Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 45 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Geopolitica: Ion Coja. Intre pluralism si corporatism
    Scris la Tuesday, October 06 @ 09:00:33 CEST de catre asymetria
    Distribuitor de afise Există alternativă la sistemul bazat pe partide politice. Este vorba de organizarea societății pe temeiul solidarității de breaslă. Asociația de breaslă are un caracter organic, este firească și promovează în mod natural competența. Fără să renunțăm la partide – căci ne-am pune în cap toate țările democratice!, este posibil să introducem în paralel sistemul corporatist, care transferă la aceste organizații profesionale o bună parte din răspunderea partidelor.


    România încotro?

    Intre pluralism și corporatism


    Ne punem cu toții această întrebare deoarece nu suntem mulțumiți de „starea națiunii” noastre după 20 de ani de așa zisă democrație și economie de piață. în plus, dinspre clasa politică nu ne vine niciun semn că ar exista o preocupare serioasă pentru formularea unui proiect național de supraviețuire și, eventual, de dezvoltare în viitorul previzibil. Din păcate, despre așa ceva este vorba în primul rând: supraviețuirea noastră, ca stat, ca popor! Repet cuvîntul: supraviețuire!
    într-o tratare fatal sumară a acestui subiect copleșitor, mă voi referi numai la două aspecte dintre cele care ar intra într-o discuție amplă, eventual a tot cuprinzătoare. Probabil că pe parcursul acestei reuniuni vor fi analizate sau măcar menționate și alte aspecte.
    Am în vedere mai întâi aspectul la care mă pricep cel mai puțin, aspectul economic al problemei. Ca filolog, nu am nicio pregătire de specialitate în această direcție. Din păcate starea economiei românești este atât de jalnică încât și un nepriceput ca mine își poate da seama de gravitatea situației. Căci am ajuns la o datorie de 70 de miliarde de euro (după alte surse, încă și mai multe miliarde), și nimeni nu poate să justifice cele 80 de miliarde de euro cheltuite în acești 20 de ani, de pe urma lor nu vedem nicio investiție publică notabilă.
    Ultimele miliarde cu care statul s-a îndatorat au mers la plata salariilor și a pensiilor, a ajutoarelor sociale, pe care nu le putem plăti decât așa, prin bani împrumutați. Guvernul apelează astfel la soluția cea mai proastă, care ne afundă și mai adânc în mlaștina dezagregării noastre sociale și economice. Evidența eșecului în plan economic a experimentului social-politic pe care îl trăim de 20 de ani este deasupra oricărei îndoieli.
    Colac peste pupăză, un rău și mai mare: continuăm să mințim sau să ne lăsăm mințiți, mințiți sau amăgiți, adică nu suntem capabili să evaluăm corect situația în care am ajuns, și acceptăm ideea complet falsă că România o duce așa de greu ca efect al crizei mondiale binecunoscute. Nimic mai fals! Neputința statului român de a face față unor obligații elementare vine de la politica economică și socială complet greșită a guvernelor care s-au succedat în ultimii 20 de ani. Așa zisa privatizare a fost mai înainte de orice o distrugere sistematică a potențialului economic pe care îl aveam în 1990.
    Să nu ne îmbătăm cu apă rece când evaluăm relația noastră cu Uniunea Europeană. Nimeni nu dorea ca partener o Românie puternică, capabilă să concureze celelalte economii, ale granzilor din Europa. Potențialul economic pe care îl avea România în 1990 nu era bine văzut de viitorii noștri parteneri, a căror economie, ca orice economie, mai ales capitalistă, era și este în continuare în căutarea unor piețe de desfacere, a unui parteneriat cu țări care să importe de la ei, iar nu să exporte pe piața respectivă. Vocația de țări colonialiste a Occidentului să nu ne imaginăm că aparține unui trecut abandonat cu totul. Dimpotrivă, colonialismul devine neo-colonialism sau, cum e cazul zilelor nostre, devin neo neo-colonialism.
    Căci asta a fost în esență politica economică dusă de guvernanții noștri, de toți guvernanții noștri, după 1990. I s-a spus „privatizarea” economiei, dar în fapt a fost o distrugere a economiei, o diminuare drastică a potențialului economic românesc. Când, într-o discuție particulară, i-am reproșat unui fost prim ministru această „punere pe butuci” a economiei românești, răspunsul său a fost următorul: „dacă nu acceptam să ne distrugem cu mâna noastră economia, prin așa zisa privatizare, pățeam ca sârbii. Ne distrugeau alții economia prin bombardamente…”
