Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 21 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Ficati schimbati. O povestire de Bruno Stefan
    Scris la Sunday, February 11 @ 15:23:12 CET de catre asymetria
    Limba dulce Ficați schimbați. O povestire de Bruno Ștefan Pe vremea când Nicolae Ceaușescu era la apogeul carierei lui politice și își construia uriașul palat numit pe atunci Casa Poporului, când pentru a-și realiza numeroasele construcții de fabrici, uzine și blocuri sărăcise populația care era nevoită să stea ore întregi la cozi pentru a cumpăra tacâmuri de pui, unt, lapte și pâine pe cartelă, când generația decrețeilor – a celor născuți în urma decretului 770 din octombrie 1966 de interzicere a avorturilor – ajungea la maturitate și cei mai ambițioși se zbăteau să intre la facultate în condițiile unei concurențe acerbe și ale unor examene severe, doi tineri foarte deosebiți ca personalitate, formare intelectuală și apartenență familială s-au nimerit să fie colegi la facultatea de istorie a Universității din București. Pavel provenea dintr-o familie de intelectuali din Brăila, tatăl fiind inginer constructor, iar mama profesoară de muzică la un liceu, o femeie cu origini evreiești pe care dorea să le ascundă atât datorită unor persoane controversate din neam, cât și ca urmare a naționalismului agresiv al regimului comunist. Alexandru venea dintr-un sat din apropierea județului Giurgiu, dintr-o familie de țărani care scăpase de sărăcia accentuată a acelor ani prin faptul că tatăl său era șofer la gospodăria de partid și se ocupa cu aprovizionarea elitei bucureștene cu produse alimentare ce nu se găseau în magazinele obișnuite, reușind să aducă acasă carne, zahăr, portocale sau alte alimente greu de obținut pe căi obișnuite. Intrarea celor doi la facultatea de istorie nu s-a datorat unor opțiuni întâmplătoare sau făcute rapid, ci în urma unor preocupări intelectuale care îi acaparaseră cu mult timp în urmă. Pavel era pasionat de istoria antică universală, ascultase în familie istoria poporului evreu, era fascinat de civilizația greacă după ce-l citise pe Homer în primul an de liceu și de măreția imperiului roman după ce-l citise pe Theodor Mommsen. Visa să scrie și el ceva la fel de monumental și, dezgustat de amatorismul sau superficialitatea unor istorici români, era convins că va scrie o lucrare care să-l consacre pe plan internațional. Când venea la București cu părinții care aveau diverse treburi la autoritățile centrale, se refugia în biblioteci citind tot ce găsea despre Ramses, David, Cezar sau Pericle. Alexandru s-a îndrăgostit de istorie după ce a fost chemat să sape la un șantier arheologic din apropierea casei, unde erau ruinele vechii cetăți San Giorgio, în care se găsise un manuscris pe care directorul muzeului de istorie îl numea ”Codex Valachorum” și care era ținut secret de regimul comunist de la București, dar despre care tinerii istorici vorbeau că ar conține informații referitoare la populația aflată la nord de Dunăre care se bătea cu trupele imperiale bizantine, fiind ajutată de dragoni și de urși, făpturi uriașe și sălbatice pe care le îmblânzise cu ajutorul unor practici magice și împotriva cărora genovezii aduseseră moaștele unor mari sfinți creștini. Istoria evului mediu timpuriu românesc se contura în mintea tânărului Alexandru altfel după ce asista la discuțiile arheologilor decât era cea oficială din manualele școlare și din cărțile găsite la biblioteca județeană. I-ar fi plăcut să-și petreacă timpul în arhive, descifrând astfel de manuscrise rare, dar nu credea că poate ajunge să-și împlinească acest ideal, căci cei mai mulți absolvenți de istorie ajungeau să meargă la munci agricole, să predea elevilor și alte discipline precum lucrul manual sau învățământ politico-ideologic.



    Cei doi tineri erau diferiți și prin constituția fizică, Pavel fiind mai înalt, dar mai firav, cu brațe lungi și mâini subțiri, ca de pianist, brunet, cu un păr negru bogat și ondulat, pe când Alexandru era puțin mai mic, mai îndesat, musculos, cu palme mari, obișnuite cu sapa și cu munca la câmp, cu un păr blond și rar, tuns scurt datorită unui început de chelie pe care nu încerca s-o ascundă. Pavel era mai timid, mai interiorizat, afișând un zâmbet discret, pe când Alexandru era mai extrovertit, râdea zgomotos, cu o ușoară batjocură la adresa unora, o persiflare ce venea din dorința de a-și evidenția personalitatea, pasiunile și valorile.
    Cei doi s-au observat din primele luni de facultate, dar s-au ignorat reciproc, negăsind între ei nici un fel de compatibilitate. Aflați la începutul unui drum studențesc, ambii își căutau colegi cu care să rezoneze, cu aceleași preocupări intelectuale, din medii de proveniență asemănătoare sau cu pasiuni comune pentru feluritele moduri de petrecere a vieții studențești. Se simțea un dispreț între anturajele celor doi tineri și, pentru a nu degenera în certuri inutile, se evitau reciproc, dar se bârfeau așa cum studenții obișnuiau să vorbească despre alții cu aere de superioritate, cu batjocorirea unor apucături ale vreunuia din grupul celălalt. Cei doi însă se ignorau reciproc și credeau că se vor ignora până la sfârșitul facultății, când soarta îi va duce pe alte drumuri pe fiecare. Nici evenimentele sângeroase ale căderii regimului Ceaușescu nu i-a apropiat, deși emoția trăită atunci părea că s-a întins în tot mediul universitar, făcându-i să participe la manifestații ca un singur corp și o singură minte. Au mers la manifestații atunci, ca și la mineriadele și grevele care au urmat, în locuri diferite și deși au făcut fapte eroice nu și-au luat certificate de revoluționari și nici nu au solicitat ulterior vreun fel de beneficii.
    xxx
    S-a întâmplat însă ca în ultimul an de facultate să participe la balul bobocilor de la Academia de Științe Economice, o universitate dominată de fete, care li se păreau mai dezinvolte și mai frumoase decât colegele din universitatea lor. Stând unul lângă altul au început să comenteze despre frumusețea și talentele fetelor care urcau pe scenă.
    – Cască ochii la fata asta! – îi spunea Alexandru. Nu-i așa că-i frumoasă foc?
    Fata era micuță, subțirică, cu sâni mici, feciorești, parcă abia înmuguriți, brunetă, cu un păr scurt, dar cu niște ochi foarte veseli și jucăuși. Lui Pavel i-ar fi plăcut să aibă niște șolduri mai voluptoase și un piept mai mare, dar trebuia să recunoască că avea ceva care-l impresiona și-i umplea sufletul de un fior amețitor, ceva zvelt și armonios în ținută și provocator în atitudine.
    – Să o invităm la dans, să vedem care o cucerește – îi propuse Alexandru.
