Asymetria - revue roumaine de culture, critique et imagination

Modules

  • Home
  • Arhive
  • AutoTheme
  • AvantGo
  • Avertizari
  • Conținuturi
  • Search
  • Submit_News
  • Surveys
  • Top
  • Topics

  • Who's Online

    Exista in mod curent, 66 gazda(e) si 0 membri online.

    Sunteti utilizator anonim. Va puteti inregistra gratuit dand click aici

    Cautare în labirint




    Languages

    Select Interface Language:


    Geopolitica Editoriale: Prof. Dr. Tiberiu Tudor. ÎNFIINTAREA SI EXTINDEREA NATO

                 „A Fateful Error”  ̶ este titlul unui articol din 1997 [1] al lui George Kennan, unul dintre clasicii diplomației și politologiei americane.
                 Cu cincizeci de ani în urmă, la 22 februarie 1946, Kennan era adjunctul ambasadorului Statelor Unite la Moscova. În această calitate, a trimis Departamentului de Stat, Telegrama cea Lungă, document definitoriu pentru viitoarea politică a Statelor Unite de „containment” (îndiguire, stăvilire) față de ideologia comunistă și Uniunea Sovietică [2]. La 12 martie 1947 președintele Harry Truman a prezentat în fața Congresului liniile directoare ale politicii americane de îngrădire a expansiunii comuniste („Doctrina Truman”). Implementarea acestei doctrine  în domeniul militar a început odată cu  crearea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, semnat la Washington, în 4 aprilie 1949, de către conducătorii celor 12 state fondatoare.
     Peste o jumătate de secol, poziția lui Kennan, de data aceasta în raport cu Federația Rusă, s-a schimbat radical. Între timp, prin tenacitatea diplomatică a președinților Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, lumea intrase pe făgașul dezarmării nucleare (Tratatul START I  fusese semnat și ratificat), Războiul Rece se sfârșise (sau părea a se fi sfârșit). 
    Ca deseori în practica americană, difuzarea unei idei șocante începe cu mediul academic. În octombrie 1996, la Institutul Harriman al Universității Columbia, adjunctul secretarului Departamentului de Stat, Strobe Talbott (ca amortizor) a prezentat planul expansiunii NATO. Reacția lui Kennan a fost dură: “O eroare strategică ineptă, de proporții epice” («a strategic blunder of epic proportions») și discuțiile au fost pe măsură [3].             
    Este de adăugat că, la ora actuală, după declasificarea documentelor acelei perioade, știm că decizia expansiunii NATO, inclusiv calendarul extinderii, fusese luată încă din 7 septembrie 1993 [4]. Cercurile Casei Albe, Departamentului de Stat și Pentagonului primiseră circulara implementării extinderii. Dar Clinton a respectat înțelegerea făcută cu Elțîn ca, până la alegerile prezidențiale din 1996, să fie pusă o surdină în privința difuzării ei. 
    În februarie 1997, Kennan a exprimat, în The New York Times, prima luare de poziție critică publică la adresa noului curs, explicitat în toamna lui 1996, al politicii externe americane. Citez din „A Fateful Error”: „ La sfârșitul lui 1996, a devenit răspândită ideea că, într-un mod nespecificat și într-un loc nespecificat («somewhat and somewhere»), s-a decis expansiunea NATO până la granițele RusieiVorbind tranșant, expansiunea NATO ar fi cea mai dezastruoasă eroare a politicii americane în perioada post-Războiul Rece («bluntly stated, is that expanding NATO would be the most fateful error of American policy in the entire post-cold-war era»). E de așteptat ca o astfel de decizie să inflameze tendințele anti-occidentale și militariste în opinia publică rusă; să aibă efecte adverse asupra dezvoltării democrației în Rusia; să reinstaureze atmosfera Războiului Rece în relațiile Est-Vest și să împingă politica externă a Rusiei într-o direcție cu siguranță nu pe gustul nostru («decidedly not to our liking »)” [1], [3]. Previziunea a fost confirmată de istorie. Cu adaosul că, prin eforturile susținute ale președinților Bush-junior și Jo Biden și pretențiile aberante ale naționalismului ultra-xenofob ucrainean, războiul a devenit cald.
    Încă de la 26 iunie 1997, un grup de 50 experți în politică externă, incluzând foști senatori, ofițeri superiori în retragere, diplomați și academicieni, i-a adresat președintelui Clinton o Scrisoare Deschisă [5], exprimându-și opoziția față de hotărârea extinderii NATO. Toate aceste personalități de calibru ale administrațiilor, diplomației și politologiei americane fuseseră, în timpul Războiului Rece, complet aliniați politicii de „containment” antisovietic. Un exemplu ilustrativ este Robert McNamara, cel mai longeviv (1961-1968) secretar al Departamentului Apărării al SUA, promotor intransigent războiului din Vietnam, al liniei dure în criza rachetelor din Cuba și al cursei înarmării nucleare (politica de descurajare prin paritate de armament nuclear „MAD  ̶  Mutual Assured Destruction”). 
    Avertismentele “grupului celor 50”, s-au dovedit a fi profetice: „Dacă expansiunea va continua, atunci principala linie de divizare în Europa va fi între NATO și Rusia și relațiile dintre ele vor fi confruntaționale…Cu sau fără Actul Fondator [NATO-Rusia], expansiunea NATO ne pune pe o traiectorie care duce la izolarea Rusiei și orientarea politicilor ei externe, interne și de securitate într-o direcție nefavorabilă și nefericită… Cel mai mare pericol pentru Europa va fi dacă extinderea va îndepărta («drives away») Rusia de Occident, o va îndepărta de la democratizare, o va îndepărta de la implicarea în controlul armamentului convențional și nuclear, într-o politică a confruntării.” A urmat o lungă argumentație, contradictorie și ireconciliabilă [6], între acest grup și administrația Clinton a cărei teză, în esență, era „un nou NATO și o nouă Rusie”.             Într-un interviu publicat în The New York Times la 2 mai 1998 [7], [8], imediat după ratificarea de către Senatul american a primului val al extinderii NATO, Kennan revine: „Cred că este începutul unui nou Război Rece…Cred că este o greșeală tragică… Această expansiune ar face Părinții Fondatori ai acestei țări să se întoarcă în mormânt («This expansion would make the Founding Fathers of this country turn over in their graves»). Ceea ce mă tulbură este cât de superficială și neinformată a fost întreaga dezbatere din Senat.” 
    Astăzi, când efectele politicii de izolare a Rusiei de la construcția securității europene au devenit evidente, George Kennan este diplomatul și politologul cel mai citat în privința impasului previzibil în care a ajuns această securitate.

    Prof. Dr. Tiberiu Tudor

    [1]George Kennan, A Fateful Error, The New York Times, 5 February 1997, p 23. https://www.nytimes.com/1997/02/05/opinion/a-fateful-error.html
    [2] T. Tudor, Înființarea și extinderea NATO  ̶. I. Războiul Rece.
    [3]Kaarel Piirimäe Geopolitics of Sympathy: George F. Kennan and NATO Enlargement” https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/09592296.2024.2303860?src=recsys
    [6]The Debate Over NATO Expansion: A critique of the Clinton Administration’s Responses to Key Questions,
    Scris de asymetria on Tuesday, April 15 @ 13:54:30 CEST (39 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Distribuitor de afise Editoriale: PROGRAMUL Partidului POPORUL ROMÂN SUVERAN (P.R.S.).

    PROGRAMUL Partidului POPORUL ROMÂN SUVERAN (P.R.S.).

    „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie ? !”
    Pentru cei care nu știu, sau se prefac că nu știu : adevăratul suveranist TREBUIE să fie proprietar de capital. Așadar, pentru ca poporul să fie suveran, TREBUIE ca marea majoritate a cetățenilor unei țări să fie proprietarii marii majorități a capitalului din acea țară. Prin urmare, politicienii care vorbesc doar de „moralitate și profesionalism”, de „credință”, „familie”, „tradiție” și „libertate”, ori de „dreptate și onoare, la care adaugă” încălzirea cu lemne” sau, vorba lui Nenea Iancu, „fac opoziție la toartă”, sunt orice altceva, numai suveraniști NU !!! Pentru că nu mișcă un deget astfel ca marea majoritate a cetățenilor să fie proprietarii marii majorități a capitalului. Să fie, deci, cu ADEVĂRAT suverani.
    Așadar, pentru a fi vorba despre o adevărată suveranitate, nu despre opereta în care joacă actualele „partide suveraniste”, ținta schimbării trebuie să fie nu doar înlocuirea actualei clase politice (cu o alta), ci ÎNLOCUIREA ACTUALEI SOCIETĂȚII OLIGARHICE (cea în care supraviețuim) cu o DEMOCRAȚIE AUTENTICĂ.
     Este deci OBLIGATORIE apariția unui adevărat partid suveranist/adevărate mișcări (politice) suveraniste, pentru că așa zisele partide „suveraniste” NU sunt o alternativă. Și asta pentru că și ele, partidele „suveraniste” (și nu doar cele din România), sunt atașate neoliberalismului – „calea regală” care duce implacabil la oligarhie. Oligarhie care ființează politic prin actualele partidele mainstream”.
    Ceea ce face, mai mult decât necesară punerea în practică a programului de reformă mai jos expus.

