Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Traduceri: Dan Danila. Despre traducere ca una dintre artele frumoase
    Scris la Friday, December 22 @ 14:23:38 CET de catre asymetria
    Biblioteca Babel Traducerea este totodată un „rău necesar”, fiindcă marea literatură, mai ales poesia, ar trebui de fapt și la modul ideal citită în original, dar ce e de făcut când marea majoritate a cititorilor e stăpână pe o singură limbă?

    Eseul lui Dan Danila este insotit de citeva din traducerile sale din Reiner Maria Rilke si din François Villon

    Dan Dănilă- Din nou despre traduceri

    Am fost tentat de aventura traducerii, mai ales de poesie, cu mult înainte de a mă stabili în Germania. Aici, după aproape două decenii, când scrii doar în limba maternă ești aproape predestinat și acestei preocupări, care analizată la rece este destul de păguboasă și de ingrată, cu toate extraordinarele satisfacții de ordin spiritual și estetic pe care ți le poate oferi. Am fost chiar și redactor, căruia i se cerea mereu să traducă, pe orice și pe oricine, la meteorica revistă din Germania „Casa – Hermannstädter Wort”, care fiind dirijată de un nefilolog, cu mari nostalgii și resentimente în urma unei detenții la Aiud, s-a opus din păcate sistematic ieșirii din zona dominant revanșardă și politică, într-una mai literar-elevată și cu șanse mai mari de a atrage colaboratori, dar mai ales și alți cititori, mai tineri și mai numeroși decât foștii deținuți politici. Experiența a fost oricum benefică, am învățat din greșeli dar și din rarele numere mai reușite, am început de atunci să traduc sistematic selecții din poeți germani și de limbă engleză sau franceză.

    Încă din anii de liceu am citit unele opere clasice în mai multe variante de transpunere, urmărind, uneori amuzat, alteori de-a dreptul indignat, diferențele, abaterile și erorile abundente și realizând că simpla cunoaștere a unei limbi străine și chiar studiile filologice nu te fac automat și un bun traducător.

    Am mai înțeles încă de atunci că, aproape ca în mai toate domeniile, și traducerea este o problemă de talent, dăruire și vocație, dar, mai ales în cazul poesiei, de intuiție, răbdare și ureche muzicală. Cu cât traduci mai mult, cu atât mai mult te convingi că este vorba de un act foarte complex, de mare orgoliu și în același timp de mare umilință, dar mai ales de creație, (foarte mulți scriitori, fără să mai vorbim de cititorii neavizați, ignoră acest lucru, neconsiderând traducerile drept de autor!?!), este un efort în care trebuie să te pui mereu în paranteză, să te subordonezi originalului și legilor specifice ale limbilor, dar să ai totodată curajul să lupți cu greutăți ce par insurmontabile și pe care rareori, mai ales când e vorba de poesie, le poți învinge cu adevărat – e ceva similar mersului pe sârmă, în nici un domeniu al scrisului nu poți să-ți rupi gâtul mai spectaculos!

    Simplificând foarte mult lucrurile, aș zice că traducerea este pur și simplu o problemă de găsire a sinonimelor potrivite, care sunt asemănătoare culorilor de pe paleta unui pictor, dacă sunt multe și foarte pure, ele pot da nuanțele cele mai rare și mai fine, de aceea o limbă cum e a noastră, bogată și sub acest aspect, poate asimila, mai ușor decât altele, poesia străină. Fiindcă veni vorba de sinonime – cineva tradusese cândva din engleză termenul tehnic de rezistența materialelor „moment de torsiune” prin „clipă de îndoială”...

    Marile dificultăți apar mai ales la traducerea textelor filosofice; limba română este o limbă poetică extraordinară dar are un lexic sărac în acest domeniu al rigorii extreme, al exactității specifice germanei sau englezei. De aceea veți observa mereu că unii termeni filosofici rămân în original, la subsol, sau vor fi traduși sau explicați prin fraze – despre unele încercări de poetizare a limbajului filosofic, filosofie semantică sau despre riscurile inerente din acest domeniu a scris din abundență și Noica, el însuși traducătorul lui Platon în românește.

