Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 36 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Polemici: Isabela Vasiliu-Scraba. ,Angelologul, Plesu pe fundal de Mircea Vulcanescu
    Scris la Tuesday, October 20 @ 23:37:46 CEST de catre asymetria
    Memoria
    Isabela Vasiliu-Scraba

    ‘Angelologul’ Pleșu pe fundal de Mircea Vulcănescu

    In filmul despre Mircea Vulcănescu din 3 oct. 2009 de la TV-Cultural, în decorul oferit de personalitatea gânditorului religios s-a fructificat iarăși un oarecare  prilej spre a se invoca profilul de “angelolog” al omagiatului director al Institutului de Istoria Religiilor. Pretextul l-a constituit “oglindirea”.



    Isabela Vasiliu-Scraba
    'Angelologul' Pleșu pe fundal de Mircea Vulcănescu
    într-un film de la TV-Cultural
    Motto: “La umbra copacului binelui și răului,/ unde am căzut, încercăm să înțelegem/ Ce mai poate fi de înțeles” C-tin Făntâneru (1907-1975)
    Din corespondența lui Constantin Noica cu Gh. Staicu (1) aflăm că Noica n-a apucat să se bucure de casa de la Andronache decât doi ani. Dar și că pentru filozof cei doi ani fuseseră “esențiali” (v. scrisoarea din 19 febr.1952). Fiindcă în plin cataclism, când lumea românească abandonată imperiului sovietic se prăbușea sub loviturile date pe la spate de “aliați”, Noica împreună cu Mircea Vulcănescu, Alexandru Dragomir, și alți câțiva se retrăseseră în domeniul filozofiei antice grecești și al filozofiei românești. Cu dialogul Fedon fusese meditat Noica de poetul și romancierul C-tin Fântâneru, absolvent de limbi clasice împreună cu Dan Botta. Invocându-l pe Vulcănescu din perioada de după înființarea Asociației Nae Ionescu în cadrul căreia s-au publicat primele patru volume din opera Profesorului, filozoful de la Păltiniș va consemna la șaptezeci de ani că prietenul său era asemeni unei “stihii a naturii care trecea prin cultură” (Noica, O amintire [din 1946] despre Mircea Vulcănescu, în Almanahul literar, 1984, p.37).
    Întors (pentru mobilizare) de la Freiburg unde lucrase cu Heidegger la o teză despre Hegel (și mai apoi scăpat cu viață din războiul dus pentru Transilvania de Nord-Vest alipită de Hitler Ungariei în septembrie 1940), Sănduc Dragomir intentiona să facă un doctorat în Platon (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate. Alexandru Dragomir în singurătatea gândului, Ed. Star Tipp, 2004). Intr-un interviu din iunie 2000 el își amintea cum se fereau universitarii bucureșteni de idealistul Platon, la vremea când materialismul se lățea cu aceiași viteză cu care închisorile se umpleau cu oameni nevinovați.
    Întâi Alexandru Dragomir (1916-2002) s-a dus la Mircea Florian (1888-1960), desigur înainte ca profesorul sexagenar să devină ținta atacurilor lui Leonte Răutu/Oigenstein (2) și să fie (ca și Blaga, Stefan Bezdechi, si mulți, mulți alții) înlăturat din învățământul superior. Refuzând a conduce un doctorat în Platon, fostul său profesor l-a trimis la specialistul în limba elină spunându-i (în 1946) că “asta-i teză de elină, nu de filozofie”. De fapt însuși Florian, în ultima sa carte publicată la Casa Școalelor în 1947, abordase dialogurile târzii ale filozofului grec, fapt pe care l-a plătit cu arestarea “administrativă” din 1952 când a fost chinuit după gratii 8 luni în șir pentru felul nepotrivit în care prezentase dialectica la Platon și la Lenin. Pe Alexandru Dragomir elenistul D.M. Pippide l-a refuzat afirmând contrariul spuselor lui Florian: “asta e o teză de filozofie, nu de elină” (3). In jurnalul ei, Jeni Acterian nota în 1946 cum îi vorbea Sănduc despre Platon, cu “interes vibrant și tragic”, disecând noțiunile cu o ezitare menită a atrage atenția asupra “relativității oricărei afirmații care trece dincolo de un anumit plan”, trăsături ce-i amintiseră de marea personalitate a profesorul Nae Ionescu, singurul om de la care a “învățat ceva” (Jurnalul unei ființe greu de mulțumit, București, Ed. Humanitas, 1991, p.434).