    A. CONTEXT. EXPUNERE DE MOTIVE
    Acest program propune o reformă politică, economică și socială profundă, bazată pe principiul suveranității poporului, ca premiză și fundament al ei, astfel ca marea majoritate a cetățenilor, practic întregul popor, să poată lua deciziile care se impun din punctul de vedere al dezideratelor/intereselor sale. Iar poporul poate lua deciziile care se impun din punctul lui de vedere dacă este suveran. Adică stăpân. Stăpân, adică PROPRIETAR al capitalului și resurselor aflate în România. Și ca poporul român să fie proprietar, adică stăpân, pentru a putea lua deciziile pe care le vrea, TREBUIE ca, potrivit principiului suveranității - anterior enunțat - să fie pus în aplicare un program bazat, la rândul lui pe următoarele patru teze prioritare : 
    (Continuare mai jos)
    Dan Culcer și Șerban Popa

    Scris de asymetria on Wednesday, February 26 @ 16:32:43 CET (106 citiri)
    Citeste mai mult... | 51199 bytes in plus | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Nicolae IORGA. Viitorul statelor mici

    Preluarea textului acestei conferințe nu este doar un act de memorie ci și îndemnul de a realiza o lectură care să stabliească legăturile necesare între trecutul recent și vremea în care ne zbatem. Numele unor insituții de după 1919 pot fi înlocuite cu acelea de după 1945, pentru a sublinia natura similarităților geopolitice din care România, ca stat și națiune, ar trebui să iasă cu un efort de inteligență colectivă, de solidaritate națională. Dacă am putea conta pe oameni politici responsabili și nu ar fi condusă spre prăpastie de niște mârțoage chioare sau oarbe, de niște escroci și de niște hoțomani, care își folosesc mintea, câtă o mai au în creierele lichefiate, doar pentru a strânge ceva biștari de cheltuit undeva în Dubai sau în Maldive, la pensie, bând Coca și mâncând produse de tip Macdo.
    Dan Culcer

    VIITORUL STATELOR MICI
    Odată, pe vremea lui Napoleon I-iu, pe aceea a lui Bismarck, Europa avea un singur stăpân. Astăzi, după rezultatul acelei întîlniri de la Miinchen 1, în care s-au pus jaloanele noii politici europene, se poate spune că ea are patru. De această situație va trebui să țină samă oricine, cel puțin o bucată de vreme, mai lungă sau, cum se arată, foarte scurtă, pînă cînd se va dovedi și ce slăbiciune prezintă acest sistem al unei tetrarhii, care se poate întâmpla să nu aibă mult mai mulți sorți de durată decît Tetrarhia imperială care, supt acvila Romei do odinioară, împărțea de fapt lumea în patru bucăți. Pînă la această probă a sistemului celui nou care s-a substituit unui vechi sistem, dovedit netrainic, în zodia aceasta a cetor patru domni ai lumii va trebui să trăiască orice organizație politică de proporții mai modeste.
    Evident că acei cari vor fi de acum înainte supravegheați, chemați la ordine, amenințați, aduși îa hotărâri de multe ori împotriva intereselor lor. se vor folosi de acest fapt prielnic că, în loc să se îndrepte către o singură putere dominatoare, vor avea alegerea de a întreba după voie la Roma, la Berlin, la Londra, la Paris Din rivalitatea firească între membrii acestui condomi-niu, vor folosi aceia cari, dacă ar fi fost dați pe sama unuia singur, ar fi trebuit să facă sacrificii si mai dureroase, să se plece la acte de supunere și mai umilitoare.
    Nimeni nu va spune că această soluție este cea bună. Evident că era preferabil sistemul, la care astăzi nu se mai poate gîndi nimeni, după sfîrsitul sforțărilor de la Geneva, care au avut numai îndoitul dezavantaj : de a porni de la interesele unei singure mari puteri si de a crede că prin discursuri si prin rezoluții în vid se poate [167] regulamenta soarta lumii : sistemul de sfătuirea popoarelor între dînsele, de concesii mutuale, de aranjamente pașnice, de formule legale, care ar fi trebuit căutate la Haga. Dar ce să ne mai glndim la lucrurile pe care le-a voit o nobilă ideologie, pe care le-au pus în. practică anumite interese, destul de vizibile și care, în fața unui șir de brutalități, cum este, înainte de oricare, atacul japonez împotriva Chinei, a trebuit să abdice de la un prestigiu pe care nu avea nici un mijloc material de a-1 susținea !
    Dacă însă, în locul acestui regim de dezbateri internaționale și de rezoluții luate în majoritate sau în unanimitate, ar fi rămas numai o tendință imperialistă, ca acelea mai vechi despre care am pomenit la începutul acestei lămuriri, și mai rea ar fi fost soarta acelor fundații de caracter național, datorite unor rase pe care fatalitatea antropologică, sau numai împrejurări nepri-elinice de-a lungul istoriei îor le-a împiedecat de a întemeia ceea ce se numește un stat mare.
    Dar, trebuind ca statele mici de acum înainte să asculte, în atîtea chestiuni, față de pretențiile cînd ale unuia, cînd ale altuia din ceî patru dominanți, ele pot opune, în lipsa unor mijloace militare și economice capabile de a le garanta existența și integritatea hotarelor, argumente de drept și de bun simț, dintre care, dacă cele dinții pot fi ușor răspinse de oamenii obișnuiți cu acte ilegale, celelalte nu se poate sa nu fie ținute în samă.
    Desigur că nu mai este vremea iluziilor care consistau în a crede că, dacă un număr de state mai mici se unesc între dînsele, aceasta înseamnă că ele pot să constituie o putere mare. Așa s-a crezut în momentul cînd aici, la noi, ni se dădea recomandația de a fi ,,buni cetățeni ai Micii înțelegeri" 2 și cînd această ,,Mică înțelegere" era prezentată așa ca încă o Mare Putere care, vorbind cînd prin gura cehoslovacă, cînd printr-una iugoslavă, cînd printr-una românească, ar fi putut să impună și să păstreze o anumită situație.
    Nu. Statele mici sînt datoare de acum înainte să se gîndească nu Ia astfel de ,,pacte", care s-au dovedit [168] trecătoare și neefective, ci la propria lor apărare si, pe Ungă aceasta, ]a conștiința care se desface pentru dînsele din cunoașterea rosturilor lor, din convingerea că aceste rosturi sînt suficiente pentru ca să pretindă a li se menținea libertatea și ceea ce se mai poate numi, în timpurile noastre, independența.
    N-a existat pînă acum nici o epocă din istoria omenirii an care neamurile să nu fi fost silite, să nu se fi simțit datoare de a se lega de un principiu, de a se reclama de la o teorie.
    Toate aceste principii și toate aceste teorii au în-tr-însele, fără îndoială, o îndreptățire, deși nici una nu poate să pretindă că îndreptățirea aceasta este așa de mare, încît să nu se gîndească cineva la alte idei decît acelea pe care se sprijină ele. In succesiunea acestor principii dominante, astăzi are o trecere deosebită principiul național. Potrivit cu acest principiu național, toți oamenii cari fac parte dintr-o națiune trebuie să trăiască în același stat. Nimic nu poate fi mai atrăgător decît această lozincă, în care s-ar zice că se păstrează si un fel de caracter sacru. Națiunea este deci sfântă si, în sfințenia ei, ea își îngăduie tot ce poate să servească intereselor ei legitime, care decurg din însăși ființa ei, păstrată în anumite hotare, cînd mai largi, cînd mai strimte, de-a lungul veacurilor.
    Anglia reprezintă poporul englez : în această privință nu poate fi nici o îndoială. Prin opera minunată a regilor Franciei, operă așa de puțin recunoscută de urmașii lor, din mai multe seminții a ajuns sa se întemeieze poporul francez, deplin unitar în ce privește tendințele sale, cu toate că ici și coîo se păstrează, peste deosebirile de rasă, pe care nu le poate desființa nimeni, și amintirile de limbă, care arata cîtă deosebire a fost în trecut.
    - Germania si-a însușit teritoriul austriac si a ciopîrțit Statul creat la sfătuiriîe din Paris pentru poporul ceh și pentru poporul slovac, considerate ca o singură rasă, apelînd îa acest caracter național, din care Berlinul a căutat să tragă pînă astăzi numai o parte din conse-cințe, căci ne putem aștepta și la altele.[169]
    Dar, daca se invoacă principiul național pentru unii, nu se poate a se declara, în alte împrejurări, că acest principiu nu are nici o valoare pentru alții.
    N-ar fi existat o garanție pentru statele mici, dacă el ar fi avut un caracter ambiguu deși, din cauza unor interese care sînt capabile să înfrunte sentimentul național și să-l biruie măcar în parte, putem vedea astăzi o lume mulțămită, deși împărțită între trei, patru rase, în Elveția și, cu toată discordia dintre valonii de limbă franceză si flamanzii de dialect german, nu s-a cerut In Belgia niciodată, fățiș, o desfacere după elementele acestea naționale divergente.
    Dar, pentru deosebirile acestea naționale, care sînt, dacă observă cineva lucrurile de aproape, deosebiri de limbă, Suedia, legată o bucată de vreme, supt dinastia Bernadotte, de Norvegia, s-a despărțit de tovarășii cari sînt vecinii ei de astăzi.
    Tot așa, tratatele din Viena creaseră, pentru dinastia de Orange, un stat al Țărilor-de-Jos, în care belgienii, așa cum sînt ei cu caracter dublu, se găseau alături de olandezi, și încă de la 1830 despărțirea între aceste două elemente componente s-a impus.
    Ce mai rămîne prin urmare în Europa, cu o foarte slabă excepție, nu este altceva decît un număr de state mici, sprijinite pe principiul național.
    Pot cei patru, tuspatru dominatori, să ceară ceea ce s-ar putea cere, în virtutea altui principiu, acela care izolează Statul Sovietelor : ca o națiune să părăsească forma pe care și-a dat-o, în margenile acestei vorbiri a unei singure limbi ? Evident că nu.
    Dar, dacă, totuși, aceasta s-ar face, împotriva unui principiu pe care l-a rostit domnul Hitler în zilele din urma, zicînd că lui nu-i trebuie cehoslovaci, ci numai germani de ai săi, cei cîștigati astfel, împotriva drepturilor naționale, ar putea ei fi prefăcuți vreodată în cetățeni credincioși ai statului cuceritor ?
    Și, să se bage de samă, nu este vorba de un grup național care s-ar fi desfăcut din întregimea rasei pentru a se alipi la un stat de altă limbă, ci de oameni cari vin, [170] aducînd cu  dinșii,  de o singură generație,  sau de mai multe,  de-a  lungul  secolelor,   amintirea   unui  stat  care și-a avut si zilele bune și momentele de glorie.
    Iată ceea ce, în principiu, ca si în imposibilitatea unei amalgamări cu acei cari ar fi să învie vechiul imperiu, mi se pare că ar constitui o garanție a viitorului statelor pe care un neîndreptățit sentiment de trufie le numește „statele mici" ale Europei.
    N. Iorga
    14 octombrie 1938.
    Conferință la Radio România, tipărită în volumul Sfaturi pe întuneric, Antologie,  ediție  îngrijită,  note și  comentarii  de VALERIU RÂPEANU și SANDA RÂPEANU. Studiu introductiv : VALERIU RÂPEANU, EDITURA MILITARĂ - 1976




    Nota: Dacă nu acum, atunci când?
    Dacă nu noi, atunci cine?
    Scris de asymetria on Tuesday, February 04 @ 20:38:14 CET (106 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Distribuitor de afise Editoriale: Serban Popa. Lovitura de Stat din 6 Decembrie 2024 a început la 7 August 1