    Astfel că guvernanții noștri au acceptat ca investitorii, îndeosebi străini, care au fost beneficiarii privatizării, să sisteze producția, să demonteze fabricile spre a le vinde ca fier vechi, iar terenul pe care se ridica uzina să fie scos la vânzare pe piața imobiliară. Rezultatul îl cunoașteți: apariția șomajului în masă, diminuarea impozitelor adunate la buget, cheltuieli suplimentare cu ajutoarele de șomaj și altele.
    Ni se induce acum o speranță falsă, nejustificată: cum că odată cu trecerea crizei mondiale vor trece și necazurile noastre. Iată, în unele țări au apărut semne de redresare. Mai devreme sau mai târziu, zic guvernanții, ne vom redresa și noi odată cu toată planeta!… Nu este adevărat! Economia noastră nu se poate redresa peste noapte din motivul simplu că nu prea mai avem economie! Repet: nu mai avem economie! Nici industrie, nici agricultură! Puținul care a mai rămas este proprietate străină, iar proprietarii străini au dovedit că sunt mari experți în a nu plăti mai nimic din impozitele datorate către stat. Se pricep la fel și fel de inginerii fiscale prin care scot din țară tot profitul, astfel că după așa zisa „colectare” a impozitelor, ne trezim cu un buget incapabil să susțină cheltuielile statului. în plus, niciun guvern nu a reușit să diminueze aceste cheltuieli, avem o birocrație supra-încărcată, un aparat de represiune de câteva ori mai numeros decât cel ceaușist, o armată care cheltuie și nu produce nimic etc.
    în plus, după 20 de ani, urmare a faptului că noii proprietari, preocupați numai de profitul lor personal, fără nicio sensibilitate pentru binele comunitar, au cheltuit foarte puțin pentru retehnologizarea întreprinderilor, utilajele s-au cam perimat, s-au uzat, și este de așteptat ca multe dintre puținele obiective industriale rămase în funcțiune după 1990 să fie în curând închise, ceea ce va duce la diminuarea în continuare a surselor bugetare și la creșterea cheltuielilor. Iar guvernanții noștri se arată incapabili să imagineze altă soluție decât contractarea de noi datorii, împrumuturi literalmente înrobitoare pentru viitorul României, al copiilor noștri.
    Stimați colegi, domni, tovarăși sau camarazi,
    vă mărturisesc că am început să trăiesc cu o grijă pe care nu mă așteptam să o încerc vreodată: grija că s-ar putea să nu mai primesc pensia, grija că nici salariul de cadru didactic al nevestii-mii nu mai este o certitudine indiscutabilă. Nimic nu mai este sigur în România de azi. în 1989 ziceam că „mai rău nu se poate” și iată că se poate chiar mult mai rău să o ducem!
    …Firește, putem continua până mâine acest tragic inventar al eșecurilor post-decembriste. Dar nu ne-am întâlnit ca să ne plângem fiecare pe umărul celuilalt, ci ca să identificăm soluții de redresare. Prima întrebare: mai avem motive să sperăm într-o redresare?
    Se spune că speranța moare ultima. La această vorbă am auzit o replică extrem de potrivită a lui Ioan Gavrilă Ogoranu, eroul rezistenței anti-comuniste din munții Făgăraș: câteodată pierzi și speranța. Iar când nici speranță nu mai e, ce se întâmplă cu noi? Răspunsul bărbatului viteaz care a fost Gavrilă Ogoranu: chiar și când ai pierdut speranța, mai rămâne sentimentul datoriei, pe care niciodată nu ai dreptul să-l abandonezi… Vă mărturisesc că mai degrabă sunt în această situație: acționez împins de sentimentul datoriei și mult mai puțin de niscai temeiuri ale nădăjduirii de bine. Cu toate acestea am să încerc să identific cîteva temeiuri posibile pentru a trage nădejde că vom reuși să ieșim din înfundătura în care am ajuns.
    O precizare absolut necesară: nu guvernul Boc este vinovatul! Guvernul Boc culege ce au semănat ceilalți. Dar nici cu dl Boc nu mi-e rușine, s-a dovedit un demn urmaș al celor care l-au precedat. Slavă Domnului că am avut și doi prim miniștri ardeleni, cu nimica mai breji decât Miticii de la București, astfel că pe acest subiect nu se pot face speculațiile dorite de UDMR și alți activiști ai descentralizării. Stimați colegi, nu mi-am pierdut nădejdea în viitorul românesc datorită unui proverb care zice că „în tot răul e și un bine”! Este un vechi proverb românesc, pe care l-am întâlnit și la alte popoare. îl au cam toate popoarele romanice… Și zic așa: să luăm aminte la experiența altor popoare, care au trecut prin momente chiar și mai grele, bunăoară Germania și Japonia, care au terminat al 2-lea război mondial cu o economie complet distrusă. Care fabrici și uzine nu au fost