    De la Chiriacu, moșia familiei sale care-i solicita din când în când prezența, Constantin Noica îi scria lui Mircea Vulcănescu pe 16 aprilie 1946: “Acum mă gândesc din nou la Lysis [de Platon] si la zilele când am să vă regăsesc” (4). Vulcănescu n-a mai fost de “regăsit”, fiind arestat la Arsenal între 18 mai și 28 mai 1946, cînd a scris acel jurnal citat copios în filmul de la TV-Cultural din 3 oct.2009, în timp ce imaginea mai arăta și Aiudul, pentru ca telespectatorii să rămână cu impresia că viața lejeră din închisoarea de la Arsenal ar fi fost la fel cu cea din închisoarea de la Aiud.
    Pe 30 august 1946 Mircea Vulcănescu avea să fie din nou arestat, de astă dată până la moartea survenită în octombrie 1952 (v. Măriuca Vulcănescu, Desfășurare cronologică, în vol. Mircea Vulcănescu, Ultimul Cuvânt, București, Ed. Crater, 2000).
    Sora lui Vulcănescu (urmând și ea a fi băgată după gratii) notase că în 20 decembrie 1947 la Curtea de Apel procurorul ceruse achitarea lui Mircea Vulcănescu, condamnat la 8 ani în procesul din 10 oct. 1946, dar suspendat din postul de Director al Datoriei Publice abia pe 11 iulie 1947.
    În decembrie 1947 încă mai era ministru de justiție Lucrețiu Pătrășcanu (1900-1954). Acesta dorea achitarea filozofului despre care scrisese că mușcă din Dumnezeire ca viermele din fruct (v. Lucrețiu Pătrășcanu, Curente și tendințe în filozofia românească, București, 1946, Ed. Politică, 1971). Pe 30 decembrie 1947 Regele a abdicat și s-a proclamat “democrația populară”, cu o constituție din care nu lipsea rolul conducător al URSS. Ministru de externe era Ana Pauker iar ministru de justiție Avram Bunaciu care l-a înlocuit pe Lucrețiu Pătrășcanu arestat în 1948 și asasinat în pușcărie de șeful Securității, generalul rus Ghe. Pintilie (Pantiușa).
    In apărarea citită la procesul din octombrie 1946, când aparența statului de drept camufla înrobirea rusească sub mascarada unei democrații “ocrotită” de observatori englezi și americani, Mircea Vulcănescu spusese că “fără dreptate nu este posibilă conviețuirea omenească”. In partea a doua a filmului difuzat pe 10 oct. 2009 la TV-Cultural, s-a extras acest citat din Vulcănescu, nespunând nimic despre contextul politic care i-a anulat din start orice conținut de adevăr. In plus s-ar fi putut arăta (pe cazul arestării ministrului de justiție, sau chiar al farsei de proces în care a fost condamnat filozoful) că instaurarea sclaviei de după 1945 nu a presupus “conviețuirea”, ci crima și fără de legea făcute în văzul lumii. S-ar fi putut…dacă filmul n-ar fi înfățișat pe alocuri (prin părțile esențiale…) viziunea cripto-comunistă din istoria “oficială” de după 1990.
    În 1946 revista “Fapta” publicase un grupaj de fragmente din Sartre. Mircea Vulcănescu -deși fusese avertizat de un vecin care lucra la Frontul de Apărare Națională că figurează pe lista celor ce urmează a fi arestați (5) -, în loc să se pună la adăpost de urgia vremurilor, a scris pentru cercul de la Andronache reunit în casa lui Noica “Note împotriva filozofiei existențiale a lui J.P. Sartre din punctul de vedere al Dimensiunii românești a existenței” (inedit). La fel s-a întâmplat cu Mircea Cancicov și el o mare inteligență a epocii: știindu-se nevinovat, n-a vrut să fugă.