    – De ce nu? replică în șoaptă Pavel. Dacă este și deșteaptă pe cât e de frumoasă vom spune că a meritat să venim la petrecerea asta.
    Faptul că Pavel îi găsea numai calități fetei îl făcea pe Alexandru să cadă într-o admirație și mai mare față de ea. Îi plăceau cerceii care-i scoteau în evidență obrajii înroșiți de un fard bine aplicat și mai ales ochii mari, puțin accentuați de un rimel ce se pierdea la coada lor făcând-o să aibă pe vino-ncoa'. Îi plăcea bluza care-i punea în valoare talia subțire și felul ei sprinten de a se mișca, era în extaz după modul în care râdea cu gura larg deschisă, arătându-și dinții albi și gropițele din obraji.
    Pavel a dansat prima oară cu ea și a încercat să-i facă curte, dar Alexandru i-o smulgea imediat din brațe când începea următoarea melodie și așa au petrecut cu ea câteva ore luându-se la întrecere care o va cuceri primul. Fetei îi plăcea nespus rivalitatea dintre ei, era încântată de manierele lor, de lipsa lor de vulgaritate, de timiditatea mascată printr-o îndrăzneală stângace și o vorbărie prețioasă despre pasiunile și speranțele lor și își dorea ca relația cu ei să nu se termine în acea seară, de aceea a acceptat să meargă la întâlnirile pe care fiecare i le-a propus pentru zilele următoare.
    Au fost multe lucruri care-au făcut-o pe fată să-i acorde lui Alexandru mai multe șanse la inima ei: poate că proveniența dintr-o familie modestă ca a ei a contat un pic; poate că ambiția și planurile lui de viitor au făcut-o să își vadă lângă el o viață mai sigură; poate că și diferența mai mică de înălțime a făcut-o să-l prefere în locul lunganului de Pavel; sigur firea deschisă, veselă și prietenoasă a lui Alexandru a fost mai seducătoare decât stilul taciturn și introvertit al lui Pavel. Alegerea n-a fost ușoară pentru fată, căci renunțarea la Pavel a fost dificilă pe măsură ce-l cunoștea mai bine. O seduceau relațiile pe care i le deschidea lumea lui evreiască, îi plăceau calmul și seriozitatea lui și intuia că a moștenit talentele muzicale ale mamei, de care-i vorbea cu multă admirație. Dacă ar fi durat mai mult acea perioadă de curtare, poate că l-ar fi preferat pe Pavel, dar gelozia l-a făcut pe Alexandru să fie mai rapid și să o ceară în căsătorie, forțându-i astfel alegerea.
    Cei doi nu și-au mai vorbit unul altuia din seara în care au cunoscut-o pe fată. De fapt, nici înainte nu și-au vorbit, așa că menținerea unei distanțe între ei a fost naturală. Pavel n-a fost invitat la nunta lor și a dispărut o vreme din atenția noului cuplu. A terminat facultatea cu o lucrare de licență despre evreii din vremea lui Moise în izvoarele egiptene, a devenit preparator la universitate și a început o carieră academică în domeniul istoriei antice universale, participând la multe campanii arheologice în Grecia, Egipt, Israel și Siria și conferențiind la numeroase universități străine.
    Alexandru și-a urmat și el pasiunile scriind o lucrare de licență despre populația nord-dunăreană după retragerea aureliană în documentele grecești și romane, s-a angajat la Arhivele Statului și a început o muncă de punere în valoare a unor acte, cărți și scrisori ale călătorilor străini ce au cunoscut zona intitulată ulterior Valahia sau Țara Românească. Citind sute de documente a văzut că multe menționau practicile și ritualurile magice ale unor țigani, ciobani, măcelari, moașe sau călăi, iar curiozitatea l-a făcut să studieze mai atent familiile care s-au ocupat în trecut de magie, rețelele lor sociale, cazurile neobișnuite despre care scriau boierii sau cronicile unor domnitori. A citit că faimosul alchimist și medic elvețian Paracelsus a petrecut la începutul secolului al XVI-lea o perioadă în comunitățile de țigani de lângă curtea voievodală de la Târgoviște, inițiindu-se în magie și practici oculte, în crearea unor leacuri, medicamente și otrăvuri, în licori și minerale ce aveau puterea de a vindeca, a omorî, a întineri sau a îmbătrâni, în invocarea unor puteri supranaturale pentru a controla mințile, pentru mutarea trupurilor instantaneu în alte locuri, pentru sporirea puterii, pentru îmblânzirea unor animale sălbatice și pentru alte minuni. A aflat că unele cărți ale lui Paracelsus Teofrast Bombast von Hohenheim, necunoscute în alte țări, fuseseră găsite de ofițeri ai serviciilor secrete și ele au stat la baza înființării Departamentului Zero al Securității, o organizație secretă ce aduna parapsihologi, vrăjitori, magicieni, dar și medici, chimiști sau filosofi. A căpătat acces la arhivele acestui departament și i-a cunoscut personal pe mulți din cei care s-au ocupat cu practicile oculte la ordinul direct al dictatorului comunist și al Elenei Ceaușescu. A aflat informații inedite despre implicarea lor în evenimentele din decembrie 1989, despre bătăliile oculte duse atunci cu vrăjitori și parapsihologi aflați în slujba altor țări, despre trădările unora dintre angajații Departamentului Zero, despre risipirea lor ulterioară prin diverse locuri din țară și din străinătate. Și-a propus să scrie o carte despre mărturiile lor și a petrecut mulți ani mergând în casele unora, participând la ritualuri și experimente ieșite din comun, aflând despre vindecări miraculoase și crime neobișnuite, inițiindu-se în ghicit și în folosirea unor pietre și substanțe obținute din plante și organe umane sau animale.
    xxx
    Într-una din zile, după ce asistase la întinerirea miraculoasă a unui câine bătrân la scurt timp după ce mâncase o bucată de carne înmuiată într-o substanță făcută din placentă umană, creier de pisică, sânge de cal, tinctură de nuc și câteva minerale, Alexandru a vrut să testeze asupra lui efectele acestei licori, repezindu-se să ia o linguriță din flaconul aflat la îndemână, deși i se spusese să nu se atingă de el. La început nu a văzut decât că burta i se retrage, că gușa îi dispare și grăsimea i se topește de pe burtă și de pe fund, apoi a început să-i piară nevoia de a mânca și în câteva zile a slăbit zece kilograme. Era încântat de transformarea lui, i se părea că a căpătat mai multă energie și poftă de viață, că mintea i-a devenit mai profundă, capabilă să priceapă cu ușurință lucruri pe care înainte nu le înțelegea. O stare de efervescență intelectuală a pus stăpânire pe el și a terminat în scurtă vreme cartea la care lucra de mai mulți ani. A avut parte de un succes editorial cum rar au cunoscut alți istorici, fiind premiată de Academia Română și tradusă rapid în 16 limbi. Romanele publicate cu pseudonim despre acțiunile ofițerilor din Departamentul Zero au stârnit vii dezbateri în lumea intelectuală, mulți întrebându-se cine este misteriosul autor ce lansează atâtea teorii ale conspirației și scrie despre misiunile incredibile ale spionilor români pe plan internațional.  
