Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 16 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    In epicentru: Magda Ursache în dialog cu George Motroc
    Scris la Tuesday, February 06 @ 17:46:30 CET de catre asymetria
    Memoria
    Modele. Cum trebuie înțelese… Magda Ursache în dialog cu George Motroc

    George Motroc : Doamnă Scriitoare Magda Ursache, vă rog să-mi permiteți să vă adresez, atât în numele redacției revistei, Actualitatea literară′′, dar și al celor care vă citesc, 80 urări aniversare de sănătate, bucurii și putere de muncă literară ! De asemenea, vă rog să acceptați un interviu despre modelele dvs. umane și literare, de ieri și de azi, despre lumea în care trăim, pornind de la cartea dvs. Dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe -, Supraviețuiri în Post-Moralia” Dar, înainte de toate, v-aș ruga să acceptați să ne spuneți sau altora să reamintiți ce înseamnă pentru dvs. un model literar și uman ?
    Magda Ursache : Dragă George Motroc, am răspuns de-atâtea ori, de-atâtea ori la întrebarea asta. Totu-i să găsesc cuvinte noi, că opiniile, convingerile mele sunt aceleași. Modelele sunt temelia, pietrele de temelie. Cum să construiești pe nisip ? Nu mi-ar ajunge spațiul întregii reviste pentru a le enumera. Mai exact spus, reperele. Sunt și eu o sapiensă acum, dar tot am nevoie acută de repere. Vechi și noi. Încep cu primul model uman : tatăl meu, Alexandru Marinescu, un avocat de elită, multilingv, zvârlit din baroul bucureștean la judecătoria de ocol din Pârscov. Norocul meu a fost că acolo viețuia, atunci, V. Voiculescu. Aducea a sfânt, cu pletele lui albe, cu barba albă. Când l-am văzut în privdor, l-am întrebat pe tata : „E Doamne-Doamne ? Poetul mi-a dăruit poveștile Reginei Maria, pe care am făcut imprudența să le duc la școală. Ce huiet, ce zbucium ! Cât pe ce să fiu exmatriculată. Și tot la Pârscov, în casa – muzeu am primit Premiul „V. Voiculescu”, pentru mine cel mai important dintre toate. Tata mi-a pus în mâini cărțile care trebuiau citite. Da, am făcut ocolul pământului în o mie de cărți. De la el mi se trage ideea că binomul bellus-bonus se impune ca un criteriu al judecății estetice. Că modelul implică statutul clasicist : armonie, proporție, măsură. Mi-e frică să nu fi spus de prea multe ori că evenimentul cel mai important a fost când Petru Ursache a intrat în viața mea. Și-i singurul eveniment de neschimbat. Petru e motivul să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu. Este stabilopodul meu etic și estetic. Ca și el, nu consider total depășit nici etnicul, nici eticul, nici esteticul.

    G. M. : Dincolo de aceste exemple fericite de modele din viața dvs. și cărora sper să le dedicăm niște interviuri separate, la fel de bine stau lucrurile și în lumea scriitorilor de ieri de azi ?