    După lovitura de stat de anul trecut, din în 6 decembrie, un procent semnificativ (deloc majoritar însă) din populația României a ajuns să înțeleagă că globalismul „dâmbovițean” a băgat România într-o fundătură din care ori iese, ori piere. 
    Din păcate însă nici acest procent din populație nu înțelege de ce s-a ajuns aici și, în consecință, nu știe ce trebuie făcut. Cu atât mai puțin, politicienii nu înțeleg. Mai bine zis, se prefac că nu înțeleg. De fapt, NU vor să înțeleagă.
    Este deci cazul să repet, a nu știu câta oară: criza în care ne adâncim de peste 35 de ani pleacă de la FURTUL comis  de statul român în dauna întregului popor român. FURT săvârșit de statul român odată cu promulgarea - la 7 august 1990, de către ion ilici iliescu - în mod ILEGITIM, ILEGAL și INFRACȚIONAL a legii 15/1990.
    Scris de asymetria on Monday, January 27 @ 21:34:20 CET (107 citiri)
    Citeste mai mult... | 8115 bytes in plus | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Editorial: Victoria lui Donald Trump si impactul ei asupra Europei de est

    Victoria lui Donald Trump ne învită, din nou, la dezbateri aprinse încă de la primele ore ale anunțării rezultatelor. Figura sa polarizantă și retorica adesea controversată ridică semne de întrebare legate de viitorul politicii internaționale. Ce semnificație are acest rezultat electoral pentru Europa de Est, pentru România și pentru conflictul care continuă să macine Ucraina?
    America întâi: Un motto cu implicații globale
    Donald Trump revine cu o platformă care pune accentul pe „America întâi”, o viziune ce prioritizează interesele interne ale SUA în detrimentul angajamentelor externe. Această abordare are consecințe directe pentru securitatea Europei de Est, o regiune ce depinde de angajamentele de apărare ale Washingtonului prin NATO.
    România, aflată în prima linie a flancului estic al alianței, ar putea resimți o scădere a sprijinului direct din partea SUA în cazul unui Trump mai reticent față de angajamentele militare internaționale. Deja în timpul primului său mandat, Trump a criticat frecvent aliații NATO pentru contribuțiile financiare insuficiente, o retorică care ar putea reveni și care riscă să alimenteze tensiunile interne ale alianței.
    Ucraina: Risc sau oportunitate?
    Când vine vorba de Ucraina, situația devine cu atât mai incertă. Retorica lui Trump a fost adesea contradictorie în relația cu Rusia, iar legăturile mai vechi cu Vladimir Putin au ridicat întrebări legitime cu privire la poziția sa reală față de conflictul ruso-ucrainean. O posibilă detensionare a relațiilor dintre SUA și Rusia, de dragul unei realpolitik orientate spre “dealmaking”, ar putea veni în detrimentul Kievului, care se bazează pe sprijinul occidental pentru a-și menține rezistența.
    Pe de altă parte, o administrație Trump ar putea opta pentru o abordare mai pragmatică, condiționând sprijinul financiar sau militar pentru Ucraina de progrese tangibile în reforma internă. Acest tip de condiționalitate ar putea accelera schimbările politice și economice în Ucraina, dar ar putea, de asemenea, să vulnerabilizeze poziția țtării în fața agresiunii ruse.
    Dan CULCER (Continuare)

    Scris de asymetria on Thursday, January 23 @ 14:22:52 CET (129 citiri)
    Citeste mai mult... | 8930 bytes in plus | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Dan CULCER. Carmacii robi

    **Cârmacii robi**

    Într-o lume în continuă schimbare, unde valorile și normele sociale sunt adesea contestate, ne aflăm în fața unei dileme existențiale: cine ne conduce destinele? În textul său emblematic, „Cârmacii orbi”, Mircea Eliade ne oferă o reflecție profundă asupra condiției umane, iar noi, în acest editorial, ne propunem să explorăm o variantă contemporană a acestei teme, intitulată „Cârmacii robi”.

    Cârmacii, călăuze aie destinului nostru, sunt adesea percepuți ca fiind cei care ne îndrumă pe cărările vieții. Însă, în realitate, mulți dintre ei sunt robi ai propriilor lor ambiții, frici și limitări. Într-o societate în care valorile autentice sunt adesea înlocuite de superficialitate, ne întrebăm: cine sunt acești cârmacii și ce rol joacă în viața noastră?

    În viziunea lui Eliade, cârmacii orbi simbolizau lipsa de direcție și confuzia existențială. Astăzi, cârmacii robi devin o metaforă pentru cei care, în ciuda aparențelor de control, sunt prizonieri ai sistemelor sociale, economice și politice. Aceștia sunt cei care, în loc să ne ghideze spre lumină, ne conduc spre întuneric, fiind ei înșiși constrânși de lanțurile unei societăți care nu le permite să își exprime adevărata esență.

    În acest context, este esențial să ne întrebăm cum putem deveni noi înșine cârmacii propriilor noastre vieți. Cum putem rupe lanțurile care ne țin prizonieri și să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre? Răspunsul nu este simplu, dar începe cu conștientizarea propriilor noastre limitări și cu dorința de a ne elibera de influențele externe care ne modelează destinul.

    Constatarea evidenței ca suntem conduși de cârmaci robi ne invită să reflectăm asupra puterii pe care o avem de a ne redefini identitatea și de a ne construi propriul drum. Într-o lume în care suntem adesea influențați de opiniile altora, este crucial să ne regăsim vocea interioară și să ne asumăm rolul de călăuză în propriile noastre vieți. Numai astfel putem spera să ne eliberăm de robia convențiilor sociale și să ne îndreptăm spre o existență autentică.

    În concluzie, va provoc să ne gândim la natura călăuzirii și la responsabilitatea pe care o avem în a ne construi propriul destin. Într-o lume plină de incertitudini, să ne asumăm rolul de cârmaci ai propriilor noastre vieți, eliberându-ne de lanțurile care ne limitează și îmbrățișând libertatea de a fi noi înșine.

    Dan CULCER
    Scris de asymetria on Tuesday, January 21 @ 20:39:03 CET (107 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Seismograme Editoriale: Ioan ROSCA. Reforma, revolutia, justitia

    Suntem agresați intensiv de propaganda mercenarilor mediatici. Dar nici pe canalele pe care se mai pot exprima critici anti-sistem nu mai primim, de mult, decât lirică găunoasă, o dezlănțuire neputincioasă de revoltă, prin șarje inconsistente, care denunță pertinent dar sățios racilele constatabile… dar nu propun decât pseudo-soluții. Că am eșuat într-o înfundătură civilizațională o arată și tăcerea intelectualilor, cei care odinioară se simțeau mandatați să corecteze viciile istoriei, iar azi încep să evite, smeriți, sterila lătrătură. Constatându-mă și eu în această postură penibilă, ca agitator civic ce denunță ce nu-i convine dar nu poate arăta cu ce ar înlocui, am încercat în acești ani să organizez un repertoriu de măsuri pe care le-aș lua dacă aș ajunge la putere — supunându-mă la acest exercițiu numai ca să văd dacă chiar știu de ce mă aflu în treabă. 
    Ioan ROȘCA



    Scris de asymetria on Wednesday, January 08 @ 15:55:58 CET (133 citiri)
    Citeste mai mult... | 13206 bytes in plus | Scor: 0

    Geopolitica Editoriale: Dan Culcer. Simetrie versus asimetrie: razboiul ca dezechilibru al lumii

    Titlul revistei noastre reia ”cu o mică dar importantă modificare” pe acela al revistei SIMETRIA
    Revista SIMETRIA, editată de arhitectul, eseistul și omul de cultură G. M. Cantacuzino, reprezenta un reper cultural esențial în perioada interbelică, debutând în toamna anului 1939 la București. Revista era o platformă pentru dialogul intelectual, un spațiu de întâlnire pentru arte, literatură și filosofie.
    "Asymetria" păstrează acest spirit al dialogului, dar se scrie diferit, cu un Y, litera fiind un omagiu adus Numărului de Aur și lui Matila Ghyka, cel care l-a introdus în gândirea estetică românească. Y-ul semnifică și un pod între simetrie și asimetrie, între armonia idealizată și imperfecțiunea vie a realității.

    Simetrie versus asimetrie: războiul ca dezechilibru al lumii
    Asymetria propune o reflecție asupra echilibrului fragil al existenței, pe care îl regăsim astăzi răsturnat de realitățile crude ale războiului din Ucraina și genocidului/etnocidul din Gaza. Aceste tragedii contemporane pun în lumină pericolul unui ideal simetric, un spațiu utopic care devine adesea o închisoare. Simetria perfectă a ideologiilor, a granițelor impuse cu forța, a justificărilor retorice, ascunde de fapt disproporția suferinței umane, incomensurabilitatea pierderilor și absurditatea violenței.
    În Ucraina, obsesia pentru control și teritoriu alimentează un conflict de proporții tragice, unde disproporția de forțe și de suferință umană se face resimțită zilnic. De cealaltă parte, în Gaza, numerele devin abstracte: morții sunt numărați, dar viețile pierdute nu sunt niciodată egale, nici măcar în compasiunea lumii. Această asimetrie a compasiunii – o compasiune care uneori depinde de naționalitate, religie sau culoarea pielii – este una dintre cele mai teribile manifestări ale lumii noastre.

    Rădăcinile asimetriei: cultura și conflictul
    Asymetria este, așa cum spunem, o condiție a vieții și a creativității. Universul însuși este asimetric – un cosmos în expansiune, imperfect, dinamic, care generează viață tocmai prin dezechilibru. Totuși, asymetria ne îngrozește atunci când o regăsim în suferința umană. Războaiele și genocidurile/etnocidurile sunt expresii ale unui dezechilibru profund, între cei care controlează puterea și cei care îi suportă consecințele, între cei care decid și cei care nu au voce.
    Astfel, războiul din Ucraina și genocidul din Gaza devin metafore ale unei lumi care respinge asimetria naturală și o înlocuiește cu o simetrie artificială a fricii, a represiunii și a opresiunii. În fața acestora, revista noastră refuză să se conformeze regulilor unui discurs uniformizator. Proclamăm, așadar, necesitatea de a da glas nu doar majorității, ci și marginalilor, de a crea spațiu pentru alteritate – chiar și atunci când aceasta ne incomodează sau ne provoacă.

    De ce asymetria?
    Simetria, în sensul său originar, înseamnă proporție fericită sau comensurabilitate. Însă lumea în care trăim rareori atinge această stare de armonie. Asymetria, pe de altă parte, nu înseamnă doar disproporție sau dezechilibru, ci și libertate, diversitate, refuzul uniformizării. În universurile simetrice, fie ele religioase, ideologice sau culturale, se ascunde adesea pericolul totalitarismului – utopiile care devin distopii.
    În Gaza, o regiune asimetrică din toate punctele de vedere – militar, economic, umanitar –, disproporția resurselor și a suferinței devine terenul unui genocid acceptat tacit de marile puteri. În Ucraina, unde aparenta  simetria geostrategică a fost ruptă brutal de decizia Rusiei de a nu mai tolera agresiunea Statelor Unite pentru păstrarea monopolului puterii mondiale, ascunsă sub verbiajul propagandistic al exportului de democrație. Lumea întreagă privește o tragedie care se amplifică, ca o oglindă spartă ce reflectă haosul.