    Traducerea este totodată un „rău necesar”, fiindcă marea literatură, mai ales poesia, ar trebui de fapt și la modul ideal citită în original, dar ce e de făcut când marea majoritate a cititorilor e stăpână pe o singură limbă? Dacă traducerile reușite de proză sunt foarte frecvente, a traduce poesie cu o rată minimă de „pierdere” este foarte greu, cvasiimposibil. Dar fiindcă nu mă interesează lucrurile facile, m-am implicat frecvent în traduceri de lirică rimată și ritmată și am încercat să transpun cu toată conștiinciozitatea aceste rime și cât mai mult din muzica lor. Că sunt mereu nemulțumit de rezultate, că am convingerea că orice text poate fi reluat și îmbunătățit, aceasta este o altă poveste – ars longa, vita brevis... Se poate constata că există foarte mulți poeți care traduc din abundență din lirica universală în românește, dar numai versuri albe sau ignorând pur și simplu eventualele rime. Dar este specifică pentru timpurile de azi acest soi de lene intelectuală, când prea adesea se caută facilul sau efectul maxim cu efort minim, când până și cronica de carte a devenit o mică afacere iar critica literară se folosește mereu de formule șablon, de enunțuri pre-făcute... Literatura și producția de carte sunt degradate la rang de industrie, uneori se experimentează unde nu trebuie legile capitalismului și ale economiei de piață dar adesea se dă cu bâta în baltă, iar solidaritatea dintre scriitori și în general între români, e din păcate mai mult o speranță decât ceva real... Legea sponsorizării nu e pusă la punct iar bugetul acordat culturii este un scandal. Autorii sunt plătiți mizerabil dar editorii au totuși pretenția să se îmbogățească și umflă prețurile, marii distribuitori oficiali de cărți și reviste își fac legile lor și sfidează la vedere o țară întreagă, sunt mai răi decât Mafia, revistele nu plătesc colaborările iar scriitorii nu le cumpără dar se miră că acestea nu au bani să-i plătească, mai multe cercuri vicioase concentrice...

    Revenind la traduceri, am avut satisfacția și marea șansă, fie să-i cunosc personal, fie să corespondez cu câțiva scriitori care sunt sau au fost și traducători foarte buni și prolifici, printre care Wolf von Aichelburg, Ștefan-Augustin Doinaș, Mircea Ivănescu, Georg Scherg, Hans Bergel, Dieter Schlesak, cu filologi de talia lui Mircea Zaciu sau Ștefan Stoenescu, cu villoniști de prestigiu (de exemplu Gerd Pinkernell), cu niște oameni la fel de obstinați ca mine când e vorba de calitatea traducerii, încercând și ei să împace graiurile și să servească după puteri cititorii de limbă maternă. Îl vizitez în fiecare toamnă pe unul dintre cei mai mari traducători ai noștri, cel pe care îmi permit să-l numesc prieten apropiat, deși are exact vârsta tatălui mei, poetul Mircea Ivănescu. Desigur că multe probleme specifice acestei arte a traducerii sunt dezbătute și reluate mereu, în multe discuții sau în corespondența noastră, iar unele afirmații pertinente și de mare originalitate îmi vor sluji mereu de imbold și călăuză. Poate că le voi publica odată...

    Avem și am avut mereu scriitori care au fost și traducători pasionați din toate marile literaturi: George Coșbuc sau Eta Boeriu din cea italiană, Tudor Arghezi, Romulus Vulpescu și Miron Kiropol din franceză, Lucian Blaga din germană, Gheorghe Murnu, Emil Noica din greacă, Mircea Ivănescu din engleză și germană, Horia Stanca, Eugen Jebeleanu din rusă, etc. etc, ca să-i amintesc doar pe cei care îmi vin acum în memorie. Dar se poate constata că foarte mulți cititori, mai ales de proză, nu au reținut niciodată numele traducătorilor, nici nu i-a interesat acest aspect esențial, fiindcă există traduceri bune și proaste, traduceri de duzină sau geniale... dar tuturor li se pare ceva de la sine înțeles, asemeni apei și aerului, ca marea literatură engleză, franceză, rusă sau germană să fie de găsit în românește, în tiraje mari și ieftine...