    Magda Ursache : Mai greu decât să-ți scrii opera este să-ți „scrii” biografia. Nu-mi plac autorii fără măduvă spinală, oameni de apă, chiar geniali fiind, în grația celor 9 muze la un loc. Și sunt mulți oameni de apă, care iau forma vasului în care sunt turnați. Nu pot și nu vor să-și păstreze forma. Reperele mele sunt scriitorii cu spatele drept ca firul de plumb, cu postură impecabilă în fața politicienilor. În Ars expectandi, am un astfel de personaj, dar nu-i scriitor. Cu scriitorii e mai greu. Self-elitei actuale îi place să facă sluj la președinți. Un adevărat scriitor nu poate sluji puterea, orice i s-ar oferi. Cei trei F : faimă, favoruri, fonduri se obțin. Dar ce faci cu demnitatea, cu onestitatea ? Ca să nu mai pomenesc de conștiință. Puterea, după David Owen, e agent patogen. Alta e menirea „cărțarului” (e un trouvaille al editorului G. Pienescu) și trimit la o carte a mea : Viețile cărțarilor contimporani după Magda U., Eikon, Cluj-Napoca, 2012. I-ul boldit e o reverență la Titu Maiorescu. În studenția mea, statuia lui zăcea în curtea lui Ioan Nădejde, socialistul ateu care scrisese vreo patru volume ca să se întrebe : „Este sau nu este Dumnezeu ? Statuia lui Maiorescu a fost topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe pentru Rectorat. Sunt și acum aceleași clanțe. În Decembrie 1989, studenții i-au pus ceva urât mirositor pe clanță rectorului de atunci, Viorel Barbu. A demisionat sau a fost demis, că nu mai știu. T. Maiorescu rămâne spiritus rector, de care ducem mare lipsă. Așadar, înapoi la Maiorescu : „Să învățăm marele adevăr că mediocritățile trebuie descurajate de la viața publică a unui popor (...). Ceea ce are valoare se arată de la prima sa înfățișare, în meritul său și nu are trebuință de indulgență, căci este bun pentru toți și pentru totdeauna !” Ca Eminescu. Iar noi suntem covârșiți de mediocritate, incompetență, jocuri de interese. „Dreapta măsură” e greu de păstrat. Prăvălim statui. Constant se lucrează la ajustarea statuii lui Kogălniceanu, pentru că nu mai place direcția „Daciei literare”, pentru că irită datoria față de etnie. Imediat după „cotitura” din '44, a fost decapitat bustul lui Goga, din Rotonda grădinii Cișmigiu. Chichireaua useristă a urlat pe seama unui bust modest de pe Bulevardul Copou. Cică Goga a fost înmormântat cu svastică pe sicriu, ca și cum mortul o pusese acolo. Pe soclu, a apărut o plăcuță unde sta scris că poetul a fost hitlerist, fascist, etc. Rasist Octavian Goga, prieten cu Petöfi Sandor, maghyarul ? Noaptea, placa incriminantă a fost demontată de un om de bine. O s-o pună la loc vreo Ana Pauker useristă ? De la Internaționala la Infernaționala e un lat de palmă, ca și între adevăr și minciună. Mă mir că mă mai mir. Shakespeare e intezis în câteva universități ca prea „albist”, antisemit și alte bazaconii puse pe seama contemporanului lui Jan Kott, dar și al nostru, al tuturora, așa cum Eminescu e contemporanul de neprețuit al românilor. Ei, nu chiar al tuturora. Un editor de Carte Românească îl consideră „idiot”. Da, ați citit bine. I.P. Culianu afirmă sfidător că Eminescu e „pretins poet”, „grosolan”, „ambiguu sexual”, „libidinos” Nefericitul număr al „Dilemei”, din '98, întâi m-a indignat. Acum chiar mi-e milă de dilematici. Eminescu e vechi, don' le, noi suntem noi. Dar care „noi” ? Cei pe care îi înfurie sintagme „ca poet național”, „ om deplin”, „arheu”, venind dinspre Noica, Petru Creția, Th. Codreanu. În aceste „zile nevrednice” (e sintagma lui Iorga) trebuie să avem urechi deschise pentru cuvinte înalte. Din păcate, Nicolae Iorga e pamfletat în stilul lui I. Ludo, „vulcan care scuipă borș”, acum declarat „hârb”, „iresponsabil”, luptând pentru „o tradiție inventată”. Și câți bâlbâiți fără cuviința cuvântului nu-i critică pe Pârvan, pe Const. Rădulescu-Motru, pe Ion Petrovici, ca țărăniști conservatori, „distrugători de civilizație”. Se pun curent în ghilimele simțul istoric și tradiția, ca să ne distanțăm de ele. Const. Rădulescu-Motru e acuzat că se ocupă obsesiv de specificul național, pus în ghilimele și el. Or, specificul e consubstanțial unității stilistice a culturii românești, ritos negată de alții și alții.