    După o vreme a început să se simtă rău și analizele medicale i-au arătat că fusese infectat cu virușii hepatitei B și C. Doctorul i-a spus că cel mai probabil licoarea îngurgitată a găzduit cele două tulpini de viruși, care i-au intrat în sânge și i-au afectat ficatul. A înțeles astfel că Paracelsus a avut dreptate când a scris că ”totul este otravă; nu există nimic neotrăvitor. Numai doza face ca otrava să nu aibă efectul toxic”. Un călugăr i-a spus că boala lui este o pedeapsă divină, deoarece Dumnezeu a interzis magia și vrăjitoria, că i-a dat astfel un semn că e cazul să se întoarcă la credința creștină în care a fost botezat și pe care a ignorat-o până atunci. Discuția cu călugărul l-a tulburat mult și a început să citească Biblia și alte cărți religioase. Așa s-a apropiat de Biserică, participând în fiecare duminică la slujbele religioase, cunoscând duhovnici, preoți și profesori de teologie care l-au făcut să înțeleagă sensurile profunde ale celor scrise în cărțile sfinte. A devenit un mistic într-o vreme dominată de un spirit științific ateu, retrăgându-se uneori în pădurea de la Comana unde s-au pustnicit veacuri îndelungate călugări înduhovniciți, despre care citise în diverse documente. Era atent la tot ce mânca, spăla mult fructele, nu mai consuma deloc carne și alcool și încerca să-și țină ciroza sub control.
    Dar boala înainta încet-încet, făcându-l tot mai obosit, având frecvente dureri abdominale și articulare, greață și un icter accentuat. Doctorii i-au recomandat un tratament din 3 în 3 zile cu interferon și ribavirină timp de un an, dar în primele 24 de ore după administrarea lor avea mereu febră și frisoane care-l zguduiau din tot corpul, palpitații, dureri musculare, insomnii, diaree, mâncărimi, o irascibilitate greu de stăpânit, halucinații și gânduri suicidale. Tot anul a fost incapabil să lucreze, să se concentreze și să aibă o viață normală, dar tratamentul nu a avut succes. A făcut apoi transfuzii de sânge, dar și ele s-au dovedit ineficace. Slăbise alte 20 de kilograme, se deplasa tot mai greu, obosea rapid și nu mai putea scrie nimic, dar se ruga lui Dumnezeu și Fecioarei Maria fără încetare, cu lacrimi și cu o fervoare religioasă de care nu credea că e capabil. A vrut să facă un pelerinaj pe Muntele Athos pentru a-i mulțumi lui Hristos și Maicii Domnului și a mers sprijinit de doi prieteni de la o mânăstire la alta, închinându-se la icoanele și moaștele sfinte cu mult patos, convins că zilele lui se apropie de sfârșit și că nu poate muri fără a primi iertarea pentru păcatele pasiunilor lui pentru vrăjitorie. La mânăstirea Pantocrator i s-a părut că Maica Domnului îi zâmbește tainic din icoană și îl încurajează să aibă încredere, căci va avea grijă de el. Parcă a prins aripi atunci, a căpătat o energie neobișnuită și a ieșit din biserică fericit. I se părea că zboară, totul era frumos în jur, primăvara făcea ca natura să înflorească și în sufletul lui totul renăștea cu o bucurie pe care nu o mai cunoscuse de multă vreme. S-a întors în țară hotărât să conferențieze despre dragostea Maicii Domnului și despre minunea trăită, pentru a-i întări pe numeroșii bolnavi pe care-i întâlnise în spitale, deprimați, apatici sau resemnați cu dezastrele făcute de boli în viețile lor.
    Vreme de un an a mers din spital în spital prin toate saloanele, vorbind cu pacienții și cu familiile lor, dăruindu-le icoane, metanii, cruciulițe și cărțile unor sfinți, îndemnându-i să se spovedească și să își curețe sufletul pentru a-i face loc Duhului Sfânt în el. S-a împrietenit cu mulți medici, iar unii din ei i-au spus după analize amănunțite că această revenire a energiei este o falsă însănătoșire, că boala lui a intrat într-o altă fază mai gravă, dar cu simptome mai puțin vizibile și i-au recomandat să se înscrie pe listele Ministerului Sănătății pentru efectuarea unui transplant hepatic.
    Operațiile de transplant hepatic se făceau de foarte puțin timp în România și în alte țări europene, erau rare, doar 20-30 pe an, datorită numărului mic de donatori și unor tehnologii ce abia fusese fuseseră descoperite. Alexandru era al 6.715-lea pacient înscris pe lista de transplant și șansele să poată face operația erau infime. Doctorii i-au spus că mai are puțin de trăit și într-adevăr, ciroza lui hepatică intrase într-o fază terminală, devenind galben-pământiu la față, slab și cu o energie din ce în ce mai scăzută.
    xxx
    La înmormântarea unui profesor din facultate l-a reîntâlnit pe Pavel și au stat de vorbă ca vechi colegi, depănând amintiri din studenție și povestind fiecare despre drumurile pe care au mers în viață. Alexandru îi observase sporadic evoluția în carieră, dar nu se aștepta ca Pavel să-i cunoască destul de bine lucrările științifice și să știe că el este autorul celebrelor romane de spionaj și magie. Privindu-l mai atent, Pavel i-a văzut paloarea feței și i s-a părut că moartea e foarte aproape de Alexandru, încât l-a întrebat despre starea lui de sănătate. Așa a aflat despre resemnarea lui în fața morții datorită imposibilității efectuării unui transplant. Neștiind cum îl poate ajuta și dorind să schimbe subiectul, a început să-i povestească despre cercetările lui arheologice din Afganistan, Siria și Israel, realizate în zone aflate în conflict și despre pasiunile lui pentru alpinism și motociclism. Pavel exploda de sănătate, era bronzat în plină iarnă, avea un corp atletic și părea că timpul nu lăsase nici o urmă a îmbătrânirii asupra lui. S-au despărțit convinși fiecare că e ultima dată când se vor mai vedea.
    În noaptea ce a urmat, Pavel s-a trezit zguduit parcă de un coșmar. L-a văzut pe Alexandru murind și s-a simțit vinovat că nu a făcut nimic ca să-l salveze. A început să se gândească ce cunoscuți l-ar putea ajuta și nici unul nu îi apărea în minte ca posibil salvator. Ar fi vrut să se culce la loc, dar somnul îi pierise, iar amintirea chipului pământiu și gălbejit de icter al lui Alexandru nu i se putea șterge din memorie. Și atunci a avut o iluminare: Andrei – celebrul pilot cu care făcuse câteva curse în trecut și cu care se împrietenise, care-i povestise odată că zbura frecvent la câte un spital din alt județ pentru a lua ficatul câte unui decedat să-l ducă la centrul de transplant de la Spitalul Fundeni din București. Dimineața l-a sunat și au vorbit mult despre proceduri, acte și dificultățile obținerii unui ficat. Dar și despre nefericirile lui Andrei, care era convins că nevasta îl înșela. Era deprimat și își descărca sufletul la telefon.
