Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 45 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Jurnal: Constanta Corbea. Striviți de istorie (Mărturii)
    Scris la Wednesday, April 19 @ 10:50:23 CEST de catre asymetria
    Securitatea si cultura Marturia Constantei Corbea merita sa fie scrisa. Si merita sa fie citita, înteleasa. Orice alta persoana care a trait asemenea evenimente le poate relata in Asymetria. Revista permite înscrierea directa a utllizatorului si trimiterea contribuției sale catre redacție prin copierea textului intr-o fereastra. Interventia redactiei se petrece la nivelul selecției calitative si a moderarii in respectul legii si a cititorilor nostri.
    Dan Culcer


    Striviți de istorie (Mărturii)
    Rememorez acum un lung șir de ani prin care am trecut și constat că nu prea au dreptate cei care afirmă că destinul și-l face fiecare după cum dorește, că nereușitele nu trebuie puse pe seama altora, ci numai pe propria lipsă de inteligență și de curaj. Am ajuns la convingeri dintre cele mai triste, ca să nu zic tragice; omul își poate controla destinul numai într-o foarte mică masură, în rest, este supus voinței altora, vremurilor, întâmplărilor, începând din copilărie și până la sfârșit.
    Fac parte din generația celor care au învățat că poporul făureste istoria, că personalitățile doar îl reprezintă, slujindu-i interesele; fac parte din generația celor îndoctrinați cu sloganurile comuniste.
    Am învățat după manualul de istorie scris de Roller unde erau slăviți eroii clasei muncitoare: Ilie Pintilie, Olga Bancic, Donca Simu, Vasile Roaită. Am cunoscut-o pe mama eroului Filimon Sârbu, invitată la o întâlnire cu elevii școlii la care predam limba română.
    Mai apoi am aflat că Vasile Roaită era agentul Securității și trăgea sirena nu în cinstea muncitorilor greviști de la Atelierele Grivița, ci pentru a anunța organele de represiune.
    Am învățat că scriitori mari erau: Ion Păun Pincio, cizmarul Theodor Neculuță, versificatorul A. Toma; că Eminescu a scris valoroase poezii sociale - despre viața grea și despre lupta de clasă; Arghezi, Ion Barbu și mulți alți români de înaltă cultură erau dușmani ai clasei muncitoare. Opera cea mai importantă a lui Sadoveanu era Mitrea Cocor.
    Eram elevă la Dorohoi când a murit Stalin. Era o zi friguroasă, vânt și praf, stăteam singură în curtea liceului și mă gândeam că axa planetei se va clătina în urma acestei imense pierderi. Diriginta clasei mele, Ralea Pollak, preda limba rusă; toate elevele o ascultau și o iubeau; diriginta ne punea să-i scriem mereu tovarășului Stalin și să-i mulțumim pentru viața noastră bună. Învățam istoria partidului comunist al URSS, geografia URSS, iar din lipsă de manuale preluasem Metodica predării matematicii, de Pcelko, direct în limba rusă.
    M-am născut într-un sat din Arges, nu l-am cunoscut pe tatăl meu fiindcă eram foarte mică atunci când Tudor Conea, de 26 de ani, a fost ucis la Odessa. Mama s-a recăsătorit, a mai născut o fetiță, dar tatăl vitreg a căzut la datorie, în ultima zi a luptelor de la Iași. Am fost dată spre creștere și educare sorei mamei mele, o învățătoare din Concești, comuna Darabani, în nordul Moldovei; o traumă psihică majoră pentru mine. Am trăit perioada secetei din 1946, la care se referă excelenta poezie “Moartea căprioarei” de Nicolae Labiș si am colindat prin păduri după rădăcini comestibile de baraboi; mulți copii au murit, fiindcă au confundat baraboiul cu  cucuta; zilnic băteau clopotele pentru moarte.
    Am intrat la facultate pe baza diplomei de merit; o vreme am avut bursă republicană fiindcă aveam note maxime. Cei mai mulți profesori universitari, asistenți, conferențiari erau necalificați. În aer plutea un val de teamă, era multă sărăcie, dar pe-atunci eram tineri, aproape copii, nu știam multe, nu înțelegeam multe. Învățam că lumea e împărțită  în două “lagăre”, socialist și capitalist, - iar noi aveam norocul să trăim în cea mai buna dintre lumi, fără să ne gândim prea mult la regulile penitenciare.
