Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 82 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Editoriale: Societatea Scriitorilor Romani la Paris. 1989.
    Scris la Thursday, March 14 @ 11:49:41 CET de catre asymetria
    Historia oculta
    Un eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989. Orbirea oamenilor inteligenți

    «Nu e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a persevera.» — Wilhelm cel Tăcut 

    Un eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța, inițiativa colectivă de fundare a unei Societăți a Scriitorilor Români la Paris. Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect. Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre care nu am luat cunoștință. 
    Dar nu doar ei au fost implicați, ci însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă, intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. 
    În acest moment în care un centenar se transformă într-o laudatio fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru istoria literaturii est-etice.

    Demersurile pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă, pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare. Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj.


     Un eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989. Orbirea oamenilor inteligenți

    «Nu e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a persevera.» — Wilhelm cel Tăcut 

    Un eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța, inițiativa colectivă de fundare a unei Societăți a Scriitorilor Români la Paris. Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect. Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre care nu am luat cunoștință. Dar nu doar ei au fost implicați, ci însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă, intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. În acest moment în care un centenar se transformă într-o laudatio fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru istoria literaturii est-etice. Demersurile pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă, pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare. Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj. Extrag câteva pasaje dintr-o evocare inedită, pentru reconstituirea contextului unui proiect care, prin intenții, ar fi fost un răspuns colectiv la apăsarea ideologică și polițistă care se instalase în România, mai ales după 1980. Comunicatul a fost redactat de Dan Culcer și difuzat prin grija lui Dumitru Țepeneag. COMUNICAT. În ziua de 3 noiembrie 1989 a avut loc, la sediul Casei Române din Paris (25, rue Mouraud, 75020 PARIS) reuniunea de constituire a comitetului de organizare al viitoarei Societăți a scriitorilor români (denumire provizorie). Au participat la reuniune douăzeci de scriitori originari din România. Comitetul de inițiativă, reprezentat de Sorin Alexandrescu și de Dumitru Țepeneag, a dat citire listei adeziunilor provizorii (adresate în scris sau telefonic) a 63 de scriitori în exil locuind în diferite țări al lumii (Danemarca, Franța, Grecia, Olanda, Republica Federală Germania, Statele Unite ale Americii etc.), precum și unor fragmente din scrisorile acestora cuprinzând sugestii referitoare la problemele organizatorice și propuneri de candidați pentru comitetul de organizare. Participanții la reuniune și-au exprimat opiniile privind denumirea asociației profesionale, scopurile acesteia, au făcut numeroase sugestii pentru redactarea proiectului de stătut, au propus candidați pentru comitetul de organizare. Dezbaterile au fost consemnate prin înregistrare sonoră, cu acordul tuturor participanților. S-a difuzat o primă schiță de statut. S-a dat citire listei candidaților pentru comitetul de organizare și s-a stabilit în unanimitate ca acesta să fie format din șapte membri. Prin vot secret (nouăsprezece voturi exprimate) au fost aleși ca membri ai comitetului de organizare următorii scriitori : Sorin Alexandrescu (Olanda); Nicolae Balotă (Franța); Dan Culcer (Franța); Victor Frunză (Danemarca); Monica Săvulescu-Vondouris (Olanda); William Totok (B.R.Deutschland); Dumitru Țepeneag. (Franța). Au participat la discutarea proiectului și Alexandru Sincu, Matei Vișniec, Ara și Dana Șișmanian, Ilie Brie, Antonia Constantinescu, Tudor Olteanu și alții. 

    După căderea Zidului de la Berlin, dar înaintea căderii regimului ceaușist din România, în numărul 6000, datat noiembrie-decembrie 1989, al periodicului românesc Curentul, editat de Vasile C. Dumitrescu în Germania încă federală, s-a publicat unul din rarele ecouri publice la proiectul fundării Societății Scriitorilor Români de la Paris. Textul e semnat de Nicolae Breban și este de-asemenea un ecou la evenimentele zguduitoare din acel sfârșit de an, generator de speranțe. «Fac parte dintre cei care consideră acest proiect bun, necesar, imperios necesar momentului cultural și politic actual, din cei care cred că, deși început în forme timide, el trebui continuat, atâtea conștiințe în exil, dar și în țară, ne urmăresc cu atenție, cu încordare, o nereușită a noastră ar fi una și a lor.»