    Modele. Cum trebuie înțelese… Magda Ursache în dialog cu George Motroc. Continuare

    Mircea Eliade, Cioran, Sandu Tudor, Crainic, D. Stăniloae, Ernest Bernea – chiar Gusti și Golopenția- deranjează. La fel Steinhardt, Comarnescu, Vladimir Streinu, Sergiu Al.-George, Dinu Pillat, discreditați pentru credința că modernitatea nu trebuie să disprețuiască forța tradiției. La fel George Uscătescu (l-a numit pe Eminescu „marele contemporan”), D. Vatamaniuc, Anton Dumitriu. Un publicist a crezut că trage un gol în poarta lui Anton Dumitriu, scriind „Pa, Toni !” N-a fost decât autogol. 
    „Galaxia Grama”, cum o numea DRP, pare că a dat un ordin de luptă : „Jos cu oamenii mari, cu luminătorii de neam !” E o boală asebia (gr. asebeia) asta, însemnând impietate, lipsă de respect față de marii înaintași. Cineva l-a scos „fundamentalist”- „totalitarist” pe V. Voiculescu. Enervează la culme așa-zisul său catehism în vederea regenerării poporului român. Și mai tare irită cererea lui Motru de construcții organice, nu de forme fără fond de import. Nici pe departe nu pot numi toate reperele mele : am ocupa cu interviul nostru întreaga revistă. Completările le voi face cu alt prilej. Avem multe de discutat împreună. „Ce ne-am face fără repere ? întreabă și răspunde A. D. Rachieru, în dialogul cu dvs. din „Bucovina literară”, nr.4-5-6, 2023.

    G. M. : Scriitorul devenit model trebuie să se implice în politică ? Vă întreb pentru că, la o căutare pe Google, numele dvs. apare pe lista propusă de un partid politic…
    Magda Ursache : Acum, aici, nu scap prilejul de a dezminți un fake de pe Google, că aș fi membru AUR. Nu-i adevărat. Nu sunt. Am baricada mea, n-am nevoie de baricada altora. Pot repeta și eu după regretatul Radu Cosașu : sunt un „extremist de centru”.

    G. M. : Citind cartea-dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe, m-a pus pe gânduri încă de la început, ca să nu zic șocat, formularea dvs. Post-Moralia, pentru lumea în care trăim… Așa de puțin optimistă sunteți sau, și mai rău, așa a ajuns societatea noastră, după atâtea decenii de speranță, de sacrificii și de privit dincolo de cortina roșie de fier ?
    Magda Ursache : Blaga (și nu numai) îmi spune că trebuie să fiu optimistă, câtă vreme păstrez nedegradat spațiul interior. Este decisiv, dar deloc ușor. Cu atâția oameni de apă la vârf, România a intrat la apă. La fel sănătatea, învățământul, agricultura și cultura. Am ajuns să ne dorim educarea Educației. Simbolul școlii – uniforma- out, competența profilor – out, premiile școlare – out. Primarul Fritz i-a dat – „un Nobel”, cum singur s-a lăudat, Maiei Sandu, de 30 000 de euro. Ce să mai așteptăm un Nobel de la Nobel ? Pentru elevi olimpici nu s-au găsit bani. Ați fost șocat de vocabula post-moralia ? Am devenit stat post-industrial, post-agricol, post-forestier, post-siderurgic și mai toate încep cu post (post-educație, post-cultură), dar și cu neo (de la iluminați s-a ajuns la neo-iluminați), dar și cu trans (transuman, transnațional, transgender). M-am gândit întâi la Minima moralia, dar titlul a fost luat de Andrei Pleșu, care-l luase de unde-l luase. Mie mi-a rămas Post- moralia, de vreme ce tripleta adevăr-frumos- bun e considerată caducă, nemaiintrând în sfera noastră de preocupare. Iată ce mă șochează pe mine : ținta unui ONG și anume „Fără români la conducerea țării.” Care țară ? Cumva România ? 
