Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 114 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Asa-ncepe, ca-ntr-un film: ,,Goodbye Lenin"
    Scris la Friday, January 09 @ 17:01:16 CET de catre asymetria
    Biblioteca Babel Cititor scrie "
    Sînt aproape singur în 1987. E primăvară și oamenii din ce în ce mai puțini. Nimeni nu se mai gîndește la nemurire cînd face dragoste, îmi spun, îndreptîndu-mă spre sediul securității din Copou. Acum înțeleg că valorez ceva mai mult decît fisa de 25 de bani, pe care o tot strîng în pumn, cu speranța să te găsesc diseară în fața bibliotecii, să-i dăm de-o bere paznicului, să ne lase toată noaptea singuri, printre cărți. Noi doi sîntem chemați pe rînd să dăm declarații. Așteptăm, de fiecare dată, mai bine de-o oră, într-o cameră aproape pustie. (Nu mai știu precis, pentru că-mi vîndusem atlanticu’, ceasul elvețian rămas de la tata, ca să-mi cumpăr ,,Istoria” lui Călinescu. Gravă greșeală, mai bine beam banii. Recunosc, asta e problema mea, de intimitate culturală desuetă. Pe atunci, vindeam cartela și cumpăram cărți, îmi vindeam bocancii și-mi cumpăram cărți.)




    În afară de un dulap cu rafturi goale, mai sînt două scaune și o masă pe care nu se află nimic. Știu că trăiesc într-o lume a dublului, în care libertatea se prostituează cu program, după calendar, iubindu-ne zilnic, în mod egal, pe toți, mîngîindu-ne pe frunte, ori dîn- du-ne cîte un șut în cur atunci cînd ieșim din rînd. Nu mai găsesc nici un adevăr în oglinda din fața mea cînd mă bărbieresc dimineața. Am discutat amîndoi despre sinucidere, rîzînd și încercînd pe rînd, la dușuri, singura curea din piele pe care o mai aveam. Pînă și pantalonii se țineau cu înlocuitori. Nimeni nu știa, însă, cine pe cine înlocuiește cu adevărat. Într-o clipă ne-am hotărît să-i plasăm tătucului dilema: cum să se spînzure doi oameni, în același timp, cu aceeași curea?
    Am senzația bagajelor făcute în grabă, ca și cum ar fi cineva pe aproape, ca-n benzile desenate cu Piff, cînd, cu ochii deschiși, uitai cine ești și-ți venea să muști guma de șters, pe care o tot frămîntai între degete, pentru că mirosea a căpșuni. (Literatura este deja de rahat, mi-am zis.) Sînt convins că tăcerea e un semn, că ți se face somn fără să știi de ce, că femeia care intră pe ușă este prea tînără și fără chip. Îmi întinde, parcă zîmbind, cîteva foi și un pix. Îi spun că n-am ce să scriu. Insistă și-mi cere să analizez constituenții situației inițiale, de ce am vopsit ușa în doliu.
    Acum sînt convins că oamenii fac parte cu toții din același univers con-centraționar, că, prin nebăgare de seamă sau chiar prin voință, iubirea lor ajunge să fie cel mai cumplit torționar, că există mai multe feluri de-a face nodul la cravată, că mai totdeauna un om iubește dinlăuntru și celălalt, fără să știe, dinafară. Îi despart gratiile de la parter, sensul giratoriu, vîrstele și, cîteodată, chiar apropierea, felul în care el întinde mîna să-i mîngîie obrazul, să-i descheie bluza. Și nici măcar un muritor de rînd n-are puterea s-o ia de la capăt, poate doar vreun căpcăun din benzile desenate, supraomul care vă siluiește istoria pe margini de șanț, scoțînd limba după femeile care-l părăsesc.
    Dar ea se apropie de mine prădător, ocolind, fără să clipească, toate convențiile. Nu se oprește nici cînd respirația îi adulmecă, felin, after shave-ul cumpărat, azi-dimineață, de la studenții arabi. Mă întorc grăbit să deschid fereastra. Senzație stranie, că nu sînt doar încolțit, ci și paralizat de frică. Într-un fel, cunoscut, mă umflă și rîsul. Tor-ționarul se dă la mine, gingaș. (Îmi amintesc, dintr-o dată, ce mi-a spus tata pe la optîșpe ani: încalecă și f… descalecă și du-te!) De-afară, lumina soarelui curbează încet și periculos, în geamurile zoioase, imaginea noastră golită de amintirile viitoare, de ziua de mîine. Să te simți singur, în isteria umilinței colective, glisate uleios și pervers peste conștiințele împuținate de leorbăiala fricii, să-ți vină să vomiți cînd înțelegi, în sfîrșit, că uriașa lozincă de pe blocul vecin ți-a întunecat toată copilăria și-n bună măsură și viitorul, adică lumea din spatele unui termopan imens care nu se va deschide niciodată. O lume de pupincuriști, viermuitoare, tăcută și oarbă, ciachîră și păguboasă, cu spatele cocoșat de grijile răsăritului, de sticla de lapte lăsată la coadă, de Victoria Socialismului și pîinea vîndută la cartelă. O lume obișnuită să vadă ziua de mîine doar prin gaura cheii. (Știam, chiar de pe-atunci, că adevărul e ca foaia de vinilin, pe care bunica o lipea în partea de sus a televizorului ca să vedem cerul albastru.)
    Dintr-o dată, privirea ei își pierde licărirea de sticlă mată, se luminează, se adîncește, în timp ce eu devin un altul, irecuperabil și cinic, însolzit și singur în fața unei ferestre închise. (Trebuia să tremur ca piftia în fața unui viitor iminent.) Doresc atît de mult să-i vorbesc despre adevărul de dincolo… dar ea are fusta scurtă, poate prea scurtă, și pare că nu mai vrea să plece. Îmi joc rolul mucalit, calculat și chiar încep să cred că iubirea începe direct și aproape imoral, printr-o răsturnare pe masă, prin puterea de-a lua în posesie respirația celuilalt. Nu mai am timp decît să observ uriașa lozincă roșie, spălă-cită, care flutură de cîțiva ani buni prin fața ochilor de fiecare dată cînd încerc să deschid fereastra... Mă mir că nimeni n-o mai vede, că toți par să fi uitat, că nu mai aud pe nici unul, măcar să spună că s-au trezit dintr-o dată liberi și parcă prea entuziaști, ca și cum, pentru ei, COCA-COLA ar fi fost totuna cu PCR-ul și chiloții TETRA ar fi putut înlocui, cît ai bate din palme, producția TRIUMPHULUI. Puțini știu că, de obicei, sistemele schimbă doar eticheta și că oamenii, cei mai mulți, tocesc de pomană turul pantalonilor prin autobuze la șase dimineața.