    – Nu mai pot să trăiesc prietene, i se văicărea Andrei. Am crezut că dacă-i iert desfrânările din trecut o să devină o femeie bună. I-am oferit tot ce-am avut, toată dragostea și atenția mea, i-am dat o casă frumoasă, bijuterii și haine de lux, am plimbat-o peste tot, dar mă înșală cu primul care-o cheamă. Am citit în Biblie că Dumnezeu le-a spus bărbaților să nu se căsătorească cu femei desfrânate, căci sunt mai amare ca moartea. Păcat că n-am citit Biblia înainte să mă însor cu ea. A încălcat Pavele porunca a șaptea dată lui Moise și eu am crezut că asta n-are importanță. Păcatul din ea nu poate fi scos. Mi-am distrus viața și am un copil cu ea, care va fi distrus și el de o mamă desfrânată. Nu mai pot trăi să văd cum își varsă veninul asupra noastră. Mă gândesc în fiecare zi cum să mă omor.
    – Lasă gândurile negre și ajută-mă să găsesc un ficat pentru colegul meu de facultate. Cum putem scurta lanțul ăsta birocratic ce îl face să nu poată ajunge mai repede să facă transplant?
    – Ar fi posibil, spuse Andrei după o scurtă pauză de gândire. Dacă cineva i-ar dona lui personal ficatul unei rude aflată în moarte cerebrală. Ar trebui să vorbesc cu rudele celor ce ajung la spital în ultimele momente de viață, să le conving să semneze actul de donație. Sunt totuși o persoană cunoscută și poate voi reuși să conving pe cineva. Încep să-mi întind antenele prin spitale și te anunț. Mâine zbor la Oradea și o să vorbesc cu medicii de acolo să mă ajute. Poate reușesc să fac o faptă bună înainte să-mi iau zilele.
    Pavel l-a mai lăsat câteva minute să-și verse amarul și a terminat discuția fără să aibă prea mari speranțe că s-ar putea rezolva problema obținerii unui ficat. Andrei îi vorbise de milionari celebri care au murit fără să reușească să facă transplantul, despre vedete din fotbal și politică ce au ajuns în faza finală în care toxinele se revărsau în tot organismul, ducând la sângerări, dureri și tulburări mentale ce-i făceau pe pacienți să se arunce pe fereastră și să se sinucidă.
    Nu mică i-a fost mirarea când Andrei l-a sunat a doua zi.
    – Am reușit Pavele să fac rost de ficat. Sunt în spital la Oradea și mă pornesc spre București cu el și cu echipa de medici. Spune-i colegului tău să se pregătească de operație. O să-l sune în câteva minute și doctorul Ionescu.
    Stând pe holul spitalului așteptând sosirea ficatului, Pavel a văzut la televizorul atârnat de perete că avionul pilotat de Andrei s-a prăbușit în Munții Apuseni într-o zonă din comuna Horea, aflată la granița dintre județele Cluj și Alba. S-a suit imediat pe motocicleta lui, Kawasaki, și a gonit spre locul accidentului, ca să aducă ficatul pe care bănuia că salvatorii îl vor uita în avion. A ajuns seara târziu în satul Petreasca, a aflat despre complicațiile salvării supraviețuitorilor, iar dis de dimineață s-a pornit spre locul accidentului. Și-a dat seama că Andrei, prietenul lui, a prăbușit intenționat avionul ca să moară el dar să se salveze ceilalți membri. A găsit lada frigorifică în care era depozitat cel de-al doilea ficat recoltat, pe care echipa de medici și salvatori uitaseră să o ia pentru că era pusă în altă parte, lângă scaunul pilotului. S-a întors în fugă spre locul în care-și parcase motocicleta și a pornit în viteză spre București, strecurându-se abil printre mașini și tiruri.
    Ajuns în curtea spitalului Fundeni a oprit o clipă, uitându-se în jur pentru a găsi un loc de parcare, dar a fost lovit de o ambulanță ce a venit în spatele lui, șoferul nevăzându-l staționat pe stradă imediat după curba aflată înaintea intrării de urgență. Motocicleta s-a răsturnat, iar în cădere ghidonul i-a perforat abdomenul. Doctorii au observat că lobul stâng al ficatului îi fusese distrus și se pregăteau să realizeze dificila operație de transplantare a unei bucăți din ficatul adus de el.
    În același timp, medicii l-au pregătit pentru operație și pe colegul lui, Alexandru, căruia intenționau să-i înlocuiască o bucată din ficat. Analizele privind compatibilitatea au arătat că noul ficat este nepotrivit pentru Pavel și că mult mai mari șanse de salvare sunt să-i fie transplantat lui lobul stâng al ficatului lui Alexandru, care părea neatins de ciroză, iar Alexandru să primească integral ficatul adus de la Oradea. Au fost două operații dificile, care au durat peste 12 ore, iar medicii s-au întrecut pe ei, realizând cele mai bune operații de acest gen din istoria Centrului de Chirurgie și Transplant Hepatic de la Fundeni.
    Stând pe holurile spitalului, Ramona, soția lui Alexandru, a observat actele privind donatorul ficatului, lăsate din grabă și neatenție în antecamera sălii de operație. Așa a aflat că posesorul lui era tot un istoric, cunoscut pentru studiile privind comunismul și a fost mirată de strania coincidență ca ficatul unui istoric să salveze viețile altor istorici și de faptul că cei trei se cunoșteau.
    xxx
    Evenimentele petrecute în acele zile au avut consecințe nu doar asupra celor doi colegi, ci au zguduit puternic societatea românească în lunile și anii care au urmat. Accidentul aviatic din Munții Apuseni a scos la iveală multe nereguli, care l-au determinat pe ministrul liberal de interne Radu Stroe să-și dea demisia. Partidul lui l-a propus atunci pe primarul orașului Sibiu, Klaus Iohannis, în funcția de ministru de interne, dar premierul socialist Victor Ponta a refuzat numirea acestuia. Acest refuz a dus la ruperea alianței guvernamentale dintre socialiști și liberali, Klaus Iohannis a candidat la președinție împotriva premierului și l-a învins în alegeri pe cel care a refuzat să-l accepte ca subaltern. A început un val de anchete și arestări pentru corupție, care a dus la o nouă configurare a scenei politice în urma demisiei premierului Ponta și la un alt fel de a face politică. Ministrul progresist al sănătății din noul guvern, Vlad Voiculescu, a început o anchetă privind nerespectarea ordinii din lista de transplant stabilită de autoritățile centrale, iar activitatea centrului de transplant de la Spitalul Fundeni a fost aproape sistată, chiar în momentul ei de apogeu, când ajunsese printre cele mai performante din lume. Cei doi pacienți urmăreau cu îngrijorare turnura pe care o luau evenimentele în care au fost implicați în mod direct. Deși anchetele nu s-au întins și asupra lor, ele au afectat tratamentul post-operator, căci medicii stresați de numeroasele declarații și acuze publice au uitat să le spună despre unele efecte secundare care pot apărea, concentrându-se în special pe rejecția post-transplant și pe reacțiile adverse imediate.