    Învățam istoria pedagogiei cu Otto Shechter, fost comandant al penitenciarelor din Iași, reciclat în profesor; literatură cu tovarășa Falcon, metodici cu Dora Gâtlan și Clara Maru, folclor cu Mitu Grossu, fost tehnician dentar. Secretarul de partid al facultății era tovarășul Lautermann, bibliotecar.
     În acest timp, în 1956, în Ungaria a avut loc ceea ce s-a numit pe atunci “contrarevoluție”, adică o încercare curajoasă de răsturnare a regimului comunist. Autoritățile politice ale vremii au ordonat imediat creșterea combativității, ascuțirea luptei cu dușmanii regimului; oricine putea fi un dușman, oricine putea avea idei neconforme cu dogma. A început o cumplită vânătoare de vrăjitoare, prilej pentru multe cozi de topor să scape de concurenți, de oricine nu le convenea, și să se afirme ca susținători ai regimului. Pereții tuturor instituțiilor, erau împodobiți cu portretele monștrilor politici ai vremii: Dej, Lothar Rădăceanu, Ana Pauker, Teohari Georgescu, Chivu Stoica, Vasile Luca, Emil Bodnăraș etc.
    În rândul tinerilor cu alt drum în viață, pe drumul politic și luminos al comunismului, își făcea loc un nume mare, Ion Iliescu, luptător convins împotriva devierilor de la linia partidului, conducând Uniunea Asociațiilor Studenților din România. În 1958, luând cuvântul la închiderea unei Plenare, Ion Iliescu îndemna la creșterea combativității politice a asociațiilor și combătea cu tărie influențele dușmănoase.
     Aveam două colege proaspăt unse în conducera UASR, ambele din Brașov, parcă le văd umblând cu niște dosare sub braț, dându-și importanță și mobilizându-ne la ședintele asociației.
    Cu una dintre ele eram colegă de grupă. La un seminar de socialism”științific”, o asistentă căuta să ne convingă cu argumente subțirele ca în istorie există căderi totale, spirala evoluției se retrage în jos. Era vorba despre legea negării negației. M-am ridicat și am spus că în chiar exemplul dat de dumneaei, în cel de al doilea război mondial, ciudat, dar dezvoltarea tehnicii militare, fapt negativ, presupune dezvoltarea chimiei și a fizicii, fapt pozitiv. Căutam să-mi susțin ideea că niciodată, în nici un fel de societate, nu poate cădea chiar totul, că pot fi găsiți măcar câțiva germeni ai progresului. Era o speculație, o discuție într-un seminar. S-au mai ridicat și alți doi colegi, Iancu Săceanu și Timuș Velcescu, vorbind și ei în contradictoriu cu asistenta. După scurtă vreme, Securitatea a pus ochii pe noi. Am fost chemati la discuții, criticați în sedințe aranjate, umiliți peste măsură, jigniți.
     În același timp, la multe alte centre universitare începuseră arestările și încarcerările. Mai înainte de teroarea din centrele universitare București și Iași, fuseseră bătuți, arestati și condamnați la ani grei de închisoare mulți studenți de la Facultatea de Mecanică din Timișoara care organizaseră un protest pentru susținerea revoluționarilor anticomuniști maghiari. Veștile acestea nu prea ajungeau la noi. În Viața studențească se scria chiar atunci despre entuziasmul timișorenilor la crearea  asociațiilor.
    Peste mulți ani am aflat de la un prieten - care fusese și el exmatriculat de la Drept - cine m-a “turnat” pe mine, cine a luptat să fiu trecută pe lista neagră, cine mi-a influențat total destinul. Nimeni altcineva decât o colegă de grupă… Jalnicele, eternele  cozi de topor!
    Anii 1957-1961 au marcat o culme de neimaginat a terorii. Un coleg al meu a dispărut pe vecie, a fost ridicat noaptea de Securitate pentru că, în ritmul unei melodii, rostise un singur cuvânt: Horthy.
    În martie 1959, a venit rândul facultății mele la marea “epurare”. Sute de studenți erau înghesuiți în sala cea mare a Căminului 303 al Politehnicii, fostul grajd regal – azi sediu al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport. Au fost chemați rând pe rând la tribună mulți studenți, alături de câțiva universitari,“judecați” și condamnați ca dușmani ai poporului român. La tribună se aflau: ministrul învățământului Athanasie Joja, rectorul Jean Livescu, zbirul Florian Dănălache, ministru al transporturilor  într-o vreme și  președintele UASR, Ion Iliescu.