    Destul de repede, am văzut că prezentul se scurgea odată cu sîngele meu pe un ciob de geam, că femeia de lîngă mine avea tatuată, pe the left butt cheek, mutra lui Lenin. Dosarele risipite pe jos, parchetul laminat, arcuirea poftelor însomnate, pleoapele ceață și chelia ideologului! Am zîmbit, închipuindu-mi cum ar fi să-l iau la palme pe rusnac. Îmi venea să-l și pup, dar asta nu era în scenariu. Din păcate, mai toți constată, imbecil și cu-ntîrziere, că dragostea se poate naște din orice, chiar și din vină. De-abia acum, am înțeles vorbele ei: Lenin pe dos, face frumos, dar zgîrîie secunda pierdută… E momentul să ies. Trag ușa cu grijă, să n-o trezesc…
    EA: Început fictiv, freudian dedublat și, desigur, indezirabil pentru mine. (Scriu de parcă am coborît, acum, de la catedră. Am picioarele umflate, pantofii aștia…) Un singur reper temporal franjurat continuu, între trecut și prezent. Istoria e ca ,,Tatăl nostru’’, te rogi în fiecare seară și nu știi niciodată unde ajungi. O schemă narativă, ca atîtea altele, imperfectă și seducătoare, cu demonstrația la vedere. Nu cred că valoarea estetică a unui text se poate conjuga cu dragostea pentru o femeie, cu timpul în care o aștepți pe ea, cu medicii, care nu prea mai au ce-ți face, după ce te-au cusut la loc, cu ceasul, care începe să bată nu secundele, ci moartea fiecărui neuron, spulberînd repetat, cu ticăitul sec, tot ce-a mai rămas din tine, pînă la ultimul spermatozoid, pînă ajungi să vorbești singur.
    Totuși, chestia cu Lenin pare să fie doar exuberanța ta masculină, mai ales că descrierile nu mai alunecă din măștile memoriei și nu mai amăgesc pe nimeni, prin fetide și roșii nostalgii. De aceea, curul unei femei e la fel de tentant ca ideea de egalitate absolută, chiar și numai prin simetria jumătăților. Sau poate naratorul este el însuși un personaj? Adică un alt idiot, care nu știe decît să facă nodul la cravată? Unul jucat pe degete, ca atîția alții! Un buimac de nesomn care umblă noaptea prin casă, doar, doar va găsi vreo urmă, oricît de mică, care să-i amintească de mine. Oricum, eu nu mai cred în moartea autorului!
    Știu bine că esteticul este o luxuriantă și adorabilă minciună, un orgasm ratat. E drept, Lenin n-a înțeles, niciodată, că nu cuvîntul e vulgar, ci prostia, că imorală nu este o femeie dezbrăcată și nici măcar o curvă care și-a declarat statutul, ci duplicitatea, adică… statul cu fundul în două luntrii.
    EL: Te poți îndrăgosti și de idei, și de imagini, și de femei, și de scrisul cuiva. Mereu există un dublu inaccesibil, o evaziune tungusă a cuvîntului nerostit la timp, o dorință acută de a-ți provoca suferința prin celalalt, de a te cresta cu lama cînd te bărbierești… E limpede că nu-ți place să te privești în oglindă! Comunismul a eliberat umilința rînjită și plăcerea fecaloidă, prin teroarea imaginii perfecte, a castrat, în același timp, ca și credințele, strigătul, puterea de-a trînti de pereți pe orice idiot care-ți cotrobăiește prin conștiință și prin buzunare, sinceritatea de a-i spune unei femei, în felul tău, de față cu toată lumea, că vrei să i-o tragi fără preludiu. Mediocritatea mea sîngerează stazic, înviorată, ca un cadavru viu, tăiat de ageamii în sala de curs, ca un manelist cu nasu' spart, ori cum stela din Bolintineanu! Și, dacă mai vrei, mai am: ca funcția poetică din proza lui Cărtărescu. De fapt, cine ești tu, sau cine sînt eu? În iubire ne schimbăm și hor-monii, și periuțele de dinți, și visele, și coșmarul regăsirii în același pat din ce în ce mai strîmt. Nu mai vreau să fiu patetic și nici cocalar, dar, dacă tot nu accepți teoria estetică, spune-mi: cum va arăta Lenin al tău, cînd vei fi batrînă? Îi vei face operație estetică?
    EA: Ser o parecer… ser o paracer…
    ( Dumitru Buzatu, din vol. Cu România în bocanci, prozopoeme online, Ed. Arvin Press, București, 2008) "

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.44 Seconds