    Operația de transplant de ficat este una din cele mai complicate intervenții chirurgicale, iar realizarea ei nu duce automat la vindecare, pacienții fiind nevoiți să stea multe săptămâni în spital pentru recuperare, iar apoi să vină periodic la control pentru observarea din timp a neregulilor care apar în urma înfundării unor vase, pentru schimbarea stenturilor și reluarea drenajului biliar transhepatic. Dar unele efecte secundare vizează schimbarea comportamentului și a personalității pacienților, iar despre acestea doctorii nu le-au vorbit celor doi, poate și pentru că studiile în acest sens erau neconcludente la acel moment, dar și din speranța că ei vor fi monitorizați cu atenție și vor fi sesizate din timp posibilele modificări. Astăzi specialiștii au adunat suficiente dovezi care demonstrează că ficatul păstrează amintiri și alte tipuri de informații care se transferă corpului care-l găzduiește, el având cel puțin șase tipuri de memorie: epigenetică, ADN, ARN, proteică, energetică și intracardiacă neurologică. Toate acestea duc la schimbări cognitive, sexuale, alimentare, muzicale, de personalitate, ba chiar s-au cunoscut cazuri în care unii transplantați au raportat amintiri despre viața donatorului. Unii au început să tânjească după bere cu cârnați, care fuseseră preferatele donatorului, alții după Burger King care era hrana favorită a celui căruia i s-a recoltat ficatul. Memoria celulară a ficatului i-a făcut pe unii să devină criminali, așa cum fuseseră posesorii lui inițiali, pe alții melancolici și depresivi, pe unii hoți sau desfrânați, după o viață dusă până atunci în acord cu perceptele biblice, iar pe alții bețivi, deși înainte nu obișnuiau să consume alcool. Sunt studii care demonstrează azi că nivelul intelectual al transplantaților suferă serioase modificări, la fel și viața lor sexuală. Unii au devenit mai deștepți sau mai proști, alții au devenit homosexuali, curvari sau abstinenți, așa cum fuseseră donatorii lor. Dar atunci toate aceste dezechilibre comportamentale erau considerate consecințe ale unei medicații post-operatorii nepotrivite și nu li se acordau o atenție prea mare.
    Alexandru și Pavel s-au trezit la câteva ore după operație, când anesteziei totale la care fuseseră supuși îi trecuse efectul. În sala de terapie intensivă în care fusese aduși, doctorii le-au vorbit despre complicatele operații realizate aproape simultan, despre dificila perioadă de recuperare care va urma și despre tratamentele pe care vor fi nevoiți să le urmeze o lungă perioadă de timp. Ramona îi vizita pe amândoi la spital și se interesa de evoluția stării lor de sănătate, de nevoile lor, dar și de cele ale infirmierelor, asistentelor și medicilor, pe care-i asalta cu cadouri, flori și prăjituri. Era recunoscătoare lui Pavel pentru salvarea soțului ei, era stingherită de situația gravă în care ajunsese Pavel încercând să-i facă un bine lui Alexandru, dar era în același timp încântată de revederea vechiului ei curtezan după două decenii de când nu îl mai văzuse. Îi ajuta atât pe Alexandru cât și pe Pavel să se ridice din pat, să se spele, să-și schimbe lenjeria. Se gândea la alegerea pe care o făcuse în trecut și-și spunea că, indiferent dacă ar fi ales altceva, tot în același loc s-ar fi aflat acum, dar că drumul până aici ar fi fost altfel, pe șantierele arheologice din țările musulmane și în universitățile occidentale, în comunitățile evreiești din Israel și Statele Unite și în muzeele din jurul Mării Mediterane, ascultând interminabile discuții despre diverse piese și artefacte, ori despre bătălii și regi din antichitate. De multe ori și-a dorit să aibă un copil, dar boala lui Alexandru a făcut-o să se ferească, pentru a nu transmite mai departe cumplita boală ce l-a târât mai bine de 10 ani prin spitale. Pavel observase gesturile ei, simțea în atingerile ei un fior și se gândea și el la vremea tinereții, la soarta pe care-ar fi avut-o dacă ar fi fost mai puțin timid și mai expansiv. Acele luni din ultimul an de facultate când se întâlnea cu ea, fuseseră uitate datorită relațiilor cu alte femei care-au intrat apoi în viața lui și care-l făcuseră să sufere și să-i dispară gândul căsătoriei și dorința de a avea copii. O privea pe Ramona cum îl îngrijea pe Alexandru, dar simțea o răceală ascunsă a lui, o distanțare față de ea, care i se părea tot mai accentuată pe măsură ce îi cunoștea mai bine.
    Alexandru și-a revenit rapid după operație cu o uriașă poftă de viață, dar mai ales de mâncare. Se îngrășase peste 20 de kilograme la scurt timp după transplant și un strat consistent de grăsime i se pusese pe burtă, pe piept și pe mâini. Părul îi căzuse aproape complet, dar își lăsase barbă și mustață, care-i dădeau un aer bonom. Nu mai mergea la biserică, iar părerile lui despre politică, altă dată conservatoare, de dreapta, deveneau tot mai apropiate de progresism și de stânga. I se părea că nici comunismul nu fusese chiar așa de rău pe cât fusese ponegrit după 1990 și lăuda politicile sociale ale lui Nicolae Ceaușescu și numeroasele construcții ridicate în vremea lui.
    Într-una din zile soția i-a spus de la cine a primit ficatul și a vrut să-i mulțumească văduvei colegului lui pentru gestul făcut. Profitând de o conferință organizată la universitatea din Oradea i-a făcut o vizită. Intrarea în casă, apropierea de ea l-au schimbat brusc. Parcă altcineva din interiorul lui preluase controlul asupra corpului și vorbea cu gura lui, iar eul lui stătea ascuns, neputincios și observa transformarea ce se petrecea cu el. Știa unde au fost ascunse unele valori în casă și în grădină, parcă era stăpânul gospodăriei. Uitându-se la un tablou cu vechiul posesor al ficatului își dădu seama că începea să semene cu el: la fel de gras și chel, cu barbă și mustață, chiar și cu aceleași rame la ochelari.
    – Tamara, sunt eu, Bogdan – îi spunea văduvei colegului lui. Trăiesc în alt corp. Chiar nu mă recunoști? Îți aduci aminte vacanța făcută la lacul Balaton în urmă cu 4 ani, când ți-ai pierdut un cercel iar pe celălalt l-ai pus în spatele tabloului din dormitor? Mai știi când l-am certat pe cel mic pentru că dispăruse două ore, deși ne-a zis că se duce să-și ia înghețată?
