Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 65 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Proza: Valeria Sitaru. Strada Rinocerul
    Scris la Saturday, September 04 @ 13:01:50 CEST de catre asymetria
    Distribuitor de afise « Chiar atunci cînd i se taie cornul de pe nas, rinocerul rămâne stoic. Praful din corn de rinocer se amestecă cu lapte de capră și icre de somon, plus alte condimente, mai înțepătoare, transpirăm, crește ritmul cardiac, pierdem cei 25% din salariu, cîștigăm la loto și, în nopțile albastre, apare performanța. Din pricina dietei afrodisiace, rinocerul e pe cale de dispariție.»
    Valeria Sitaru

    Strada Rinocerul
    Chiar atunci cînd i se taie cornul de pe nas, rinocerul rămâne stoic. Praful din corn de rinocer se amestecă cu lapte de capră și icre de somon, plus alte condimente, mai înțepătoare, transpirăm, crește ritmul cardiac, pierdem cei 25% din salariu, cîștigăm la loto și, în nopțile albastre, apare performanța. Din pricina dietei afrodisiace, rinocerul e pe cale de dispariție.
    La Jocurile Olimpice de la Roma, luptele între rinoceri și alte animale sălbatice erau o obișnuință. Odată, un elefant a fost trimis în luptă cu un rinocer. S-au pus pariuri pe rinocerul lui Cezar și pe elefantul senatorilor. Elefantul știa că rinocerul nu vede bine și s-a repezit să-i trîntească una-n nas rinocerului. Crezîndu-se simbolul înțelepciunii, inteligent și cu memorie, habar n-avea că rinocerul aude și simte fiecare tresărire, palpitație, înfiorare, zvîcnire a trompei celuilalt intelectual. Așa că i-a rupt-o. Cezar acompaniat de fanclubul său și rinocerul acompaniat de păsări pe spinare s-au retras la cîțiva kilometri de Roma, la umbră. Senatorii au murit.
    Mulți alți împărați romani și-au încercat norocul de-a Cezar. Octavian a primit în dar un rinocer de la Cleopatra. Au murit toți trei. Emanuel I a dăruit Papei Leon X un rinocer. A murit Emanuel. Rinocerul a fost dus pe-o insulă din sudul Franței unde însuși Francois l a venit cu curtea să-l întîlnească pe Leonardo da Vinci și să vadă rinocerul. N-a murit nimeni. După un timp, rinocerul a fost îmbarcat pentru o croazieră pe Mediterana, s-a pornit o furtună, corabia s-a scufundat și cadavrul rinocerului a revenit la Vatican. Papalitatea nu a recunoscut niciodată că și-a reprimit rinocerul.
    Au existat și rinoceri femele. Prima (consemnată istoric) a trăit în Portugalia, la curtea regelui. Fiind agresivă și regele cam bleg i s-a tăiat cornul. Se pare că foarte curînd i-a crescut un altul dar nu există probe științifice care să ateste fenomenul. Regele bleg a murit relativ repede. Rinocerul femelă a rămas ca moștenire următorului rege care a dus-o într-o menajerie din Spania. Fiind foarte cald, zilnic i se aruncau pe spinare găleți cu apă ca s-o răcorească. N-a suportat procedura. O stradă din Madrid îi poartă numele: Calle de la Abada.
    La Londra, pentru 1 șiling, o altă femelă putea fi admirată. Pentru 2 șilingi, chiar mîngîiată. Pentru 3 luată de corn. Pentru 15 lire, frumoasa sălbatică se lăsa înrinocerată. Acesta a fost primul rinocer privatizat, cu cea mai mare rentabilitate din istoria animalelor sălbatice. Din păcate a murit tînără. Alți Rinoceri de succes au fost cei de Eugen Ionescu. Fiind absurzi, ei nu vor muri niciodată.
    Clara, însă, a fost cel mai celebru rinocer din toate timpurile. Era orfană de la o vîrstă fragedă, mama îi fusese vînată de indieni. Ea a fost adoptată de un domn pasionat de animale mari. El este cel care i-a zis Clara, în timp ce numele lui a rămas în marea umbră a Istoriei Autorilor de Rinoceri. Clara era foarte blîndă. în fiecare zi mînca, bea, dormea, se-nvîrtea ca un ventilator, singuratică, masivă, își marca teritoriul cu dejecții ca orice rinocer. La crepuscul ofta sau ce fac rinocerii cînd suferă afectiv. O capra a văzut-o și, fără pic de teamă, i s-a așezat între picioarele groase și scurte. Ploua. Rinocerul femelă s-a mirat, apoi a început să rumege paie alături de capră. Cîteva zile a durat prietenia, pentru că o capră – se știe - nu are măsură și a început să-i sară în cap, s-o lovească, să-i tragă copite. Cînd domnul iubitor de animale mari a observat ce se-ntîmplă, a tras capra deoparte, s-a și murdărit, că ploua, și-a mușcat limba, de nervi, s-a împiedicat, și-a spart capul, capra i-a întors spatele cu nesimțire... De ce nu lași rinocerul în pace, Corleone? - căci așa i se zicea caprei care vedea viața în mov - , a urlat cu șiroaie de sînge amestecate cu stropi de ploaie domnul. Dar ea a lovit prima, zise capra. Ba tu, zise blînda rinoceră. Nu-i adevărat, minciuni, trucaje ordinare, să-ți fie rușine Dinu Patriciu, părea să behăie din ce în ce mai tare capra, ca și-n zilele noastre cei care văd viața în mov și ca să-nțelegem mai bine situația. Ochii domnului iubitor de animale se holbau, nu-i venea a crede ce tupeu poate avea o capră rîioasă și se gîndi că mai bine vinde rinocerul unui comandat de vas care a și dus-o în Olanda. Clara a fost debarcată la Rotterdam. 1741. Expusă în port. Succes. I s-a construit un vehicul special. A fost purtată prin toată Europa. Regele Prusiei a venit s-o vadă. Intrări triumfale. Escorte. Maria Tereza. Regele Saxoniei a dus-o la castel. Primită de Frederic II, face Crăciunul la Strasbourg. Ludovic XV cere să i se facă gravuri în mărime naturală, o atîrnă pe pereți, la Bastillia, se lansează volume de epigrame, pentru Clara, Clara Rinocera, la Paris, succesul ajunge delir și, astfel, apare moda perucilor a la rhinoceros. Salonul din 1750 de deschide cu ea. E îmbrăcată. Apoi dezbrăcată și pictată. Corabia regală îi poartă numele. Pleacă în turneu prin toată Italia. La Roma i se taie cornul pentru a se evita un eventual conflict cu un eventual Corleone ( o altă capră). I se pune mască de frumusețe. Cu corn butaforic. I se bat monezi. Medalii. Fiole cu urină (urina avea virtuți). A murit celebră în 1758.

    Ce rost mai are să vorbim despre strada Rinocerul din București. Unde-o fi? Parcă pe lîngă Cimitirul Progresul. Din România.

    Valeria Sitaru

    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 21

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 0.26 Seconds