    Alexandru Dragomir l-a evocat în interviul din 2000 pe Mircea Vulcanescu. La început pentru a spune că a făcut parte dintr-un grup de studenți [Octavian Nistor, Mihai Șora, Jeni Acterian, Antoaneta Iordache/Bodisco, etc.] care au fost “foarte influențați de Mircea Vulcănescu”. Apoi spre a ilustra ideea că în filozofie “nu cantitatea conteaza foarte mult”, ci calitatea gândirii. La vremea întâlnirilor din casa lui Noica de la Andronache, dintre multele studii și articole publicate de fostul său profesor de etică prin reviste, el nu citise probabil decât studiile din cele două volume de Izvoare de filozofie, “care nu era o revistă de largă răspândire. Era un soi de volum de studii.” (v. Isabela Vasiliu-Scraba, A. Dragomir, înterviu comentat și refăcut după cenzurarea sa în Observatorul cultural, în rev. Asachi din Piatra Neamț, numerele din 2008 și 2009). La publicarea interviului (înregistrat de Fabian Anton) în “Observatorul cultural” redacția a falsificat pe alocuri dialogul, punând unele replici ale tânărului interlocutor pe seama lui Dragomir. Ne referim la opinia tânărului Fabian Anton după care gândirea filozofică a lui Mircea Vulcănescu ar fi de citit în cele 5 volume scoase de Marin Diaconu. In realitate, Alexandru Dragomir (el însuși victimă a editorului Gabriel Liiceanu care a intervenit în filozofia sa fără a semnala intervențiile făcute) era convins că în comunism nu s-a putut dezvolta o gândire filozofică nici măcar la discipolii lui Noica pentru care mai ținuse și el prelegeri. Cât despre gândirea fostului său profesor de etică, aceasta n-ar fi de găsit decât în lucrările publicate în timpul vieții lui Mircea Vulcănescu. Tipărirea de lucrări neterminate, de schițe și ciorne păstrate de familie nu putea să-i aducă filozofului martirizat la Aiud decât mari deservicii, mai ales că repunerea sa în circuitul cultural după jumătate de secol s-a început cu ciorne publicate înaintea oricarei alte scrieri finisate de autor (v. nefericitul volum scos de Marin Diaconu la Editura Fundației culturale române în 1991, ca o primă “victorie” post-revoluționară).
    Odată cu întâia publicare a interviului în formă necenzurată și nefalsificată (în revista “Asachi” din 2008 și 2009) noi am restabilit (după înregistrarea de pe casetă realizată de F.A.) replici modificate de “Observatorul cultural”. Cum am menționat deja, Alexandru Dragomir în mod indirect (și politicos) nega existența unei gândiri autentic filozofice la cei care l-au frecventat: Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Marin Diaconu, Sorin Vieru, etc. Fenomenologul marginalizat de teroarea ideologiei materialiste căruia Noica îi scria în 18 decembrie 1949 că este “cel mai înzestrat cap filozofic” pe care l-a întâlnit -, era de părere (în anul 2000) ca în țara orbilor, chiorul este împarat, în sensul că el, Alexandru Dragomir, este «cel mai mare» filozof pentru că între contemporanii români de care are știință, gândirea sa nu are concurență.
    Despre filozoful Vulcănescu, Alexandru Dragomir spunea că și “daca ar fi rămas numai Dimensiunea românească a existentei, numai asta de ar fi să o iei si să o interpretezi si tot ai avea destul material pentru a-ti da seama si cine a fost Vulcănescu, si ce largi posibilități si orizonturi deschide gândirea lui” (v.Alexandru Dragomir, interviu din iunie 2000 publicat în rev. Asachi, Piatra Neamț, 2009).
    Fără a da semne că l-ar fi interesat vreodată orizonturile deschise de gândirea lui Mircea Vulcănescu, trecută mereu sub tăcere, într-o emisiune de radio difuzată pe 3 aprilie 1995 Andrei Pleșu se auto-imagina pășind pe urmele “modelului cultural” oferit de filozof (v. CD-ul din vol. Mircea Vulcănescu, Cuvinte pentru fratele rămas departe, Buc., 2004 și rev. Manuscriptum 1-2/ 1996, p.107-111; ).