    Femeia credea că e un șarlatan, iar copiii îl tratau cu dispreț când încerca să-și arate autoritatea.
    – Noi am încercat să vă salvăm viața și dumneavoastră ați venit să ne dați ordine? Ați sărit calul, domnule! – i-a spus băiatul cel mare, încercând să-l dea afară din casă.
    – V-aduceți aminte când altoiați cu mine pomii din livadă și vă învățam metoda părinților mei? Haideți cu mine în curte să vedeți că nu am uitat-o.
    Știa unde sunt mănușile de grădinărit, s-a dus țintit la lada cu scule și a început să altoiască o crenguță de măr pe un gutui, înfășurând apoi locul cu un bandaj textil.
    Femeia și băieții îl priveau nedumeriți, cu neîncredere, dar și cu o urmă de speranță. L-au primit și a doua zi în casă, când a venit cu o orhidee mov.
    – Mai știți când am cumpărat împreună prima noastră orhidee mov?
    Au început să-l accepte încet-încet ca pe cel întors din morți. Dragostea față de Tamara se manifesta într-un mod pe care Alexandru – ascuns în spatele celuilalt eu, al lui Bogdan – nu o mai cunoscuse. Erau alte gesturi de tandrețe, alte feluri de a se purta, o familiaritate ce nu putea fi acum învățată. Sorbea ciorba cu zgomot, îi plăcea să guste din cratiță, să-și lingă degetele – gesturi pe care Bogdan le făcea în mod obișnuit. S-a mutat în Oradea și i-a spus Ramonei că o părăsește și că va înainta actele de divorț.
    Ramona l-a sunat pe Pavel să-i spună de ruptura de Alexandru și au început să se întâlnească mai des. Relația lor a avansat rapid, iar Ramona era în sfârșit fericită pentru că era iubită de vechiul ei curtezan la care tânjise, dar și pentru că Pavel începea să aibă ceva comun cu Alexandru, acel ceva care o făcuse în trecut să-l aleagă: o expansivitate, o fire veselă, o minte răscolitoare și imaginativă. El întruchipa pentru ea doi bărbați într-unul, cu exact aceleași calități pe care le admirase la cei doi.
    Ficații transplantați preluaseră controlul asupra celor doi istorici, realizând nu doar un schimb de neveste (care curând au rămas însărcinate), ci ceva mult mai profund. Alexandru se apucase să lucreze la cărțile neterminate ale lui Bogdan privind istoria comunismului românesc. Scria în același stil și cu aceiași pasiune pentru subiect. Pavel s-a implicat imediat după externare în campania prezidențială a lui Klaus Iohannis și, dintr-un stângist ateu devenise un liberal-conservator activ. Grație legăturilor lui familiale l-a abordat pe unul din cofondatorii Facebook – Dustin Moskovitz, cerându-i să-l ajute cu identificarea rețelelor românilor plecați în diaspora. Activarea acestor rețele a stat la baza mobilizării fără precedent la urne a românilor din alte țări și la câștigarea Președinției de către Klaus Iohannis în anul 2014.
    xxx
    Mama lui Pavel provenea din familia Moscovici, o familie de negustori ce locuise la Moscova (de unde și-a luat numele) până la războiul Crimeii din 1856, când a fost alungată de țarul rus pentru colaborare cu reprezentanți ai Regatului Unit al Marii Britanii și ai Imperiului Francez. O parte a acestei numeroase familii s-a oprit la Odesa și apoi a emigrat în Statele Unite înaintea începerii celui de-al doilea război mondial, iar o altă parte s-a stabilit la Brăila. Mulți s-au înrolat voluntari în războiul de independență sperând să primească cetățenia și unii au făcut fapte de eroism și au murit în 1877. Dar după primul război mondial mulți au devenit socialiști și comuniști datorită naționalismului antisemit al guvernanților, ba chiar unul a sprijinit atentatul lui Max Goldstein din Senatul României din 1920, ceea ce a atras ura multora împotriva lor. Istoria a reținut ca cea mai cunoscută figură a acestui neam pe Serge Moscovici, un psiholog ce a emigrat în Franța în 1947 și care a devenit directorul Școlii de Studii Avansate în Științe Sociale și președintele Asociației Europene de Psihologie Socială Experimentală, iar apoi pe fiul său, Pierre Moscovici – membru în Parlamentul European din partea Partidului Socialist și raportor al legislativului de la Strasbourg pentru România. Dar mai importantă decât ei, deși necunoscută în România a fost Hannah Moscovici, o mătușă a mamei lui Pavel, care a emigrat în Palestina în 1939 și s-a angajat servitoare, femeie în casă la familia lui Samuel Abarbanel din Tel Aviv, ce era descendent direct din neamul regelui David și recunoscut ca un aristocrat care reușea să țină unite diversele facțiuni politice evreiești într-o adunare care s-a numit ulterior Knesset. În casa lui Abarbanel veneau mulți lideri politici să discute diversele probleme ale comunității evreiești, ce se tot înmulțea datorită pogromului din Europa. După încheierea războiului mondial, când discuțiile despre înființarea statului Israel înfierbântau mințile tuturor evreilor, o facțiune comunistă radicală era mereu ținută la distanță și izolată de restul politicienilor. Hannah Moscovici își petrecea orele libere în cârciumi alături de ei, făcând și desfăcând zeci de planuri care ar fi putut să strice proiectul liderilor care doreau ca noul stat să fie palestiniano-evreu și satelit al URSS. S-a împrietenit cu Paula Ben-Gurion, soția lui David Ben-Gurion și cu Golda Meir, care i-au cerut să meargă în Statele Unite ale Americii ca să obțină sprijin pentru mișcarea lor sionistă ce urmărea expulzarea tuturor arabilor palestinieni și crearea unui stat evreu, așa cum fusese în trecut Regatul lui David. A ajuns apropiată de evreii grupați în jurul Oficiului de Informații de Război, care-i ajuta pe evreii alungați din toate colțurile lumii, Oficiu care ulterior s-a transformat în Agenția Centrală de Informații (CIA). S-a împrietenit acolo cu Paul Lazarsfeld, un evreu venit din Austria, care înființase Biroul pentru Cercetare Socială Aplicată, cu care a avut ulterior doi băieți. Ea l-a convins să-i vorbească președintelui american Harry Truman despre proiectul sioniștilor leniniști, iar el a fost de acord cu acest proiect și a sprijinit înființarea statului Israel cu David Ben-Gurion ca prim președinte. În războiul de zece zile care a urmat în 1948, Samuel Abarbanel și-a pierdut unicul fiu, rupându-se astfel lanțul dinastic ce funcționa neîntrerupt de trei milenii. În durerea ce l-a cuprins, a blestemat-o pe trădătoarea și târfa de la Brăila, iar multele rele care au urmat în neamul ei au fost puse pe seama acestui blestem. Unii evrei nu au fost de acord cu ideea unui stat evreu, căci își dădeau seama că vor fi nevoiți să intre într-un război de durată cu lumea arabă, cu care ar fi dorit să trăiască în pace, după ce tocmai ieșiseră dintr-un genocid planetar, iar Hannah Moscovici a fost făcută responsabilă pentru acest proiect politic și pentru zecile de mii de evrei morți în războaiele și atentatele care au urmat.