    Nicolae Breban credea că la adunarea de lansare a proiectului participaseră foarte puțini scriitori din exil. Greu de știut care ar fi fost numărul ideal, căci o catagrafie nu exista. Dar fiindcă am păstrat notele întocmite de Dumitru Țepeneag, iată lista aderenților inițiali : Sorin Alexandrescu, Leonid Arcade-Mămăligă, Nicolae Balotă, Matei Beldiman, Daniel Boc, Nicolae Breban, Andrei Brezianu, Al. Călinescu, George Ciorănescu, Ilie Constantin, Antonia Constantinescu, Șerban Cristovici, Dan Culcer, Constantin Dumitrescu, Dinu Flămând, Victor Frunză, Ute Gabanyi, Gelu Ionescu (care cerea ca în comitetul de organizare să nu fie nici un angajat al Europei Libere), Victor Ivanovici, Sonia Larian, Virgil Ierunca, Rodica Iulian, Mircea Iorgulescu (care dorea să rămână în expectativă), Monica Lovinescu, Vera Lungu, Titus Mocanu, Virgil Nemoianu, Herta Muller, Tudor Olteanu, Oana Orlea, Vintilă Ornaru, Marian Popa (care sugera să se renunțe la adjectivul liber, și avea dreptate, căci utilizarea abuzivă, demagogică a infestat curând atmosfera publică de după execuția lui Nicolae Ceaușescu), Lucian Raicu, Monica Săvulescu, Ion Negoițescu, Damian Necula. Alexandru Șișmanian, Virgil Tănase, Alexandra Târziu, Dumitru Țepeneag, Wiliam Totok, Richard Wagner, Marin Tarangul, Alexandru Sincu, Matei Vișniec, Ar fi interesant de publicat scrisorile de adeziune ale absenților, din care D. Țepeang a citit spiciuiri. 

    Acest note ar putea fi intitulate Orbirea sau prostia oamenilor inteligenți. Ideea refondării Societății Scriitorilor Români a fost lansată sub forma unei întrebări puse lui Bujor Nedelcovici, într-o emisiune din mai 1989 a postului de radio BBC, înregistrată la Paris, organizată de Matei Vișniec. La propunerea mea privind necesitatea unei asociații profesionale a scriitorilor români în Occident, Bujor Nedelcovici a reacționat pozitiv. Am relansat ideea în câteva discuții cu Nicolae Breban, care a reluat-o cu Dumitru Țepeneag. i 

    Eram primul conștient că prezența lui Nicolae Breban poate fi pricina unor rezerve. Și Nicolae Breban a înțeles asta, dovada că numele său nu figurează în grupul de inițiativă, nu din discreție sau modestie ci cât se poate de rațional, pentru că nu dorea sabordarea proiectului. 
    Speram, mai apoi, ca sensibilitatea politică a Monicăi Lovinescu o va face să accepte sensul general pozitiv al acestei idei, că o va sprijini. M-am înșelat. I-am adresat Monicăi Lovinescu o invitație telefonică, lansând involuntar mecanismul distrugător al suspiciunii și obținând răspunsul, bizar și blazat, că ea și Virgil Ierunca ar fi semnat un angajament față de direcțiunea Europei libere de a nu se angaja în nici un fel de organizație politică. I-am replicat că nu e vorba de o organizație politică ci de una profesională, cu rol de sindicat și casă de ajutor reciproc. Tot atunci, Monica Lovinescu mi-a spus că ei «au încercat deja să organizeze altădată scriitorimea română de la Paris, dar au eșuat din pricina unui egotism incompatibil cu grupările». De unde convingerea asta că nimeni nu putea realiza ceea ce ei nu realizaseră cu câteva decenii mai devreme ? 
    Mărturisesc că sabordarea acestei inițiative de către oameni inteligenți, cu care de altfel am întreținut relații de colaborare sau chiar prietenie, mi s-a părut atunci, în 1989, și mi se pare și acum o mare prostie. Din motive de megalomanie, suspiciune paranoidă sau de autoprotecție individualistă, întreținută de credința în atotputernicia Securității, credință difuzată și întreținută chiar de Securitate, oameni de bine s-au lăsat manipulați și blocați eludând dorința lor de a se într-ajutora. 
    Comunitatea intelectuală și scriitoricească a românilor din Europa occidentală a ratat șansa de a se dota cu o instituție care putea să-i apere în mod sindical, colectiv și eficient interesele, în raport cu editurile occidentale, în fața cărora fiecare în parte de află neajutorat. Dar și în raport cu rapacitatea unor confrați din țară, printre care mai ales unii dintre cei care au administrat Uniunea scriitorilor după 1990, și care au gestionat prost patrimoniul colectiv care li se transferase, au prejudiciat grav interesele individuale și colective ale confraților membri, mai ales prin privatizarea, externalizarea Fondului Literar. E ca și cum administratorii unui fond de pensii american ar explica depunătorilor că banii au dispărut sau că acțiunile cumpărate ei și-au pierdut brusc orice valoare. Fără ca administratorii respectivi să fie trași la răspundere pentru grave greșeli de administrație, văzându-i cum utilizează bani străini. 