    Pe lângă mulți alți autori din care am transpus în română, am abordat și eu ceva mai sistematic doi foarte mari și iubiți poeți, de facturi, epoci și limbi diferite, din care am tradus și publicat trei volume: Francois Villon, Balade, Editura Hermann, Sibiu 1997; Rainer Maria Rilke, Versuri, Editura Hermann, Sibiu 1999 și Rainer Maria Rilke, Poeme alese, Editura Saeculum, Sibiu 2004. Din Villon (un adevărat labirint din cauza notelor și comentariilor necesare dar și a lacunelor cunoașterii jargonului vremii) am tradus mult mai mult decât baladele publicate, de fapt cam tot ce a scris, dar, descurajat de politica editorială actuală, am oprit motoarele, nu mai pot și nu mai vreau să-mi plătesc publicarea cărților. Unde sunt editurile de altădată?

    Din păcate, chiar și ecourile din presă au fost aproape inexistente, deși mi-am trimis cărțile marilor reviste literare și unor critici. Au scris despre ele mai ales cei din diaspora, cu excepția unei recenzii la Villon, a lui Tudor Ionescu, în revista clujeană Steaua. Despre ultimul volum din Rilke, cuprinzând aproape 200 de poeme traduse în rime, nu s-a scris (după cât sunt eu informat) nici un singur rând!?! Pentru cei care nu știu, Rilke este considerat de mulți specialiști și pe bună dreptate, drept cel mai mare poet de limbă germană după Hölderlin... După cum se vede, în acest caz efortul traducătorului nu numai că nu este răsplătit din punct de vedere material, ci mai este pe deasupra ridiculizat de tăcerea lamentabilă a criticii...

    Puteți să vă faceți o părere despre felul cum sunt recepționate la noi multe din cărțile venite din afara țării și mai ales de la autori pe care destinatarii lor, care tac mereu, nu îi cunosc personal, (adică, mai pe șleau, n-au băut niciodată împreună). Ajungi să regreți din toate punctele de vedere că nu mai avem critici literari de talia lui Ion Negoițescu sau a recentului dispărut Lucian Raicu, care aveau și un rol de emulație, foarte important...

    Aceasta îmi întărește convingerea că recenta mea retragere din USR a fost mai mult decât oportună și legitimă, fiindcă acest dezinteres, oricum l-ai lua, este impardonabil – ori este calculat și deci intenționat, din motive de gașcă, ori este datorat unei lipse crase de profesionalitate ceea ce este poate și mai grav... despre bun-simț și respect, ce să mai vorbesc...

    Recent înființatul Institut Cultural Român este preocupat de răspândirea literaturii române în lume, prin traduceri de calitate. Dar cine va hotărî această calitate, dacă cei chemați au mai mult grija bârfelor și a politicii, decât a cărților? Vom mai vedea, dar oricum, traducătorii ar trebui să fie buni cunoscători ai limbii din afara țării, deci neromâni, care să selecteze după criterii proprii autorii și operele, bineînțeles ajutați cu toate informațiile dorite și îndrumați din țară, dar fără să li se impună ceva de la București. Literatul, traducătorul occidental, are, prin forța lucrurilor, alte criterii de apreciere, ceva mai obiective decât ale noastre, el este deocamdată preocupat mai mult de subiecte și de idei decât de arta limbajului, o artă care, oricât de importantă, se subordonează temei, și din care oricum s-ar pierde o bună parte prin traducere, oricât de perfectă ar fi aceasta. De aceea, cititorii de traduceri nu-l vor gusta și pricepe niciodată ca noi, nici pe Creangă, nici pe Sadoveanu, nici pe Eminescu...