    Istoricul Marius Oprea a afirmat despre frații Muraru, Alexandru și Andrei, că, pentru ei, „suveranitatea României e o crimă și patriotismul e o ceapă degerată”. Rezistența națională ? Greșeală aberantă, inutilă. Cultul eroilor ? Vânare de vânt. Noul canon nu-i suportă nici pe eroi, nici pe martiri. Nu se învață în școală intenționat, de bunăvoie despre eroi și martiri. Eroare, dacă nu oroare. De ce toți cei care apără interesul neamului sunt discriminați de ISNHR „EW” ? Mai marele peste acest institut îi face ciclic rasiști, fasciști, extremiști pe Valeriu Gafencu, cel mai profund uman teolog, pe Țuțea, Socratele nostru, pe Mircea Vulcănescu, o conștiință intens națională, ca și Gyr, ca și Crainic… Cea mai acut actuală sintagmă este „deromânizarea românilor” a lui Nichifor Crainic. I-am reeditat, după '89, și Puncte cardinale în haos, în 1996, ca să nu ne pierdem punctele cardinale în haosul actual. Petru Ursache spunea că sunt ruguri aprinse, în sens taboric, cărțile lui Crainic. 
    Mai nou e incriminat ca antisemit eminentul scriitor Dan Culcer. Denunțul l-a făcut Andrei Cornea, precizând că acest denunț este „datorie nu doar culturală, ci și civică”. I s-a pus lui Dan Culcer, pe masa de Crăciun, acuza asta, pentru că și-a expus ipoteza de sociologia succesului : relația cauzală dintre « comanda socială » a scrierii pamfletului Felix Culpa, și lansarea pe piața « nobelizabililor » a lui Norman Manea, scriitor care nu a suflat vreun cuvânt despre opera inegalabilă a lui Mircea Eliade. 
    Și de ce e „manieră dezgustătoare” să-l aperi pe Eliade, cum a făcut Dan Culcer, pentru o vină inexistentă ? Repet, că trebuie : antisemitismul e o boală psihică, dar antiromânismul e deopotrivă boală psihică. Și ce ușor este să distrugi valorile și miturile celuilalt !
    Binele universal presupune toleranță, de acord, dar nu pe sărite. Z. Ornea a fost declarat instituție. Aș zice că Iorga a fost o instituție, nu Z. Ornea care l-a turnat pe Noica la Securitate pentru eseul despre Hegel, carte în manuscris, arestată în editură. Turnătoria o fi fost „datorie civică” ? Și mai e instituția Gherea, cu statuie cu tot (salvată de Zigu Ornea de la demolare), în detrimentul instituției Maiorescu. 
    E timpul recuperărilor, dar pe sărite. Ov.S. Crohmălniceanu e doar victimă a persecuțiilor staliniste, el însuși stalinist, Paul Cornea și-a răscumpărat „erorile” proletcultiste, Edgar Papu, nu. Într-o îngustă, modestă apariție televizuală, eminentul cărturar evreu a spus, cu mâhnire : „Eu v-am iubit.” Maria Banuș și Nina Cassian au fost recuperate de ICR pentru cât talent au. Banuș când vitupera America- fiară, Cassian când scria hore pentru Stalin și Dej. Tot Maria Banuș cerea să se elimine din folclor cântecele cu foaie verde, ca fiind legionare. Mai lipsea să intre Ninoșca Cassian și-n Academie, că Ileana cea din Vrancea își dereticase C.V.-ul. Nu mai luptase nicicând la „Lupta de clasă” și devenise lovinesciană sadea.
     În acel martie '90, la Târgu Mureș, a avut loc un conflict interetnic antiromânesc. Cu autori necunoscuți ? Ba bine orchestrat, în regia Securității ungare. 10-15 maturi vânjoși alergau după un băiat : „Prindeți-l, e român !” Bietul Mihăilă Cofariu, aproape omorât în bătaie, a fost declarat de presa internațională ungur, iar noi, mâncători de co-etnici. Nu s-a dat dezmințire. Ana Blandiana a oftat ușurată : „Bine că-i român, nu ungur.” S-a tot considerat (după o idee a lui Mihai Tatulici protevistul, prezent cu poză într-un manual alternativ), că-i rușine să fii român. Pe cale de consecință, strigătul lui Tatulici, Vin râmele, a prins. Câți „negaționiști” n-au brodat pe tema asta ! Că am fi lași, că victoriile noastre nu există, ni se pare doar că există. Ce Posada ? Ce Podul Înalt ? Ce Mărășești ? Ce Oarba de Mureș ? Un ins plin de hazul celor din Las Fierbinți s-a găsit să zică Ovine în loc de Rovine, iar Celentano s-a autonumit, în anul Centenarului, Centenaro. Doar trăim în țara divertismentului deștept. E de râs sau nu-i de râs ? E de „râs cu plâns” (mulțumesc, Ion D. Sîrbu !). Lucian Boia a cerut „reevaluarea” istoriei și a trecut la manufacturarea ei, în tiraje mari, la foarte utilata editură Humanitas. Până și cumplitul experiment Pitești și calvarul său a fost negat, iar Patimile după Pitești – denigrate. 