    În Proiectul de statut, redactat de Dan Culcer, Societatea scriitorilor români [S.S.R.] se definea ca o asociație a scriitorilor, din afară și dinlăuntrul României, care își propun, liberi de orice restricții cu caracter politic, egali în drepturi și obligații, realizarea unor scopuri de interes general. Scriitori români sunt, în conformitate cu statutul SSR, autorii care au scris sau scriu în limba română, indiferent dacă au scris sau scriu și în alte limbi. Sunt scriitori români autorii de beletristica, scrieri eseistice, filosofice sau științifice despre cultura româna, traducătorii din sau în limba română. Prezentul regulament interior detaliază scopurile SSR și mijloacele prin care societatea înțelege să-și înfăptuiască scopurile. El prevede, concomitent, modul în care urmează să fie asigurată buna funcționare a activității sale, controlul intern al deciziilor conducerii alese, referitoare la chestiuni generale și de gestiune. 
    Ca asociație internațională, SSR dorește realizarea scopurilor sale în România dar și în țările de reședință ale membrilor săi. SSR poate adera la toate organismele internaționale a căror obiect va coincid cu scopurile sale și ale căror statute nu contrazic statutul SSR. 

    Scopurile SSR sunt următoarele : Apărarea valorilor umaniste și democratice, combaterea oricărei forme de manifestare a rasismului, xenofobiei și dogmatismului ideologic.; Apărarea drepturilor de autor și drepturilor cetățenești ale membrilor. Într-ajutorarea morală și materială a membrilor. Discutarea problemelor profesionale specifice. Informarea reciprocă asupra activității profesionale a membrilor. Dezbaterea problemelor specifice de politică culturală. Promovarea valorilor culturale românești ca și a celor universale în interiorul și exteriorul țării. Intensificarea relațiilor culturale cu lumea, cu prioritate stabilirea de relații cu scriitorii de expresie română din țările vecine și popularizarea scrierilor acestora în România și în alte țări.; Apărarea valorilor spirituale, culturale, literare românești în fața agresiunilor de orice fel, a acculturației violente, a dezinformării, a manipulării și răstălmăcirii, a cenzurii și lipsei de informație. Participarea, cu mijloace specifice, la crearea unor condiții sociale și politice pentru realizarea scopurilor sale, prin abolirea cenzurii, liberalizarea informației și instituirea unui sistem democratic funcțional. SSR acționează pentru realizarea scopurilor sus-menționate prin mijloacele legale de care dispune. În acest sens își propune : Crearea unui serviciu juridic la dispoziția membrilor săi și reprezentarea acestora în cazul unor conflicte profesionale.; Realizarea unui fișier al scriitorilor români și al traducătorilor din sau în limba română.; Realizarea unor publicații informative de uz intern și extern în limba româna și în limbi [străine].; Realizarea unui repertoar al traducerilor existente din operele membrilor săi.; Constituirea unui fond documentar specific cuprinzând periodice din țară sau din străinătate la care au colaborat sau colaborează membrii săi, cărțile acestora, dicționarele enciclopedice care se ocupă de cultura română și a naționalităților conlocuitoare, alte lucrări de informare.; Constituirea unor fonduri de într-ajutorare materială a membrilor.; Constituirea unor fonduri de încurajare a publicării unor manuale de învățare a limbii române pentru străini și pentru românii expatriați, a unor traduceri, a unor dicționare, istorii literare și a altor publicații pentru promovarea culturii române.; Corectarea informațiilor din lucrările enciclopedice privind cultura română și a naționalităților conlocuitoare.; Realizarea unor planuri de perspectivă pentru traducerea literaturii române în străinătate, colaborarea cu editurile interesate și cu presa pentru o corectă informare a acestora.»; 

