|
Modules |
|
Who's Online Exista in mod curent, 71 gazda(e) si 0 membri online. Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici |
|
Cautare în labirint |
|
Languages Select Interface Language: |
|
Proza: Nick Sava. Noua lume veche (III). La bisericã Scris la Sunday, October 29 @ 15:23:13 CET de catre asymetria |
Biserica nu era mare, putea cuprinde, probabil, ceva peste o sută de oameni. Era, desigur, ortodoxă, deoarece mai toți locuitorii zonei sunt ortodocși: familii de ucrainieni și români, cu un mic amestec de polonezi, ruși și germani. Inițial, românii au fost majoritari, dar limba folosită cel mai mult, alături de engleză, este cea ucraineană. Emigranții ucraineni au știut să fie mai uniți, mai bine organizați, astfel că românii s-au dat cu ei. Slujba în biserică s-a ținut în limba ucraineană, astfel că nu am înțeles nimic.Nick Sava La biserică Dragă Maria, Dacă mă mai ajută memoria, am rămas la... biserică. Ajunsesem, deci, cu vărul meu îndepărtat, la Willingdon, oraș de circa două sute de locuitori. Majoritatea locuitorilor trăiesc însă la fermele din jurul orașului. În una din ele, chiar lângă biserică (asta înseamnă câțiva kilometri) locuia fratele geamăn a însoțitorului nostru. Și aceea a fost prima biserică în care am intrat în Canada. Biserica nu era mare, putea cuprinde, probabil, ceva peste o sută de oameni. Era, desigur, ortodoxă, deoarece mai toți locuitorii zonei sunt ortodocși: familii de ucrainieni și români, cu un mic amestec de polonezi, ruși și germani. Inițial, românii au fost majoritari, dar limba folosită cel mai mult, alături de engleză, este cea ucraineană. Emigranții ucraineni au știut să fie mai uniți, mai bine organizați, astfel că românii s-au dat cu ei. Slujba în biserică s-a ținut în limba ucraineană, astfel că nu am înțeles nimic. Biserica era simplă, cu o turlă țuguiată în fața navei cu acoperiș în două ape, cu pantă mare. Pare încăpătoare pentru că spațiul înăuntru este „open”, adică nu există tavan, ci acoperișul atârnă deasupra spațiului pe grinzi de lemn. Spațiul este plin de bănci cu un îngust pupitru în față – din nou ceva nou pentru noi. Toată lumea asistă la slujbă stând pe bănci – mai târziu aveam să observ că deosebirea de slujbele altor denominații constă în faptul că ortodocșii fac mai multe „genoflecțiuni”. Mai precis, tot la câteva minute dascălul spune „să ne ridicăm”, se spune ceva, se citește ceva – și toată lumea stă din nou jos. Pentru a se ridica din nou, după câteva secunde... Sub pupitru este o bucată de lemn care se poate rabata, acoperită cu perniță, astfel că credincioșii pot îngenunchea în timpul rugăciunilor. Sunt mult mai puține icoane pe pereți, și nu am văzut nici o biserică pictată. Or fi, nu am văzut eu. Explicații sunt: sunt puțini pictori iconari, deci „icoanele” sunt de fapt reproduceri printate, rar icoane pictate. De obicei, totuși, „poarta ce-a mare” a altarului este pictată pe lemn. Probabil sunt câțiva „meșteri” care fac acest lucru prin comunitățile ortodoxe. Totuși, preoții ortodocși sunt îmbrăcați în odăjdii bogate, semn că există și donații, și legături cu patriarhiile din țară... Dacă din slujbă nu am înțeles prea mult, am înțeles din ce a urmat. La sfârșitul slujbei, preotul – cum ziceam, ucrainean ca și naționalitate -, a dat-o pe engleză. A comunicat parohiei că au sosit „doi noi canadieni”, rude cu Anița, din România, venind din lagăr, la început de drum, blablabla... și face apel la cei ce vor să îi ajute să pună mână de la mână. Ne-am simțit relativ stânjeniți de acest anunț – dar după aceea ne-a trecut. Oamenii au venit la noi pe rând, strângându-ne mâna, zâmbindu-ne prietenoși, spunând câteva vorbe de complezență, dar amabile... După slujbă am văzut și „sala comunitară”, care aici nu lipsește din nici o biserică: la demisol este un spațiu de suprafața bisericii, de obicei, împărțit într-o sală mare, bucătărie și veceuri, spațiu în care enoriașii se pot aduna după slujbă pentru o agapă. În sensul biblic, „agapă” înseamnă o masă comună, „împărtășire”, între cei iubiți; „”agape” vine din grecescul „iubire”). Desigur, „agapele” românilor nu înseamnă întotdeauna „parastas”, dar întotdeauna este prilej de socializare la o cană de cafea – și este întotdeauna însoțită de „bârfa