    Din Arheologia terorii a lui Tismăneanu lipsește tocmai vârful bolgiei carcerale, atins la Pitești. Ceea ce l-a împins pe Dorin Tudoran să scrie în Eu, fiul lor. Dosar de Securitate, Polirom, 2010 : „O memorie integrală l-ar face pe Vladimir Tismăneanu să se scuipe singur în oglindă.” În Raport final, comandat de Băsescu-Petrov, România apare constant fascistă. Cum spuneam și eu, de râs, dar și de plâns, într-un titlu de foileton : Etern fascizanta Românie ! Da, e cum spune bunul meu prieten ardeleanVirgil Rațiu, „am ajuns înapoia înaintelui”. Iar salvarea ar fi fost nu alta decât Punctul 8 lărgit (sublinierea mea).

    G. M. : Mi-a rămas în minte îndemnul pe care vi l-a dat Petru Ursache -, important e să nu cedezi…” Totuși, dacă acest îndemn a fost util în lupta cu cenzura pe care ați început-o încă de la debutul editorial, din 1973,cu „A patra dimensiune”, totuși, astăzi, devine mai grea lupta cu o altfel de cenzură, una economică, dublată de o tot mai mare indiferență a publicului față de carte în general ? Ce se poate schimba ?
    Magda Ursache : Întrebarea asta are cartea ei : Noi vrem cuvânt ! sau alte feluri de cenzură, Eikon, 2015. Aveți dreptate, George Motroc. Lupta cu cenzura e mai grea acum. O spun, deși, de-a lungul timpului, până m-au scos din presă 13 ani (am revenit în 1990), am purtat cu cenzura o cursă cu obstacole. Am prins Direcția Presei, cu tov. Traian Țanea în frunte. Dacă descoperea vicii de temă, deveneai „necorespunzător”, deci nepublicabil. „Colosul” Carpaților a căzut, nu și sistemul socialist de a cenzura. Acest bizar capitalism a adus cu el multe soiuri de cenzură. Câștigul la sfârșit de '89 ? Libertatea de opinie promisă. Ni s-a spus că religia nu mai e tabu, nici „abaterile” de la ideologie. Numai că, de la dogmatismul stalinist, apoi socialist, s-a trecut la îndoctrinare corect-politică. Țelul : memorie nesigură. Vadimir Udrescu îi spune „memorie pe două cărări”. Și n-aș zice că am câștigat toleranța întru idee. Ești diversionist dacă te opui „indicațiilor”, acum „recomandări”, iar delictul de opinie” se pedepsește ca pe vremea miliției „Scânteii”. Poliția ultra-globaliștilor și ultra-mondialiștilor, așezați pe umerii lui Marx, vânează „atitudini și idei incorect politice”. Și nu pricep de ce Dumitru Popescu alias Dumnezeu, cel mai dur aparatcik, poate scrie pagini întregi în miezul „României literare”, dar Goma a rămas exilat din paginile navei amiral a tuturor scriitorilor din România. La fel, victimele cenzorilor socialiști, de la Vintilă Horia și Ștefan Baciu, de la Horia Stamatu și Aron Cotruș, de la Vasile Posteucă și Bujor Nedelcovici la N. Breban. Am văzut că există și cărți respinse de editori „pe necitite”. Oportuniștii noului canon n-au probleme, doar cei care aleg grâul din neghină. N-a scris J.- P. Sarte, orbit de avantaje materiale, că „în URSS libertatea de a critica e totală” ? Atâta doar că aveai parte de un glonț în gură. În privința cenzurii economice nu-i bai. Cine are de citit citește. Iar în ce privește indiferența publicului, eu mă laud că n-am simțit-o. Și-i mai bine să fii necitit decât rău citit.