    Sigur în “modelul Vulcănescu” Pleșu nu cuprinsese fragmente neconvenabile “cultural” din viața de pușcărie a celui întemnițat fără vină. De pildă, povestea cu încarcerarea la temperaturi de îngheț drept pedeapsă pentru îndrăzneala lui Mircea Vulcănescu de a-i învăța la Aiud românește pe gardienii maghiari: “A doua zi dimineață, M. Vulcănescu devenise un sloi de ghiață, după o noapte petrecută pe un ger de -20 de grade. Așa l-au aflat șeful temnicerilor de altă limbă, și tovarășii săi, a doua zi dimineața. Țurțure de ghiață, cu ochii deschiși, mort cu ochii vii. Se făcu ziuă, dădu soarele. Din țuțurele cu ochii vii, s-a toropit atunci o lacrimă; apoi alta, alta, prelingându-se și împreunându-se în sânul mumei-fire cu cele ale osândiților de limbă românească, în acea dimineață de iarnă, când aceștia și-au luat rămas bun de la răposatul Mircea Vulcănescu, închinându-se, șoptind: Să-i fie țărâna ușoară și Dumnezeu să-i ierte pe călăi -căci numai de la El poate veni iertarea…De la cea mai frumoasă inteligență românească pe care norocul m-a învrednicit s-o cunosc” (v. prefața lui Titus Bărbulescu la vol.: Mircea Vulcănescu, Războiul pentru întregirea neamului, București, Ed. Saeculum I.O., 1999, p.17).
    In fapt, ceea ce i-a reținut atenția așa-zisului discipol al lui Noica (dezinteresat de gândirea lui Mircea Vulcănescu și de filozofia noiciană) a fost constatarea că “modelul cultural Vulcănescu” nu presupune scrierea prea multor cărți, întrucât filozoful asasinat la Aiud “n-a lăsat foarte mult în planul operei” (v. A. Pleșu în rev. Manuscriptum, 1-2/1996). Gândindu-se în exclusivitate la cosmetizarea morții după gratii a lui Mircea Vulcănescu, Andrei Pleșu n-a făcut nici cea mai mică referire la conținutul de idei al studiilor publicate în timpul vieții de filozof.
    Probabil că el se entuziasmase doar de cantitatea lor redusă, aici simțind o oarecare înrudire. In primul an de existență al Institutului de Istoria Religiilor, în marginea operei redusă cantitativ la câteva eseuri cuprinse în două cărți de cca. 250 de pagini (Andrei Pleșu, Limba păsărilor, 1994 și Despre îngeri, 2003), doi salariati ai Institutului condus de Pleșu s-au îndemnat unul pe altul să scoată cu grăbire două volume omagiale: Mihai Neamțu și Bogdan Tătaru Cazaban (coord.), In Honorem Pleșu, Ed. Humanitas, 2009 și Essays in honour of Plesu, Zeta's book, 2009, lansate pe 22 aprilie 2009. Iată și filozofii specializați ca și Pleșu în istoria religiilor care-l omagiază pe “angelologul” desemnat drept “filozof al intervalului”: Dan C. Mihăilescu, Vladimir Tismăneanu, H.R. Patapievici, Andrei Oișteanu/Oigenstein, Anca (/Răutu) Oroveanu, Gabriel Liiceanu, cei doi salariați care au coordonat volumele și alții.