distruse de bombardamentele aliatilor, după război au fost demontate și transportate în țările biruitoare. Obligați să reconstruiască pornind de la zero, nemții și japonezii nu au reconstruit fabricile demontate sau distruse, ci au construit unele cu totul noi, după o concepție complet nouă, de avangardă. Și zic așa – imaginând un exemplu: în 1990 aveam o vastă rețea de irigații. Ce-i drept, nu era de concepția cea mai modernă, a maximei eficiențe. Dar dacă Petre Roman a distrus-o, așa cum a distrus și alte structuri și obiective economice, acum, când se pune problema refacerii sistemului de irigații, să fim așa de deștepți și să alegem alt sistem de irigație, sistemul cel mai bun, cel mai performant, și pe acela să-l „implementăm”!
    Desigur, nu va costa puțin un asemenea sistem, iar prin vistieria Țării fluieră vîntul! Va trebui să ne împrumutăm ca să refacem industria românească! Nu avem altă soluție! Da, va trebui să ne împrumutăm, dar să ni se recunoască dreptul de a ne împrumuta de unde vom dori noi, să ne împrumutăm de la cei care ne oferă condițiile cel mai bune! Și vă asigur că se vor găsi, îndeosebi în Asia, oferte mult mai convenabile decât cele de care am beneficiat până acum din partea Băncii Mondiale. Mă refer în primul rând la China, am informații precise privind disponibilitatea Chinei de a oferi în mod special României multiple avantaje, nu numai pe plan financiar! De altfel, asemenea oferte ni s-au făcut din partea Chinei încă din 1990! Iar toate guvernele le-au ignorat! Va trebui să aflăm de ce!
    Că am pomenit de China, dați-mi voie să vă povestesc o întâmplare de mine trăită. Pe la mijlocul anilor ’90, am fost la o întâlnire cu o delegație parlamentară chineză. Printre chinezi era și un fost student. Atmosferă destinsă, cordială, așa că la un moment dat am întrebat: „Dumneavoastră acolo în China de ce nu ați răsturnat regimul comunist?!” Răspunsul a fost năpraznic: „Pentru că în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez nu se află niciun evreu!…” Trec la al doilea aspect al problemei: poziția României în contextul mondial al …mondializării, al globalizării!
    Iubiți colegi, niciodată nu aș fi crezut că o să ajung să mă bucur de răul altuia. Mărturisesc că un astfel de sentiment mă încearcă atunci când aflu că în situația noastră atât de nefericită se află și alte state, că la fel de greu le este și altora. Mă refer în primul rând la Ungaria, la celelalte țări învecinate. Se confruntă și ele cu probleme asemănătoare, cu greutăți la fel de mari. Și astfel devine o sursă de speranță faptul că, foarte probabil, ieșirea din impas se va face mai ușor dacă vom căuta împreună cu alte state ieșirea la lumină. Fac astfel o constatare, nu identific o soluție.
    Raportez această observație la procesul mondializării, proces care, sub pretextul instaurării unei noi ordini mondiale, urmărește să diminueze rolul statelor, al statelor națiune, să desființeze barierele dintre state și popoare, dintre religii, cu mintea chitită spre „omul nou”, variantă reșapată a „omului nou” sovietic. Cum arată omul nou de inspirație americană, hollywoodiană? Arată ca Barack Obama: un individ cu o apartenență incertă, adică cu o identitate ambiguă, cu părinți incerți, multicultural, multirasial, multireligios, multicolor etc. Mai pe românește spus, o corcitură pe toate planurile. Nici Obama însuși nu cred că ar putea spune cărei religii îi aparține, cărei rase, cărei tradiții spirituale…
    Mă număr printre românii, printre cetățenii acestei planete care consideră că mondializarea este un proiect infam, malefic, diabolic chiar. Mai mult nu spun decât atât: nu știm exact cine sunt cei care conduc acest proces de mondializare, căci ei nu au cerut acceptul nostru, nu au supus la vot instaurarea acestei noi ordini. Ne lăudăm că vrem democrație, că trăim în democrație, și iată, procesul politic cel mai important, care urmează să ne schimbe radical viața și condiția umană, acest proces are desfășurarea cea mai ne-democratică cu putință… Totul se face pe ascuns, de un guvern invizibil, prin structuri de putere și de persuasiune oculte, fără firmă la poartă, fără purtători de cuvînt, dar având aservită cam toată mass media, presa și televiziunea de pretutindeni. Și mai ales toate guvernele așa zis democratice.