    Rolul Asymetriei în această lume fracturată
    Revista noastră își asumă misiunea de a explora subteranele culturii și conflictelor, refuzând să accepte doar ceea ce este vizibil, doar ceea ce este consensual. Nu vom ocoli temele incomode – fie ele legate de război, genocid sau ideologii dominante. Vom căuta să provocăm confruntarea ideilor, să oferim o platformă pentru vocile altfel reduse la tăcere.
    Simetria, în utopiile sale aparent binevoitoare, construiește închisori. Asymetria, prin contrast, eliberează, dezvăluind frumusețea diferenței și puterea diversității. Universul nostru, haotic și imprevizibil, este mai apropiat de modelul asymetric, iar în imperfecțiunea sa găsim nu doar suferință, ci și speranță. Haideți, așadar, să îmbrățișăm această imperfecțiune și să inventăm împreună un Altceva.
    Dan Culcer

    Un al doilea editorial, după cel din numărul 1/mai 2000
    Scris de asymetria on Thursday, December 26 @ 17:39:17 CET (133 citiri)
    Citeste mai mult... | 14078 bytes in plus | Scor: 0

    Biblioteca Babel Editoriale: Dan Culcer. Eclipsa deasupra gunoaielor

    Eclipsă deasupra gunoaielor

    « Copii noștrii sunt călușe pe care vremea ni le-nfundă-n gură »



    sîngele amiezelor alb, soarele palid, strigătul calp al coloanelor mărșăluind,
    forța exploziei, vom fi jupuiți, nimeni nu va rămîne, 
    sticla ochilor verde, crăpătă, acest peisaj fumuriu privind aplecat eclipse solare.

    de scris un poem ca și cum ar fi scris de-un poet din veacul trecut, 
    de ascuns, de răscolit gunoaiele arse și cîte mai rămîn prin cenuși. de ascuns

    Ar trebui un cântec încăpător precum piei jupuite, 
    Strigăte mari în apărarea lumii prea calmă ca și cum anii ar trece fără urme pe pîsla închisorilor, 
    printre celule, pe priciuri mirosind a urină, un cîntec fără cuvinte, 
    cele de vază sună dogit, cele mieroase sufocă - pe cerul gurii lipite, 
    cum am fost învățat să vorbesc, cum mi s-a spus : 
    capul plecat, sabia care nu taie, sîngele care nu curge, masca – e nevoie s-o porți 
    teme-te, nu lua în seamă, nu cîrti, taci și privește, uită, tîrăște-te, linge, 
    cîntecul nostru – acum prea urît, nici strigăt, nici laudă, nici cîrtire, nici lins,
     sîngele-nchegat între ele ca pe o eczema disperat scărpintă.

    De multiplicat, de urlat, de scrîșnit.


    De-acest bine-aparent, de minciuni consolat, de rapoarte, de falsuri,
    de grâul pe câmp, de fier ruginit pe șantiere… 
    indiferentă șoseaua cu mîzgă leagă orașul de sat 
    nimeni nu se leagă, cuvintele zac printre brazde ca știuleții uitați, 
    ca boabele scurse pe marginea drumului. 
    Am început, cu o secetă, vom sfîrși, 
    îmbălăte principii vor atîrna de felinarele străzii și trupurile noastre vor arde'n efigii, 
    am început săpînd tunele și bucuroși că-i pîinea neagră 
    apoi, când au plecat soldați străini toți răsuflau nestingheriți, convinși c-a lor e vina și…

    Vrem mașini, televizoare, căsuțe și ceaiuri la care să fim invitați, 
    grangurii zilei trimit colorate fotografii de familie 
    și-și schimbă nevestele după scaunul pe care-l ocupă 
    cînd tribune roșii vorbesc principial despre morală și-asceză 
    către proletari asexuați, zăpăciți de urale și fast.

    Ce, cum, cîtă vreme, cine trădează, eu însumi caut refugii, 
    un privilegiu de tinichea și tac cînd pier fără urme 
    vorbe supuse sub dictare-anonimă.

    Istoria se scrie din urme, prevăzători să distrugem arhivele.

    Despre acest echilibru fragil, despre concedierea acarilor,
     Despre urcarea-n scaune-nalte a proștilor, nimic nu se pierde,
    Omul – cel mai prețios capital, vom avea grijă. 
    Păsări deasupra uzinei pier arse de gazele galbene, 
    Legile apără, nimeni nu știe care sunt legile. 
    Totul e bine, fără-accidente, cu morți cuminți, 
    Cu oameni cuminți, uituci, zăbăuci, tăcuți, moderați și ștanțați.


    Și temerea că aceste cuvinte, departe de ceea ce scribi oficiali numesc poezie, 
    vor fi găsite, citite, citate-ntre foile unui dosar pregătit. 
    Ceva despre libertatea de a gîndi și a spune, 
    despre vot unanim prin ridicarea de mâini, să se vadă cine cu cine votează, 
    Ceva despre drepturi, nimeni nu știe ce-i de făcut. 
    «În țara noastră nu vor mai avea loc abuzuri», 
    călăii au pensii, revoluția cere victime, 
    slava bogu la noi pot fi numărate pe degete, cîte mîini? 
    La marginea mării, dincolo de fluviu, se va ridica stela funebră și sîngele alb al amiezelor palid

    « Vecinaia slava gheroiah pavșim za svabodu i nezavisimosti. « 
    Naivi uiguri pe malul rîiului răsăritean așteptau, zice-se, ordin înalt 
    Să aducă libertatea cu tancuri și gaze de eșapament, 
    Nu cîrti, mi se spune, vor veni dinspre-apus, dinspre nord, dinspre sud 
    Dintr-acolo străini ghilotinați de libertate. 
    Fii bucuros că ai tăi sunt puternici și poporul unit în jurul aleșilor săi. 
    Forța morală, lupta cu mîinile goale, război popular în opinci, 
    care cu boi trăgînd tunuri pe drumuri de munte 
    unde ne este cetate de seculi și-n care strămoșii au știu la nevoie muri. 
    Nu mai vreau. Istoria cu chipul ei de piatră și ștergerea mea de pe liste, 
    Căzut la datorie, nu mă ajuta să sper, nu mai vreau.

    De ce atîta speranță, de ce mereu mâine, copiii, nepoții, viitorul 
    Cînd va fi Azi, cînd Acum, cînd Aici, cînd se sinucide speranța? 
    Gazele tancurilor ca și cele din fabrici omoară, încotro, ce vom ajunge din urmă? 
    Cine așteaptă, arhive secrete, adevăr amînat, prezentul secret, 
    Trecutul secret, nu e momentul, da, desigur viitorul. 
    Aceiași speranță sluțită de farduri, bătrînă cît lumea, 
    Curvă plătită scump, între pulpele tale zac obosit privind spre viitor.


    Să fac politică între pulpe istorice, să nu mint, să îndur, să nu cer nimănui îndurare.

    Despre echilibrul fragil, despre granițe mereu contestate, 
    Despre învrăjbirea savantă, despre parafe și stilouri de aur, 
    Tratate cu gînduri ascunse, otravă, azi – eu, mâine – tu, vine ea vremea. 
    Despre evenimente istorice, cutremure, lepre verbal
    e Cînd fruntea de leu încruntată, arsă de jarul trabucurilor, Insensibilă fumegă a crematoriu.

    După cutremur, printre ruine oamenii mor felurit 
    Sub ziduri, mușcați de animale turbate de sete, 
    vărsînd dizenteric mîluri gălbui peste pulberi, fumegînd amoniac 
    scurs din containere sparte, rîul își otrăvește peștii 
    și oamenii urlă marșuri războinice, vitele rag, 
    lăcuste peste nori de napalm – avioane sluțesc pămîntul cu jeturi de bombe precum dizentericii.

    Despre acest amestec nobil de bălegar, idealuri, revoluții, slogane, urale și marșuri, 
    despre maniaci ce salvează-omenirea apăsînd pe detonatoare istorice, 
    pe trăgaciul frazelor mari despre măreție, destin, datorie, patrie, rasă și rol, 
    despre ce-a fost ca să știm ce rahat va veni, Nu-i nimic. 
    Bastoanele de cauciuc ale libertății cuvîntului La Gdansk, 
    la Moscova, la Pekin, la Paris, la Sarajevo, Pe Dunăre sub dealul Gelért,
     în metroul din New York, ca niște phalusuri în trupul fecioarelor, 
    în gurile cuvioaselor maici apostolice obișnuite cu jeturi de spermă, 
    în anusul drepților, în urechile deputaților neguțători de arme 
    votînd unanim dezarmarea și-n palmele umede ale martirilor.


    De multiplicat, de urlat, de scrîșnit frînți pe roata speranțelor de toate culorile. 
    Promisiuni, tratative, angajamente, rapoarte, dezbateri, consultări, 
    dezarmări, despre stocuri de arme, despre câini gudurîndu-se și despre echilibrul terorii. 
    În linșaj, peste ruguri, în carcere, în uzine, în piețe, în școli cărțile arse, suflete arse, pieile arse, stelele arse.

    Nori de napalm, sângele alb al exploziei și strigătul calp In ziua soarelui palid

    Dan Culcer 
    An[us]ul soarelui calm România, 1972
    Scris de asymetria on Friday, October 04 @ 16:55:42 CEST (197 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Historia oculta Editoriale: Societatea Scriitorilor Romani la Paris. 1989.

    Un eșec provocat. Societatea Scriitorilor Români la Paris. 1989. Orbirea oamenilor inteligenți

    «Nu e nevoie să speri ca să acționezi, nici să reușești pentru a persevera.» — Wilhelm cel Tăcut 

    Un eveniment a marcat începutul existenței mele în Franța, inițiativa colectivă de fundare a unei Societăți a Scriitorilor Români la Paris. Sabordarea acestei inițiativei, venită din interiorul comunității scriitoricești, s-a realizat pe bază de presupuneri și rumori dirijate. Dar nu de către Securitate, dimpotrivă dinspre acei care ar fi avut tot interesul ca să se realizeze acest proiect. Faptul a fost de notorietate publică în mica dar neomogenă societate a scriitorilor exilați sau auto-exilați, originari din România, fiind și subiectul unei lungi polemici în presa din România după 1990, în care au fost angrenați câțiva dintre protagoniști : Dumitru Țepeneag, Bujor Nedelcovici, Nicolae Breban, Paul Goma, Sorin Alexandrescu și poate și alții, despre care nu am luat cunoștință. 
    Dar nu doar ei au fost implicați, ci însăși Monica Lovinescu, al cărui rol deloc pozitiv, merită să fie evocat. Prin colportarea de zvonuri și consilierea ocultă, intervenția Monicăi Lovinescu a condus la retragerea unor personalități cum ar fi Paul Goma, Ion Negoițescu sau Bujor Nedelcovici, dintre cei care ar fi putut sau chiar au sprjinit inițial proiectul. Deci la o blocare a proiectului. 
    În acest moment în care un centenar se transformă într-o laudatio fără spirit critic, îmi asum această dezagreabilă obligație, de a pune câteva tușe de contrast pe un portret prea idilic pentru istoria literaturii est-etice.