    Unuia dintre nepoții acestei femei i-a murit soția într-un accident de mașină, iar el nu s-a împăcat cu pierderea ei. Un vrăjitor întâlnit în Peru i-a dat o oglindă în care o putea vedea și comunica cu ea, după ce făcea anumite ritualuri. Ea i-a spus că ar putea fi înviată dacă ar aduna puterile mai multor vrăjitoare și că cele mai multe se găsesc în România, așa că a luat legătura cu Pavel pentru contactarea cât mai multor persoane cu capacități magice și paranormale. Astfel a început Pavel să se ocupe de fenomene și persoane care îl preocupaseră în trecut pe Alexandru.
    Robert Moskovitz era un om bogat și a cheltuit mulți bani pentru a identifica persoanele care se ocupau cu vrăjitoria. Toate ghicitoarele și vrăjitoarele pe care le cunoștea îi păreau niște escroace, care profitau de naivitatea și disperarea celor care apelau la ele, fără să aibă vreo capacitate deosebită care l-ar fi putut ajuta. Le-a abordat pe toate care dădeau anunțuri că fac magie albă, că descântă, fac și desfac legături, vindecă bolnavi și țin la distanță dușmani. Le asculta poveștile de viață, le observa ritualurile și le punea să-i ghicească în palmă, în cărți, în cafea sau în bobi, încurajându-le să-și arate măiestria, dar seara se retrăgea în camera lui și discuta cu nevasta care-i apărea în oglindă, spunându-i că nici una nu îi poate fi de folos. A mers cu Pavel în casele dărăpănate sau vilele luxoase ori în apartamentele unor țigănci, croitorese, cizmari, filosofi sau ingineri, le-a ascultat pe nevestele unor politicieni, mamele unor pușcăriași, amantele unor interlopi, pe profesori universitari și informaticieni, pe bucătărese și prostituate, a vizitat criminali și infractori în pușcării, traficanți de droguri și mașini furate, vedete de televiziune sau câștigători la loto. Ramona i-a spus lui Pavel că Alexandru cunoscuse în trecut câțiva ofițeri ai Departamentului Zero al Securității lui Ceaușescu și unii dintre ei au acceptat să le vorbească despre experimentele din trecut. Unul i-a dus la o bătrână vrăjitoare ce fusese apreciată de Elena Ceaușescu, iar ea le-a spus că unele din persoanele intervievate până atunci ar putea să-și sporească puterile dacă s-ar aduna la un loc, ca la un congres al vrăjitoarelor sau o noapte a Valpurgiei, la fel ca cea descrisă de Goethe în ”Faust”. Dar că trebuie să găsească un corp al unei femei proaspăt decedate, în care să intre duhul nevestei lui Robert, după invocarea în cor a demonilor.
    Au mers de la o morgă la alta văzând numeroase cadavre, dar femeia din oglindă era nemulțumită de toate trupurile observate. Într-o zi au asistat în orașul Râmnicu Vâlcea la înmormântarea fetei unui sportiv și Dianei, nevasta din oglindă a lui Robert, i-a plăcut acel corp. Au hotărât adunarea de urgență a vrăjitoarelor pe Dealul Negru de lângă Dedulești, pe un teren înconjurat de pădure, departe de sat, iar seara Robert a mers cu doi bărbați la cimitir și au dezgropat-o pe fată.
    Pavel nu a fost lăsat să asiste la ritualurile făcute acolo noaptea. A privit de departe cele câteva lumini ale telefoanelor mobile sau ale unor torțe, dar cum nimic nu părea neobișnuit, a ațipit în mașină. La ora 3 și jumătate, când noaptea era întunecată, iar norii acopereau cerul și nici o stea nu lumina în jur, Robert Moskovitz i-a bătut în geam. A urcat în mașină împreună cu moarta înviată, îmbrăcată în rochie de mireasă. Mașinile celor care au participat la acel eveniment s-au pus și ele în mișcare. La intrarea pe drumul național două mașini au fost lovite de un microbuz ce venea din sens opus. Robert Moskovitz și proaspăt înviata lui nevastă au murit pe loc, iar Pavel a fost accidentat grav. Au murit atunci șase persoane și alte trei au avut răni multiple. Ficatul lui Pavel a fost afectat și doar un transplant îi putea salva viața. Analizele medicilor au arătat că ficatul unui călugăr ce murise în același accident era cel mai potrivit pentru Pavel. Operația a fost făcută în același centru de transplant hepatic de la Fundeni și Pavel a fost primul pacient transplantat a doua oară.
    xxx
    În perioada de recuperare Pavel a stat mult de vorbă cu medicul Ionescu despre schimbările petrecute în viața lui. Doctorul și-a dat seama că acestea au avut loc datorită medicamentelor imunosupresoare nepotrivite, care nu au suprimat acțiunea ficatului transplantat de preluare a controlului asupra corpului și asupra minții. L-a chemat și pe Alexandru la un control, cerându-i să urmeze un tratament cu alte medicamente decât cele obișnuite.
    Încet-încet, eurile celor doi istorici au revenit la viață, după o inhibare de câțiva ani. Chiar și trupurile li s-au schimbat. Alexandru a redevenit mai suplu și musculos, gușa și burta i s-au retras, iar un puf începea să-i crească pe chelie. După ce și-a ras barba și mustața semăna tot mai mult cu cel dinainte de transplant. Tamara, noua lui nevastă, i se părea tot mai străină, iar băiatul pe care-l avea cu ea i se părea că-i făcut cu fostul ei soț. Vechile lui pasiuni despre istoria medievală renășteau cu mare intensitate și i se părea că studiul comunismului l-a dus într-o fundătură din care nu putea scoate nimic bun. Când a reîntâlnit-o pe Ramona, a observat că băiatul ei și al lui Pavel îi seamănă foarte mult, iar dragostea dintre ei s-a reaprins ca în vremurile tinereții. Prins în lumea vrăjitoarelor, Pavel o ignorase vreme îndelungată pe Ramona și nici față de copilul lui nu se simțea prea apropiat, căci părul blond și firea veselă îl făcea să semene izbitor de mult cu Alexandru. După cel de-al doilea transplant distanța față de ei s-a tot mărit și s-a simțit eliberat când Alexandru a recucerit-o pe Ramona.