    G. M. : Dacă știm măcar cine ne poate distruge, și mai grav nu e, oare, că nu știm cine ne mai poate salva, altfel spus de ce nu mai avem modele astăzi ?
    Magda Ursache :Cine ne-ar fi putut salva ? Am spus deja : Punctul 8 lărgit. Cine ne distruge ? Cozile de topor, variantele lui Iuda, „defectologii” disprețuind tot ce-i românesc. Cei care forțează porțile bisericii creștine, ale istoriei ca știință, pe bază de document, nu ca traistă cu povești de adormit copiii, cei care ne îndeamnă să jucăm pe ruptele Hora Dezunirii, chiar și în zilele când celebrăm Unirea Mare și Unirea Mică, dar și cei care calcă în picioare drepturile limbii române naționale. Dacă pierdem credința în Dumnezeu, în neam, în patrie, dacă nu ne întoarcem la marile cărți de învățătură, dacă nu ne deschidem spre adevăr-bine-frumos, atunci nimic nu ne mai poate salva. Dragă George Motroc, la întrebarea „De ce nu mai avem modele azi ? am ezitat să răspund. Pentru că am, avem modele. Ieri a trecut pe la mine Steinhardt, alaltăieri Țuțea (a ieșit cu greu din sentința „criminal de război”, dată de Tribunalul – stalinist- al poporului ; Mircea Vulcănescu nu, n-a reușit), în dimineața asta, Mircea Eliade. Din Jurnal portughez : „Aș vrea să pot scrie Tinerețe fără bătrânețe sau măcar Comentarii la Meșterul Manole, ca să mă vindec și ca să mă regăsesc.” (notă din iulie, 1942). Comentariile le-a scris în '43 ; Tinerețe fără bătrânețe a rămas nescrisă. Cum Eliade avea în proiect o Ars moriendi, Bătrânu și cu mine am alcătuit antologia Arta de a muri. Ne-am asumat acest risc pentru ca făgăduința făcută sieși să devină realitate : o carte „sur le concept de la mort dans les croyances et le folklore roumain”. Trei ediții s-au epuizat rapid. Volumul, pe care l-am întocmit după un presupus scenariu eliadesc, dezvăluie o întreagă fenomenologie a morții, cu toate implicațiile filosofice, metafizice, mistice. Un capitol special este Mântuirea, pentru a accentua deosebirea de esență între credințele mitologice arhaice și religia creștină, ca și dintre zeii vegetației de tip Osiris și și Iisus Hristos, pornind de la ideea că Iisus nu este o simplă reprezentare a unei credințe primitive, nici că Fecioara Maria e o Mutter Erde, cum se mai susține în unele studii de filosofie a religiei, forțând nota. Da, Arta de a muri e „bănuțul” întors de noi lui Eliade pentru că ne-a învățat că totdeauna e un pod către alt tip de existență și că omul care se teme de moarte moare urât. Revenind la întrebare : Azi avem modele, slavă Domnului ! Enumăr câteva : Istoricul Ioan Aurel Pop, pe care-l văd președintele României (ce păcat că s-au stins prea repede și Dinu Giurescu, și Gh. Buzatu, și Florin Constantiniu !), subtitlul eseist Ion Papuc, eruditul eminescolog Th. Codreanu (Mihai Drăgan a fost omorât de Cabala mediocrilor din Facultatea de Litere), profesorul Const. Călin, exegetul lui Bacovia, Cornel Ungureanu, cu geografia sa literară și cu istoria lui secretă… 
    Cea mai mare nedreptate i s-a făcut unui poet și critic deplin al poeziei, Gheorghe Grigurcu : un antistalinist notoriu a fost declarat… stalinist. 
    Și vine tânărul Mircea Platon, ale cărui cărți ar trebui s-o dezmeticească pe ministresa Deca, dacă ar naviga prin ele. Îi recomand să citească măcar Deșcolarizarea României. Scopurile, cârtițele și arhitecții învățământului românesc, Ideea Europeană, București, 2020. S-o ajut pe doamna Deca ? „Revoluția continuă a învățământului nu e decât alt nume pentru transformarea lui în vacă de muls pentru diverse corporații (cei care vând softuri, cei care vând computere, cei care vând „curricule”, cei care vând expertiză). După defrișarea munților, avem, acum, iată, o uriașă operațiune de defrișare a minților.” Un domn de categorie expert ne spunea că digitalizarea îi va ajuta pe elevi să scape de scrisul de mână, de caligrafie și alte alea nenecesare. Așadar, putem defrișa liniștiți pădurile. Le exportăm ca lemn brut, că de hârtie de scris nu mai avem nevoie. Suntem în era post-Gutenberg. Iar mobila o cumpărăm, cu ploșnițe cu tot, de la Ikea.