    Demersurile pentru reînființarea în exil a SSR au deci o istorie. Pot contribui la scrierea ei prin publicarea câtorva documente păstrate în arhiva mea, chemarea către scriitori, discursul pe care îl pregătisem și pe care nu l-am prezentat decât parțial, fiindcă au intervenit evenimentele din decembrie 1989, și proiectul a fost definitiv abandonat, înregistrarea luărilor de cuvânt ale unor participanți la adunarea convocată de grupul de inițiativă, pentru discutarea oportunității acestui proiect și pregătirea reuniunii de constituire, propunerile pentru comitetul de organizare. Toate aceste documente se află depuse în fondul donației mele la Biblioteca Centrală Universitară Lucian Blaga din Cluj.


    Nota: Textul meu de mai sus este o contribuție de istorie literară, culturală și politică la cunoașterea exilului românesc. Precizările mele completează, mai exact neagă imaginea pe care o propune un articol improvizat al lui Vladimir Tismăneanu, publicat aici https://putereaacincea.ro/minima-amoralia/Domnule Vladimir Tismăneanu,
    sunt sincer dezolat, obligat să vă rectific afirmațiile din nota de mai sus, fără vreun chef de dialog cu Dv.
    Cunosc din interior situația. Societatea Scriitorilor Români, proiectată a fi refondată la Paris înainte de decembrie 1989 a fost boicotată după ce grupul de inițiativă, din care făceam parte, a reușit să convoace la Paris mulți dintre viitorii ei membri. Dumitru Țepeneag, organizatorul principal, și alții au scris despre asta, Paul Goma, Ion Negoițescu, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Bujor Nedelcovici își dăduseră acordul. Am povestit faptele în amănunt, pe o bază documentară autentică /buletinele de vot, înregistrarea sonoră a intervențiilor/. Un articol urma să apară la București. L-am retras fiindcă redacția a reacționat cu prea mare încetineală. Îl voi publica în Asymetria. http://www.asymetria.org
    Dacă am făcut aceste precizări, ele erau necesare pentru ca eventualii cititori să nu fie induși în eroare de aproximațiile Dv. de mai sus. În fine, fiindcă fără să cunoașteți orientarea generală a scrisului meu mă etichetați repetat, nu pot folosi formulele de circumstanță în corespondența cu Dv. Dan Culcer
    Scris de asymetria on Thursday, March 14 @ 11:49:41 CET (472 citiri)
    Citeste mai mult... | 41150 bytes in plus | Scor: 0

    Distribuitor de afise Editoriale: Magda Ursache. Nu-i usor sa taci

    Magda Ursache

    Nu-i ușor să taci…

    „Nu-i ușor să taci, Magda, e mai ușor să nu taci”, obișnuia să repete Petru Ursache. Îl ascult Cu cât se apropie 1 Decembrie, ca-n fiecare an, slăbiciunile românilor nu se iartă. Nici calitățile lor, etichetate tot slăbiciuni. Sub povara unui disconfort de etnie, ca să nu-i spun ură, se comit critici răuvoitoare. Și-mi amintesc de un ziar central care, în octombrie 1992, titra cu satisfacție, dar și în batjocură : „Ne mor unioniștii !”. Era vorba de Ion și Doina Aldea Teodorovici. 
    Sabin Gherman nu ezită să ne spună încă o dată că s-a săturat până-n gât de România, vrând Transilvania (numai a) lui, desprinsă de țară. Tokes n-a ezitat să ne salute de pe „teritoriul autonom” (22.07.2023). În ciuda faptului că Iohannis îi dăduse Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, era încântat ca Viktor Orban (discurs la Universitatea de Vară Tusvanyos, Tușnad pe românește) să ofere „protectorat” Transilvaniei, la fel ca Austria în Tirolul de Sud. Să emigreze românii de sărăcie, „viitorul nostru” fiind „ în Transilvania”, s-a rostit europarlamentarul. Ei rămân locului. Ordinul i-a fost retras definitiv de instanța supremă. Se poate când nu se mai poate ! 

    Andrei Pleșu și Daniel David, psihologul neamului, fac împreună (joi, 9 noiembrie, la Institutul Francez, dialog re-transmis pe TV Cultural) o analiză identitară : „30 de ani de Românie”. Las la o parte accentele francezului care-l prezintă în deschidere pe Dragoș (cu accent pe o) Atanasiu, ca antreprenor expert. La urma urmei, nici știristele noastre nu accentuează corect. Auzi la tot clickul compromisuri, cu u accentuat, victime, cu accent pe al doilea i, sinecurile sunt sinecuri, cu accent pe e, ba chiar Capitoliu e pronunțat ca Gheorghiu… Cât despre datină – n-o să credeți- se pronunță, datină, cu accent pe i. Dragoș promite zâmbitor că se va vorbi despre o Românie văzută „din spate și din față”, dat fiind că „România vrea să învețe din spate”. Analiza începe cu observația lui Carol I, cum că românii nu vor să fie conduși, deși singuri nu se pot conduce. Așadar marii bărbați politici, marii fii ai României au fost dați uitării. Salvarea vine de la Europa mamă și tată. Tre să ne intre-n cap că „Ioropa” e cu ochii larg „dăschiși pă noi” (cum pronunță, în dâmbovițeană, filosoful). Dă năvală doamna Ursula von Pfizer cu milioane de vaccinuri, ca să ne știe sănătoși, iar austriecii ne ajută la defrișări de păduri. Multe, de parcă ar mânca lemn imperialii vecini. Tot ce vine de-acoloșa, de la UE, e bun ? Și „delirul” corectitudinii politice, și cancel culture, și starea de woke, în stare să demoleze și ce-a mai rămas nedemolat în „culturicea” (s-a mai găsit un diminutiv pentru cultură : „culturice”) noastră ? Așadar, românii nu-s guvernabili. Ne trebuia un Carol I, dom'le, să ne guverneze. Încerc să-l văd pe David fără ghiul pe deget și pe Pleșu fără fundă neagră la gât, ca să-mi fie mai ușor să urmăresc o conversație pe Titanicul scufundabil numit România. Cu un zâmbet complice, Andrei Pleșu își asumă rolul de a fi „antipatriotic”, așa cum o făcuse și Al. Paleologu, cu regretabila afirmație : „Patriotismul e o strângere de buci.” 
    Pleșu ne-a obișnuit, de altfel, cu acest rol. Recentuț, pornește de la imnul național care n-ar fi „mobilizator”. Te ia „cu mahmureală”, constată filosoful. Altfel ar fi stat lucrurile cu Odă Bucuriei, imnul UE. Ne-ar fi trezit, adicătelea, din beție ? Da, dar am da iarăși în mahmureală și tot așa. După '89, am fi putut reveni la Trei culori cunosc pe lume, varianta necorectată de socialiști (modificată în 1977, vă rog !), pe muzică și text de Ciprian Porumbescu. Trebuia să dăm gaură-n steag, excedați de tricolor ? 
    Andrei Pleșu s-a lansat în considerația că Hohenzollern a observat bine ruptura dintre masse și elită, concentrarea puterii politice. Cât despre „inflația de partide”, aș zice că nu-i tocmai așa. Carol I n-a mai vorbit cu Take Ionescu pentru că a vrut al treilea partid, lângă conservatori și liberali. Sigur că parlamentarii i-au răspuns, cum să nu ? arătându-l pe suveran risipitor de avere publică și nu-i departe de adevărul gol-goluț. 
    Cu lipsa de caracter a elitei nu pot să nu fiu de acord, iar lipsa asta e și mai evidentă la politicienii zilelor noastre. Goma i-ar spune „nesimțitorism etic”, însă Daniel David laudă „proiectul de țară” al președintelui. „Jules Werner”, cum îl dezmiardă presa încă liberă, „a făcut ocolul pământului în două mandate”, de mână cu „răvășitoarea”, spre a-i zice ca Ion Cristoiu. Cu costuri secretizate. 
    Mai modești, Ciucă și Ciolacu ies la piață. Bogdan Rareș trage pătrunjel pe nas. Ce frumos miroase înainte de alegeri, nu ca „șparanghelul” ! Rareș e perfect în rol de Cațavencu ! Lui Batistuță îi mai iese ceva : să fie ridicol. Iar ceasul îi cam arată că trebuie să iasă din politică. Psihologul expert în mentalitate vrea să ne convingă că n-aveam învățământ în vremi ceaușii. Avem acum, sub Deca ? Oare prof. de fizică Iohannis știe că, în Sibiu, ministresa, totodată, consiliera sa a acordat bursă școlară de merit unui elev de nota 1,59 ? Sau a crezut că-i notă de trecere spre ignoranță, atât de necesară la vot ? Daniel David se uită direct la problema „femeia și știința”. Vrea candidat la președinție femeie. Turcan, Deca, Gorghiu cu ciocănelul sau care ? Clotilde ? Umblă vorba că Pădureața are spatele cel mai greu. Ce să mai zici decât ca Șerban Foarță, în Hexachordos :„Grăbește, Doamne, să-mi dai sprijin ! 
    Altă acuză a „defectologului” ? Își dă cu părerea că am fi ostili străinilor care au creat instituții. Greșit ! De la Carol Davila pân' la Raed Arafat, toți minoritarii care au contribuit la destinul comunitar au fost încurajați s-o facă. Înainte de pandemie, doctorul palestinian avea cea mai înaltă cotă de încredere, în toate sondajele. În pandemie, s-a lăsat prea mult auzit, pe cale de consecință, neascultat. Numai teleastul Ciutacu rămâne neconvins, ținându-l continuu sub atac și titrând ad nauseam : Arafat-panicat, Arafat- spulberat, Arafat -anchetat, Arafat -condamnat…, însă doctorul rămâne fidel unui proiect greu, opțiune neclintită. 
    Românii i-au iubit și respectat pe arhitecții francezi care au făcut din București Micul Paris. Cu tată alsacian, inginerul Anghel Saligny, ca să afirme calitatea podului de la Cernavodă, conceput de el, a fost primul care l-a traversat. Generalul Kiseleff nu are nume de bulevard ? Ba da. Îi datorăm Cișmigiul. 
    Și aș mai da un exemplu. Înainte de Adunarea de la Alba Iulia, Ungaria trimisese la Paris hărți cu pete albe, unde locuiau numai români : în Maramureș, Oaș, Hațeg, Lăpuș, Apuseni, Năsăud… Ne-a salvat geograful francez Robert Ficheux, cu hărțile lui reale, adevărata geografie. A scris 27 de cărți despre români, între 1927 și 1996. A devenit membru de onoare al Academiei, în 9 martie, 1991. În aula Academiei, a urat „scumpei noastre Românii” „viitor pașnic” și s-a declarat „moț francez”, de dragul moților (mulțumesc, Mihai Miron, pentru documentare !). Cu lecția bine învățată, Andrei Pleșu ne spune că I. L. Caragiale era grec, Noica avea un bunic grec ; grec din Pind era și Iorga, autor al sintagmei „omul de nicăieri”, fără rădăcini. Alecsandri – hi ! ho !- a fost evreu. Și mă repet, mă autoplagiez replicându-i că n-a fost grec mai român decât Caragiale, nici evreu mai român decât Steinhardt. După cum, cei mai aprigi anti-români pot fi nativii români.