    A venit rândul meu la tribună și, sub lumina reflectoarelor, am trăit cea mai cumplită spaimă din viață. Se simula un fel de proces, dar fără apărător, iar acuzatorul meu a fost chiar Otto Shechter, care a spus că am o gandire periculoasă, l-am citat pe Nicolae Iorga într-o teză (deci citesc cărți interzise), că mă apreciază Aurel Martin, critic literar și redactor la Luceafărul, care”e un dușman periculos al poporului și stă acum unde-i e locul.”
    Aurel Martin era asistent la istoria literaturii, un om deosebit de cult și apreciat. Tocmai selectase doi studenți care apucaseră să debuteze la Luceafărul: pe mine și pe colegul meu Marincovici George, dar nu mult după asta, fusese judecat de Tribunalul Militar și condamnat la ani grei de temniță pentru presupuse atitudini dușmănoase.  
    Dănălache zbiera, de-a dreptul, iar cineva din sală m-a întrebat ce sunt părinții mei. Am răspuns printre lacrimi că tatăl meu a murit la Odessa, prostie mare, pentru că mi s-a adăugat alt cap de acuzare, formulat atunci, pe loc, anume că tatăl meu  a luptat împotriva tovarășilor sovietici.
    Au fost exmatriculați și ceilalți colegi de grupă, Săceanu și Velcescu, trimiși “la munca de jos” pentru reeducare în sânul clasei muncitoare și au lucrat pe șantier la înălțarea vilelor din Floreasca.
    Un prieten de-al meu, un consătean, Florin Constantin Pavlovici, de o inteligență ieșită din comun, student la Ziaristică, a stat cinci ani la Jilava și prin alte părți pentru că a spus că nu-i place romanul “Radacinile sunt amare”, de Zaharia Stancu.
    Alexandru Zub, azi academician, cunoscut de mine pe vremea când eram elevă la Dorohoi, alături de alți trei colegi a fost condamnat la închisoare pentru că a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la înălțarea pe tronul Moldovei a lui Ștefan cel Mare.
    Stela Pogorilovschi, o colegă de la Dorohoi, studentă la Ziaristică, i-a spus unei “prietene” ceva împotriva regimului. A fost trădată și condamnată la închisoare. A fost atât de mult afectată psihic, încât nu și-a mai revenit; trăiește acum dintr-o pensie mizeră  de deținut politic, în timp ce “prietena” care i-a schimbat destinul o duce azi foarte bine și apare la televizor.
    Florin Constantin Pavlovici, după ani de tăcere, a scris o carte de excepție, “Tortura pe înțelesul tuturor”.
    Lista “dușmanilor poporului” e foarte lungă. Mulți au fost uciși fizic, mulți au fost marcați pentru toată viața de nedreptatea care li s-a făcut, de mârșăvia oamenilor.
     După o vreme, s-a mai revenit asupra unor hotărâri luate atunci, în focul demascărilor, s-a considerat că au fost mult prea multe exagerări și astfel, unii dintre noi am putut să ne terminăm studiile. Când mi s-au întocmit actele pentru reînmatriculare, rectorul, Jean Livescu, mi-a spus în șoaptă: Fetițo, fii foarte atentă, vezi cu cine vorbești și nu spune ce gândești!  
    Nedreptatea, minciuna și ticăloșia vremurilor m-au marcat profund. Nu am avut nici o zi din viață în care să nu-mi amintesc de acele momente. Am trăit cu spaimă. Mi-am pierdut încrederea în oameni și în puterile mele; m-am mărginit la cotidianul mărunt, n-am mai avut curaj să gândesc dincolo de suprafață.

    Aș fi vrut să cânt la vioara, dar mătușa mea n-a vrut să-mi cumpere un arcuș.
    Aș fi vrut să scriu, am debutat, dar n-am avut noroc să pot continua.
    Am fost profesoară la niște școli din București și numai aici, în clasă, alături de copii, în limita vremurilor, cred  că am dat ceva din ceea ce numim suflet - ce-o mai fi și asta?!

    Aveti grijă de voi. Aveți grijă de copiii voștri, vorbiți-le cu dragoste, nu-i înstrăinați.  Apărați-i povestindu-le viața voastră.
    Iar dacă vor dori un arcuș pentru vioara cea veche,  nu ezitati, nu pierdeți momentul: cumpărați-l.
    S-ar putea să cânte cândva un cântec mai frumos decât al meu…

     Constanța Corbea, București, martie, 2006

    P. S. Aflu acum, ieri, 30 martie, că domnul președinte Băsescu nu poate condamna crimele comunismului fiindcă nu are o lucrare istorică, bine documentată și parafată, ca pe baza acesteia să se poata exprima. Fiindcă nu știe exact ce și cum să condamne și nu are nici o bază pentru asta…

    Associated Topics

    Historia oculta


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.43 Seconds