    Dar “modelul Mircea Vulcănescu” trebuie să-i fi plăcut lui Andrei Pleșu și fiindcă filozoful a spus înainte de moarte “să nu ne răzbunați”, dovedind astfel o “împlinire etică”. Filozofia aducătoare de libertate spirituală (apud. Noica) îi păruse falsului discipol produsul unor minți reci, inutilă, insuficientă și evazionistă, iubind reprezentanții geniali ai omenirii dar fugind de iubirea aproapelui, de salvarea obligatorie a tuturor oamenilor atât de frumos explicată de etica materialist-dialectică (v. Andrei Pleșu, Minima moralia, 1988, p.97-102 și A. Pleșu în Jurnalul de la Păltiniș, 1983, p.177). După propriile-i afirmații, sfințenia lui Vulcănescu [asasinat prin bătaie, frig, foame și lipsă de asistență medicală (6) la Jilava și Aiud] l-ar fi inspirat pe Andrei Pleșu când a schițat o morală în cadrul mai larg al eticii comuniste prin câteva eseuri pentru revista Viața Românească (7), o etică în doi timpi desfășurată în jurul cuplului lumină-întuneric, spirit solar și spirit selenar, fără a aminti cu tot dinadinsul de spiritele solare (Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Ion Petrovici, Simon Mehedinți, George Brătianu, Traian Brăileanu, Ștefan Nenițescu, C. Noica, Dinu Pillat, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, dr. Nicolae Roșu, George Fotino, Barbu Solacolu, Alexandru Marcu, Valeriu Gafencu, Virgil Maxim, Costache Oprișan, Sergiu Mandinescu, Dumitru Murărașu, Paul Sterian, Dimitrie Cuclin, Sergiu Dan, Constant Tonegaru, Ion Caraion, Al. O. Teodorescu, Mircea Florian, Alice Voinescu, N. Balotă, Ovidiu Cotruș, Horia Stanca, Marcel Petrișor, Al Ivasiuc, Al. Paleologu, Emil Manu, Radu Cioculescu, Benedict Ghiuș, I.D. Sârbu, etc.) pe care comuniști luminați de la răsărit i-au tocat în întunericul pușcăriilor.
    Așadar, “înrudirea” lui Pleșu cu Vulcănescu nu se limitează la cantitativul redus al operei. Ar mai exista o conexiune, cam scremută, evidențiată la Radio în 1995 de fostul bursier Humbold prin invocarea Moralei sale minime din 1988. Deși trasă de păr, conexiunea aceasta a fost, ca să spunem așa, reactualizată în 2004 prin volumul de centenar Vulcănescu în care s-a cuprins pe CD interviul din 1995 în care Andrei Pleșu nu a ratat ocazia de a plasa niște eseuri de-ale sale (fără legătură cu eseistica filozofică a lui Mircea Vulcănescu) în imediata apropiere a filozofului martirizat.
    In filmul despre Mircea Vulcănescu din 3 oct. 2009 de la TV-Cultural, în decorul oferit de personalitatea gânditorului religios s-a fructificat iarăși un oarecare prilej (la fel de tras de păr ca și acela amintind morala din 1988) spre a se invoca profilul de “angelolog” al omagiatului director al Institutului de Istoria Religiilor. Pretextul l-a constituit “oglindirea”.
    Intr-adevăr, pe când se întâlneau în casa de la Andronache tânărul Alexandru Dragomir a citit un studiu scris pentru publicare (Despre uitatul în oglindă ) și rămas nepublicat pe motiv de perspectivă anacronică. In niște ciorne alcătuite după lectura studiului, Mircea Vulcănescu a schițat pe trei pagini o “replică valorând cât un tratat despre speculație (de la speculum, oglindă)”, își amintea Constantin Noica la șaptezeci de ani (v. O amintire despre Mircea Vulcănescu, în Almanahul literar, 1984, p.36).