    Andrei Pleșu culege înțelepciune din Românii verzi ai lui Caragiale, ca să constate că nenea Iancu nu i-a iubit pe români. Cel mai inteligent dintre români aduce cu Kogălniceanu, dar pe invers. Pe invers pare că i-ar fi înțeles și pe Eminescu, și pe Goga, și pe Cioran, în ce privește ura (la Cioran, iubiura de România izbucnește din disperările lui privind neajunsurile țării). Caragiale ar fi zis că e musai să urăști alte neamuri, ca să probezi că-ți iubești țara. Totu-i cum și ce decupezi din Caragiale. Ca și din Eminescu. Nu le spunea romunculi tuturor, ci numai mișeilor, trădătorilor de neam, turciților, austro- maghiarizaților, muscalizaților. Idriotul, cu strămoși în insula Idria, i-a repudiat nu pe români, ci pe numiții moftangii români cu 3 r, care dau afară muștele din Cișmigiu. Despre români scrie : „Românii sunt buni și sobri, răbdători și cuminți (pricep ușor) ; sunt spirituali și vorbesc o limbă foarte colorată și elegantă”. A râs nu de patrioți, ci de „patrihoți”, nu de popor, ci de „bobor”. Și ce pamflet tragic a scris : 1907. Din primăvară până-n toamnă, avertisment la adresa politicienilor infirmi moral :„țăranul e singura temelie, singura realitate, singura rațiune de a fi a statului român.” În ce privește critica dură a lui Goga la adresa „secăturilor”, i-aș fi pus alături poemul Românitatea strigă din tranșee. Și cred că e vreme pentru poezie patriotică. Adevărata poezie patriotică. Daniel David are ce are cu ospitalitatea, care n-ar exista, deși „ospitalizații” ne-au salvat. După psiholog, mobilizarea e de haz, adaptabilitatea de haz și mai mare. Nu lipsește nici bancul cu cămila, de fapt girafă. 
    Singurul acceptat e Mihail (Mihai îl cheamă) Ralea, căruia Pandrea i-a spus Imoralea, diagnosticându-i declinul de caracter. Adaptat la regimul lui Dej, i-a fost rentabil foarte amestecul de trei pătrimi supunere la o pătrime lașitate. Eviți complicațiile, urci rapid scara socială. Caragiale n-a oscilat : să pleci capul „în fața lucrurilor nedrepte sau revoltătoare” este „tot ce poate fi mai mișel”. „Cumintele nu moare de sabie”, zice etnosoful. Pleacă la timp capul și nu moare. 
    Or, de 30 de ani încoace, elita, mai ales elita ELB (Elita Loială lui Băsescu, așa o numește regretatul Radu Călin Cristea) a tot dovedit ce utilă e plecarea capului la președinți. Independența de opinie s-a plătit și se plătește la greu. 
    Și ce actual este editorialul lui Mircea Eliade, De ce sunt intelectualii lași ? an 1934. De ce ? Din comoditatea intelectuală de a te izola în turnul de fildeș ? Nu. Eliade găsește altă cauză : frica. Frica să nu pierzi bani, putere administrativă, libertate. Mori din exces de independență ? Ei și ! Poporul pe care-l reprezinți nu moare. 
    E cazul lui Mircea Vulcănescu, martirul, pe care nu contenește să-l denigreze neomarxistul Al. Florian, pe bani publici. În concluzie, Daniel David concluzionează : „N-avem concluzii.” Ce-o fi în 2050, om muri și om vedea. Mai ales că „avem defecte utile Europii”. Ce ar trebui să ne dorim ? 
    Dezideratul meu și-mi asum răspunderea pentru el  Țară suverană/Pâine/Cultură. E mult ?

    Magda Ursache

    Scris de asymetria on Wednesday, November 22 @ 18:16:08 CET (281 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Apeluri. Societatea civila Editoriale: Serban POPA= DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC

    DECALOGUL CAPITALULUI ROMÂNESC
    Poporul român nu va renunța niciodată la ceea ce îi aparține de drept.

    Pentru că Guvernul Câțu intenționează să „privatizeze” activele deținute ilegal de către statul român, viitorii poftitori trebuie să știe ce urmează să li se întâmple ; mai devreme sau mai târziu.


    1. Orice societate, inclusiv societatea românească, are la baza ei proprietatea, cu precădere proprietatea asupra capitalului. Rezolvarea incorectă a dreptului de proprietate asupra capitalului este principala cauză a existenței și funcționării - inclusiv în cazul României - a unei societăți nedrepte


    2. În Republica Populară Română și, ulterior, în Republica Socialistă România, proprietarul capitalului naționalizat prin Legea 116/1948 și acumulat ulterior în proprietate socialistă a fost întregul popor, statul comunist/socialist fiind DOAR administratorul respectivului capital. Capitalul cu pricina are, și în momentul de față, o pondere covârșitoare în capitalul total existent în România.


    3. Statul post comunist/post socialist, ca moștenitor asumat al statului comunist/socialist nu a putut, nu poate și nu va putea emite pretenția de a fi proprietar al capitalului românesc.


    4. Statul român post comunist/socialist a furat însă, de la poporul român, întregul capital aflat în proprietatea comună a tuturor cetățenilor Țării. Faptul că, la inițiativa guvernului roman și cu aprobarea parlamentului României, ion iliescu a promulgat legea 15/1990 (a transformării fostelor întreprinderi socialiste în regii autonome și societăți comerciale la care statul este unic acționar/proprietar), reprezintă un cumul de infracțiuni gravissime comise de sus numiții, în condițiile în care, la 7 august 1990, prevederile din Constituția României din 1965 privitoare la proprietatea socialistă a întregului popor, precum și prevederile Codului penal privitoare la infracțiunile săvârșite împotriva avutului obștesc erau în vigoare.

    5. Principalele consecințe directe ale promulgării legii 15/1990 sunt :
    a. Prin cumulul de infracțiuni comise (furt, delapidare, înșelăciune, fals și uz de fals etc, în dauna avutului obștesc) statul român este infractor, ca orice alt infractori. Sintagmele de „stat corupt” și „stat mafiot” nu sunt figuri de stil, ci realități juridice ;
    b. Toți membrii guvernului roman, toți parlamentarii care au votat sau nu legea 15/1990, președintele Iliescu cu toți membrii staffului prezidențiali, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legii 15/1990 sunt infractori ;
    c. Toți membrii guvernelor ulterioare care au inițiat (și, după caz, au trimis parlametului) acte normative și au luat decizii potrivit efectelor produse de legea 15/1990, toți parlamentarii care au votat, sau nu, legi derivînd din legea 15/1990, toți președinții României care au promulgat legile în speță, împreună cu membrii staffului lor prezidențial, toți funcționarii cu putere de decizie din aparatul statului care au pus în aplicare prevederile legilor și actelor normative subsecvente legii 15/1990 sunt infractori ;
    d. Toți procurorii și toți judecătorii care au anchetat și judecat spețe patrimoniale, precum și toți juriștii/avocații care au pledat în spețele patrimoniale, eludând actul infracțional săvârșit prin promulgarea legii 15/1990, precum și actele infracționale subsecvente promulgării și punerii în aplicare a legii 15/1990, sunt infractori ;
    e. Deși sunt victime ale celei mai mari infracțiuni comise vreodată, toți cetățenii României care posedă, produc, schimbă, consumă produse/bunuri rezultate din producția și schimbul de bunuri provenite din exploatarea capitalului furat de statul român sunt infractori. e. Întrucât însă, infracțiunea nu creează drept de proprietate infractorului (statului), poporul român - victimă și infractor în același timp - este și în prezent proprietarul în comun al capitalului românesc pe care statul post comunist/socialist l-a furat prin promulgarea legii 15/1990. Astfel, românii care, pe vremea Împușcatului aveau tripla calitate de „proprietari, producători și beneficiari”, au și acum o triplă calitate : aceea de proprietari, victime/păgubiți și infractori


    6. Celor 6 (șase) consecințe directe le corespund 4 (patru) consecințe indirecte astfel :
    a. starea de infracționalitate generată de furtul comis de către statul român prin promulgarea legii 15/1990, a făcut cu putință și a favorizat perpetuarea la putere (la conducerea statului) a activiștilor pcr din eșalonul doi și a securiștilor care au preluat puterea politică în stat în urma evenimentelor/loviturii de stat din decembrie 1989. Postură din care aceștia să se poată eterniza la putere în România printr-o falsă alternare la guvernare a două partide politice (psd și pnl) care, ambele, provin din trunchiul găunos al fsn, urmașul direct al pcr.
    b. furtul a deschis calea ca, prin legislația privitoare la „privatizare”, foștii activiști pcr și securiștii să se metamorfozeze, din vechili ai fostului stat comunist - administrator al proprietății comune a întregului popor - în proprietari privați ai unor părți/hălci din ea ;
    c. privatizarea a dus la distrugerea celei mai mari părți a capitalului productiv românesc și la aneantizarea capitalului financiar românesc ;
    d. distrugerea capitalui românesc a făcut posibilă invazia capitalului străin.