    Cred că din cele de mai sus reiese clar că organizarea Societății Scriitorilor Români la Paris la finele anului 1989, chiar și în condițiile modificate de după decembrie 1989, ar fi avut un impact asupra relațiilor dintre scriitori și editori în România și în străinătate, reducând dependența noastră față de aceștia, formalizând contractual relația, obligând noii editori să practice o relația bazată pe interesul reciproc, adică să onoreze cu drepturi de autor munca scriitorului, în loc să se văicărească mereu că nu câștigă nimic din această colaborare. Am redactat tot atunci o Scrisoare deschisă scriitorilor expatriați, datată 2 noiembrie 1989. Necitită integral în plen, dar discutată cu unii colegi prezenți și cu alții, ulterior, ea s-a scufundat în arhiva mea și am regăsit-o acum, în momentul când închid ultimele cutii cu o donați documentară destinată Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga, din Cluj-Napoca. 

    O reproduc, cu unele pasaje omise din motive de spațiu, în ipoteza că ar avea un interes pentru mica sau marea istorie a proiectelor culturale românești eșuate. 
    «Stimați colegi, pentru cei dintre dumneavoastră care nu mă cunosc vreau să spun câteva cuvinte de prezentare: m-am născut la 15 iunie 1841 în Sulina, într-o familie de ardeleni aflați în refugiu. Sunt profesor de limba română, în baza unei diplome obținute în 1963 la Cluj, am fost cercetător științific, asistent universitar, redactor la revista Vatra din Târgu Mureș, pe care am înființat-o în 1971, împreună cu un grup de scriitori, dintre care vreau să-i pomenesc pe Romulus Guga, Mihai Sin, Gavril Ședran și Ioan Radin. […] Vorbesc în calitate de scriitor, calitate pe care nu mi-a conferit-o nici Comisia de validare a Uniunii, nici Partidul Comunist Român, nici Securitatea, nici vreun prieten, ci cărțile pe care le-am publicat […] Am lucrat în Franța ca ziarist, colaborator al postului de radio Solidarnosc de la Paris, al BBC, al RFI, sunt membru al Uniunii internaționale a ziariștilor limba franceză, sunt student al Institutului Francez de presă, unde am în pregătire, pentru a obține o diplomă în informații și comunicații, o lucrare de sociologie a comunicării politice intitulată Intelectualii din Est la Paris: comunicarea politică și țintele ei. Pentru memoriul de diplomă am realizat un sondaj în mediile intelectuale pomenite, interviuri cu reprezentanți ai acestora. Au binevoit să răspundă a răspunde întrebărilor mele intelectuali de diferite naționalități și vârste, mai mult sau mai puțin preocupați de politică. În aceste din urmă calitate, de student, vă cer îngăduința să înregistrez luările de cuvânt pentru acumula un material documentar necesar analizei sociologice. Și acum, după această […] introducere, să trecem la chestiune. Ați înțeles deja că susțin înființarea unei asociații în conformitate cu legea franceză din 1901, care este cadrul oricărei activități asociative pe teritoriul statului în care trăim. Numele ei ar fi societatea Scriitorilor din România. În același timp ea s-ar constitui și ca un PEN Club al Scriitorilor din România, afiliindu-se ca atare PEN Clubului internațional, direct și nu prin intermediul PEN Clubului francez, căruia unii dintre noi îi sunt suntem deja membri. 