    Literatura română nu are (încă) un premiu Nobel din simplul motiv că ea nu a creat până acum o operă sau un personaj de mare forță, originalitate sau specificitate, care să devină simbolic(ă) și / sau universal recognoscibil(ă)... Nu este adevărat că am fi „persecutați” de Academia suedeză... Am impresia că se lucrează subteran și tenace pentru a scăpa și de acest complex cultural românesc, fiindcă există un autor, încă tânăr, care este impus și se (auto)impune pe toate căile, care se „bucură”, în adevăratul sens al cuvântului, de un anumit anturaj binevoitor și de o anumită psihoză în masă... în două-trei decenii vom ști mai mult....

    Dan Dănilă
    Traduceri din Rainer Maria Rilke
    Kindheit
    Da rinnt der Schule lange Angst und Zeit
    mit Warten hin, mit lauter dumpfen Dingen.
    O Einsamkeit, o schweres Zeitverbringen...
    Und dann hinaus: die Straßen sprühn und klingen und auf den Plätzen die Fontänen springen
    und in den Gärten wird die Welt so weit -.
    Und durch das alles gehn im kleinen Kleid,
    ganz anders als die andern gehn und gingen -:
    O wunderliche Zeit, o Zeitverbringen,
    o Einsamkeit.

    Und in das alles fern hinauszuschauen:
    Männer und Frauen; Männer, Männer, Frauen
    und Kinder, welche anders sind und bunt;
    und da ein Haus und dann und wann ein Hund
    und Schrecken lautlos wechselnd mit Vertrauen -:
    O Trauer ohne Sinn, o Traum, o Grauen,
    o Tiefe ohne Grund.

    Und so zu spielen: Ball und Ring und Reifen
    in einem Garten, welcher sanft verblaßt,
    und manchmal die Erwachsenen zu streifen,
    blind und verwildert in des Haschens Hast,
    aber am Abend still, mit kleinen steifen
    Schritten nachhaus zu gehn, fest angefaßt -:
    O immer mehr entweichendes Begreifen,
    o Angst, o Last.

    Und stundenlang am großen grauen Teiche
    mit einem kleinen Segelschiff zu knien;
    es zu vergessen, weil noch andre, gleiche
    und schönere Segel durch die Ringe ziehn,
    und denken müssen an das kleine bleiche
    Gesicht, das sinkend aus dem Teiche schien -:
    O Kindheit, o entgleitende Vergleiche.
    Wohin? Wohin?

    COPILĂRIE

    Curg ale școlii ore nesfârșite,
    cu temeri și-așteptări învolburate.
    O, timp ce trece greu, singurătate...
    Și-afară: străzi răsună și sclipesc
    și-n piețe largi, fântânile țâșnesc,
    iar prin grădini cresc lumi nebănuite...
    Și-n haina de copil să treci prin toate
    cum nimeni n-a trecut și nu va trece –
    O, timp ciudat ce tainic se petrece,
    o, grea singurătate.

    Și de departe să-i privești pe-acei
    bărbați, femei; bărbați, bărbați, femei,
    și pe copii, în altfel de culori trecând;
    o casă ici, un câine când și când,
    încrederi, spaime mute amestecând...
    O, fioruri, fără rost tristeți, o vis,
    o, nesfârșit abis.

    Și să te joci așa: inele, mingi și roată,
    în parcul care încet-încet pălește,
    și pe cei mari să îi atingi câteodată,
    sălbăticit de goană și orbește;
    dar liniștit, cu pași mărunți, spre seară,
    ținut de mână strâns, să pleci acasă.
    O, înțelesuri care-ți scapă iară,
    O, teamă, o poveri ce-apasă.

    Și ore-n șir, să-ngenunchezi la lac
    cu o corăbioară; să o uiți deodată,
    căci altele mai mândre valuri fac,
    mai colorate pânze ți se-arată,
    și doar la fața mică, scufundată,
    te mai gândești, ce palidă se-ascunde:
    Copilărie, oglindire tremurată,
    unde pleci? Unde? Unde?

    Herbst


    Die Blätter fallen, fallen wie von weit,
    als welkten in den Himmeln ferne Gärten;
    sie fallen mit verneinender Gebärde.

    Und in den Nächten fällt die schwere Erde
    aus allen Sternen in die Einsamkeit.

    Wir alle fallen. Diese Hand da fällt.
    Und sieh dir andre an: es ist in allen.