    Până în 1989 cuvîntul la ordinea zilei era transparență. Transparență și iar transparență! Am acuzat comunismul pentru lipsa de transparență, iar acum, în capitalismul post-comunist, lipsa de transparență este și mai mare, mai tiranică. Ba chiar mai mult, mergem la vot ca oile, iar după aceea, după câțiva ani, aflăm că rezultatul alegerilor a fost decis nu la urne, de votul nostru, ci de intervenția unui ambasador… Firește, ambasador care nu a intervenit de capul său, ci la ordinul unui departament de stat important… Așa s-a întâmplat când ne-am pricopsit cu un președinte care nu întrunise nici pe departe voturile majorității, în 1996. Povestea s-a repetat două legislaturi mai tărziu…
    Adversarul nostru numărul 1 este mondializarea. Am spus-o și în urmă cu aproape 20 de ani, în mai 1990, la prima Conferință Națională a Uniunii Vatra Românească. Iar mondializarea este adversarul nr 1 și al Ungariei, al poporului maghiar! Vă mai amintesc și de declarația unui prim ministru israelian: „pericolul cel mai mare pentru israelieni nu sunt arabii, ci antenele televizoarelor care ne invadează mințile și sufletele cu rețetele și modelele de succes de la Hollywood…”
    Mondializarea urmărește – într-o primă etapă, slăbirea sentimentului național, al apartenenței la o anumită tradiție și istorie, la un anumit suflet etnic identitar. Pe plan politic, globalizarea se lovește de existența statelor naționale, a statelor întemeiate pe o majoritate etnică, majoritatea unei națiuni care s-a învrednicit să se constituie în stat politic de sine stătător. Nota bene: pe lume sunt mii de popoare, de graiuri, de etnii… Dintre acestea un procent foarte mic sunt națiunile care au fost capabile să se constituie într-un stat de sine stătător. Acest stat-națiune, care este o mare performanță în istoria unui popor, a devenit în ultimii ani ținta principală asupra căreia se concentrează tirul forțelor de care dispun strategii globalizării. Printre altele, strategii globalizării au ajuns la ideea că una din căile de subminare a statelor națiune este să sprijine tendințele centrifuge ale minorităților naționale, să umfle, să supradimensioneze orice divergență între populația majoritară și minoritățile etnice din statul respectiv. Grija, evident excesivă pe care fel de fel de foruri internaționale o acordă minoritarilor, are această motivare parșivă, pe care este bine s-o cunoaștem.
    Și pentru că ne aflăm aici, într-o zonă românească cu un mare număr de minoritari, ai căror lideri se întrec în a-și arăta lipsa de loialitate față de populația majoritară, față de statul român, țin să precizez, să avertizez: în statul vecin Ungaria, stat-națiune ca și România, se desfășoară același proces, de subminare a autorității centrale, a statului național. Această acțiune iresponsabilă antrenează în Ungaria o populație minoritară de țigani, care se manifestă sistematic împotriva autorității statului ungar. E bine să știm că o face în cadrul aceleiași strategii concepute de forțele globalizării. Probabil că și unii, și alții, maghiarii din România și țiganii din Ungaria, nu-și seama cât sunt de manipulați! Nu-și dau seama că folosul, în final, urmează să fie pentru alții. Repet așadar chemarea pe care Vatra Românească a lansat-o la Târgu Mureș, în mai 1990: atât noi românii, cât și maghiarii, atât România, cât și Ungaria, în ciuda unor dispute și divergențe mai noi sau mai vechi, au de înfruntat azi aceleași probleme majore, aceleași mari primejdii care ne pun existența în cumpănă cu pieirea! Adversarul care ne-a pus gând rău și nouă și lor, este același! Dacă nu ne dăm seama că acest adversar este singurul interesat în dușmănia și divergențele dintre noi, înseamnă că degeaba am mai trecut prin viață și prin istorie!…
    …Sunt multe de făcut ca să putem răzbi afară, la lumină și aer proaspăt, curat! Reforma de care se vorbește atâta ne-a împins într-o direcție greșită. Astfel că, așa cum spunea o glumă, pe timpuri, despre „modificarea schimbării”, și noi, acum, trebuie să purcedem la reforma reformei! Greșeala cea mai mare săvârșită de noi în 1990 a fost să dăm țara pe mâna partidelor, a unor partide înseilate în grabă, fără tradiție, în care s-au oploșit fripturiști de toate soiurule. Așa zisele partide istorice nu au reușit să reînvie spiritul de odinioară al unor iluștri înaintași. Iar majoritatea oamenilor serioși au stat deoparte văzând cum dau buzna toți neisprăviții ba să înființeze un partid, ba să se lipească de vreun partid, de vreo funcție, vreo slujbă la stat bine plătită. încă de la bun început și nici până azi partidele nu au reușit să fie reprezentative pentru poporul român, pentru electorat. Așa cum declaram în Senatul României, prin 1995, dacă aduni toți membrii activi ai partidelor parlamentare, nu reușești să umpli nici peluza de la stadionul Giulești… Așa zisa noastră clasă politică nici ea nu reprezintă poporul român, îi este cu totul străină…