    7. Consecințele directe și indirecte au produs următoarele 14 principale efecte ;
    - “privatizările” pe doi lei ; - distrugerea industriei și agriculturii, transferul finanțelor în proprietatea străinilor ;
    - debilizarea sistemelor de cercetare, de învățământ și de sănătate ;
    - mafiotizarea economiei prin așa-zisul “capitalism de cumetrie” ;
    - evaziunea fiscală, economia neagră și cea gri ; - politizarea, corupția și furturile la toate nivelurile administrației centrale și locale ;
    - legislația defectuoasă, uneori de-a dreptul criminală ;
    - politizarea, subordonarea și coruperea justiției de către politicieni și oligarhi ;
    - încălcarea grosolană și brutală a drepturilor și libertăților cetățenești ;
    - prăbușirea nivelului de trai, sub cotele catastrofale atinse pe vremea regimului comunist ;
    - dispariția a peste zece la sută din populația României prin emigrare și genocid ;
    - pervertirea fără precedent a moravurilor ; - colonizarea efectivă a României de către străini ;
    - permanentizarea ILEGALĂ, potrivitl dreptului internațional, a unui alt stat românesc

    8. Soluția "ieșirii din prăpastie” constă în următoarele 3 (trei) etape :

    a. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE a capitalului pe care statul l-a furat de la poporul român prin promulgarea legii 15/1990 și, fie îl mai păstrează, fie l-a dat pe nimic oligarhilor autohtoni și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele în speță nu fac parte din capitalul aflat în proprietatea comună a întregului popor începând cu 11 iunie 1948 ;

    b. CONFISCAREA FĂRĂ DESPĂGUBIRE, de la stat, de la oligarhii autohtoni și de la străini a tuturor bunurilor și fondurilor bănești care au rezultat din exploatarea, fără drept, a capitalului pe care statul l-a furat și cu care s-a autocadorisit pe el și i-a cadorisit pe oligarhi și străini. Excepție de la confiscare va putea fi făcută în cazul în care capitalul exceptat va avea un alt regim de proveniență. De exemplu, se va dovedi că activele și/sau titlulurile de valoare în speță nu provin din exploatarea capitalului furat de către statul român prin promulgarea legii 15/1990 ;

    c. ÎMPĂRȚIREA, ÎN PROPRIETATE PRIVATĂ, a capitalului confiscat - atâta cât mai există și/sau mai poate fi recuperat - între noi, TOȚI cetățenii României, proprietarii lui de drept. Iar modul (modalitatea tehnică) de a împărți capitalul în proprietatea privată a tuturor cetățenilor îndreptățiți constă în aplicarea - actualizată la starea prezentă a patrimoniului a - VARIANTEI COJOCARU în primele ei versiuni, cele din 1990-1994.

    9. Orice altă soluție este greșită dacă își propune ca
    - prin reforme economice sau/și fiscale (de exemplu impozit progresiv pe venituri, cifră de afaceri, sau avere instituit în vederea alcătuirii unui fond de investiții distributiv)
    - să scoată societatea și economia românească din criză. Orice astfel de soluție lasă nerezolvată problema juridică constând în eludarea dreptului de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc. O asemenea rezolvare - care, practic, este eminamente economică - are în vedere (doar) dreptul de proprietate asupra viitorului capital românesc, bazat pe munca și investițiile viitoare și eludează prezentul și trecutul capitalului românesc, respectiv dreptul de proprietate al întregului popor asupra capitalului de care a fost deposedat ilegal și ilegitim. Este de asemenea greșită orice soluție bazată pe reformare morală

    10. Soluția confiscării și distribuirii capitalului confiscat nu (credem că) are șanse în condițiile existenței și funcționării actualelor instanțe (parchete și judecătorii) din România. Aceasta nu înseamnă însă că nu putem apela (chiar și acum) la calea justiției. Dar această abordare trebuie avută în vedere în tandem cu soluția politică constând în :
    - preluarea de către un partid politic a tezelor referitoare la dreptul de proprietate inalienabil și imprescriptibil al întregului popor asupra capitalului românesc
    - cucerirea puterii politice de către respectivul partid
     - restaurareai dreptului de proprietate al românilor - distribuirea în proprietate privată, către toți cetățenii Țării, a capitalului confiscat

    P.S. Încă din 1994, ziarul Evenimentul zilei a publicat articolul „Statul vinde ce nu este (numai) al lui,” articol în care atrăgeam atenția asupra ilegitimității și ilegalității „privatizării” puse la cale de guvernul văcăroiu. Nădăjduiesc ca, de data aceasta, românii să nu mai doarmă în bocanci.
    Scris de Asymetria on Thursday, April 20 @ 10:37:55 CEST (781 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Distribuitor de afise Editoriale: Ioan Rosca Mai sunteti în stare sa va aparati viata?

    Mai sînteți în stare să vă apărați viața ?


    In „1984” (sau „Ferma Animalelor”) G. Orwell explică funcționarea sistemului fermelor umane, în care, pentru a se menține supunerea șeptelului socializat, se pune în valoare și adversitatea între puterile concurente- naturală sau artificială. Imperiul A iși țistuiește/domesticește/exploatează/îndobitocește prizonierii, în numele apărării de imperiul B… care face același lucru (a se citi și Francois Furet, „Trecutul unei iluzii”- pentru exemplul contrapunerii nazism/comunism ; că de contrapunerea comunism/capitalism el nu se leagă). Uneori, pentru manevre, e nevoie și de a-l treilea jucător C, ca să se poată realiza alianțe A-B contra lui, urmate de alianțe A-C contra lui B și B-C contra lui A- ceea ce face farsa mai eficace. Manipularea se bazează pe aplicarea parșivă a principiului terțului exclus : sînt numai două părți (pe post de DA și NU…), numai două alegeri : cine nu e cu noi e împotriva noastră. „Poporul” trebuie să se supună unei oligarhii compradore și să meargă la moarte pentru ea, dacă intră în conflict cu o altă bandă (sau, dacă ambele tiranii jefuitoare regizează o confruntare, de care au nevoie pentru a se menține-fiecare- deasupra societății aservite).
    Scris de asymetria on Friday, March 11 @ 13:55:06 CET (1119 citiri)
    Citeste mai mult... | 16779 bytes in plus | Scor: 0

    Limba dulce Editoriale: Magda Ursache. Infractiuni de rostire româneasca

     „Limba română ne obligă să rămânem români.”
    Ioan Aurel Pop
    Nu obosesc să repet că liantul important care ne mai ține nedistanțați, la un loc și ai locului, e limba română. Se șterge identitatea națională pas cu pas. După proiectul de eliminare a tricolorului de pe actele de identitate, altă boacănă. Minte de iepure, ministrul Culturii a găsit cu cale să schimbe numele stației de metrou Eroilor cu...Opera, motivând că ăsta ar fi drumul Uniunii Europene. Dar ce treabă o fi având UE cu stația Eroilor? Exact ce treabă are domnul Bogdan Gheorghiu cu cultura. Și câți miniștri am avut, necroiți intelectual pentru așa ceva: cultură!
    Sunt disprețuiți, pe multe canale televizuale, cei care vorbesc elevat, ca la carte sau „ca din cărți”. Orbii pentru istorie, gramatică, literatură câștigă teren. Că s-a distrus învățământul clasic tip Haret e fără dubiu. F.V.Câțu dixit: „Sănătatea și învățământul sunt chestii de propagandă cu care trebuie să terminăm.” Zis și făcut.La ce grijuri are, achiziționarea a 120.000 de doze de vaccin, școală „în format fizic” pentru copii vaccinați, mă aștept la multe succesuri. În plus, n-o să-și complice viața respectând reguli gramaticale, când deține „creativitate” și are de scris esee.
    Vă relatez un episod din tramvaiul de Baza 3 ( baza industrială nu mai există, i-a rămas doar numele).Un consumator de chipsuri ( le ronțăia non-stop) tinerel ocupase un scaun destinat bătrânilor, în timp ce o doamnă în vârstă abia se ținea pe picioare. Dacă zburam cu Lufthansa, unde salutul „Doamnelor și Domnilor, bine ați venit la bord!” e interzis ca discriminatoriu, nu puteam folosi vocabula doamnă; în tramvaiul de Baza 3 am putut. I-am arătat băiatului sigla indicând restricțiile. Mi-a zis că nu știe decât engleză. E un desen fără cuvinte, băiete, i-am răspuns în engleză. Și dacă nu știi românește în țara ta de origine, e sigur că nu știi nici englezește. „Degeaba sperați”, cum se rostește Câțu despre PSD. Școlerul de educație nouă n-a cedat, în ciuda protestelor călătorilor. Ce să mai zici decât că somnul bunului simț naște monștri? Și poate că ministrul Mediului ar trebui să se ocupe și de ecologia limbajului , de vreme ce Învățământul dă greș.
    Suntem în coláps, zice prim –ministrul.Așa pronunțat, nu; în cólaps, da, suntem. Ba chiar în situație catastruoasă, cum anunță România Te vede. Ce înseamnă vaccinul pentru Cîțu? „Cafeaua la interior.” Bine nu stă nici cu prepozițiile limbii române. Oare ne așteaptă ani de zile cu prim- ministrul celor 12 minute? De vreme ce Dumnezeu a dat Sănătatea doctoresei Mihăilă, care își epilează discursul, poate s-o îndura să ne scape de premierul-interjecție.
    Ce te vaiți? îmi spune un prieten la telefon. Avem marfă cool în marketuri, avem pizzameni și escort girls, avem destule vipușoare de la care primim kiss-uri pe suflet. Cântarea Pandemiei continuă și continuă, îmbogățindu-ne Fondul Principal de Cuvinte cu rapel, incidență, stare de urgență, stare de alertă, stare de excepție... Președintele e ferm: ai de ales, române, să fii precáut ori prost. „Am ajuns prost”, comentează domnia sa faptul că procesul de vaccinare nu merge. Peste Prut, Maia Sandu recomandă santé ieftin. Urare de ultimă oră? Covid ușor! Și câte măsur’ în regim de urgență, contra nevaccinaț’, dar sănătoși, ne mai așteaptă în următoarele săptămâni în balonul alegerilor interne PNL, cu Rareș Bogdan la manetă, politician cu principii ultra- elastice, de ultra-demagog, cum ar zice nenea Iancu.
    De rămas ne-a (mai ) rămas privilegiul de a face haz și mai ales de nehaz, să-i dăm pe râzătoare pe aleși și pe ne-aleși, precum caricaturistul Ciosu ori epigramistul Hurubă, care practică umor de calitate.
    Și mai râdeam de ticurile verbale ale activiștilor PCR, de pronunția lui nea Caisă pretinie, muncipiu și câte altele. Smintelile de limbă ale politicilor actuali rămân de neîntrecut, ca și incredibilul lor tupeu. N-or ști că o funcție publică presupune și un comportament lingvistic corect?Nu cunoști cuvântul, nu-l folosi. Nu cunoști pronunția corectă, încearcăs-o afli. Turcan proroghează și ne ignorează; mai nou, se zdrobește să pună „în transparență” o lege sau ce-o vrea să pună în transparență conița. Și-i gata- gata să-și rupă bluza de pe ea de dragul nostru. Un fan o numește Doamna T.. Ce caraghios! Se întoarce Camil Petrescu în mormânt. Mai potrivit mi se pare s-o numim „mama gafelor” de vreme ce nu prea pare descurcată la minte. Alt liberal vrea să adereze (Să adere, alesule!).O ministră muncită nu scapă de acel r din repercusiune. Și nu numai r se bagă unde nu trebuie, și este în toate ce sunt, ca și cum ar fi corect să eviți o cacofonie inexistentă. Un ins „ca și” finanțist ne anunță trasabilitatea banilor. Nu-i mai la îndemână să zici traseul lor? În fapt, traseul împrumuturilor gigantice îl știe doar Cîțu, dar nu-l spune, cel care confundă recunoașterea cu...recunoștința, fiindu-i străine ambele.
    Cum de-ți încarci mintea și-ți pierzi timpul cu inepțiile astea? revine grijuliul amic, la telefon. Timp nu-mi pierd: în „doișpe” minute am materie primă pentru „doi” foiletoane, atât de pretitundenar jalnică, strâmbată, pocită e limba română . Doi nu mai are feminin: doi fete, doi chei, doi secunde, doi rapeluri, doi restricții, doi județe (carantinate), dar și doișpe voturi (furate). Dâmbovițeii traseiști ai posturilor t.v. zic telefon , instanță, picioare. Un nervotic își pierde firea: „Ce te uiți, mă, așa mine?”În ultima vreme, a apărut „discuție pe doza a treia.”
    Acum vedem ce curativ ar fi fost proiectul lui Pruteanu. Dacă Legea Limbii Române, promulgată în 2004, ar fi fost și aplicată, n-am avea atâtea up-datări nebunești, foarțând lexicul. „N-am Time”, declara recent un teleast. Pariez că nu mănâncă din farfurie, ci din dish.Un senator ne-a rupt cu o vedere din Afganistan: ”Era un lucru wow!”
    Vorbind cu Oana Lazăr, realizatoare de excelență la TVR Iași, care are mereu dinspre mine magda cum laude, am conchis că accentele ( Ozana Barabancea le spune acccenți) sunt în cea mai mare suferință. Pentru un contabil, o sumă e ínfimă; ce indíce are? întreabă altcineva. Recéptorul nu știe. Anomálie, e timpul tău! O reclamă ne propune medicamente benefíce. O știristă care n-a pus burta pe carte îl numește pe Pr. Ilie Cleopa Protosinghélul. Ați observat? Cu cât decolteul e mai adânc, cu atât vorbitoarea e mai agramată.
    Ampla deteriorare a început-o la vârf Ion Iliescu ( de pomină a rămas Sulaina pentru Sulina). A fost continuată de prof. univ. dr. Constantinescu, geolog, cu „mă refer asupra” și cu „nu suntem mai prejos decât nimeni”.Cât despre Iohannis, deține experența înaintașilor.
    Clasa politică se exprimă cum se exprimă, așa cum o duce gura. Mai toți sfidează nonșalant limba română. Organizatorul vaccinării, dr. Gheorghiță, sfidează și latina, vorbind de o adeverință ad labam. Comanda la colonel! Un profesionist al limbii române se întreba dacă a vorbi corect în românește presupune să cunoști și latina. Ei , uite că da, trebuie! Altfel te poți face de râsul curcilor.
    În ce mă privește, am rezistat tocșoiștilor până la urletele bâlbâite ale deputatului USR-PLUS Emanuel Ungureanu: asasascultatați-mă; mă-mămămăsurile mememedicale. Vă imaginați cum ar folosi vocabula manipulabilitate ? A, nu manipulare, lungirea fără noimă a cuvintelor fiind dragă stricătorilor de limbă. Eu, una, n-am Fikatforte să-l ascult pe parlamentarul Ungureanu. Cineva spunea că l-ar vaccina de cinci ori dintr-odată, doar-doar l-ar scăpa de deficiențele de emisie. „De doi zi-zile nu vovovorbim decât.” Întreb: dacă ai limba încleștată, ce cauți la televizor și nu numai „de doi zile”?
    Guvernanții noștri mascați arată în ședințe ca măștile lui Ensor. Râdem până ne dor fălcile. Suntem contagioși? Cine știe! Și cum în democrația noastră de ocazie ( ca să nu-i mai zic second hand) se cam poate ce nu se poate, ne-or da cu o ordonanță de urgență în cap: : „Fără norme gramaticale, ca să fim liberi zi și noapte”.