    Und doch ist Einer, welcher dieses Fallen
    unendlich sanft in seinen Händen hält.

    TOAMNĂ

    Cad frunzele, cad ca din depărtare,
    de parcă vestejesc grădini în ceruri,
    cu gesturi de negare cad, de-a rândul.

    Iar nopțile, cum cade greu pământul
    din toate stelele, într-o însingurare.
    Noi toți cădem. Și mâna asta, iată.
    Căderea, vezi, e-n toți și în oricine,

    Și totuși, este Unul care ține
    nespus de blând, pe mâini, căderea toată.


    Herbsttag

    Herr: es ist Zeit. Der Sommer war sehr groß.
    Leg deinen Schatten auf die Sonnenuhren,
    und auf den Fluren laß die Winde los.

    Befiehl den letzten Früchten voll zu sein;
    gieb ihnen noch zwei südlichere Tage,
    dränge sie zur Vollendung hin und jage
    die letzte Süße in den schweren Wein.

    Wer jetzt kein Haus hat, baut sich keines mehr.
    Wer jetzt allein ist, wird es lange bleiben,
    wird wachen, lesen, lange Briefe schreiben
    und wird in den Alleen hin und her
    unruhig wandern, wenn die Blätter treiben.

    ZI DE TOAMNĂ

    Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
    Asterne-ți umbra pe cadranele solare
    și vântului dă-i drumul pe câmpii.

    Poruncă pentru pârgă dă poamelor târzii,
    mai dăruie-le două zile calde,
    grăbește împlinirea, să se scalde
    o ultimă dulceață în vinul greu din vii.

    Cel care n-are casă, nu-și va mai construi.
    De-acum cel singur, singur va rămâne:
    veghind, citind, el lungi scrisori va scrie
    și pe alei mereu va rătăci,
    neliniștit, când frunzele adie.

    Der Panther

    Sein Blick ist vom Vorübergehn der Stäbe
    so müd geworden, daß er nichts mehr hält.
    Ihm ist, als ob es tausend Stäbe gäbe
    und hinter tausend Stäben keine Welt.

    Der weiche Gang geschmeidig starker Schritte,
    der sich im allerkleinsten Kreise dreht,
    ist wie ein Tanz von Kraft um eine Mitte,
    in der betäubt ein großer Wille steht.

    Nur manchmal schiebt der Vorhang der Pupille
    sich lautlos auf -. Dann geht ein Bild hinein,
    geht durch der Glieder angespannte Stille -
    und hört im Herzen auf zu sein.

    PANTERA

    Privirea ei, de bare perindate,
    nimic nu mai reține, atât a obosit.
    Par gratii mii și mii, iar după toate,
    întreaga lume parcă a pierit.

    Mlădiul mers, pășirea ce arcuiește,
    în cercurile tot mai mici rotită,
    e ca un dans de forță ce ocolește
    un centru cu voința amorțită.

    Vălul pupilei rareori tresare,
    neauzit. Străbate un chip deodată
    a trupului tăcere încordată
    și în adâncul inimii dispare.

    ...............................................................
    Traduceri din Francois Villon

    Ballade des dames du temps jadis

    Dites-moi où, n'en quel pays,
    Est Flora la belle Romaine,
    Archipiades, ni Thaïs,
    Qui fut sa cousine germaine,
    Écho parlant quand bruit on mène
    Dessus rivière ou sur étang,
    Qui beauté eut trop plus qu'humaine
    Mais où sont les neiges d'antan?


    Où est la très sage Héloïs,
    Pour qui fut châtré et puis moine
    Pierre Abelard a Saint-Denis?
    Pour son amour eut cette essoine.
    Semblablement, où est la reine
    Qui commanda que Buridan
    Fut jeté en un sac en Seine?
    Mais où sont les neiges d'antan?

    La reine Blanche comme lis
    Qui chantait a voix de sirène,
    Berthe au grand pied, Bietris, Alis,
    Haremburgis qui tint le Maine,
    Et Jeanne la bonne Lorraine
    Qu'Anglais brûlèrent a Rouen;
    Où sont-ils, où, Vierge souvraine?
    Mais où sont les neiges d'antan?