    Statutul nostru, în această dublă formă de asociere, ar trebui să fie similar cu acela al PEN Clubului, scopurile și condițiile de aderare fiind similare. Platforma program a PEN Clubului este suficient de largă și precisă în același timp pentru a asigura democratismul asociației noastre, în spiritul unei toleranțe de care mai mult decât oricând avem nevoie. Intoleranța agresivă ne poate împiedica să ne asociem, pentru a face ceea ce cred că trebuie să facem : 1. să ne apărăm interesele profesionale în colectiv, pentru a nu mai fi supuși nici arbitrarului politic și economic al guvernului bucureștean, nici arbitrarului economic al editorilor vest-europeni; 2. să acționăm în comun pentru a corecta imaginea incompletă sau exactă a culturii române în lume, propagând valorile ei, folosindu-ne prestigiul câștigat sau pe cale de a fi câștigat pentru a încuraja prezența culturii din România într-o Europă supusă unor profunde transformări de mentalitate politică și de mentalitate socială; 3. să cu participăm în mod individual sau colectiv la îmbogățirea culturii noastre politice în cadrul unui atelier al democrației, o practică politică de care am fost frustrați printr-o serie de accidente istorice, într-o țară supusă, de 59 de ani, dictaturii. 

    Societatea ar trebui să fie deschise atât scriitorilor cu operă deja cunoscută, cât și debutanților, traducătorilor cât și istoricilor literare, dramaturgilor, poeților, criticilor etc., indiferent dacă trăiesc în țară sau în străinătate, dacă au condiția de refugiat politic sau nu, criteriul de afiliere fiind nu limba operei sau limba maternă, ci legătura lor cu România, recunoașterea valorilor democratice și a principiilor drepturilor omului. Scriitori, în acest sens larg, sunt aceia care aderă la statut, indiferent dacă locuiesc la Belgrad, București, Cluj, Chișinău, Iași sau Budapesta, München, Detroit sau Londra, Ankara, Atena sau Timișoara și au scris în limba română, au tradus din limba română sau se consideră români. În această asociație trebuie să fim egali, ori egalitate nu înseamnă egalitate doar pentru dulăi. Societatea Scriitorilor din România înseamnă gramatical două lucruri: cei originari din România și cei care locuiesc în România. Aceste sensuri exclud însă extensia pe care aș fi dorit să o dăm Asociației noastre către românofonii sau românofilii din afara României. Dar nu cred că, pentru moment, o problemă de terminologie ne poate împiedica să ne asociem. Cred în schimb că rezervele prealabile formulate în conciliabule și aparteuri de către unii confrați, prezenți sau absenți, ar fi bine să fie exprimate public.
     
    S-a vorbit, în perioada pregătitoare, de necesitatea reprezentativității unei astfel de asociații care n-ar putea exista decât dacă toți membri ei potențiali ar fi și membrii ei reali sau că lipsa unora ar lovi asociația în chiar sensul ei. Există două contra argumente, primul de logică elementară, pentru a respinge o astfel de condiție prealabilă. Unul ține de esența însăși a actului de asociere, care este unul de consimțământ mutual, nimeni nu poate să fie forțat a deveni membru al unei asociații la care nu vrea să adere. Nimeni însă nu poate impune unei asociații, care încă nu s-a constituit, criteriile sale de asociere și de consimțământ. Ele pot fi definite doar prin consens democratic sau prin decizie majoritară în cadrul unei reuniuni constitutive. Această decizie, mai e cazul oare să o subliniez, poate fi rezultatul unor dezbateri și a unor tratative al căror loc de exprimare poate fi tocmai adunarea de constituire. 