    De altfel, marii politologi din lume, cei care nu sunt arondați la niciun partid, au tot spus, în ultima jumătate de veac, că formula pluripartidismului este o formulă depășită, care și-a trăit traiul! însăși ideea de partid politic ar trebui încet-încet abandonată, deoarece partidul face casă bună cu veleitarismul, cu impostura, cu incompetența. Și mai ales cu iresponsabilitatea.
    Din fericire, există alternativă la sistemul bazat pe partide politice. Este vorba de organizarea societății pe temeiul solidarității de breaslă. Asociația de breaslă are un caracter organic, este firească și promovează în mod natural competența. Fără să renunțăm la partide – căci ne-am pune în cap toate țările democratice!, este posibil să introducem în paralel sistemul corporatist, care transferă la aceste organizații profesionale o bună parte din răspunderea partidelor. Se poate imagina un sistem politic în care să se instituie o concurență între corporații și partide, oferind alegătorului posibilitatea să transfere autoritatea votului cui dorește el: partidelor sau corporațiilor profesionale. în orice caz, în interiorul unei bresle este mai greu pentru incompetenți, pentru impostori, să mai capete putere de decizie, așa cum vedem de 20 de ani că se petrec lucrurile în toate partidele din România. în felul acesta, prin înființarea corporațiilor profesionale, prevăd dispariția partidelor politice în modul cel mai democratic cu putință. în modul cel mai natural! Căci democrația nu înseamnă doar atât, să putem alege între două sau mai multe partide, ci trebuie să ne ofere și posibilitatea de a alege între cel puțin două sisteme, între sistemul bazat pe partide și sistemul bazat pe corporații! Nu-i exclus să apară și o a treia cale posibilă. Va fi să alegem. în 1990, după cum știți, nu am avut de ales!… Nimeni nu ne-a întrebat ce vrem! Nu ne-a întrebat dacă vrem capitalism!
    Mai mult, ar fi vorba de reînființarea și reorganizarea acestor „corpuri profesionale”, care au existat cândva în România, dar au fost desființate de comuniști. Experiența dedusă din eșecul modelului pluralist ne-ar fi de mare folos pentru a regândi modelul corporatist în funcție de realitatea zilelor noastre.
    Modelul corporatist este deja funcțional în alte state, dar sunt mari interese ca acest model să nu fie cunoscut ca o alternativă la așa zisul pluralism politic. Foarte pe scurt spus, acest model corporatist ar împiedica fenomenul atât de răspândit în ultimii 60 de ani în România, când funcțiile ministeriale în Guvern au fost atribuite aproape numai după criterii politice, iar nu pentru competență. în mod deosebit după 1990 ne-am pomenit cu un electronist ministru la Agricultură, cu un economist la Sănătate, cu un medic veterinar la învățămînt etc.
    …Personal sunt în căutarea unei soluții de mai multă vreme, încă din primii ani de tranziție, când începuse să se vadă tot mai clar că tranziția noastră este tranziția spre un colaps general, spre destructurarea societății, spre alienarea individului, pierderea identității personale și naționale etc. La un moment dat, așa cum unii știți, în numele colegilor din Vatra Românească, am publicat Constituția Organică a României. (Vezi pe www.ioncoja.ro) Era în 2003, cu câteva luni înainte de referendumul pentru noua constituție. Nu am pretenția că ideile și principiile expuse în acel proiect reprezintă calea cea mai bună de urmat. Propunerile respective trebuie luate sub beneficiu de inventar, alături de alte idei și proiecte, cu care se vor prezenta alți români voitori de bine pentru mult încercatul nostru popor! Căci un singur lucru este sigur, o singură certitudine avem: nu putem merge mai departe, nu putem identifica soluția salvatoare atâta vreme cât menținem în funcțiune actuala constituție și beneficiarii ei: o clasă politică alcătuită din impostori, cocoțată în fruntea noastră ca scroafa în copac!
    …Dar scroafa, odată suită în copac, se pare că nu mai știe să se dea jos singură! Ea trebuie ajutată, așadar, să aterizeze pe pământ! Pentru aceasta însă trebuie scuturat zdravăn copacul! Prima ocazie care ni se oferă va fi la 22 noiembrie a.c. Să ne ajute bunul Dumnezeu!