    Pe 3 oct. 2009 în filmul despre Vulcănescu (TV-Cultural 3 oct. și 10 oct.2009, realizator Vasile Alecu), după ce Ioana Diaconescu este arătată în oglindă, se invocă imediat ciornele scrise de Mircea Vulcănescu pe tema oglindirii după lectura interesantului eseu a lui Alexandru Dragomir. Apoi se supralicitează situația, avansându-se neadevărul că filozoful ar fi intenționat să scrie un întreg tratat de metafizică a oglinzii, dar n-a mai apucat. După această minciună se îmbulzesc și îngerii lui Pleșu. Ioana Diaconescu citează din cursul despre îngeri ținut de “angelolog” la Facultatea de Filozofie fraza cu îngerii care oglindesc chipul lui Dumnezeu. Pentru că în fragmentul citat se află cuvîntul “oglindire” telespectatorii află de la poeta din oglindă că Andrei Pleșu “reia creator” idei ale filozofului Mircea Vulcănescu. Nimeni nu se va întreba, cum i-au trecut prin minte poetei Ioana Diaconescu fantasmagoriile cu “idei de-ale lui Vulcănescu pe care Pleșu le-ar fi preluat creator”, căci atât arta cinematografică, cât și fanteziile poetice nu necesită nici o argumentare. Doar manipularea și-a atins scopul. Fiindcă latura de “angelolog” a moralistului Pleșu călcând la zenit în urma modelului solar stins în zorii zilei de 28 octombrie 1952 nu fusese încă scoasă la lumină. Deși omagiată de tovarăși critici și mai puțin critici, fațeta sa de angelolog a rămas în umbră, stingheră, până a fi iluminată indirect de un filozof martir folosit drept fundal.
    Note:

    1.v. Scrisori din Câmpulung. C-tin Noica-Gh. Staicu, ediție îngrijită de Ioan Crăciun și Adina Ștefan, București, Ars Docendi, Univ. din București, 2009.
    2. v. Cronobiografia alcătuită de A. Michiduță în volumul în care s-a tipărit cursul (inițial litografiat) de Introducere în filozofie ținut de Mircea Florian în 1930-1931 (Philosophia perennis, Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2004, p. 41).
    3. v. Alexandru Dragomir: “Din ianuarie 1945 și până la pensionare am fost pierdut pentru filozofie, pentru propriile mele interese”, fragment din interviul din anul 2000 în rev. Asachi, Piatra Neamț, Nr.3/239 din 2008, p.5.
    4. Scrisoarea lui C-tin Noica s-a publicat în rev. Manuscriptum, 1-2/1996, Anul XXVII, număr special Mircea Vulcănescu, p.294.
    5. cf. Măriuca Vulcănescu în filmul “Mircea Vulcănescu”, partea I-a, TV Cultural, 3 oct. 2009. După intrarea în universul concentrațional la 18 ani, exact în anul când rămășițele pământești ale tatălui ei se vor adăuga deținuților aruncați la grămadă în Râpa Robilor, Mariuca Vulcănescu va suferi ca fiică a unui gânditor creștin netolerat de ideologia materialistă, dar și ca fostă deținută pe motiv că era fiică a unui “dușman al poporului”. În cripto-comunismul de după 1990 a avut bucuria să vadă tipărite scrieri ale tatălui său, amânate ani de zile de editurile comuniste. I-au fost luate interviuri, a participat la emisiuni televizate, iar în filmul realizat de Vasile Alecu a avut multe intervenții extrem de interesante. Din amintirile ei s-a putut afla că până la condamnarea din februarie 1948, în închisoarea Văcărești au fost permise vizitele în fiecare vineri, că pe fișa de arestare era trecut “apolitic” și că după condamnarea definitivă, Mircea Vulcănescu s-a îmbolnăvit de icter din cauza nedreptății suferite.
    6. Dintr-un document arătat pe fugă în filmul de la TV-Cultural din 10 oct. 2009 reieșea că deținutului Mircea Vulcănescu spitalizarea i-a fost refuzată fie de Pantiușa, fie de generalul NKVD Boris Grumberg, alias Nikolschi (adjunct al șefului Securității) pe cererea unde era precizat diagnosticul de pleurezie. In urma bătăilor, lui Mircea Vulcănescu i-a intrat o coastă în plămân, ceea ce a dus apoi la pleurezie. Rezoluția negativă nu a fost arătată. S-a spus numai că cererea (refuzată) era făcută să primească aprobare de la Seful Securității.
    7. Emisiunea radiofonică din 3 aprilie 1995 cu interviul luat lui Andrei Pleșu de Claudia Tița a fost imprimată pe unul din cele două CD-uri insoțind volumul scos de Societatea Română de Radiodifuziune (Cuvinte pentru fratele rămas departe, 2004) cu ocazia centenarului nașterii lui Mircea Vulcănescu.
    Associated Topics

    Culturnicii


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 8

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.41 Seconds