    A considera ca inoportună constituirea însuși, un act de întemeiere în raport cu non-actul lânced al individualismului incapabil să-și depășească nombrilismul și inerția, vanitatea sau frica, mi se pare un act de demisie intelectuală și politică. Fiindcă, veți concede poate, însuși actul constituirii unei asociații de acest tip are o semnificație politică, care nu cred că mai trebuie demonstrată. 
    Câtă vreme asociația are un caracter deschis, ea nu-și propune să excludă ci să provoace aderarea, acțiunea comună în numele unor interese supra-individuale, de genul celor pe care le-am formulat mai înainte . Al doilea contraargument este de natură organizatorică : nu putem încă ști care sunt membri potențiali ai Asociației, putem deci presupune că mai există persoane care, din diferite motive, nu au putut fi contactate. 
    Reacția acelora care s-au considerat excluși de forțe oculte întrucât nu au fost invitați expresis verbis, pe lângă faptul că indică prezența unei vanități nu lipsită de o anumită nuanță ridicolă, ignoră faptul că, chiar convocarea celor deja contactați nu este un act implicând exclusivisme inoperante ci pur și simplu rezultatul unor dificultăți organizatorice obiective. Să nu uităm că ar trebui să mulțumim, măcar în treacăt, grupului de inițiativă pentru idee dar și pentru consumul de energie și de bani cheltuiți din buzunarul propriu pentru a trimite scrisori, a multiplica convocări, pentru a da telefoane. 
    Nu statul român îi finanțează și nici poliția acestui stat, așa cum unii dintre cârcotași au dat să se înțeleagă. Rămășițele unei mentalități și a unor practici etatiste, paternaliste ale căror victimă am fost mai toți cei care am trăit în țară după război, ne-au făcut incapabil să înțelegem că aici, la Paris, nimeni nu ia decizii în numele nostru și nu ne poate impune decizii, liste negre, criterii estetice și imperative ideologice de vreo nuanță sau culoare. În acest sens asocierea noastră nu se poate realiza împărțind-ne pe căprării : scriitor mari, mijlocii sau mici, ilegaliști sau membri cc, bine văzuți sau suspectați de eventuale oficialități sau de grupuri de presiune, disidenți sau ne-disidenți liber sau ne-liberi, fără autoritate, talentați sau ne-talentați, cu autoritate și galoane. Multă vreme s-a pierdut cred, luându-se în discuție ipoteze dintre cele mai fanteziste de genul : inițiativa acoperă de fapt mașinațiile din umbră ale unui romancier, Nicolae Breban, care ar vrea să-și întoarcă pelerină în ultimul moment, al cărui statut politic civil îi preocupă pe unii peste măsură. Sau: dacă acceptăm că pot fi membri ai Asociației și scriitori din România, ce ne facem dacă Adrian Păunescu va cere să adere. Sunt meditații de o naivitate dezarmantă, ipoteze fără urmă de realism, care supralicitează pericole pe care tocmai asocierea le poate înlătura. 
    Am opiniile mele în legătură cu Breban și cu rolul său politic până în 1971. E totuși util să amintim că la acea dată a fost singurul scriitor român din România care și-a asumat exprimarea deschisă a unei opinii politice în dezacord cu opinia oficială și că niciun alt confrate nu a avut în acel moment o poziție mai clară și mai radicală. 
    Dacă din teama că Nicolae Breban ar adera la asociație, însăși Asociația devine imposibilă, ne vom afla în fața unui paradox politic : un om sigur poate fi mai puternic decât o comunitate sau un grup. Acel om singur este suspectat că ar vrea să provoace asocierea în scopuri inavuabile și pernicioase colectivității. Puritanismul acoperă uneori, dacă nu ignoranță sau suspiciune, măcar orgoliul acelora care se declară, se instituie, se proclamă sau se oferă drept instanțe morale supreme. E o altă dogmă care mi se propune înlocuind-o pe cea pe care am încercat cu toții să o subminăm multă vreme din interior sau din exterior. Nu mă gândesc doar la aceia care au făcut din lucrarea lor un discurs politic explicit sau implicit, la aceia care au exprimat opinii politice deschise, contrare ortodoxiei oficiale ci chiar la aceia care au ignorat superb aceste de discursuri. 