    Prince, n'enquerez de semaine
    Où elles sont, ne de cest an,
    Qu'a ce refrain ne vous remaine:
    Mais où sont les neiges d'antan?

    Balada doamnelor de altădată

    Pe unde-s, prin ce țări de vis,
    Flora, romana-ncântătoare,
    Alcibiada sau Thais,
    Ce fost-au bune verișoare,
    Echo, dând zvonuri chemătoare
    Pe stânci și ape spre liman,
    Frumoasă de pereche n-are?
    Dar unde-i neaua din cel an?

    Dar înțeleapta Helois?
    De dragu-i, cât a pătimit
    Pierre Abelard la Saint Denis,
    Scopit și-apoi călugărit.
    La fel, Doamna ce-a poruncit
    Să se înece Buridan
    În sac și-n Sena azvârlit?
    Dar unde-i neaua din cel an?

    Regina Blanche ca floarea-nvoaltă
    Cântând cu voce descântată,
    Betris, Alis, Berte cea înaltă,
    Erembourg, doamnă-n Maine odată,
    Lorena Jeanne, nevinovată
    De englezi arsă la Rouan,
    Unde-s, Fecioară preacurată?
    Dar unde-i neaua din cel an?

    Prințe, nu întreba pe unde,
    Nici de al vremilor noian,
    Doar un refren îți va răspunde:
    Dar unde-i neaua din cel an?

    Ballade et oraison

    Pere Noé, qui plantastes la vigne,
    Vous aussi, Loth, qui bustes ou rocher
    Par tel party qu'Amours, qui gens engingne,
    De voz filles si vous fist approucher
    - Pas ne le dy pour le vous reproucher -,
    Archedeclin qui bien seustes cest art,
    Tous trois vous pry que vous vueilliez prescher
    L'ame du bon feu maistre Jehan Cotart.

    Jadis extraict il fut de vostre ligne
    Lui qui buvoit du meilleur et plus cher,
    Et ne deust il avoir vaillant ung pigne,
    Certes, sur tous c'estoit ung bon archer ;
    On ne luy sceust pot des mains arracher ;
    De bien boire ne feut oncques fetart.
    Nobles seigneurs, ne souffrez empescher
    L'ame du bon feu maistre Jehan Cotart.

    Comme homme beu qui chancelle et trepigne
    L'ay veu souvent, quant il s'alloit coucher,
    Et une foiz il se fist une bigne,
    Bien m'en souvient, pour la pie juchier.
    Brief, on n'eust sceu en ce monde sercher
    Meilleur pïon, pour boire tost et tart.
    Faictes entrer, quant vous orrez hucher,
    L'ame du bon feu maistre Jehan Cotart.

    Prince, il n'eust sceu jusqu'a terre cracher.
    Tousjours crioit: « Haro, la gorge m'art ! »
    Et si ne sceust onc sa seuf estancher
    L'ame du bon feu maistre Jehan Cotart.

    Baladă și orație

    Tată Noe, al viței plantator,
    Și tu, Lot care-n peșteri ai băut,
    Pe-atât, încât te-a amăgit Amor
    Să-ți iei fetele tale-n așternut
    (Aici, nu vină să-ți aduc am vrut),
    Arhitriclin, în arta lor versat,
    Tustrei, rogu-vă faceți cunoscut
    Duhul lui Jean Cotart cel răposat!

    Din vița voastră a purces cândva,
    Căci doar un vin de soi l-a mulțumit,
    Și-avere doar un piepten mai avea;
    E drept, trăgea la toartă iscusit,
    Din mâini să scape cupa n-a greșit,
    Nici trândav la băut nu fu vreodat':
    Nobili seniori, lăsați nestăvilit
    Duhul lui Jean Cotart cel răposat!

    Ca omul beat, împiedecat și șui
    Adesea îl vedeam în drum spre casă
    și-odată s-a ales cu un cucui,
    Îmi amintesc, prea o făcuse groasă.
    Pe scurt, n-a fost bețiv pe lume ca să
    Bea mai vârtos, din zori în înserat;
    De strigă, aibă calea lesnicioasă
    Duhul lui Jean Cotart cel răposat!