    Va fi interzis să mai râdem de limba uzitată la vârf statal? Posibil. Ni se va cere să fim supuși credincioși la rău și la mai rău. Cum o face marele spirit oral, ministrul de Finanțe Dan Vîlceanu, om sensibil: „simt scumpiri” „ca-n toată Europa.” La scumpiri suntem cei mai buni. Atât de buni, încât tinerii au ajuns la concluzia că nu mai e de stat în țară, iar fără tineri nimic nu facem. Oare noi, cei rămași , ar trebui să luăm lecții de autoapărare lingvistică? Și-l întreb pe Gabriel Mardare, lingvist, dar și scriitor, as în arta comunicării: Știi vreo mască eficientă pentru a nu ne molipsi de virusul, cu tulpini multe, al greșelilor de rostire?
    Pentru cei care cred că România e drum închis definitiv și vor să se salveze fugind în alt popor, în altă limbă, afirm decis: dintre scriitori, sunt mulți plecați care spun că în limba natală scriu mai cu har, mai expresiv, iar filosofi ca Noica știu ce nuanțat poate gândi ea, limba română, când –vorba Eminescului - e lăsată de specialiști să-și vadă de ale ei, să se gospodărească singură.

    Pierderea limbii e tragică. La fel de tragică e pierderea demnității naționale. S-a întâmplat luni, 23 august, la Kiev, când președintele și premierul n-au putut articula nimic după ce președintele Ungariei a declarat că România e „stat ocupant” și că Transilvania ar aparține Ungariei. Era atât de greu să se dea o replică fără prompter? Greu pentru Cîțu, dar și pentru Iohannis?
    Închei, nu fără a-l cita pe D. Caracostea: „...ceea ce se numește atât de searbăd gramatica unei limbi este de fapt depozitarea unei forme a gustului național.” Cei care ignoră cuvântul național nu sunt decît ambasadori ai neantului.Mihai Ursachi îl țintea pe unul singur, acum s-au multiplicat, clonat etc. Eu sper –așa sper!- că vor ieși din cărți, cum au ieșit și proletculții.
    Magda Ursache

    Scris de asymetria on Sunday, August 29 @ 19:04:57 CEST (1282 citiri)
    Citeste mai mult... | Scor: 0

    Memoria Editoriale: Magda Ursache. OAMENI DE APA

    Magda Ursache. OAMENI DE APĂ

    „Conștiința a ceea ce este și hotărârea fermă e puterea cea dintâi a unui popor.” N. Titulescu
    Am aflat, în „Jurnal israelian” Nr. 33, 2021, un poem magnific de Șerban Foarță, intitulat Om-de-Apă. Mâhnit „că nu-și poate forma/păstra-o,-asta e enorma/ rușine a Omului de-Apă” ; el se lamentează, ce-i drept, dar ia forma vasului în care e turnat. Spuneam în foiletonul precedent, Anulează Cultura !”, că nu vreau să mă supun acestei politici/mișcări sau ce-o fi ea, Cancel Culture. S-a mai dărâmat o dată statuia lui Maiorescu. În studenția mea, zăcea pe strada Sărărie, în curtea lui Ioan Nădejde, propovăduitor al socialismului și ateismului, care se tot întreba între 1881 și 1884 : Este sau nu este Dumnezeu ? Statuia a fost apoi topită și din bronzul ei s-au făcut clanțe rectorale. O prăvălire iarăși de statui ? Îl prăvălim pe Kogălniceanu pentru că nu ne mai place direcția sa, a Daciei literare, dar și pentru că omul din Cogâlnicul Basarabiei arată, din fața Universității „Cuza”, direcția : peste Prut. După „cotitura” din 1944, a fost decapitat bustul lui Goga din rotonda Cișmigiu. La Iași, recentuț, doamna parlamentar Chichirău a făcut zarvă mare privind bustul de pe Copou al „poetului părtimirii noastre”. Altă consoră a sa a apărut într-un tricou cu chipul Anei Pauker.
    Magda URSACHE
    Scris de asymetria on Thursday, April 15 @ 16:55:25 CEST (1437 citiri)
    Citeste mai mult... | 14356 bytes in plus | Scor: 0


    Asymetria si Dan Culcer va recomanda





    Enciclopedia României

    Blogul ideologic. Titus Filipaș

    Ioan Roșca
    Contrarevoluția din România. O cercetare

    Antiakvarium. Antologie de texte ideologice vechi și noi

    Constantin Noica: Cultura, performanta, antrenor

    Revista Verso



    Geovisite

    Revista NordLitera

    Arhiva Asymetria, începând cu septembrie 2000, este stocată și accesibilă consultării la adresa Internet Archives-Wayback Machine

    Universitatea din Lausanne. România : Hărți interactive. Geografie, demografie, climatologie, degradări, regiuni istorice. Colaborare helveto-română.
    Etimologii. Resurse lingvistice

    Azi

    Inca nu exista cel mai bun articol, pentru astazi.

    Societatea de maine

    Daca nu acum, atunci cînd?
    Daca nu noi, atunci cine?

    S'inscrire a Societatea de maine
    Intrati in Societatea de maine
    Exercitiu colectiv de imaginatie sociala
    Inscriere : fr.groups.yahoo.com
    Se dedica profesorului Mircea Zaciu

    Ferește-te deopotrivă de prietenia dușmanului ca și de dușmănia prietenului.
    Viteazul privește pericolul; cutezătorul îl caută; nebunul nu-l vede.
    Nicolae Iorga

    Sondaje

    Descrierea situatiei din România

    este exactã
    nu este exactã
    este exageratã
    este falsã
    este exactã dar nu propune soluții
    este exactã dar nu existã solu&#



    Rezultate | Chestionar

    Voturi 25

    Identificare

    Nickname

    Parola

    Inca nu aveti un cont? Puteti crea unul. Ca utilizator inregistrat aveti unele avantaje cum ar fi manager de teme, configurarea comentariilor si publicarea de comentarii cu numele dvs.




    copyright Dan Culcer 2008
    Contact Administrator — dan.culcer-arobase-gmail.com
    «Cerul deasupra-ti schimbi, nu sufletul, marea-trecand-o.» Horatiu in versiunea lui Eminescu.
    Responsabilitatea autorilor pentru textele publicate este angajata.
    PHP-Nuke Copyright © 2005 by Francisco Burzi. This is free software, and you may redistribute it under the GPL. PHP-Nuke comes with absolutely no warranty, for details, see the license.
    Page Generation: 1.12 Seconds