    Nu o asociație de exilați propun să facem ci o asociație de scriitori europeni, căci pentru noi exilul este o condiție existențială, printre altele, tragică, dar nu definitorie în cadrul duratei lungi a culturii. Nu înseamnă să ne [pre]facem că nu ne mai interesează ce se întâmplă în țară, să ne drămuim gesturile și actele temându-ne de represalii atingătoare ale persoanei noastre sau ale familiilor noastre. Dar nu înseamnă nici să ne închidem definitiv în ghetoul unei emigrații care uneori pare că ignoră că trăiește într-o țară de mare civilizație, într-un Occident care a inventat democrația. Afirmându-ne ca intelectuali, ca scriitori aici, împlinindu-ne opera, construind instituții și ajutându-ne confrații din țară să se exprime liber, facem ceea ce este cu adevărat necesar și cu putință să facem. 

    Nu înfruntând fiecare pe cont propriu, într-o uneori penibilă izolare și necomunicare, căzuți într-un sindrom al suspiciunii, atât de specific exilului politic, de două secole cel puțin, în Europa, încât mă și mir că nu simțim dureros ridicolul definitiv, nu singuri deci, ne putem construi cariere literare sau științifice, sau ziaristice, cu un consum nervos distrugător ci asociindu-ne pentru a ne împărtăși cu dărnicie ceea ce experiența individuală de până acum ne-a oferit. Teama că unul sau altul va folosi asociația în scopuri personale nu trebuie să implice negarea însăși a Asociației. Acum, când în Europa de Est se produc seisme politice, sociale și economice cu efecte imprevizibile, când alte comunități de exilați se organizează sau reorganizează în funcție de evenimentele din țările respective, sabordarea din precauție, din vanitate sau din suspiciune a unei asociații profesionale cu implicații politice evidente, este cu adevărat singurul lucru pe care nu trebuie să-l facem. Nu încerc să vă ofer un discurs unanimist, vag umanist, neo-național, sau de un internaționalism dezrădăcinat, gen François Fejtö ii, căruia soluțiile imperiale pentru Europa de Est i se par singurele soluții mereu plauzibile, indiferent care este ideologia imperiului. 

    Nu cred nici că infernul înseamnă România și nici că paradisul e oriunde în altă parte. Nu cred că este cazul să persistăm în practicarea legării tinichelelor de coada vreunui confrate, nici nu cred că am venit în străinătate, fie alungați din România, fie de bunăvoie, pentru a ne plăti polițele unii altora aici. Nu-mi plac nici exilații care cred că pot capitaliza la infinit merite de ilegaliști, nici aceia care, tăcuți în țară, devin militanți intransigenți aici, lecțiilor din țară, nici aceia care se leapădă de comunitatea căreia îi aparțin. 

    Nu cred că trebuie să fim neapărat prieteni, deși ar fi bine dacă am putea fi. Putem fi însă asociați în realizarea unor scopuri comune. Rămâne să le definim, să cădem de acord că ele există eventual. 
    Să ne tolerăm diferența, să nu încercăm să impunem instituirea unor tribunale de excepție iar dacă unii ne propun asta, să-i lăsăm pe aceia să formuleze cu acuratețe acuza și să o argumenteze cu probe iar pe cei care îi acuză să-i lăsăm să se apere. 
    Să acceptăm prezumția de nevinovăție și mai ales să nu ne substitui nici istoriei, nici justiției, nici legislatorului, nici conștiinței celuilalt; Să nu impunem în interiorul Asociației o problematică politică, socială și morală pe care o putem discuta, sub semnătură proprie în presa din exil sau în presă țării care ne găzduiește. 
    Să ne dovedim nu potențiali autori de pamflete ci intelectuali democrați și toleranți, așa cum am vrea să fie probabil chiar societatea din care nu mai face parte. 