    Ambii istorici au divorțat, Alexandru a revenit în București și s-a angajat din nou la Arhivele Statului, iar Pavel și-a reluat munca la facultate și pe șantierele arheologice. Dar Pavel nu mai simțea nici o bucurie pentru vechile lui preocupări și nu-și găsea un sens al vieții. Era deprimat și nimic nu-i mai stârnea vreun interes. Doctorul Ionescu i-a spus că poate înceta să mai ia imunosupresoarele și să lase o vreme noul ficat să preia controlul asupra lui, dar a luat această propunere ca o glumă.
    Într-o zi, când se afla pe un șantier arheologic din Neamț echipa lui a dezgropat trupul neputrezit al unui călugăr, care mirosea puternic a mir. Când a ridicat corpul, Pavel a simțit o energie neobișnuită care a intrat în el și i s-a părut că toate durerile i-au dispărut. Miracolul trăit atunci a fost cu mult mai mare decât miracolele revenirii lui la viață după cele două operații de transplant. O dragoste față de Hristos a pus stăpânire pe el, cel care privise cu scepticism creștinismul. Miracolul acesta nu părea să fie ceva care trece repede; de la zi la zi era tot mai pătruns de tainele ortodoxiei. Mărea doza medicamentelor imunosupresoare pentru a se convinge că nu noul ficat e responsabil de această stare de extaz mistic. Discuțiile cu teologii întâlniți l-au convins că ceea ce a trăit nu era o rătăcire a minții, iar harul vederii în duh nu l-a primit întâmplător.
    A vrut să se călugărească și a vorbit despre acest lucru cu călugării și cu starețul mânăstirii Neamț. Convertirea unui evreu la ortodoxie se întâmplă foarte rar – de la Nicolae Steinhardt nu s-a mai cunoscut alt caz în România, de aceea despre intenția lui Pavel s-a vorbit în medii foarte diverse. Unii voiau să-l atragă de partea unor facțiuni pro sau contra Rusiei sau a Patriarhului, filetiste sau ecumenice, dar el se ferea să se asocieze cu vreo grupare, concentrându-se pe neobișnuitul dar de a înțelege lumea duhurilor și a diferitelor moduri în care ele influențau viața oamenilor. Pentru că se ținea la distanță de toate grupările, împotriva lui au început să se scornească tot felul de bârfe: va strica și perverti ortodoxia cu apucăturile lui vrăjitorești și cu practicile lui iudaice, e trimis de oculta masonică să se infiltreze în biserica strămoșească pentru a ști cum să o distrugă, va corupe stareții ca să-i vândă pământurile bisericilor pentru a le demola. Zvonurile despre el îl însoțeau în multe biserici și mânăstiri în care mergea și unii oameni îl judecau pe baza bârfelor auzite despre el, îi răstălmăceau vorbele sau le căutau sensuri ascunse, alții îl provocau la discuții religioase savante pentru a-i arăta neștiința într-ale creștinismului.
    Când întâlnea teologi educați căuta să discute cu ei problema sinelui: cine suntem noi? Cum se schimbă sinele nostru, dat la naștere de Dumnezeu, în funcție de relațiile cu familia și neamurile, profesorii, colegii și vecinii ori cu alte persoane cu care interacționăm? Cum se poate proteja sinele nostru în fața asalturilor atâtor duhuri sau idei care intră în noi și ne virusează, adormindu-ne, preluând controlul asupra noastră? Vedea cu mare claritate că oamenii nu sunt stăpânii sinelui lor, că alte forțe subtile le detronau și le anesteziau sinele, introducându-le niște iluzii cognitive pe care le numeau realitate, iar sinele lor se retrăgea, ca un pasager clandestin în cala unei nave transatlantice, de multe ori fără să vadă ce fac din el uzurpatorii trupului și minții lui. ”În fiecare dintre noi există un altul pe care nu-l cunoaștem” – spunea Carl Gustav Jung. El era convins că nu există doar un altul, ci mai mulți, care dau semnale creierului, minții și sufletului, îndreptându-i pe oameni în direcții pe care ei n-ar fi mers dacă ar fi fost stăpânii propriului lor sine. Își aducea aminte cum ficatul lui Alexandru preluase controlul asupra minții lui, făcându-l să gândească și să acționeze ca și cum ar fi fost el. Genele înscriu așadar în noi un tipar, un fel de a percepe lumea, independent de sinele nostru care este individual. Vedea că țiganii gândeau relativ la fel, dar diferit de cei cu gene slave, valahe sau maghiare, dar în același timp vedea că mixarea și amestecul raselor aducea echipe de euri care preluau controlul sinelui și îl făceau să ruleze pe pilot automat în toate aspectele vieții, fiecare genă și fiecare duh concentrându-se pe anumite zone de interes. Iar sinele era neputincios și orb în fața experiențelor personale care-l umpleau de patimi și-l determinau să fie părtinitor față de anumite religii, istorii, popoare, ideologii, instituții sau oameni, care-l programau și-l configurau să îi placă anumiți parteneri de viață, să selecteze din realitate anumite aspecte și să le ignore total pe altele, să se conecteze mai mult cu anumiți oameni care erau ghidonați în același fel de altcineva exterior lor. Unii spuneau că e vorba de instinct, dar el știa că e mai mult decât atât; niște duhuri intrau în creierul oamenilor și schimbau circuitele neuronale după ce adormeau sufletele așa cum medicii îi adormeau pe pacienți cu cloroform. Era un eu ascuns în biologia și genetica individului, dar și legiuni de duhuri care-i dirijau eul pe anumite traiectorii și rar se întâmpla ca sinele individului să fie cel care-l conduce în viață. Cercetările despre inteligența artificială și neuroștiințe îl convingeau că sinele – sălașul Duhului Sfânt – va fi și mai puternic asaltat în viitorul apropiat și tot mai puțin capabil să se elibereze și să preia controlul.
    Mergea cu moaștele sfântului descoperit la Neamț la multe întâlniri, sperând ca toți cei cu care intră în contact să aibă parte de o iluminare la fel cum a trăit-o el, dar lucrurile nu se petreceau așa. Sfântul i-a spart zgura care se depusese pe sufletul lui și a înlăturat duhurile necurate din el, dându-i misiunea să facă același lucru cu ceilalți oameni. Cum să producă el măcar o mică sclipire, o slabă licărire în imensul spațiu interior, în universul tainic și intim al oamenilor, pentru a le aduce în centru sinele detronat și a-l repune la butoane, la panoul de control care ghidează scopurile, imperativele și mintea? Reconstruirea identității divine a indivizilor i se părea o capodoperă mai greu de realizat decât marile cărți ale lui Homer și Mommsen, care-l fascinase în adolescență. Și-a adus aminte de primele versuri din ”Iliada”: ”Cântă, zeiță, mânia ce-aprinse pe-Ahil Peleianul / Patima crudă ce-aheilor mii de amaruri aduse”. Îmbărbătat de ele s-a simțit asemeni apostolului al cărui nume îl purta și a pornit la drum convins că va schimba lumea.
    20 ianuarie 2024

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.61 Seconds