. Firește, cel de calitate. Și nu întâmplãtor literatura oralã e respinsã în același mod ca poemele despre eroi.
    Recent, am auzit „adaptarea” unui cântec de rãzboi antisovietic: „Șapte mere-ntr-o basma / Și-am pornit spre Moscova”, cântãrețul înlocuind merele cu „trei flori într-o basma”. Fie și frunze și flori, dar pe-ale lor morminte. De eroi.
    Am citit, în ultima vreme, multe Amprente semnate de Ion Andreițã. Episoade dintr-un proiectat roman intitulat Banii miresei. Badea Ion, „pãlmaș al condeiului”, cum se autodenunțã, nu se lasã impresionat de sentința cã poezia și proza, ambele rurale, sunt condamnate la uitare. Poate și condamnabile?
    A spus V.Voiculescu, atacat ca „fundamentalist ortodox”: „Sunt nãscut la țarã... cel mai mare noroc din viața mea.” Și da: „Satul românesc este o lume” dupã Mircea Vulcãnescu. Țuțea, plecat la carte desculț, se lãuda și el cu originea țãrãneascã. Ion Andreițã scrie despre „sãrãcia aristocratã a țãranului român” și descrie starea de aristos (trimitere la Duiliu Zamfirescu și la celebrul discurs academic). O face simplu și expresiv, ca „la origine”. Exprimarea e directã și pre înțeles, când toate au cãpãtat „mascã”. Și câte aiureli nu se tipãresc despre țãranul român: cã „nu distinge binele de rãu”; cã poporul român, și-n special țãranul, n-ar fi sãnãtos mental. S-ar putea scrie o istorie a istoricilor isterici, a cãror preocupare e de-constucția de mituri identitare, de eroi, de bãrbați de stat adevãrați, de caractere.
    Pãmântul e carne din carnea țãranului. „Înclisat cu sânge” la Mãrãșești, apoi „înclisat cu sânge” la colectivizare.N-o fi fost sãnãtos la cap țãranul român când, dezrãdãcinat din rostul lui, a dat cu baltagul în activiști? Un fapt dramatic, petrecut în Icoana: șeful echipei de tractoriști manevrați de propagandã, a fost lovit de țãrani și a ajuns infirm. L-a ajutat, tot restul lui de viațã, o fatã de chiabur, din locul pe care voia sã-l colectivizeze. Satul românesc e „în linia lui Dumnezeu”. Acolo, omul sfințește locul, dupã Ernest Bernea.
    Din șirul de Amprente, mi-a rãmas în minte Florica, mama. Cãlcâiele cu crãpãturi erau ca niște tranșee pentru bãtãlia cu pãmântul nesupus. Aceleași crãpãturi dureroase le avea și în suflet. Cu vadra de lapte în spate, mergea șapte kilometri sã-și hrãneascã fiul bolnav de icter. „Pãmântul nu mai putea face fațã la legile bolșevice.” Din ultima cãruțã cu grâu, a cincea dintre cele cerute la cotã, Florica a umplut o strachinã. Atâta tot și tot: „Pentru pomana morților”. A fost „ridicatã” pentru sabotaj. Sate întregi au fost împușcate pentru sabotarea „procesului de colectivizare”.
    Alt destin? Înnebunit de cote și de activiști, un Gheorghe a luat-o pe Argeș în sus, spre șantier, sã construiascã o cale feratã. Unde duceau șinele? Nicãieri sau la dracu. Nimeni nu știa unde. „Drum închis!”, scria pe o scândurã, cu litere crãcãnate. „Înaintarea interzisã!” Hei-rup-ul aducea posturi, funcții „de rãspundere”. Gheorghe a fost dãruit cu costum de brigadier, albastru ca ceru (îmi asum cacofonia). I se pãrea cã aratã a „astru orbitor”, de vreme ce mergea mândru la hora satului, fãrã sã salute pe nimeni. Dupã ce s-a întors la meseria de „țãran de luncã”, Gheorghe a reînvãțat sã dea bunã-ziua oamenilor.
    „Cu pãmântul tras pânã la glezne” merge țãranul lui Ion Andreițã. Am mai întâlnit la alt poet, bucovineanul prin adopție Gheorghe Lupu, existența glodului care nu-l lasã pe sãtean sã plece. În Amprenta unui gând. Încotro?, Andreițã îl vede „abia smulgându-și picioarele din pãmântul ce i le ținea zãlog”. Când nu poate lua o hotãrâre, „se poticnește pe drum întins ca-n palmã”. Altfel, are pasul hotãrât, de om care nu moare de drum lung. Iar drumul – miraculos ca orice drum de poveste – face ce face și-i întinde în fațã o rãscruce suspectã. Alegerea nu-i greșitã pentru cã îl duce înapoi, din dealul șantierului, în valea lui.
    Ca și mine, probabil, Ion Andreițã a fost șocat de nepriceperea celor care l-au luat la deal-vale, ca sã zic așa, pe Lucian Blaga, pentru „infinitul ondulat ca orizont specific al culturii românești”. Doina l-a dus pe poetul Blaga la plai ondulat, împãrțit în plan înalt și vale. Și cât s-a râs de spațiul mioritic! Dupã Marta Petreu, moartea mioriticã aratã un popor neevoluat. N-am prea înțeles de ce.
    Revenind la Amprente: calul trage mereu acasã, în Cãruța cu dragoste. Profitã de somnul stãpânului și-l întoarce din drumul spre marginea orașului. Și nu-i un mit, ci o realitate colectivã, cã țãranul a fost scos, în socialism, din locul lui și adus la mahala.
    Discutam cu Conu Niculae Gheran, enervat cã Rebreanu e considerat un canon depãșit. Și nu numai Liviu Rebreanu, dar toți autorii de prozã ruralã, de la Duiliu Zamfirescu la Agârbiceanu, de la Sadoveanu și Preda la ruraliștii contemporani. „Ei, dacã Rebreanu le miroase a bãlegar, sã scrie ei un Ion. Dacã Preda e depãșit, sã scrie ei ceva mai bun decât Moromeții”, mi-a spus rebreanologul prin excelențã, care numai pãgubaș literar nu este. Nu, proza ruralã nu va fi învinsã de cea urbanã. Scrisã cu talent e doar una: cea rurbanã.

    Nota bene: Ion Andreițã e un europenist convins, a mâncat Franțã pe pâine. Scrie europenește, dar românește.
    Magda URSACHE


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.44 Seconds