    ION COJA 02.10.09

    Sfîntu Gheorghe – la Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Românii din sud-estul Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizație”.

    Nota: Ar fi necesară o analiză a practicii corporatiste în lume și a efectelor acesteia. Ce diferență există între corporatism și sindicalism? Competența profesională este oare o garanție pentru competența de organizare și produce o competență morală?? Până la 22 noiembrie e vreme scurtă. Ce forțe se pot pune în mișcare pentru a susține asemenea proiecte?
    Dan Culcer
    Am notat deja că, pe blogul său, Claudiu Târziu construiește un adevărat rechizitoriu la adresa profesorului Ion Coja. Sunt și alte păreri.
    Iată una din acestea. Din păcate anonimă.
    02.10.2009 at 1:41 pm

    
" A aparut recent un articol nedrept despre dl Coja: Blogul lui Claudiu Târziu, de unde aflăm:
    
“Nu știu ce a învățat de la Țuțea, dar știu ca dl Coja a fost secretar de partid pe Universitatea București, că a fost senator PDAR, că a fost și este lider al Vetrei Românești București (legătura civică a PUNR cu lumea), că scrie de ani buni în România Mare a lui Vadim Tudor, că a candidat pe listele PNG-ului lui Becali și că are un discurs virulent naționalist și nostalgic comunist. Toate acestea îl califică drept un adept și instrument al național-securismului de tip ceaușist.”