    Manipularea patriotardă, xenofobă, la care a fost supusă societatea românească de către o putere bazată pe represiune, înfometare și încadrare, ar trebui să nu mai aibă eficiență. Există însă semne care mă îngrijorează când citesc frazele agresive ale unui librar român la Paris sau frazeologia unei publicații madrilene, mă întreb dacă societatea românească este cu adevărat coaptă pentru democrație. Când îmi aduc aminte că unul din colegii mei de redacție încerca să-mi explice că nenorocirile țării vin din țigănirea ei, uitând că această zisă țigănire este rezultatul unui proces social și că argumentația rasistă nu a adus nimic bun vreodată; când evoc bucuria altui scriitor la primirea unei tinichele de 23 august, mă gândesc că ar trebui să nu mai credem că toleranța, inteligența sau spiritul analitic ar fi negative sau că democrația este un cadou al zeilor. 
    Nu sunt naivul care crede în utopia noocratică pe care o propovăduia Camil Petrescu, nici în sindicalismul pur și dur, nu cred nici că, de la o zi la alta, scriitorul va deveni altceva decât un individualist, nu sper într-o asociație de samariteni buni: Sper doar atât, că vom face efortul politic de a ne analiza cu luciditate eventualele puncte comune pentru a le propune ca bază de acțiune. 
    Voi prefera totdeauna riscul dialogului față de terorismul monologului autocratic, acțiunea – ne-acțiunii. Nu voi solicita explicații publice acelora dintre confrați care, fără să-mi cunoască activitatea, și-au exprimat rezerve față de persoana mea morală, cel mult aș prefera ca opinia lor să se exprime deschis, argumentat și sub semnătură proprie. Dacă mi-am permis să fac aluzii, să nu numesc persoanele la ale căror opinii m-am referit, nu este din teama de răspunde pentru opiniile mele, ci pentru că, în acest caz și aici, nu persoanele interesau ci mentalitățile ale căror purtători conștienți sau inconștienți vor fi fiind. Exprim speranța că vom știi să fim, cum se zice, la înălțimea momentului istoric pe care îl trăim, împreună cu toată Europa de Est, pentru a ne depăși singularitățile, dogmatismele, intoleranțele, neînțelegerile și singurătatea. 
    Chatenay-Malabry , 2 noiembrie 1989. Dan Culcer»

    Note. 1. Am avut mereu obsesia fundării unor grupări culturale, ca probă, mă aflu la temelia revistei Vatra, a Asociației Jurnaliștilor Români-Vest din Franța, a revistei online Asymetria, a grupul de discuții Yahoo, intitulat Societatea de mâine.
    2. Requiem pour un empire défunt. Histoire de la destruction de l'Autriche-Hongrie, Lieu Commun, 1988 (reeditată de Le Seuil în 1993 și Perrin în 2014). Un tablou geopolitic nostalgic al imperiului Austro Ungar al tinereții sale de asimilat (14e Prix de la Fondation Pierre-Lafue. 1990).



    Nota: Textul meu de mai sus este o contribuție de istorie literară, culturală și politică la cunoașterea exilului românesc. Precizările mele completează, mai exact neagă imaginea pe care o propune un articol improvizat al lui Vladimir Tismăneanu, publicat aici https://putereaacincea.ro/minima-amoralia/Domnule Vladimir Tismăneanu,
    sunt sincer dezolat, obligat să vă rectific afirmațiile din nota de mai sus, fără vreun chef de dialog cu Dv.
    Cunosc din interior situația. Societatea Scriitorilor Români, proiectată a fi refondată la Paris înainte de decembrie 1989 a fost boicotată după ce grupul de inițiativă, din care făceam parte, a reușit să convoace la Paris mulți dintre viitorii ei membri. Dumitru Țepeneag, organizatorul principal, și alții au scris despre asta, Paul Goma, Ion Negoițescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Bujor Nedelcovici își dăduseră acordul. Am povestit faptele în amănunt, pe o bază documentară autentică /buletinele de vot, înregistrarea sonoră a intervențiilor/. Un articol urma să apară la București. L-am retras fiindcă redacția a reacționat cu prea mare încetineală. Îl voi publica în Asymetria. http://www.asymetria.org
    Dacă am făcut aceste precizări, ele erau necesare pentru ca eventualii cititori să nu fie induși în eroare de aproximațiile Dv. de mai sus. În fine, fiindcă fără să cunoașteți orientarea generală a scrisului meu mă etichetați repetat, nu pot folosi formulele de circumstanță în corespondența cu Dv. Dan Culcer

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.05 Seconds