    Prințe, nici a scuipa n-ar fi putut,
    Striga mereu: Vai, gâtul mi-e uscat,
    Nicicând să-și stingă setea n-a știut
    Duhul lui Jean Cotart cel răposat!

    Les contreditz de Franc Gontier

    Sur mol duvet assiz, ung gras chanoine,
    Lez ung brasier, en chambre bien natee,
    A son costé gisant dame Sidoine,
    Blanche, tendre, polye et attintee,
    Boire ypocras a jour et a nuytée,
    Rire, jouer, mignonner et baiser,
    Et nud a nud, pour mieulx des corps s'aisier,
    Les vy tous deux par ung trou de mortaise.
    Lors je cogneuz que, pour dueil appaisier,
    Il n'est tresor que de vivre a son aise.

    Se Franc Gontier et sa compaigne Elayne
    Eussent ceste doulce vie hantee,
    D'oignons, cyvotz, qui causent forte alaine,
    N'acontassent une bise tostee.
    Tout leur maton ne toute leur potee,
    Ne prise ung ail, je le dy sans noisier.
    S'ilz se vantent couchier soubz le rosier.
    Lequel vault mieulx ? Lit costoyé de cheze ?
    Qu'en dictes vous ? Fault il ad ce muser ?
    Il n'est tresor que de vivre a son aise.

    De groz pain bis vivent, d'orge et avoyne,
    Et boyvent eaue tout au long de l'annee ;
    Tous les oyseaulx de cy en Babiloyne
    A tel escot une seulle journee
    Ne me tendroient, non une matinee.
    Or s'esbate, de par Dieu, Franc Goutier,
    Helayne o luy, soubz le bel esglantier ;
    Se bien leur est, cause n'ay qu'il me poise,
    Mais quoy que soit du laboureux mestier,
    Il n'est tresor que de vivre a son aise.

    Prince, jugiez, pour tost nous accorder !
    Quant est moy, mais qu'a nulz ne desplaise,
    Petit enffant, j'ay oÿ recorder :
    Il n'est tresor que de vivre a son aise.

    Contrazicerea lui Franc Gontier

    Un popă gras în pufuri lenevea,
    În cald iatac, cu scoarțe căptușit;
    Madame Sidoine alături tolănea,
    Gingașă, albă, trup ferchezuit,
    Și zi și noapte beau nectar, tihnit,
    În râs și-alint, sărut și îmbiere,
    Cu trupuri despuiate de plăcere.
    și cum îi oblicesc prin cep uscat,
    Îmi zic: ca să alungi orice durere,
    Cel mai de preț e traiu-ndestulat.

    De Franc și cu Elena lui aveau
    Asemeni vieți de tihnă și de pace,
    A ai și ceapă nu mai miroseau,
    Scovardă unsă nu știau a face.
    Nu dau pe lapte prins și pe potroace
    O ceapă degerată; nu caut sfadă
    Că dorm sub trandafirii din livadă;
    Nu-i mai tihnit pe podină un pat,
    Ce ziceți voi? E rost de vreo tăgadă?
    Cel mai de preț e traiu-ndestulat.

    Mănâncă pită neagră de secară,
    și beau tot anul apă de cișmea.
    Păsări de-aici la Vavilon ce zboară,
    Cu prețul lor, o zi n-aș rămânea,
    Un ceas să mă oprească n-ar putea.
    Dă Doamne, Franc Gontier să aibă pace,
    Lângă Elena, sub rozar de-i place;
    De le e bine așa, nu-s supărat.
    Cu viața de la țară n-am ce face;
    Cel mai de preț e traiu-ndestulat.

    Prințe, împacă-ne cu-n sfat cuminte.
    Cât despre mine, de nu-i cu bănat,
    Aud de mic copil și iau aminte:
    Cel mai de preț e traiu-ndestulat.