    «Nu am considerat ca merita sa comentez pe situl unde a aparut (unde dl Coja pare sa fie unul dintre principalii inamici) prefer sa o fac aici : 
Iarasi acuzatii pline de rautate si mai putin de argumente: 
In primul rand, ce inseamna „national-securism de tip ceausist” ? E ceva ce suna rau si pe asta se bazeaza inventatorul acestei expresii; efectul pervers urmarit este: propagand peste tot aceasta expresie, se face subconstient si pe termen lung legatura intre securist si nationalist si in mintea multora a fi nationalist inseamna a fi, in acelasi timp, securist si/sau ceausist si deci dintre „cei rai”.

    Sa vedem acum acuzatiile directe aduse profesorului Coja:

    - A fost secretar de partid pe Universitatea Bucuresti – nu este un argument impotriva dlui Coja, atata timp cat nu sunt prezentate actiuni negative facute de dl Coja in aceasta calitate.

    - A fost senator PDAR – sa inteleg ca PDAR a fost un partid securist ? se prea poate, dar TOATE partidele erau pline, si in anii `90, si acum, de securisti. Sau poate se considera ca PDAR a luat in primii ani dupa `90 electoratul cuvenit PNTcd ? Daca acesta e argumentul, este pueril: PNTcd a pierdut pe mana proprie, nu din cauza altora, dupa cum o arata scorul sau electoral actual, cand PDAR nu mai exista.

    - A fost și este lider al Vetrei Românești București – pana la o argumentare contrarie, Vatra Romaneasca a fost singura forta organizata care s-a opus, la inceputul anilor `90, maghiarizarii, autonomizarii si in final ruperii Ardealului de tara. Deci as zice ca este o mare bila alba si nu una neagra pentru dl profesor.
- Scrie de ani buni in Romania Mare a lui Vadim Tudor – dar sa scrii de ani buni in tabloide sau in ziarele mogulilor este ceva de laudat ? cu ce este mai rea Romania Mare decat Realitatea TV ? si unde ar fi trebuit sa scrie dl Coja, in ziarele „pro-europene” (a se citi „anti-romanesti”) ?

    - A candidat pe listele PNG-ului lui Becali – vreti sau nu, PNG-ul si PRM-ul sunt singurele partide de orientare nationalista cu sanse la alegeri si sunt percepute corect ca atare de electoratul nationalist. Trebuie sa amintesc aici ca Becali, chiar daca genereaza o enorma invidie din partea multora pentru ca a fost un cioban norocos, este totusi unul dintre putinii oameni cu bani care au sprijinit si biserica, si pe oamenii sarmani.
    
- Are un discurs virulent nationalist si nostalgic comunist – virulenta nationalista este absolut necesara in lumea in care traim si in care ni se baga pe gat valori straine de neamul nostru; iar despre nostalgia comunista: dintre multele lucruri care functionau mai bine pe vremea lui Ceausescu decat acum, este suficient sa ne gandim doar la 2 esentiale pentru viitorul unei natiuni (invatamantul si familia) ca sa conchidem ca, in toata paranoia lui, Ceausescu a facut mult mai putin rau natiunii decat toti cei care au urmat dupa.
Dl Coja este in continuare acuzat ca a facut un elogiu ceausismului in predica de la Man Patru-Voda. Daca citim discursul dlui profesor, vedem ca unicul merit al lui Ceausescu scos in evidenta este ca a subordonat partidul comunist interesului national. Ceea ce este perfect adevarat si un mare merit al lui Ceausescu.»

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.58 Seconds