săptămânală”. „Bârfa” în acea primă duminică petrecută printre ortodocșii canadieni au fost întrebări despre România, la care încercam să răspund (gen: „sunt mulți copii bolnavi de AIDS? Lucrurile sunt chiar atât de rele în orfelinate? Sunt haite de câini pe străzi? Se fură din ajutoare? Cum de nu l-ați judecat pe Ceaușescu? Sunt vampiri în Transylvania? etc.) Cu aceste întrebări aveam să mă întâlnesc multă vreme. Cu timpul am învățat că cei ce le pun nu vor răspunsuri, ci confirmări la „știrile” zvonuri auzite la TV. Încercarea de a da răspunsuri cât mai corecte politic și istoric îi făcea să-și piardă interesul... Urmarea vizitei la biserică a avut un alt fel de rezultat decât cel așteptat. După vreo două săptămâni Nick ne-a dat o veste bună, aflată de la fratele lui. Cică se adunaseră vreo patru sute de dolari pentur noi. Banii se aflau la preot, urma să îi aducă Niel – dacă nu ne găseam timp să mergem din nou la Willingdon. Au trecut după aceea câteva luni, noi și uitasem de acei bani – până a venit Niel la Edmonton. Ne-a mărturisit că nu s-a ales nimic din „cheta” respectivă: preotul păstrase banii „pentru biserică”. Și nu am putut să nu comentez „oare de ce nu mă mir? Un preot ortodox este același, indiferent unde și de ce nație...” Noroc că nu pusesem prea multe speranțe în acei bani, ne văzusem de treabă. Urmarea, totuși? Atât Niel, cât și Nick, nu au prea mai călcat prin acea bisericuță. Aceasta nu a fost singura experiență negativă cu religia, avută în acele zile de început. Îți amintești că ți-am povestit despre familia numeroasă de penticostali din Cehia (trăind pe-atunci în Moravia). Noi luasem adresa lor, am și ținut legătura cu ei până au pornit spre Australia. Știam de greutățile cu care se confruntă - douăzeci și trei de copii la două familii! Așa că, încă de la început, ne-am interesat de o „biserică penticostală” (se numesc de fapt „tabernacole”) Una se găsea la vreo câțiva kilometri de casa verilor mei, chiar în marginea orășelului Sherwood Park. Am mers pe jos, prin zăpadă, pe întuneric, vreo jumătate de oră. Erau circa minus 25C, dar ne obișnuisem cu temperaturile scăzute. Știma că vom găsi pe cineva acolo, aranjase vară-mea o întâlnire („appointment”). Când am ajuns, am început să-i povestim pastorului (?) despre familia Guților. Acesta ne-a ascultat în liniște, apoi ne-a întrebat „Sunteți penticostali?” „Nu, nu suntem” „Și atunci, cum de veniți să cereți ajutor?” „Nu cerem pentru noi, ci pentru o familie de penticostali. Vă mai povestesc o dată?” „Nu, nu este nevoie. Nu îi putem ajuta, nu sunt membri ai congregației noastre.” „Sunt totuși penticostali, nu? Și au nevoie de ajutor.” „De unde pot să știu dacă povestea voastră e reală.?” La asta m-au apucat dracii (literalmente). Îmi venea să înjur, să blestem, să scuip... în biserică (tabernacol, deh) I-am zis: „Look, mister, ai aici adresa lor. Nu ai decât să verifici povesteam, știu că aveți penticostali prin Cehia. Dacă îi ajutați sau nu, e treaba voastră. E între voi și Dumnezeu. Dar nu ți se pare de rușine ca eu, care nu sunt penticostal, să am înțelegere față de acești penticostali, iar ție, trăind aici, în îmbuibeală, să nu îți pese?” „Astea sunt vorbe” mi-a spus el liniștit. „Așa e. Și tot vorbe sunt și astea: dacă aș ști că în Canada există o singură biserică, cea penticostală, și salvarea mea ar depinde de botezarea mea în această biserică, aș renunța la salvare! Alături de voi nu cred că există salvare.” Și așa a fost. În anii de Canada am intrat, mai mult din curiozitate, la foarte multe locașuri a diferitelor confesiuni – dar niciodată într-un tabernaclu penticostal. |
Asymetria si Dan Culcer va recomanda Enciclopedia României Blogul ideologic. Titus Filipaș Ioan Roșca Contrarevoluția din România. O cercetare Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor Revista Verso Geovisite Revista NordLitera Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română. Etimologii. Resurse lingvistice |
|
Azi Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi. |
Societatea de maine
Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului. Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede. Nicolae Iorga |
|||||||||||
|
Sondaje |
|
Identificare Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs. |