    G. M/. : Tare mă tem că am depășit de mult spațiul disponibil, așa că mai am o ultimă întrebare, pentru azi : Oricine citește cartea -dialog, cu Adrian Alui Gheorghe, va fi cu siguranță impresionat de faptul că pentru dvs. Petru Ursache nu este o absență, ci este deseori invocat, alteori aveți un citat semnificativ… Este acesta un semn că fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, avem nevoie de cel puțin un model uman și literar, eventual mai tîrziu și de unul religios, de tipul unui duhovnic ?
    Magda Ursache : Așa este : Petru nu e absent nicio clipă de lângă mine. Suntem împreună și acum, așa cum a fost împreună 5o de ani. Îmi dă curaj și lumină. Toate cărțile mele, și eseurile, și docu-romanul Universitatea care ucide, însoțită de Universitatea care se sinucide, sub tipar la Editura Bibliotheca, și romanul Ars expectandi, un amestec de proză onirică și de cocktail Molotov publicistic, și aproape polemicile, toate îl au pe Petru Ursache în arrière pensée. Lui îi datorez toate cărțile mele. Și cele scrise, și cele nescrise încă. Zâmbetul lui din posterele care mă înconjoară îmi spune că știe ce și cum scriu. Cu ajutor duhovnicesc, disperarea de a-l fi pierdut nu m-a ucis. Duhovnicul, eminentul Prof. Dr Ioan Cr. Teșu, de la Facultatea de Teologie ieșană, mi l-am găsit tot datorită lui Petru. „Nu-i vreme de bocit, doamna Magda. Faceți ceva ce trebuie făcut pentru Profesorul Petru. Editați-i cărțile.” Și cât mă spijină Părintele Ioan în prezentul nostru „atipic și distopic” ! Cum ruga Părintelui Ioan e puternică, poate că Dumnezeu va încetini puțin timpul meu, îmi va îndeplini dorirea de a încheia Seria Etno și nu numai. Or să apară repede și Recurs la folclor, și DorulDor. Viața lui Petru Ursache a fost bogată în cărți. Dacă nu și-ar fi scris opera abundentă, n-aș fi avut ce edita. Am decupat dintr-ale lui și-l las pe el să vorbească, fără multe vorbe : - „Nu-i ușor să taci, Magda, e mai ușor să nu taci.” - „Trăim în nefirescul de a ne urî etnia. Firesc este s-o iubești, să ai drag de ea.” - „Sunt lanțuri mai grele decât cele pe care înaintașii noștri le purtau la mâini și la picioare, prin gherle și prin forturi : uitarea, ignoranța, mancurtizarea.” - „Frica nu este creatoare, ci numai curajul, fapta. Frica imolează ființa, nu o salvează.” - „Există un curaj al gândului mai mare decât al faptei. Păstorul mioritic nu-i mort. El e mirele. A avut puterea să-și preschimbe Moartea în Nuntă Cosmică, mitică. Preoți-munți ăi mari”. Miorița reprezintă un test în fața morții, nu al bâtei.” - „Se înțelege prin capodoperă o creație unică și exemplară de tip genial (Kant), ce-și justifică existența prin propriile ei reguli.” - „Emoția religioasă se află în inițiala oricărei culturi.” - „În ce mă privește, m-aș intersecta cu Nae Ionescu în direcția escatologică a salvării și cu Petre Țuțea în legătură cu adevărul de credință, concept de bază în marele tratat despre omul îndumnezeit.” - „Creația folclorică – o cale spre marea cultură.” - „Trebuie să fii om responsabil printre ai tăi și în lume.”
    (continuare în numărul viitor)

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.33 Seconds