    Ballade [de la Grosse Margot]

    Se j'ayme et sers la belle de bon het,
    M'en devez vous tenir ne vil ne sot ?
    Elle a en soy des biens affin soubzhet ;
    Pour son amour seins boucler et passot.
    Quant viennent gens, je cours et happe ung pot,
    Au vin m'en voys, sans demener grant bruyt ;
    Je leur tens eaue, froumaige, pain et fruyt.
    S'ilz paient bien, je leur diz : «Bene stat,
    Retournez cy, quant vous serez en ruyt,
    En ce bordeau ou tenons nostre estat. »

    Mais adoncques, il y a grant deshet,
    Quant sans argent s'en vient coucher Mergot ;
    Voir ne la puis, mon cueur a mort la het.
    Sa robe prens, demy seint et seurcot,
    Sy luy jure qu'il tendra pour l'escot.
    Par les costez se prent, c'est Antecrist,
    Crye et jure, par la mort Jhesucrist
    Que non fera. Lors empoingne ung esclat,
    Dessus son nez lui en faiz ung escript,
    En ce bordeau ou tenons nostre estat.

    Puis paix se fait, et me fait ung groz pet,
    Plus enffle qu'un velimeux escarbot.
    Riant, m'assiet son poing sur mon sommet,
    Gogo me dit, et me fiert le jambot ;
    Tous deux yvres dormons comme ung sabot.
    Et au resveil, quant le ventre lui bruyt,
    Monte sur moy, que ne gaste son fruyt,
    Soubz elle geins, plus qu'un aiz me fait plat ;
    De paillarder tout elle me destruyt,
    En ce bordeau ou tenons nostre estat.

    Vente, gresle, gesle, j'ay mon pain cuyt.
    Je suis paillart, la paillarde me suyt.
    Lequel vault mieulx ? Chascun bien s'entressuyt,
    L'un vault l'autre, c'est a mau rat mau chat.
    Ordure aimons, ordure nous affuyt;
    Nous deffuyons honneur, il nous deffuyt,
    En ce bordeau ou tenons nostre estat.

    Balada lui Villon pentru trupeșa Margot
    Frumoasa de-o slujesc și curte-i fac
    Se cade a-mi zice șui ori minte goală?
    Cu ce-are ea, oricui i-ar fi pe plac,
    De dragul ei încing și scut și pală.
    Când mușterii sosesc, înșfac o oală
    Și le-aduc vin, cu mâna liniștită,
    Le-aștern și poame, brânză, apă, pită,
    Zic Bene stat de-s darnici la plătit,
    Poftiți, de-ți fi-n călduri și cu ispită,
    În ăst bordel unde ne-am pripășit.
    Dar seara, câteodată, iese tămbălău,
    Margot de-apare-n pat fără para.
    Nu pot s-o văd că mi se face rău;
    Îi smulg surtucul, brâul, rochia,
    Zălog să fie pentru partea mea.
    Cu pumnii-n șold, mă suduie că-s drac,
    Zbiară, se jură pe Isus că-i fac
    O nedreptate. C-un ciob ascuțit
    Îi scriu pe nas o buche și-o înșfac,
    În ăst bordel unde ne-am pripășit.

    Ne împăcăm apoi și-un pârț îmi lasă
    Mai rău decât gândacul de gunoi.
    Râzând, un pumn pe creștet îmi apasă,
    Zice Gogo, mă bate pe țurloi,
    Și-apoi dormim buștean, beți amândoi.
    În zori, îi chiorăie în pântec parcă,
    Mă-ncalecă și poama și-o încearcă.
    Eu gem sub ea, ca scândura turtit
    De preacurvie; vlaga vrea să-mi stoarcă,
    În ăst bordel unde ne-am pripășit.

    V ânt, ploaie, geruri, pita nu lipsește,
    I ar de-s curvar, curvia molipseste,
    L a orice sac un petec se găsește.
    L a mâță rea, rău șoarec s-a prăsit;
    O cara ne urmează și-n gunoi,
    N e-am râs de cinste, râde ea de noi,
    În ăst bordel unde ne-am pripășit.
    Associated Topics

    Limba dulce


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Regionalizarea sau dezmembrarea. Este acceptabilã pentru români aceastã prop




    Rezultate | Chestionar

    Voturi 0

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.74 Seconds